În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând devin mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi:
Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să rămân rece, să nu fiu
aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.
A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă jertfesc, să mă dăruiesc chiar pe mine însumi… Asta e mult mai frumos decât sa rămân rece şi fără rost.
Si voi oamenii sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumina şi căldura, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să vă jertfiţi, să daţi ceva: dragostea, adevărul, bucuria, încrederea şi toate sentimentele nobile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici… Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină. Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă.
Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mult mai puternice.
Şi la voi oamenii e tot aşa, împreună luminaţi mai mult…
Rostul lumânării este să ardă... rostul omului este să se roage... O lumânare stinsă este o lumânare moartă. Ea nu arde pentru că trebuie să ardă, nu arde din obligaţie, ci pentru că altfel nu are viaţă. Un suflet care nu se roagă este ca o lumânare stinsă. Este un suflet fără viaţă.Lumânarea luminează în tăcere, fără să facă zgomot, fără să atragă atenţia. Cu cât luminează mai mult, cu atât se micşorează mai mult pe sine. Nu se înalţă ci se face tot mai mică. La fel, cel care se roagă o face în taină şi în smerenie. Cu cât faptele lui sunt mai de cinste cu atât se smereşte mai mult. Cu cât se apropie de Dumnezeu prin rugăciune, cu atât se vede pe sine tot mai mic şi mai neînsemnat. O lumânare aprinsă răspândeşte căldură şi lumină în jurul ei. Ea nu arde pentru sine, ci întotdeauna şi pentru ceilalţi. Din flacăra ei se pot aprinde şi alte lumânări, fără ca lumina ei să se împuţineze. Ba chiar în acel loc se face mai multă lumină. La fel se întâmplă şi cu cel care se roagă, şi care se roagă şi pentru cei apropiaţi, nu doar pentru sine. O lumânare aprinsă răspândeşte căldură şi lumină în jurul ei. Ea nu arde pentru sine, ci întotdeauna şi pentru ceilalţi. Din flacăra ei se pot aprinde şi alte lumânări, fără ca lumina ei să se împuţineze. Ba chiar în acel loc se face mai multă lumină. La fel se întâmplă şi cu cel care se roagă, şi care se roagă şi pentru cei apropiaţi, nu doar pentru sine. Lumânarea ne însoţeşte pretutindeni, fiind aproape de noi în cele mai importante clipe din viaţă: la Botez, de ziua noastră, când ne împărtăşim, la Sfintele Paşti, la nuntă, la înmormântare, lumânarea este nelipsită. Parcă ar vrea să ne spună: „Nu uitaţi de rugăciune!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu