CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
DESPRE
CREAŢIONISM ŞI EVOLUŢIONISM
Motto: <<Orice teorie este cenuşie Doar Mântuitorul, care-i „Pomul
Vieţii“ El e veşnic verde>>Goethe
Preot Ioan
Iubiţi credincioşi,
În prima zi de şcoală a acestui an am întâlnit o elevă care începea
clasa a V-a cu mare bucurie. Printre cărţile după care urma să înveţe era
şi cea de Biologie. Copila le-a răsfoit pe toate cu emoţie şi curiozitate,
dar când a deschis, la întâmplare, manualul de Biologie a văzut o lecţie
despre evoluţionism. A privit o vreme şi apoi cu faţa tristă l-a întrebat pe
tatăl ei: „Tată, încă de când eram de câţiva anişori m-ai învăţat că
Dumnezeu l-a creat pe om din ţărână şi l-a insuflat cu suflet
nemuritor, şi mi s-au întipărit în minte cuvintele tale. Dar de ce în
cartea de Biologie scrie că omul se trage din maimuţă“. Şi tatăl i-a
răspuns aşa: „Copila mea, ţelul fundamental al comunismului a fost
crearea omului de tip nou, ATEU şi în mare parte a reuşit. După ce
şi-a îndeplinit scopul (îndepărtarea de Dumnezeu), comunismul a
dispărut“. În cadrul studiilor gimnaziale, liceale şi universitare toate
generaţiile au fost educate (timp de 45 de ani) în spirit evoluţionist-ateist,
după concepţia materialist-dialectică despre lume şi viaţă, în care
Dumnezeu era exclus. Deşi au trecut 14 ani de libertate (de la revoluţia
din 1989), chiar dacă profesorii de biologie merg duminica la Biserică,
ţin sărbătorile (Paşti, Crăciun, Sfânta Maria…), tot îi mai învaţă pe copii
teoria evoluţionistă. Mai mult decât atât există şi imagini ale acestui
proces evolutiv:
TOATĂ PROBLEMA ACEASTA ARE O SINGURĂ CAUZĂ:
SE CONFUNDĂ ADAPTAREA CU EVOLUŢIONISMUL.
Aspecte ale evoluţionismului în gimnaziu
Clasa a V-a
BIOLOGIE GENERALĂ. În capitolul 6 al manualului, intitulat
„Evoluţia plantelor“, scrie: „Plantele care au trăit în trecutul îndepărtat
pot fi cunoscute, deoarece în scoarţa Pământului se păstrează rămăşiţe
ale unor vieţuitoare dispărute“. Acestea se numesc fosile. DISPARIŢIA
UNOR VIEŢUITOARE NU DOVEDEŞTE TRANSFORMAREA
LOR. Există şi astăzi specii de plante şi animale pe cale de dispariţie.
Nu spunem că sunt pe cale de transformare, ci „pe cale de
dispariţie“.
Clasa a VI-a
BIOLOGIE ANIMALĂ. La pagina 126 se afirmă că: „prin
caracterele de asemănare a maimuţelor cu omul, s-a tras concluzia că
maimuţele şi omul au avut un strămoş comun“. ASEMĂNAREA NU
ARATĂ UN STRĂMOŞ COMUN. Există animale care se aseamană
cu frunzele, dar nu putem spune că animalele şi frunzele au un
strămoş comun.
Clasa a VII-a
BIOLOGIE, GENETICĂ, ECOLOGIE, EVOLUŢIONISM. La
pagina 154 se afirmă că: „mecanismele genetice şi adaptarea
vieţuitoarelor la diferite condiţii de mediu creează această mare
diversitate“. DAR ADAPTAREA NU ÎNSEAMNĂ EVOLUŢIE.
Biologia ateistă nu poate explica „transformarea unui animal fără
ochi în animal cu ochi“.
Clasa a IX-a
BIOLOGIE VEGETALĂ. Aici se consideră că materia vie este
rezultatul evoluţiei, în anumite condiţii, a materiei lipsite de viaţă.
Aceasta nu este o concluzie ştiinţifică, ci o simplă ipoteză, deoarece
nu a fost dovedită.
Clasa a X-a
BIOLOGIE ANIMALĂ. La pagina 104 se afirmă: „Speciile de
animale existente pe suprafaţa Pământului sunt rezultatul unui lung
proces de evoluţie“.
Clasa a XII-a
BIOLOGIE, GENETICĂ ŞI EVOLUŢIONISM. Autorii
manualului încearcă să aducă în sprijinul ipotezei ateiste faptul că la om
există mai multe tipuri de hemoglobina (pag.82). Dar acest lucru nu
dovedeşte o evoluţie. Manualul prezintă apoi organele analoage, care au
funcţie similară la două specii, dar structura generală diferită. Atât
albinele cât şi păsările au fost înzestrate cu capacitatea de a zbura. Ele
au fost dotate cu aripi acţionate de muşchi. NU NE PUTEM AŞTEPTA
SĂ GĂSIM LA ALBINE ARIPI CU OASE CA LA PĂSĂRI.
Cum poate fi definită adaptarea
şi cum evoluţionismul ateu?
ADAPTARE este schimbarea cantitativă a exprimării
caracterelor sub acţiunea factorilor ecologici.
EVOLUŢIONISMUL ATEIST este ipoteza care afirmă că
speciile animale s-au transformat unele în altele, de la primele
unicelulare, până la maimuţă şi om, în miliarde de ani, prin procese
întâmplătoare; el mai afirmă că speciile de plante au evoluat de la
formele unicelulare până la plantele cu flori.
Privind retrospectiv,
ce putem spune despre evoluţionism?
În dicţionarul encicopedic român, evoluţionismul este definit ca
fiind o concepţie filozofică potrivit careia Universul, Pământul, fiinţele
vii, societatea trec printr-un proces de evoluţie. Evoluţionismul provine
din vechile concepţii păgâne.
În mitologia sumeriană oamenii şi zeii au apărut prin amestecul
apei dulci cu cea sărată.
Anaximandru (610-546 î.d.H) credea că animalele au apărut din
mare, datorită căldurii solare; că la început erau acoperite cu o scoarţă de
spini, pe care apoi au pierdut-o.
Empedocle (483-423 î.d.H) spunea că viaţa s-a născut din mâlul
încălzit din care au ieşit segmente de fiinţe vii, membre izolate, ochi fără
cap, etc. El credea că fiinţele vii se obţineau prin asocieri întâmplătoare
ale acestor segmente.
Democrit (460-370 î.d.H) considera că omul s-a plămădit din mâl.
Aristotel (384-322 î.d.H) susţinea că s-a trecut spontan de la neviu
la viu prin nişte elemente intermediare. Mai credea că plantele sunt
verigi intermediare între obiectele neînsufleţite şi animale.
Teofrast din Eresos (370-287 î.d.H) considera că plantele se pot
metamorfoza spontan.
Lucreţiu (98-55 î.d.H) afirmă că speciile au apărut prin combinarea
întâmplătoare a unor elemente.
Filizofii medievali încercau să obţină şoareci din făină de grâu şi
cârpe murdare.
Buffon (1707-1788) presupunea că din putregai se pot naşte tenii,
omizi, gândaci şi păduchi.
Cabanis (1757-1808) aprecia că materia în mişcare produce forme
de viaţă.
Friederich Engels (1820-1895), fondator alături de Marx al
comunismului zis ştiinţific şi a materialismului dialectic şi istoric, a
trecut de tânăr la ateism, influenţat de gruparea „Tânăra Germanie“. În
1842 a plecat în Anglia, stabilindu-se la Manchester. Acolo a avut loc
trecerea la comunism. În august 1844, în drum spre Germania, se
întâlneşte la Paris cu Marx, cu care leagă o strânsă prietenie. În 1850
revine la Manchester. În acestă perioadă, Engels studiază ştiinţele naturii,
inclusiv lucrările lui Darwin, care au avut asupra lui o influenţă
puternică. A scris un număr mare de cărţi cu conţinut materialist şi a
întreţinut o bogată corespondenţă cu partidele socialiste din întreaga
lume, răspândind ideile materialist-evoluţioniste.
Karl Marx (1818-1883), filosof materialist şi economist german,
colaborator al lui Engels, a redactat împreună cu acesta Manifestul
Partidului Comunist, apărut în 1848. În corespondenţa sa cu Engels,
face referire la teoria lui Darwin, în care vede o bază ştiinţifică pentru
doctrina lor materialistă. Din operele lui Marx şi Engels au fost traduse
în limba română în perioada comunistă, 76 de titluri.
Vladimir Ilici Lenin (1870-1924), continuator al operei lui Marx şi
Engels, a întemeiat Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. În 1895 a
înfiinţat la Petersburg Uniunea de luptă pentru eliberarea clasei
muncitoare. În 1907 a plecat în Elveţia şi apoi în Franţa, unde a studiat
ştiinţele naturii din perspectiva materialismului-dialectic. În 1917, Lenin
conduce direct insurecţia armată din Rusia, prin care, la 7 noiembrie se
instaurează puterea comunistă.
După revoluţie, conduce şi revoluţia culturală, stabilind un plan
educaţional materialist-evoluţionist. În opera lui Lenin există numeroase
referiri la România, care scot în evidenţă interesul cu care el urmărea
evenimentele sociale, economice şi politice din ţara noastră. Din 1950,
au fost traduse în limba română Operele lui Lenin în 40 de volume. La
Congresul al XI-lea al Partidului Comunist Român, s-a apreciat că
programul Partidului Comunist Românn constituie expresia marxismleninismului
creator în România.
Comuniştii au preluat conducerea în România, şi au eliminat
învăţătura creştin-ortodoxă din şcoli, au desfiinţat catedra de Apologetică
din Facultăţile de Teologie Ortodoxă, aruncând în temniţe pe profesori şi
au realizat manuale şcolare cu un pronunţat caracter ateist-evoluţionist.
Se urmărea mai ales propaganda evoluţionistă şi discreditarea Sfintei
Scripturi.
Într-o carte din 1968, găsim scris că strămoşul omului semăna cu o
maimuţă. Capul său, cu fruntea îngustă şi înclinată, cu maxilarul inferior
masiv ieşit din în afară şi cu canini mari şi ascuţiţi, era aşezat pe un trup
voluminos şi păros, cu abdomenul mare şi spinarea lată. El mergea în
patru picioare. Adoptând poziţia verticală, strămoşul nostru a păşit
repede pe calea umanizării...
După revoluţia din 1989 s-a continuat editarea manualelor
evoluţioniste. În clasa a V-a, elevii sunt învăţaţi că evoluţia plantelor
s-a realizat de la plante unicelulare la plante pluricelulare, de la plante
inferioare la plante superioare.
În clasa a VI-a, elevii sunt învăţaţi că modificările condiţiilor de
mediu de pe pământ au dus la apariţia vieţii şi apoi la evoluţia ei şi că
maimuţele şi omul au avut un strămoş comun.
În clasa a XII-a, elevilor li se spune că specia hominidelor a pierdut
haina de blană naturală a maimuţelor, devenind o maimuţă nudă.
Evoluţionismul se predă în continuare şi în învăţământul universitar.
Mulţi oameni sunt atât de obişnuiţi cu ideea de evoluţie a speciilor, încât
au impresia că aceasta este un fapt ştiinţific, nu o simplă concepţie
filosofică.
Erasmus Darwin (1731-1802), bunicul lui Charles Darwin, gândea
şi el că viaţa a apărut spontan. Mai credea că vietăţile au evoluat datorită
dorinţelor lor şi eforturilor de voinţă. În acea epocă mulţi oameni erau
convinşi că animalele cu dinţi au apărut din cele fără dinţi, din dorinţa de
a mesteca hrana.
CHARLES DARWIN a folosit teoria sa pentru a explica procesul
societăţii. El a apreciat că lupta pentru existenţă are un rol decisiv. De
aceea, indignat de grija pe care oamenii o arată faţă de bolnavi, a afirmat
că „oricine s-a ocupat de reproducerea animalelor domestice ştie, fără
doar şi poate, cât de dăunătoare poate fi rasei umane această perpetuare
a fiinţelor debile“. Atât comuniştii cât şi capitaliştii au dezvoltat această
concepţie din interse politice şi economice.
Toate ideile prezentate până acum se găsesc şi astăzi în biologia
evoluţionistă predată în şcoli, licee şi facultăţi. În timp ce la orele de
religie elevii sunt învăţaţi că: „Dumnezeu este creatorul a toate câte
sunt şi nimic nu s-a făcut fără de El“, la orele de Biologie sunt învăţaţi
că: „materia vie este rezultatul evoluţiei, în anumite condiţii, a
materiei lipsite de viaţă“ şi că: „viaţa este o etapă calitativ
superioară în evoluţia formelor de mişcare a materiei“. Se mai spune
că viaţa a apărut spontan în mediul acvatic, prin combinaţii chimice
întâmplătoare, în prezenţa luminii solare. Elevii sunt învăţaţi că plantele
au evoluat de la unicelulare la pluricelulare, de la inferioare la
superioare. În clasa a XII-a elevii învaţă că „specia hominidelor a
pierdut haina de blană naturală a maimuţelor, devenind o maimuţă
nudă“. Aceste informaţii contradictorii transmise prin intermediul
celor două discipline, RELIGIA şi BIOLOGIA, pun elevii în derută.
Se impune deci, cercetarea şi eliminarea tuturor contradicţiilor de
acest fel prin cele mai simple şi bune soluţii, cu atât mai mult cu cât
religia este prezentă ca obiect de studiu în şcoli. Mai grave decât
afirmaţiile biologilor atei, sunt cele ale filosofilor contemporani cu
pretenţii teologice. Aceştia, acceptând că teoria evoluţiei este corectă, sau
grăbit să o interpreteze teologic, amestecând-o cu învăţătura Bisericii
Ortodoxe. Aşa au ajuns să spună că Adam a avut strămoş animal, că
omul provine prin binecuvântare dintr-un mamifer etc. În felul acesta a
apărut evoluţionismul teist folosit de New Age.
Un om oarecare zicea că Universul a apărut de la sine, că e din
veşnicie şi că şi-a luat singur forţa de mişcare şi de
organizare. Este şi acesta un răspuns în lipsă de altele.
Se poate pescui şi pe arătură, numai că nu prinzi
nimic! Acest om era în dispută cu un coleg de-al lui
care susţinea că universul a fost creat de Dumnezeu şi
care avea în casă un glob pământesc, lucrat artistic, cu
marile oraşe marcate prin lumini roşii, oceanele marcate prin
lumini albastre, şi tot aşa fluviile şi reliefurile. Într-o zi, cel ce nu
credea în Dumnezeu, venind în vizită la colegul său, a observat
globul şi l-a întrebat admirativ: „- Cine ţi l-a lucrat? Este foarte
frumos!“ „- Nimeni - i-a răspuns acesta - a apărut din senin în
biblioteca mea“. „- Cum nimeni? Este o lucrare de artist!“ „- Nu l-a
făcut nimeni, a apărut aşa, ca şi universul despre care tu crezi că a
apărut de la sine“.
Dacă privim cu atenţie spre planeta Pământ, dezvăluie ea oare
proiectul perfect al lui Dumnezeu? Da. Pentru ca viaţa să fie posibilă pe
pământ, acesta trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
1. Pământul se află la distanţă optimă de soare, în medie
149600000 km. Dacă ar fi mai aproape, atunci ar fi prea cald, dacă
ar fi mai departe, ar fi prea rece, iar viaţa nu ar putea exista.
2. Pământul efectuează o rotaţie completă în jurul Soarelui cu
o viteză de aproximativ 107000km/oră. Dacă
această viteză s-ar micşora, planeta noastră
s-ar apropia de soare şi ar deveni un deşert
pârjolit ca Mercur, planeta cea maiapropiată de soare (temperatura diurnă a lui
Mercur depăşeşte 300 de grade). În schimb,
dacă Pământul şi-ar mări viteza de
revoluţie, el s-ar îndepărta de soare şi ar
deveni un deşert de gheaţă ca Pluto, planeta
cea mai îndepărtată de soare, a cărei temperatură este de 185 de
grade sub zero.
3. Pământul, la fiecare 24 de ore, execută o rotaţie completă în
jurul axei sale, rotaţie care determină anotimpuri alternative şi cu
regularitate apariţia zilei şi a nopţii. Dacă n-ar efectua această
rotaţie în jurul propriei axe, o parte a Pământului ar rămâne expusă
la soare pe parcursul întregului an şi ar deveni deşert fierbint, în
timp ce partea cealaltă, rămânând în întuneric în acelaşi interval de
timp, ar deveni şi ea un pustiu, însă unul de gheaţă. Practic n-ar mai
fi viaţă pe Pământ.
4. Axa în jurul căreia se roteşte Pământul are o
înclinaţie de 23,5 grade faţă de soare. Fără această
înclinaţie succesiunea anotimpurilor nu ar putea avea
loc, iar clima ar fi aceeaşi pe tot parcursul anului.
Aşadar la originea anotimpurilor atât de variate şi atât de plăcute se
află acea înclinaţie de 23,5 grade.
5. Atmosfera pământului, de asemenea, este unică şi întradevăr
extraordinară. Nici o planetă a sistemului solar nu
beneficiază de o asemenea atmosferă. Nici măcar Luna. Atmosfera
de pe planeta pământ conţine într-o proporţie ideală gazele absolut
necesare vieţii. Unele dintre aceste gaze în stare pură sunt mortale,
dar întrucât le găsim combinate într-o proporţie adecvată, putem
respira la adăpost de orice pericol.
AZOTUL constituie 78% din
volumul atmosferei. În timpul
furtunilor, milioanele de fulgere
care brăzdează cerul întregului glob
cauzează combinarea azotului cu
oxigenul. Compuşii rezultaţi sunt
împrăştiaţi pe pământ, prin
intermediul ploii, servind ca
îngrăşăminte vegetaţiei.
OXIGENUL constituie 21 %
din volumul aerului pe care-l respirăm. Fără el toate vieţuitoarele ar
muri în câteva minute. Dar şi prea mult oxigen ar periclita viaţa.
BIOXIDUL DE CARBON reprezintă mai puţin de 1% din
atmosferă. Fără el, viaţa vegetală ar înceta. O proporţie mai mare
sau mai mică de CO2 ar fi nefastă animalelor şi omului.
De unde provine în realitate ideea evoluţiei?
Unii biologi atei încearcă să explice „evoluţia“ prin modificări
climatice. În manuale este scris că „SPECIA HOMINIDELOR A
PIERDUT HAINA DE BLANĂ“. Dar dacă se afirmă răcirea climei,
de ce s-a pierdut haina de blană tocmai când a venit frigul? Iar dacă
se afirmă încălzirea climei, de ce nu şi-au pierdut haina de blană,
maimuţele şi celelalte mamifere? În spatele acestei teorii se ascunde
mesajul că nu există Dumnezeu şi că nici nu este necesar. De unde a
putut să provină această colosală minciună? De la Diavol, căci el „este
mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44). Teoria evoluţiei serveşte
scopului lui Satan. El vrea ca oamenii să urmeze exemplul său şi pe cel
al lui Adam şi al Evei, de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Nu suntem
noi oare indignaţi când cineva vrea să ne escrocheze de bani sau de
bunuri materiale? Nu ar trebui oare să fim şi mai indignaţi de doctrina
evoluţiei şi de autorii ei, de vreme ce scopul ei este acela de a ne lipsi de
viaţa veşnică? Ne îndeamnă Dumnezeu prin gura Sfântului Apostol
Pavel: „Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă,
răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită“ (1Petru 5:8).
Ce ne spune teoria creaţionistă despre Univers
Cu privire la originea Universului, Biblia ne spune: „La început a
făcut Dumnezeu cerul şi pământul“ (Facerea 1:1). Însă mulţi oameni
de ştiinţă au considerat că aceasta
este o afirmaţie neştiinţifică şi au
susţinut că Universul n-a avut
început. Astronomul Robert Jastrow
afirmă: „Universul are un început, ela început la un anumit moment în
timp“. Se referă la o teză general
acceptată, şi anume teoria Big-Bangului
(explozia iniţială), şi mai
adaugă tot el: „Vedem acum că
dovezile furnizate de astronomie ne conduc la un punct de vedere biblic
asupra originii lumii“.
După cum arată Biblia, un potop universal a acoperit în zilele lui
Noe cei mai înalţi munţi de pe pământ şi i-a nimicit pe toţi oamenii care
nu se aflau în arcă. Mulţi au făcut haz de această relatare. Şi totuşi, pe cei
mai înalţi munţi se găsesc scoici marine, iar pe vârful Muntelui Ararat,
unde s-a oprit corabia lui Noe, s-au găsit lemne dintr-o corabie foarte
veche. Şi o altă dovadă că într-un trecut nu prea îndepărtat a avut loc un
potop de proporţii imense este faptul că s-a descoperit un mare număr de
fosile şi de schelete în îngrămădiri de sedimente noroioase îngheţate.
Ziarul „TheSaturday Evening Post“ făcea observaţia: „Multe dintre
aceste animale au fost descoperite în stare perfectă de conservare,
intacte şi fără leziuni, stând în picioare sau în genunchi... Având în
vedere concepţiile noastre anterioare, acesta este un tablou
surprinzător. Ne aflăm în prezenţa unor turme de animale enorme şi
bine hrănite... Ele au pierit brusc fără nici un semn vizibil de
violenţă şi înainte ca ele să fi avut timp să-şi înghită hrana din gură“.
Faptele acestea corespund pe de-a-ntregul cu ceea ce s-a întâmplat în
Potopul din vremea lui Noe: „În acea zi, s-au desfăcut toate izvoarele
adâncului celui mare şi s-au deschis jgheaburile cerului“ (Facere
7:11).
Biblia enumeră etapele creaţiei într-o ordine care este
confirmată astăzi de către ştiinţă:
1. Începutul;
2. Un pământ în stare primară, scufundat în întuneric şi
înfăşurat în gaze grele şi apă;
3. Lumina;
4. Întinderea sau atmosfera;
5. Marile zone ale uscatului;
6. Plantele terestre;
7. Luna, soarele şi stelele;
8. Monştrii marini şi creaturile zburătoare;
9. Animalele sălbatice şi domestice, mamiferele;
10. Omul.
Miracolul trecerii de la materie la viaţă
După 23 de secole o întrebare fundamentală rămâne fără răspuns:
care este miracolul ce face să se poată trece de la materia
neînsufleţită la ceea ce numim viaţă? Există în prezent şase teorii
pentru a explica acest fenomen:
1. Supa primordială este ideea americanului Stanley Miller
care spune că elementele din supă au fost activate de energiile
termice şi electrice disponibile.
2. Panspermia este propunerea englezului Fred Noyle care şi
astăzi este convins că viaţa este „importată“ din spaţiu.
3. Spuma valurilor este imaginată de alt american, chimistul
Louis Lerman, ca „gazdă“ care a permis „întâlnirea” între
moleculele complexe care au generat viaţa.
4. Oceanul planetar - acolo, în izvoarele hidrotermice ale
adâncurilor Terrei, consideră specialiştii de la Universitatea
Americană din Washington că ar fi apărut pentru prima oară viaţa.
5. O altă ipoteză este că la început a fost acidul nucleic pur,
celulele apărând mult mai târziu şi doar în scopul de a proteja
genele.
6. Conform părerii generalului Gunter Wachterhauser, viaţa
s-a născut din reacţiile chimice extrem de simple, iar energia de care
era nevoie a fost furnizată pe parcursul formării piritelor.
Ce putem spune despre fosile?
Ne putem gândi la fosile ca la piesele unui joc. Toate piesele
„aranjate“ corect ar furniza o imagine completă a istoriei vieţii pe
Pământ, dar nu avem toate piesele şi probabil nu le vom avea niciodată.
Deci, informaţiile furnizate de fosile nu sunt atât de complete cum ne-am
dori.
Ce dezvăluie fosilele … despre originea vieţii
ORIGINEA VIEŢII: „Cel puţin trei sferturi din cartea
vârstelor imprimată în scoarţa terestră conţine pagini albe“ (The
world we live in).
VIAŢA PLURICELULARĂ: „Cum au venit în existenţă
animalele pluricelulare şi dacă această apariţie a avut loc într-o
singură sau mai multe etape, într-un singur fel sau în mai multe“
acestea rămân întrebări foarte dificile şi chiar nesoluţionate
(Science).
VIAŢA VEGETALĂ: „Majoritatea botaniştilor se îndreaptă
spre fosile ca spre o sursă de lumină. Dar nu s-a descoperit o
asemenea dovadă, nu există nici urme de forme ancestrale“ (The
natural history of palms).
INSECTELE: „Documentele nu furnizează nici o informaţie
privitoare la originea insectelor“ (Enciclopedia britanică).
VERTEBRATELE: „Verigile fosile nu furnizează nici o
informaţie asupra originii vertebratelor” (Enciclopedia britanică).
PEŞTII: „După cunoştinţele noastre nici o verigă nu a legat
acest nou animal de o formă anterioară. Peştele pur şi simplu a
apărut“ (Marber & mysteries of our animal world).
DE LA PEŞTI LA AMFIBIENI: „Exact cum şi pentru ce au
făcut ei, lucrul acesta nu-l vom şti probabil niciodată“ (The fishes).
DE LA AMFIBIENI LA REPTILE: „Unul dintre aspectele cele
mai interesante din istoria vertebratelor conţinut în documente
fosile, este acela că dezvăluie prea puţine lucruri despre evoluţia
reptilelor la începutul existenţei lor, atunci când şi-au dezvoltat
această capacitate de a depune ou cu coajă“ (The reptiles).
DE LA REPTILE LA PĂSĂRI: „Încă nu a fost găsită nici o
fosilă a unei asemenea reptile care să prezinte trăsături de pasăre“
(The world book encyclopedia).
ANTROPOIDE: „Din nefericire, nu dispunem decât de
documente fosile foarte incomplete privitoare la originea
antropoidelor“ (The primater).
DE LA ANTROPOIDE LA OM: „Nici o fosilă şi nici vreo altă
dovadă materială nu leagă pe om de antropoide“ (Science digest).
Teoria evoluţionistă este o ipoteză, una dintre cele empirice, dar
pentru că a fost formulată, să zicem de oameni de ştiinţă (Darwin nu
era biolog, iar Lyell studiase dreptul şi nu geologia), trecând drept o
ipoteză ştiinţifică a fost îmbrăţişată uşor şi de pricepuţi şi de
nepricepuţi.
Pe ce ipoteză se bazează evoluţionismul?
Evoluţionismul se bazează pe ipoteza geologică a uniformistului
Lynell (1830), care conferă Pământului o vechime foarte mare, estimată
la 4-5 miliarde.
Unii evoluţionişti acceptă un vag concept de divinitate şi vorbesc
despre o „energie creativă“ în locul unui mecanism pur natural al
evoluţiei. Se poate spune că evoluţionismul trăieşte o criză profundă, dar
propovăduind supravieţuirea prin adaptare şi mutaţii întâmplătoare, luptă
şi el să se adapteze promovând teorii întâmplătoare. Chiar dacă au ajuns
să se contrazică între ei, în linii mari evoluţioniştii sunt încă de acord
când este vorba de înlăturarea cu orice preţ a lui Dumnezeu.
Evoluţionismul este de două feluri: teist şi ateist.
EVOLUŢIONISMUL ATEIST este ipoteza care afirmă că
speciile de animale s-au transformat unele în altele, de la primele vietăţi
unicelulare până la maimuţă şi om în miliarde de ani.
EVOLUŢIONISMUL TEIST este erezia care afirmă că evoluţia
speciilor este un fapt real, că ea a parcurs etapele prezentate de
evoluţionismul ateist, dar că este rezultatul lucrării directe a lui
Dumnezeu. TEORIA EVOLUŢIONISTĂ NU SE PRONUNŢĂ
DESPRE MODUL CUM A FOST CREATĂ LUMEA.
Referitor la erezia conform căreia omul provine din maimuţă,
Cuviosul Paisie Aghioritul spune: „Dacă te gândeşti că Hristos s-a
născut din om, din Maica Domnului! Adică strămoşul lui Hristos a
fost maimuţă??? Ce blasfemie! Şi nu îşi dau seama că spun
blasfemii!“.
Pentru omul de cultură, marcă a modernităţii din România (dar şi
de pretutindeni), evoluţionismul a devenit o certitudine. Foarte mulţi
oameni nu-şi pun problema originii omului decât prin această
perspectivă: cea a lui Darwin. Însă la o analiză mai atentă a „originii
speciilor“ ajungem la o nedumerire, aceea că Darwin nu foloseşte
nicăieri în lucrarea sa afirmaţia care l-a stigmatizat în cultura şi
ştiinţa universală: omul se trage din maimuţă.
Problema care îl frământă pe „omul ştiinţific“ este alta: CUM A
APĂRUT MAIMUŢA??? Dacă noi oamenii n-am fi creaţi de
Dumnezeu, ci ne-am trage din maimuţă, n-ar mai trebui să zicem
„Tatăl nostru, care eşti în ceruri”, ci să ne rugăm strămoşului nostru
din copac „Tatăl maimuţă”. Ce frumos spunea Părintele Arsenie
Boca: „Omul nu se trage din maimuţă, este creat de Dumnezeu, însă
va ajunge ca o maimuţă“.
Începuturile vieţii pe pământ după Biblie
1. Când au fost create, la început, organismele au fost mature,
complete şi perfecte: „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată
erau bune foarte“ (Facerea 1:31).
2. Ordinea apariţiei pe Pământ a diferitelor organisme este descrisă
cu precizie: „Apoi a zis Dumnezeu: «Să mişune apele de vietăţi, fiinţe
cu viaţa în ele şi păsări să zboare pe Pământ, pe întinsul tăriei
cerului. Şi a fost aşa»“ (Facerea 1:20).
3. Plantele, animalele şi omul au fost create fiecare cu scopuri
specifice.
a. Plantele: „Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din
Pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de
mâncat“ (Facerea 2:9).
b. Animalele: „Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis:
«Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările cerului
să se înmulţească pe Pământ»“ (Facerea 1:22).
c. Omul: „Şi a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul şi
asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului,
animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe Pământ şi tot
Pământul»“ (Facerea 1:26).
Iubiţi credincioşi,
Teoria evoluţionistă este cu siguranţă falsă pentru că:
► NU EXISTĂ DOVEZI ALE BIOGEOGRAFIEI;
► NU EXISTĂ DOVEZI ALE SISTEMATICII;
► NU EXISTĂ DOVEZI ALE ANATOMIEI COMPARATE;
► NU EXISTĂ DOVEZI ALE EMBRIOLOGIEI;
► NU EXISTĂ DOVEZI DIRECTE ALE EVOLUŢIEI;
► NU SE POATE SUSŢINE EVOLUŢIONISMUL PRIN
“DOVEZI ALE PALEONTOLOGIEI“;
► NICI DIVERSITATEA LUMII VII NU ESTE O DOVADĂ A
EVOLUŢIEI. EA POATE FI EXPLICATĂ DOAR PRIN
EXISTENŢA LUI DUMNEZEU.
Fără nici o îndoială, omul a fost creat de Dumnezeu, căci, VIAŢA
SE NAŞTE NUMAI DIN VIAŢĂ, după cuvântul proorocului David: „Că
la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină“ (Psalm
35:9). Tot aşa ne spune însuşi Iisus Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul
şi Viaţa“ (Ioan 14:6). Şi am putea aminti
aici şi frumoasele cuvinte ale lui
Voltaire: „Universul mă încurcă şi nu
pot gândi măcar / Că poate să existe
ceasul fără ceasornicar“. Cu toate
acestea, din punct de vedere al credinţei,
oamenii se împart în două părţi: cei ce
cred şi cei ce nu cred în Dumnezeu, deşi,
încă de la naştere este sădită în subconştientul nostru, existenţa lui
Dumnezeu.
Şi iată încă o dovadă: La cutremurul din anul 1977, stăteam de
vorbă cu un fost coleg de şcoală, care se declara ateu convins. În timp ce
încercam să-i aduc câteva argumente în ceea ce priveşte existenţa lui
Dumnezeu, iar el cerea dovezi palpabile, a început cutremurul. În timp ce
se zguduia pământul, el a strigat din tot sufletul: „Doamne, ce faci cu
noi???“ După ce s-a terminat cutremurul, mi-au venit în minte cuvintele
lui şi l-am întrebat: „Ai spus «Doamne, ce faci cu noi?», la care
Doamne te-ai adresat? Parcă spuneai cu 10 minute mai înainte că nu
crezi până nu-l vezi??? “ Marea mea bucurie este că, din acel moment
el a devenit un adevărat creştin ortodox, adică fierbinte în credinţă.
Aşa să ne dorim şi aşa să-i creştem şi noi pe copiii noştri, să le
sădim în suflet mărgăritarul cel mai de preţ CREDINŢA CREŞTIN
ORTODOXĂ. Familia, şcoala şi Sfânta Biserică Ortodoxă sunt cei trei
mari stâlpi care contribuie la formarea personalităţii unui copil. Dar,
dacă la şcoală este învăţat despre teoria evoluţionistă, dacă la Biserică
nu merge, iar familia nu se interesează de formarea lui spirituală, ce
va ieşi din acest copil? Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti ne învaţă că
în familie începe, şi oarecum se stabileşte viitorul temporar şi cel etern
al copilului, pentru că familia este cea dintâi şi cea mai însemnată
şcoală pentru viaţă, mama fiind cea mai bună profesoară de religie:
„Şi voi părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i
întru învăţătura şi certarea Domnului“ (Efeseni 6:14). Şi aşa se naşte,
creşte şi se desăvârşeşte sentimentul de iubire şi credinţa în Dumnezeu,
căruia i se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi
pururea şi în vecii vecilor.Amin!
„Nu ştii tu, sau n-ai aflat tu că Domnul este Dumnezeu veşnic, Care
a făcut marginile pământului, Care nu oboseşte şi nici nu Îşi sleieşte
puterea? Că înţelepciunea lui este nemărginit de adâncă?“ (Isaia
40:28).
BibliografieBiblia, E.I.B.M., Bucureşti 2002; Dorite texte nedorite - Editura Coral
Sanivet, Bucureşti, 2003; Ion Vlăducă şi Firmilian Gherasim, Ortodoxia şi eroarea evoluţionistă,
Editura Scara, Bucureşti, 2002; Liuba Gheorghiţă şi Sorin Oane, Manual de istorie clasa a V-a,
Editura Teora; Cum a apărut viaţa - Wach Tower - 1985.
Maimuţa ofensată
Motto: «O de I-aţi auzi glasul (lui Dumnezeu) care zice: „Să nu vă învârtoşaţi
inimile voastre“ (Psalm 94:8); „Cunoaşteţi că Domnul, El este Dumnezeul
nostru; El ne-a făcut pe noi şi nu noi“» (Psalm 99:2).
Odată, o maimuţă din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A zis: ATENŢIE! Sunt foarte ofensată...
Circulă-n lume vorba deloc adevărată
Că omul ar descinde din buna noastră rasă...
Însăşi ideea aceasta îmi pare odioasă.
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi,
Copii lăsaţi pe drumuri sau imnuri de război?
Cine-a văzut în hoardă la noi, bolnavi mintali,
Drogaţi, lacomi de cărnuri şi homosexuali,
Excroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil, nu vezi aşa prostie,
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră aleasă,
Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă,
Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat
În obştea de maimuţe, cocotier privat,
Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâţi în taină de aşa zise „MAME“...
Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.
Chiar de aş fi silită de vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator.
Şi iată încă una din lumea cea de jos:
La noi nu se întâmplă război religios,
Nici „sfinte“ inchiziţii, nici libertate-n lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm în şanţuri
Şi nici o îndoială ce duce la ateism,
Nici ordini modiale, nici materialism...
E adevărat că omul a coborât ca soi,
Dar, să fim rezonabili, n-a coborât din noi
Ce înseamnă de fapt ştiinţific şi teorie ştiinţifică
Faptele ştiiţifice sunt realităţi dovedite prin observaţii sau
experimente ştiinţifice. Exemple de fapte ştiinţifice: îngheţarea apei,
transportul aminoacizilor prin membrana celulară, faptul că grâul
conţine proteine cu toţi aminoacizii esenţiali necesari omului,
existenţa reflexelor condiţionate.
EVOLUŢIA SPECIILOR NU ESTE UN FAPT ŞTIINŢIFIC.
„Dovezile directe ale evoluţiei, prezentate de evoluţionişti, nu
dovedesc evoluţia, ci adaptarea la mediu şi selecţia. Referindu-se la
derivaţie, adică la transformarea speciilor, profesorul universitar Nicolae
Paulescu - descoperitorul insulinei - arată foarte clar că numai
observaţia directă a transformării dintr-o specie actuală în alta,
poate constitui o probă ştiinţifică în favoarea derivaţiei.
O teorie ştiinţifică este un model aplicativ sau un sistem de modele
explicativa pentru un fenomen real sau pentru o clasă de fenomene reale.
Subliniem că fenomenul studiat trebuie să fie real, trebuie să existe. De
exemplu, există fenomenul de transport prin membrana celulară şi există
diverse mecanisme explicative.
DEŞI EVOLUŢIA SPECIILOR NU A FOST DOVEDITĂ,
EVOLUŢIONIŞTII AU IMAGINAT MAI MULTE MECANISME
EXPLICATIVE.
Este o eroare gravă să se construiască modele
explicative pentru un fenomen care nu există Având în vedere acest
aspect, afirmăm că evoluţionismul nu este o teorie ştiinţifică.
EVOLUŢIONISMUL ESTE O CONCEPŢIE FILOSOFICĂ
BAZATĂ PE NOŢIUNI LIPSITE DE SENS ŞI PE
RAŢIONAMENTE GREŞITE.
Despre datarea rocilor şi a fosilelor
Evoluţioniştii au interes să-i convingă pe oamenii că Pământul este
foarte vechi. Iar aceasta o fac pentru ca evoluţia să fie plauzibilă, având
la dispoziţie timpul necesar transformărilor. La ora actuală există mai
multe exemple de datare greşită. Cel mai celebru a fost furnizat de
cunoscutul institut hawaian de Geofizică. Fără să li se spună ce vor
cerceta, li s-a oferit cercetătorilor o rocă provinită din solidificare unei
erupţii vulcanice din anul 1801, deci despre care se ştia că are vârsta de
200 de ani. Laboratorul, printr-o metodă modernă de datare
(cu potasiu-argon) i-a dat vârsta de, nici mai mult nici mai puţin,
3 MILIARDE DE ANI.
Se foloseşte şi un procedeu în cerc vicios. Pe baza ipotezei evoluţiei
se stabileşte le index fosil ca indicator al vârstelor geologice; iar aceste
vârste sunt folosite apoi pentru confirmarea vârstei altor fosile. Fiecare
cercetător dă parametrilor care intervin în calcul valori conforme cu
ipotezele sale, ca urmare orice rezultat este posibil şi nici unul nu poate fi
luat în serios. Cercetătorii oneşti prezinta nu numai vârsta estimată, ci şi
erorile de estimare. De exemplu, straturile geologice în care a fost găsită
(mai bine zis contrafăcută) fosila numită Omul de Jawa, li s-a estimat
vârsta de 300.000 de ani, cu o eroare de 300.000 de ani, adică ar putea fi
şi ieri şi de acum 600.000 de ani.
În afara vârstei, o problemă controversată este legată de durata de
formare a sedimentelor care au înglobat în ele fosilele. În mod clasic se
acceptă un timp îndelungat de formare. În ultimele decenii se adună încă
dovezi, care nu vor mai putea fi neglijate multă vreme, că formarea
straturilor sedimentare a durat chiar foarte puţin timp. O locaţie
sedimentară celebră în geologie este numită ţinutul cu rigole şi se află în
statul Washington. Fără cercetări aprofundate, se afirma în mod
tradiţional că a fost format în milioane de ani. În anul 1980, Bretz a
primit cea mai înaltă distincţie acordată în geologie pentru a fi
demonstrat că ţinutul cu rigole este consecinţa inundaţiei Spokane,
care a format straturile respective în 1-2 zile, nu în 1-2 milioane de
ani.
Geologul Jopling de la Universitatea Harvard a simulat formarea
unui zăcământ petrolier într-o deltă şi a ajuns la concluzia că timpul
necesar de depunere a întregului zăcământ se reduce la câteva zile.
