Bucuria mea, in vremurile acestea de pe urma, sa nu asteptam altceva decat ispite. Prin ispite ne vom mantui. Dumnezeu, ingaduie ispitele pentru a ne trezi spre pomenirea lui. DIAVOLUL, PROPUNE, dar, NU IMPUNE, ISPITESTE, dar, NU SILESTE!
Daca Sfantului Apostol Pavel i-a fost de folos ispita: “Datu-mi-s-a un ghimpe in trup, un inger al satanei, sa ma bata peste obraz, ca sa nu ma trufesc” (2 Corinteni 12:7), cu atat mai mult ne vor folosi noua ispitele, atunci cand le rabdam. Iisus Hristos a spus: “Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).
Si noi vom birui, cu ajutorul lui Dumnezeu, daca nu ne pierdem nadejdea. Si acum sa vedem ce ne spune Sfantul Parinte, Paisie Aghioritul: “Este greu sa spunem ca Dumnezeu ingaduie sa pacatuim. Dumnezeu, niciodata nu ingaduie sa pacatuim. Noi facem ingaduinte, iar apoi, vine diavolul si ne ispiteste. Cand, de pilda, ma mandresc, atunci alung Harul dumnezeiesc, pleaca ingerul meu pazitor, vine celalalt, ingerul cazut, diavolul, si-mi sparge capul. Aceasta este ingaduinta mea, iar nu a lui Dumnezeu”. Sfantul Parinte, Siluan Athonitul spune asa: “Sufletul pacatos, robit patimilor, nu poate avea pace, nici sa se bucure de Domnul, chiar daca ar avea toate bogatiile pamantului si chiar daca ar imparati peste lumea intreaga. Domnul iubeste atat de mult pe om ca ii da darurile Sfantului Duh. Dar pana ce invata sa pastreze Harul, sufletul trece prin multe furtuni."
Daca toata viata Domnului Iisus Hristos a fost plina de necazuri si ispite, cu atat mai mult noi vom fi ispititi, pentru a ne smeri. Nimeni nu s-a mantuit fara ispite.
Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🛎.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu