BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
CUVÂNT
CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
DESPRE
VALENTINE’S DAY
Moto:
„Am început să importăm „sărbători“
care
constituie acordul dat de către
autorităţile
civile tinerilor de a
se
desfrâna, fără a se teme de nimic. Ce altceva este „Valentine’s
Day“
decât un îndemn la desfrâu?“ (Părintele Arsenie Boca).
Preot
Ioan
Iubiţi credincioşi,
Zeul îndrăgostiţilor este Cupidon (în
latină cupidon = dorinţă). În
mitologia romană Cupidon era fiul zeiţei
iubirii, Venus. Conform
miturilor, oricine
era lovit de săgeata lui Cupidon, se
îndrăgostea de
prima persoană care-i ieşea în cale.
Corespondentul lui Cupidon în
mitologia greacă este Eros, zeul iubirii. Se spunea adesea despre
Cupidon că este un şmecher, un glumeţ răutăcios, care se plimbă şi
înfige
săgeţile iubirii în
inimile oamenilor şi în zei, astfel făcându-i să se
îndrăgostească.
Odată cu mult dorita libertate obţinută prin revoluţia din 1989 a
apărut şi o sărbătoare de import,
Valentine’s day, „ziua îndrăgostiţilor“
(sau
ziua iubăreţilor cum îi mai spun unii), în care se dăruiesc
bomboane, ciocolată, flori şi felicitări celor pe care îi iubim. Aceste
lucruri se fac în
onoarea lui Valentin. Dar cine este acest Valentin?
Haideţi să lămurim lucrurile pe îndelete.
Ce
înseamnă sărbătoare?
Cuvântul a sărbători provine
din limba latină şi înseamnă a ţine
festivităţi în onoarea unui eveniment special. Sărbătoare înseamnă o zi
sfântă, o zi în care oamenii îi mulţumesc
şi-l slăvesc pe Dumnezeu. De
sărbători (cruce
roşie în calendar) oamenii
n-ar trebui să muncească.
Sărbătorile pot fi de mai
multe feluri: religioase, naţionale
sau personale.
Cu mii de ani în urmă, oamenii au considerat ziua de naştere
ca o zi
importantă şi mai credeau că de
ziua naşterii persoana respectivă poate
fi
ajutată de spiritele bune, sau rănită de spiritele rele. Aşadar,
când o
persoană îşi sărbătorea ziua de naştere, rudele şi
prietenii apropiaţi se
adunau pentru a-l
proteja, şi astfel au început petrecerile cu ocazia zilei
de naştere.
Valentine’s
Day - o controversă...
Ce
ne spun izvoarele?
Cea mai mare parte a
istoricilor cred că sărbătoarea Sfântului
Valentin poate fi
asociată în Italia cu
lupercaliile romane. Lupercaliile
erau sărbători anuale celebrate
la 15 februarie în onoarea lui Lupercus,
zeul fecundităţii şi totodată zeul turmelor şi al
ciobanilor sau în onoarea
lui „Lupus“ adică Lup, fiindcă se ştie bine că Romulus şi Remus,
faimoşii conducători ai Romei au
supravieţuit datorită laptelui de
lupoaică. Aceste sărbători marcau ziua primăverii
în vechea Romă. Cu
această ocazie se organiza un fel de loterie a dragostei. Aceasta consta
în
tragerea la sorţi de numelor de fete şi băieţi, care deveneau
cupluri ce
aveau să iasă împreună tot restul anului. Valentin vine probabil din
latinescul „valens“
care înseamnă „plin de vigoare“. În
Italia această
sărbătoare ia forma „Festivalului
primăverii“ şi este celebrată în aer
liber. Tinerii se
întâlnesc în parcuri unde ascultă muzică şi citesc poezii.
Acesta este de fapt
un obicei de care nu-şi aminteşte aproape nimeni. În
oraşul Torino îndrăgostiţii obişnuiau să-şi anuţe logodna în ziua de
Sfântul Valentin.
În
Europa medievală, oamenii credeau că 14 februarie este ziua
în care păsările îşi aleg partenerii. De aici termenul de porumbei pentru
cei ce îşi fac cadouri cu ocazia acestei sărbători.
