🙏🏽 Bucuria mea, înainte de Nașterea Domnului nostru, Iisus Hristos, popoarele păgâne care trăiau în întuneric, adică, în idolatrie și în păcat, erau cu totul sub stăpânirea puterilor satanice. Vrăjitorii, ghicitorii, cititorii în stele, sau cei ce chemau duhurile morților, erau foarte numeroși iar poporul de la mic la mare, îi prețuiau ca pe niște prooroci și aleși. De aceea, sfatul meu este să nu credeți niciodată în zodiac, fiindcă, tot ce ține de ghicire, prezicere, vrăjitoria și spiritismul este O LUCRARE DIAVOLEASCĂ!
Când cineva ghicește ÎN PALMĂ, ÎN GHIOC sau ÎN CAFEA, tot ÎNȘELĂCIUNE DIAVOLEASCĂ ESTE. Și iată, cuvântul lui Dumnezeu din Biblie: "Să nu fie la tine nimeni care să aibe meșteșugul de ghicitor, de GHICITOR ÎN STELE, de VESTITOR AL VIITORULUI, de vrăjitor, de descântător; nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morți.
Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului" (Deuteronom 18:7-14).
✒️ Zodiacul are la bază concepția păgână despre predestinație, deci, este ANTICREȘTIN.
✒️ Multitudinea de zodiace și de versiuni e O DOVADĂ CLARĂ A FALSULUI.
✒️ Citind așa-zisa noastră zodie, fiecare dintre noi suntem, tentați să credem că ni se potrivește, dar, în acest fel, ni se întărește credința în EXISTENȚA PREDESTINAȚIEI, și este mare păcat.
✒️ Pentru ca descrierea acțiunilor prevestite, să se nimerească la un grup cât mai mare de oameni, ZODIACUL ZILNIC, prevede evenimente cu consecințe UNIVERSAL VALABILE.
✒️ Căsătoriile care s-au făcut după indicațiile zodiacului, s-au dovedit a fi un eșec total, fiind urmate la scurt timp, de divorțuri.
✒️ Este absurd să gândim că tuturor oamenilor, din toate generațiile, născuți în aceeaşi zi, li s-au întâmplat exact aceleași lucruri (după cum spune zodia). Acest lucru nu se verifică nici măcar în cazul a doi gemeni, născuți la interval de 1 minut unul după altul.
✒️ Nu de data nașterii contează tot parcursul vieții, ci, de educația primită de la părinți: Adevărat și minunat, grăiește Mircea Eliade: "A fi om, sau mai degrabă a deveni om, înseamnă în primul rând A FI RELIGIOS".
✒️ Creștinii ortodocși, au ca "dreptar de viață" - SFÂNTA EVANGHELIE, iar păgânii au ca "dreptar al zilei" - ZODIACUL. Între ele diferența este ca între RAI si IAD.
✒️ Există o mare deosebire între ASTRONOMIE (știința care vorbește despre legile puse de Dumnezeu în creearea Universului) și ASTROLOGIE (știința ocultă, bazată pe concepția păgână a predestinației).
🙏🏽 Regele Manase: "a făcut ce este rău înaintea Domnului după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel… Între altele SE ÎNDELETNICEA CU GHICIREA și VRĂJITORIA și a ținut la el oamenii care chemau duhurile și ghiceau viitorul“… și întreg poporul a mers după el. Din cauza aceasta A VENIT PEDEAPSA DOMNULUI.
🙏🏽 Așadar, toți cei care alcătuiesc zodiacul, îl tâlcuiesc și CEI CARE CRED MINCIUNILE LOR SFRUNTATE vor primi pedeapsa lui Dumnezeu.
🙏🏽 Dumnezeu și Maica Domnului să te binecuvânteze, mintea să ți-o lumineze și în asemenea "vrăjeli ieftine" să nu crezi niciodat

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu