joi, 18 octombrie 2012

De ce nu S-a casatorit Hristos?



BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Evanghelia Sotiei lui Iisus: cum a fost colat un FALS. Evangheliile Secrete…

Din primele secole ale Crestinismului si pana la sfarsitul veacurilor au existat si vor exista oameni pentru care Mantuitorul Iisus Hristos este doar un simplu om. Acestia vad in El un om intre oameni, o persoana care prin viata si activitatea Sa a marcat fundamental istoria omenirii. Iar daca Il lipsesc pe Hristos de divinitate, de faptul ca este Cuvantul lui Dumnezeu intrupat, aceste persoane nu vor fi interesate de lucrarea Sa rascumparatoare, de izbavirea neamului omenesc de pacat si mantuire, ci mai ales de diferite aspecte \"lumesti”, menite sa redea lumii cat mai fidel adevarul istoric privitor la El.

Aceasta perspectiva se afla la temelia unui demers aproape tot atat de vechi ca si Crestinismul, acela de a deslusi misterul ce invaluie starea Sa civila: a fost sau nu Hristos casatorit? \"In fond, daca Iisus a fost intru totul asemenea noua, de ce nu si-ar fi intemeiat o familie”, isi spun ei, nutrind ganduri vecine cu blasfemia. Dovezile, care sa demonstreze faptul ca a fost casatorit si care sa \"clatine din temelii\" invatatura bimilenara a Bisericii, sunt mult ravnite, cautate si asteptate de unii dintre cercetatorii veacului nostru secularizat.

In cautarea sotiei lui Iisus

Pe acest fundal a aparut recent o stire, ce a facut inconjurul lumii, despre descoperirea unui text foarte vechi, in care Iisus ar pomeni despre \"sotia mea”. Textul provine dintr-un mic fragment de papirus, probabil din secolul al IV-lea, parte a unei pagini dintr-un document pierdut. Textul se afla inca in procesul de analiza lingvistica si chimica pentru a determina daca este intr-adevar un fragment dintr-un manuscris din secolul al IV-lea.

Scris in vechea scriere sahidica copta, textul este probabil o traducere a unui document in limba greaca, mai timpuriu. Deoarece randurile pe toate celelalte parti ale fragmentului sunt rupte si incomplete, identificarea unor propozitii deplin inteligibile este imposibila. Se pare ca numele lui Iisus si al Mariei, probabil al Mariei Magdalena, apar, precum si cateva enunturi, in cadrul carora Iisus foloseste expresia \"sotia mea”. Este indeobste cunoscut faptul ca in alte scrieri apocrife, din primele secole, Maria Magdalena a fost infatisata ca un ucenic apropiat al lui Iisus, insa nu ca sotie, scrieri cunoscute Parintilor Bisericii. Vehicularea numelui Mariei Magdalena, ca potentiala sotiei a lui Iisus, devine frecventa mai ales dupa descoperirea scrierii apocrife \"Evanghelia lui Iuda”.

Faptul ca tot mai multi oameni adera la ipotezele cercetatorilor nu face decat sa arate ca Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, si invatatura Bisericii in general, au devenit in viata noastra realitati lipsite de importanta. Dar, si mai ingrijorator, nu-L traim pe Hristos. De aceea acceptam cu atata usurinta falsificarea adevarului de credinta.

De altfel, Evangheliile si multe din celelalte carti ale Noului Testament, documente de dimensiuni extinse ale primului secol nu ofera niciun indiciu clar potrivit caruia Iisus ar fi fost vreodata casatorit.

Biserica nu poate fi acuzata de o anume conspiratie, de falsificare a adevarului istoric in aceasta privinta, de vreme ce nu exista un motiv intemeiat pentru acest lucru. Sfintii Apostoli si Evanghelisti au consemnat ceea ce ochii lor au vazut, ceea ce urechile lor au auzit si, mai ales, ceea ce Dumnezeu le-a revelat prin inspiratia divina. Mai mult, casatoria era vazuta ca un legamant sfant atat in Vechiul Testament, cat si in Noul Testament. Trebuie amintit faptul ca Sfantul Apostol Petru impreuna cu alti Apostoli, au fost casatoriti. Biblia si teologia ortodoxa confirma casatoria ca fiind instituita de Dumnezeu, cinstita si sfanta, una dintre Sfintele Taine ale Bisericii. Asa cum Biserica cinsteste viata in castitate inchinata lui Dumnezeu, tot astfel ea vede in casatorie o imagine a Imparatiei, o cale de cunoastere a lui Dumnezeu.

Hristos, Mirele cel nenuntit

Biserica marturisind ca Mantuitorul Iisus Hristos este \"Dumnezeu adevarat” (deofiinta cu Dumnezeu Tatal dupa dumnezeire), si \"om adevarat\" (deofiinta cu noi dupa omenitate), subliniaza modul Sau unic de existenta in istorie si in vecii vecilor. In Persoana Cuvantului intrupat, nascut din Tatal, mai dinainte de toti vecii, iar la \"plinirea vremii” din Fecioara Maria, firea dumnezeiasca si cea omeneasca sunt unite in chipul cel mai deplin cu putinta.

Prin Persoana Sa divino-umana, Mantuitorul Hristos Se arata deasupra scopului nuntii. Daca nunta presupune \"unirea intr-un trup\" a sotului si sotiei, pentru ca impreuna sa inainteze prin iubire in cunoasterea lui Dumnezeu, spre mantuire, Hristos in calitate de Nou Adam cuprinde in Sine, in chip de taina, intregul neam omenesc.

Prin urmare, \"casatoria”, in privinta Mantuitorului, nu trebuie privita in termeni pur omenesti, potrivit firii umane cazute, ci ca realitate duhovniceasca, mai presus de cuget. In acest sens, Sfintii Parinti ne arata ca actul unirii dintre cele doua firi in Persoana lui Hristos reprezinta o \"nunta”.

Sfantul Ioan Gura de Aur este cel de la care ni s-a pastrat un cuvant minunat despre unirea dintre Hristos si firea umana, supusa pacatului: \"Dumnezeu si-a dorit pentru sine o desfranata. Da, o desfranata! Despre firea noastra omeneasca vorbesc. El era Inalt, ea umila. Inalt nu ca statura, ci ca fire. Intru totul curat era, fiinta Lui, neprihanita, iar firea Lui, fara de stricaciune.[...] El atat de mare si preainalt, Si-a dorit pentru Sine o desfranata. De ce? Pentru ca sa o schimbe din desfranata in fecioara. [...] Fiica a demonilor era deci mai inainte, fiica a pamantului, nevrednica si pentru pamant. Acum devine fiica a Imparatului. Si aceasta pentru ca asa hotarea Cel ce o iubea asa de mult. Pentru ca cel ce iubeste nu se intereseaza de purtarea celuilalt. Cel ce iubeste nu vede lipsa de frumusete. De aceea se numeste dragoste, pentru ca iubeste si ceea ce este urat. Asa a facut Hristos. A vazut o uraciune, S-a umplut de dragoste pentru ea si a innoit-o a facut din ea fiinta noua\".

Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie ni-L descriu pe Hristos in calitate de Mire al Bisericii. Una dintre cele mai profunde si graitoare teme din Sfanta Scriptura este paralela ce se face intre Imparatia Cerurilor si nunta. In acest sens, Mantuitorul Insusi ne spune ca \"Imparatia Cerurilor asemanatu-s-a omului imparat care a facut nunta fiului sau\". (Matei 22-2)

In Cantarea Cantarilor raporturile dintre \"Cel Iubit\" sau \"Mire\" si dintre \"Cea Iubita\" si ,\"Mireasa\" sunt, potrivit talcuirilor Sfintilor Parinti, raporturile legaturii harice si tainice dintre Iisus Hristos Dumnezeu si Biserica sau cu sufletul omenesc arzand de iubire pentru Creatorul sau.

Astfel, relatia de dragoste jertfelnica constituie modelul oricarei iubiri dintre barbat si femeie, desavarsita in Taina Nuntii, de care vorbeste Sfantul Apostol Pavel, numind-o \"mare\" in Hristos si in Biserica. Deloc intamplator, episodul biblic de la Cana Galileii nu ni-L prezinta pe Hristos in calitate de mire, nici ca pe un simplu nuntas, ci ca pe Dumnezeu-Omul, Cel care savarseste minuni prefacand apa in vin. Insusi Mantuitorul este Cel ce binecuvinteaza unirea sotilor prin Taina Nuntii.

Iata de ce Hristos nu a avut - si nu putea avea - o sotie din randul oamenilor, pentru ca in chip tainic, ne cheama pe toti laolalta si pe fiecare in parte, la nunta cea Cereasca.

Sa bagam de seama ca nu cumva, aflandu-ne in cautarea sotiei istorice a lui Hristos, in laboratorul de cercetare a fragmentelor \"revolutionare\" de papirus, pe prima pagina a ziarelor sau in \"prime-time-ul\" canalelor de stiri, sa uitam, asemenea fecioarelor celor lenese, ca El, \"Mirele cel nenuntit”,  vine catre noi in miez de noapte.

SURSA

http://ro.netlog.com/artasireligie/blog/blogid=1516602 

miercuri, 17 octombrie 2012

Cuviosul Marcu Ascetul

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...




„Lucrarea pocăinţei se înfăptuieşte cu aceste trei porunci:
- îndepărtarea gândurilor,
- rugăciune neîncetată,
- răbdarea în necazurile ce ne vin, care sunt nu doar văzute, ci şi nevăzute,
astfel încât să supună aceste gânduri care stăruie mult şi să le facă nelucrătoare, deci, deoarece prin cele trei virtuţi amintite se poate întregi lucrarea pocăinţei. Cred că pocăinţa se potriveşte tuturor, şi păcătoşilor, şi drepţilor, care vor să se mântuiască, căci nu există normă a urcuşului desăvârşirii care să nu se prelungească în timp întru săvârşirea virtuţilor amintite. Cu adevărat, pocăinţa le este celor ce sunt începători - început în credinţă, celor ce sunt la mijlocul urcuşului - înaintare, iar celor desăvârşiţi - statornicie în aceasta...
Neîndoielnic mă vei întreba: dar aceia care au bineplăcut lui Dumnezeu şi au ajuns la desăvârşire de ce mai au nevoie de pocăinţă? Căci, desigur, unii oameni ajung desăvârşiţi; unii ca aceştia există şi astăzi. Da, dar ascultă cu înţelegere şi vei afla de ce au şi aceştia nevoie de pocăinţă. Minciuna vine de la diavol, a spus Dumnezeu; iar vederea şi poftirea unei femei a numit-o adulter, şi mânia împotriva aproapelui a numit-o ucidere, şi de orice cuvânt necugetat a spus că vom da socoteală. Cine, atunci, nu a căzut vreodată măcar în ispita minciunii, cine a rămas străin de orice dorinţă provocată de vedere, sau nu a fost biruit cumva de mânia către aproapele, sau nu a grăit nici un cuvânt nefolositor, ca să nu aibă nevoie de pocăinţă. Căci chiar de acum nu mai este la fel cum altă dată a fost, şi îi este de folos să se pocăiască până la moarte[...]
De ne vom nevoi in pocăinţă până la moarte, şi nici aşa nu vom putea împlini cele de trebuinţă, căci nimic nu este vrednic de împărăţia cerurilor. Precum mâncăm şi bem şi vorbim şi ascultăm, astfel suntem datori din fire să ne pocăim.”


vineri, 12 octombrie 2012

DESPRE COMPORTAREA CREŞTINEASCĂ

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


 Putem să mergem la mare sau la ştrand ca să facem plajă ?

A face baie în mare sau în râu nu este păcat, dacă suntem singuri sau în compania unor persoane de acelaşi sex, dar cu discernământ. În nici un caz nu este permis să facă baie bărbaţii la un loc cu femeile. Iată ce spune Canonul 77 de la Sinodul al VI-lea: “Nu se cuvine ca persoanele sfinţite, sau clericii, sau asceţii să se scalde în baie cu femeile, şi nici vreun creştin laic, deoarece această prihănire este cea dintâi la păgâni. Iar de se va dovedi cineva în aceasta, de va fi cleric să se caterisească, iar de va fi laic să se afurisească”.
La fel spune şi Canonul 30 de la Sinodul din Laodiceea din anul 343: “Nu se cuvine a se scălda în baie cu femei cei ieraticeşti, sau clericii, sau asceţii şi nici orice creştin, sau laic. Pentru că aceasta este cea dintâi învinuire la neamuri”.
Sfinţii Părinţi au rânduit aşa pentru că nu face nimeni baie îmbrăcat, ci cu trupul gol sau sumar îmbrăcat, ori lucrul acesta nu este cuviincios mai ales când sunt la un loc bărbaţi şi femei, deoarece se ajunge uşor la păcatul desfrânării cel puţin cu gândul, care e tot desfrânare. Iar dacă cineva ar spune că el nu se sminteşte când merge la mare, deoarece e întărit în credinţă şi stăpân pe el, trebuie să se gândească la faptul că el poate fi pricină de sminteală pentru alţii mai neputincioşi, şi e acelaşi păcat.

Canoanele Sfinţilor Părinţi fac vreo referire la imaginile imorale ?

Da. Canonul 100 al Sinodului al VI-lea spune aşa: “Ochii tăi să vadă drepte şi cu toată paza fereşte-ţi inima, porunceşte înţelepciunea” (Proverbe 4, 23-25), căci simţirile trupului lesne introduc în suflet pe ale lor. Deci poruncim ca de acum înainte, în nici un chip să nu se mai zugrăvească picturi care amăgesc vederea şi strică mintea şi aprinderile îndulcirilor ruşinoase, nici pe tablouri şi nici în alt chip; iar dacă cineva s-ar apuca să facă aceasta, să se afurisească”.
Este destul de clar că şi aceia care privesc imagini imorale fie prin reviste, fie prin ziare, fie la televizor sau în altă parte au acelaşi păcat.

152. Femeile pot purta pantaloni, pălărie sau îmbrăcăminte bărbătească ?

În legătură cu travestirea în bărbat, răspunsul Sfinţilor Părinţi dat la Sinodul din Cangra, în canonul 13, este destul de clar: “Dacă cineva dintr-o aparentă nevoinţă schimbă îmbrăcămintea, şi în loc de obişnuita îmbrăcăminte femeiască ar îmbrăca bărbătească, să fie anatema”.

153. Femeia poate să-şi tundă părul ?

Despre tunderea părului la femei, Canonul 17 al sinodului din Cangra spune aşa: “Dacă vreuna din femei din cauza unei aparente nevoinţe şi-ar tunde părul, pe care l-a lăsat Dumnezeu pentru amintirea supunerii, să fie anatema ca una ce calcă această poruncă”.

154. Ce spun Sfinţii Părinţi referitor la relaţiile dintre părinţi şi copii ?

Referitor la părăsirea copiilor, Canonul 15 al Sinodului din Cangra spune aşa: “Dacă cineva şi-ar părăsi fiii şi nu i-ar hrăni, nici nu i-ar creşte în cuviincioasa cinstire de Dumnezeu, ci ar motiva (în vreun fel) nepurtarea lui de grijă, să fie anatema”, iar despre necinstirea părinţilor, Canonul 16 al aceluiaşi Sinod, spune aşa: “Dacă cineva din fiii părinţilor mai cu seamă de credincioşi s-ar depărta şi n-ar da cuvenitul respect părinţilor săi, motivând cu cinstirea de Dumnezeu şi relevând mai mult aceasta, să fie anatema”.
De aici putem trage concluzia că nimeni nu trebuie să-şi neglijeze părinţii, justificând aceasta cu participarea la acţiuni duhovniceşti, iar cine vrea să trăiască zile multe şi fericite să nu uite Porunca a V-a din Decalog.

155. Dacă o anumită persoană ne aduce gânduri de patimă, ce trebuie să facem ?

Sfântul Ioan Scărarul spune: “Numele care ne aduc gânduri de patimă nu le mai pomenim”. Evitaţi să vă întâlniţi cu acea persoană şi nici la rugăciune să nu o pomeniţi.

156. Ce animale şi păsări sunt spurcate şi nu avem voie să le mâncăm ? Dar blănurile lor le putem îmbrăca ?

Noi creştinii români e bine să mâncăm cărnurile pe care le-am moştenit din neam în neam şi le cunoaştem, pentru că noi avem mâncărurile noastre tradiţionale. Un creştin nu se poate împăca în sufletul său cu ideea că poate să mănânce şoarece, câine, pisică şi nici blănurile lor să nu le folosească la ceva, după legea bunei-cuviinţe creştineşti. Aşa că, se cade să le evităm.

157. Dacă înainte de a cunoaşte credinţa am furat ceva şi persoana trăieşte sau a murit, cum procedăm ?

Dacă păgubaşul trăieşte, să i se dea lui sub o formă oarecare, pe măsura valorii lucrului furat; dacă nu trăieşte, să i se dea familiei; dacă nu are cui să-l mai dea, să facă milostenie.

158. Dacă un om plin de păcate, nespovedit, nepregătit, moare în ziua de Paşti, merge în Rai ? Dar dacă un creştin pregătit de moarte moare în Săptămâna Patimilor, merge în iad ?

Acestea sunt vorbe lumeşti care nu trebuie crezute.

159. Dacă e bine să credem în vise şi cum să le deosebim ?

Oricât ar fi ele de bune, de întăritoare sau de rele visele, nu trebuie să ţină nimeni prea mult seama de ele. Cele care vi se par deosebite sau care se repetă trebuie povestite părintelui duhovnicesc care are darul de a le tâlcui.

160. În cazuri de nedreptăţire, putem apela la tribunal, la judecată?

E bine să se evite lucrurile acestea, pentru că se ajunge la cheltuială şi la mai multe păcate, dar dacă sunt cazuri mai grave, trebuie descurcate de autorităţi.

161. Dacă un sectar ne oferă o biblie sau alte cărţi de-ale lor, le primim ?

Nu le primim.

162. Ne putem mântui mai uşor în mânăstire decât în lume ?

Cine are credinţă dreaptă în Iisus Hristos, fapte bune şi smerenie, se mântuieşte oriunde. Mântuirea este un dar de la Dumnezeu şi se dă celor care cred în Răscumpărătorul nostru - Iisus Hristos şi au faptele credinţei.

163. Ce sunt virtuţile şi care sunt acestea ?

Virtutea este stăruinţa în săvârşirea faptelor bune şi plăcute Lui Dumnezeu.
Virtuţile sunt de două feluri: teologice şi morale. Virtuţile teologice sunt: credinţa, nădejdea şi dragostea, iar cele morale (de căpetenie) sunt: înţelepciunea, dreptatea, bărbăţia şi cumpătarea.
Înţelepciunea este chibzuinţa de a ne purta astfel în viaţă încât să nu supărăm pe Dumnezeu sau pe aproapele prin vreo faptă sau vreo vorbă de-a noastră.
Dreptatea este voinţa hotărâtă de a da fiecăruia ceea ce este al său.
Bărbăţia este însuşirea sufletului de a împlini datoriile cu statornicie şi a înfrunta cu mult curaj greutăţile şi primejdiile vieţii.
Cumpătarea este virtutea prin care ne stăpânim pe noi înşine pentru a pune frâu poftelor şi patimilor rele.
Celor şapte păcate de moarte li se opun şapte virtuţi: smerenia - împotriva mândriei, dărnicia - împotriva iubirii de argint, de avuţii, curăţia - împotriva desfrânării, cumpătarea - împotriva lăcomiei, blândeţea - împotriva mâniei şi sârguinţa - împotriva zavistiei.

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Etichete

“Hristos a inviat 1 MARTIE 10 MINUNI ALE LUMII...DESPRE CARE NU STIAI 10 sfaturi pentru barbati 100 POVETE ORTODOXE 42 DE SFATURI PENTRU 100 DE ANI ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESC ACATIST DE POCĂINŢĂ (folositor pentru pruncii avortaţi ACATISTE ACATISTUL SF. PROOROC DAVID Adormirea Maicii Domnului AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI-LITURGICE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI VIETILE SFINTILOR AICI UN PROGRAM ORTODOX-24 ORE ORTODOXE ALFABETUL... CREŞTINULUI ORTODOX APA SFINTITA Articole Apopei Roxana AU NEVOIE DE AJUTOR Biblia - Cartea vieţii Biblia cea adevărată Biciul lui Dumnezeu Binecuvantare Binecuvântarea părintilor asupra copiilor BISERICI BISERICI TIMISOARA BOBOTEAZA Buna Vestire CANONUL ŞI PRAVILA Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele preotilor Cartea cu cele douăsprezece vineri... Casa sufletului CĂRTI Căsătoria creştinelor ortodoxe cu musulmani - Capcană periculoasă Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică? Ce se intampla cu oamenii care mor nespovediti ? CELE 10 PORUNCI CELE SAPTE PĂCATE DE MOARTE Cele trei cete diavolesti CICLUL MENSTRUAL ȘI SLUJBELE BISERICEȘTI CITATE DE INTELEPCIUNE CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“ Completare la cateheza despre Lumânare COMPORTAREA IN BISERICA Copii si Capcanele iadului CREDINŢA CEA ADEVǍRATǍ CREZUL CRUCEA – semnul iubirii Lui Hristos pentru oameni Crucea Sfantului Andrei CUGETARI SI CITATE ORTODOXE Cum inseala diavolul pe om Cum ne imbracam cand mergem la biserica... CUM SA NE RUGAM CUM SE FACE UN POMELNIC Cum se vede Dumnezeu Cum trebuie sa ne închinăm în biserică CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DESPRE SFANTA TRADITIE CUVÂNT CǍTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P Ă C A T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE E G O I S M Cuvânt către creştinii ortodocşi – Spovedania unui monah din Muntele Athos CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE C U L T U L A D V E N T I S T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE CULTUL BAPTIST Cuvânt către creştinii ortodocşi despre Diferenţele dintre ortodocşi şi catolici CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMENILE SI RUGĂ CIUNILE PENTRU CEI ADORMIŢI CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S F Â N T A B I S E R I C Ă O R T O D O X Ă CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE Cuvânt către creştinii ortodocşi despre ZICERI şi contra ZICERI Cuvînt către crestinii Ortodocsi De ce avem pagube în gospodărie? De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată ? De ce nu avem bănci în biserică ? DESPRE NECAZURI ŞI SUFERINŢĂ DESPRE CREAŢIONISM ŞI EVOLUŢIONISM DESPRE PĂCATUL BETIEI DESPRE V E Ş N I C I E Despre cinstirea sfintelor moaște DESPRE P R O S T I T U Ţ I E Despre prietenie Despre Rugaciunea - Tatal nostru DESPRE A C U P U N C T U R A DESPRE ACTELE CU CIP DESPRE ARTA SI RELIGIE DESPRE ASCULTARE DESPRE ATEISM DESPRE AVORT DESPRE BETIE Despre blândete Despre Blesteme DESPRE BOALA DESPRE BOALĂ SI SUFERINTĂ Despre bunătate DESPRE C R E D I N Ţ Ă DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE INTINDE TELEVIZORUL DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR Despre credinta DESPRE CRUCE CANDELE..ICOANE Despre Denii Despre depresie DESPRE DESFRANARE DESPRE DISCOTECĂ Despre droguri Despre Duhul Sfant DESPRE EGOISM DESPRE EUTANASIE Despre Evolutionism Despre farmece si vrăji DESPRE FĂTĂRNICIE DESPRE FEMEIA CRESTINA DESPRE FERICIRE Despre frică Despre fumat DESPRE GANDURI SI INFRUNTAREA LOR Despre Halloween Despre horoscop . DESPRE INCINERARE DESPRE INGERUL PAZITOR DESPRE INVIDIE SI URA Despre Ispită DESPRE IUBIRE Despre iubirea de aproapele DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI Despre mama creştin-ortodoxă DESPRE MANDRIE DESPRE MANIE DESPRE MANTUIRE Despre masturbare DESPRE METANII DESPRE MINCIUNA DESPRE MOARTE DESPRE NĂDEJDE Despre O.Z.N.-uri DESPRE OMUL FRUMOS..DAN PURIC Despre Ortodoxie DESPRE P O C Ă I N Ţ Ă DESPRE PACAT DESPRE PARASTASE DESPRE PATIMILE OMULUI Despre păcat DESPRE PLANSURI DESPRE POCAINTA Despre pocăinţă DESPRE POCĂINŢĂ ŞI SPOVEDANIE DESPRE POMELNIC ŞI ACATIST DESPRE POST DESPRE PREOTUL DUHOVNIC Despre Psaltire Despre puterea Sfintei Cruci Despre Răbdare Despre rugăciune DESPRE SARINDARE DESPRE SECTARI DESPRE SFANTA ANAFORĂ DESPRE SFANTA LITURGHIE DESPRE SFANTA TREIME Despre Sfânta Împărtășanie Despre sfintele Pasti DESPRE SFINTENIE SI FARMECE DESPRE SFINTI DESPRE SLAVA DESARTA Despre smerenie DESPRE SUFLET DESPRE TAINA MIRUNGERII DESPRE TALISMAN DESPRE TAMAIE DESPRE VALENTINE’S DAY Despre Vâsc DESPRE VEDENII SI DIAVOLI Despre Vesnicie Despre Virtute Despre vise DESPRE VRAJI DESPRE YOGA ŞI REÎNCARNARE DIN INVATATURILE PARINTELUI IACOB IONESCU Din sfaturile Maicii Siluana Vlad DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN DIVERSE Dovada de la IERUSALIM pe care CRESTINISMUL o astepta de 2000 de ani! DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14) Duminica dinaintea inaltarii sfintei cruci Duminica Samaricencei Duminica Sfintei Cruci Dumnezeu nu ne vindecă întotdeauna trupul? DUMNEZEU ŞI OMUL FALSII STAPANI FAMILIA FEMEIA CANANEIANCA FERICIRILE FLORIILE FLORILE LA ICOANE GANDURI PENTRU ZILELE CE VIN Grija fata de suflet(Sfantul Ioan Gura de Aur) HRANA PENTRU SUFLET HRISTOS VINE ATUNCI CAND îI SEMENI! ICOANE FACATOARE DE MINUNI Ieromonahul Savatie Baştovoi Inaltarea Domnului Inăltarea Domnului INĂLTAREA SFINTEI CRUCI INCINERARE SAU INHUMARE Intampinarea Domnului INTERVIURI INTERZIS...FEMEILOR ! Intrarea în Biserică a Maicii Domnului INVATATURI CRESTINE INVATATURI CRESTINE SPUSE DE SFINTII PARINTI INVĂTĂTURĂ DE CREDINTA CRESTIN ORTODOXĂ Ioan Monahul ISTORIOARE DUHOVNICESTI iu Iubim câinele şi uităm pe Dumnezeu??? Izvorul Tămăduirii ÎN FIECARE DUMINICĂ SĂ MERGEM LA SFÂNTA BISERICĂ Înălţarea Domnului Îndemnurile Maicii Pelagheia din Reazan Întrebări şi răspunsuri din credinţa creştin ortodoxă şi din Noul Testament ÎNVĂTĂTURI CORECTE ŞI ÎNVĂŢĂTURI GREŞITE DESPRE SĂRBĂTORI ÎNVĂŢĂTURA DESPRE DUMNEZEU Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi Învăţături patristice La ce foloseşte rugăciunea neîncetată? LITURGHIA CATEHUMENILOR Maica Gavrilia Papaiannis MANASTIRI Maxime si cugetari crestine Mândria spirituală MESAJE DIN APOCALIPSA Miercurea Patimilor MILĂ SI MILOSTENIE MILOSTENIE MINUNEA DE LA SFANTUL MORMANT Minunea Taborică MINUNI MINUNI CU IISUS HRISTOS MINUNI DIN ZILELE NOASTRE MIR DE NARD AUTENTIC IN ROMANIA Motive şi simboluri: Ciocanul MUZICA ORTODOXA Nașterea Domnului (Crăciunul) NEINTELEGERILE VIETII...DRUMUL SPRE SINUCIDERE O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA OAMENI CU CARE NE MANDRIM OBICEIURI DE SFINTELE PASTE ORTODOX PACAT SAU NU? PARACLISUL MAICII DOMNULUI PARASTASELE SI FOLOSUL LOR PARINTELE ARHIMANDRIT JUSTIN PARVU PARINTELE IOSIF TRIPA PARINTELE IUSTIN PARVU Parintele Proclu PAROHIA VIILE TIMISOARA PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC ŞI PROCLU NICĂU DESPRE JUDECAREA PREOŢILOR Părintele Calistrat păzitorul vieţii Pedeapsa Pelerinaj Dobrogea 2018 Pelerinaj Israel 2017 Pentru cei ce nu pot avea copii Pentru scaparea de demoni Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul Peştera celor veşnic osândiţi PILDA PILDE PILDE CRESTINE Pilde pentru suflet POEZII Poezii - preot Ioan POEZII CU CAMELIA CRISTEA Poezii cu Eliana Popa Poezii cu Maria Pintecan POEZII CU MOS CRACIUN Poezii cu Preot Ion Predescu Poezii Daniela Poezii de Maria Luca Poezii de Ciabrun Marusia Poezii de COSTEL URSU Poezii de Daniela Florentina Luncan Poezii de Horatiu Stoica Poezii de Mihaela Stoica - Cucoanes Poezii de Preot Sorin Croitoru Poezii de Sf. Ioan Iacob Hozevitul Poezii Horatiu Stoica Poezii pentru Dumnezeu POGORAREA SFANTULUI DUH Poiezii de Traian Dorz POIEZIOARE POMENI SI SARINDARE Pomenirea celor 40 000 de mucenici POMENIREA MORTILOR Povara Crucii POVESTIRI DIN PATERIC POVESTITE DE SFINTI PREOT GEORGE ISTODOR Preot Ilarion Argatu PREOT IOAN PREOTUL DUHOVNIC PREVIZIUNI ALE SFINTILOR PROFETII Prohodul Adormirii Maicii Domnului PROOROCUL MOISE PSALMI. PSIHOLOGIE CRESTINA PUTEREA SFINTEI CRUCI PUTEREA CUVANTULUI PUTEREA RUGACIUNII Răspuns înţelept RUGA LA CEAS DE SEARA : Rugaciune pentru dobandirea de prunci Rugaciune pentru izbavire de boala Rugaciune pentru pogorarea Sfantului Duh RUGACIUNEA DE MULTUMIRE RUGACIUNEA LUMANARILOR APRINSE. Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca RUGACIUNI RUGACIUNI LA INTRAREA IN BISERICA Rugăciune Rugăciune pentru bolnavi Rugăciune pentru toti binefăcători si miluitori mei Rugăciunea de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama Rugăciunea către Sfântul înger Rugăciunea minții RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON Rugăciuni către domnul nostru Iisus Hristos Rusaliile SAITURI IMPORTANTE Sãptãmâna Patimilor SARBATORI SATANISMUL ÎN MUZICA ROCK Să nu-i mai judecăm pe preoţi!!! Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate Săptămâna Patimilor Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) Sclavia modernă SCURTE REGULI PENTRU O VIAŢĂ CUCERNICĂ LA UN CREŞTIN ORTODOX Secta Desancăi Nicolai din Arad SF DIMITRIE sfa Sfantii Petru si Pavel Sfantul Antim Ivireanu Sfantul Antonie Cel Mare SFANTUL MASLU Sfantul Nicolae Sfantul Spiridon Sfantul Teodor Sfantul Valentin SFANTUL VASILE CEL MARE Sfaturi de la Preot Ioan Clopotel SFATURI CATRE CRESTINII ORTODOCSI SFATURI DE LA PARINTELE IOAN Sfaturi de la Preot Ioan SFATURI DESPRE IERTARE SFATURI DUHOVNICESTI Sfaturi duhovniceşti SFATURI ORTODOXE SFATURI PENTRU PARINTI SFATURILE LUI VALERIU POPA Sfântul Gheorghe Sfântul Nectarie Sfinte sărbători Sfintele Paste. SFINTELE TAINE SFINTI Sfintirea uleiului SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI DIN SEVASTIA. SPUSE DE PARINTELE STANILOAIE SPUSE DE SFINTII PARINTI Statornicia în credinţă STATUS DESPRE VIATA Sufletul copilului : sincer şi curat....! SUPERSTITII TAINA NUNTII Taina Sfântului Botez TAINA SFINTEI SPOVEDANII TRADITII TROITA comoară a culturii arhaice româneşti Un preot la "Filmul blestemat" 20 mai 2006 Urare de Anul Nou URCUŞUL DUHOVNICESC .Arhimandritul Teofil Paraian Versuri de Horațiu Stoica VESTIMENTAȚIA FEMEII ÎN BISERICĂ VIATA DUPA MOARTE VINDECARI HARICE BOALA SI MOARTEA Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI DE CĂTRE SFÂNTA ANA

Translate

BIBLIA ORTODOXĂ

PENTRU VIZITATORI


PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

Postare prezentată

DACĂ DORITI SĂ CONTACTATI ADMINISTRATORUL BLOGULUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE... DESPRE MINE balulescu_iliana@yahoo....

Powered By Blogger

Blog de Colaje Ortodoxe

Blog de icoane Ortodoxe...

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Biserica - Casa lui Dumnezeu

BLOG CRESTIN ORTODOX

Blog Maica Domnului

MAICA SILUANA VA RASPUNDE

Ce trebuie sa stie un crestin

Blog Crestin Ortodox

Blog Crestin Ortodox
clik pe poză

PSALMII

Lectură potrivită in vreme de post: psalmii

Powered By Blogger

Totalul afișărilor de pagină