CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
 Motto: „Când va aprinde Aaron seara candelele, iar va arde miresme (smirnă sau tămâie). Această tămâiere neîntreruptă se va face pururea înaintea Domnului din neam în neam“ (Ieşirea30:8). 

                                                                               PREOT  IOAN
                                 Iubiţi credincioşi, 

    Tămâia a fost folosită din toate timpurile şi de toate popoarele. În America Centrală tămâia aparţine aceluiaşi simbolism ca sângele, seva şi ploaia. Fumul de tămâie, ca şi norul, izvorăşte din spiritul sfânt. Nor şi fum sunt două cuvinte înrudite în limbile din America Centrală. De aici şi ritualurile celor ce aduc ploaia care înalţă spre cer nori de fum (magie imitativă). Triburile maya quiche au folosit tămâia provenită din copal (un copac), în toate ceremoniile lor religioase pentru a goni spiritele rele. Cartea Chilam Balam din Chumayel spune că tămâia este răşina cerului şi mirosul ei este atras spre mijlocul cerului. Până în zilele noastre la triburile chorti, preoţii merg în procesiune să ardă tămâie la miezul nopţii pentru a grăbi căderea primelor ploi. Folosirea pipei păcii la Pieile-Roşii din America pecetluieşte o alianţă sau un  tratat, prin prezenţa divinităţii în urma trimiterii fumului spre înălţimile cerului. În China antică se considera că fumul produs de rugul funerar poartă cu sine sufletul defunctului. În ritualurile hinduse, tămâia este legată de elementul aer despre care se spune că ar reprezenta percepţia conştiinţei. Dacă fumul de tămâie este folosit la modul artificial de anumite experienţe ale yoghinilor, în schimb arderea bastonaşului parfumat serveşte mai degrabă, în metodele budiste de meditaţie, la măsurarea timpului... Se poate vorbi deci, de un obicei universal al tămâierii cu aceeaşi valoare simbolică: el leagă pe om de divinitate, uneşte finitul cu infinitul, muritorul cu cel nemuritor.
    Mulţi fraţi de-ai noştri, stând în Sfânta Biserică Ortodoxă, văd cum preotul aduce Domnului mireasma tămâiei, dar nu pricep pentru ce. 
De aceea, în câteva cuvinte vom explica ce înseamnă tămâia şi ce mare folos sufletesc, ne aduce ea. 
    TĂMÂIA este un produs lichid, obţinut prin crestarea cojii libanului (arbore exotic), şi care în contact cu aerul se solidifică. Termenul tămâie îl întâlnim de două ori în Noul Testament:
          1. În Evanghelia după Matei (2:11) citim că magii (craii) de la Răsărit, călăuziţi de stea, căutau pe Pruncul Iisus şi pe Mama Lui. Ajungând la Betleem, au căzut la picioarele Lui, I s-au închinat, aducându-I ca daruri: 
 Aur - ca unui Împărat; 
 Tămâie - cu unui muritor; 
 Smirnă - cu unui Dumnezeu.
    2. În Apocalipsă (5:8; 8:3) se vorbeşte de patru fiinţe şi douăzeci şi patru de bărbaţi care se închină Mielului (adică lui Iisus Hristos), având fiecare alăută şi cădelniţe de aur pline cu tămâie pe care o aduc ca jertfă, alături de îngeri, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor. Şi tot în Apocalipsă (18:13) se arată că tămâia se comercializează pentru utilitatea ei în cult. Grăuncioarele de tămâie puse în cădelniţă sau întro căţuie, pe cărbuni înalţă un fum ce aduce un miros foarte plăcut ce ne înalţă sufleteşte. Întâlnim cuvântul „tămâiere“ în expresiile: „ceasul tămâierii“ (Luca 1:10), când « s-a arătat lui Zaharia îngerul Domnului în dreapta altarului tămâierii » (Luca 1:11).
SMIRNA este o substanţă extrasă din scoarţa unui arbore exotic (Stirax benzoin) care răspândeşte un miros plăcut, caracteristic. Este întrebuinţată, ca şi tămâia, în cultul nostru ortodox.
    3 Termenul de smirnă este folosit de trei ori în Noul Testament: 1. Magii de la Răsărit venind să se închine Pruncului Împărat Iisus: „I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă“ (Matei 2:11). 
 2. Înainte de a fi răstignit pe cruce, Lui Iisus: „I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat “ (Marcu 15:23). 
 3. Trupul lui Iisus mort, coborât de pe cruce, a fost îmbălsămat cu „amestecul de smirnă şi aloe“ (Ioan 19:39) adus de Nicodim.      CĂDELNIŢA este un mic recipient de metal, legat cu trei lănţişoare care se unesc în partea de sus într-un mâner şi este folosită la tămâierile prevăzute de tipic. Folosirea cădelniţei şi a tămâiei sau smirnei este moştenită din cultul Vechiului Testament. Cele dintâi cădelniţe folosite de creştini erau însă simple căţui din pământ (argilă, ceramică) ori metal cum se mai folosesc şi astăzi în mod frecvent. O cronică anonimă ne spune că împăratul Iustinian ar fi dăruit Bisericii Sfânta Sofia din Bizanţ 30 de cădelniţe din aur împodobite cu pietre scumpe. După patriarhul Gherman al Constantinopolului (secolul VIII), cădelniţa simbolizează omenitatea Mântuitorului, focul simbolizează divinitatea, iar fumul de tămâie simbolizează mireasma Duhului Sfânt. Căuşul (arzătorul) căţuii, cădelniţei reprezintă pântecele feciorelnic al Maicii Domnului, care a purtat într-însul cărbunele cel Dumnezeiesc, Hristos. Totodată, cădelniţa aminteşte şi de Altarul tămâierii din Cortul Mărturiei şi apoi din Templu (Evrei 9:4).
    Fiecare icoană se cădeşte (o tămâiem) de trei ori în numele Sfintei Treimi.
    FUMUL TǍMÂIEI închipuie rugăciunea noastră, care, dacă e făcută cu toată evlavia, se înalţă către Dumnezeu ca fumul din jertfa strămoşului nostru Abel, fiul lui Adam: „Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui“ (Facerea 4:4). De aceea, Psalmistul David spune atât de frumos: „SĂ SE ÎNDREPTEZE RUGĂCIUNEA MEA, CA TĂMÂIA ÎNAINTEA TA; RIDICAREA MÂINILOR MELE, JERTFĂ DE SEARĂ“ (Psalm 140:2). În popor se spune: „Cum e sfântul (aşa e) şi tămâia, cum este omul aşa sunt şi faptele lui“. 
 Mirosul plăcut al tămâiei este asemănat în Sfânta Scriptură cu mai multe lucruri: 
► Sfântul Apostol Pavel aseamănă însăşi Jertfa Mântuitorului cu o jertfă de tămâie, când spune că El S-a dat pe Sine ca jertfă lui Dumnezeu: „SPRE MIROS DE BUNĂ MIREASMĂ“ (Efeseni 5:2).
 ► Tămâia închipuie şi aromatele (smirna şi aloe) bine mirositoare pe care le-a adus Nicodim pentru îngroparea Mântuitorului (Ioan 19:39). Mirosul ei înseamnă şi buna mireasmă a învăţăturilor creştine, pe care o aduc în lume, spre înviorarea sufletească a oamenilor şi spre trezirea lor din păcate.
 ► Tot cu mireasma tămâiei este asemănată şi buna mireasmă a darurilor pe care le dau creştinii ca ajutor Bisericii şi preoţilor: „Un miros de bună mireasmă, bineplăcută lui Dumnezeu“ (Filipeni 4:10-19). 
► Tămâia este icoana mirosului de bună mireasmă a rugăciunilor evlavioase şi unul dintre cele mai preţioase daruri ce se aduc înaintea lui Dumnezeu: «Căci de la răsăritul soarelui şi până la apusul lui, mare este numele Meu printre neamuri şi în orice parte se aduc jertfe de tămâie pentru numele Meu şi prinoase curate, căci mare este numele Meu între neamuri», zice Domnul Dumnezeu (Maleahi 1:11). 
► Însuşi Dumnezeu a poruncit să se ardă tămâie în Biserică, la sfintele rugăciuni: „A aşezat jertfelnicul cel de aur în cortul adunării, înaintea perdelei. Şi a aprins pe el tămâie mirositoare cum poruncise Domnul lui Moise“ (Ieşirea 40:26-27). Însă nici un dar nu este primit de Dumnezeu şi mai ales tămâia când omul nu este împăcat cu fratele său: „Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi mai întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi venind adu darul tău“ (Matei 5:23-24). Nu este primit darul nici când omul rămâne în păcatele sale şi nu vrea să se pocăiască şi nici când se răzvrăteşte împotriva preotului (Iuda 11).
 ► Proorocul Maleahi a profeţit că preoţii tuturor neamurilor vor aduce tămâie curată lui Dumnezeu (Maleahi 1:8-12). Tămâia curată, adusă de mâini neîngreunate de păcate este plăcută lui 5 Dumnezeu: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea ta“. DIAVOLUL SE ÎNDEPĂRTEAZĂ când tămâiem, (de aici şi zicala populară : „Fuge ca dracul de tămâie“) aşa cum s-a întâmplat atunci când Tobie luând căţuia a tămâiat şi diavolul simţind mirosul s-a depărtat (Tobit 6:17) şi MÂNIA DOMNULUI ÎNCETEAZĂ: „Şi a zis Moise către Aaron: Ia-ţi cădelniţa, pune în ea foc de pe jertfelnic, aruncă în ea tămâie şi du-o repede în tabără şi te roagă pentru ei, că a ieşit mânie de la faţa lui Dumnezeu şi a început pedepsirea poporului» (Numerii16:46). Biserica Legii celei noi are şi ea altar („Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar..“- Matei 5:23) şi rânduială de cult ca şi cea veche.
 ► Aşadar, noi, creştinii, trebuie să aducem (după posibilităţi) între altele şi daruri de tămâie sau smirnă la altar, unde preoţii le vor folosi pentru preamărirea lui Dumnezeu. Tămâierea înseamnă şi darul Sfântului Duh, a Cărui trimitere se cere de la Dumnezeu Tatăl. Aceasta se vede şi din rugăciunea pe care o spun preoţii când binecuvântează tămâia: „TĂMÂIE ÎŢI ADUCEM ŢIE, HRISTOASE DUMNEZEUL NOSTRU, ÎNTRU MIROS DE BUNĂ MIREASMĂ DUHOVNICEASCĂ, PE CARE PRIMINDO ÎNTRU JERTFELNICUL TĂU CEL MAI PRESUS DE CERURI, TRIMITE-NE NOUĂ HARUL PREA SFÂNTULUI TĂU DUH“.
► Tămâind icoana Mântuitorului, arătăm astfel lui Dumnezeu închinarea noastră cea mai smerită şi mai fierbinte numită ADORARE. 
► Atunci când preotul tămâiază spre icoana Maicii Domnului îi arătăm prin aceasta o cinstire mult mai mare decât aceea arătată Sfinţilor şi care se numeşte VENERARE. 
► Când preotul tămâiază în Biserică Sfintele Icoane ale Sfinţilor se arată prin aceasta o CINSTIRE deosebită.
 ► Iar când preotul tămâiază pe oamenii din Biserică sau din casa unde face o rugăciune cere prin aceasta ca Dumnezeu să-i sfinţească prin darul Sfântului Duh şi să-i ajute în toate necazurile şi nevoile lor.
 ► Tămâia este şi un dar, o jertfă adusă de noi lui Dumnezeu. Un astfel de dar, respectiv smirnă şi tămâie, împreună cu daruri în aur, au adus Mântuitorului, la naştere, Magii de la Răsărit (Matei 2:11). În Noul Testament găsim scris despre Proorocul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul: „A ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să 6 tămâieze intrând în templul Domnului. Iar toată mulţimea poporului, în ceasul tămâierii era afară şi se ruga“ (Luca 1:9-10). În Apocalipsa se arată că: „cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului (Iisus Hristos), având fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie care sunt rugăciunile sfinţilor“ (Apocalipsa 5:8).

