Rasinile sunt
substante lipicioase, inflamabile, secretate de diferiti arbori atunci cand
li se cresteaza coaja. Din punctul de vedere al chimiei organice, sunt
substante organice macromoleculare, continand C, H, O, N, S. Sunt colorate in
galben, brun, negru.
Tamaia este o
substanta rasinoasa obtinuta prin crestarea scoartei unor arbusti exotici,
solidificata sub forma unor boabe neregulate, de culoare galbuie-rosiatica,
care prin ardere, produce un fum cu miros aromat patrunzator. Este folosita
in ceremoniile religioase, medicina si parfumerie. Aceasta rasina aromata,
care arde usor si repede la flacara, se scurge din coaja copacului Boswellia
Carteri, Boswellia Serata, din familia Burseraceae, care creste in: India,
China, Somalia, Etiopia, Egipt.
Unele
prevederi si semnificatii biblice
Acest cuvant se pomeneste in Biblie de 22 de
ori. Exemple:
- Facerea 43, 11. "A zis atunci Israel, tatal
lor: Daca-i asa, ei bine, faceti asa: luati in tarhaturile voastre cate ceva
din roadele pamantului si duceti-i-le omului in dar: putin balsam, si putina
miere, tămâie si smirna si migdale si alune".
- leremia 6, 20: "De ce-Mi aduceti voi
tamaie din Saba si scortisoara din tara de
departe? Ca arderile-de-tot ale voastre nu sunt primite, iar jertfele voastre
nu M-au indulcit".
- Matei 2, 11: "Si intrand in casa, L-au
vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Sa; si cazand la pamant, I s-au
inchinat; si deschizandu-si visteriile, I-au adus daruri: aur, tamaie si
smirna".
Aceasta rasina
se strange de pe scoarta copacului si, pentru a fi mai parfumata, se amesteca
si cu alte arome, asa cum se precizeaza in Vechiul Testament (Iesire 30, 38).
Tamaia face parte din simbolurile de cult, fiind un aromat natural, folosit
in toate religiile din vremuri stravechi. Folosirea ei este expresia
pioseniei, a cinstirii lui Dumnezeu: "Tamaie... sa nu va faceti pentru
voi: sfintenie sa va fie ea pentru Domnul" (Iesire 30, 34-37).
Tamaia, prin parfumul si mireasma ei
subliniaza frumusetea actelor de cult, creeaza atmosfera de sfintenie si
astfel ea se integreaza in actul de slujire a lui Dumnezeu ca un dar, ca o
pretioasa ofranda si simbol al rugaciunii si faptei bune. „Sa se indrepteze
rugaciunea mea ca tamaia inaintea Ta”, zice Psalmul 140 de la Slujba
Vecerniei. Tamaia este simbol al rugaciunii de cinstire a lui Dumnezeu dar si
de implorare a Sfantului Duh: "Tamaie iti aducem Tie, Hristoase,
Dumnezeul nostru, intru miros de buna mireasma duhovniceasca, pe care
primind-o intru jertfelnicul Tau cel mai presus de ceruri, trimite-ne noua
harul Prea Sfantului Tau Duh" (rugaciunea rostita de preot la
binecuvantarea tamaiei). In Noul Testament, ca si in Vechiul Testament,
tamaia este considerata un element simbolic de slavire a lui Dumnezeu. Magii
care au venit sa se inchine la Betleem Pruncului Iisus, Fiul lui Dumnezeu,
I-au adus in dar "aur, smirna si tamaie" (Matei 2, 11). In
Apocalipsa Sfantului Ioan Evanghelistul avem imaginea unei Liturghii Ceresti,
in care tamaia se mentioneaza ca un element esential ce insoteste rugaciunile
Sfintilor catre Dumnezeu: "Si a venit un alt inger si a stat la altar,
avand cadelnita de aur si i s-a dat lui tamaie multa, ca s-o aduca impreuna
cu rugaciunile tuturor sfintilor pe altarul de aur dinaintea tronului. Si
fumul tamaiei s-a suit din mana ingerului, inaintea lui Dumnezeu impreuna cu
rugaciunile Sfintilor” (Apocalipsa 8, 3-4). Tamaia se foloseste in cultul
crestin din primele veacuri asa cum se mentioneaza in textele primelor
Liturghii crestine (Constitutiile Apostolice, Sf. Ambrozie, Liturghia, Sf.
Iacob, s.a,). Vechii evrei o intrebuintau ca un articol absolut necesar in
ceremoniile religioase. De altfel, cu aceeasi intrebuintare a fost cunoscuta
si in religiile pagane, fie curata, cand se ardea pe altarul exterior, fie
amestecata cu alte materii aromate cand se tamaia interiorul templului, deci
tamaia se priveste ca icoana mirosului de buna mireasma a rugaciunilor pioase
si ca unul din cele mai pretioase daruri ce se pot aduce lui Dumnezeu. Ca
insemnatate simbolica, tamaia este expresia adoratiei lui Dumnezeu; ea mai
simbolizeaza cererea si dorinta celui care se roaga, ca rugaciunea lui sa fie
primita de Dumnezeu; cat si darul Sfantului Duh si recunoasterea de catre
Magi a Dumnezeirii Pruncului Iisus. Tamaia se foloseste atat la slujba Sfintei
Liturghii, cat si la toate slujbele divine, fumul ei imbalsamand si creand o
atmosfera de reculegere si sfintenie, prielnica pentru rugaciune si
indepartarea duhurilor rele. Tamaia se arde in cadelnita sau in vase speciale
(tamaiernite, catui). Mireasma tamaiei are calitati tonice si stimulante, de
aceea, in trecut se folosea si in medicina.
Caditul
sau tamaierea este cel
mai de seama dintre actele cultului extern. Folosirea tamaiei, asa cum am mai
spus, este o traditie foarte veche care se gaseste nu numai la crestini, ci
si in practica religioasa a popoarelor pagane, si la iudei. Cadirea,
tamaierea, se face in timpul Liturghiei si a tuturor serviciilor divine. Ea
este un simbol al rugaciunii credinciosilor, de slavire si cinstire a lui
Dumnezeu si a Mantuitorului lisus Hristos. Fiecare moment al tamaierii isi
are simbolul sau. Astfel, tamaierea in timpul citirii Apostolului se face in
cinstea Evangheliei care urmeaza a se citi si simbolizeaza atat pe Sfintii
Apostoli, cat si invatatura Evangheliei raspandita de ei. Tamaierea care se
mai face la ecfonisul: "Mai ales pentru Prea Sfanta, Curata Prea
Binecuvantata…”, se face atat in cinstea Sfintelor Daruri, dupa sfintirea si
prefacerea lor, cat si in cinstea Maicii Domnului, care se pomeneste acum.
Tamaierea Sf. Daruri inainte de ducerea lor la Proscomidiar semnifica harul
Sf. Duh dat Sf. Apostoli dupa Inviere: „Luati Duh Sfant…” (Ioan 20;22).
Cadelnita
sau catuie – tamaierul sau tamaietoarea – este
obiectul de cult in care se pune pe jar, tamaie. Are forma unui recipient
rotund, de metal, atarnat de 3-4 lantisoare unite, in partea de sus intr-un
maner cu doua belciuge, ca sa poata fi tinuta de preot cand tamaiaza in
biserica, dupa randuiala sfintelor slujbe. Intrebuintarea cadelnitei la
serviciul liturgic este la fel de veche ca si folosirea tamaiei si a
tamaierilor pe care cultul crestin le-a mostenit din cultul Vechiului
Testament. Primele cadelnite folosite de crestini erau facute din argila,
metal ori ceramica, cu sau fara maner, asa cum se folosesc si astazi de unii
preoti la serviciile funebre la tara sau cadelnite cu manere scurte folosite
inca in unele manastiri. Forma de azi a cadelnitelor ar data dupa unii
liturgisti, cam din secolul al XII-lea. Cadelnita aminteste altarul Tamaierii
din Cortul Marturiei si apoi din Templu, pe care se aducea lui Dumnezeu
jertfa de tamaie (Iesire 30, 1- 8 si Evrei 9, 4). Fetele cadelnitei sunt
uneori gravate cu figuri de animale si de plante, simbolizand ca intreaga
natura (fire) inalta, impreuna cu oamenii, rugaciuni lui Dumnezeu. Despre
simbolismul cadelnitei, Sf. Ambrozie spune: "Cadelnita este menita sa
dea buna mireasma... tot asa si voi (crestinii) sunteti buna mireasma a lui
Hristos". In interpretarea marelui liturgist si ierarh Gherman al Constantinopolului,
cadelnita simbolizeaza umanitatea Mantuitorului, focul din cadelnita
Divinitatea Sa, iar fumul de Tamaie este mireasma Duhului Sfant.
Drumul
Tamaiei - se numea
in antichitate, calea pe care erau transportate din tarile producatoare,
diferite rasinoase aromate, care se foloseau fie in cult, fie pentru
preparate farmaceutice sau in parfumerie (ca tamaia, smirna, camforul,
sacazul - guma de Accacia, care se scurge din scoarta unor arbori). Astfel,
tamaia si smirna produsa in sudul Arabiei, Yemenul de astazi, erau duse la
inceput pe cale maritima, apoi transportate cu caravane de camile, traversand
desertul ce despartea Arabia de Sud de marile imperii si bogatele cetati ale
Orientului Apropiat. Caravanele ajungeau la Gaza, oras iudeu, port la
Marea Mediterana si strabateau tara Ghebanitilor, pana in Tima, capitala lor,
foarte departe de Gaza.
Acest traseu foarte lung era impartit in 65 de statii de oprire a caravanelor
pentru implinirea formalitatilor de tranzit si plata unor taxe ce reveneau si
statelor, dar si localitatilor in care stationau. Cei care incercau sa se
sustraga implinirii acestor obligatii si se abateau de la traseul stabilit
oficial pentru comertul cu aceste produse, erau pedepsiti cu moartea. Smirna
si tamaia au fost pentru Arabia si India antica mari izvoare de
imbogatire. Tamaia si smirna erau folosite in templele si palatele faraonilor
din Egipt, chiar si pe la jumatatea mileniului doi. Sapaturile arheologice au
aratat ca, in Mesopotamia antica, aceste aromate erau folosite pentru ghicirea
viitorului; ghicitorii ardeau tamaie intr-un vas asezat pe genunchi si
ghiceau dupa miscarea fumului. Incepand cu secolul al VIII-lea pana in
secolul al VI-lea i. Hristos, cand se dezvolta comertul cu aceste aromate,
ele sunt tot mai folosite, devenind nelipsite in cultul din marile temple ale
centrelor urbane (Ninive, Babilon, Ierusalim, Susa, Damasc). Profetul
Iezechiel vorbeste despre comertul orasului Tyr cu Saba
de unde importa tamaie. Pliniu, scriitor latin din secolul 1, a lasat in
scrierile sale date importante despre comertul cu smirna si tamaie si despre
drumurile de comert cu aceste si alte mirodenii, aratand cat de mult incarcau
costul lor, multiplele taxe la care erau supuse pe parcursul transportului,
incat, atunci cand ajungeau la Roma, erau foarte scumpe, ca si aurul, iar
smirna era cea mai scumpa.
Clasificarea din punct de vedere botanic se
face dupa monumentala lucrare "Flora R.S.R." aparuta in
treisprezece volume in intervalul 1952-1976 in Editura Academiei si dupa alte
documentare stiintifice mentionate in bibliografia selectiva.
Descrierea stiintifica
Tamaia este o
substanta rasinoasa extrasa din trunchiul unor arbusti Boswellia Carteri,
Boswellia Serata, din familia Burseraceae, care creste in: India, China,
Somalia, Etiopia, Egipt. Tamaia are actiune farmacoterapeutica,
antiinflamatoare, antiseptica, astringenta, carminativa si cicatrizanta,
diuretica, expectoranta, sedativa. Arborele care da tamaia este inalt de 3-6
m, cu florile alburii. Creste prin crapaturile stancilor din munti si prin
pietrisurile de la bazele colinare din vecinatatea marii. Prin incizii
longitudinale facute in scoarta acestui mic arbust se scurge un lichid
laptos, care in contact cu aerul se solidifica, formand bucati, mai mari sau
mai mici, putin globuloase, de culoare galbuie, care constituie produsul
vegetal, sub numele de tamaie. Tamaia este o substanta rasinoasa cu miros
placut si aromatic care dezvolta bine aceasta aroma abia la temperatura de
100°, cand se inmoaie fara a se topi (asa se recunoaste); la temperatura mai
ridicata se descompune si da nastere la vapori aromatici, proprietate care o
face sa fie intrebuintata la ceremoniile religioase ale bisericii noastre.
Tamaia, din cauza proprietatilor stimulente, tonice, a fost intrebuintata in
medicina. Tamaia are diferite forme si culori dupa locurile si tarile din
care provine. Tamaia de Arabia, Egipt si Somalia are culoarea putin galbuie
si forma de lacrimi, cea de India este superioara, este galbena, cristalizata
in forma de lacrimi mari. Astazi tamaia naturala se poate falsifica de unii
"impostori" si vinde la preturi exorbitante ca tamaie. Tamaia intra
ca ingredient la prepararea Sfantului si Marelui Mir. Unii confunda tamaia cu
smirna si invers, confuzie care se intalneste si in Sfanta Scriptura. Azi se foloseste pe scara
larga tamaia sintetica.
|