-Precum lucrul lui Dumnezeu este să cârmuiască lumea, aşa al sufletului este să cârmuiască trupul.
-Fapta judecării dumnezeieşti e răsplătirea dreaptă a celor săvârşite de trup.
-Fericit este sufletul care,aşteptând pe Domnul său să vină mâine,nu ia în seamă osteneala zilei,nici a nopţii,ştiind că dimineaţă i se va arăta.
-Despre Cel din fire bun cugetă cele bune.Şi despre tot omul gândeşte numai bine.
-Cel ce ascultă de Hristos se călăuzeşte pe sine spre lumină,iar cel ce-i urmează Lui se îndreaptă spre sine.
-Venirea întristării strâmtorează plăcerea,iar frica de chinuri veştejeşte pofta.
-Numai dacă am fost încercaţi de supărări simţim plăcerile şi bucuria.Căci nu bea cu plăcere cel ce n-a însetat şi nu mănâncă cu plăcere cel ce n-a flămânzit.
-Hristos nu vrea ca tu să porţi vreunui om ură sau supărare,sau mânie,sau să ţii minte răul în nici un chip şi pentru nici un lucru vremelnic.Aceasta o strigă cele patru evanghelii.
-Mântuitorul sufletului şi al trupului este Hristos.Cel ce păşeşte pe urmele Lui se slobozeşte de păcat.
-Domnul şi Dumnezeul nostru este Iisus Hristos;mintea care urmează Lui nu va rămâne în întuneric.
-Obisnuieşte-ţi urechea să asculte des cuvinte duhovniceşti şi mintea ta te va depărta de gândurile necurate.
-Mişcă-ţi mintea necontenit la rugăciune şi vei împrăştia gândurile care stăruiesc în inimă.Virtutea şi cunoştinţa nasc nemurirea,lipsa lor e maica morţii.
-Cine cinsteşte pe Dumnezeu din toată inima şi credinţa,pe acela şi Dumnezeu îl ajută să-şi stăpânească mânia şi pofta.Căci pricina tuturor relelor este pofta şi mânia.
-Fă bine celui ce te nedreptăţeşte şi-ţi vei face prieten pe Dumnezeu.
-Să învăţăm de la Hristos smerită cugetare,de la David umilinţă iar de la Petru să plângem pentru căderile ce ni se întâmplă.Dar să nu deznădăjduim ca Samson,ca Iuda şi ca Solomon cel înţelept.
-Dragostea şi înfrânarea curăţesc sufletul,dar mintea o luminează rugăciunea curată.
-Cerul închipuieşte tăria credinţei,în care strălucesc toţi sfinţii ca nişte lumânări.
-Precum poftele şi mâniile înmulţesc păcatele,aşa înfrânarea şi smerenia le şterg.
-Cinstit în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor este acela care nu încearcă nimic pentru supărarea dragostei.
-Cel care iubeşte pe Iisus se va slobozi de păcat.Iar cel ce urmează Lui va vedea cunoştinţa adevărată.
-Hristos este Mântuitorul lumii întrgi şi a dăruit oamenilor pocăinţa spre mântuire.
-În ziua judecăţii ne va cere Dumnezeu să dăm socoteală pentru cuvinte,fapte şi gânduri.
-Sileşte-te cât poţi să iubesti pe tot omul.Iar dacă nu poţi încă,cel puţin să nu urăşti pe nimeni.
-Cel ce a dobândit dragostea,a dobândit pe Dumnezeu Însuşi,întrucât
"Dumnezeu este iubire".A Lui e slava în veci.
-Hristos este judecătorul viilor şi al morţilor şi răsplătitorul faptelor fiecăruia.
-Nevoieşte-te să iubeşti pe tot omul deopotrivă şi vei alunga de-a valma toate patimile.
-Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi,făcându-i binele şi fără a aştepta de la el vreo răsplată.
-Roagă-te lui Dumnezeu pentru binele aproapelui tău,iertându-l sincer de-ţi va fi greşit cu ceva şi ajutându-l la nevoie,dându-te pe tine însuţi pildă de bunătate şi înţelegere pentru îndreptarea lui.
-Să fii recunoscător celui ce-ţi face binele.
-Harul iubirii divine nu coboară decât acolo unde este floarea albă a credinţei şi a nădejdii,căci a crede înseamnă nădăjdui şi aştepta cu toată fiinţa ceva,până la definitiva regăsire a omului în faţa lui Dumnezeu.
-A ne iubi pe noi înşine,înseamnă a ne vedea aşa cum sântem şi a ne strădui cu sufletul,după moarte,să se învrednicească de starea aceea pe care Dumnezeu a pregătit-o celor aleşi şi bine plăcuţi Lui.
-Dacă fratele tău va sărăci şi va ajunge la strâmtoare înaintea ta,ajută-l,fie străin,fie băştinaş ca să trăiască cu tine.Să nu iei de la el dobândă şi spor,ci să te temi de Dumnezeul tău ca să trăiască fratele tău cu tine.
-Dacă Dumnezeu nu-l va slăvi pe om,slava oamenilor nu este nimic.
-Ruşinea şi netemerea de multe ori aduc păcatul.
-Fă-te dispreţuit,leapădă-ţi voia ta şi fă-te fără grijă,şi vei avea odihnă.
-Fiecare din noi este ispitit de propria lui poftă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu