BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Ce boală urâtă este mândria şi, vai, câţi suferă de boala asta! Este doar cea mai răspândită boală sufletească.
Ce te mândreşti, o, omule, şi cu ce te mândreşti!? Te mândreşti cu avuţia ta şi cu banii tăi? Dar până mâine poţi deveni sărac. Te mândreşti cu sănătatea şi puterea ta? Dar până mâine poţi fi doborât în pat sau chiar în mormânt. Te mândreşti cu ştiinţa, cu frumuseţea, cu rangul ce-l ai? Dar toate acestea nu sunt ale tale şi în orice clipă le poţi pierde. Tu te mândreşti cu pene ce nu sunt ale tale. Tu eşti exact în chipul unui corb ce se mândreşte cu penele unui păun. Sau poate te mândreşti cu faptele tale şi cu viaţa ta de creştin? Asta-i o mândrie şi mai deşartă. Oricât de bun te-ai crede tu, eu îţi voi spune răspicat că eşti plin de răutate. Nimic nu este sănătos înăuntrul tău. Totul e putred, totul e stricat. „Tot capul tău este bolnav şi toată inima ta suferă de moarte“ (Isaia 1, 5).
Şi, cu starea asta grozavă, tu, omule, te mândreşti? Păi, nu vezi că eşti şi aici la fel ca în chipul unui corb urât ce se mândreşte cu penele unui păun?
Păi, oricâte pene ţi-ai pune, dragul meu, tu tot nu vei putea intra în rândul porumbeilor din rai. Cu penele trufiei, nici un pas nu vei putea face spre mântuire.
În Împărăţia lui Dumnezeu nu vei putea intra până nu vei cădea în faţa Lui aşa cum eşti, strigând şi tu cu vameşul din evanghelie: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului! Dumnezeule, ajută-mi să mă pot face dintr-un om vechi un om nou; dintr-un vas spurcat, un vas ales; dintr-un corb urât, un porumbel curat!
Ce te mândreşti, omule? Tu eşti pământ şi cenuşă (Isus Sirah 10, 9). Ce te trufeşti, pământule? Tu n-ai stat niciodată în faţa lui Dumnezeu, de aceea te trufeşti. Te rog , apleacă-te în faţa lui Dumnezeu! Te rog, apleacă-te cu adevărat în faţa lui Dumnezeu şi îndată vei scăpa de acest grozav beteşug sufletesc. Te rog, apleacă-te cu adevărat în faţa lui Dumnezeu şi îndată vei simţi şi tu ceea ce a simţit vameşul din Evanghelie şi vei striga şi tu cu el: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!
Te rog, apleacă-te la picioarele Crucii! Te rog, intră în şcoala cea mare a Golgotei, ca să auzi glasul Lui: „Învăţaţi de la Mine, căci sunt blând şi smerit cu inima“ (Matei 11, 29).
Judecati si dumneavoastra si veti vedea ca ce spun e drept. Deci, ce va face Dumnezeu celor ce se lauda cu ce nu le apartine? El va pedepsi pe toti cei mandri dupa dreptate, caci Dumnezeu este proprietarul tuturor bunurilor ce sunt in fiecare om si in tot universul. Ce lucru ai tu, omule, pe care sa nu-l fi primit, si daca l-ai primit de ce te lauzi ca si cum l-ai fi avut tu?
Una din poruncile lui Hristos, este aceea de a fi smerit, caci iata ce ne invata: "Iubiti-va unii pe altii cu o dragoste frateasca, fiecare sa dea altuia intaietate, nu umblati de lucrurile inalte, ci ramaneti la cele smerite, sa nu va socotiti singuri intelepti, iar daca te abati de la porunca smereniei, atunci, oricine ai fi, iti va sta Dumnezeu impotriva.
La proorocul Ieremia cap. 49, v. 16, zice Domnul: "Infumurarea ta, ingamfarea inimii tale, te-a ratacit si chiar de ti-ai asezat cuibul tot atat de sus ca al vulturului si de acolo te voi prabusi, zice Domnul! Vedeti mandria inimii, vedeti din ce cauza a ratacit lumea de la dreapta credinta. Sa stiti ca pricina ratacirii lumii nu se datoreaza atat de mult pacatelor facute cat infumurarii si ingamfarii inimii lor, fiindca s-au socotit singuri intelepti, au innebunit, zice Sfantul Apostol Pavel.
Lumea, intocmai ca un om nebun, a ajuns pentru pacatul mandriei sa rataceasca in gandurile ei intunecandu-se in inima sa. A schimbat adevarul cu minciuna si astfel a cazut inchinandu-se fapturilor in locul Facatorului, iar Dumnezeu a lasat-o sa cada in pangarire, cuprinsa fiind de pofte nesatioase, asa incat, schimbandu-si firea, si barbatii si femeile se tavalesc in cele mai scarboase placeri.
Cititi cu atentie tot capitolul amintit si sa nu ne mai miram de ce sunt atatia nebuni, de ce s-au ivit atatia care zic ca nu exista Dumnezeu si ca nu mai este nimic dupa moarte. Iata mandria unde i-a dus, facandu-se si inaltandu-se ei ca Dumnezeu. Spun ca omul este totul, ca a descoperit si ca a facut atatea masinarii si mari progrese. El uita, din cauza mandriei, ca toate cate le au la indemana, fie intelepciune, fie materie prima, le au de la Dumnezeu. Daca ar fi smeriti, ar vedea ca nu sunt in stare sa faca un fir de par in plus omului.
Toate pacatele la un loc sa stiti ca nu fac cat mandria inaintea lui Dumnezeu. De ce? Fiindca mandria este un pacat direct impotriva lui Dumnezeu, care ne da toate darurile bune si tot ce avem noi.
Daca un om pacatuieste impotriva altui om, il va judeca Dumnezeu, dar daca pacatuieste impotriva Domnului Dumnezeu cine-l va mai putea scapa, cine se va mai ruga pentru el! Nimeni!
Prin pacatul mandriei, majoritatea lumii a ajuns vrajmasa lui Dumnezeu. Si, dupa ce ca suntem pacatosi, sa mai fim si vrajmasi ai lui Dumnezeu? Pe cine-l mai rugam de iertare, la cine mai putem striga ca sa ne ierte si sa ne primeasca?! In ochii lumii nu pare asa de mare pacatul mandriei, de aceea nici nu-l socoteste; dar, dupa cate am auzit de la Domnul, mandria este pricina tuturor rautatilor din lume si pricina caderii din imparatia cerurilor, de la mantuire.
De pacatul mandriei se ruda proorocul David sa-l scape Dumnezeu, zicand: "Iarta-mi Doamne, gresalele pe care nu le cunosc si pazeste, de asemenea, pe robul Tau de mandrie, ca sa nu stapaneasca ea peste mine, si atunci voi fi fara de prihana, nevinovat de pacate mari! Iar in alt loc zice: "Inima curata zideste intru mine Dumnezeule! Asa se rugau oamenii sfinti inaintea lui Dumnezeu, fiindca erau smeriti. Nu se socoteau buni, drepti sau fara de pacate, ci cei dintai pacatosi.
Daca mandria este atat de pacatoasa inaintea lui Dumnezeu si este osandita cu foc nestins, smerenia e asa de mare si asa de placuta lui Dumnezeu incat pe ea o numeste podoaba. De aceea zice: "Tot asa si voi, tinerilor, sa fiti supusi celor batrani si toti in legaturile voastre, sa fiti impodobiti cu smerenie. (I Petru V, 5).
Da, sa stiti, frati crestini, ca nimica nu e mai placut lui Dumnezeu, ca smerenia. Toate virtutile crestinesti sunt bune insa fara smerenie n-au nici o valoare. Smerenia este temelia de piatra a tuturor virtutilor crestinesti. Bune sunt milosteniile, rugaciunile, mergerea regulata la biserica, postul, spovedania pacatelor, impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos, citirea Bibliei, propovaduirea invataturii Evangheliei, dar fara smerenie nu au nici o valoare.
Poti sa dai toata averea saracilor, daca o dai din slava desarta, ai pierdut. Credinta, nadejdea si dragostea, ca si celelalte fapte bune ce decurg din acestea, sunt ca o imbracaminte, caci ne spune Sfantul Apostol Pavel: "Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu ca sa puteti tine piept impotriva uneltirilor diavolului. Va sa zica toate virtutile crestinesti sunt ca imbracamintea, iar smerenia e ca o podoaba.
Ati vazut vreodata la sarbatori nationale ofiteri impodobiti cu decoratii diferite, medalii de aur si argint sau diferite insigne ca podoabe pe imbracamintea lor. Ati vazut poate arhierei si preoti impodobiti cu medalioane si cruci, cu lantisoare de aur purtand la gat. Asa si crestinilor s-a poruncit ca podoaba lor pe deasupra imbracamintei cu virtutile, sa fie smerenia.
Fara aceasta podoaba, crestinul nu are nici o valoare inaintea lui Dumnezeu, este ca un mormant varuit, este ca un fariseu fatarnic. Daca vreti dovada, am auzit din Sfanta Evanghelie de astazi. Fariseul avea fapte bune, credea in Dumnezeu, se ducea la biserica, insa era mandru. Mandria, lauda de sine sunt ca un foc ce arde totul, nimicind toate faptele bune.
Dar vamesul, desi foarte pacatos, fiindca s-a smerit in inima sa si s-a cait fagaduind ca se va indrepta, a fost iertat de Dumnezeu. De aceea a zis Domnul Hristos ca cine se inalta va fi smerit, iar cine se smereste va fi inaltat.
Frati crestini, sa cautam a ne cumpara si noi aceasta podoaba ce ne face cinste, ce ne lauda si ne inalta inaintea lui Dumnezeu. Sa ne dezbracam de duhul mandriei care ne lipseste de slava cereasca. Sa ne agonisim smerenia care nu costa nici un ban. A avea aceasta podoaba trebuie ca in cugetul inimii sa te socotesti ca esti cel dintai pacatos, asa cum zicea despre sine Sfantul Apostol Pavel. Cand implinesti toate poruncile lui Hristos, sa zici: "sunt un rob netrebnic, am facut ce eram dator sa fac.
Daca esti smerit, frate si sora crestina, tu nu mai poti sa umbli in felul lumii plin de mandrie, care n-a auzit niciodata Cuvantul lui Dumnezeu, tu nu mai poti sa umbli cu ei, sa mai faci ca ei. Ca sa ne dovedim smerenia, trebuie s-o aratam prin cugetele inimii, prin vorbe, prin fapte, precum ne spune: "Nu faceti nimic din duh de cearta sau din duh de slava desarta, ci in smerenie fiecare sa primeasca pe altul mai presus de el insusi. Fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci la foloasele altora. Sa aveti in voi gandul acesta care era in Hristos Iisus.
Asa este smerenia, ea nu te lasa sa te socotesti mai bun decat altul, chiar cat de pacatos ar fi el, ci tu sa te socotesti in inima si mai pacatos. Smerenia nu-l lasa pe crestin sa se laude cu faptele lui si, cand ar vrea sa faca aceasta, il trimite la Hristos sa-L vada si sa auda ca El, cand facea bine, le poruncea cu dinadinsul sa nu spuna nimanui. Cand lumea il numea bun, raspundea: "Ce-Mi zici bun? Bun este singur Dumnezeu!"
Astfel, smerenia inimii nu-ti da voie sa te compari cu cei mai rai din lume, ci smerenia te trimite sa te compari cu Iisus Hristos, cu Maica Domnului, sa vezi cum s-a purtat Maica lui Dumnezeu, cum s-a imbracat ea in lumea aceasta, ce podoabe a pus ea in urechi, in maini, pe cap; smerenia te trimite sa te compari cu apostolii, cu mucenicii care toata viata si-au infranat poftele trupului, luptandu-se cu pacatul.
Smerenia te trimite sa-i vezi in nevoile lor pe cei apasati, pe cei bolnavi, sa le speli bubele, sa suferi mirosul cel greu, sa stai la capataiul lor, sa scoti murdaria de sub ei si fara de cartire sa-i ajuti in toate nevoile lor, iar celor lipsiti care n-au ce le trebuie sa le sari in ajutor. Asa este smerenia. Da, fratilor si surorilor, sa ne dezbracam de lucrurile blestemate, de fardurile de pe fata, de pe maini, de pudra si rosu, de cercei si bratari, de privirile trufase si de toate podoabele si modele ce atrag barbatii in pacate, caci toate acestea fac parte tot din mandria satanei.
Ce boală urâtă este mândria şi, vai, câţi suferă de boala asta! Este doar cea mai răspândită boală sufletească.
Ce te mândreşti, o, omule, şi cu ce te mândreşti!? Te mândreşti cu avuţia ta şi cu banii tăi? Dar până mâine poţi deveni sărac. Te mândreşti cu sănătatea şi puterea ta? Dar până mâine poţi fi doborât în pat sau chiar în mormânt. Te mândreşti cu ştiinţa, cu frumuseţea, cu rangul ce-l ai? Dar toate acestea nu sunt ale tale şi în orice clipă le poţi pierde. Tu te mândreşti cu pene ce nu sunt ale tale. Tu eşti exact în chipul unui corb ce se mândreşte cu penele unui păun. Sau poate te mândreşti cu faptele tale şi cu viaţa ta de creştin? Asta-i o mândrie şi mai deşartă. Oricât de bun te-ai crede tu, eu îţi voi spune răspicat că eşti plin de răutate. Nimic nu este sănătos înăuntrul tău. Totul e putred, totul e stricat. „Tot capul tău este bolnav şi toată inima ta suferă de moarte“ (Isaia 1, 5).
Şi, cu starea asta grozavă, tu, omule, te mândreşti? Păi, nu vezi că eşti şi aici la fel ca în chipul unui corb urât ce se mândreşte cu penele unui păun?
Păi, oricâte pene ţi-ai pune, dragul meu, tu tot nu vei putea intra în rândul porumbeilor din rai. Cu penele trufiei, nici un pas nu vei putea face spre mântuire.
În Împărăţia lui Dumnezeu nu vei putea intra până nu vei cădea în faţa Lui aşa cum eşti, strigând şi tu cu vameşul din evanghelie: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului! Dumnezeule, ajută-mi să mă pot face dintr-un om vechi un om nou; dintr-un vas spurcat, un vas ales; dintr-un corb urât, un porumbel curat!
Ce te mândreşti, omule? Tu eşti pământ şi cenuşă (Isus Sirah 10, 9). Ce te trufeşti, pământule? Tu n-ai stat niciodată în faţa lui Dumnezeu, de aceea te trufeşti. Te rog , apleacă-te în faţa lui Dumnezeu! Te rog, apleacă-te cu adevărat în faţa lui Dumnezeu şi îndată vei scăpa de acest grozav beteşug sufletesc. Te rog, apleacă-te cu adevărat în faţa lui Dumnezeu şi îndată vei simţi şi tu ceea ce a simţit vameşul din Evanghelie şi vei striga şi tu cu el: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!
Te rog, apleacă-te la picioarele Crucii! Te rog, intră în şcoala cea mare a Golgotei, ca să auzi glasul Lui: „Învăţaţi de la Mine, căci sunt blând şi smerit cu inima“ (Matei 11, 29).
Judecati si dumneavoastra si veti vedea ca ce spun e drept. Deci, ce va face Dumnezeu celor ce se lauda cu ce nu le apartine? El va pedepsi pe toti cei mandri dupa dreptate, caci Dumnezeu este proprietarul tuturor bunurilor ce sunt in fiecare om si in tot universul. Ce lucru ai tu, omule, pe care sa nu-l fi primit, si daca l-ai primit de ce te lauzi ca si cum l-ai fi avut tu?
Una din poruncile lui Hristos, este aceea de a fi smerit, caci iata ce ne invata: "Iubiti-va unii pe altii cu o dragoste frateasca, fiecare sa dea altuia intaietate, nu umblati de lucrurile inalte, ci ramaneti la cele smerite, sa nu va socotiti singuri intelepti, iar daca te abati de la porunca smereniei, atunci, oricine ai fi, iti va sta Dumnezeu impotriva.
La proorocul Ieremia cap. 49, v. 16, zice Domnul: "Infumurarea ta, ingamfarea inimii tale, te-a ratacit si chiar de ti-ai asezat cuibul tot atat de sus ca al vulturului si de acolo te voi prabusi, zice Domnul! Vedeti mandria inimii, vedeti din ce cauza a ratacit lumea de la dreapta credinta. Sa stiti ca pricina ratacirii lumii nu se datoreaza atat de mult pacatelor facute cat infumurarii si ingamfarii inimii lor, fiindca s-au socotit singuri intelepti, au innebunit, zice Sfantul Apostol Pavel.
Lumea, intocmai ca un om nebun, a ajuns pentru pacatul mandriei sa rataceasca in gandurile ei intunecandu-se in inima sa. A schimbat adevarul cu minciuna si astfel a cazut inchinandu-se fapturilor in locul Facatorului, iar Dumnezeu a lasat-o sa cada in pangarire, cuprinsa fiind de pofte nesatioase, asa incat, schimbandu-si firea, si barbatii si femeile se tavalesc in cele mai scarboase placeri.
Cititi cu atentie tot capitolul amintit si sa nu ne mai miram de ce sunt atatia nebuni, de ce s-au ivit atatia care zic ca nu exista Dumnezeu si ca nu mai este nimic dupa moarte. Iata mandria unde i-a dus, facandu-se si inaltandu-se ei ca Dumnezeu. Spun ca omul este totul, ca a descoperit si ca a facut atatea masinarii si mari progrese. El uita, din cauza mandriei, ca toate cate le au la indemana, fie intelepciune, fie materie prima, le au de la Dumnezeu. Daca ar fi smeriti, ar vedea ca nu sunt in stare sa faca un fir de par in plus omului.
Toate pacatele la un loc sa stiti ca nu fac cat mandria inaintea lui Dumnezeu. De ce? Fiindca mandria este un pacat direct impotriva lui Dumnezeu, care ne da toate darurile bune si tot ce avem noi.
Daca un om pacatuieste impotriva altui om, il va judeca Dumnezeu, dar daca pacatuieste impotriva Domnului Dumnezeu cine-l va mai putea scapa, cine se va mai ruga pentru el! Nimeni!
Prin pacatul mandriei, majoritatea lumii a ajuns vrajmasa lui Dumnezeu. Si, dupa ce ca suntem pacatosi, sa mai fim si vrajmasi ai lui Dumnezeu? Pe cine-l mai rugam de iertare, la cine mai putem striga ca sa ne ierte si sa ne primeasca?! In ochii lumii nu pare asa de mare pacatul mandriei, de aceea nici nu-l socoteste; dar, dupa cate am auzit de la Domnul, mandria este pricina tuturor rautatilor din lume si pricina caderii din imparatia cerurilor, de la mantuire.
De pacatul mandriei se ruda proorocul David sa-l scape Dumnezeu, zicand: "Iarta-mi Doamne, gresalele pe care nu le cunosc si pazeste, de asemenea, pe robul Tau de mandrie, ca sa nu stapaneasca ea peste mine, si atunci voi fi fara de prihana, nevinovat de pacate mari! Iar in alt loc zice: "Inima curata zideste intru mine Dumnezeule! Asa se rugau oamenii sfinti inaintea lui Dumnezeu, fiindca erau smeriti. Nu se socoteau buni, drepti sau fara de pacate, ci cei dintai pacatosi.
Daca mandria este atat de pacatoasa inaintea lui Dumnezeu si este osandita cu foc nestins, smerenia e asa de mare si asa de placuta lui Dumnezeu incat pe ea o numeste podoaba. De aceea zice: "Tot asa si voi, tinerilor, sa fiti supusi celor batrani si toti in legaturile voastre, sa fiti impodobiti cu smerenie. (I Petru V, 5).
Da, sa stiti, frati crestini, ca nimica nu e mai placut lui Dumnezeu, ca smerenia. Toate virtutile crestinesti sunt bune insa fara smerenie n-au nici o valoare. Smerenia este temelia de piatra a tuturor virtutilor crestinesti. Bune sunt milosteniile, rugaciunile, mergerea regulata la biserica, postul, spovedania pacatelor, impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos, citirea Bibliei, propovaduirea invataturii Evangheliei, dar fara smerenie nu au nici o valoare.
Poti sa dai toata averea saracilor, daca o dai din slava desarta, ai pierdut. Credinta, nadejdea si dragostea, ca si celelalte fapte bune ce decurg din acestea, sunt ca o imbracaminte, caci ne spune Sfantul Apostol Pavel: "Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu ca sa puteti tine piept impotriva uneltirilor diavolului. Va sa zica toate virtutile crestinesti sunt ca imbracamintea, iar smerenia e ca o podoaba.
Ati vazut vreodata la sarbatori nationale ofiteri impodobiti cu decoratii diferite, medalii de aur si argint sau diferite insigne ca podoabe pe imbracamintea lor. Ati vazut poate arhierei si preoti impodobiti cu medalioane si cruci, cu lantisoare de aur purtand la gat. Asa si crestinilor s-a poruncit ca podoaba lor pe deasupra imbracamintei cu virtutile, sa fie smerenia.
Fara aceasta podoaba, crestinul nu are nici o valoare inaintea lui Dumnezeu, este ca un mormant varuit, este ca un fariseu fatarnic. Daca vreti dovada, am auzit din Sfanta Evanghelie de astazi. Fariseul avea fapte bune, credea in Dumnezeu, se ducea la biserica, insa era mandru. Mandria, lauda de sine sunt ca un foc ce arde totul, nimicind toate faptele bune.
Dar vamesul, desi foarte pacatos, fiindca s-a smerit in inima sa si s-a cait fagaduind ca se va indrepta, a fost iertat de Dumnezeu. De aceea a zis Domnul Hristos ca cine se inalta va fi smerit, iar cine se smereste va fi inaltat.
Frati crestini, sa cautam a ne cumpara si noi aceasta podoaba ce ne face cinste, ce ne lauda si ne inalta inaintea lui Dumnezeu. Sa ne dezbracam de duhul mandriei care ne lipseste de slava cereasca. Sa ne agonisim smerenia care nu costa nici un ban. A avea aceasta podoaba trebuie ca in cugetul inimii sa te socotesti ca esti cel dintai pacatos, asa cum zicea despre sine Sfantul Apostol Pavel. Cand implinesti toate poruncile lui Hristos, sa zici: "sunt un rob netrebnic, am facut ce eram dator sa fac.
Daca esti smerit, frate si sora crestina, tu nu mai poti sa umbli in felul lumii plin de mandrie, care n-a auzit niciodata Cuvantul lui Dumnezeu, tu nu mai poti sa umbli cu ei, sa mai faci ca ei. Ca sa ne dovedim smerenia, trebuie s-o aratam prin cugetele inimii, prin vorbe, prin fapte, precum ne spune: "Nu faceti nimic din duh de cearta sau din duh de slava desarta, ci in smerenie fiecare sa primeasca pe altul mai presus de el insusi. Fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci la foloasele altora. Sa aveti in voi gandul acesta care era in Hristos Iisus.
Asa este smerenia, ea nu te lasa sa te socotesti mai bun decat altul, chiar cat de pacatos ar fi el, ci tu sa te socotesti in inima si mai pacatos. Smerenia nu-l lasa pe crestin sa se laude cu faptele lui si, cand ar vrea sa faca aceasta, il trimite la Hristos sa-L vada si sa auda ca El, cand facea bine, le poruncea cu dinadinsul sa nu spuna nimanui. Cand lumea il numea bun, raspundea: "Ce-Mi zici bun? Bun este singur Dumnezeu!"
Astfel, smerenia inimii nu-ti da voie sa te compari cu cei mai rai din lume, ci smerenia te trimite sa te compari cu Iisus Hristos, cu Maica Domnului, sa vezi cum s-a purtat Maica lui Dumnezeu, cum s-a imbracat ea in lumea aceasta, ce podoabe a pus ea in urechi, in maini, pe cap; smerenia te trimite sa te compari cu apostolii, cu mucenicii care toata viata si-au infranat poftele trupului, luptandu-se cu pacatul.
Smerenia te trimite sa-i vezi in nevoile lor pe cei apasati, pe cei bolnavi, sa le speli bubele, sa suferi mirosul cel greu, sa stai la capataiul lor, sa scoti murdaria de sub ei si fara de cartire sa-i ajuti in toate nevoile lor, iar celor lipsiti care n-au ce le trebuie sa le sari in ajutor. Asa este smerenia. Da, fratilor si surorilor, sa ne dezbracam de lucrurile blestemate, de fardurile de pe fata, de pe maini, de pudra si rosu, de cercei si bratari, de privirile trufase si de toate podoabele si modele ce atrag barbatii in pacate, caci toate acestea fac parte tot din mandria satanei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu