🙏🏽 Bucuria mea, Sfântul Părinte, Dionisie, de la Schitul Colciu, din Sfântul Munte Athos, zice asa: "Care este adevărata smerenie? Nu să fugi, ci să rămâi, cu răbdare şi curaj, să treacă ispitele peste tine. Aceasta este adevărata smerenie, care nu poate fi cu laşitate, ci cu bărbăţie duhovnicească.
Să spui: „Doamne, primesc ceea ce merit! Aşa-mi trebuie pentru păcatele mele! Ceilalţi sunt Sfinţi, eu sunt rău!”. Asta să o spui în orice situaţie ai fi". Sfântul Părinte, Sofronie Saharov, ne îndeamnă așa: „Noi toți, în fiecare moment al vieții noastre, avem nevoie absolută de harul divin, care este dat omului prin durere și efort. Când ne rugăm dimineața, ne rugam seara și ne rugăm în fiecare clipă – atunci avem dreptul să spunem: "DOAMNE, NU MĂ LĂSA, AJUTĂ-MĂ!"
Minunat este și cuvântul de învățătură al Sfântului Părinte, Efrem Filotheitul: "Sfinţii Părinţi au fost luminaţi şi ne-au lăsat aceste dragi rugăciuni: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi", "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!”. Nu este nevoie să citim enciclopedii şi nici multe cărţi. Cu aceste două rugăciuni ne mântuim toţi creştinii. Monahii, care nu au grijile mirenilor, se roagă mult şi ajung sus. Îi ajută mult şi Maica Domnului. Este ca şi cum ar vorbi la urechea lui Hristos, deoarece se dedică rugăciunii şi acesta este principala lor grijă. Cine are darul rugăciunii în inima lui, atunci când va muri, nu-l vor atinge vămile. După moarte, merge direct la Hristos.
Nu are piedici, deoarece numele lui Hristos are putere. Dumnezeu este foc". Și mai avem ceva de făcut după cum ne sfătuiește Sfântul Părinte, Ioan Casian: "Dacă voim să smulgem din inimile noastre POFTELE TRUPEȘTI, trebuie să plantăm în locul lor imediat PLĂCERILE DUHOVNICEȘTI, pentru ca sufletul nostru prins în acestea să aibă permanent unde să zăbovească, respingând mrejele bucuriilor prezente şi vremelnice. Când mintea noastră, prin exerciţii zilnice, ajunge în această stare, atunci cu ajutorul experienţei, va lua cunoştinţă de conţinutul acelui verset pe care toţi îl cântăm, dar puţini îl înţeleg: „Pururea am văzut pe Domnul în faţa mea, fiindcă este la dreapta mea ca să nu mă clatin”.
🙏🏽 Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎.
Preot Ioan 🛎.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu