BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: MAICA DOMNULUI: CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI -...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

 Motto: „Demonii obişnuiesc şă vorbească cu sufletul prin gânduri, ascunzându-se în spatele acestora“ (Cuviosul Isihie al Ierusalimului).

        Desenele animate şi jocurile video sunt droguri ale violenţei. 

                                                                                                      Preot Ioan 

                                             Iubiţi credincioşi, 

        Lumea contemporană îl stârneşte pe copil către păcat la fiecare pas. Din toate părţile îl pândesc înrâuririle ucigătoare de suflet sau cum bine le mai spune cineva „capcane ale iadului“. La toate acestea, în foarte multe cazuri, contribuie şi părinţii „iubitori“, în primul rând pentru că nu-şi educă copiii conform principiilor comportamentului creştin şi în al doilea rând pentru că le satisfac micuţilor toate capriciile: jocuri, jucării... 

             Rupt de natura vie, copilul oraşului contemporan trăieşte într-o lume a maşinilor unde îl orbesc luminile artificiale şi ecranul, unde urlă sistemele de semnalizare sonoră, piuie computerele, televizorul vorbeşte sau cântă - o viaţă artificială, fără Dumnezeu. Astfel, jocul preferat al unui băieţel de 6 ani, veşnic panicat, timid, era următorul: tortura pe scaunul electric un Mickey Mouse din pluş zile întregi, făcând pe poliţistul, .
           După cum scriu ziarele, în Rusia sunt astăzi circa 100.000 de copii asociaţi în grupări criminale de sine stătătoare. Zeci de copii au devenit ucigaşi. Acest lucru dovedeşte profunda pervertire morală a întregii noastre societăţi. Părinţii copiilor vin adesea la noi, preoţii, şi 1 se plâng de fiul sau fiica lor: „Părinte, cât de obraznic(ă) şi cât de crud (ă) este cu noi, nu mă mai înţeleg deloc cu el (ea)!“. 
      Pe un spaţiu restrâns, de numai câteva pagini, mi-am propus ca împreună să demascăm efectul negativ al televizorului, computerului şi al jocurilor de noroc asupra sufletelor copiilor noştri şi asupra celor adulţi. Prin aceste aparate, televizorul şi computerul, lumea înconjurătoare provoacă în sufletul copilului emoţii negative, ele cultivă copilului fantezia sterilă şi patimile ucigătoare de suflet.
  Unde poate vedea copilul vremii noastre şi crime şi violuri şi cadavre ciopârţite? De unde află el ce este un sadic sau un pervers? Unde poate vedea un mort ieşind din groapă, un monstru cumplit, un demon sau un vampir? Desigur, la televizor. Totul începe cu desenele animate.
       Sunt câteva generaţii de copii care au crescut cu desenele animate în care copilul, spre deosebire de adult, nu distinge artificialul de realitate. Dar ei tind spre o trăire maximală a evenimentelor şi le place să imite. Spre exemplu, un băieţel iubea desenele animate. Închipuirea lui a fost aprinsă de serialul despre ursuleţii gummy, care puteau face sărituri dibace şi înalte prin copaci, pe case etc. La început, băieţelul sărea prin apartament strigând: „Sunt un ursuleţ gummy! Sunt un ursuleţ gummy!“ Şi iată că într-o zi s-a suit cu alţi copii, pe acoperişul unui bloc cu nouă etaje. Copiii îşi făceau de cap. Deodată, băieţelului nostru i-a trecut prin cap că ar putea, la fel ca ursuleţii îndrăgiţi, să sară pe acoperişul vecin; doar şi ei făceau la fel. Câţiva paşi până la marginea blocului şi copilul a căzut în gol... De aici reiese că a dezvolta imaginaţia copiilor arătându-le supereroi este un lucru foarte periculos.
            Să nu uităm de pericolul care-l prezintă micul „ecran“ şi pentru sănătatea copiilor noştri atunci când îşi petrec în întregime timpul liber în faţa lui, aducând prejudicii neîndoielnice atât sănătăţii fizice cât şi celei psihice. Specialiştii în psihiatrie şi psihologie infantilă presupun că principalele boli ale copiilor secolului XXI vor fi cauzate de televiziune şi computere. Ieromonahul (preotul călugăr) Anatolie Berestov, doctor în ştiinţe medicale, explică detaliat modul în care televizorul dăunează sănătăţii copiilor:
           Cinescopul produce o iradiere care conduce la dereglări neuro-somatice în organismul copilului. În urma acestei iradieri, sistemul nervos al acestuia se epuizează rapid. Şederea prelungită în faţa ecranului de televizor conduce la tulburări asteno-  nevrotice. Din pricina sedentarismului se dereglează funcţionarea intestinului, din organism se elimină defectuos produşii de catabolism şi copiii se îmbolnăvesc frecvent. Pe aceşti copii dependenţi de televizor, de jocuri pe calculator şi internet i-am putea numi „copii-ecran“, care vor reproduce exact comportamentele personajelor de pe ecran. Copiii riscă să imite în viaţa reală comportamentul învăţat nu prin educaţie, ci prin informaţiile dobândite de la televizor sau calculator, iar responsabilitatea aparţine în primul rând părinţilor. Televizorul şi calculatorul tind să se transforme în „părinţi electronici“ pentru majoritatea copiilor. 

                                         Din istoria jocurilor pe calculator 

         Istoria jocurilor pe calculator, a celor „pe televizor“, precum şi cea a sălilor de joc colective este relativ recentă. La începutul anilor 1950, A. S. Douglas, doctorand la Cambridge, pune bazele a ceea ce urma să devină jocul pe calculator. La scurtă vreme, Wiliam Higinbotham creează primul joc video, „Tennis for Two“. În sfârşit, mai îndrăzneţ, Steve Russel vine cu „Space War!“, primul joc creat special pentru a fi „practicat“ pe computer. Iar în 1971 începe să se dezvolte industria „sălilor de joc“. În 1980, „Asteroids“ şi „Lunar Lander“ sunt primele jocuri video
înregistrate oficial. Între timp apare şi Mario, „copilul“ lui Nintendo... şi istoria se scrie şi azi din taste şi din butoane, nu cu mină sau cu cerneală (Ziarul „„Jurnalul Naţional“, luni, 6 decembrie, 2004).

                              Texte şi imagini din filmul rusesc 
                             „Influenţa calculatorului asupra copiilor“ 
 
      Noi am copilărit afară. Maidanul era lumea cea mare. Natura era o taină. Te puteai ascunde într-un copac. Sub copac locuia ariciul. Azorel ne însoţea peste tot. În fiecare seară mama ne cânta un cântec de leagăn. Lumea era minunată. Până la era televiziunii mai era cale lungă.
     Copiii noştri petrec în faţa televizorului câteva ore zilnic şi de obicei nu sunt controlaţi la ce programe se uită. Psihologii din San Petersburg şi-au pus întrebarea: „Ce se întâmplă apoi cu ei?“. Şi pentru a-i găsi răspunsul corect au făcut teste în zeci de şcoli. Au pus întrebări simple: la ce emisiuni te uiţi?; care este eroul tău favorit? Răspunsurile copiilor nu ne-au surprins: „Planeta gândacilor“, „Diavolul 2“, „Godzila“, „Rainbow“, „Terminator“... Neaşteptat era altceva, adică faptul că le-a rămas conştiinţa. În cadrul testului respectiv, le-am spus copiilor: Copii, iată această foaie de hârtie va fi pentru voi un ecran fermecat al televizorului, al calculatorului sau o ilustraţie din carte. Voi să desenaţi eroii voştri preferaţi, desenele favorite, reclamele cele mai interesante sau un subiect oarecare. Folosiţi cât mai multe culori.

      Un băieţel din clasa I când a fost întrebat despre filmul său preferat a desenat întâi un incendiu, nişte limbi roşii de foc care ardeau totul în jur. El a explicat: „a ars casa mea!“ Şi l-am întrebat: „Este adevărat?“ Iar el a răspuns: „Nu, aşa îmi imaginez cu toate că după desenele animate mi se face frică“. Apoi a acoperit culoarea roşie cu verde şi ne-a spus: „incendiul este stins!“ Alături de foc desenase un animal necunoscut care încerca să stingă incendiul. L-am întrebat apoi: „De acum înainte, va fi bine?“ Iar copilul ne-a spus: „Nu, nu va fi bine pentru că vine un val negru care va înghiţi totul“. Dar ce sunt literele acestea (foto dreapta) Ne-a spus că ele reprezintă o armată de extratereştri care au venit să-i omoare pe toţi pământenii. Sunt foarte puternici şi ne vor birui. Vom muri cu toţii, sunt sigur de asta.
       Binele este reprezentat în alt desen ca un iepuraş neajutorat care plânge. Alături este RĂUL, puternic,curajos şi activ. Totuşi sunt speranţe ca iepuraşul să scape? Poate îl ajută prietenii. „Nu, nu are prieteni pentru că este singur şi moare pentru că este bun. E rău să fii bun!“
       Un băiat din clasa a III-a nu voia să deseneze. A spus că măştile din desenele animate preferate alcătuiesc împreună o singură brigadă puternică. L-am întrebat: „De ce s-au unit?“ „Este brigada celor 4 mai duri, ei nu-şi arată chipurile“ (aceste afirmaţii ne duc cu gândul la diavoli căci numai ei sunt atât de neiertători şi fiind duhuri nu se arată fiindcă de fapt nici nu pot), ei urmează să supună întreaga lume (acesta-i exact dorinţa lui Satan, să-i arate lui Dumnezeu că tot neamul omenesc i se închină lui). „De ce au măşti negre?“ „Ca să nu fie recunoscuţi, până când nu vor conduce întreaga lume“. „Ai vrea să faci şi tu parte dintre ei?“ „Da, eu sunt deja printre ei şi nu mă veţi recunoaşte. În curând va afla întreaga lume despre noi”.

             Un grup de băieţi a născocit o distracţie: şi-au găsit o victimă, au legat-o, şeful grupului şi de fapt cel mai dur, vrea să o gâdile cu un aparat şi apoi să o jupoaie (exact ca în ritualurile sataniste). L-am întrebat ce face celălalt băiat de lângă el? Acela râde, îi încurajează! 
    Cred că manifestările de cruzime din rândul copiilor şi tineretului de azi nu se datorează agresivităţii personale, ci faptului că ei nu receptează cruzimea ca atare. Îmi spunea un preot: „Dacă ai şti dumneata cât de buni ne-a făcut Dumnezeu pe fiecare dintre noi“... şi sunt adevărate cuvintele lui, pentru că aşa scrie în Biblie (Facerea 1:31): „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte“. De ce nu receptează copiii cruzimea ca atare? Pentru că se dotează cu filme sângeroase, cu jocuri virtuale foarte crude. Când copilul repetă într-una: „L-am omorât! L-am omorât! L-am omorât!“, când el ucide virtual de atâtea ori, este nevoit să-şi amorţească inima.
 Iată ce spunea un copil în timp ce juca un astfel de joc...
„Trebuie  să omor  60  de  oameni.  Am omorât  15.  Au  mai rămas în viaţă 45, 44, 43, 42... Când îi voi omorî pe toţi voi primi 1000 de dolari“.Alt copil spunea  Pentru fiecare om rău dacă este hoţ de maşini  voi primi 30 de dolari, iar pentru un poliţist  voi primi 300 de dolari.

     Copiii de astăzi sunt la fel ca cei de ieri. Sunt buni, curaţi sufleteşte, sensibili atât timp cât adulţii nu-i abrutizează. Adulţii sunt cei care-i împing spre televizor, iar apoi se plâng că nu-i mai pot dezlipi de micul ecran. Părinţii lor pălăvrăgesc cu prietenii despre lucruri puţin importante şi nu dăruiesc copiilor lor măcar o jumătate de oră. Nu este adevărat că copilul preferă televizorul. Copilul preferă comunicarea cu un adult iubit şi autoritar. Dar mama îl aşează în faţa  televizorului, iar apoi nu mai ştie ce să facă, căci copilul se obişnuieşte cu informaţiile virtuale, cu aceste „narcotice“ şi atunci este greu să-l mai dezveţi.

         Spunea o psihologă din Rusia: În ultima vreme vin la noi foarte mulţi copii cu comportamentul deviat. Nu sunt criminali încă, dar fug de acasă, vagabondează sistematic, fură lucruri din casă iar vârsta lor este între 6-18 ani şi uneori mai mult. Un băiat în vârstă de 10 ani a stat în clubul de calculatoare 12 zile consecutiv. Iată ce spunea acest micuţ: „Calculatorul este cea mai rea boală. Dacă stai în faţa lui o lună ieşi de acolo complet nebun. Fratele meu ştia o fată care mergea mereu la computer, fura bani de la părinţi, apoi s-a urcat pe un acoperiş şi i-a strigat mamei: mamă, să-mi dai bani de calculator, dacă nu, mă arunc!“. 

          Aceste jocuri pe calculator sunt foarte crude, sângeroase, monstruoase şi-l deprind pe copil să participe la astfel de lucruri, să se identifice cu personajele criminale. În sufletul său încă nedezvoltat se creează impresia că toate acestea sunt posibile şi reale. Ei trăiesc în două realităţi pe care ajung să le confunde. În psihiatrie aceasta se numeşte sindromul dependenţei de calculator, care este de fapt o împătimire. Imaginaţi- vă un om care se află tot timpul în două realităţi, timp de ore întregi, zile întregi, în nopţi nedormite, practic fără mâncare şi fără băutură. Un creier nematurizat nu poate rezista prea multă vreme în două realităţi. Apare o schismă, o dedublare pe care o mai numim SCHIZOFRENIE. Un studiu american relevă faptul că 90% din populaţia planetei suferă de o formă sau alta de schizofrenie.

Cuviosul Paisie Aghioritul	(care a făcut cursuri de psihiatrie)
considera că acest fapt se datorează minciunii. Minciuna (şi tot ce este fals, virtual) duce în timp la dedublarea personalităţii  şi în
final la scindarea ei - adică exact la SCHIZOFRENIE.

       Copiii îşi iau modelul comportamental din această „junglă“ pe care o văd la televizor. Contaminarea cu informaţii primitive este diagnosticul lumii de astăzi. Acest lucru a fost observat şi de psihiatri mai vechi care constatau contaminarea informaţiei sociale prin influenţa nefastă a ştirilor din ziare. Efectul televiziunii asupra psihicului este de sute de ori mai distrugător. Cercetătorii califică această catastrofă drept un factor generator de informaţie de importanţă strategică, stimulată masiv de reclame.

 La întrebarea CU CE SE OCUPĂ EROUL TĂU PREFERAT, un copil a spus că face reclamă la votkă. În desenul lui se poate vedea o sticlă de votkă, dedesubt se află o băutură fără alcool care este neserioasă şi care nu mai trebuie fabricată. 

         Alt copil foarte surescitat m-a întrebat dacă şi eu cumpăr FERI. Nu ştiam ce este. El mi-a explicat că este o băutură răcoritoare foarte convenabilă, că are 25% mai mult volum. Mi-a spus că se ceartă cu mama sa şi-i interzice să cumpere orice altă băutură răcoritoare. Este evidentă contaminarea informaţională. 

     În desenul unui alt copil, doi prieteni se plimbă. L-am întrebat: De ce sunt în negru? Pentru că sunt foarte răi, mi-a răspuns el. Unde se duc? Să fure sau să omoare, răspunde copilul. Au gânduri negre şi de aceea îi desenez negri. Pe cap au scuturi pentru eventualitatea că se trage în ei (foto dreapta sus). 

      Un copil în vârstă de 12 ani care a avut o tentativă de sinucidere a declarat că viaţa nu are niciun sens. Medicii spun că infectarea morală este în proporţii de epidemie, iar izvorul este în fiecare casă (televizorul sau calculatorul). Ce trebuie să facem? Medicii încă nu ştiu, fiindcă este un fenomen nou. 
Un băiat de 6 ani mărturiseşte: Mi se pare că din televizor iese o mână (foto dreapta) care mă trage înăuntru iar noaptea am coşmaruri. Oamenii de ştiinţă au căutat explicaţia acestor fapte. Într-o sclipire a imaginii televizorului pot fi ascunse cadre îngrozitoare care se întipăresc în subconştient. De aceea copiii au coşmaruri.

      Până la vârsta de 7 ani, copiii sunt neajutoraţi în faţa lumii virtuale.
          Iată ce ne spune academicianul Bestuje Vlada: „Din punctul meu de vedere, televiziunea este un terorist cu milioane de jertfe şi aş lua faţă de ea aceleaşi măsuri ca faţă de teroriştii obişnuiţi care incendiază săli de cinematografe. Respect legea presei, respect libertatea cuvântului, dar trebuie bine ştiut ce este permis şi ce nu,  ce este fatal pentru societate, asemeni crimei sau unui alt act terorist de amploare“.
        Multe ţări au adoptat legea despre care vorbeşte acest academician. Noi însă nu avem astfel de legi. Cercetătorii Institutului de Psihologie şi Neurologie Betserev au studiat acest fenomen. 
         Dacă priveşte copilul astfel de filme şi joacă astfel de jocuri pe calculator, creierul lui nu se mai dezvoltă, nu se diferenţiază pe regiuni şi rămâne un creier primitiv, un organ subdezvoltat. Când citeşte, copilul gândeşte, procesele

cerebrale sunt mai complexe, creierul se diferenţiază pe regiuni şi se dezvoltă. În secolul nostru s-a produs o mare eroare. S-a crezut că tehnica este hotărâtoare, că tehnologizarea şi automatizarea înseamnă dezvoltare. Dar nu este aşa. Dimpotrivă, constatăm că oamenii sălbatici,

aborigenii din Australia au un creier perfect dezvoltat cu toate că nu se uită la televizor şi nu joacă jocuri pe calculator. Creierul lor se dezvoltă prin poveşti, legende, pictură, prin relaţia cu natura care este deosebit de bogată şi de frumoasă.
      Mărturisea un fost împătimit al jocurilor pe computer: „Copilul trebuie să crească printre oameni”. Numai societatea, familia îl ajută să-şi dezvolte un creier normal. Am trecut o dată printr-o perioadă foarte grea de viaţă când mă mai mângâiau sufleteşte doar jocurile de calculator. Aveam pe calculator un pachet de 9 programe: table, jocuri de cărţi, jocuri de construcţii, orice în afară de un lucru - SĂ NU UCIZI!
          Antrenamentele în scopul crimei deformează psihicul“.
         Mângâierea sufletească o putem primi prin: rugăciune unită cu post, citind din Psaltire, citind acatistului Domnului Iisus Hristos, paraclisul Maicii Domnului şi nicidecum prin jocurile de pe calculator.
        Un psihoterapeut pe nume A. A. Şegolev spune: „Vă voi spune câteva lucruri despre calculator din experienţa mea, personală. Poţi folosi calculatorul, dar nu mai mult de 40 de minute pe zi, apoi în măsura în care îţi este necesar pentru profesie. Dar a începe să-l foloseşti pentru jocuri în care se ucide la tot pasul este o degradare sufletească , este o nebunie. Până la o anumită vârstă copilului nu i se permite să conducă automobilul, nu-i dăm pe mână arme de foc, fiindcă vârsta lui nu este potrivită pentru aşa ceva. Copilul ar putea  face ceva necugetat.
      Dar de ce să-i permitem calculatorul prea timpuriu? În ultimă instanţă pericolul constă în aceea că JUCÂND ACESTE JOCURI, COPILUL SIMTE PLĂCERE. PLĂCEREA I-O PRODUCE CRIMA! În aceste jocuri presărate din abundenţă cu monştri şi crime, totul este dinamic, palpitant, antrenează imaginaţia, dar totul se întâmplă la nivelul percepţiei. Este suficient să apeşi un buton că se schimbă ceva. Apeşi alt buton şi se schimbă altceva. În final ce-l învăţăm pe copil? Îi învăţăm să săvârşească fapte doar apăsând pe butoane, dar nu şi în realitate. Aici este nenorocirea! NOI NU SUNTEM ÎMPOTRIVA CALCULATORULUI, dar nu vrem ca în sufletul copiilor lumea REALĂ să fie înlocuită cu cea VIRTUALĂ.
             Societatea se descompune. Fiecare societate este centrată în jurul culturii. Cultura este cimentul care o unifică, care uneşte indivizii şi-i face un singur popor. Un popor este un grup de oameni care mărturisesc aceleaşi valori, aceleaşi lucruri sfinte, aceleaşi obiceiuri, ACEEAŞI CREDINŢĂ, aceleaşi tradiţii. Poporul este un organism viu, un sistem. Un sistem este mai mult decât suma elementelor componente.
      De aceea când poporul este unificat în jurul unui sistem, el îşi poate proclama voinţa, poate lupta şi câştiga, pentru că este un organism viu. Iar pentru a ucide un popor trebuie mai întâi să i se distrugă cultura, tradiţiile, SĂ I SE BATJOCOREASCĂ CREDINŢA, istoria şi tot ce are mai sfânt. Dacă este distrusă cultura, poporul se transformă în populaţie, iar populaţia este foarte uşor de manipulat”.

                                          Un elev şi-a împuşcat 3 colegi

          Un adolescent în vârstă de 15 ani a deschis focul într-o sală de clasă a unei şcoli dintr-un oraş din sudul Argentinei, omorând 3 elevi şi rănind alţi 5. Băiatul a început să tragă înainte de începerea orelor. Martorii afirmă că băiatul a intrat în clasă fără să spună nimic şi a început să tragă, mai întâi în pereţi şi apoi la întâmplare. Copilul nu mai avusese niciodată vreun act violent (Ziarul „Libertatea“, joi, 30.09.2004). 

                     Un copil de 12 ani şi-a împuşcat ambii părinţi 

          Un elev din oraşul german Brunswick, în vârstă de 12 ani, a încercat să se sinucidă împuşcându-se în cap după ce şi-a ucis ambii părinţi. Fiul mai mare, în vârstă de 14 ani, a alertat poliţia după ce a descoperit la etajul casei cadavrele părinţilor săi şi pe fratele său rănit. Băiatul le-a mărturisit medicilor înainte de a intra în sala de operaţie că şi-a împuşcat părinţii cu o armă de vânătoare. Pentru că are numai 12 ani băiatul nu poate răspunde penal pentru faptele sale (Ziarul „Libertatea“, 9.10.2004).

                                      Măcelul de la liceul „Columbine“ 

         În 20 aprilie 1999, orăşelul Littleton din statul Colorado a fost zguduit de o tragedie fără precedent.
 Doi elevi ai liceului „Columbine“, Eric Harris, de 18 ani şi Dylan Klebord, de 17 ani, înarmaţi cu două mitraliere de calibru mare, au intrat în cantina liceului şi au secerat, la întâmplare, elevi şi profesori. La sfârşit cei doi s-au sinucis. Bilanţul masacrului: 15 morţi şi 23 de răniţi grav. Ancheta a stabilit că cei doi adolescenţi erau împătimiţi ai jocului pe calculator „Doom“, în care un luptător pătrunde în interiorul unui obiectiv militar, cu misiunea de a ucide cât mai mulţi inamici. Ca urmare a acestui fapt senatorul american Joe Baca a iniţiat un proiect de lege potrivit căruia vânzarea de jocuri violente minorilor ar trebui considerată delict federal (Ziarul „Naţional“, vineri, 29 noiembrie, 2002, pag. 2).

                                               Oare cum e bine ???

          Internetul tinde să devină „împărăţia diavolului“, unde totul este minciună, păcat şi întuneric. Copiii noştri navighează pe internet fără să ştie de ce o fac şi unde vor să ajungă. Adevărul este că internetul a ajuns cel mai famat loc din lume, care abundă în  pornografie, crime, monştri, ucigaşi, vrăjitorie, magie, satanism etc.
 În imaginea din stânga avem modelul unei bunici care se osteneşte să-şi crească nepoţica în dragoste şi în frică de Dumnezeu aşa cum a fost crescută şi ea la rândul ei. În partea dreaptă avem imaginea unui copil căruia părinţii i-au cumpărat un pistol mitralieră cu care (virtual) îi împuşcă pe oamenii ce trec pe stradă.

                                              Oare cum e bine??? 

Internetul tinde să devină „împărăţia  diavolului“, unde totul este minciună, păcat şi întuneric. Copiii noştri navighează pe internet fără să ştie de ce o fac şi  unde vor să ajungă. Adevărul este că
internetul a ajuns cel mai famat loc din lume,  care abundă    în
pornografie, crime, monştri,  ucigaşi,  vrăjitorie, magie, satanism
etc.  În  imaginea  din  stânga  avem  modelul  unei  bunici  care        se osteneşte  să-şi crească nepoţica  în dragoste şi în frică de Dumnezeu aşa cum a fost crescută şi  ea la rândul ei.  În partea dreaptă avem imaginea unui copil căruia părinţii i-au cumpărat un pistol mitralieră cu care (virtual) îi împuşcă pe oamenii ce trec pe stradă.


                                      Oare cum e bine ??? 
                 
      Iubiţi credincioşi,   priviţi cu atenţie cele două imagini. În partea stângă o femeie, care după feminitatea pe care o arată aspectul ei, va fi o mamă iubitoare, o soţie bună, o gospodină minunată, cu spirit de jertfă pentru familia ei. Ţinuta ei vestimentară denotă feminitate, impune respect din partea celor ce o văd...
 În partea stângă este un chip defeminizat, am putea spune o
brută feminină, „femeia terminator“, care la cingătoare poartă tocuri de pistoale în locul şorţului de bucătărie, cu o privire tipică de ucigaş fără scrupule, cu mâini care în loc să mângâie şi să-şi legene copiii... apasă pe trăgaciul pistolului. Şi-ar dori cineva să aibă o asemenea copilă sau noră sau mamă? Oare cum e bine???

Oare cum e bine ? Părinţii îşi iubesc tare mult copiii şi ar face orice să-i vadă bucuroşi, fericiţi. Muncesc mult să le asigure toate condiţiile necesare unei vieţi liniştite. 
             Dar... sufletele copiilor sunt tulburate de imaginile pe care le văd în acele filme cu crime, cu vampiri, cu monştri... Aseme- nea imagine produc coşmaruri, bieţii copii au somnul agitat şi agitată  le va fi viaţa dacă vor continua aşa. Aşa îmi spunea bunica mea: „Copile, înainte de a adormi să arunci o ultimă privire spre chipul Preasfânt al lui Hristos, Împăratul păcii, fiindcă icoana din perete somnul dulce ţi-l păzeşte“. Priviţi câteva imagini sugestive în acest sens (foto dreapta sus) şi apoi priviţi în icoană chipul lui Hristos (stânga sus) care radiază lumină şi iubire, spre deosebire de chipurile din stânga care radiază ură drăcească, incitare la violenţă şi la crimă... Oare cum e bine???

                     Computerul s-a transformat în aparat de înşelat 

       Considerat odinioară un păcat grav (şi astăzi este la fel de grav pentru cei care cunosc morala creştină, care au ca dreptar al vieţii cele 10 porunci dumnezeieşti din care a opta spune: „Să nu fii desfrânat!“), adulterul devine o ocupaţie banală, ca oricare alta, în momentul în care este transferat pe internet. Sute sau poate mii de site-uri, mai mult sau mai puţin obscure, conţin propuneri de aventuri amoroase scurte sau de durată şi aparent fără păcat. Studiile efectuate de specialiştii americani au demonstrat că 30% dintre amatorii de aventuri on-line sunt căsătoriţi (deci, sunt dornici de a face desfrânare sub diferite forme). Aceştia se simt nevinovaţi (oare sunt nevinovaţi şi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa soţului/ soţiei?) deşi ultimele date furnizate de o echipă de cercetare de la Florida University relevă faptul că aceste flirturi (aventuri în lumea virtuală) ajung de cele mai multe ori să se transforme în aventuri în lumea reală. Internetul a devenit o destinaţie predilectă pentru femeile sau bărbaţii aflaţi în căutare de aventuri amoroase - „în căutarea unui suflet pereche, iubitor şi înţelegător“ - cum îşi imaginează ei atunci când se lansează în asemenea conversaţii.

    John LaSage, din California, povesteşte că a fost părăsit de soţia lui, care a preferat să divorţeze şi să-şi părăsească cele două fiice minore pentru a-şi continua viaţa alături de un individ „întâlnit“ pe internet. „Discuţiile sunt în regulă, dar înşelătorul nu mai este“, spune soţul rămas singur, care nu şi-a dat seama de la început ce pericol reprezintă micile ferestre de dialog de pe  internet, cărora soţia lui le dădea atâta importanţă (Diana Evantia Barca, ziarul „Evenimentul Zilei“, 14.12.2003, pag. 6). 

                           Computerul ar părea că suprimă vinovăţia

        Iată ce spune Mirela Zivari, de la Aquamarine, doctorand în psihologie şi lector universitar: „În prima fază, nu au nici un sentiment de vinovăţie. Fantezia lor este atât de mare şi dorinţa de a avea o nouă experienţă este atât de puternică, încât ignoră faptul că relaţia este altfel decât cea reală. După aceea resimt consecinţele, pentru că ajung să nu mai aibă relaţii normale cu o persoană de sex opus. Mulţi ajung la perversiuni...“ (Ziarul „Evenimentul Zilei“,14.12.2003, pag. 6).

                       Copiii devin dependenţi de jocurile violente 
                         (Puştii nu fac diferenţa între joc şi realitate)

          Jocurile pe calculator , în special cele de tip 3D Shooter, au început să îi atragă în special pe copiii de şcoală generală. Faptul că nu există o legislaţie bine pusă la punct îi pune pe copii în pielea unor personaje care trebuie să ucidă adversari folosind arme albe sau de foc, pentru a câştiga o anumită competiţie. Acţiunea acestor jocuri se desfăşoară într- un spaţiu virtual, de obicei în reţea. Sunt formate echipe care „se vânează“ reciproc. Copiii, cu vârste între 7-14 ani, compun majoritatea celor care preferă aceste jocuri. „Un copil de şcoală nu discerne ce e bine şi ce e rău. Mai grav este că ei pot deveni victime ale calculatorului, întrucât nu mai fac diferenţa între spaţiul virtual şi cel real“, a declarat Alina Laza profesor psiholog la Şcoala Generală 146 din Bucureşti.

Motivul principal al dependenţei de calculator este faptul că părinţii le cumpără copiilor calculatoare de la vârste foarte fragede, fără să-i supravegheze sau să îi ghideze şi către alte aplicaţii electronice în afară de jocuri. Mulţi au aceste jocuri acasă, unde exersează noi tehnici de eliminare a adversarilor, iar după şcoală se opresc în sala de jocuri. „În loc să se socializeze, prin jocuri sau diverse discuţii, ei încep să imite ceea ce văd pe monitor“, a spus Alina Laza.
       Cea mai alarmantă observaţie se referă la limbajul copiilor. „Când se joacă în pauză, folosesc sunete onomatopeice sau mişcări inspirate de jocuri. Renunţă la cuvinte“.
        Cel mai grav caz întâlnit de Laza este al unui copil de 8 ani care se credea poliţist robotizat. 

 „Îşi însuşise personalitatea personajului robot. Le-a spus colegilor că poate primi orice lovitură pentru că nu simte nimic. Era plin de vânătăi şi cucuie, dar cel mai grav mi s-a părut că atunci când îl întrebam dacă îl doare, el nega“ îşi aminteşte profesoara.
          Problemele cauzate de jocurile pe calculator pot fi rezolvate, dacă sunt abordate din timp, pentru a evita înclinaţiile copiilor către o personalitate agresivă (Claudiu Pacearcă, ziarul „Libertatea“, 29 septembrie, 2004, pag.4). 

                       Dependenţa de Internet atestată de studii 

         În cadrul unui experiment, 28 de americani, mari „consumatori“ de Internet, au acceptat să fie deconectaţi de la reţea timp de 15 zile. „Cobaii“ şi-au notat experienţa într-un „jurnal de bord“. Toţi participanţii au recunoscut că au fost complet dezorientaţi. A renunţa la Internet e ca şi cum ţi-ai pierde graiul, căci e vorba de o cale de comunicare, analizează Steve Jones, profesor la Universitatea din Chicago (Ziarul „Libertatea“, 7.10.2004).

      Unii copii sunt dependenţi de televizor sau computer, aşa cum sunt unii adulţi dependenţi de alcool şi de ţigări. Aceste aparate determină secreţia de opioide endogene, nişte hormoni, care acţioneză ca un drog. Copilul când vine acasă de la şcoală primul lucru pe care-l face este să pornească televizorul - drogul cu ecran. Fie că-şi face temele, vorbeşte la telefon sau se joacă, televizorul este mereu pornit. Câţi dintre copii nu se regăsesc în acest clişeu?

           Încet, dar sigur, viaţa noastră este controlată de computer! 
           Sinucideri colective organizate prin intermediul Internetului 

     Doi tineri, un băiat şi o fată din Norvegia s-au cunoscut pe Internet. În cele din urmă au convenit amândoi să se sinucidă. S-au întâlnit într-o zonă de munte şi ţinându-se de mână s-au aruncat de pe stânca ce poartă numele Stânca diavolului, aducându-se astfel jertfă diavolului. Asemenea şi în Japonia poliţia a descoperit în două automobile cadavrele a şase persoane intoxicate cu monoxid de carbon. Un student de 21 de ani, un bărbat de 25 de ani şi o tânără de 20 de ani au fost descoperiţi decedaţi într-o maşină la Fukuoka (sudul Japoniei). Din cercetările poliţiei acest act colectiv a fost organizat prin intermediul Internetului, fiindcă cei trei sinucigaşi erau originari din diferite regiuni ale arhipeleagului (Ziarul „Libertatea“, 23.11.2004).

     Calculatorul poate duce la orbire (O treime dintre utilizatori, suspecţi de                                                            glaucom) 

       Folosirea îndelungată a computerului, mai ales în cazul miopilor, ar putea fi asociată cu glaucomul, boală ce poate provoca pierderea ireversibilă a vederii. Glaucomul este provocat de creşterea presiunii intraoculare şi dacă este netratat, poate duce la pierderea vederii. Studiul, publicat în Jurnal of Epidemiology and Commnunity Health, a fost efectuat pe 10.000 de angajaţi japonezi. Doctorul Ziarul „Libertatea“, joi,18 noiembrie, 2004). 

Masayuki Tatemichi, de la Toho University School of Medicine, şi colegii săi au testat vederea angajaţilor a patru companii japoneze. Participanţii au fost rugaţi să completeze chestionare privind folosirea computerelor acasă şi la serviciu precum şi antecedentele oftalmologice. Apoi, angajaţii au fost împărţiţi pe grupe, în funcţie de timpul petrecut în faţa computerului. Cei mai dispuşi la hipermetropie şi la miopie sunt cei care folosesc calculatorul de mult timp şi mai multe ore pe zi, iar o treime dintre aceştia sunt suspecţi de glaucom. Glaucomul este cea mai importantă cauză de orbire din lume (

      Sondajele efectuate în Olanda arată că tot mai mulţi angajaţi nu mai privesc calculatorul de pe birou ca pe un obiect necesar, ci ca pe o fiinţă care nu face altceva decât să-i enerveze. Din acest motiv  actele de violenţă verbală sau fizică la adresa computerelor s-au înmulţit în ultimii ani. S-a constatat că cel puţin o treime din angajaţi a lovit cel puţin o dată computerul de pe birou.

                        Jocurile de noroc de pe internet acceptă copii

        Un nou scandal a fost declanşat în Marea Britanie odată cu descoperirea a nu mai puţin de 37 de site-uri cu jocuri de noroc care permiteau şi înregistrarea minorilor, inclusiv pe cei cu vârsta de 11 ani, se arată într-un material BBC on-line. Copiii care accesau şi pariau la diferite jocuri on-line foloseau card-urile de identitate Solo, care sunt vândute de către firme precum Narwest sau HSBC, chiar şi celor cu vârsta de 11, respectiv 16 ani. Ministrul pentru Media, lordul Andrew McIntosh, a declarat că este vorba de nişte „descoperiri tulburătoare“ şi se vor lua o serie de măsuri.
   Acest scandal survine la o săptămână de la publicarea unui raport din care reiese că părinţii britanici nu prea ştiu ce fac copiii lor pe Internet. Astfel, studiul efectuat de către London School of Economics arată că 57% dintre copii intraseră pe site-uri pentru adulţi, în timp ce doar 16 % dintre părinţi s-au gândit că odraslele lor au accesat asemenea site-uri (Alexandru Rădescu, ziarul „Jurnal Naţional“, 29.07. 2004, pag. 17). 

    Jocurile de noroc sunt o capcană a iadului atât pentru cei vârstnici cât mai ales pentru copii. Iată că există un Cazinou dat în judecată pentru dependenţa de jocurile de noroc. Cea mai mare companie de cazinouri din Europa a fost dată în judecată de un francez care cere daune pentru dependenţa sa de jocurile de noroc. Jean-Philipe Bryk acuză grupul Partouche că are cea mai mare parte de vină pentru faptul că nu se mai putea abţine de la jocurile de noroc. La prima vizită în cazinoul din oraşul Vichy, Bryk a câştigat. A mai făcut câteva vizite şi a câştigat în total 20.000 de $.

     Din aceste moment a început perioada neagră. A pierdut în total aproximativ 1 milion de $. „M-au drogat. Jocurile sunt o industrie profitabilă şi nimeni nu cheltuieşte pentru a preveni dependenţa“, a spus Bryk. Reprezentanţii cazinoului au declarat că nu vor plăti nici o despăgubire, spunând că „bărbatul este adult şi sănătos psihic“ (Ziarul „Libertatea“, 6.08.2004, pag.16).

                               Jocurile de noroc cresc delicvenţi 
                         (Masa de joc... este locul unde se pierd averi)

        Sălile întunecoase ale cluburilor cu jocuri mecanice, care miros a ţigări fără filtru şi a băutură ieftină, sunt pline de puşti de 12-18 ani. Concentraţi, apasă cu disperare pe taste ca mai apoi să plece supăraţi şi cu buzunarele goale. Odată intraţi în hora jocurilor de noroc, au toate şansele să devină hoţi de buzunare, tâlhari de drumul mare sau pur şi simplu golani. Dependenţa de jocurile de noroc este mult mai periculoasă dacă apare la o vârstă fragedă, când personalitatea abia se plăsmuieşte, decât la vârsta adultă. „Dependenţa de jocurile de noroc, chiar dacă nu este propriu-zis o boală, provoacă pierderi materiale, morale şi intelectuale“, susţine prof. dr. Constantin Romanescu de la Spitalul de Psihiatrie „Socola“ din Iaşi. Implicaţiile sociale şi morale ale dependenţei jocurilor de noroc sunt mult mai grave decât ar putea părea la prima vedere. În prima etapă, pasionatul începe să lipsească de la şcoală pentru a merge la sala de jocuri. Performanţele sale şcolare scad, şi el începe să fure sume de bani din ce în ce mai mari , întâi de la părinţi şi rude, apoi de la vecini şi străini. Şi nu este exclus să înveţe şi lecţia violenţei ca să facă rost de bani.

       Dragoş B. a fost până la 13 ani un copil cuminte şi un elev bun. Însă, după ce a fost prins în mrejele pokerului electronic, a devenit un delicvent fără scrupule. A părăsit şcoala şi după ce a dat un „tun“ la poker, a fugit pe litoral. A început să fure pentru că se obişnuise deja să aibă sume destul de consistente de bani, obţinute cu mare uşurinţă.

       Ca atare, aceşti copii îşi pierd valorile morale şi alunecă încet spre o viaţă de derbedeu. Ei devin robii norocului şi, în ambianţa de club, învaţă regulile „huliganism 17 mecanic“, spune prof. dr. Constantin Romanescu. De cele mai multe ori, maniacii jocurilor de noroc nu realizează că viaţa lor este condusă de aceste posibile câştiguri. Alţii îşi dau seama că jocurile au ajuns să- i obsedeze şi, împotriva voinţei lor , se trezesc în faţa computerelor sau a ruletelor sau a meselor cu jocuri de cărţi (Ziarul „X Magazin“, 23-30 august, 2004, pag.10).
existenţei ilicite. Este vorba de un huliganism mecanic...mecanic“, spune prof. 

dr. Constantin Romanescu. De cele mai multe ori, maniacii jocurilor de 

noroc nu realizează că viaţa lor este condusă de aceste posibile câştiguri. 

Alţii îşi dau seama că jocurile au ajuns să- i  obsedeze şi, împotriva voinţei 

 lor , se trezesc în faţa  computerelor sau a ruletelor sau a meselor cu jocuri

de cărţi (Ziarul „X Magazin“,23-30 august, 2004, pag.10).

                                 Se căsătoreşte cu o femeie virtuală 

        Un tânăr de 26 de ani din Dublin (Irlanda) doreşte să se căsătorească cu fata visurilor sale chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Nimic spectaculos până aici, chiar normal şi cât se poate de romantic şi frumos. Inedit este faptul că fata nu există decât în calculatorul personal al lui Mike Turner, aleasa inimii sale, Arriane, fiind doar o proiecţie electronică a imaginaţiei tânărului. Cererea de mariaj a fost depusă la primăria oraşului, iar tânărul aşteaptă cu nerăbdare răspunsul primarului. Totul a pornit de la o ştire pe care a citit-o în ziarul „Artificial Life“. O firmă de software din Hong Kong a reuşit să creeze un program de calculator cu ajutorul căruia îţi poţi realiza în întregime o prietenă virtuală, pe care să o păstrezi la tine în calculator sau să o iei oriunde pe telefonul mobil.

 Mike Turner, deşi a creat-o în 2004, acum, în 2005, ea are deja 21 de ani, este vopsită la păr, îi plac la nebunie florile şi dulciurile, are mofturi, sparge farfurii (virtuale, normal!) şi ţipă când este nervoasă sau zâmbeşte când este fericită. Arriane este studentă în anul 3 la Facultatea de Drept. „Când ajung acasă mă salută, mă întreabă cum a fost la serviciu, îi place să glumească şi este foarte supărată atunci când nu-i acord atenţia cuvenită“, povesteşte Mike. Când Mike este la serviciu, Arriane se duce la cumpărături, la discotecă, la bibliotecă, la sala de gimnastică,
se întâlneşte  şi bârfeşte  cu prietenele. „Vreau să mă căsătoresc cu
ea. Am depus deja o cerere la primărie şi aştept să văd ce decid cei
de acolo. Dacă voi primi acceptul lor, îi voi chema acasă sau mă
voi  duce  la  primărie  cu  calculatorul“,
mai  spune  Mike  (Ziarul „Libertatea“, 10.01.2005). mai spune Mike
 (Ziarul 18 (Nota preotului Ioan: Irlandezul şi-a creat o iubită folosind un program de calculator şi vrea să se căsătorească cu ea în lumea reală. După câte putem înţelege, mireasa este virtuală, nunta va fi ca în poveşti, dar... virtuală, invitaţii vor fi şi ei virtuali, iar mirii se vor săruta... virtual. Cei mai fericiţi probabil că vor fi socrii mici, care deşi vor fi virtuali se vor bucura că şi-au măritat fata cu un băiat bun, „cu computer la cap“ cum se mai spune în popor. În noaptea nunţii, Mike va mânca preparate culinare virtuale, iar, într-un final, cum se procedează mai nou, mirele va voi să-şi salveze nunta pe hard disk...) 

                                                   Iubiţi credincioşi,

      Se ştie că omul prin natura sa a fost creat de Dumnezeu foarte bun: „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau foarte bune“ (Facerea 1:31).             Dar de la căderea protopărinţilor noştri Adam şi Eva, firea omenească este înclinată mai mult spre rău decât spre bine. Referindu-ne la copiii noştri, la educaţia pe care le-o dăm, v-aş întreba ceva: Dacă cineva vă pune pe masă şi mâncare şi otravă, ce-aţi face? Le-aţi consuma pe amândouă fără să selectaţi? Nu cred! Cu siguranţă, aţi arunca otrava şi aţi mânca doar preparatele neotrăvite. Ar trebui să fim la fel de atenţi şi de selectivi şi cu ceea ce consumăm informaţional, pentru a nu ne otrăvi duhovniceşte (sufletele).
           Deşi astăzi trăim în „era informaţiilor“, puţini sunt cei care mai gândesc, ceilalţi acceptă totul „de-a gata“ aşa cum este, fără să prelucreze informaţia. Nimeni nu ne învaţă cum să selectăm informaţia; căci nu calculatorul, televizorul sau internetul sunt rele, ci faptul că noi nu ştim să ne apărăm de informaţiile negative care ne vin prin ele. Mulţi dintre noi cred că ceea ce vedem la televizor, pe internet, filme pe CD-uri cu scene de groază sau război, reclame stradale, este cu totul întâmplător - dar nu este aşa. Toate sunt foarte bine gândite până în cele mai mici amănunte pentru a ne modifica comportamentul şi modul de a gândi. Se spune că cei mai bine plătiţi sunt, la ora actuală, specialiştii în PSIHOLOGIA RECLAMEI.
       Dacă am vrea să vedem un film la televizor aproape că devenim un pachet de nervi. După fiecare 10 minute de film urmează 20 de minute de reclame, aşa încât la sfârşitul filmului nu-ţi mai aduci aminte aproape nimic nici din film şi nici din 19 reclame. Toate reclamele conţin mesaje subliminale şi astfel, o dată cu „mâncarea bună“ înghiţim şi otrava. Şi dacă este periculos pentru un adult, cum credeţi că este pentru un copil?
     În toate televiziunile şi redacţiile din lume se lucrează 24 de ore din 24 de ore, organizat şi ordonat pentru distrugerea sufletelor oamenilor, iar noi nici măcar un minut pe zi nu acordăm pentru salvarea sufletelor noastre şi ale celor dimprejurul nostru.
     Într-o armată de mercenari un lucru nu era în regulă. După ce se cheltuiau sume mari de bani pentru pregătirea şi antrenarea acestor militari când ajungeau în faţa faptului împlinit ezitau să apese pe trăgaci. Ori această ezitare chiar şi de 2-3 secunde putea să fie fatală nu numai pentru cel care a ezitat să tragă, ci şi pentru camarazii lui. Această problemă s-a rezolvat foarte uşor cu ajutorul computerului. Soldaţii au fost puşi în faţa ecranului şi au împuşcat virtual sute sau chiar mii de soldaţi inamici. Puşi în faţa inamicului real au tras fără nici o ezitare. Şi atunci întrebarea este:
       Ce se petrece în sufletul unui copil când este cuprins de patima jocurilor sau a filmelor de război, dacă nici un om matur cu experienţa vieţii nu se poate opune acestor patimi? Iar răspunsul este: Atunci când copilul se luptă cu monştri pe ecran sau împuşcă oameni, el este cuprins de o emoţie puternică care-i răscoleşte întreaga fiinţă. În el prinde viaţă tot ce este mai rău; starea lui se apropie de a unui posedat. Jocul pe computer, cu împătimirea pe care o naşte, cu imprevizibilitatea sa, cu hazardul care domneşte în el, reprezintă o ocupaţie tipic infernală, demonică. 
        Statisticile producătorilor de jocuri virtuale arată că cele mai căutate sunt jocurile de tipul „shooting (tragere sau împuşcătură) în care misiunea eroului preferat presupune eliminarea cât mai multor adversari într-un timp cât mai scurt. Eroii jocurilor video de ultimă generaţie trag cu arme care mai de care mai sofisticate sau calcă zeci de pietoni pe şosea. 

       Aşadar, pentru ce loc (rai sau iad) îşi pregătesc acei părinţi copiii atunci când le cumpără CD-uri cu filme monstruoase???
       Îmi spunea o mamă că decât să meargă copilul ei la discotecă (unde s-au întâmplat foarte multe violuri şi crime), să vagabondeze sau să se drogheze, mai bine să-l ştie lângă ea în casă, chiar dacă joacă 20 jocuri cu monştri şi crime. Lucrurile nu stau aşa cum spune această mamă care, culmea, era o femeie foarte credincioasă, creştin ortodoxă, dar care nu ştia nimic despre pericolul ca aceste jocuri să-i deformeze sufleteşte „crinul de băiat“ pe care i l-a dat Dumnezeu. Era ferm convinsă că computerul îi dezvoltă aptitudinile şi chiar se lăuda cu faptul că era foarte îndemânatic în manevrarea tastaturii. Chiar dacă pe ecran nu este nimic îngrozitor sau indecent, deşi copilul este lângă părinţi, sufletul lui petrece departe de cei dragi şi de viaţa cea adevărată. El este stăpânit de minciună şi patimi. Trăieşte într- o lume inexistentă - în nimic. Specificul jocului pe computer face din om, nu un spectator pasiv, ci o persoană care intervine în mod activ, care trăieşte şi acţionează într-o lume iluzorie. În lumea aceasta a filmelor de război sau de groază, se conformează unor legi primitive şi nemiloase.  El ia hotărâri prestabilite de programator

Ce anume induc jocurile de pe computer?

Jocurile de pe computer induc:

O conceptie despre o lume lipsita de Dumnezeu...hotărâri prestabilite de programator.

             In primul rând, aceste jocuri presupun o atitudine pozitivă faţă de lumea demonilor - lume populată de monştri extratereştri, de vampiri, de roboţi ucigaşi etc. Prin însuşi acest fapt este încălcată bariera pe care Dumnezeu a orânduit-o între om şi duhurile căzute. Unele jocuri, cum ar fi „Star Wars“, au un caracter demonic manifest.
          Jocurile îi învaţă pe copii să trăiască după legile acestei lumi demonice, în care „învinge“ cel mai puternic, cel mai viclean, cel mai necruţător. Personalitatea umană încetează să mai însemne ceva în această lume; ea este receptată nu ca semen, nu ca şi chip al lui Dumnezeu, ci ca „adversar potenţial“ sau ca „material de construcţie“. Anumite jocuri de inteligenţă (de pildă „Civilization“) le dau jucătorilor posibilitatea să-şi dezvolte o nemărginită sete de putere, dorinţa de a instaura (tot în această lume iluzorie) o nouă ordine mondială, pregătindu-le astfel conştiinţa, într-un mod foarte subtil pentru venirea lui Antihrist.  
      Mulţi dintre părinţi nu ştiu un lucru foarte important. Un copil vrea să instaleze pe computer, spre exemplu, un joc despre care a auzit el că este grozav de interesant, dar în mod normal jocul nu se livrează gratis. Atunci copilul poate să găsească pe internet programe  pentru a pirata jocul (adică să şi-l instaleze fără a plăti nici un ban). Programele cu care piratează jocul se găsesc pe site-uri care de regulă sunt SITE-URI PORNO.
        Şi atunci în mod automat, când copilul încearcă să deschidă site-ul respectiv, apare fără voia lui o ofertă bogată cu perversiuni sexuale de toate felurile care unui om moral, cu frică de Dumnezeu şi respect pentru sine, îi produc o stare de scârbă. Trebuie subliniat un lucru: INTERNETUL NU FACE DIFERENŢĂ ÎNTRE ADULŢI ŞI COPII, OFERĂ ŞI UNORA ŞI ALTORA ACELAŞI LUCRU: SEDUCŢIE, BRUTALITATE ŞI MIZERIE ÎN SUFLET.
   Mamele vor să-şi vadă copiii fericiţi. Dar nu ştiu cum să facă acest lucru şi atunci le îndeplinesc copiilor orice dorinţă, prin renunţări şi eforturi. În lumea noastră crudă, familia este o insulă de iubire. Familia poate fi o pavăză faţă de agresiunea lumii din jur. Cu toate acestea, copilul poate fi fericit numai dacă din primii ani ai vieţii îi este sădită în suflet, credinţa cea adevărată, credinţa CREŞTIN-ORTODOXĂ.
      Această CREDINŢĂ dimpreună cu NĂDEJDEA şi DRAGOSTEA îi vor da putere în cele mai grele clipe din viaţă. Să-l învăţăm că timpul ne poate fi prieten sau duşman după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „Răscumpăraţi vremea, căci zilele rele sunt“ (Efeseni 5:16).
      Tot pentru fericirea copilului, mama trebuie să ştie că el are nevoie de vocea părinţilor lui, de mângâierea şi de cântecele lor.
              Până la vârsta de 7 ani copilul trebuie dus să primească Sfânta Împărtăşanie la fiecare 40 de zile (fă ră spovedanie), iar după împlinirea acestei vârste, să fie dus la Spovedanie şi Împărtăşanie cel puţin în cele patru posturi ale anului. Unii părinţi îi vitregesc pe copiii lor de aceste şanse de îndumnezeire prin Sfintele Taine, în schimb le oferă ocazia să intre pe internet, să-şi cumpere CD-uri cu orice fel de filme, le îngăduie să vadă orice fel de emisiuni TV... Minunat lucru este pentru copil să aibă un preot duhovnic, fiindcă pe de o parte părinţii se ostenesc să-i dea o educaţie cât mai aleasă, iar pe de altă parte preotul îl călăuzeşte în urcuşul duhovnicesc cum nimeni altcineva nu o poate face. 
             Creştinul ortodox nu este o corabie fără cârmă. De faţă stă Hristos, Care izbăveşte lumea din stricăciune. El este ancora Mântuirii. El este cârma care ne călăuzeşte pe calea cea dreaptă. El este cârmaciul care conduce corabia sufletului nostru spre limanul mântuirii, în Împărăţia Cerurilor. Cu El viaţa este mai uşoară,  cu El nu ne este frică de moarte, cu El viaţa de după moarte se numeşte fericire. Să-i învăţăm pe copiii noştri că fără Hristos nu suntem nimic şi nu putem face nimic: „Fără Mine nu puteţi face NIMIC“ (Ioan 15:5). 
      Să nu uităm că aceşti copii sunt un dar al lui Dumnezeu pentru noi şi de aceea să ne rugăm Sfântului Stelian să mijlocească la Dumnezeu pentru a avea copii buni, sănătoşi, drept credincioşi şi cuminţi, având în minte aceste frumoase versuri:

Copilu-i ca un copăcel
 Şi nu creşte singurel 
Dacă nu ştii cum să-l creşti
 Degeaba spui că îl iubeşti. 

 Nu-l lipsi de vorbe calde, 
Nici de sfântul cuvânt „Doamne“, 
Nici nu-l răsfăţa prea tare,
 Mângâie-l numai când doarme.

      Dreptmăritori creştini, aţi putea crede că am scris această cateheză pentru că aş fi împotriva întrebuinţării calculatoarelor. Nu este aşa! Calculatorul este un instrument minunat, dar trebuie să ştim cum să ne folosim de el, adică SĂ-L STĂPÂNIM NOI PE EL ŞI NU SĂ NE STĂPÂNEASCĂ EL PE NOI, SĂ-L PUNEM ÎN SLUJBA NOASTRĂ, NU SĂ DEVENIM ROBII LUI, SĂ-L FOLOSIM CU MĂSURĂ ATÂT CÂT NE ESTE NECESAR ŞI PENTRU TOATE SĂ DĂM SLAVĂ LUI DUMNEZEU, ACUM ŞI PURUREA ŞI ÎN VECII VECILOR. AMIN.

  BIBLIOGRAFIE: Biblia, E.I.B.M.,Bucureşti, 1994; Preot Arsenie Boca, Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri, Editura Credinţa Strămoşească, Iaşi, 2003; Maica Arsenia, Calea spre vindecarea inimii, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2004. 23