Pogoramantul lui Ioasaf duhovnicul

Intr-o zi de primavara jos in lunca la Iordan
Se plimba un om cu barba in costum european.
Si stia ca-n vremea veche lunca dupa sarbtori
Totdeauna era plina de straini inchinatori.
Cate unul mai in varsta cand era a se scalda-
Ca sa fie mai in voie de la card se retragea.
Pentru asta si strainul despre care am pomenit
Cu plimbarea lui razleata nu dadea loc de banuit.
Dar un cuvios Duhovnic care-n preajma se afla
Banuia ceva la dansul dupa felul cum umbla:
Mersul nu era plimbare, chipul lui nelinistit,
Se vedea dupa miscare omul deznadajduit.
S-a apropiat de dansul cu blandete si i-a zis:
"Fiule pentru scaldare locul nu este deschis!
Vino mai la deal oleaca unde malul e mai jos,
Locul unde esti se surpa poate fi primejdios!"
"Lasa-ma parinte in pace!" a raspuns el necajit,
"Ii mai trebuie scaldare unui suflet osandit?"
"Fiule, (ii zice iarasi omul cel duhovnicesc)
Nu te rusina de mine eu sunt doctor sufletesc!
Daca ai ceva pe suflet spune, nu tine mocnit,
Eu de aceasta sunt duhovnic, sa alin pe cel scarbit!"
Chipul bland si vocea calda a cinstitului batran
I-au facut incurajare spovedindu-se putin:
Vai de capul meu, Parinte, sunt un om nenorocit,
Nu mai este loc pentru mine cale pentru mantuit!
Sunt canonisit din tara ca sa nu ma impartasesc
Pana ce nu voi fi aproape gata sa ma savarsesc.
Scarba asta nu ma lasa nicidecum sa ma alin,
Si la Locurile Sfinte asta m-a facut sa vin.
Auzeam vorbind pe unii ca facandu-ma "hagiu",
Dezlegarii de pacate vrednic asi putea sa fiu.
Dar venind in Palestina, toti duhovnicii mi-au zis
Ca nu este pogorare (dupa cum este scris).
Mers-am si la Patriarhul, poate el m-ar dezlega,
Dar mi-a spus acelasi lucru si Prea Fericirea Sa.
Cand ii vad pe toti "Hagii" care se impartasesc mereu
Ma socot ca eu sunt singur lepadat de Dumnezeu.
Pentru asta am in minte sa-mi fac seama in Iordan,
Caci di-acuma pentru mine nu mai este alt liman!"
Auzind batranul asta, a vazut ca-i disperat
Apucandu-l deci de mana, leacul urmator i-a dat:
"Maine fac eu Liturghie, vreauu sa te impartasesc,
Iar pacatul tau de moarte eu de-acum il ispasesc!"
A simtit in clipa ceea omul deznadajduit
Ca s-a usurat la suflet chipul i sa- veselit.
Ii parea ca rasarise soarele abia atunc,
Si o mana nevazuta il scapase de la munci.
lacrimand de bucurie, in genunchi el a cazut
Si i-a sarutat sandalii incarcati atunci de lut!
"Intunericul din suflet astazi mi l-ai risipit.
Sa-ti ramaie (zice omul) numele blagoslovit!
Pentu mine iadul gata astazi astepta deschis
Iar sìSfintia ta , Parinte, calea mortii mi-ai inchis!"
Au ramas in noaptea ceea impreuna priveghind,
Si facand la ziua slujba, pe hagiu el l-a grijit!