BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
BISERICA
Care sunt datoriile creştinului faţă de Biserică?
Mântuitorul Iisus Hristos a întemeiat Biserica, pentru ca ea să continue propovăduirea
învăţăturii Sale în aşa fel ca oricine va crede în El să ajungăla cunoştinta adevărului şi să se
mântuiască.
Sfânta noastră Biserică este orânduită, deci, pentru binele credincioşilor, pentru
cunoaşterea adevărurilor credinţei creştine şi pentru desăvârşirea morală a lor.
Pentru acest fapt, toţi credincioşii au datoria de a preţui şi a iubi Biserica şi de a-şi
îndeplini cu sfinţenie datoriile faţă de ea. Datoriile credincioşilor faţă de Biserică sunt:
1) Credinţa ortodoxă.
Să creadă toate adevărurile creştine şi numai aşa cum le
propovăduieşte sfânta Biserică Ortodoxă, păstrându-le în toată curăţia lor şi întocmindu-şi
viaţa după ele.
2) Mărturisirea credinţei creştine.
Să-şi dea silinţa pentru păstrarea, întărirea şi
răspândirea credinţei creştine ortodoxe şi să o apere, cu tot curajul, de răstălmăcirile eretice,
amintindu-şi de spusele Mântuitorului:
„De cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul omului se va
ruşina când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri” (Luca 9, 26).
3) Împlinirea poruncilor.
Să împlinească poruncile sfintei noastre Biserici cu privire la:
umblarea la biserică, ţinerea posturilor orânduite de ea, mărturisirea păcatelor, primirea
Sfintei Împărtăşanii etc.
4) Supunerea şi ascultarea.
Să se supună ierarhiei şi disciplinei bisericeşti (Luca 10, 16).
5) Ajutorarea.
Să iubească şi să cinstească pe cei ce îndeplinesc slujbele bisericeşti,
îngrijindu-se de cele trebuitoare vieţii lor, după cuvintele Sfintei Scripturi: „Vrednic este
lucrătorul de hrana sa” (Matei 10,10) şi: „Aşa a rânduit şi Domnul celor ce propovăduiesc
Evanghelia, să trăiască din Evanghelie” (I Cor. 9, 13-14).
Prin împlinirea conştiincioasă a datoriilor faţă de Biserică, credincioşii îi dau putinţa să
lucreze cât mai rodnic pentru binele întregii omeniri şi pentru binele fiecăruia dintre ei..
Care sunt datoriile creştinului faţă de lume?
De a fi sufletul lumii
. Datoria creştinilor este aceea de a sfinţi lumea prin viaţa lor
curată şi duhovnicească (Matei 5, 48). Creştinii trăiesc în lume dar nu sunt din lume
.
Mântuitorul Iisus Hristos, zice ucenicilor Săi:
“Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al
său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă
urăşte” (Ioan 15, 19). Căci “ei nu sunt din lume” (Ioan 17, 16),
adică prin faptele lor creştinii
nu sunt din lume.
“Locuiesc în ţările în care s-au născut, dar ca străini; iau parte la toate ca cetăţeni, dar
pe toate le rabdă ca străini; orice ţară le e patrie, şi orice patrie le e ţară străină. Se
căsătoresc ca toţi oamenii şi nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuţi. Întind masă comună,
dar nu şi patul. Sunt în trup, dar nu trăiesc după trup. Locuiesc pe pământ, dar sunt locuitori
ai cerului” Prin viaţa lor exemplară, creştinii trebuie să fie un exemplu pentru lume, ca văzând
faptele lor să slăvească pe Tatăl cel ceresc (Matei 5, 16).
Creştinii au fost trimişi de Mântuitorul în lume “ca nişte oi în mijlocul lupilor” (Matei
10, 16). Cuvântul adresat ucenicilor ne este adresat şi nouă: “Feriţi-vă de oameni, căci vă vor
da pe mâna sinedriilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători şi la regi veţi fi
duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi neamurilor. […] Şi va da frate pe frate la moarte şi
tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-I vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi
pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit acela se va mântui” (Matei 10, 17-18,
21-22).
SFATURILE EVANGHELICE
. Ce sunt sfaturile evanghelice?
Pentru dobândirea mântuirii, orice creştin trebuie să dea ascultare poruncilor despre care
s-a vorbit până acum. Nimeni nu se poate mântui dacă nu ţine seama de aceste porunci.
Dar pentru cei ce tind spre o desăvârşire morală deosebită şi vor să ajungă mai repede şi
mai sigur la mântuire, în Sfânta Evanghelie s-au rânduit şi alte căi, cunoscute în Biserică sub
numele de sfaturi evanghelice.
Se numesc sfaturi, pentru că, spre deosebire de porunci, care sunt cerute oricărui creştin
fără deosebire, sfaturile evanghelice sunt lăsate la voia şi puterea fiecăruia. Ele nu sunt cerute
tuturor, fiindcă sunt mai greu de îndeplinit. „Nu toţi pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora
este dat” (Matei 19, 11), spune Mântuitorul Hristos.
Câte şi care sunt sfaturile evanghelice?
Sfaturile evanghelice sunt trei: sărăcia de bună voie, castitatea sau fecioria şi supunerea
faţă de un conducător duhovnicesc.
Pentru îndeplinirea acestor sfaturi evanghelice se leagă cu jurământ cei ce îmbrăţişează
viaţa monahală.
Ce înţelegem prin sărăcia de bună voie?
Această secţiune nu se regăseşte în ediţia din 1952. În ediţia din 1996 şi credem şi celelalte de după 1990,
răspunsul la această întrebare este reprodus din Forma în care este prezentat este raţionalist umanistă, motiv pentru care am socotit că nu-şi are locul într-o
carte
Epistola către Diognet, VI, 1, în vol. Scrierile Părinţilor Apostolici, EIBMBOR, Bucureşti, 1995, p. 413.
652 Epistola către Diognet, V, 5-9, ed. cit.
Bogăţia este, de cele mai multe ori, o piedică în calea mântuirii. Pentru agonisirea,
sporirea şi păstrarea ei, omul este adesea împins la o mulţime de păcate: lăcomie, furt,
nedreptate, zgârcenie. Averea pricinuieşte, apoi, multe griji şi tulburări.
În sfârşit, când o are,
omul alunecă repede spre o viaţă de îmbuibare, petreceri şi lene, întocmai ca bogatul din
Evanghelie, căruia îi rodise ţarina şi care-şi făurea numai planuri iubitoare de sine (Luca 12,
16-40).
Rari de tot sunt cei care ştiu să folosească averea pentru înnobilarea sufletului lor şi
pentru ajutorarea aproapelui în nevoie. Şi pentru că cei mai mulţi nu izbutesc să o stăpânească
şi să o foloseasca aşa cum trebuie, Mântuitorul spune:
„Mai lesne este a trece cămila prin
urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 19, 24).
De aceea Mântuitorul sfătuieşte pe cei ce doresc să ajungă mai repede şi mai lesne la
desăvârşire să se despartă de avere şi să trăiască în sărăcie. Aceasta a spus-o Mântuitorul
tânărului bogat, care venise să întrebe ce bine să facă spre a avea viaţa de veci. Când
Mântuitorul i-a răspuns că trebuie să păzească poruncile legii, acela a spus că le-a păzit din
tinereţe. Atunci Mântuitorul i-a zis: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dăo
săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21).
Din cuvintele Mântuitorului reiese limpede că îndeplinirea poruncilor este de ajuns
pentru mântuire, dar că, prin sărăcia de bună voie, creştinul poate urca o treaptă mai sus pe
scara desăvârşirii.
Fără îndoială că, fiind scutit de grijile şi primejdiile morale la care duce
bogăţia, cel sărac de bună voie are mai mult răgaz şi mijloace mai înlesnite pentru a se îngriji
de curăţirea şi înălţarea sufletului său.
Sărăcia de bună voie nu înseamnă lene, ci înlăturarea lăcomiei de avere. Împlinirea
acestui sfat îndulceşte lupta pentru existenţă şi face ca mulţi oameni lipsiţi să capete mijloace
de trai, primind din cele dăruite de cei se leapădă de avere.
Ce este castitatea sau fecioria?
Aşa cum am văzut mai înainte, căsatoria este rânduită de Însuşi Dumnezeu, chiar la
facerea lumii, pentru înmulţirea şi dăinuirea neamului omenesc, iar creştinismul a ridicat-o la
treapta de sfântă Taină. Ea este, prin urmare, o rânduială firească şi morală pentru orice om.
Cu toate acestea, pentru cel ce-şi alege viaţa de rugăciune, sau se aşază în slujba
răspândirii creştinismului, sau în slujba milosteniei obşteşti, căsătoria, cu grijile şi greutăţile
ei, ar fi o piedică de care s-ar putea lipsi, spre a se putea închina cu totul chemării ce şi-a ales.
Dar nu oricine poate urma acest sfat. Vorbind de feciorie, Mântuitorul spune: „nu toţi
pricep cuvântul acesta, că aceia cărora le este dat” (Matei 19,11). Iar Sfântul Apostol Pavel
scrie corintenilor că nu le porunceşte, ci numai îi sfătuieşte să trăiască în feciorie (I Cor. 7, 6).
Folosul moral al fecioriei îl arată tot Sfântul Apostol Pavel, când zice:
„Eu vreau ca voi să fiţi fără de grijă... Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului,
cum să placă Domnului. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă
femeii” (I Cor. 7, 32-33).
La feciorie pentru toată viaţa se leagă cu jurământ greu cei ce îmbraţişează viaţa
monahală. Dar au fost şi sunt şi astăzi creştini, care, deşi traăiesc în lume, îşi păstrează
castitatea toată viaţa lor.
Fecioria este ţinută de atât de puţini, încât ea nu va putea fi niciodată o piedică serioasă
pentru înmulţirea omenirii, şi cu atât mai puţin un pericol pentru existenţa ei.
Ce este supunerea faţă de un conducător duhovnicesc?
Am văzut că, pentru a scăpa de robia patimilor şi a căpăta libertatea şi mântuirea,
credinciosul trebuie să-şi supună voinţa sa legii morale.
Dar voinţa fiind din fire slabă şi
pentru a nu aluneca spre păcat, credinciosul dornic să ajungă mai repede şi mai sigur la
desăvârşire este îndemnat să renunţe la voinţa proprie şi să asculte fără şovăire de un
îndrumător duhovnicesc, care este în măsură să conducă sufletele, datorită experienţei şi
înaintării lui în viaţa morală .Sfatul ascultării este cuprins în cuvintele Mântuitorului:
„Oricine voieşte să vină după
Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).
Ascultarea de un îndrumător duhovnicesc nu este o înjosire a demnităţii omeneşti,
precum socotesc unii, ci, dimpotrivă, o adevărată înălţare, potrivit cuvintelor Mântuitorului:
„Cel ce se smereştepe sine se va înălţa” (Luca 18, 14)
DIN
Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă