duminică, 9 septembrie 2012

La intrarea în Biserică

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


La intrarea în Biserică trebuie să rostim: "Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: în casa Domnului voi merge. Iar eu întru mulţimea îndurărilor Tale, Doamne, voi intra în casa Ta; închina-mă-voi în Biserica Ta cea sfântă Doamne, povăţuieşte-mă cu dreptatea Ta, pentru vrăjmaşii mei îndreptează înaintea Ta calea mea, ca fără alunecare să preaslăvesc o Dumnezeire: pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!“.

După ce am intrat în Biserică, trebuie să ne oprim sub policandrul din naos ca să facem trei metanii. După cele trei închinări, ne îndreptăm spre tetrapodul din partea dreaptă, pe care se află icoana hramului bisericii, a sfântului zilei, ori a Învierii. Minunat ar fi ca după ce am făcut două metanii, să rostim troparul sfântului sau al praznicului. Sărutăm icoana şi mai facem o metanie. Ajuns la icoana împărătească a Mântuitorului, pe catapeteasmă, rostim următoarea rugăciune: "Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de bună voie ai primit a Te sui cu trupul pe cruce, ca să scapi din robia vrăjmaşului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulţumire strigăm Ţie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Care ai venit să mântuieşti lumea. Amin!“ 
Sarutăm icoanele din dreapta şi ne retragem sub policandrul din naos, fără a trece prin faţa Uşilor Împărăteşti. De aici mergem în stânga, la icoana Maicii Domnului, şi spunem următoarea rugăciune: "Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvorul milei, învredniceşte-ne şi pe noi milostivirii tale. Caută spre robul tău cel păcătos. Arată-ţi puterea ta, ca totdeauna. Căci nădăjduind întru tine îţi strigăm, cum oarecând ţi-a strigat Gavriil, mai marele voievod al celor fără de trup: Fecioară bucură-te!“. Sărutăm icoanele din partea stângă şi revenim sub policandru, unde facem alte trei metanii. Dacă în Biserică sunt prezente în pronaos iconostase, mergem să ne inchinăm la icoanele de acolo. După ce ne-am închinat în faţa acestor icoane, ne îndreptăm spre sfintele moaşte (dacă biserica păstrează sfinte moaşte). La ieşirea din biserică, facem trei metanii spre sfântul altar şi rostim:
"Doamne, Dumnezeul meu, Ţie-Ţi încredinţez toată viaţa mea şi pe Tine Te rog: apară-mă, mântuieşte-mă şi fă-mă părtaş îndurării Tale, dă-mi îndreptare vieţii şi purtare înţeleaptă, dăruieşte-mi sfârşit creştinesc, cinstit şi paşnic şi mă fereşte de toată răutatea şi bântuirea potrivnicului. Iar în ziua temutei Tale judecăţi să-mi fii blând mie, robului Tău, şi să mă numeri cu oile cele alese de-a dreapta Ta, ca împreună cu acestea să Te slăvesc în veci. Amin“.

vineri, 7 septembrie 2012

Pravila de rugăciune "Bogorodicinaia" (Născătoare de Dumnezeu)

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



( adică citirea de 150 de ori a cântării aduse din ceruri de către Arhanghelul Gavriil ca închinăciune Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu).

« Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te ! Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată eşti Tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre».
 Această pravilă a fost dată de Maica Domnului însăşi în veacul al VII-lea şi odinioară era săvârşită de către toţi creştinii. Mai pe urmă însă a fost dată uitării. Preacuviosul Serafim de Sarov a amintit de acestă pravilă. În chilia lui s-a găsit o cărticică veche cu descrierea minunilor petrecute cu oamenii care împlineau acestă pravilă. Citirea de 150 de ori a rugăciunii "Bogorodicinaia" îi aduce creştinului un mare folos. Domnul ne-a arătat cât de puternică este rugăciunea Preacuratei Sale Maici înaintea Lui şi cât de eficient este ajutorul acordat de Ea; în cele mai dificile împrejurări şi cu totul pe neaşteptate Ea ne-a întins mâna Sa izbăviotoare…

Citirea de 150 de ori a rugaciunii « Bogorodicinaia » indeparteaza mania lui Dumnezeu si chiar verdictul judecatorului Cunoscator-de-inimi este amanat. O, ce mare indrazneala ! « Bogorodicinaia » din focul patimilor ne scoate, din fundul beznei ne ridica; cu acesta rugaciune nicicand nu vom pieri, in foc nu vom arde, cei tulburati sufleteste ne vom tamadui, cei intinati cu pacatele ne vom curati, cei omorati de patimi vom invia si vom canta cu bucurie : « Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-Te ! »

 La începutul acestei pravile se citesc rugăciunile:

Tatăl nostru...

Usa milostivirii...

Rugaciunea pentru parintele duhovnicesc...

Si de mantuire:

 « Tatal nostru, Carele esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in Cer asa si pre pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pre noi in ispita ci ne izbaveste de cel viclean. »


« Usa milostivirii deschide-o noua, Binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, ca sa nu pierim noi, cei ce nadajduim intru Tine, ci sa ne mantuim prin Tine din nevoi, ca Tu esti mantuirea neamului crestinesc. »


«  Mantuieste, Doamne, pre parintele meu duhovnicesc (numele) si pre toti fiii lui duhovnicesti si pre fratii nostri intru Hristos si pre toate rudeniile cele dupa duh si dupa trup, intareste-i, apara-i si miluieste-i, da-le mangaiere in scarbe si vindecare de boale. Doamne ! Trimite-i lui harul Sfantului Duh si pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu ajuta-ne, Doamne, sa ne indreptam viata si sa ne mantuim sufletele noastre. Amin ! »

 Apoi, dupa fiecare 10 rugaciuni citim « Usa milostivirii », dupa care ne rugam la Maica Domnului dupa trebuintele fiecaruia cu cuvintele noastre, adaugand urmatoarele cereri :

 Dupa primele 10 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste si pazeste pre toti crestinii dreptmaritori, sporeste-le credinta si pocainta, iar pre cei adormiti odihneste-i in vesnica slava a Domnului nostru.

 Dupa 20 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-i si intoarce-i in Biserica Ortodoxa pre cei rataciti si cazuti robi ai Tai ( numele).

 Dupa 30 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, matuieste-l si pazeste-l pre parintele meu duhovnicesc (numele) si cu sfintele rugaciunile lui miluieste-ma pre mine, pacatosul.

 Dupa 40 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, potoleste intristarile noastre si trimite mangaiere celor scarbiti si bolnavi robi ai Tai (numele).

 Dupa 50 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, izbaveste-ma de ispite si de tot raul si napastuirile.

 Dupa 60 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, ajuta-ma sa savarsesc toate lucrarile mele intru slava lui Dumnezeu spre folosul celor apropiati.

Dupa 70 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, pazeste-ma de tot raul si acopera-ma cu cinstitul Tau omofor.

 Dupa 80 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, inviaza sufletul meu si daruieste-mi rugaciune statornica, catre Tine.

 Dupa 90 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, ajuta-mi cu milostivirea Fiului Tau si a Stapanului nostru, ca sa-mi trimita harul rugaciunii celei arzatoare si osardnice.

 Dupa 100 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, indupleca-L pre Domnul nostru Iisus Hristos sa ma miluiasca pre mine, pacatosul, sa-mi ierte toate pacatele si sa mantuiasca pacatosul meu suflet.

 Dupa 110 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, aprinde-ma cu iubirea Ta, intareste-ma cu credinta si lumineaza ochii mei intunecati cu pacatele.

 Dupa 120 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, izbaveste-ma de ganduri desarte si daruieste-mi cuget si inima avantate spre mantuire.

 Dupa 130 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, trimite-mi pace sufleteasca, odihna si sanatate trupeasca.

 Dupa 140 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, daruieste-mi sfarsit pasnic si netulburat si calauzeste-mi sufletul prin vamile cele infricosatoare.

 Dupa 150 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, sa-mi fii mie, Maica a lui Dumnezeu, zid nebiruit si protectoare puternica, nu ma respinge pre mine, pacatosul si nevrednicul, care alerg la imparatescul Tau acoperamant, caci Tu esti nadejdea crestinilor si adapostirea pacatosilor.

La sfarsitul Pravilei de rugaciune rostim :


«  Cuvine-Se cu adevarat sa Te fericim pre Tine, Nascatoare de Dumnezeu, Cea pururea fericita si preanevinovta si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pre Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pre Tine, Cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, Te marim. »


Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si  in vecii vecilor. Amin.

Doamne miluieste !

( de trei ori)

 Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu

 Preasfanta de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, acopera-ma si ma pazeste pre mine, robul Tau, de toata rautatea sufletului si a trupului si de tot vrajmasul cel nevazut si vazut.

 « Bucura-Te, Ceea ce esti cu har daruita, Marie, Domnul este cu tine ! Binecuvantata esti Tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pre Mantuitorul sufletelor noastre. » Bucura-Te si Te veseleste, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara si Te roaga pentru robul Tau. Doamna si Stapana a ingerilor si Maica a crestinilor, ajuta-mi mie robului Tau. O, Marie, cu totul fara de prihana, bucura-Te Mireasa nenuntita. Bucura-Te, bucuria celor necajiti si mangaierea celor scarbiti, Bucura-Te hrana celor flamanzi si limanul celor inviforati. Bucura-Te, Cea mai sfanta decat sfintii si decat toata zidirea mai cinstita. Bucura-Te, sfintenia Tatalui, lacasul Fiului si umbrirea Duhului Sfant. Bucura-Te, palatul de lumina al lui Hristos Dumnezeului nostru, Imparatul tuturor. Bucura-te, lauda crestinilor si ajutatoarea cea gata a celor ce Te cheama pre Tine.

Preasfanta Stapana mea, pazeste-ma sub acoperamantul Ta, caci in preacuratele Tale maini imi pun duhul meu. Fii ajutatoare si acoperamant sufletului meu in ziua cea infricosatoare a judecatii si roaga-Te pentru mine, nevrednicul, sa intru curat si limpezit in rai. Sa nu ma lepezi, Doamna mea, pre mine, robul Tau, ci ajuta-mi mie si da-mi implinirea cererii. Izbaveste-ma de toata primejdia, bantuiala, nevoia si neputinta si daruieste-mi pocainta mai inainte de sfarsit. Ca prin mijlocirea si ajutorul Tau, mantuindu-ma in viata aceasta de acum de tot vrajmasul vazut si nevzut, umbland cu placere de Dumnezeu in voia iubitului Tau Fiu si Dumnezeului nostru, iar la ziua cea infricosatoare a judecatii izbavindu-ma de vesnica si grozava munca, sa ma inchin, sa multumesc si sa slavesc intru tot sfant numele Tau in vecii vecilor. Amin !

Bucura-Te, Cea  plina de har !

Bucura-Te, Ceea ce esti preafericita !

Bucura-Te, Cea preabinecuvantata !

Domnul este cu Tine !

 Aceasta pravila se face in manastirea din Diveevo a Sf Serafim de Sarov in fiecare seara, la ora 21, la procesiunea de pe Kanafka ( Drumul Maicii Domnului, care inconjura manastirea).
DIN http://www.ortodoxia.md/articole-preluate/2972-pravila-de-rugciune-qbogorodicnaiaq-nsctoare-de-dumnezeu

 

joi, 6 septembrie 2012

Sectele- ereticii

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


http://www.parinteleilarionargatu.ro/subpagini/88/Raspunsuri-duhovnicesti--Sar--Sect/

404.- Părinte, eu sunt ortodox, dar 2 ani am fost la adventişti de ziua 7-a, nu mi-a plăcut acolo şi am plecat. Care e adevărata credinţă?
-Ortodoxă.
-Cum să le spun lor ca să mă creadă ?
-Să le spui matale, aşa :

ADEVĂRATA CREDINŢĂ ESTE ACEEA UNDE LA RUGĂCIUNILE PREOŢILOR VINE LUMINA DE SUS, DIN CER, LA ÎNVIERE!

405.- O preoteasă îi spune părintelui:
-Părinte, la noi în comună au venit nişte sectanţi, primarul i-a primit, poliţia nu le-a spus nimic şi au ţinut discurs într-o şcoală, predici de ale lor, au chemat oamenii din sate şi m-am dus şi eu. Le-am spus ce ştiam de la sfinţia voastră, despre Sfânta Împărtăşanie: “Cine nu mănâncă Trupul Meu şi nu bea Sângele Meu n-are parte cu Mine“. A venit la mine un poliţist şi mi-a spus să-mi ţin gura dacă vreau să n-o păţesc, să-i las să vorbească pentru că au aprobare. La care părintele, spune:
-Auziţi dumneavoastră, ţară ortodoxă şi laşi pe sectanţi liberi?! Acolo trebuia să fie preotul, soţul matale, el să spună asta şi matale să-l susţii. Sectanţii nu se duc acolo unde preotul este întărit în credinţă ci, caută loc slab ca să poată fi ascultaţi, nu fac munca în zadar.

406.- Părinte, vin pe la uşile noastre, tot felul de oameni, care vor să ne vorbească despre Dumnezeu, să ne dea cărţi gratis, ce să facem?
-Să-i luaţi la bătaie, să-i ruşinaţi, nu primiţi cărţi de la ei, nu-i primiţi în casă şi dacă v-au dat cărţi, le ardeţi. Sunt nişte ticăloşi, primesc bani grei ca să facă asta. Puteţi să-i bateţi, vă dau binecuvântare pentru asta. Să plece în ţara lor cu învăţătura lor cu tot, aici avem preoţi care ne explică Evanghelia şi ne vorbesc despre Dumnezeu, au şcoală şi au primit har la hirotonie, Biblia nu poate fi interpretată de omul obişnuit, că de aia au apărut sectele, fiecare a interpretat după cum îl duce capul şi mai vrea să ducă în eroare şi pe alţii.

407.- Se numesc “pocăiţi”, dar sub acest cuvânt se ascunde altceva, ei sunt de fapt “lepădaţi”. Ei nu cred în cruce, în Maica Domnului, nu se botează. Nu se împărtăşesc, nu merg la Biserică, deci se leapădă de toate acestea şi de aceea sunt lepădaţi.

408.- Nu-mi amintesc împrejurarea în care ne-a spus dar, ne-a spus că la sfârşitul veacului vom fi doi ani fără Biserică. Sectanţii, pentru că li se dă apă la moară, li se vor da voie în Biserică, în cimitirele noastre să îngroape de-ai lor, într-o zi ne vor lua cheia Bisericii şi se vor instala ei, o vor socoti de a lor.

409.- Părinte, pot să citesc singur Scriptura ?
-Poţi, sigur că poţi dar, unde nu înţelegi întrebi preotul, numai el ştie să o explice, el are pregătire pentru asta, este apostolul de altă dată. Omul fără pregătire poate înţelege greşit cuvântul din Scriptură. Aşa au apărut sectele.
-Cum, părinte?
-Luther poartă toată vina, el a spus să fie lăsat omul să-şi explice singur Scriptura şi aşa s-a umplut pământul de secte. Diavolul a început să lucreze. Dumnezeu a lăsat o singură credinţă pentru toate neamurile, acea ortodoxă, dar la vremea de apoi unii nu vor mai putea suferi învăţătura lui Dumnezeu şi-şi vor face învăţături noi după pofta inimii lor dar spre a lor pieire.

410.- Sectarii nu cred în Sfânta Cruce. Cum să nu crezi în Cruce, când pe ea a fost răstignit Mântuitorul ca să ne salveze pe noi, să ne putem mântui. Sectanţii înjură Sfânta Cruce, nici dracii n-o înjură, ei Îl ştiu pe Dumnezeu şi-l recunosc, dracii nu înjură Sfânta Cruce, se cutremură când aud de cruce, dar sectanţii şi cei care o înjură sunt mai prejos decât dracii.

411.- Sectarii nu cred în Maica Domnului. Spun că a fost o femeie de rând, că nu a fost fecioară, că a fost căsătorită şi că a mai avut copii. Ce prietenie mai poţi avea tu care spui aşa ceva, cu Mântuitorul, Fiul ei! Oare El, care ştie atât de bine cine a fost mama Lui, te va ierta vreodată pentru batjocorirea Maicii Sale?!

412.- A venit un predicator pocăit şi insista să stea de vorbă cu părintele, că el îl va convinge pe părintele care-i adevărata credinţă. Părintele îl întreabă:
-De ce-ai venit? Nu stau de vorbă cu dumneata, poţi să pleci de la mine.
-De ce părinte? Unde-i iubirea faţă de aproapele?
-Tocmai de aceia, nu stau de vorbă cu dumneata, pentru că nu pot iubi un lup, un pui de viperă, un balaur cu capete, nu aşa vă numeşte pe voi Sfânta Scriptură, sau mă înşel cumva? Nu stau de vorbă cu dumneata şi din alt motiv, pentru că nu cunoşti Scriptura din scoarţă-n scoarţă, aşa cum am studiat-o eu pe când eram student, făceam exegeza fiecărui cuvânt din ea, ştii câteva texte pe de rost cu care ameţeşti pe bieţii credincioşi şi acum crezi că ai venit să mă ameţeşti şi pe mine. Te înşeli. Nu stau de vorbă cu dumneata şi dintr-un alt motiv mai mare decât toate, nu stau la negociat credinţa şi Scriptura cu un drac.
-Eu sunt drac? Astea-s vorbe de un slujitor a lui Dumnezeu?
-Drac poate că nu eşti, dar faci ce face dracul. Ia spune-mi şi recunoaşte, dracul fuge de Cruce?
-Fuge.
-Dar voi !? Şi voi fugiţi de Cruce, nu faceţi ca el? Apoi, dracul fuge de aghiazmă, fugiţi şi voi, nu faceţi ca el? Dracul fuge de tămâie, fugiţi voi, nu faceţi ca el? Dracul fuge de Biserică, fugiţi şi voi, nu faceţi ca el? Dracul fuge de preot, fugiţi şi voi, nu faceţi ca el? Dracul fuge de lumină sau lumânare, fugiţi şi voi, nu faceţi ca el? Deci, cum fac dracii faceţi şi voi şi vrei să mai stau de vorbă cu dumneata, ce să-mi spui? Nu ai ce discuta cu mine şi-ţi poruncesc să laşi credincioşii în pace, nu-i mai momi şi trage după dumneata la iad. A plecat sectarul ca din puşcă. Aşa ar trebui să le ziceţi, când vă mai necăjesc şi vă bat sectarii pe la uşi. Sfânta Scriptură ne porunceşte că mai mult de două ori să nu stăm de vorbă cu ei, în casă să nu-i primim, la masă cu ei să nu stăm, ci să ne scuturăm încălţămintea de praf în faţa lor şi să plecăm.

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Etichete

“Hristos a inviat 1 MARTIE 10 MINUNI ALE LUMII...DESPRE CARE NU STIAI 10 sfaturi pentru barbati 100 POVETE ORTODOXE 42 DE SFATURI PENTRU 100 DE ANI ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESC ACATIST DE POCĂINŢĂ (folositor pentru pruncii avortaţi ACATISTE ACATISTUL SF. PROOROC DAVID Adormirea Maicii Domnului AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI-LITURGICE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI VIETILE SFINTILOR AICI UN PROGRAM ORTODOX-24 ORE ORTODOXE ALFABETUL... CREŞTINULUI ORTODOX APA SFINTITA Articole Apopei Roxana AU NEVOIE DE AJUTOR Biblia - Cartea vieţii Biblia cea adevărată Biciul lui Dumnezeu Binecuvantare Binecuvântarea părintilor asupra copiilor BISERICI BISERICI TIMISOARA BOBOTEAZA Buna Vestire CANONUL ŞI PRAVILA Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele preotilor Cartea cu cele douăsprezece vineri... Casa sufletului CĂRTI Căsătoria creştinelor ortodoxe cu musulmani - Capcană periculoasă Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică? Ce se intampla cu oamenii care mor nespovediti ? CELE 10 PORUNCI CELE SAPTE PĂCATE DE MOARTE Cele trei cete diavolesti CICLUL MENSTRUAL ȘI SLUJBELE BISERICEȘTI CITATE DE INTELEPCIUNE CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“ Completare la cateheza despre Lumânare COMPORTAREA IN BISERICA Copii si Capcanele iadului CREDINŢA CEA ADEVǍRATǍ CREZUL CRUCEA – semnul iubirii Lui Hristos pentru oameni Crucea Sfantului Andrei CUGETARI SI CITATE ORTODOXE Cum inseala diavolul pe om Cum ne imbracam cand mergem la biserica... CUM SA NE RUGAM CUM SE FACE UN POMELNIC Cum se vede Dumnezeu Cum trebuie sa ne închinăm în biserică CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DESPRE SFANTA TRADITIE CUVÂNT CǍTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P Ă C A T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE E G O I S M Cuvânt către creştinii ortodocşi – Spovedania unui monah din Muntele Athos CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE C U L T U L A D V E N T I S T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE CULTUL BAPTIST Cuvânt către creştinii ortodocşi despre Diferenţele dintre ortodocşi şi catolici CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMENILE SI RUGĂ CIUNILE PENTRU CEI ADORMIŢI CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S F Â N T A B I S E R I C Ă O R T O D O X Ă CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE Cuvânt către creştinii ortodocşi despre ZICERI şi contra ZICERI Cuvînt către crestinii Ortodocsi De ce avem pagube în gospodărie? De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată ? De ce nu avem bănci în biserică ? DESPRE NECAZURI ŞI SUFERINŢĂ DESPRE CREAŢIONISM ŞI EVOLUŢIONISM DESPRE PĂCATUL BETIEI DESPRE V E Ş N I C I E Despre cinstirea sfintelor moaște DESPRE P R O S T I T U Ţ I E Despre prietenie Despre Rugaciunea - Tatal nostru DESPRE A C U P U N C T U R A DESPRE ACTELE CU CIP DESPRE ARTA SI RELIGIE DESPRE ASCULTARE DESPRE ATEISM DESPRE AVORT DESPRE BETIE Despre blândete Despre Blesteme DESPRE BOALA DESPRE BOALĂ SI SUFERINTĂ Despre bunătate DESPRE C R E D I N Ţ Ă DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE INTINDE TELEVIZORUL DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR Despre credinta DESPRE CRUCE CANDELE..ICOANE Despre Denii Despre depresie DESPRE DESFRANARE DESPRE DISCOTECĂ Despre droguri Despre Duhul Sfant DESPRE EGOISM DESPRE EUTANASIE Despre Evolutionism Despre farmece si vrăji DESPRE FĂTĂRNICIE DESPRE FEMEIA CRESTINA DESPRE FERICIRE Despre frică Despre fumat DESPRE GANDURI SI INFRUNTAREA LOR Despre Halloween Despre horoscop . DESPRE INCINERARE DESPRE INGERUL PAZITOR DESPRE INVIDIE SI URA Despre Ispită DESPRE IUBIRE Despre iubirea de aproapele DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI Despre mama creştin-ortodoxă DESPRE MANDRIE DESPRE MANIE DESPRE MANTUIRE Despre masturbare DESPRE METANII DESPRE MINCIUNA DESPRE MOARTE DESPRE NĂDEJDE Despre O.Z.N.-uri DESPRE OMUL FRUMOS..DAN PURIC Despre Ortodoxie DESPRE P O C Ă I N Ţ Ă DESPRE PACAT DESPRE PARASTASE DESPRE PATIMILE OMULUI Despre păcat DESPRE PLANSURI DESPRE POCAINTA Despre pocăinţă DESPRE POCĂINŢĂ ŞI SPOVEDANIE DESPRE POMELNIC ŞI ACATIST DESPRE POST DESPRE PREOTUL DUHOVNIC Despre Psaltire Despre puterea Sfintei Cruci Despre Răbdare Despre rugăciune DESPRE SARINDARE DESPRE SECTARI DESPRE SFANTA ANAFORĂ DESPRE SFANTA LITURGHIE DESPRE SFANTA TREIME Despre Sfânta Împărtășanie Despre sfintele Pasti DESPRE SFINTENIE SI FARMECE DESPRE SFINTI DESPRE SLAVA DESARTA Despre smerenie DESPRE SUFLET DESPRE TAINA MIRUNGERII DESPRE TALISMAN DESPRE TAMAIE DESPRE VALENTINE’S DAY Despre Vâsc DESPRE VEDENII SI DIAVOLI Despre Vesnicie Despre Virtute Despre vise DESPRE VRAJI DESPRE YOGA ŞI REÎNCARNARE DIN INVATATURILE PARINTELUI IACOB IONESCU Din sfaturile Maicii Siluana Vlad DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN DIVERSE Dovada de la IERUSALIM pe care CRESTINISMUL o astepta de 2000 de ani! DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14) Duminica dinaintea inaltarii sfintei cruci Duminica Samaricencei Duminica Sfintei Cruci Dumnezeu nu ne vindecă întotdeauna trupul? DUMNEZEU ŞI OMUL FALSII STAPANI FAMILIA FEMEIA CANANEIANCA FERICIRILE FLORIILE FLORILE LA ICOANE GANDURI PENTRU ZILELE CE VIN Grija fata de suflet(Sfantul Ioan Gura de Aur) HRANA PENTRU SUFLET HRISTOS VINE ATUNCI CAND îI SEMENI! ICOANE FACATOARE DE MINUNI Ieromonahul Savatie Baştovoi Inaltarea Domnului Inăltarea Domnului INĂLTAREA SFINTEI CRUCI INCINERARE SAU INHUMARE Intampinarea Domnului INTERVIURI INTERZIS...FEMEILOR ! Intrarea în Biserică a Maicii Domnului INVATATURI CRESTINE INVATATURI CRESTINE SPUSE DE SFINTII PARINTI INVĂTĂTURĂ DE CREDINTA CRESTIN ORTODOXĂ Ioan Monahul ISTORIOARE DUHOVNICESTI iu Iubim câinele şi uităm pe Dumnezeu??? Izvorul Tămăduirii ÎN FIECARE DUMINICĂ SĂ MERGEM LA SFÂNTA BISERICĂ Înălţarea Domnului Îndemnurile Maicii Pelagheia din Reazan Întrebări şi răspunsuri din credinţa creştin ortodoxă şi din Noul Testament ÎNVĂTĂTURI CORECTE ŞI ÎNVĂŢĂTURI GREŞITE DESPRE SĂRBĂTORI ÎNVĂŢĂTURA DESPRE DUMNEZEU Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi Învăţături patristice La ce foloseşte rugăciunea neîncetată? LITURGHIA CATEHUMENILOR Maica Gavrilia Papaiannis MANASTIRI Maxime si cugetari crestine Mândria spirituală MESAJE DIN APOCALIPSA Miercurea Patimilor MILĂ SI MILOSTENIE MILOSTENIE MINUNEA DE LA SFANTUL MORMANT Minunea Taborică MINUNI MINUNI CU IISUS HRISTOS MINUNI DIN ZILELE NOASTRE MIR DE NARD AUTENTIC IN ROMANIA Motive şi simboluri: Ciocanul MUZICA ORTODOXA Nașterea Domnului (Crăciunul) NEINTELEGERILE VIETII...DRUMUL SPRE SINUCIDERE O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA OAMENI CU CARE NE MANDRIM OBICEIURI DE SFINTELE PASTE ORTODOX PACAT SAU NU? PARACLISUL MAICII DOMNULUI PARASTASELE SI FOLOSUL LOR PARINTELE ARHIMANDRIT JUSTIN PARVU PARINTELE IOSIF TRIPA PARINTELE IUSTIN PARVU Parintele Proclu PAROHIA VIILE TIMISOARA PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC ŞI PROCLU NICĂU DESPRE JUDECAREA PREOŢILOR Părintele Calistrat păzitorul vieţii Pedeapsa Pelerinaj Dobrogea 2018 Pelerinaj Israel 2017 Pentru cei ce nu pot avea copii Pentru scaparea de demoni Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul Peştera celor veşnic osândiţi PILDA PILDE PILDE CRESTINE Pilde pentru suflet POEZII Poezii - preot Ioan POEZII CU CAMELIA CRISTEA Poezii cu Eliana Popa Poezii cu Maria Pintecan POEZII CU MOS CRACIUN Poezii cu Preot Ion Predescu Poezii Daniela Poezii de Maria Luca Poezii de Ciabrun Marusia Poezii de COSTEL URSU Poezii de Daniela Florentina Luncan Poezii de Horatiu Stoica Poezii de Mihaela Stoica - Cucoanes Poezii de Preot Sorin Croitoru Poezii de Sf. Ioan Iacob Hozevitul Poezii Horatiu Stoica Poezii pentru Dumnezeu POGORAREA SFANTULUI DUH Poiezii de Traian Dorz POIEZIOARE POMENI SI SARINDARE Pomenirea celor 40 000 de mucenici POMENIREA MORTILOR Povara Crucii POVESTIRI DIN PATERIC POVESTITE DE SFINTI PREOT GEORGE ISTODOR Preot Ilarion Argatu PREOT IOAN PREOTUL DUHOVNIC PREVIZIUNI ALE SFINTILOR PROFETII Prohodul Adormirii Maicii Domnului PROOROCUL MOISE PSALMI. PSIHOLOGIE CRESTINA PUTEREA SFINTEI CRUCI PUTEREA CUVANTULUI PUTEREA RUGACIUNII Răspuns înţelept RUGA LA CEAS DE SEARA : Rugaciune pentru dobandirea de prunci Rugaciune pentru izbavire de boala Rugaciune pentru pogorarea Sfantului Duh RUGACIUNEA DE MULTUMIRE RUGACIUNEA LUMANARILOR APRINSE. Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca RUGACIUNI RUGACIUNI LA INTRAREA IN BISERICA Rugăciune Rugăciune pentru bolnavi Rugăciune pentru toti binefăcători si miluitori mei Rugăciunea de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama Rugăciunea către Sfântul înger Rugăciunea minții RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON Rugăciuni către domnul nostru Iisus Hristos Rusaliile SAITURI IMPORTANTE Sãptãmâna Patimilor SARBATORI SATANISMUL ÎN MUZICA ROCK Să nu-i mai judecăm pe preoţi!!! Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate Săptămâna Patimilor Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) Sclavia modernă SCURTE REGULI PENTRU O VIAŢĂ CUCERNICĂ LA UN CREŞTIN ORTODOX Secta Desancăi Nicolai din Arad SF DIMITRIE sfa Sfantii Petru si Pavel Sfantul Antim Ivireanu Sfantul Antonie Cel Mare SFANTUL MASLU Sfantul Nicolae Sfantul Spiridon Sfantul Teodor Sfantul Valentin SFANTUL VASILE CEL MARE Sfaturi de la Preot Ioan Clopotel SFATURI CATRE CRESTINII ORTODOCSI SFATURI DE LA PARINTELE IOAN Sfaturi de la Preot Ioan SFATURI DESPRE IERTARE SFATURI DUHOVNICESTI Sfaturi duhovniceşti SFATURI ORTODOXE SFATURI PENTRU PARINTI SFATURILE LUI VALERIU POPA Sfântul Gheorghe Sfântul Nectarie Sfinte sărbători Sfintele Paste. SFINTELE TAINE SFINTI Sfintirea uleiului SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI DIN SEVASTIA. SPUSE DE PARINTELE STANILOAIE SPUSE DE SFINTII PARINTI Statornicia în credinţă STATUS DESPRE VIATA Sufletul copilului : sincer şi curat....! SUPERSTITII TAINA NUNTII Taina Sfântului Botez TAINA SFINTEI SPOVEDANII TRADITII TROITA comoară a culturii arhaice româneşti Un preot la "Filmul blestemat" 20 mai 2006 Urare de Anul Nou URCUŞUL DUHOVNICESC .Arhimandritul Teofil Paraian Versuri de Horațiu Stoica VESTIMENTAȚIA FEMEII ÎN BISERICĂ VIATA DUPA MOARTE VINDECARI HARICE BOALA SI MOARTEA Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI DE CĂTRE SFÂNTA ANA

Translate

BIBLIA ORTODOXĂ

PENTRU VIZITATORI


PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

Postare prezentată

DACĂ DORITI SĂ CONTACTATI ADMINISTRATORUL BLOGULUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE... DESPRE MINE balulescu_iliana@yahoo....

Powered By Blogger

Blog de Colaje Ortodoxe

Blog de icoane Ortodoxe...

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Biserica - Casa lui Dumnezeu

BLOG CRESTIN ORTODOX

Blog Maica Domnului

MAICA SILUANA VA RASPUNDE

Ce trebuie sa stie un crestin

Blog Crestin Ortodox

Blog Crestin Ortodox
clik pe poză

PSALMII

Lectură potrivită in vreme de post: psalmii

Powered By Blogger

Totalul afișărilor de pagină