În
Austria, există unele obiceiuri de
curtare care ar putea fi
asociate cu sărbătoarea Sfântului
Valentin. Se obişnuieşte ca la 14
februarie tinerii să se prezinte în faţa
iubitei cu un buchet de flori.
În
Marea Britanie, sărbătoarea a devenit foarte populară
începând cu secolul
XVII. Cea mai veche felicitare de Valentine’s Day
cunoscută este un poem trimis de Charles Duke soţiei sale în timp ce ea
se afla închisă în Turnul Londrei, în anul 1415. Fiecare provincie are
propriile ei
obiceiuri şi pe măsură ce ziua se apropie,
revistele încep să
publice poezioare
potrivite cu ocazia.
În
Danemarca, felicitarea este numită „felicitarea
îndrăgostiţilor“
este transparentă, şi dacă o ţii în lumină vezi imaginea romantică a
unor
iubiţi.
În
Franţa, obiceiul este ca
persoanele necăsătorite să intre în casă
stând faţă în faţă, de o parte şi de alta a unei ferestre şi să se strige. Tot în
Franţa felicitări elegante numite „cartes
d'aminties“ sunt împărţite şi
prietenilor nu numai
partenerilor.
În
Germania, tânărul îndrăgostit îi duce flori iubitei cu ocazia
zilei Sfântul
Valentin.
În
Scoţia, ziua
îndrăgostiţilor se sărbătoreşte printr-un festival. La
acesta participă un număr egal de tineri şi tinere care sunt singuri. Toată
lumea scrie pe bilete
un nume, apoi biletele sunt puse în două pălării.
Fiecare trebuie să extragă din pălărie un bilet. Se
formează astfel cupluri
şi la
sfârşitul festivalului se pot celebra chiar căsătorii. Potrivit
Greeting
Card Association,
aproape un miliard de felicitări
sunt trimise anual de
Valentine’s Day făcând din aceasta cea de-a doua sărbătoare ca
importanţă a anului (aproape 2,6 miliarde de felicitări sunt trimise de
Crăciun). Aproximativ 85% dintre acestea sunt cumpărate de femei.
În
Australia, în timpul goanei după aur,
minerii, proaspăt
îmbogăţiţi de pe urma minelor
Ballarat, erau dispuşi să plătească bani
mulţi pentru felicitări
mai elaborate. Cele mai extravagante erau
confecţionate din satin, parfumate, ornate cu flori, cu scoici colorate.
Ele
aveau ataşate şi false păsărele cântătoare. Totul era pus frumos într-o
cutie şi aceasta era considerată cadoul
cel mai scump şi cel mai la modă.
În
America, Valentine’s Day se celebrează de
la începutul anilor
1700, iar în 1840,
Esther A. Howland a vândut primele felicitări
produse
în masă. De-a lungul timpului au circulat mai multe tipuri de felicitări
pentru sărbătoarea Sfântului
Valentin. Multe din acestea nu se încadrau
în spiritul romantic
al sărbătorii, din contră, erau de o cruzime şi o
răutate greu de imaginat. Mai exista un soi de felicitări de prost gust care
conţineau injurii şi
erau trimise fostelor iubite (foştilor iubiţi) sau
altor
persoane pe care
expeditorul voia să se răzbune. Unele felicitări
erau
confecţionate din hârtie decorată cu
scoici, conuri de brad, fructe uscate
şi
tot felul de seminţe. Culmea, pe unele
erau ataşate chiar alge sau flori
uscate şi prinse cu o sfoară de
felicitare, astfel încât, dacă o agăţai
undeva dădea impresia de tridimensional.
Tradiţii legate de sărbătoarea
Sfântului
Valentin
► În
evul mediu tinerii extrăgeau dintr-un bol
bileţele şi astfel
aflau cine este
partenerul lor de Sfântul Valentin. Biletele pe care le
extrăgeau erau purtate pe reverul hainei timp de o săptămână. În unele
ţări
femeia primea de la bărbat un articol de
îmbrăcăminte. Dacă îl
păstra, înseamna că îl
accepta ca soţ (s u p e r s t i ţ i i !!!).
► O
credinţă populară românească zice că dacă o femeie vede o
rândunică zburând pe deasupra capului ei în ziua Sfântului Valentin,
înseamnă că o să se mărite cu un marinar.
Dacă vede o vrabie, se va
căsători cu un soldat şi va fi fericită.
Dacă vede un cintezoi se va mărita
cu un milionar (s
u p e r s t i ţ i i
!!!).
► O
altă credinţă populară spune că trebuie să te gândeşti la 5-6
băieţi cu care ai vrea să te măriţi şi să răsuceşti codiţa unui măr în timp
ce le rosteşti pe rând numele. Te vei căsători cu persoana al cărei
nume îl
rosteai atunci când
s-a rupt codiţa mărului (s u p e r s t i ţ i i
!!!).
► Alege
o păpădie cu puf, ţine ochii închişi şi suflă în ea. Apoi
deschide-i şi vezi dacă a mai rămas vreun puf. Numără firele şi atâţia
copii vei face (s
u p e r s t i ţ i i
!!!).
► În Ţara Galilor copiii se costumau în adulţi şi mergeau din uşă
în uşă cântând. Îndrăgostiţii împărţeau copiilor linguri din lemn. Acestea
erau decorate cu
inimioare şi chei. Mesajul
decoraţiunii era „deschidemi
inima!“
(s u p e r s t i ţ i i
!!!).
Grădina Sfântului Valentin
Potrivit tradiţiei, de ziua Sfântului Valentin se oferă flori iubitelor.
Este bine cunoscut
limbajul florilor. Iată câteva exemple:
brânduşa înseamnă „mi-e teamă de tine“;
dalia
- „recunoştinţă“;
gladiola
înseamnă „vreau să-ţi dau întâlnire“;
hortensia
vrea să spună „eşti capricioasă, prea exigentă“;
irisul
declară „dragoste“;
liliacul
nou - „prietenie“;
crinul
transmite „sentimente pure“;
garoafa
albă semnifică „fidelitate“,
garoafa
galbenă - „exigenţa“,
garoafa
roz - „chiamă-mă“,
garoafa
şatirată - „timiditate“,
garoafa
roşie - „dragoste
înfocată“;
nufărul înseamnă „indiferenţă“;
orhideea
semnifică „dragoste rafinată şi misterioasă“;
bujorul
cel roşu sugerând
cuvintele „vegheză asupra ta“;
trandafirul
alb înseamnă „puritate şi dragoste platonică“;
trandafirul
roşu simbolizează „dragoste arzătoare,
pasiune“;
trandafirul
galben - „prietenie şi
iubire“;
laleaua
roşie înseamnă „declaraţie de iubire“.
Legende
cu privire la viaţa Sfântului Valentin:
1. Una
dintre ele ne spune că Valentin, era un
preot care a trăit
în jurul anului 270
d. Hr. în Roma. Acolo era un împărat
cu numele de
Claudius II Gothicus.
Împăratul a descoperit că burlacii
erau soldaţi
mai buni decât cei căsătoriţi. Cu acest gând în minte, a dat un edict prin
care a interzis căsătoria tinerilor
pentru a întări baza militară. Valentin
l-a sfidat pe împărat şi a căsătorit în secret
tinere cupluri. Aflând
împăratul Claudius II a dat ordin să fie
omorât preotul Valentin care a
nesocotit porunca sa.
2. O
altă legendă spune că Valentin a fost un deţinut
care s-a
îndrăgostit de fata temnicerului său pe
nume Asterius. Înainte de a fi
trimis la moarte a
scris el însuşi primul mesaj de „îndrăgostit“, o
scrisoare de mărturisire a dragostei sale, semnată „Al
tău, Valentin“,
semnătură încă folosită şi astăzi.
3. Într-o
altă legendă se spune că acest Valentin ar fi fost
episcop şi că sensibilizat de drama
îndrăgostiţilor, îi căsătorea pe
aceştia în secret. Împăratul
Claudius a aflat de acest „prieten al
îndrăgostiţilor“ şi a pus să fie arestat.
Impresionat de credinţa
episcopului, împăratul a încercat să-l
convertească la credinţa în zeii
romani, pentru a-l scăpa de execuţie. Episcopul
Valentin a refuzat
categoric să se închine zeilor, ba chiar a încercat să-l convertească el
pe
împărat la creştinism, deşi era conştient de consecinţe. Şi astfel
episcopul Valentin a
fost executat pe data de 14 februarie 270.
3. O
altă poveste a Sfântului Valentin e legată de
Roma antică.
Datorită priceperii sale de a prepara medicamente plăcute la gust,
Valentin a fost
etichetat „medic gastronom”. Deoarece se ruga pentru
sănătatea pacienţilor săi, Valentin a fost
arestat de romani care îi
„vânau“ pe toţi care credeau în HRISTOS. Înainte de a fi executat din
cauza credinţei creştine, vindecătorul i-a scris unei fetiţe
oarbe pe care
o trata. Tradiţia spune că micuţa s-a vindecat prin minune şi a
putut citi
mesajul semnat „De la
al tău, Valentin“. De atunci, mesajele de
dragoste se încheie
cu expresia „Al tău,.. “.
5. O
altă versiune este cea pe care am auzit-o acum doi ani la
radio Horion. În
Germania, în perioada în care protestantismul câştiga
teren în defavoarea
catolicismului, a existat un preot catolic pe nume
Valentin, care a
oficiat o cununie necanonică.
Dat în vileag, a intrat în
conflict cu
papalitatea şi a fost caterisit (nu
mai avea voie să slujească
ca
preot). Pentru că a continuat să oficieze slujbe, a fost întemniţat.
Acolo a fost vizitat
de grupuri de credincioşi din parohia lui,
care îl
compătimeau. Nesocotind Sfintele Canoane, caterisitul preot Valentin
împărţea binecuvântări printre gratii, mai ales acelor perechi de tineri ai
căror părinţi au refuzat să le
dea binecuvântarea părintească,
acceptându-le căsătorirea. Orice Drept
Canonic, de ieri, de azi şi
dintotdeauna, declară nul orice act religios făcut
de un preot caterisit,
căci este ca şi când ar fi fost
oficiat de o personă oarecare, nehirotonită.
Fără binecuvântarea Lui
Dumnezeu pe care tinerii o primesc în Sfânta
Taină a Cununiei, ei trăiesc
în păcatul desfrânării.
Tocmai pentru că
cei
contemporani lor n-au socotit acele cupluri de tineri cununaţi,
Valentin
a rămas doar ca VALENTIN, PĂRINTELE
ÎNDRĂGOSTIŢILOR“. El
nu făcea practic decât să-şi dea
consimţământul la desfrânarea lor. Şi
cum în Germania vremurilor lui
Luther, orice preot
care intra în conflict cu papalitatea îşi găsea
libertatea religioasă în protestantism, asemenea a făcut şi
„nedreptăţitul“ VALENTIN după eliberarea
din închisoare.
,
există deci
o care mai neadevărată.
Viaţa Sfântului Valentin (catolicul)
Prezentăm în continuare viaţa
Sfântului Valentin după
(catolicul), un
document primit de la Biserica Catolică din
Roma, în
limba
italiană, bibliografia,
traducerea în limba română şi
spre o
imagine
cât se poate de clară, Viaţa Sfântului Valentin (ortodoxul).
„Valentino,
santo, martire di Terni. E ricordato nei principali
codici
del Martirologio Geronimiano al 14 febb. come sepolto al LXIII
miglio
della via Flaminia, nei presi di Terni. Ivi infati esisteva un
cimitero
cristiano sub diu, e sul sepolcro del martire fu edificata una
basilica
nella quale il papa Zaccaria (741-752) si incontro con
Liutprando
(Lib. Pont. I. pp. 427-428). Chi fose Valentino, e quando
sia
vissuto e impossibile precisare; nella tradizione posteriore, a
partire
almeno dal sec. VI-VII, e presentato come vescovo di Terni, ma
non
consta con certezza di questa sua dignita. Notizie leggendarie si
leggono
in una passio, anteriore al sec. VIII, in cui si nara che invitato
a
Roma per guerire da un’artrosi deformante il figlio di un certo
Cratone,
fu arrestato per ordine del preffeto Placido e poiche si refiuto
di
sacrificare agli idoli, fu decapitato. Il suo corpo fu transferito a
Terni
e sepolto “in suburbano...non longe ab eadem civitate”. La festa
di
Valentino, fu inserita da Beda nel suo Martirologio con un latercolo
estratto
dalla passio, e attraverso i Martirologi di Adone ed Usuardo e
passata,
sempre al 14 febb. nel Martirologio Romano. Alla stessa data
e
ricordato un altro Valentino martire di Roma (v.) ma questo e mai
esistito,
e l’unico martire autentico e quello de Terni. Nel 1605 il corpo
di
Valentino fu transferito nella catedrale di Terni, e le notizie di altre
translazioni
altrove sono da ritenersi prive di fondamento storico“.
„Valentino, sfânt,
martir din Terni. Este amintit în principalele
codici ale Martirologiului
Ieronimian la 14 februarie; are ca mormânt
locul 63 din aleea
Flaminia în locurile din Terni. Acolo de fapt exista un
cimitir creştin, şi deasupra
mormântului martirului a fost construită o
Biserică în care papa Zaharia (741-752) s-a întâlnit cu Liutprando.
CINE A
FOST VALENTIN ŞI CÂND A TRĂIT ESTE IMPOSIBIL SĂ PRECIZĂM.
Începând cel puţin
din secolul VI-VII, este prezentat ca
episcop de Terni, dar
nu se ştie cu certitudine dacă s-a
bucurat de această
demnitate. Informaţiile legendare se leagă de o
suferinţă anterioară
secolului VIII, în
care se povesteşte că invitat la Roma pentru a vindeca
de artroză deformatoare, pe fiul unui filozof ce se numea Cratone, a fost
arestat din ordinul
prefectului Placido şi pentru că a refuzat să slujească
idolilor, a fost
decapitat. Corpul său a fost mutat la
Terni şi înmormântat
în marginea oraşului. Sărbătoarea Sfântul Valentin a fost introdusă de
Beda în Martyrologiul
său cu o parte extrasă din
suferinţa lui. În
Martyrologiile din
Adone şi Usuardo a fost trecută sărbătoarea tot la 14
februarie ca şi în Martyrologiul Roman. La aceeaşi
dată este amintit un
alt Valentin, martir
în Roma, dar acesta nu a existat şi
deci, unicul martir
autentic este acela
din Terni. În 1605, corpul lui Valentin a fost transferat
în catedrala din
Terni şi informaţiile de alte transferări în alte locuri sunt
de reţinut ca fără fundamentare istorică“.
Viaţa Sfântului Valentin (ortodoxul)
La 16 februarie, în
calendarul creştin ortodox sunt prăznuiţi cei 12
sfinţi mucenici care s-au învrednicit nu numai de darul proorocesc şi
apostolesc, dar şi de a intra în ceata celor ce au pătimit
pentru Hristos în
Cezareea Palestinei.
Ei au trăit pe vremea împăratului
Diocleţian. Unul
dintre aceştia era Sfântul Valentin, diaconul bisericii Eliei, bărbat cinstit,
care deşi era bătrân, era ascuţit la minte, căci ştia pe de rost Biblia.
Sfântul Valentin, după ce a suferit mult de la ighemonul Urban, a fost
aruncat într-o temniţă unde a stat doi ani. În acea vreme au fost izgoniţi
din Egipt cinci mărturisitori ai lui Hristos. Aceşti mărturisitori fuseseră
osândiţi în Cilicia la săparea
minelor de aur. Intrând ei pe poarta cetăţii
iau
întrebat străjerii cine sunt şi de
unde vin. Iar ei netăinuind adevărul,
au mărturisit că sunt creştini şi patria lor este
Ierusalimul cel de sus.
Deci i-au prins şi i-au aruncat în temniţă ca
pe nişte tâlhari.A doua zi,
care era 16
februarie, au fost scoşi din temniţă cei cinci tineri şi cu
ei şi
Valentin diaconul. Au
fost duşi la judecată înaintea tiranului păgân
Firmilian.
Mai întâi i-au
înfricoşat cu diferite munci. Apoi întrebându-i de
patria lor aceştia au răspuns: Ierusalimul
cel de sus este patria noastră!
Păgânul Firmilian nu pricepea ce este Ierusalimul şi în ce parte se află
pentru că în vremurile acelea sfânta cetate nu se mai numea Ierusalimul
ci Elia (după numele împăratului
Elie Adrian). Timp de 200 de ani
nimeni nu i-a mai
rostit numele Ierusalim, ci Elia, după porunca
împăratului Adrian, până la
venirea credinciosului împărat
Constantin şi
a mamei sale Elena. Păgânul Firmilian, auzind de Ierusalimul cel de sus,
credea că de fapt creştinii şi-au zidit undeva acea cetate şi
voiesc să se
împotrivească romanilor. Toţi
cei cinci tineri au fost tăiaţi cu sabia. Apoi
Valentin diaconul,
nevoind a se supune la împărăteasca poruncă de a
se
lepăda de dreapta credinţă, a
fost şi el tăiat cu sabia. Astfel
aceşti
mucenici stau cu
proorocii şi cu apostolii
înaintea lui Hristos Domnul,
întru cereasca împărăţie, încoronaţi cu cununile biruinţei.
Trupurile
mucenicilor au fost
aruncate afară din cetate şi au zăcut acolo patru zile.
Văzând păgânii că nu se ating de acele trupuri nici câini, nici păsările,
nici fiarele, au
poruncit să le ia şi să le îngroape. Deci
luându-le le-au
îngropat cu cinste slăvind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh.
Amin.
Dragobetele
la români
Este foarte clar că Valentine’s day sau mai pe româneşte,
Ziua
îndrăgostiţilor, nu-i o sărbătoare autohtonă, ci una importată.
Adevărata
zi a îndrăgostiţilor la români este
DRAGOBETELE, în ziua de 24
februarie. Însă, unora le-a sunat mai bine sub numele de Sfântul Valentin
decât neaoşul „DRAGOBETE“ cu aparente rezonanţe
slave. Există o
veche legendă care spune că frumosul Dragobete,
fiul babei Dochia, era
un tânăr voinic care inspira încredere şi
dragoste curată. La sate, cu
ocazia acestei sărbători, tinerii se
adunau în cete. Fetele culegeau flori,
iar băieţii strângeau lemne
pentru focurile pe care le aprindeau, şi în
jurul
cărora se aşezau şi glumeau pe seama simpatiilor şi
antipatiilor dintre
cei prezenţi. Când un băiat şi o fată se plăceau, rămâneau prieteni cel
puţin un an, perioadă în
care îşi verificau reciproc sentimentele. Mergeau
să ceară binecuvântarea
ambelor perechi de părinţi, neapărat şi a
preotului duhovnic la
care s-au spovedit şi apoi urma nunta.
Negustorii
încearcă să profite...
Absolut toţi negustorii încearcă să profite de această sărbătoare. În fond,
iubirea comercială durează doar o zi. O zi în
care majoritatea
afaceriştilor încearcă din
răsputeri să dea „tunuri“:
un buchet de flori -
40 de euro, o inimă de pluş de un metru -
1.250.000 lei, o lumânărică sub
formă de inimă ce arde doar o oră - 70.000 de lei. În mod firesc, atâta
timp cât există cerere, kitsch - urile vor continua să se vândă. De
Valentine,s Day
prosperă mai ales negustorii de tarabă.
Asta pentru că
marile magazine sau
lanţurile de hipermarketuri din România nu au drept
daruri tot felul de
subproduse. Vânzătorii ambulanţi au împânzit deja
străzile cu tarabe încărcate
de inimioare de pluş, baloane colorate,
felicitări în formă de inimioară, lumânărele colorate sau
figurine din
ceramică. Preţurile sunt pentru
orice buzunar, începând de la
„psihologicul“
50.000 (atât costă o
inimioară micuţă, pe care scrie: „Te
iubesc“)
până la sume pentru
portofelele ceva mai grase. (Lumea
credinţei, februarie, 2006).
Interviu
cu părintele Savatie Baştovoi
despre
„Valentine's
Day“
- Părinte, pe timpul studenţiei
dumneavoastră, iubirea avea o zi, o
sărbătoare?
- Nu.
- S-a schimbat
modul de a sărbători iubirea odată cu
împrumutarea
Valentine's Day?
- Eu cred că s-a schimbat modul de a înţelege
iubirea.
- Pe la mall-uri,
prin cluburi de noapte, tinerii fac spectacol din a
se căsători pentru o zi... De
unde credeţi că vine această dorinţă
acerbă a cuplurilor de a se expune, de a se căsători în public, chiar
dacă o fac de formă, în
această zi?
- Cred că face parte din propaganda mondială împotriva
căsătoriei. Acestea sunt
scenete penibile menite să arunce
în
derizoriu
ideea de familie şi valorile pe care
le presupune. Cei care
participă la ele trebuie să fie
conştienţi că astfel îşi
bat joc de părinţii
care
i-au născut.
- De ce se prind
atât de bine de noi aceste sărbători străine, cum e
şi cea
a iubirii?
- N-ar fi prins
dacă nu ar fi fost finanţate puternic. În aceste
sărbători se investesc
bani care ar putea salva de la criză sute
de
guverne
din întreaga lume. Şi totuşi cineva preferă să le investească
anume
astfel. De ce? Răspunsul la această întrebare tinerii care sunt
folosiţi astăzi în această manipulare globală îl
vor afla peste zece ani.
Iar
mulţi nu-l vor mai afla deloc, pentru că vor deveni victime
pentru
totdeauna.
- În secolul XXI,
oamenii se iubesc altfel decât pe vremea bunicilor
noştri? Tehnologiile, ce parte de vină au?
- Odinioară iubirea era un lucru sfânt. Perechea, celălalt, era
căutarea şi descoperirea vieţii. Tehnologiile au aruncat în derizoriu
însăşi emoţia căutării şi a întâlnirii. Tânărul
de azi are, prin reţelele
de
socializare, iubirea oferită în
formă de marfă. Omul nu trebuie să
fie
o marfă. Acesta e ultimul
stadiu al decăderii condiţiei umane.
- Şi totuşi, se pare că nimeni nu ne poate scoate din gene dorinţa
de
iubire „până la moarte”, familie,
stabilitate. Filmele „de Oscar”,
deşi mai puţine, mai au la bază iubirea tradiţională, cât va mai
dura?
- O vor scoate.
Pentru mulţi aceste simţăminte nu mai sunt
acceptabile
şi accesibile. Sunt cel puţin câteva filme de Oscar care au
la
bază iubirea „netradiţională”. Acesta este noul
trend. Aşteptaţi
câţiva ani şi
veţi vedea că filmele cu cupluri homosexuale vor fi cel
puţin la fel de multe ca cele despre cuplurile tradiţionale.
- Vă rog să faceţi un portret a lui Romeo şi
Julieta zilelor noastre,
să-i numim chiar Făt-Frumos
şi Ileana Cosânzeana, dacă acceptaţi.
Cum
sunt ei astăzi?
- Îmi este destul
dacă Romeo este bărbat şi Julieta femeie.
Dacă
Romeo
nu a făcut transplant de
sex şi Julieta nu e travestit,
de-acuma
e bine, având în vedere tendinţele
lumii în care trăim.
- Vă mulţumim.
BIBLIOGRAFIE: Biblia
E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Ziarul Naţional, pag.5, 14.02.2003;
Ziarul Libertatea, 14.02.2003; www.apropo.ro;
www.google.com/Valentine’s day; Părintele Arsenie
Boca, Căsătoria, familia şi copiii născuţi în lanţuri,Editura Pelerinul, Iaşi,2003; Proloage, luna
februarie, Editura Mitropolia
Olteniei; Laurenţiu Dumitru, Hristos şi tinerii, Editura Buna Vestire,
Galaţi, 2003. Bibliografia: (Agostino
Amore in LThK, X, coll. 598-599; id., Saint Valentino di
Roma
o di Terni?, in Antonianum, XLI (1966), PAG., 260-277. Acta SS. Februarii, II,
Venezia,
1735, pag, 754-762; Quentin, pag. 84, 418, 460, 481; Comm. Martyr. Hieron.,
pag.
92-93;
Vies des Saints, II, pag. 323-325; Comm. Martyr. Rom., pag. 62; J. Dubois, Le
Martyrologe d’Usuard
(=Subsidia hagiographica, n. 40), Bruxelles 1965, pag., 180. )