CRUCEA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Există o istorioară în care o femeie istovită din cauza greutăţii crucii pe care o avea de purtat se roagă să i se dea o altă cruce, convinsă fiind că, oricare i s-ar da, ar fi mai uşoară. Femeia a adormit, visându-se în mijlocul unei mulţimi de cruci, de diferite aspecte şi mărimi, culcate la pământ I-a atras atenţia una dintre ele: era o cruce nu prea mare, cu margini aurite, împodobită cu pietre preţioase. „Iată, îşi va fi spus în sine, o cruce pe care îmi va fi uşor să o port!”. Dar îndată după ce a ridicat-o crucea, a prins a o apăsa cu o greutate neobişnuită; aurul şi pietrele preţioase sclipeau de-ţi luau ochii, dar greutatea era de neînchipuit, cu neputinţă de purtat. Alături se afla o altă cruce, împodobită cu flori. „De bună seamă că asta a fost făcută taman pentru mine!” a ex­clamat femeia, grăbindu-se să ia crucea de jos. Dar, ridicând-o, toate florile s-au prefăcut în spini, care i s-au înfipt, dureros, în carne. În sfârşit, a găsit o cruce simplă, fără nicio podoabă, care nu se remarca nici prin forma deosebită, nici prin aplicaţii bogate, dar pe care era scris cuvântul iubire. Ridicând-o a putut să o poarte şi să se convingă că era cea mai uşoară din toate câte încercase până atunci. S-a mai întâmplat şi altceva: şi-a dat seama că acea cruce era cea pe ca­re o purtase până atunci şi care i se păruse grea. Dumnezeu ştie de ce cruce avem nevoile şi pe care putem să o purtăm mai uşor. Ne-o dă pe măsura puterii noastre. Noi nu putem judeca cât de grele sunt încercările trimise asupra apropiaţi­lor noştri. Suferind de lipsuri materiale, de sărăcie, ne uităm cu invidie la cei bogaţi fără să ne gândim că aurul şi pietre­le scumpe pot spori greutatea crucii care li s-a dat de purtat bogaţilor. Alte vieţi ni se par înflorind sub semnul unei feri­ciri perpetue, dar nu vedem spinii ascunşi sub frunzele celor mai arătoşi trandafiri. Dacă am fi în stare să probăm toate crucile pe care le trimite Dumnezeu omenirii aflate în suferinţă, ne-am convinge, cu siguranţă, că n-am avea forţa de a purta niciuna dintre ele cu excepţia celei pe care Domnul, în marea Sa iubire, a ales-o pentru noi.

 Extras din Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 131

DUMNEZEU este IZVORUL VIETII!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

"Cum doreste cerbul izvoarele apelor, asa te doreste sufletul meu pe tine, Dumnezeule. Insetat-a sufletul meu de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu" (Psalm 41:1-2).

Acesta este strigătul iesit din inima impăratului David, care era indestulat cu de toate, dar care a simtit că setea sufletului nu se stinge cu acestea, ci doar din singurul "Izvor de Apa Nepieritoare", care este Dumnezeu, după care insetează sufletele crestinilor ortodocsi. Hrana trupească nu hrăneste sufletul si nici băutura trupească nu-i stinge setea. Trupul vrea hrana care este de o fire cu el, adică din pămant. De aceea se si simte trupul acasă, printre ale sale, IN LUME. Sufletului nu-i place aceasta hrană si se simte călător mahnit: "In pămant pustiu si neumblat si fata de apă" (Psalm 62:3). Asadar, este un gand nebunesc si o sperantă stearpă, dacă noi credem că foamea si setea se pot stinge cu mancare si bautură, cu frumusetea si intelepciunea acestei lumi. Sufletul e viu, e viu si insetat de viată. Dar viata aceasta este doar la Dumnezeul cel viu: "Adevărat, adevărat grăiesc vouă, cel ce manancă Trupul meu si bea Sangele meu, are viata vesnică si Eu il voi invia in ziua cea de apoi" (Ioan 6:53). Fantana lui Iacov este o preinchipuire a Sfintei Biserici Ortodoxe, iar Hrana cea Vie ( Sfanta Impărtăsanie) v-o poate da, doar preotul crestin ortodox.

 Amin si Aliluia!

Preot Ioan.

Rugăciune

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Doamne, Atotputernice, Dumnezeul părinţilor noştri, al lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov, şi al seminţiei lor celei drepte, Carele ai făcut cerul şi pământul cu toată podoaba lor, Cela ce ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale, Cela ce ai încuiat adâncul şi l-ai pecetluit pre el cu înfricoşat şi slăvit numele Tău, de Carele toate se tem şi se cutremură de faţa puterii Tale. Că nesuferită este mare cuviinţa slavei Tale şi nerăbdată mânia îngrozirii Tale celei asupra păcătoşilor, şi nemăsurată şi neurmată este mila făgăduinţei Tale. Căci Tu eşti Domn Înalt, Milosârd, Îndelung-răbdător şi Mult-milostiv, şi-Ţi pare rău de răutăţile oamenilor.

Tu, Doamne, după mulţimea bunătăţii Tale, ai făgăduit pocăinţă şi iertare celor ce greşesc Ţie şi cu mulţimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăinţă păcătoşilor spre mântuire.

Tu, dar, Doamne, Dumnezeul Puterilor, n-ai pus pocăinţă drepţilor, lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacov, celor ce nu au greşit Ţie, ci ai pus pocăinţă asupra mea, păcătosului, pentru că am greşit mai presus decât numărul nisipului mării.

Înmulţitu-s-au fărădelegile mele, Doamne, înmulţitu-s-au fărădelegile mele şi nu sunt vrednic să privesc şi să văd înălţimea cerului, pentru mulţimea nedreptăţilor mele. Gârbovit sunt de multe legături de fier, cât nu pot să-mi ridic capul şi nu-mi este mie slăbire, pentru că am întărîtat mânia Ta şi rău înaintea Ta am făcut nefăcând voia Ta şi nepăzind poruncile Tale.

Şi acum plec genunchii inimii, trebuindu-mi bunătate de la Tine: greşit-am, Doamne, greşit-am, şi fărădelegile mele eu le ştiu. Ci mă cuceresc, rugându-mă: slăbeşte-mă, Doamne, slăbeşte-mă şi nu mă pierde pre mine cu fărădelegile mele, nici în veac ţiind mânie să te uiţi la răutăţile mele, nici să mă osândeşti între cele mai de jos ale pământului.

Pentru că Tu eşti, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc şi întru mine să arăţi toată bunătatea Ta, că fiind nevrednic să mă mântuieşti după multă mila Ta şi Te voi lăuda în toate zilele vieţii mele. Căci pe Tine Te laudă toată Puterile cereşti şi a Ta este slava în vecii vecilor. Amin!