O oita avea doi mielusei

O oita avea doi mielusei. Ii erau atat de dragi! Unul era alb si era fetita si altul era cu pete maro, fiind baietel. Fetita era mai indrazneata, baietelul era mai timid. Primavara venise, campul era inverzit iar mieluseii zburdau toata ziua, printre florile galbene de primavara.

Ceva o nedumerea pe saraca oita. Nu prea intelegea ce e cu omul acela tacut care canta din fluier. Cantecul era frumos, dar omul era cam ciudat. Uneori le alerga de colo colo aparent fara vreun motiv. Apoi ii lua din laptele pe care ea vroia sa il dea mieilor ei. Ei, lasa, ca doar nu sunt eu atat de zgarcita. Poate omul are un copil caruia i-a murit mamica si nu are cine sa ii dea lapte. O sa fac cumva sa am laptic si pentru ai mei mieluti si pentru sarmanul om ce ne adaposteste de frig si ploaie.

Intr-o zi oita vede indreptandu- se spre ea o mogaldeata mica. Hmm, oare ce o fi? Sa nu pateasca ceva mielutii mei. A, este doar un copilas. Ce scump si ce dragut este. Ia uite, ce bine se intelege cu mielutii mei. Probabil acesta este copilul care a primit laptele meu. Sa iti fie de bine, copilas.

Si asa treceau zilele. Mieluseii cresteau vazand cu ochii, copilasul devenise prieten cu ei. Se gandea oita: ce noroc pe mine. Am doi mielusei cuminti, care nu dau iama in gradina omului si care sunt sanatosi. Iar copilasul acela este atat de dragut cu ei.

Apoi traznetul veni. Omul i-a luat baietelul mielut. In ziua aceea copilasul nu a venit sa se joace cu mielutii ei. Se gandea sarmana oita: poate l-a luat pe baietelul meu ca sa se joace cu copilasul. Sigur copilasul este bolnav si nu poate veni pana aici.

Veni si a doua zi, omul a aparut si el dar fara baietelul ei drag. A aparut si copilasul, dar curios lucru, nu se mai juca cu mieluta ei, o tinea in brate; niste apa aparu curgand pe obrajii copilasului. Ciudat, isi zise oita. Oare ce este acea apa?

Apoi isi intoarse privirea catre om. Si intreba tacuta: ce ai facut cu copilasul meu? Unde l-ai dus? De ce mi l-ai luat? Nu a fost de ajuns ca ti-am dat lana mea si laptele meu? Aveai si curtea plina de legume, de care mielutii mei nu s-au atins. De ce, omule, de ce?

Iar omul se uita la oita zicandu-si: esti proasta ca o oaie. Ce nu pricepi? Tu esti doar un animal, iar eu sunt stapanul tau. Asa ca ce te tot uiti la mine perplexa?

A trecut timpul peste oi si oameni, cand intr-o buna zi, oita vazu pe om trist. Vazu aceeasi apa pe care o vazuse pe obrajii copilului. Copilul nu mai trecuse de ceva vreme pe acolo, asa ca proasta de oita se gandi ca poate apa aceea are legatura cu faptul ca nu mai primise de mult vizita copilului.

Cand dintr-o data vazu pe barbatul acela impasiv tipand, urland si rostogolindu- se pe jos. Oita cea proasta intelese pe data ceea ce omul bolborosea fara noima: De ce, Doamne? De ce? De ce mi-ai luat copilasul? El era un ingeras, eu nu am facut nimanui nici un rau.

In loc de concluzie

Credeti ca exista vreo diferenta intre durerea simtita de o oaie la uciderea puilor lor si durerea oamenilor la pierderea copiilor lor?

Daca nu credeti ca exista vreo diferenta, atunci renuntati la sarbatorirea Invierii Domnului prin macelarirea mieluseilor.

Primavara este anotimpul invierii naturii, toti oamenii, plantele si animalele se bucura la venirea ei. Mai putin un animal: mieluseii. E singurul lor anotimp. Sunt solidara cu acestia, sarbatoresc Invierea Domnului cu un drob de naut si ma simt mai aproape de rugamintea Domnului adresa Omului: Sa nu faci rau nici unei fiinte vii.