       Câteva mărturii ale Sfinţilor Părinţi despre tămâiere 

SFÂNTUL IUSTIN MARTIRUL, care a murit pe la anul 167 d.Hr., ne spune că în vremea sa, jertfa Sfintei Liturghii era însoţită de tămâieri cu bune miresme (Dialog 28, 29, 41). 
SFÂNTUL CLEMENT, Episcopul Alexandriei (Pedagogul 2:8), ne spune că în Sfânta Biserică se tămâia mult pe atunci, împlinindu-se astfel prezicerea proorocului Maleahi (Maleahi 1:8-12). FERICITUL TERTULIAN arată că tămâia se întrebuinţa foarte mult şi în vremea aceea; şi mai ales la îngroparea creştinilor se aprindea multă tămâie, ca semn al rugăciunii şi al mângâierii şi uşurării celui adormit. Tot el ne spune că tămâia alungă şi mirosurile neplăcute din casă, aducându-ne astfel, pe lângă sănătatea sufletească şi pe cea trupească.
 SFÂNTUL IPOLIT, episcopul portului roman de la gurile Tibrului (235), zice într-o scriere a sa că „Bisericile plâng cu multe lacrimi, fiindcă nu li se aduc jertfe , nici tămâieri“.
       În veacul al V-lea, o femeie evlavioasă lăsase la moartea soţului ei multe daruri pentru săraci şi cumpărase multă tămâie ca să fie adusă ca jertfă lui Dumnezeu cu prilejul îngropării ei. Toate acestea le-a lăsat în grija unui bărbat ce se chema Dioscur. Acesta n-a vrut să aducă jertfă tămâia lăsată, de aceea a fost mustrat de Sfinţii Episcopi adunaţi în anul 451 în Sinodul de la Calcedon, deoarece prin canonul 3 apostolic se arată că tămâia este o jertfă bine primită înaintea Domnului. 

                   Tămâierea în timpul Sfintei Liturghii 

        Tămâierea este aşa de însemnată, încât ea se face la toate rugăciunile mai de seamă pe care le rosteşte preotul. În vremea Sfintei Liturghii ea se face de patru ori: 
1. Cea dintâi tămâiere e cea din vremea când se pregătesc prescurea şi vinul pentru a fi prefăcute apoi în Trupul şi Sângele Domnului. Fumul acelei tămâieri înseamnă întunericul ce s-a făcut peste tot pământul în timpul răstignirii Domnului. 
2. A doua, se face în timpul citirii Apostolului. Prin ea se arată buna mireasmă a învăţăturilor dumnezeieşti predate nouă prin Sfinţii Apostoli, în tot locul unde au predicat ei (2 Corinteni 2:14).
 3. A treia tămâiere se face în timpul cântării „Heruvicului“. Aceasta închipuie norii pe care va veni Fiul lui Dumnezeu după cum zice El Însuşi: „ ŞI ATUNCI VOR VEDEA PE FIUL OMULUI VENIND PE NORI CU PUTERE ŞI CU SLAVĂ MULTĂ“ (Luca 21:27). 
4. A patra tămâiere se face la Axion, adică atunci când preotul spune din altar: „Mai ales pe Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioară Maria“.

                                Iubiţi credincioşi, 

          La toate popoarele lumii, chiar dacă sunt necreştine, se întâlneşte cultul tămâierii (fie că folosesc beţişoare parfumate, lemn de santal etc.) şi iată că acum după aproape 2000 de ani de credinţă sfântă ortodoxă au venit sectele să ne înveţe că nu este bine să tămâiem. Deşi există dovezi biblice clare pentru tămâiat, sectanţii refuză să facă acest lucru fiindcă crucea, apa sfinţită şi tămâia sau smirna îi arde pe diavoli şi pe slujitorii lor. Nu vă lăsaţi amăgiţi de ei, fiindcă niciodată nu a existat o epocă populată cu atâţia învăţători falşi ca secolele XX şi XXI, atât de bogată în lucruri materiale, dar atât de săracă spiritual. Numai într-un singur loc poate fi găsit izvorul adevăratei învăţături, curgând de la însuşi Dumnezeu, nesecat de secole şi veşnic cristalin: în Sfânta Biserică Ortodoxă. Înţelegând folosul mare şi înţelesurile adânci pe care le avem din fapta tămâierii, să aducem şi noi ca şi magii, tămâie la sfintele rugăciuni.

         După exemplul din Biblie, să aducem şi noi jertfă înaintea Domnului smirnă sau tămâie şi în nici-un caz răşină. Această răşină este un clei care se culege de pe coaja molizilor şi care prin ardere scoate fum afectând pictura Bisericii, cădelniţa, veşmintele şi plămânii celor din Biserică. Să ne ferim ca de foc să ne afumăm casa, icoanele, şi pe toţi ai noştri cu fumul urât de Dumnezeu şi otrăvitor al tutunului, căci banul dat pe tutun este pâinea pe care Dumnezeu ne-a dat-o şi pe care noi o aruncăm! Deci să ne silim şi noi să ne înmiresmăm viaţa cu buna mireasmă a tămâierilor sfinte acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.



 BIBLIOGRAFIE: Biblia E.I.B.M.,Bucureşti, 1994; Arhimandrit Ilie Cleopa, Călăuză în credinţa ortodoxă, Tipografia centrală Chişinău; Părintele Serafim Rose, Mai aproape de Dumnezeu, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003; Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969; Jean Chevalier, Alain Gheerbrand, Dicţionar de simboluri, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969.

SCURTE REGULI PENTRU O VIAŢĂ CUCERNICĂ LA UN CREŞTIN ORTODOX

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                                                               Preot Ioan 

► Crede, într-un singur Dumnezeu, Preamărit şi Închinat în Sfânta Treime: Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt.

 ► Mai înainte de toate, de Dumnezeu teme-te şi pe Dânsul slăveşte-L cu toată inima ta, ca şi El să te slăvească pe tine împreună cu sfinţii Lui.

 ► Caută mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi celelalte ţi se vor adăuga ţie.

 ► Fii credincios lui Dumnezeu şi Bisericii Sale Creştin-Ortodoxe şi ca fiu al ei, păzeşte-i poruncile. Precum în timpul lui Noe au scăpat de potop numai cei ce se aflau în corabie aşa şi acum nu te poţi mântui în afara Sfintei Biserici Ortodoxe.

 ► Scopul vieţii este mântuirea sufletului, căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi va pierde sufletul său?

 ► Scurta rugăciune de mai jos este cel mai preţios dar al lui Dumnezeu dat omului: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul“. Spune frate cu buzele şi cu inima neîncetat aceste cuvinte mântuitoare, deoarece luminează mintea, liniştesc inima, ard păcatele, biciuiesc şi izgonesc pe draci. Cu numele lui Iisus biciuieşte vrăjmaşii căci nu este armă mai puternică în cer şi pe pământ.

 ► Duminica şi sărbătorile lasă lucrul şi du-te la Biserică spre a înălţa lui Dumnezeu rugăciuni de laudă, de cerere şi de mulţumire, păzindu-te să nu necinsteşti aceste zile prin fapte netrebnice. Cine nu vine în fiecare duminică la Biserică nu va veni în Împărăţia lui Dumnezeu. 

 ► Acasă să nu te leneveşti, ci în faţa icoanei cu candela aprinsă roagă-te lui Dumnezeu cu smerenie şi credinţă, dimineaţa şi seara, înainte şi după masă, la începutul şi la sfârşitul lucrului. Omul care nu spune cel puţin rugăciunile dimineţii şi ale serii din Ceaslov sau Cartea de rugăciuni, nici nu se poate numi ortodox!!!

 ► Orice lucru să-l începi cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi să-l termini mulţumind Lui. 

► Sfintei Cruci a lui Hristos închină-te cu smerenie şi sărut-o cu credinţă şi dragoste pentru că pe ea răstignindu-se Domnul a săvârşit mântuirea a toată lumea. 

► Icoanei Mântuitorului Hristos, icoanei Preacuratei Lui Maici şi icoanele sfinţilor Lui, dă-le cinstea cuvenită cu tot respectul şi privind la dânsele înalţă-te cu mintea şi cu simţirile către aceia pe care ele îi închipuiesc. 

► Respectă nunta ca o legătură sfântă şi în căsnicie du o viaţă cinstită, curată, plină de iubire şi credincioşie. Fereşte-te de avort prin care poţi ucide un suflet care prin a sa trăire (viaţă) ţi-ar putea mântui tot neamul.

 ► Creşte copiii în dragoste de Dumnezeu şi-i pregăteşte pe ei pentru a moşteni fericirea cea veşnică, că vei răspunde de ei la Înfricoşata Judecată. Iubeşte şi cinsteşte pe părinţii tăi că-ţi va fi bine în viaţă şi vei trăi ani mulţi pe pământ.

 ► Ţine cele 4 posturi din an şi zilele de miercuri şi vineri cu excepţia celor de harţi prevăzute în calendar. 

► Dimineaţa pe nemâncate ia Sfânta Anafură, aghiasmă şi ungete cu ulei sfinţit prin care primim binecuvântarea lui Dumnezeu şi harul Preasfântului Duh.

 ► Cel puţin o dată pe an să faci sfeştanie în casă şi în fiecare lună stropeşte cu aghiasmă casa şi gospodăria.

 ► Când eşti bolnav cheamă preoţii Bisericii pentru Sfântul Maslu.

► Străduieşte-te să ai un pomelnic permanent cu vii şi morţi, la cel puţin o Biserică sau Mănăstire. Rugăciunile înălţate la cer pentru cei ce au adormit în credinţă, sunt folositoare, deşi ei nu sunt cu tine, sunt vii înaintea lui Dumnezeu.

 ► Fugi de lux, desfrânare, băutură, lene, mama tuturor relelor. La lucru străin nu întinde mâna. Fereşte-te de citirea cărţilor 3 eretice şi de a purta discuţii cu sectanţii. Vorbele rele strică obiceiurile bune.

 ► Să te împotriveşti cu toată tăria marilor păcate ce bântuie lumea : necredinţa, vrăjitoria, desfrânarea, perversiunile sexuale, zoofilia, pedofilia, homosexualitatea, lesbianismul, violul, incestul, avortul, sinuciderea treptată prin droguri, tutun, alcool, jocuri de noroc, jocuri electronice şi să te străduieşti să-ţi sfinţeşti viaţa. Nimănui nu-i dori răul, iar binele ce ţi s-a făcut nu-l uita. Fii cu toată lumea în pace.

 ► Zilnic împodobeşte-ţi sufletul cu fapte bune creştineşti: smerenie, bunătate, blândeţe, milostenie, dragoste…ce apropie pe om de chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, adică nemuritor cu sufletul şi plin de dragoste faţă de aproapele. Milostenia n-a sărăcit niciodată pe nimeni, dar beţia şi desfrânarea da. 

► Arătând lui Dumnezeu căinţa pentru păcatele tale, mărturiseşte-le înaintea preotului duhovnic şi cu binecuvântarea lui măcar în cele patru posturi din an, să te învredniceşti de marea fericire de a te împărtăşi cu Preacuratul, Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos, spre iertarea păcatelor şi fericirea veşnică; împlineşte canonul dat de duhovnic la spovedanie.

 ► Osebeşte din masa ta o părticică pentru sufletul tău, spre păstrare săracilor şi dă-o de pomană şi o vei primi înapoi când te vei înfăţişa la judecata Domnului. 

► Dumnezeu a făgăduit iertare păcătoşilor care se pocăiesc azi, dar nu în ziua de mâine, fiindcă azi e de la Dumnezeu, iar amânarea pentru ziua de mâine este de la diavolul.

 ► Crede că Domnul nostru Iisus Hristos care s-a înălţat la cer va veni să judece viii şi morţii şi va răsplăti fiecăruia după credinţa şi faptele sale, după care va începe pentru unii o viaţă fericită şi veşnică iar pentru alţii chinuri veşnice. Doamne, Atotţiitorule Părinte, Fiule Veşnic şi Duhule Sfinte, Treime de Trei ori Sfântă, călăuzeşte-ne paşii în marea vieţii cea învolburată. Amin!

MĂRTURIA PĂRINTELUI PANTELIMON DESPRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
                         Prima întâlnire cu Parintele

      L-am cunoscut pe Părintele Arsenie când trebuia să plec în armată, eram foarte tânăr. Şi m-am dus cu acest gând să-l întreb ce este bine pentru mine, să fac armata sau nu. Părintele slujea atunci la Sâmbăta de Sus. Şi era puhoi de lume, iar pentru Părintele se făcuse aşa o cărare. Eu m-am vârât aşa printre acei oameni să ajung cumva mai aproape de Părintele. Eu nu-l ştiam pe părintele, el nu mă ştia. A trecut printre oameni, s-a oprit în dreptul meu şi mi-a zis: „Te duci acasă şi să-ţi faci armata! Şi după armată să vii să stai de vorbă cu mine”. Eu n-am putut să zic şi să fac nimic. Pur şi simplu am încremenit. 
                          O întâmplare cu regele Mihai 
    În 1944 a venit la mănăstire la Sâmbăta, regele cu mama sa. Părintele Arsenie lucra în grădină fiind îmbrăcat într-un halat, dintr-un material ca de sac. Nu aveai cum să-l cunoşti în hainele acelea. Şi regele cu suita au tras la lacurile din incinta mânăstirii, la cele două lacuri de acolo. Şi şedeau acolo la masă. Regele Mihai, cum era ele aşa mai copilăros a spus: „Mamă, uite ce peşti frumoşi. Parcă aş mânca un păstrăv! Da ce să le fac la peşti că n-am cu ce să-i prind?! Daţi-mi să-i împuşc!”. Şi el vorbea franţuzeşte. La care Părintele Arsenie, nefiind departe, i-a vorbit tot în franţuzeşte  sfătuindu-l: „Nu e bine ce faceţi, că este război şi se consideră uz de armă!” regele a întrebat atunci: „Dar cine mai este şi acesta de mă opreşte pe mine să fac ce vreau, el nu ştie cine sunt?” Părintele i-a spus atunci tot în franţuzeşte: „Dumneata să pleci din ţară. Fiindcă or să te împuşte. Îl vor împuşca şi pe generalul Antonescu. Dacă nu pleci te împuşcă!” Şi a auzit şi mama regelui acestea.

                 Arestarea Părintelui la Mănăstirea Brâncoveanu 

    Au venit patru inşi şi un procuror să-l aresteze. Şi au întrebat unde este Părintele. Până să bată ei la uşă, Părintele a ieşit şi i-a întrebat: „Pe cine căutaţi?”. La care securiştii au zis: „Pe voi trântorilor, hoţilor, şmecherilor!”. Părintele s-a băgat între ei , i-a călcat pe picioare şi privindu-i în ochi le-a zis: „Suntem mai hoţi ca voi, mai şmecheri, mai trântori? Eu ştiu de ce aţi venit!”… Şi atunci nu a mai putut vorbi niciunul dintre cei veniţi să-l aresteze…Avea nişte ochi albaştri, când te privea, te pătrundea… „Ştiu de ce aţi venit dar nu vin cu voi!” le-a spus Părintele… „Eu vin mâine, dimineaţa… Dimineaţă sunt la voi la Braşov”. Au dat aceia să riposteze, dar Părintele Arsenie le-a spus: „Nu merg cu voi acum, că dacă mergem vă spargeţi maşina, vă spargeţi şi capetele… Spuneţi-le la ai voştri că mâine dimineaţă la şapte sunt la Braşov.” 

                       Bătaia şi reacţia braşovenilor

      Cum a ajuns în arest a fost bătut zdravăn. Nici n-a intrat bine pe uşă că l-au pus pe unul să-l bată. Părintele a răbdat ce a răbdat şi i-a spus celui care l-a bătut: „Mă, cu mâna cu care ai dat în mine, pa aia nu o s-o mai duci la gură!”. Şi i s-a înmuiat aceluia mâna pe loc. lumea a aflat de asta şi au ieşit mulţi pe străzi. Au ieşit braşovenii în stradă că ştiau că e acolo arestat şi bătut. Şi l-au scos securiştii pe Părintele la balcon, după ce l-au schimbat de haine şi i-au dat un halat, l-au scos să-l arate la lume, căci voiau să arate că e viu. După aceea l-au mutat pentru cercetare la Făgăraş. 
                           Chilia Părintele Arsenie 
Părintele Arsenie şi-a făcut o chilie în munte, la circa 9 kilometri de Sâmbăta. El şi-a pregătit acest locaş că ştia ce urma, ce va să vie: prigoana, exilul, problemele cu autorităţile… Era ca un refugiu. Dar Dumnezeu i-a arătat că trebuie să rămână unde e. Acolo se ducea Părintele ca să se „odihnească”, să se reculeagă în unele zile, în special primăvara, vara. Dar chilia nu a terminat-o fiindcă au început deja să-l urmărească… Din 1946 a fost urmărit… Şi au urmat peste 40 de ani de exil.
                          Părintele Arsenie când slujea 
        E greu de explicat cum era Părintele când slujea la Sfânta Liturghie. Eu l-am văzut la Sâmbăta… Era ca un curent, dar şi ca un soare care trecea peste noi toţi. Avea această putere, de a „ne cuprinde” pe toţi. Pe unde trecea el nu mai simţeai contactul cu cele ale lumii acesteia. Ca Părintele, cât am umblat în lumea asta, nu am întâlnit şi nici nu mai sunt. A fost mare şi ca duhovnic şi ca apostol, iar creaţia lui a fost inspirată de Duhul Sfânt. Părintele ne spunea însă „Nu vă mai uitaţi aşa la mine!”. La Parastasele Părintelui de aia se strânge multă lume, fiindcă Părintele nu a plecat, ci a rămas cu noi. 
                     Cum arăta Părintele în tinereţe 
           Eu mi-amintesc că avea părul închis la culoare, iar barbă a purtat când slujea, aşa cum vedem în poze. Iar cel mai clar lucru pe care mi-l amintesc este că faţa lui strălucea. Când mă privea eu simţeam că mă arde, că mă ardea privirea lui. 
                 Contribuţia Părintele la editarea Filocaliei
     Numai cine trăieşte Filocalia înţelege Filocalia. Părintele Arsenie Boca a adus manuscrisele pentru primele patru volume ale Filocaliei care s-au tipărit la Sibiu, după 1948. a adus manuscrisele de la Muntele Athos, copiate literă cu literă de el. Părintele a adus manuscrisele la Părintele Stăniloae şi au făcut un colectiv redacţional pentru editarea Filocaliei, la Sibiu. Au stat o vreme la căminul Facultăţii de Teologie din Sibiu şi după ce lucrau cu sârg la textul Filocaliei încheiau seara cu rugăciune şi cântece duhovniceşti, iar  Părintele Stăniloae le tâlcuia textele Sfinţilor Părinţi. În vremea aceea Părintele Arsenie a fost fiu duhovnicesc al Părintelui Stăniloae. Se spovedea la dânsul. Părintele Arsenie a făcut şi desenul pentru coperta Filocaliei.

       Cum a învăţat Părintele Arsenie rugăciune adevărată 

           Când era la Muntele Athos, Părintele a fost dus de Maica Domnului pe o creastă de munte unde a stat 40 de zile şi 40 de nopţi. Toate aceste 40 de zile, el nu a mâncat, a postit şi s-a rugat. Acolo a fost sfătuit de Sfântul Serafim de Sarov. Rugăciunea „Doamne Iisuse”, învăţată de la Părintele Şi pe Părintele Teofil Pârâian, Părintele Arsenie l-a învăţat rugăciunea inimii. Iar Părintele Teofil spunea că a învăţat de la Părintele Arsenie să facă rugăciunea laolaltă cu respiraţia. Atunci când inspiri să rosteşti „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu” şi pe expiraţie „miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Dar ne mai zicea Părintele Arsenie că atunci când lucrăm să o zicem aşa, din gură… Eu aşa am fost povăţuit, când mergi, când lucrezi, când conduci poţi să zici „Doamne Iisuse”. Dar la rugăciunea care implică respiraţia trebuie să stai, să fii liniştit, să nu afectezi pulsul şi bătăile inimii, de preferat este să o spui până te culci, până adormi… Că la unii rugăciunea inimii ajunge un gest reflex, asta e altceva, şi asta se întâmplă în special cu pustnicii, cu cei care s-au retras din lume… Ei şi-au oprit mintea şi au băgat-o în inimă, să asculte mintea glasul inimii… Rugăciunea inimii nu o câştigă oricine… Se poate câştiga şi în lume, dar foarte rar… Dar sunt oameni care au ajuns până la măsura de a spune inima rugăciunea în locul lor. Pentru acela care e vrednic inima se roagă şi noaptea când el doarme… Aşa cum e un aparat de radio care nu merge decât când îl pui în priză, la fel şi inima, dacă o pui în priză cu Hristos, ea de la sine „vorbeşte, şi nu mai tace”. Se zice că cine se duce cu rugăciunea inimii pe limbă şi-n suflet, acela trece de vămi de la acest pământ direct la fericirea veşnică. 

                                   La moartea mamei sale

      Când a murit mama Părintelui Arsenie, el era la Canal. Şi acolo fiind regim ca de închisoare a cerut liber trei ore să se odihnească. Şi i-au dat. Iar Părintele, nici maşină, nici tren, s-a dus şi a participat la înmormântare. Şi s-a făcut agitaţie acolo la canal printre gardieni, că de ce nu iese la lucru. Se întrebau: „Unde e Boca?”. S-a făcut o comisie şi era caz mare, de închisoare… Şi a apărut şi Părintele… Şi l-au întrebat: „Unde ai fost?”. „Păi acasă, a răspuns Părintele, la îngroparea mamei mele!”. „Cum te-ai dus şi cum ai venit?”. „Cu piciorul”, a răspuns Părintele. Iar cei care îl interogau nu au crezut. Au sunat pe primarul localităţii, au vorbit şi cu nişte securişti care fuseseră la înmormântare şi aceştia au confirmat că îl văzuseră pe Părintele în carne şi oase… La sute de kilometri depărtare de Canal… Şi au crezut cei care îl interogau că Părintele Arsenie are legătură cu vreo armată secretă. Şi s-au înfricoşat crezând că într-o zi o să-i atace… Poate de asta s-au gândit să-l elibereze de la Canal, dar a fost după aceea tot timpul urmărit de Securitate. 

                                           La Prislop 

      La Mânăstirea Prislop, Părintele Arsenie a ajuns la intervenţia Mitropolitului Nicolae Bălan. Mânăstirea era pustie, a fost o vreme la greco-catolici şi trebuia pusă din nou pe picioare. Se căuta şi o pace între Părintele Serafim, stareţul de la Sâmbăta şi Părintele Arsenie, care au fost colegi de studii. Cei doi aveau o neînţelegere şi Mitropolitul – de asemenea un om tare înţelept care l-a apreciat mult pe Părintele – a găsit de cuviinţă să facă pace astfel. Mitropolitul i-a fost Părintelui îndrumător, iar la insistenţa acestuia, Părintele Arsenie a urmat mai multe şcoli. După o vreme i s-a propus să se întoarcă la Sâmbăta, dar Părintele Arsenie nu s-a mai întors. 

                          Părintele Arsenie – episcop?

       A fost şi propunere şi chiar unii au insistat în vremea Patriarhului Iustinian ca să-l facă episcop. I-am zis şi eu o dată, că ar fi bine să se facă episcop. Mi-a răspuns scurt: „Taci din gură! Când va fi să cad,  eu vreau să cad de jos. Că de acolo de sus, mă lovesc rău când oi pica!”.

                                Părintele la Schitul Maicilor 

      Am primit ordin ca toţi călugării să ne dezbrăcăm, să plecăm la lume, adică să renunţăm la călugărie. Fireşte Părintele a refuzat să renunţe la monahism. Era tot timpul pe cap cu Securitatea. Când a fost scos de la Mânăstirea Prislop, după 1958, atunci cu decretul 410, i s-a propus Părintelui Arsenie o funcţie în cadrul Patriarhiei pe care Părintele Arsenie a refuzat-o, alegând să fie un simplu muncitor. I s-a propus funcţia tocmai ca să poată fi ţinut mai tot timpul sub control, să-l strângă, cum se spune. Dar el nu a vrut. Părintele a trăit astfel o vreme la Schitul Maicilor din Bucureşti. Aici ca să pot vorbi cu dânsul mă duceam la el îmbrăcat civil. Şi mergeam la el în atelier. El îmi dădea o sticlă şi o pilă şi frecam pila de gâtul sticlei ca să vadă securiştii că lucrăm, că am venit şi eu la lucru, nu că vorbim. Aşa era singura posibilitate să capăt sfaturile şi îndrumările sale duhovniceşti. Eu când vedeam că nu spoream să tai gâtul sticlei cu pila, îi spuneam mai bine să mă duc să aduc o sârmă ceva, ca să termin mai repede. Iar el mi-a zis pe loc, fiindcă ştia cu duhul, ce mi se va întâmpla. „Nu te grăbi, fiindcă Securitatea te aşteaptă la gară”, mi-a spus atunci. 

           Mijlocitor între Părintele Arsenie Boca şi preoţi 

Misiunea mea în aceste convorbiri cu Părintele Arsenie era să-i comunic lipsurile preoţilor şi problemele lor. Cum eu intram la el civil şi Părintele era tot civil, puteam să ne ocupăm de problemele acestea. Părintele Arsenie şi Moş Ilie, care s-a ocupat de Mânăstirea Bucium au avut împreună o lucrare, iar eu am fost pentru ei mijlocitor. Securitatea nu trebuia să afle de lucrarea lor împreună şi de aceea îl vizitam în civil. Transmiteam mesajele Părintelui Arsenie către Moş Ilie şi invers. La vremea aceea erau şi „măicuţe” care erau de fapt angajate ale Securităţii şi care raportau tot ce face şi vorbeşte Părintele. Una dintre aceste maici l-a urmărit tot timpul. 

                Problemele pe care le discutam cu Părintele 

          Nu era om mai priceput decât el în ce priveşte problemele familiei şi ale Bisericii. În vremea aceea eu transmiteam către preoţi şi lume ce zicea Părintele. El examina de oriunde activitatea în Biserică: slujbe, masluri, frământările care erau. Nu era nimeni mai înţelept sau mai priceput decât Părintele Arsenie. Moş Ilie m-a trimis să caut un sculptor pentru racla Sfântului Ioan, căci a primit mesaj din cer să facă o astfel de raclă. Iar eu m-am dus la Părintele Arsenie. I-am dus măsurile. Iar Părintele a făcut desenele, schiţa după care s-a făcut această raclă. Nu îi era greu să lucreze pentru Sfântul Ioan Botezătorul. Părintele s-a născut la Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul şi avea mare dragoste şi evlavie pentru acest sfânt. Multă lume zicea că Părintele Arsenie este Ioan Botezătorul, după postul şi minunile pe care le făcea. Nu în sensul de reincarnare! Oamenii spuneau că lucrează cu duhul Sfântului Ioan Botezătorul. 

                              Lumea îl căuta oriunde era 

Când putea să vorbească cu oamenii, se umplea pădurea, atât era de căutat. Sunt şi atâtea fotografii document cu puhoiul de lume. Dar Părintele, cu toată dragostea, nu putea primi sute, mii. Când ieşea afară, atunci când veneau la spovedit, Părintele se uita la ei, se uita în ochii lor şi le zicea: „Tu vii, tu, şi tu!”. Le ştia inima şi vrednicia tuturor