Sfanta Cruce – Singura arma de nadejde a lumii

Crucea, care pana la Hristos a fost unealta de tortura, starnind groaza si sila, dupa moartea lui Hristos pe Cruce a devenit arma si semnul mantuirii noastre. Prin ea, Hristos l-a sfaramat pe diavol, de pe ea S-a coborat la iad si, slobozindu-i de acolo pe cei ce se chinuiau, i-a adus in imparatia Cereasca. Imaginea Crucii este infricosatoare pentru demoni si, ca semn al lui Hristos, este cinstita de crestini. Domnul i-a aratat-o pe cer imparatului Constantin, aflat in drum spre Roma, sa se lupte cu tiranul care pusese mana pe putere; faurindu-si un stindard in forma de cruce, imparatul Constantin a repurtat o victorie deplina. Fiind ajutat prin Crucea Domnului, imparatul a rugat-o pe mama sa, imparateasa Elena, sa caute Crucea de-viata-facatoare; si Cuvioasa Elena, indreptandu-se spre Ierusalim, dupa multe cautari, o gasi. Multe vindecari si alte minuni s-au facut si se fac atat prin Crucea Domnului, cat si prin imaginea ei. Prin ea, Domnul pazeste poporul Sau de toti vrajmasii vazuti si nevazuti. Biserica Ortodoxa praznuieste cu multa solemnitate aflarea Sfintei Cruci, amintindu-si totodata si aratarea Crucii pe cer imparatului Constantin. In aceasta zi si in alte zile inchinate Sfintei Cruci noi ne rugam lui Dumnezeu sa-Si reverse milostivirile nu numai unor persoane in parte, ci si intregii crestinatati, intregii Biserici. Foarte sugestiv vorbeste despre aceasta troparul Sfintei Cruci, alcatuit in secolul al VIII-lea, cand prietenul Cuviosului Ioan Damaschin, Sfantul Cosma, episcopul Maiumei, a scris toata randuiala slujbei inaltarii Sfintei Cruci.

“Mantuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvanteaza mostenirea Ta, biruinta (binecredinciosilor) imparati[1] asupra celor potrivnici daruieste si cu Crucea Ta pazeste pe poporul Tau.”

Inceputul acestei rugaciuni este preluat din Psalmul 27. In Vechiul Testament, prin cuvantul „popor” se intelegeau numai marturisitorii credintei adevarate, oamenii cei credinciosi lui Dumnezeu. „Mostenirea” era tot ce ii apartine de fapt lui Dumnezeu, era avutia lui Dumnezeu, asa cum este Biserica lui Hristos in Noul Testament. Rugandu-ne pentru mantuirea poporului lui Dumnezeu (a crestinilor) atat de muncile vesnice, cat si de nenorocirile pamantesti, noi ne rugam Domnului sa binecuvanteze, sa trimita harul Sau si darurile Sale intregii Biserici si sa o intareasca launtric.

Rugaciunea de a da „biruinta imparatilor”, marilor tiitori ai lumii acesteia, are ca punct de pornire Psalmul 143, stihul al 10-lea si aminteste de biruintele repurtate de regele David, prin puterea lui Dumnezeu si, de asemeni, de victoriile daruite imparatului Constantin prin Crucea Domnului. Aceasta aratare a Crucii i-a facut pe imparatii care pana atunci ii prigoneau pe crestini sa devina aparatorii Bisericii de vrajmasii cei din afara, de „episcopii din afara”, dupa formula Sfantului imparat Constantin. Biserica, intarita pe dinauntru de harul lui Dumnezeu si ingradita pe dinafara, este pentru crestinii ortodocsi „cetatea lui Dumnezeu”, lacasul dumnezeiesc, de unde porneste calea spre Ierusalimul ceresc. Felurite nenorociri au zguduit lumea, au disparut popoare, au pierit orase si state intregi, dar prigonita si chiar sfasiata pe dinauntru Biserica sta neclintita, caci portile iadului nu o vor birui. Astazi, cand stradaniile conducatorilor lumesti de a stabili ordine pe pamant raman neroditoare, singura arma de nadejde a lumii ramane aceea despre care canta Biserica: „Crucea este aparatoarea intregii lumi, Crucea este infrumusetarea Bisericii, Crucea este puterea imparatilor, Crucea este intarirea credinciosilor, Crucea este slava ingerilor si rana demonilor”