Biserica „Sfântul Ştefan“ - Cuibul cu Barză va fi resfinţită duminică, 21 octombrie :

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Ultima biserică translată din Bucureşti
Alexandru Briciu

La intersecţia străzilor Ştirbei Vodă şi Berzei din Bucureşti, în spatele unui bloc ce i-a luat locul de odinioară, se află Biserica "Sfântul Ştefan" - Cuibul cu Barză din Protoieria I Capitală. Blocul s-a ridicat spre tăinuire, nu spre strajă, în timpul sistematizării zonei din anul 1988, când Dumnezeu a lucrat prin oameni pentru ca biserica să fie translată mai la sud, salvând-o de la dărâmare. Despre ultimul lăcaş de cult translat din Bucureşti ne-a vorbit părintele paroh Daniel Benga.



Biserica "Sfântul Ştefan" - Cuibul cu Barză este atestată de documente începând cu anul 1766. Jupâneasa Anastasia Cantacuzino spune, în zapisul amintit, că donează o moşie de pământ Mitropoliei Ungrovlahiei la Sărata, în judeţul Buzău, pentru ca mitropolia să scutească de bir cei doi preoţi ai Bisericii "Podul de pământ", aşa cum se numea la început. Se numea aşa pentru că strada care trecea pe acolo era, de fapt, numită "Podul de pământ" şi este actuala Cale a Plevnei.

Pr. conf. univ. dr. Daniel Benga, parohul Bisericii "Sfântul Ştefan" - Cuibul cu Barză, a descoperit şi alte mărturii privitoare la istoricul lăcaşului: "În afară de documente, există săpături arheologice, făcute de profesorul Radu Ciuceanu împreună cu o echipă de arhitecţi, în 1986, atunci când biserica fusese pusă pe lista celor care urmau să fie demolate. Biserica trebuia să fie demolată pentru a se face moderna arteră Ştirbei Vodă, care ducea de la Sala Palatului la Academia Militară şi era gândită ca un mare bulevard pentru parade militare. Pentru asta, s-a luat hotărârea să se sistematizeze zona, toate casele să fie demolate, la fel şi bisericile care se aflau în zonă. În timpul săpăturilor arheologice, profesorul Radu Ciuceanu a descoperit nişte lucruri inedite, pe care mi le-a mărturisit de curând. El nu a avut curajul atunci să le publice, iar interesul comuniştilor nu era să dea relevanţa istorică monumentelor, pentru a le putea dărâma mai uşor. Conform mărturiei profesorului, înaintea bisericii actuale din piatră au fost încă două biserici, din lemn, lucru observat arheologic pe fundaţiile vechi. A fost o primă fundaţie de pietre de râu, pe aceste pietre găsindu-se un praf unitar de cenuşă. Ceea ce înseamnă că prima biserică a fost distrusă prin incendiu şi era din lemn, datată de arheologi pe la 1580-1590. O a doua biserică a fost ridicată pe un contur mai mic şi s-au găsit mormane de lemn necalcinate în pământ, ceea ce înseamnă că această biserică a fost distrusă prin prăbuşire. În anul 1760, Anastasia Cantacuzino şi soţul ei, Şerban, rectitoresc biserica. Zapisul nu spune că ar fi fost din piatră, dar Cantacuzinii nu ridicau biserici din lemn, ceea ce au construit a fost temeinic. Prima mărturie clară a bisericii de zid este din anul 1810, într-o catagrafie a Bucureştilor".

Ultimii mari ctitori ai bisericii fac parte din familia Doneştilor: Dona Clucerul şi soţia sa, Zamfira, rectitoresc biserica. Există o piatră funerară în biserică sub care se odihnesc osemintele lor. 1830 este anul morţii lor, înscris pe această piatră. Ulterior, s-au întreprins numeroase acţiuni de restaurare şi refacere, în special după cutremurele din 1940 şi 1977.

"N-au salvat-o oamenii, ci Dumnezeu Însuşi a salvat-o!"

În anul 1986 deja se punea problema dărâmării bisericii. Începe, astfel, o nouă perioadă a parohiei, istoria translării: "Biserica a fost pusă pe lista obiectivelor ce urmau a fi demolate. Până astăzi, nu se ştie cine au fost cei care au salvat biserica, în cele din urmă. Aş îndrăzni să spun că n-au salvat-o oamenii, ci Dumnezeu Însuşi a salvat-o. Dacă oamenii puteau salva, ar fi salvat şi alte biserici. Oamenii care au jucat un rol important în salvarea bisericii au fost preotul din acea vreme, părintele Vasile Axinia, ing. Eugen Iordăchescu, cel care a făcut mutarea bisericii, şi, bineînţeles, alţi arhitecţi. Soluţia de mutare a bisericii a fost acceptată, în cele din urmă, de Nicolae Ceauşescu, după ce arhitecţii de la Institutul Proiect Bucureşti au prezentat un plan, arătându-i că biserica nu se va putea vedea de nicăieri. S-a ridicat un bloc pe fostul loc al bisericii, la intersecţia străzilor Berzei cu Ştirbei Vodă, iar biserica a fost mutată după blocul construit în semicerc, cu două intrânduri, astfel încât lăcaşul de cult să nu se vadă de nicăieri. Aşa a rămas până astăzi, mulţime de oameni trec pe lângă biserica noastră fără să ştie că se află în spatele blocului. Biserica a fost translată în data de 22 februarie 1988, după multiple pregătiri. S-a săpat împrejur, toate obiectele au fost scoase din biserică şi duse în casa parohială aflată pe o altă stradă, iar din 1987 până în 1990 nu s-a mai slujit. Biserica a avut şi cinci imobile aflate în zonă, însă toate au fost dărâmate la sistematizare. Mutarea s-a făcut 16 metri spre sud, patriarhul Teoctist a fost prezent de mai multe ori pe şantier la lucrările de pregătire pentru translare, iar în ziua translării a stat mai multă vreme acolo. Se păstrează fotografii în care i se observă un chip foarte amărât, pentru că era greu, ca întâistătător de Biserică, să vezi prin ce trebuie să treacă lăcaşurile de cult. Translarea a reuşit în 1988, iar pe 21 noiembrie 1990 biserica a fost resfinţită de episcopul-vicar Roman Ialomiţeanul", aminteşte părintele paroh.

Restaurarea a durat unsprezece ani

În ianuarie 1991 a fost numit preot paroh părintele Nicolae Stoleru, profesor de teologie, care a reuşit să înconjoare cu un gard biserica, asigurând un perimetru de protecţie. În acest perimetru a fost amenajată de curând o grădină a Sfântului Arhidiacon Ştefan: "Este realizată de un peisagist şi rememorează spaţiul eclesial în grădină, cu un concept duhovnicesc: spaţiu de curăţire de patimi, de comuniune, de meditaţie. Se intră în dreptul pridvorului în grădină, se merge pe o alee de piatră, pentru că Sfântul Ştefan de pietre a fost omorât, se trece pe sub sălcii plângătoare, care îi plâng martiriul şi se iese în sânul bisericii, aproape de Sfântul Altar, simbol al apropierii de Dumnezeu".

Părintele Daniel Benga a fost numit preot la Biserica "Sfântul Ştefan" - Cuibul cu Barză în anul 2001: "Deşi biserica fusese restaurată, anii trecuseră şi se deteriorase. În principiu, trebuia să începem restaurarea, însă condiţiile au fost deosebit de grele. Am început o muncă extraordinară cu Consiliul parohial, nişte oameni pe care doar Dumnezeu ni i-a trimis! În mod substanţial ne-a ajutat Primăria sectorului I Bucureşti prin Consiliul local, în special domnul primar Andrei Chiliman şi domnul consilier Robert Grigorescu. Restaurările făcute sunt multiple.

În exterior a fost restaurat totul: acoperiş, turle, tencuieli, geamuri. În interior s-a refăcut integral pictura, s-au restaurat iconostasul, uşa de la intrare, piatra de mormânt a ctitorilor şi s-au refăcut toate sistemele: electric, termic, audio, monitorizare, aer condiţionat. Sfântul Altar a fost împodobit cu mobilier: jilţ arhieresc, sintron, proscomidiar. Apoi am refăcut arhiva parohială, organizată în dosare aşezate în dulapuri noi. Împrejurul bisericii a fost pavimentat, iar pe biserică, în exterior, s-au montat cinci medalioane din mozaic de Murano".

Monografia unei biserici vechi de 250 de ani

Resfinţirea acestei biserici va avea loc duminică, 21 octombrie. "Slujba de resfinţire va fi săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Pentru noi este o bucurie prezenţa Preafericirii Sale în mijlocul enoriaşilor parohiei, este o recunoaştere a unei munci de peste 10 ani, pe care, împreună cu credincioşii, am depus-o. Dorim ca în ziua sfinţirii să lansăm şi monografia bisericii, pentru că era, din nefericire, una dintre puţinele biserici din Bucureşti care nu aveau o monografie istorică. Inedit este că nu privim doar istoria zidurilor, ci încercăm să scriem istoria acestei parohii în sensul de comunitate a credincioşilor. Am relatat şirul preoţilor care au slujit aici, casele pe care parohia le-a avut, dar şi cât de mare era comunitatea, ce fel de oameni au trăit aici, asistenţa socială a parohienilor. În cercetările pe care le-am întreprins în ultimii şapte ani am reuşit să refacem lista preoţilor din secolul al XVIII-lea până astăzi, aproape în totalitate, din felurite documente: catagrafii, anuare, mărturii, arhiva parohială, bineînţeles, cu unele lacune. Aproximativ 20 de preoţi au fost descoperiţi cu numele. Credem că este o restituire importantă a istoriei de peste 250 de ani a unui lăcaş de cult, ultima biserică translată în timpul dictaturii comuniste", a încheiat părintele paroh Daniel Benga.

SURSA
www.ziarullumina.ro

De ce nu S-a casatorit Hristos?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Evanghelia Sotiei lui Iisus: cum a fost colat un FALS. Evangheliile Secrete…

Din primele secole ale Crestinismului si pana la sfarsitul veacurilor au existat si vor exista oameni pentru care Mantuitorul Iisus Hristos este doar un simplu om. Acestia vad in El un om intre oameni, o persoana care prin viata si activitatea Sa a marcat fundamental istoria omenirii. Iar daca Il lipsesc pe Hristos de divinitate, de faptul ca este Cuvantul lui Dumnezeu intrupat, aceste persoane nu vor fi interesate de lucrarea Sa rascumparatoare, de izbavirea neamului omenesc de pacat si mantuire, ci mai ales de diferite aspecte \"lumesti”, menite sa redea lumii cat mai fidel adevarul istoric privitor la El.

Aceasta perspectiva se afla la temelia unui demers aproape tot atat de vechi ca si Crestinismul, acela de a deslusi misterul ce invaluie starea Sa civila: a fost sau nu Hristos casatorit? \"In fond, daca Iisus a fost intru totul asemenea noua, de ce nu si-ar fi intemeiat o familie”, isi spun ei, nutrind ganduri vecine cu blasfemia. Dovezile, care sa demonstreze faptul ca a fost casatorit si care sa \"clatine din temelii\" invatatura bimilenara a Bisericii, sunt mult ravnite, cautate si asteptate de unii dintre cercetatorii veacului nostru secularizat.

In cautarea sotiei lui Iisus

Pe acest fundal a aparut recent o stire, ce a facut inconjurul lumii, despre descoperirea unui text foarte vechi, in care Iisus ar pomeni despre \"sotia mea”. Textul provine dintr-un mic fragment de papirus, probabil din secolul al IV-lea, parte a unei pagini dintr-un document pierdut. Textul se afla inca in procesul de analiza lingvistica si chimica pentru a determina daca este intr-adevar un fragment dintr-un manuscris din secolul al IV-lea.

Scris in vechea scriere sahidica copta, textul este probabil o traducere a unui document in limba greaca, mai timpuriu. Deoarece randurile pe toate celelalte parti ale fragmentului sunt rupte si incomplete, identificarea unor propozitii deplin inteligibile este imposibila. Se pare ca numele lui Iisus si al Mariei, probabil al Mariei Magdalena, apar, precum si cateva enunturi, in cadrul carora Iisus foloseste expresia \"sotia mea”. Este indeobste cunoscut faptul ca in alte scrieri apocrife, din primele secole, Maria Magdalena a fost infatisata ca un ucenic apropiat al lui Iisus, insa nu ca sotie, scrieri cunoscute Parintilor Bisericii. Vehicularea numelui Mariei Magdalena, ca potentiala sotiei a lui Iisus, devine frecventa mai ales dupa descoperirea scrierii apocrife \"Evanghelia lui Iuda”.

Faptul ca tot mai multi oameni adera la ipotezele cercetatorilor nu face decat sa arate ca Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, si invatatura Bisericii in general, au devenit in viata noastra realitati lipsite de importanta. Dar, si mai ingrijorator, nu-L traim pe Hristos. De aceea acceptam cu atata usurinta falsificarea adevarului de credinta.

De altfel, Evangheliile si multe din celelalte carti ale Noului Testament, documente de dimensiuni extinse ale primului secol nu ofera niciun indiciu clar potrivit caruia Iisus ar fi fost vreodata casatorit.

Biserica nu poate fi acuzata de o anume conspiratie, de falsificare a adevarului istoric in aceasta privinta, de vreme ce nu exista un motiv intemeiat pentru acest lucru. Sfintii Apostoli si Evanghelisti au consemnat ceea ce ochii lor au vazut, ceea ce urechile lor au auzit si, mai ales, ceea ce Dumnezeu le-a revelat prin inspiratia divina. Mai mult, casatoria era vazuta ca un legamant sfant atat in Vechiul Testament, cat si in Noul Testament. Trebuie amintit faptul ca Sfantul Apostol Petru impreuna cu alti Apostoli, au fost casatoriti. Biblia si teologia ortodoxa confirma casatoria ca fiind instituita de Dumnezeu, cinstita si sfanta, una dintre Sfintele Taine ale Bisericii. Asa cum Biserica cinsteste viata in castitate inchinata lui Dumnezeu, tot astfel ea vede in casatorie o imagine a Imparatiei, o cale de cunoastere a lui Dumnezeu.

Hristos, Mirele cel nenuntit

Biserica marturisind ca Mantuitorul Iisus Hristos este \"Dumnezeu adevarat” (deofiinta cu Dumnezeu Tatal dupa dumnezeire), si \"om adevarat\" (deofiinta cu noi dupa omenitate), subliniaza modul Sau unic de existenta in istorie si in vecii vecilor. In Persoana Cuvantului intrupat, nascut din Tatal, mai dinainte de toti vecii, iar la \"plinirea vremii” din Fecioara Maria, firea dumnezeiasca si cea omeneasca sunt unite in chipul cel mai deplin cu putinta.

Prin Persoana Sa divino-umana, Mantuitorul Hristos Se arata deasupra scopului nuntii. Daca nunta presupune \"unirea intr-un trup\" a sotului si sotiei, pentru ca impreuna sa inainteze prin iubire in cunoasterea lui Dumnezeu, spre mantuire, Hristos in calitate de Nou Adam cuprinde in Sine, in chip de taina, intregul neam omenesc.

Prin urmare, \"casatoria”, in privinta Mantuitorului, nu trebuie privita in termeni pur omenesti, potrivit firii umane cazute, ci ca realitate duhovniceasca, mai presus de cuget. In acest sens, Sfintii Parinti ne arata ca actul unirii dintre cele doua firi in Persoana lui Hristos reprezinta o \"nunta”.

Sfantul Ioan Gura de Aur este cel de la care ni s-a pastrat un cuvant minunat despre unirea dintre Hristos si firea umana, supusa pacatului: \"Dumnezeu si-a dorit pentru sine o desfranata. Da, o desfranata! Despre firea noastra omeneasca vorbesc. El era Inalt, ea umila. Inalt nu ca statura, ci ca fire. Intru totul curat era, fiinta Lui, neprihanita, iar firea Lui, fara de stricaciune.[...] El atat de mare si preainalt, Si-a dorit pentru Sine o desfranata. De ce? Pentru ca sa o schimbe din desfranata in fecioara. [...] Fiica a demonilor era deci mai inainte, fiica a pamantului, nevrednica si pentru pamant. Acum devine fiica a Imparatului. Si aceasta pentru ca asa hotarea Cel ce o iubea asa de mult. Pentru ca cel ce iubeste nu se intereseaza de purtarea celuilalt. Cel ce iubeste nu vede lipsa de frumusete. De aceea se numeste dragoste, pentru ca iubeste si ceea ce este urat. Asa a facut Hristos. A vazut o uraciune, S-a umplut de dragoste pentru ea si a innoit-o a facut din ea fiinta noua\".

Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie ni-L descriu pe Hristos in calitate de Mire al Bisericii. Una dintre cele mai profunde si graitoare teme din Sfanta Scriptura este paralela ce se face intre Imparatia Cerurilor si nunta. In acest sens, Mantuitorul Insusi ne spune ca \"Imparatia Cerurilor asemanatu-s-a omului imparat care a facut nunta fiului sau\". (Matei 22-2)

In Cantarea Cantarilor raporturile dintre \"Cel Iubit\" sau \"Mire\" si dintre \"Cea Iubita\" si ,\"Mireasa\" sunt, potrivit talcuirilor Sfintilor Parinti, raporturile legaturii harice si tainice dintre Iisus Hristos Dumnezeu si Biserica sau cu sufletul omenesc arzand de iubire pentru Creatorul sau.

Astfel, relatia de dragoste jertfelnica constituie modelul oricarei iubiri dintre barbat si femeie, desavarsita in Taina Nuntii, de care vorbeste Sfantul Apostol Pavel, numind-o \"mare\" in Hristos si in Biserica. Deloc intamplator, episodul biblic de la Cana Galileii nu ni-L prezinta pe Hristos in calitate de mire, nici ca pe un simplu nuntas, ci ca pe Dumnezeu-Omul, Cel care savarseste minuni prefacand apa in vin. Insusi Mantuitorul este Cel ce binecuvinteaza unirea sotilor prin Taina Nuntii.

Iata de ce Hristos nu a avut - si nu putea avea - o sotie din randul oamenilor, pentru ca in chip tainic, ne cheama pe toti laolalta si pe fiecare in parte, la nunta cea Cereasca.

Sa bagam de seama ca nu cumva, aflandu-ne in cautarea sotiei istorice a lui Hristos, in laboratorul de cercetare a fragmentelor \"revolutionare\" de papirus, pe prima pagina a ziarelor sau in \"prime-time-ul\" canalelor de stiri, sa uitam, asemenea fecioarelor celor lenese, ca El, \"Mirele cel nenuntit”,  vine catre noi in miez de noapte.

SURSA

http://ro.netlog.com/artasireligie/blog/blogid=1516602