Diavolii şi-au dezlănțuit toată mânia lor asupra oamenilor care sunt creați după chipul lui Dumnezeu, plămada mâinilor Sale.
Toate eforturile lor sunt îndreptate pentru a duce cât mai multe suflete omenești în Iad. Iar pentru aceasta se folosesc de toate experiențele , cunoștințele și forțele lor.
Diavolul, amăgind pe Adam prin Eva, a făcut să li se ia slava cu care Dumnezeu îi acoperea. Si, astfel, Adam s-a văzut gol (trupește) cu toată urâțenia lui, pe care mai înainte nu o vedea, întrucât cugetul lui se desfăta de frumusețile cele cerești . De fapt, după căderea sa din har, cugetările lui s-au făcut pământești și tindeau în jos, iar cugetul lui simplu și bun s-a amestecat cu acel cuget trupesc al păcatului. De atunci, în jurul inimii omului rotește acoperământul întunericului, adică focul duhului lumesc, care nu lasă mintea să creadă sau să iubească pe Dumnezeu și nici să împlinească voia Lui Sfântă.
Creștinul are libertatea și Puterea Harului Dumnezeiesc de a se elibera de sub dominația diavolului (1 Corinteni 10,13). Sfântul Diadoh al Foticeii spune: „Din Dumezeieștile Scripturi și din însăși simțirea minții aflăm că înainte de Sfântul Botez, Harul lui Dumnezeu îndeamnă sufletul spre fapte bune din afară, iar satana foiește în adâncurile inimii, ascuns în gânduri” (Psalm 63,6-7).
În momentul în care ne-am renăscut prin Sfântul Botez, diavolul lucrează din afară, iar harul lui Dumnezeu, din inimă. În inima omului se săvîrșește războiul satanei, care fiind nevăzut nu-l simt cei mai multi creștini . Prin Sfântul Botez diavolul este scos afară din suflet, dar i se îngăduie să lucreze asupra lui prin trup.
Când Harul Dumnezeiesc părăsește pe om, diavolii foiesc ca niste șerpi în adâncul inimii, neîngăduind deloc sufletului să caute spre dorința binelui. Iar când, prin rugăciune, Harul lui Dumnezeu pătrunde în minte, diavolii se strecoară ca niște nori întunecoși prin portile inimii, spre patimile păcatului. Deci, după Botezul creștin , diavolii petrec împrejurul inimii creștinului, lucru pe care vrăjmașii mântuirii noastre nu vor să fie știut de oameni, că nu cumva să se întrarmeze împotriva lor cu postul, rugăciunea și Sfintele Taine.
Astfel, diavolul rămânând în exterior seduce pe om cu mândria, slava deșartă și mai ales cu senzualitatea, cu îngăduința lui Dumnezeu, care pune astfel la încercare virtuțile oamenilor. Astfel diavolul, prin libertatea pe care o are de la Dumnezeu, împlineste o mare iconomie (Simeon Metafrastul, Filocalia vol. 6,p.315).
Există, în cei care se îndulcesc cu patimile, simțirea unei iubiri pătimașe a trupurilor și un duh necurat diavolesc sălășluit în însăși simțirea celui luptat de desfrânare. Acesta simte arderea dureroasă a trupului, ca si cum ar fi într-un cuptor de foc. Acest lucru îl face să nu se teamă de Dumnezeu, să disprețuiască aducerea aminte de chinurile Iadului, să fie nepăsător față de Biserică și rugăciune. Ajunge astfel ca un ieșit din minți și din sine și amețit de pofta desfrânării. Persoanele care îsi imaginează și visează des că fac păcatul desfrânării pot ajunge după o perioadă de timp să desfrâneze cu diavolii. Sunt și femei care trimit diavolii desfrânării la bărbați , în timp ce acestia dorm, pentru a-i stârni spre desfrânare.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: „Când duhul necurat iese din om (prin Sfântul Botfez, Sfânta Impărtăsanie si celelalte Sfinte Taine) umblă prin locuri fără de apă, căutând odihnă…
Dacă însă creștinul face din nou păcate de moarte, el răstignește a doua oară pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos (Evr. 6,4-6) care se află în inima sa de la Dumnezeiescul Botez” (Galateni 3,27). Duhul necurat, neaflând odihnă, zice: „Mă voi întoarce la casa mea (inima omului, de unde a fost izgonit). Și venind o află măturată si împodobită. Atunci merge și ia cu el alte șapte duhuri, mai rele decât el și intrând, locuieste acolo. Și se fac cele de pe urmă ale omului acestuia, mai rele decât cele dintâi” (Matei 12,45).
Și astfel devine creștinul îndrăcit, chinuit de diavoli, făcând păcate din ce în ce mai mari (betie, desfrânare, hulă, avorturi…).
RRUGĂCIUNE PENTRU ISGONIREA DUHURILOR NECURATE
Doamne Iisuse Hristoase Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu: Pentru rugăciunile Prea Curatei Maicei Tale, a tuturor Sfinţilor Tăi, a Sfântului… şi a Sfinţilor a căror pomenire azi săvârşim… ascultă rugăciunea robului Tău…, pentru iertarea păcatelor lui şi a celor ce locuiesc împreună cu el; şi-l scoate de sub stăpânirea satanei pe el şi cei împreună cu el şi toată gospodăria şi avutul lui unde locuieşte el care este munciţi şi stăpânit de puterea satanei, pentru păcatele lui; Şi, după cum pe cei doi demonizaţi i-ai scăpat poruncind duhurilor necurate să iasă din ei să intre în turma de porci; şi după cum ai ascultat ruga tatălui acelui copil lunatec, care era muncit de un duh surd şi mut şi l-ai vindecat; şi, după cum în sinagogă ai poruncit duhului celui necurat să iasă din acel om pe care-l muncea şi la mulţi asemenea; aşa şi acum porunceşte acestor duhuri necurate şi schingiuitoare să iasă din robul Tău… şi din cei împreună cu el şi din toată latura gospodăriilor lui şi să se ducă în locuri pustii şi nelocuite de fiinţă şi să stea acolo după porunca Ta şi rugăciunea noastră către Tine şi să nu mai aibă putere de stăpânire şi schingiuire asupra lui, şi tuturor celor ce se roagă Ţie şi sunt pecetluiţi cu pecetea Darului Sfântului Duh, şi botezaţi în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh; în Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, care ne-ai dat stăpânire şi putere să călcăm peste toată puterea satanei, prin ajutorul Tău şi a tuturor Sfinţilor Tăi: AMIN.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu