🙏🏽 Bucuria mea, pământul pe toți îi primește, dar în Împărăția lui Dumnezeu, ajung decât cei care merită. Iată ce scrie în Pildele lui Solomon (22:8): "Cel ce seamănă strâmbătate va secera necaz". Dacă cineva face strâmbatate, s-ar putea ca necazul să-l ocolească în ziua în care a săvârșit răutatea, dar necazul va veni negreșit peste el.
Dacă luăm aminte la Biblie, putem vedea că Eva, prin neascultarea sa, a semănat fărădelegea și au venit peste ea durerea nașterii de prunci. Cain, ucigându-l pe fratele său Abel, a semănat fărădelegea și a umblat pribeag, în tot pământul. În cetățile Sodoma și Gomora s-a semănat fărădelegea și locuitorii cetăților au cules durerea unei morți cumplite: arși cu foc și cu pucioasă căzută din Cer. Fii lui Eli, mai marele preoților, au semănat fărădelege întinându-se lângă Cortul Legământului și-au cules durere, fiindcă, au pierit în luptă. Asemenea s-a întâmplat cu regele Saul, Irod și Iuda.
Așadar, drept grăiește Înțeleptul Solomon: "Cel ce seamănă strâmbătate, seceră necaz". Și nu numai că nu trebuie să facem strâmbatate, dar trebuie să răbdăm toate cele îngăduite de Dumnezeu asupra noastră.
Cât de minunat grăiește Sfântul Părinte, Marcu Ascetul: "Oricine voiește să abată de la sine mâhnirile viitoare, trebuie să rabde cu bucurie, mâhnirile de față. Cei mai mulți creștin ortodocși socotesc, defăimarea, clevetirea, ca pe o mare supărare, neștiind cât de minunat este rodul răbdării, CU INIMĂ BUNĂ.
Sfinții Părinți, Atanasie cel Mare, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Macarie cel Mare, Sisoe și mii de următori ai lui Iisus Hristos, au fost ei înșiși defăimați și prigoniți. Dar Dumnezeu, care pe toate le rânduiește spre mântuirea noastră, a rânduit ca din spini și din ocară să răsară trandafirii slavei. Dacă Sfântul Arhidiacon Ștefan, nu ar fi fost defăimat, ar mai fi văzut cerurile deschizându-se și slava lui Dumnezeu? Și defăimarea adusă curatului Iosif, nu i s-a preschimbat în și mai strălucită slavă?
🙏🏽 Și atunci trebuie să ne rugăm așa: O, Atotînțelepte Doamne, de nu am ști voia Ta, am fi mai puțin vinovați. Dar, de vreme ce Tu ne-ai dat să cunoaștem voia Ta, Atotmilostive, dă-ne nouă și puterea de a o împlini în toate zilele vieții noastre.
Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎️
Preot Ioan 🛎️
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu