BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Denumirea Untold în traducere desemnează nenumitul, nerostitul pe care mulţi ar putea să-l traducă ca de nepovestit. Se ştie faptul că, în tradiţia românească, această sferă de forţă ale nenumitului, nerostitului (Untold) se identifică cu Satana, Lucifer, necuratul, nenumitul, nespusul.
În tradiţia spirituală (populară) românească este prezentă această regulă, de a nu rosti în mod explicit numele unei entităţi malefice, pentru că acestă precizare explicită a numelui invocat, atrage în mod inexorabil acea prezenţă.
Cu alte cuvinte, rostirea efectivă a numelui implică invocarea acelei entităţi şi implicit manifestarea ei. De aceea, în ethosul românesc există termeni care desemnează această entitate purtătoare de rău doar sub o formă exorcizatoare: ucigă-l toaca, ducă-se pe pustii, ucigă-l crucea...
Cu alte cuvinte, entităţii căreia îi consacri acţiunea, în cazul nostru Untold, cuvânt explicat anterior, devine destinatarul final, adică este cel căruia îi sunt puse la dispoziţie energiile participanţilor: spectatori şi artişti deopotrivă. Cei care au realizat consacrarea în calitate de organizatori, au subordonat prin aceasta evenimentul sferei malefice de forţă dorite.
Un alt element care apare frecvent în afişele festivalului „Untold” este oglinda. Utilizarea acestui element nu este deloc întâmplătoare.
Toate pozele şi sloganuri, indică fără nici un dubiu că toate acestea au fost alese cu parte dintr-un ansamblu bine articulat care desemnează pentru orice iniţiat existenţa şi prin urmare efectuarea unui ritual de magie neagră. Toate tradiţiile spirituale autentice fac referire clară şi distinctă la cele două categorii aflate în tabere diferite şi care îşi dispută întâietatea asupra fiinţei umane.
Fiinţa umană, poate alege în baza liberului arbitru pe cine să deservească: tabăra entităţilor eminamente benefice cunoscute ca îngeri sau tabăra entităţilor malefice: demoni
Pentru a pecetlui acest legământ făcut cu entitatea desemnată sub numele Untold s-a făcut, unii bineînţeles ar spune că este doar coincidenţă, o donare de sânge sub emblema sugestivă a lui Dracula (din nou o coincidenţă) vampir care consumă sângele astfel oferit, acţiune care a dat posibilitatea donatorilor de a participa la acest festival-ritual. Deci, cu alte cuvinte, s-a donat, în esenţă s-a consacrat sângele entităţii Untold, sânge care, se ştie din ocultism, că este suportul fizic al unor energii de natură subtilă (vitală) şi constituie cadru de manifestare a unor entităţi necorporale, care leagă persoana respectivă (şi dacă aceasta ştie şi dacă nu ştie) de fiinţa căreia i-a fost consacrat respectivul ritual. Deci, sub aparenţa donării de sânge centrelor de transfuzii din ţară, a existat o caravană „Untold” care a făcut acest demers.
Este profund semnificativ, extrem de relevant şi deloc întâmplător inserarea unei hărţi cu centrele de donaţii din întreaga ţară. Prin această modalitate a donării de sânge s-a reuşit să se acopere întreg teritoriul României, creându-se astfel o veritabilă reţea umană, cu noduri active în fiecare oraş, reprezentate de cei care au donat sânge. Această legătură aurică individuală indusă în timpul festivalului, putând fi activată şi ulterior derulării acestuia, în baza energiilor specifice induse în fiecare aură individuală în timpul ritualului, prin intermediul fenomenului de rezonanţă. Astfel s-a reuşit ca impactul să fie remanent la nivelul întregului teritoriu al României prin intermediul donatorilor de sânge proveniţi din fiecare oraş, care vor deveni sui-generis vehicule de tranzitare a unor energii negative induse iniţial la performarea (efectuarea) ritualului. Evident că, în anii care vor urma, dacă acest veritabil pattern comportamental va continua şi nu va fi stopat ferm, aceste rezonanţe negative reprezentate de către aceste energii demoniace vor fi întărite.
Esoterismul care este în esenţă o ştiinţă spirituală aplicată, are nişte reguli precise şi exacte şi este departe de a fi o simplă joacă. De altfel toate cele descrise până acum nu s-au constituit deloc într-o si
simplă joacă pentru cei care le-au conceput. Toate elementele utilizate au avut o semnificaţie precisă şi exactă. Acelaşi lucru se poate spune şi despre poza a cărui gest este şi el elocvent corelat şi cu brăţara inscripţionată cu numele Untold.
„Festivalul - operă de demonizare” este un fenomen care merita un studiu mai aprofundat. Au reușit să facă o întreagă lume a lor, în duhul lor. Nu este vorba doar de o scenă pe care se dă un concert de la o anumită oră ci un întreg fenomen. Au tot ce si-ar pofti cineva care caută să trăiască la maxim, să se „bucure” spasmodic de toate plăcerile cârnii: mâncare, băutură, locuri de relaxare etc., la care au acces pe baza brățării și a banilor pe care-i conține. „Distracția” maximă este, desigur …, noaptea. Total „întâmplător” bine-nțeles se încheie odată cu ivirea zorilor.
La acest eveniment se vehiculează pe lângă invocarea AntiHristului (asta înseamna titlul UNTOLD) spălarea pe creier, colectarea energiei malefice, manipularea masei şi sume enorme de bani.
Părinții sunt total depășiți și cu siguranță nu înțeleg nimic dar în curând vor descoperi ca nu mai au copiii pe care i-au crescut cu sacrificii, ci niște persoane care au cu totul și cu totul alte valori și alt mod de gândire. Parșivitatea organizatorilor este maximă. Au un program de comunicare foarte bine pus la punct și totul este aranjat pana in cel mai mic detaliu.
Deci nu numai conceptul este demonic ci și întreaga organizare este străbătută de duhul lumii satanice pe care vor s-o implementeze la nivel global (fericire maximă, bunăstare, fără cash dar într-o atmosferă plină de ezoteric, de împreună-lucrare a oamenilor cu personaje fantastice care acum, iată, au venit din alte lumi și sunt printre ei. Tinerii participanți sunt de fapt soldații de mâine care vor fi în stare să-și dea și viața pentru ea crezând că aceasta reprezintă viitorul luminos al omenirii.
Untold e format din idei mistice și decoruri ale întunericului. Lucruri pe care Dumnezeu le dezaprobă. Nu trebuie să fii teolog să îți dai seama că și posterele și decorul sunt împotriva lui Dumnezeu.
"Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!" (Isaia 5;20)
Doamne apăra, păzește și ne miluiește!

Preot Ioan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu