🙏🏽 Bucuria mea, am citit că odată, un ateu a întrebat un credincios creștin ortodox: "Şi dacă după moarte vei descoperi că nu există Raiul, despre care predicați creştinii ortodocși, în frunte cu preoții voștri?
La această întrebare, credinciosul a răspuns tot printr-o întrebare: "Şi dacă la sfârşitul călătoriei pământeşti, după ce vei fi înmormântat, vei descoperi că iadul veşnic, pe care voi, ateii, îl negați, chiar există?" "Sper că aceasta nu se va întâmpla niciodată!", a spus ateul. "Voi sperați?", a întrebat creștinul ortodox din nou. "Aici este toată diferența dintre convingerile noastre şi ale voastre. Voi trăiți cu speranțe nesigure, iar eu trăiesc cu credința că, DACĂ EXISTĂ O CREAȚIE, ATUNCI EXISTĂ ŞI UN CREATOR!" Zicea Voltaire: "Universul mă încurcă și nu pot gândi măcar, Că există ceasul fără ceasornicar!" Dar, să vedem ce zice și genialul filozof și bun creștin ortodox, Petre Țuțea (Dumnezeu să-l odihnească cu Sfinții): "Filozoful ateu, KANT, în "CRITICA RAȚIUNII PURE", spunea că este PROPRIUL LEGIUITOR și STĂPÂN. Lucru la care eu am făcut așa: "Pârț!" Așa e el legiuitor și stăpân, cum sunt eu preot în cartier. Cum să fii legiuitor și stăpân într-un Univers în care ești înlănțuit? Universul actual... la 14 miliarde de ani lumină, - nu-mi ajunge camera asta să aritmetizez - mai poți fi propriul tău legiuitor? Știți dumneavoastră unde e omul, în imanență, absolut liber? Într-o Bisericuță Ortodoxă, de lemn din Maramureș, unde preotul creștin ortodox, vorbește de mistere, de taine, și se lasă învăluit de ele ca și credincioșii! Păi, dacă ar gândi așa omul de la putere de pretutindeni, zic eu, că ar fi aerul ceva mai ozonat, puțintel mai respirabil". Și iată și câteva versuri ale marelui poet creștin ortodox, Vasile Militaru (Dumnezeu, să-l odihnească cu Sfinții):
"Socotind că mă doboară, mi-a grăit - ieri un ateu,
Fă-mi dovadă că există şi voi crede-n Dumnezeu.
Ca să nu-l rănesc mai tare, arma mea a fost la fel:
Dovedește-mi că El nu e, ca să nu mai cred în El.
Însă El e pretutindeni, omule cu suflet rău,
Eu ți-L dovedesc cu tine şi cu ce e-n jurul tău.
Dacă electricitatea niciodată nu se vede
E vreo minte luminată în puterea-i a nu crede?
O, necredincioși cu soarta cea mai vitregă şi tristă,
Dumnezeu e tot asemeni
NU-L VEDEȚI, ÎNSĂ EXISTĂ!"
🙏🏽 Așa învață și martorii lui Iehova, CĂ NU EXISTĂ SUFLETE, că dacă ar exista ar putrezi în mormânt odată cu trupul! CÂTĂ RĂTĂCIRE SPIRITUALĂ! Păi ce pretenții putem avea de la acești rătăciți care spun că Iisus Hristos nu este Dumnezeu (spun că este fiul lui Dumnezeu, fiindcă, L-a înfiat Dumnezeu-Tatăl, dar nu este Dumnezeu Adevarat) și nu cred în Sfânta Treime? Păi, CINE NU CREDE ÎN SFÂNTA TREIME, NU CREDE ÎN NIMIC!!! Oare, nu citesc ce scrie în Biblie: "Și ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul la Dumnezeu care l-a dat!" (Eccleziast 12:7). Așadar, sufletul care este REAL, RAȚIONAL, IMATERIAL, VEȘNIC și SIMPLU (simplu, adică, dintr-o singură bucată), se întoarce la Dumnezeu.
🙏🏽 Îl rog pe Preabunul Dumnezeu să-i ierte pe toți ateii, sectanții și vrăjmașii Lui pentru rătăcirea lor spirituală, să-i aducă pe toți la cunoștința Adevărului, iar pe noi, să ne ierte pentru păcatele noastre.
Amin și Aliluia!
Preotul Ioan 🛎️.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu