BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Să vorbim ceva despre aceste două patimi pentru care Mântuitorul
nostru Iisus Hristos de atâtea ori i-a mustrat pe cărturari, pe farisei, pe
saduchei şi pe legiuitorii Legii Vechi. Omul făţarnic este nesincer,
prefăcut şi viclean, căci una gândeşte şi alta vorbeşte. Cuvântul lui
este da, iar lucrul său nu. Oamenii făţarnici cinstesc pe Dumnezeu
numai cu buzele, după cum arată Sfânta Scriptură: „Poporul acesta se
apropie de Mine numai cu gura şi cu buzele Mă cinsteşte, iar cu inima
este departe de Mine“ (Isaia 29:13), şi dumnezeiescul prooroc Ieremia,
arătând acelaşi lucru, zice: „Aproape eşti Tu, Doamne, de gura lor,
dar departe de inima lor“ (Ieremia 12:2). Oamenii făţarnici sunt
cucernici numai la arătare (2 Timotei 3:5). Mântuitorul nostru Iisus
Hristos a asemănat cu aluatul păcatul făţărniciei, zicând către ucenicii
Săi: „Păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia“ (Luca 12:1).
Dar de ce Mântuitorul a asemănat cu aluatul pe făţarnici? Iată de ce!
După cum aluatul dospeşte (Matei 13:33), aşa şi făţărnicia unită cu
vicleşugul, strică toată aşezarea cea duhovnicească a omului. Inima,
mintea, vederea, limba, buzele lui precum şi toată purtarea lui cea din
afară şi cea dinlăuntrul lui sunt tulburate de aceasta. În această categorie
de făţarnici intră toţi ereticii, toţi sectanţii, care prin făţărnicie şi falsă
smerenie şi credinţă strâmbă, amăgesc pe cei necunoscători ai
vicleşugului şi ai minciunii lor. De aceea este bine ca toţi credincioşii să
fugă de aceşti şerpi veninoşi, care cu viclenie şi făţărnicie se silesc a
înşela pe cei nevinovaţi. Aceştia sunt lupi îmbrăcaţi în piei de oaie
(Matei 7:15-16), care vor să înşele şi să piardă oile cele cuvântătoare ale
lui Hristos. Pe ei îi puteţi cunoaşte din aceste semne: „Cinstesc pe
Dumnezeu numai cu buzele“ (Isaia 29: 13; Ieremia 12:2); nu fac cele
ce zic (Matei 23: 3-4); oamenii făţarnici sunt cucernici numai la
arătare (2 Timotei 3:5); se îngrijesc numai de evlavia cea din afară
(Matei 23:25). Oamenii făţarnici sunt observatori numai ai lucrurilor
celor mici şi neînsemnate: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor
făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar
aţi lăsat părţile mai grele ale Legii... Călăuze oarbe care strecuraţi
ţânţarul şi înghiţiţi cămila“ (Matei 23:23-24); învaţă minciuna: „Şi
dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături
răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei“ (Fapte 20:30); fac
lucruri bune cu îngâmfare: „Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa
înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi
de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor“ (Matei 6:2);
postesc şi se roagă cu îngâmfare: Nu oricine Îmi zice: „Doamne,
Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui
Meu Celui din ceruri“ (Matei 6: 2-12).