Aghiazma mare, sfinţită în ziua de Bobotează, are harul izbăvirii de rele: de boli, de puteri potrivnice, de tulburare sufletească. Află de ce şi mai ales cum îţi poate fi de folos. În fiecare an, în a şasea zi a lunii ianuarie, este prăznui-tă Boboteaza, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinilor. Ea precede sărbătoarea Sfântului Ioan, care a săvârşit botezul Mântuitorului Iisus Hristos.
Apa sfinţită în această zi devine un simbol al Iordanului, în care a fost botezat Mântuitorul. Acesta este şi motivul pentru care aghiazma mare, cum mai este ea numită, este mereu limpede şi are puteri deosebite.
Ce este aghiazma mare
În ziua de Bobotează, după liturghie, preotul face o slujbă specială. Vase mari sunt umplute cu apă proaspătă, care va deveni aghiazma mare. Înseşi cuvintele rugăciunii de sfinţire a apei îi arată puterile: „Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre ***ăţirea sufletelor şi a trupurilor”.
O parte din apa sfinţită de Bobotează este folosită de preot pentru a stropi credincioşii veniţi la slujba de Bobotează, apoi în timpul botezului copiilor. O altă parte este dată credincioşilor, pentru a le fi de folos tot anul.
Când se foloseşte?
Timp de opt zile de la sfinţire, în fiecare dimineaţă, pe nemâncate, credincioşii iau o gură din apa sfinţită, închinându-se. Bunii creştini ştiu că este mare păcat să bei din aghiazma mare după ce ai mâncat, să o arunci sau să o verşi. După data de 14 ianuarie, apa sfinţită se păstrează la icoană, într-o sticluţă curată, cu un fir de busuioc în ea.
Din ea vor mai gusta la sărbătorile mari, după spovedanie, şi în zilele de post, pentru a-i întări în credinţă. Chiar şi atunci când preotul opreşte un credincios de la împărtăşanie, acesta poate lua aghiazmă şi anafură, dar întotdeauna în această ordine, pentru că aghiazma mare este mai puternică decât anafura.
Aghiazma, izvor de sfinţenie
Apa este un element al biruinţei, purificator şi regenerator. De aceea, prin stropirea cu aghiazmă, casa este ferită de rele. Din vremuri străvechi, se spune chiar că mâncarea sau băutura în care se pune aghiazmă nu se alterează.
De asemenea, când credincioşii au necazuri mari sau simt că se apropie un pericol asupra lor sau a celor dragi, pe lângă rugăciunile rostite cu credinţă , dimineaţa, pe nemâncate, iau puţină apă sfinţită şi dau şi celor din familie. Aceasta îi protejează de toate gândurile rele care vin odată cu greutăţile vieţii.
Aghiazma mică
La fiecare început de lună şi la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, preotul săvârşeşte una dintre cel mai des întâlnite slujbe, aghiazma mică sau sfeştania.
Spre deosebire de aghiazma mare, aceasta se poate lua după anafură şi se poate înmulţi, dar numai prin adăugare în apă proaspătă şi nu peste o aghiazmă de la altă slujbă.
Apa sfinţită în această zi devine un simbol al Iordanului, în care a fost botezat Mântuitorul. Acesta este şi motivul pentru care aghiazma mare, cum mai este ea numită, este mereu limpede şi are puteri deosebite.
Ce este aghiazma mare
În ziua de Bobotează, după liturghie, preotul face o slujbă specială. Vase mari sunt umplute cu apă proaspătă, care va deveni aghiazma mare. Înseşi cuvintele rugăciunii de sfinţire a apei îi arată puterile: „Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre ***ăţirea sufletelor şi a trupurilor”.
O parte din apa sfinţită de Bobotează este folosită de preot pentru a stropi credincioşii veniţi la slujba de Bobotează, apoi în timpul botezului copiilor. O altă parte este dată credincioşilor, pentru a le fi de folos tot anul.
Când se foloseşte?
Timp de opt zile de la sfinţire, în fiecare dimineaţă, pe nemâncate, credincioşii iau o gură din apa sfinţită, închinându-se. Bunii creştini ştiu că este mare păcat să bei din aghiazma mare după ce ai mâncat, să o arunci sau să o verşi. După data de 14 ianuarie, apa sfinţită se păstrează la icoană, într-o sticluţă curată, cu un fir de busuioc în ea.
Din ea vor mai gusta la sărbătorile mari, după spovedanie, şi în zilele de post, pentru a-i întări în credinţă. Chiar şi atunci când preotul opreşte un credincios de la împărtăşanie, acesta poate lua aghiazmă şi anafură, dar întotdeauna în această ordine, pentru că aghiazma mare este mai puternică decât anafura.
Aghiazma, izvor de sfinţenie
Apa este un element al biruinţei, purificator şi regenerator. De aceea, prin stropirea cu aghiazmă, casa este ferită de rele. Din vremuri străvechi, se spune chiar că mâncarea sau băutura în care se pune aghiazmă nu se alterează.
De asemenea, când credincioşii au necazuri mari sau simt că se apropie un pericol asupra lor sau a celor dragi, pe lângă rugăciunile rostite cu credinţă , dimineaţa, pe nemâncate, iau puţină apă sfinţită şi dau şi celor din familie. Aceasta îi protejează de toate gândurile rele care vin odată cu greutăţile vieţii.
Aghiazma mică
La fiecare început de lună şi la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, preotul săvârşeşte una dintre cel mai des întâlnite slujbe, aghiazma mică sau sfeştania.
Spre deosebire de aghiazma mare, aceasta se poate lua după anafură şi se poate înmulţi, dar numai prin adăugare în apă proaspătă şi nu peste o aghiazmă de la altă slujbă.
Acela este cu adevărat liber, care trăieşte pentru Hristos. El se află deasupra tuturor nenorocirilor. Dacă el însuşi nu va voi să-şi facă vreun rău, atunci niciodată altul nu va fi în stare să-i facă acest lucru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu