CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DESPRE SFANTA TRADITIE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                                                                            Preot Ioan

Motto:„Fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi

învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră“ (2 Tesaloniceni

2:15).

                   SFÂNTA TRADIŢIE

După cum ştim, credinţa noastră se întemeiază pe adevăruri

descoperite de Dumnezeu, adică pe Revelaţia sau Descoperirea

dumnezeiască. Revelaţia dumnezeiască se săvârşeşte pe cale naturală

prin cunoaşterea lui Dumnezeu din măreţia naturii şi pe cale

supranaturală, pe calea credinţei.

Deci, Dumnezeu S-a descoperit oamenilor „în multe rânduri şi în

multe feluri“ (Evrei 1:1), dându-le acestora învăţătura necesară

mântuirii, învăţătură care s-a păstrat nealterată în Sfânta Scriptură şi în

Sfânta Tradiţie. Şi pentru că în Sfânta Scriptură nu sunt scrise „toate

câte a făcut Iisus“ (Ioan 20:30-31), Biserica s-a preocupat să păstreze şi

învăţătura nescrisă, astfel luând naştere SFÂNTA TRADIŢIE.

              CUM PUTEM DEFINI SFÂNTA TRADIŢIE ?

            Sfânta Tradiţie sau Predania, este acea învăţătură divină, păstrată

     de Biserică şi transmisă apoi prin viu grai, din generaţie în generaţie.

Întreaga învăţătură a Mântuitorului Iisus Hristos a fost o Sfântă Tradiţie,

pentru că El nu a scris nimic. Din această învăţătură orală, pentru diverse

nevoi, o parte s-a scris (Sfânta Scriptură), iar altă parte nu s-a scris

imediat (Sfânta Tradiţie propriu-zisă), ci în timp. Indiscutabil, atât

Sfânta Scriptură cât şi Sfânta Tradiţie AVEAU ŞI AU aceeaşi

valoare mântuitoare (2 Tesaloniceni 3:6-14).

             CUM S-A NĂSCUT SFÂNTA TRADIŢIE ?

       După cum am văzut, predica Domnului Iisus a fost începutul Sfintei

Tradiţii creştine. Mântuitorul însă, nu a scris nimic şi nici nu a poruncit

să se scrie ceva. El a poruncit să propovăduiască (Sfinţii Apostoli)

Evanghelia la toată făptura: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate

neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului

Duh“ (Matei 28:19). Aşadar, Sfinţii Apostoli, dorind a împlini porunca

Mântuitorului, nu s-au grăbit să scrie învăţătura Sa. Ei au predicat şi

astfel, predica Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli şi a altor ucenici, a

dat naştere la Sfânta Tradiţie.

Dovadă este şi numărul mic de scrieri (păstrate) pe care le avem în

Noul Testament. Aceste cărţi au fost scrise din necesitate şi nu aveau

scopul de a cuprinde toată învăţătura Mântuitorului, căci „sunt încă şi

multe altele pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s-ar fi scris una câte

una, socotesc că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris.

Amin“ (Ioan 21:25).

   CUM S-A FIXAT ŞI CUM S-A PĂSTRAT SFÂNTA TRADIŢIE ?

              Dat fiind faptul că, în perioada primară, creştinii nu făceau mare

diferenţă între cuvântul scris (Noul Testament), şi cuvântul păstrat

oral (Sfânta Tradiţie), este normal să credem că ei le păstrau cu

sfinţenie pe amândouă. Sfinţii Apostoli şi apoi Sfinţii Părinţi, au fost

foarte atenţi şi au supravegheat să nu fie pierdută sau alterată vreo

învăţătură din Sfânta Tradiţie.

De aceea Sfântul IRINEU DE LYON spunea că: „Tradiţia a

ajuns la noi prin supraveghere, fără a se născoci scrieri, căci ea este

o practică foarte deplină, neprimind nici adaos, nici micşorare“

(Contra ereziilor, 2:9).

FERICITUL AUGUSTIN spunea că: „Marii teologi ai lumii au

ţinut ce au găsit în Biserică. Ce au învăţat de la înaintaşii lor, au

învăţat şi ei pe alţii. Ce au primit de la părinţi aceea au dat fiilor“

(Contra lui Iulian).

Aşadar, Sfânta Biserică fiind „Stâlp şi temelie a adevărului“

(1Timotei 3:15), era normal să se preocupe, să fixeze şi să păstreze

Sfânta Tradiţie. Astfel că, în timp, această învăţătură nescrisă a început

să fie trecută în scris. Începând cu secolul II şi terminând cu secolul

VIII, Sfânta Tradiţie s-a fixat în scrierile părinţilor apostolici şi ale

părinţilor bisericeşti, precum şi în alte feluri de scrieri, păstrate toate de

Sfânta Biserică. (Exemplu: În cărţile de slujbă, în hotărârile Sinoadelor

Ecumenice, în mărturiile martirilor etc.).

   CARE SUNT ASPECTELE SFINTEI TRADIŢII CREŞTINE ?

          Sfânta Tradiţie, după învăţătură, este neschimbabilă. Acesta este

aspectul principal, numit Neschimbabil sau Statornic. Dar după felul

cum sunt formulate de exemplu dogmele sau după felul în care se

organizează viaţa Bisericii etc., Sfânta Tradiţie este Schimbabilă sau

Dinamică. Putem vorbi de trei etape în Sfânta Tradiţie:

1. Tradiţia Mântuitorului.

2. Tradiţia Sfinţilor Apostoli.

3. Tradiţia Bisericii.

                       CARE ESTE ROLUL ŞI IMPORTANŢA

                            SFINTEI TRADIŢII CREŞTINE ?

                  Marele rol al Sfintei Tradiţii creştine, este acela de a păstra

învăţături (dogme) ce nu sunt cuprinse direct sau explicit în Sfânta

Scriptură. Exemplu: Sfânta Scriptură vorbeşte despre îngeri, dar Sfânta

Tradiţie explică de ce sunt nouă cete, ce rol au etc. (vezi Dionisie

Areopagitul - „Ierarhia Cerească“); Sfânta Scriptură vorbeşte despre

slujbe, dar Sfânta Tradiţie explică felul acestora, rolul lor, cum se

desfăşoară ele etc.

Trebuie precizat că o învăţătură aflată în Sfânta Tradiţie, pentru a fi

declarată dogmă, trebuie să aibă un corespondent şi în Sfânta Scriptură

Spre exemplu, Dogma Sfintei Treimi a fost formulată la Sinoadele I

şi II pe baza textelor din Sfânta Scriptură (vezi Matei 28:19-20; 2

Corinteni 13:13; 1Ioan 5:7).

Sfântul Irineu de Lyon, vorbind despre rolul Sfintei Tradiţii

spunea: „Graţie tradiţiei vechi Apostolice ne putem feri de invenţiile

duşmănoase ale ereticilor“.

Sfânta Tradiţie are rolul de a explica din Sfânta Scriptură: „unele

lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le

răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi - spre a lor pierzare“

(2 Petru 1:20).

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Şi cele scrise (Sfânta

Scriptură) şi cele nescrise (Sfânta Tradiţie) sunt deopotrivă vrednice

de crezare, încât socotim tradiţia Bisericii vrednică de crezare“

(Comentariu la 2 Tesaloniceni 2:15).

                EXISTĂ OARE UN CRITERIU PENTRU

                    DOVEDIREA SFINTEI TRADIŢII ?

             Desigur că Biserica a formulat un criteriu prin care se separă

adevăratele tradiţii de cele false. Astfel Sfântul Vincenţiu de Lerin

(+450) declara: „În Biserică trebuie cu mare grijă, ca acel lucru

să-l ţinem, care a fost crezut pretutindeni, totdeauna, de toţi...

Lucrul acesta va fi aşa, dacă urmăm universalitatea, vechimea şi

consensul“ (în Commonitorium 2). Universalitatea se referă la toată

Biserica; vechimea se referă la Sfinţii Apostoli, cei care au dat

învăţătura Bisericii; iar consensul se referă la părerile tuturor clericilor

de peste tot.

                                            EXISTĂ

                                SI TRADIŢII FALSE?

            Bineînţeles că au existat şi false tradiţii, născocite de eretici şi

sectanţi care: „unul a schimbat cu mâna sa textul; altul cu

răstălmăcirea lui înţelesul“ (Tertulian - „Contra ereticilor“, 38:1-7).

Existau deci, fie cărţi false, unele puse chiar pe seama Sfinţilor Apostoli

(2Tesaloniceni 2:2-3), fie învăţături false, însă ambele erau respinse

ferm de Sfânta Biserică, care declară: „Dacă noi sau înger din cer v-ar

propovădui altceva decât ceea ce v-am binevestit noi, să fie

anatema! Aşa cum v-am spus-o mai înainte, v-o spun din nou şi

acum: Dacă cineva vă propovăduieşte altceva decât ceea ce aţi

primit, anatema să fie!“ (Galateni 1:8-9; Romani 16:17; 2 Ioan 10 şi

11).

Tradiţiile false atacau Biserica fie direct în învăţătură, fie indirect,

prin alte obiceiuri şi practici. Faţă de tradiţiile false, Biserica s-a

pronunţat prin Sfintele Sinoade, spre exemplu: Sinodul din Ierusalim ce

a condamnat pe iudaizanţi (Faptele Apostolilor 15:1-31), prin care erau

excomunicaţi ereticii, demascate falsele învăţături şi se fixa învăţătura

ortodoxă.

            ASTĂZI MAI EXISTĂ TRADIŢII FALSE ?

DA! Există tradiţii false fie scrise, fie nescrise.

Cele scrise sunt:

● Aşa-zisele talismane;

● Epistolia Maicii Domnului;

● Epistolia Mântuitorului;

● Brâul;

● Cele 12 vineri etc.

Cele nescrise sunt:

●Scosul din fiare

●Fusul

●Deschisul şi interpretarea Sf. Evanghelii

●Căzutul la ieşirea cu Sfintele Daruri

●Aruncarea de lenjerie la ieşirea cu Sfintele Daruri.

         CE ATITUDINE TREBUIE SĂ AIBĂ CREŞTINII

                      FAŢĂ DE FALSA TRADIŢIE?

                    Este lesne de înţeles că falsele tradiţii trebuie demascate şi

condamnate de toţi, cler şi credincioşi. În toată Biserica vie - cler şi

mireni - Sfânta Tradiţie trebuie să fie văzută ca un tezaur al

învăţăturii Mântuitorului, de aceeaşi valoare cu Sfânta Scriptură.

                   FALSA TRADIŢIE

(Practici inventate sau teologie băbească)

Moto: „Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi

deprinde-te cu dreapta credinţă“ (1 Timotei 4:7).

Iubiţi credincioşi,

De multe ori femeile credincioase se învaţă una pe alta ( uneori în

mod greşit), în loc să se ducă la preot să-l întrebe după cuvântul

Mântuitorului: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor“ (Luca 17:14) şi

astfel ia naştere FALSA TRADIŢIE, din multă părere personală,

care de fapt este de inspiraţie satanică, după cum se poate vedea din

exemplele de mai jos:

1. Să punem usturoi lângă aghiasmă să nu se strice.

Iisus întreba: „Dacă sarea se va strica cu ce se va mai săra?“

(Matei 5:13). Nu se va strica niciodată pentru că aşa a fost făcută de

Dumnezeu. La fel şi aghiasma, fiind sfinţită de Dumnezeu, nu se va mai

strica niciodată. De aceea nu e nevoie să se pună lângă ea usturoi sau

busuioc, sau alte plante (scaeţi, flori etc.).

2. Dacă ai avorturi şi vrei să fii iertată, să te împărtăşească

preotul peste un mormânt proaspăt, prin urechile unei foarfeci

ruginite.

Preoţii nu fac aşa ceva niciodată, căci nici nu pare a fi Sfântă Taină,

ci vrăjitorie curată. Sfânta Împărtăşanie nu se dă prin urechi de foarfeci

ruginite, sau peste morminte, ci în Sfânta Biserică, eventual la patul

bolnavului.

3. La o casă nouă dacă nu ai cocoş nu este bine. Trebuie să-ţi

cumperi cocoş pentru că acesta când cântă alungă dracii din curte.

Nu-i adevărat ! Cocoşul este cu treaba lui şi dracii cu treaba lor. Ce

poate fi mai important pentru o casă nouă decât binecuvântarea lui

Dumnezeu - sfeştania (care trebuie făcută de patru ori pe an, în fiecare

post sau cel puţin o dată).

4. Să nu călcăm pragul Bisericii pentru că este acolo o candelă

care arde. Când vii la Biserică să nu calci pragul Bisericii că în prag

sunt sfinte moaşte.

De frică să nu calce pragul Bisericii, unii nu vin la Biserică. La

spovedanie, preotul de odinioară întreba pe credincioşi dacă au călcat

pragul Bisericii, în sensul „dacă s-au dus la Biserică“. De asemenea,

Bisericile vechi aveau uşile scunde şi dacă puneai piciorul pe prag, riscai

să dai cu capul de pragul de sus. De aceea se păşea peste prag, cu capul

plecat.

Dacă plecarea capului era şi „spirituală“, cel ce păşea peste prag se

întorcea acasă ca vameşul din pilda cu vameşul şi fariseul, spusă de

Hristos (Luca 18:11-14). Sfintele Moaşte nu stau în prag, ci se află pe

Sfânta. Masă, într-un buzunăraş al Sfântului Antimis sau în racla cu

Sfinte Moaşte.

5. Să nu te închini pe negură, după ce se lasă întunericul.

Nu locul, timpul sau măiestria cu care te închini contează. Cât de

frumos îi explică Iisus Hristos femeii samarinence că va veni vremea să

ne închinăm: „în duh şi adevăr“ (Ioan 4:20-24), oriunde şi oricând, sau

mai bine zis totdeauna şi oriunde.

6. Să nu te uiţi noaptea în oglindă.

Uitatul în oglindă nu are nici în clin nici în mânecă cu problemele şi

necazurile din viaţă. Nu ni se schimbă viaţa datorită unui gest nevinovat.

Mântuirea noastră depinde de faptele făcute faţă de Dumnezeu şi

semenii noştri, fapte după care vom fi judecaţi.

7. Să nu împărtăşim un om bolnav, căci va muri.

Dimpotrivă! Cu atât mai mult trebuie împărtăşit cel bolnav, pentru a

nu pleca nepregătit spre scaunul de judecată. Iisus spunea: „Cel ce

mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl

voi învia în ziua cea de apoi“ (Ioan 6:54). Cel neîmpărtăşit, chiar dacă

trăieşte este deja mort pentru Dumnezeu: „Ştiu faptele tale, că ai

nume, că trăieşti, dar eşti mort“ (Apocalipsa 3:1).

8. Unui om bolnav, să nu-i facem Sfântul Maslu că moare.

Dumnezeu spunea: „Eu nu vreau moartea păcătosului ci să se

întoarcă şi să fie viu“ (Ezechiel 33:11). Sfântul Maslu nu este o

rugăciune pentru moarte, ci o Sfântă Taină: „Este cineva bolnav între

voi ? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l

cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va

mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate

se vor ierta lui“ (Iacov 5:13-15).

9. Părinte, dă-mi cheile să deschid eu Sfânta Biserică, să se

mărite şi fata mea.

Să nu confundăm deschiderea uşilor Sfintei Biserici cu deschiderea

Împărăţiei cerurilor. Rugăciunea este singura cheie care poate deschide

porţile împărăţiei cerurilor şi poate aduce împlinirea dorinţelor. Rugaţivă

la Dumnezeu cu credinţă şi duh curat şi El vă va auzi.

10. Părinte, daţi-mi cheile bisericii să le spăl ca să se mărite fata

mea.

Poţi să speli nu numai cheile Bisericii, ci şi uşile, chiar şi cununiile,

şi tot nu vei face nimic pentru că nu ai de ce să le speli, fiindcă ele sunt

curate. În mod sigur ar trebui spălat sufletul fetei: prin post, rugăciune,

mers la Sfânta Biserică în fiecare Duminică, spovedanie, împărtăşanie,

fapte bune, milostenie etc..

11. Dacă ţi-a murit cineva, în primele 3 zile este păcat să mergi

la cimitir.

Pe cei dragi îi vizitezi cât mai des. Mergând zilnic la mormânt, îţi

vei arăta iubirea faţă de cel plecat din sânul familiei. Când spunea Iisus

să lase morţii să-şi îngroape morţii, se referea la starea sufletească a

acelora.

12. Cel care moare Duminica, este iertat, pentru că ziua de

Duminică este sfântă.

Nu timpul când moare omul contează, ci cât de pregătit este pentru

întâlnirea cu Hristos, adică, să fie spovedit şi împărtăşit. Dreptul poate

muri oricând, căci va ajunge în rai, iar cel păcătos va ajunge în iad, chiar

dacă moare în ziua de Paşti.

13. Dacă ţi-ai fixat nunta, nu mai poţi face pomeni, pentru că

nu sunt primite la Dumnezeu.

Naşterea, Botezul, Cununia (Nunta) şi Moartea sunt evenimentele

principale care ne marchează viaţa. Ele nu se întrepătrund, ci se succed

fiecare cu rolul lor bine definit. Nu este păcat dacă faci colaci, indiferent

de ce eveniment urmează, ba din contră, să faceţi la fiecare eveniment

din acestea câte un colac şi să-l duceţi la Sfânta Biserică pentru Sfânta

Liturghie, şi veţi primi mângâiere şi bucurie de la Dumnezeu.

14. Este păcat mare să pierzi metaniile de la mână.

Metaniile în sine nu au nici o valoare sau putere spirituală. Ele sunt

obiecte care ne amintesc de rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase,

Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (a)“. Dacă le-am

pierdut, nu-i nimic; să nu ne pierdem credinţa sau sufletul, pentru că

Domnul Iisus Hristos spunea: „Ce poate da omul în schimb pentru

sufletul său“ (Matei 8:34-38).

15. Dacă cineva este rău, are răutate în suflet, trebuie să înghită

un bob de tămâie şi va fi bun.

Înghiţind unul sau mai multe boabe de tămâie vei scăpa de pietrele

de la rinichi, dar în nici un caz de răutate. Răutatea vine din suflet, nu

din trup. Vei deveni mai bun înghiţind un „BOB DE RĂBDARE“, unul

„DE RUGĂCIUNE“...

16. După ce s-a născut copilul, ca să fie ferit de rău până la

botez, să i se pună sub pătuţ o mătură şi un săpun sau să i se lege

usturoi la gât.

Dacă diavolul ar fugi de mătură şi de săpun, n-ar mai fi nevoie de

post şi rugăciune, de Biserici şi de slujbe religioase. Ne-am lega fiecare

câte o mătură şi un usturoi de gât, un săpun în buzunar şi gata, ar fugi

toţi dracii, n-am mai avea ispite. Dar nu e aşa! Iisus spunea: „Acest

neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post“ (Matei

17:21).

17. Dacă-ţi cade un fir de păr din cap nu trebuie aruncat,

deoarece Mântuitorul a spus că toate firele de păr din cap sunt

numărate, ca atare trebuie puse în tron sub cap pentru că ne va

întreba de ele la judecată.

Iisus spunea: „Iar dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi

aruncă-l că e mai de folos să ajungi fără un ochi în rai, decât cu

amândoi în iad“ (Matei 18:8-9). La judecata de apoi, Iisus nu ne va

întreba de firele de păr, ci de faptele noastre bune sau rele. De fapt, nu

ne va întreba nimic, căci: „Sfinţii vor judeca lumea“ (1Corinteni 6:2),

ne vor alege după faptele noastre, cum despart păstorii caprele de oi. Nu

pierdeţi timpul adunând firele de păr, mai bine „adunaţi fapte bune“,

aprindeţi candela, tămâiaţi şi amintiţi-vă unde aţi pus cartea de

rugăciuni, psaltirea sau metaniile...

18. Copilul când se naşte, se naşte deja cu şapte păcate.

De ce şapte şi nu nouă, de ce nouă şi nu două, ca în jocul cu

portocalele? Noi ştim că ne naştem doar cu păcatul lui Adam -

NEASCULTAREA - datorită căruia vom şi muri trupeşte. Întrebat

despre copilul născut orb, Iisus a spus: „Nici el n-a păcătuit, nici

părinţii lui, ci s-a născut aşa ca să se vadă slava lui Dumnezeu“ (Ioan

9:3).

19. Nu este bine să iei anafură acasă, este mare păcat.

Anafura este o pâine binecuvântată în timpul Sfintei Liturghii, iar

aghiasma este apă sfinţită. De aceea se mănâncă întâi anafura şi apoi se

bea aghiasma. Dacă aghiasma o luăm acasă şi nu este păcat, cu atât mai

mult putem lua anafura, dar atenţie, este păcat dacă o luăm fără smerenie

şi dacă o lăsăm să se strice. (Dacă totuşi s-a sfoiegit daţi-o păsărilor

cerului).

20. Postul iartă păcatele.

Postul nu iartă păcatele, ci le iartă Hristos prin preot în Duhul Sfânt.

Postul face parte din curăţia trupească, iar iertarea păcatelor din curăţia

sufletească. Cine nu ţine post la tinereţe va ţine regim la bătrâneţe!

21. Lumânările trebuie tămâiate înainte de a fi aprinse.

Lumânarea este un simbol şi o jertfă, (simbolizează lumina

dumnezeiască pe care o dorim şi în viaţa aceasta, şi în viaţa viitoare şi

este şi o jertfă adusă lui Dumnezeu). Se tămâie icoanele, se tămâie prin

casă, dar n-am mai pomenit să tămâiem lumânările.

22. Copiii până la vârsta de doi ani n-au voie să vadă animalele

ca să nu se facă animale.

Omul s-a născut om şi om va muri. Copiii de la ţară se nasc şi cresc

între animale şi nu păţesc nimic. Însuşi Iisus s-a născut în peşteră

înconjurat de animale, a călătorit până la 2 ani cu asinul şi nu s-a

întâmplat nimic rău. Ori credeţi că-L ţinea Fecioara Maria legat la ochi

!?! (Luca 2:6-12; Matei 2:13-15).

23. Femeia gravidă să nu se uite la pisică deoarece va naşte

copilul păros.

Zicala românească „Ce semeni aceea răsare“ este adevărată. După

ce ai semănat poţi da cu orice, nu va ieşi din grâu secară sau invers.

Starea sufletească a femeii se va întipări în sufletul noului născut. Fiţi

buni şi veţi avea copii buni !

24. Să nu-i tai copilului unghiile când este mic pentru că apoi

când se va face mare va fi hoţ.

Dacă nu tăiem unghiile copilului când este mic, s-ar putea să se

zgârie pe faţă, se poate lovi cu unghiile în ochi, şi atunci vom regreta

faptul că plecăm urechea la învăţăturile greşite ale unora.

Obiceiurile nu se moştenesc, ci se învaţă. Iisus spunea că sluga va

face ce vede stăpânul făcând, iar copilul va face ce fac părinţii. Sunt şi

alte cauze care duc la îndeletniciri rele, dar feriţi copiii de ele. Trupeşte,

spălaţi-i, tăiaţi-le unghiile şi nu se va întâmpla nimic rău, ba din contră

vor fi mai sănătoşi. Cel mai mult contează dacă-i creştem în credinţa

ortodoxă, dacă îi împărtăşim la fiecare 40 de zile până la 7 ani, iar după

vârsta de 7 ani, spovedanie şi împărtăşanie cel puţin de patru ori pe an.

Duminica să meargă la Biserică, să postească măcar Miercurea şi

Vinerea, să se roage în fiecare dimineaţă şi seară, să-i ferim de

televizor...

25. Cine se împărtăşeşte în Joia Mare (săptămâna patimilor)

rămâne împărtăşit tot anul.

Nu contează ziua în care te-ai împărtăşit, ci modul cum ai luat

Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Mântuitorului: „Oricine va mânca

pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, osândă

îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului“ (1 Corinteni 11:27-

29). Această afirmaţie o folosesc greşit spre justificare creştinii care vin

la Sfânta Biserică DIN PAŞTI ÎN PAŞTI.

Însă porunca a patra bisericească spune aşa: să ne spovedim şi să ne

împărtăşim cel puţin în cele patru posturi mari ale anului şi ori de câte

ori ne simţim conştiinţa încărcată. Un lucru trebuie bine ştiut, acela de a

nu lua Sfânta Împărtăşanie fără să ne fi spovedit pentru că: „Oricine va

mânca pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului cu nevrednicie,

va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului. De aceea mulţi

între voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit“ (1Corinteni

11: 27-30).

Să nu mai spunem că există credincioşi care vin, iau Sfintele Paşti şi

consideră că au luat Împărtăşanie. Este mare diferenţă între Sfintele

Paşti (pâine şi vin sfinţite prin rugăciunea preotului) şi Sfânta

Împărtăşanie care este Însuşi Trupul şi Sângele Domnului Iisus

Hristos.

26. În săptămâna Patimilor n-ai voie să speli.

Dacă am putea să priveghem toată săptămâna ar fi foarte bine. Dar,

pentru că trebuie să mâncăm, trebuie să şi muncim, ne şi murdărim, deci

trebuie să spălăm chiar şi în această săptămână.

27. În Vinerea Mare nu ne mai spovedim că atunci s-a spovedit

Iuda.

Iuda nu s-a spovedit niciodată, cu toate că la templu el şi-a

recunoscut vina. La spovedanie se mărturisesc păcatele şi faptele

ascunse. Iar dacă vrei să te împărtăşeşti în noaptea Sfintelor Paşti,

trebuie să fii spovedit cât mai de curând, pentru a nu face alte păcate

între spovedanie şi împărtăşanie.

28. Dacă moaşa nu este curată la botez, când moşeşte, copilul

trebuie dus la vrăjitoare.

Nu poţi şti la naştere cum va fi moaşa la botez. Şi apoi, ce să căutăm

la vrăjitoare, când în Vechiul Testament vrăjitoarele erau omorâte cu

pietre: „Pe vrăjitori să nu-i lăsaţi să trăiască!“ (Exod 22:18) şi tot

acolo Dumnezeu prin proorocul Isaia ne ceartă: „Ce caută poporul

meu la ghicitori, vrăjitori, descântători şi să vorbească cu morţii, nu

se cade oare să alerge la preoţii bisericii?“ (Isaia 8:19).

29. Dacă vrei să ţi se căsătorească băiatul sau fata trebuie să

mergi la un preot să spele cununiile şi copilul respectiv să bea acea

apă.

Ca să se dezlege cununiile, trebuie să meargă persoana în cauză

la 9 biserici, dar nu în zig-zag, ci numai în cerc sau în linie dreaptă.

Dezlegarea cununiilor frământă pe mulţi tineri, în general fete. Întradevăr

sunt vrăjitori care leagă, dar pentru aceasta sunt rugăciuni de

dezlegare. Nu mersul în cerc sau linie dreaptă spre o biserică le dezleagă

cununiile, ci mai bine mergeţi la preot să vă citească rugăciuni din

Molitfelnic. Dacă aveţi credinţă, este de ajuns, dacă nu, puteţi colinda

toată ţara şi nu veţi face nimic.

30. Dacă se strică vreun aparat electronic din casă trebuie

făcute descântece cu ceapă.

Duhurile rele intră doar în suflete şi nu în obiecte sau în legume.

Obiectele nu au suflet, iar cel ce se ceartă cu un obiect sau cu orice lucru

neînsufleţit, cu sine se ceartă căci este neîndemânatic sau neatent în

folosirea lor.

31. Dacă vrea o femeie să se mărite trebuie să spele limba

clopotului Bisericii şi să bea acea apă, ca să se dezlege cununiile.

Nu spălatul obiectelor - clopot, chei, cununii - vă va ajuta să se

căsătorească copiii, ci credinţa. Dacă beţi apa din spălatul limbii

clopotului, s-ar putea chiar să vă îmbolnăviţi rău, aceasta fiind coclită şi

plină de praf şi de microbi şi apoi să ajungeţi pe paturile spitalului...

32. Dacă nu ai haine noi, nu ai voie să vii la Biserică de Paşti

fiindcă nu te-ai înnoit!

Într-o parabolă a Mântuitorului, un oaspete este dat afară de la masă

pentru că nu avea veşminte alese. Aici Mântuitorul voia să arate că în

împărăţia cerurilor nu vom intra oricum, dar nu la îmbrăcăminte se

referea El, ci la suflet. Se spune că un oaspete a fost dat afară de la masă

şi s-a întors cu haine noi, dar în loc să mănânce, el a început să pună

mâncarea pe haine, spunând că a fost primit la masă nu pentru el, ci

pentru haine. Iubiţi credincioşi, spălaţi-vă hainele - chiar cele vechi -

spălaţi-vă trupul, DAR MAI ALES SUFLETUL, şi veniţi să-L

primiţi pe Hristos cu cântarea: „HRISTOS A ÎNVIAT !“.

33. 9 marţi din paşti (se numără nouă marţi de la Paşti şi aceea zi

este mare sărbătoare).

Ce fel de sărbătoare? Nu este adevărat! Cum este oare posibil să

credem aşa ceva?

34. Lunea ciorilor; marţea viermilor; miercurea strâmbă; joia

iepelor.

În care calendar aţi văzut dumneavoastră asemenea sărbători ???

35. După săptămâna luminată, urmează, chipurile, săptămâna

neagră în care nu se fac parastase.

Culoarea neagră, la noi, este asociată cu necazul şi patima.

Săptămâna neagră e săptămâna patimilor. Atunci, nu rugăciunile pentru

cei morţi sunt interzise, ci distracţiile şi petrecerile.

36. Mortul trebuie să aibă sub pernă: oglindă, pieptene.

Din religiile păgâne au pătruns în creştinism unele obiceiuri, fără a

avea o logică sau chiar o simplă explicaţie. În antichitate se puneau

morţilor toate cele necesare vieţii, iar la unele triburi se omora soţia şi se

îngropa cu soţul ei. Iisus a venit să schimbe aceste obiceiuri. El a fost

pus în groapă învelit într-o pânză mare şi una mică - giulgiurile - fără

oglindă sau piepten sau alte obiecte, şi a înviat. Nu-i împovăraţi pe morţi

cu tot felul de obiecte că nu au nevoie de ele. Şi nici să nu le puneţi bani

în buzunare, căci mai de folos este a le face pomeni din acei bani.

37. În săptămâna lui Sân Toader să nu munceşti că te ia din

căluş.

Căluşul este un obicei păgânesc, neplăcut lui Dumnezeu, este o

reminescenţă de la strămoşii noştri daci.

38. Trebuie pusă lână în tron sub cel mort ca să se încurce

sufletul şi să nu se facă strigoi. Să se pună 4 fuse în cele 4 colţuri ale

tronului ca să nu se facă mortul strigoi. Trebuie măsurat sub formă de

cruce tronul mortului cu o sfoară iar sfoara îngropată sub pragul casei.

Mortul trebuie păzit să nu treacă pisica peste el că se face strigoi.

Am citit Sf. Scriptură de mai multe ori şi multe alte cărţi şi nu am

găsit nimic scris despre strigoi. Sunt multe poveşti cu astfel de

personaje, dar rămân poveşti şi nu se vor adeveri niciodată, aşa cum nici

zmeii sau feţii frumoşi cu stea în frunte nu au fost văzuţi de nimeni: „Iar

de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu

dreapta credinţă“ (1Timotei 4:7).

39. Dacă strângem aghiasmă mare mai mulţi ani la rând

aghiasma devine foarte puternică.

Sfânta Aghiasmă este una şi aceeaşi în fiecare an şi la orice Sf.

Biserică. Termenul de „SFÂNT“ ca şi termenul „ADEVĂRAT“, nu

trebuie să aibă grad de comparaţie. Nu poate să fie cineva sau ceva, mai

mult sau mai puţin sfânt. Din două, una: ori este, ori nu este sfânt.

40. Dacă ai făcut un avort sau desfrânare, numai după 25 de

ani de la săvârşirea păcatului mai ai voie să mergi la mănăstire.

După săvârşirea unui asemenea păcat, mergi cât mai repede la un

preot duhovnic şi după spovedanie el îţi va da un canon după gravitatea

păcatului, fiindcă nu toţi bolnavii se vindecă luând acelaşi medicament.

Este o minciună sfruntată că nu mai ai voie să mergi la mănăstire,

fiindcă aşa cum spitalul este pentru bolnavi, tot aşa Bisericile şi Sfintele

Mănăstiri sunt pentru pocăinţa celor păcătoşi. Dacă mergeţi la mănăstire,

Dumnezeu „vă va număra paşii“, adică va fi multă bucurie în cer şi în

sufletul dumneavoastră.

41. După rugăciunile de seară nu mai ai voie să ieşi din cameră

că nu mai este valabilă rugăciunea.

Vecernia este rugăciunea de seară şi după ea mergem acasă. Oare nu

au valoare rugăciunile vecerniei? Nu este adevărat. Faceţi rugăciunea

oricând - înainte sau după ieşirea din casă, şi dacă vă veţi ruga cu

credinţă rugăciunile dumneavoastră vor fi primite de Dumnezeu.

42. Să nu primeşti pomană de la femeia care n-a născut copii.

Naşterea de prunci este un dar de la Dumnezeu. Ca şi în cazul

postului, cum spunea Sfântul Apostol Pavel „cel ce mănâncă să nu-l

osândească pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu-l

defăimeze pe cel ce mănâncă“. Primiţi de la oricine căci şi darurile

voastre vor fi primite !

43. Hristos s-a înălţat se zice numai în ziua înălţării.

Se zice „Hristos S-a înălţat“ şi „Adevărat S-a înălţat“, de la

înălţare şi până la odovania (sfârşitul) praznicului, adică până la Rusalii.

44. La Rusalii dacă sare mutul căluşului peste copii, aceştia nu

se mai îmbolnăvesc tot anul.

Nu este adevărat. Nu are nici o legătură boala cu căluşul.

45. Să nu duci gunoiul din casă lunea şi nici după ce se lasă

întunericul.

Pe vremea Mântuitorului zilele nu aveau nume, ci se numărau

(întâia, a doua, a treia, etc). Într-o singură zi era oprită munca, în ziua

Domnului. Anumite persoane au adăugat unele restricţii, pentru că nu

aveau dumnealor chef să facă acea lucrare lunea sau mai pe înserat.

46. Dacă munceşti în sărbători ca: Iuda, Vîrtolomeu, Precupu,

Pîrşcovu, dă piatră şi trăsneşte.

În calendar nu există asemenea sărbători, nici cu cruce roşie, nici cu

cruce neagră, dar oamenii le ţin. Mai bine lucrează Duminica şi în

schimb ţin aşa zisele sărbători (Iuda, Vârtolomeu, Precupu, Pârşcovu...).

Vorba românească: „Scump la tărâţe şi ieftin la făină“, adică dăm

importanţă zilelor fără valoare, şi nesocotim Duminica. Iar dacă Domnul

vrea să ne pedepsească cu piatră sau grindină, o poate face oricând vrea

El.

47. Iar când lucrează în Sfânta zi de Duminică se scuză aşa: Pe

lângă o sărbătorea / Câte o chiotorea (Adică ne iartă Dumnezeu dacă

muncim Duminica).

Nu este adevărat. Porunca a patra nu poate fi călcată cu astfel de

scuze: „Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o

singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile“ (Iacov

2:10).

48. Părinte Părinte, vă rog să-mi daţi şi mie apă de cununii., am

venit la Biserică să-mi faceţi şi mie apă de dragoste.

Aşa ceva nu s-a făcut şi nu se va face niciodată în Biserică

Ortodoxă. Aceste ape le fac vrăjitoarele cu invocarea diavolului (duhului

bălţii) între orele 12 şi 2 noaptea şi apoi să te ţii, necazuri în casele unde

este dusă această apă.

49. Să nu atingi mortul cu mâna stângă.

Dar cu mâna dreaptă avem voie să-l atingem?

50. După ce te întorci de la înmormântare te speli pe mâini şi

arunci de trei ori cu apă peste umăr, în spate.

Este foarte bine să te speli când vii de la orice lucrare, chiar şi de la

mort, dar nu are rost să arunci apă înapoi peste umăr, că în mod sigur

mortul a fost acoperit cu pământ şi nu vine după tine, iar dacă e să vină

moartea n-o poţi alunga cu câteva picături de apă.

51. Cei care s-au sinucis trebuie dezgropaţi la 7 ani ca să fie

scoşi la lumină. Se desface tronul, se pune peste el un costum de

haine şi pomenile încep din nou de la zero.

Morţii trebuie lăsaţi să se odihnească indiferent cum au murit.

Trupurile acestea vor putrezi, indiferent de moartea cu care au murit. Nu

se scoate mortul la lumină prin dezgropare, căci nu de lumina zilei are

nevoie, ci de „Lumina lui Dumnezeu“, pe care o primeşte sufletul lui

prin parastase, milostenii şi Sfintele Liturghii.

52. La o săptămână după Sfântului Ilie este sora Sfântului Ilie.

Sfântul Ilie nu a avut nici o soră. Aşa ceva nu scrie nicăieri.

53. La nuntă se agaţă cutii goale de conserve după maşini, ca să

alunge duhurile rele.

Acele cutii le agăţau copiii neastâmpăraţi, pentru ca atunci când

trecea maşina, să atragă atenţia că acolo se întemeia o nouă familie sau

poate o făceau doar pentru distracţie.

54. Mirele trebuie să treacă peste pragul casei cu mireasa în

braţe, pentru că în prag stau duhurile rele. Trecând-o peste prag

sunt alungate duhurile rele.

Superstiţie! În lemnul pragului casei nu se sălăşluiesc duhuri rele,

aşa cum nu se sălăşluiesc nici în copacii pădurilor, nici în giurgiuvelele

geamurilor...

55. Dacă dormi după ce te-ai împărtăşit, vine o căpuşă sau

diavolul şi-ţi fură împărtăşania.

Poţi dormi liniştit că nu-ţi va fura nimeni Sfânta Împărtăşanie.

Important este să citeşti rugăciunile mulţumitoare din canonul care

trebuie citit după ce te-ai împărtăşit.

56. Când copilul este mic şi este bolnav, pentru a se vindeca

trebuie vândut pe geam şi să-i pună alt nume pentru a nu-l

recunoaşte bolile; dacă nu este răscumpărat, pe lumea cealaltă nu

mai este al părinţilor.

Acest obicei nu numai că nu are nici un fel de legătură cu Sfânta

Tradiţie Ortodoxă, dar ne şi intrigă prin aceste „poveşti la un pahar“.

57. N-ai voie să-i zici unui animal „săracul de el“ că apoi pe

lumea cealaltă îl mănânci.

Mai bine l-am mânca pe lumea aceasta, pentru că acolo sufletul nu

mai mănâncă şi nu mai bea.

58. Dacă tai unghiile unui bătrân şi le laşi în casă, înseamnă că

laşi sărăcie.

O, nu, nu-i adevărat, nu laşi în casă sărăcie, ci mizerie.

59. Dacă vrei să blestemi pe cineva care ţi-a făcut rău trebuie să

mergi la „Biserica Neagră“ din Craiova şi să-ţi facă preotul o

„slujbă întoarsă“.

În Craiova şi chiar în toată ţara, nu există Biserica Neagră, afară

numai de cea din Braşov. Şi apoi preoţii nu fac „slujbe întoarse“, nu

blestemă, ci se roagă să vină binecuvântarea lui Dumnezeu peste toată

lumea. (Am aflat, spre surprinderea mea, că „Slujba întoarsă“ ar

însemna ca preotul să se roage îmbrăcat cu veşmintele pe dos, la

miezul nopţii, cu lumânările întoarse cu capul în jos şi să blesteme

pe cel care a făcut răul).

60. Dacă bate grindina trebuie să băgăm talismanul sub

streaşină şi acesta va sparge grindina. Dacă vine un cutremur

trebuie să băgăm talismanul sub streaşină.

Talisman, prin definiţie, înseamnă un obiect sau o carte

considerat de către superstiţioşi ca fiind înzestrat cu o forţă magică,

supranaturală şi având puterea de a da ajutor celor care îl poartă.

Oare poate avea o carte puterea lui Dumnezeu? Oare ne-a botezat

talismanul, ne-a cununat talismanul, ne iartă păcatele talismanul, ne

împărtăşeşte talismanul? Nu, ci doar Hristos, prin preot în Duhul Sfânt.

Talismanul este o carte ca oricare alta, fără nici o putere. Mai sfântă este

Biblia, şi tot se cutremură casele în care ea se află. Se dă prea multă

importanţă unei cărţi lipsită de orice adevăr.

61. Dacă ţii lumânarea cuiva care moare, cad păcatele lui

asupra ta.

Lumânarea este semnul jertfei. O lumânare bine lucrată nu scoate

fum, nu picură ceară, ci se transformă toată în lumină. Lumina este

forma superioară de existenţă a materiei. De aceea Dumnezeu a făcut

întâi lumina. Ţinând lumânarea cuiva este ca şi cum l-ai călăuzi. Aşa îl

călăuzeşti la Sfântul Botez spre viaţa în Hristos, la cununie spre o viaţă

de familie binecuvântată de Dumnezeu şi la înmormântare spre

Împărăţia Cerurilor.

62. În candelă se pune ulei numai dintr-o sticlă neîncepută.

În candelă se pune ulei curat din orice sticlă, începută sau

neîncepută, după cum în Sfânta Biserică punem din aceeaşi sticlă până o

terminăm. Nu uleiul contează. Moise nu spune nimic despre aceasta. El

a primit poruncă de la Dumnezeu. „Când va aprinde Aaron seara

candelele, iar va arde miresme“ (Ieşirea 30:8).

63. Să-i pui mortului în buzunare bani pentru a plăti vămile.

A-i da mortului bani e ca şi cum ai pune porcului inel de aur la

picior. Nu va folosi la nimic. Banii nu intră în împărăţia cerurilor. Unii îi

numesc „ochii diavolului“ iar Iisus Hristos nici nu a vrut să pună mâna

pe ei. El a zis: „Daţi cezarului ce este al cezarului, iar lui Dumnezeu

ce este al lui Dumnezeu“, adică cezarului banul, iar lui Dumnezeu

sufletul.

64. Este păcat să dai flori duminica.

Dacă suntem invitaţi la o nuntă Duminica şi ducem un buchet de

flori tinerilor căsătoriţi, păcătuim oare? Dacă mergem Duminica în vizită

la o familie, cu un buchet de flori în mână, păcătuim oare? Dacă ducem

Duminica la Sf. Liturghie flori pentru a fi puse pe Sfânta Masă,

păcătuim oare?... Categoric nu. Aceasta e curată superstiţie.

65. Când îţi iese preotul în cale îţi merge rău.

Dacă-ţi iese doctorul în cale te şi îmbolnăveşti? Dacă-ţi iese frizerul

în cale îţi cade părul din cap? Dacă-ţi iese mecanicul în cale ţi se strică

maşina?... Şi atunci când îţi iese preotul în cale cum o să-ţi meargă rău?

Roagă-te lui Dumnezeu să nu te întâlneşti cu diavolul. Dacă îţi iese

preotul în cale bucură-te că ai ocazia să-l întrebi ceva sau să-i

mărturiseşti ceva. De fapt celor buni şi înţelepţi poate să le iasă şi Satana

în cale că tot bine le merge, iar celor răi poate să le iasă şi Dumnezeu în

cale că tot rău le merge.

66. Când îţi taie pisica drumul îţi merge rău (trebuie să faci 10

paşi înapoi).

Pisica e un biet animal fără raţiune şi care traversează drumul pentru

că se întoarce probabil de la vânătoarea de şoareci. Nu ştie că întâlneşte

un superstiţios, că s-ar întoarce din cale. Aşa că mai de grabă se întoarce

superstiţiosul (să nu supere pisica), neştiind că animalele nu au putere

spirituală, nu sunt duhuri şi nu pot influenţa viaţa oamenilor.

67. Femeia gravidă nu are voie să intre în Biserică!

Nu este adevărat. Iisus a oprit să intre în Templu (respectiv în

Biserica de astăzi) pe cel care este neîmpăcat cu aproapele său. ,,Dacă,

îţi vei aduce darul tău în altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele

tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului şi

mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi venind, adu darul tău“

(Matei 5:23-24). O femeie gravidă înseamnă binecuvântarea lui

Dumnezeu peste ea şi peste familia ei şi tocmai acum are ea mai mare

nevoie să intre în Biserică atât pentru ea cât şi pentru „darul lui

Dumnezeu“ ce-l poartă în pântece. Oare Fecioara Maria după

Bunavestire nu a mai mers la rugăciune? Ba da!

68. Nu este bine să se cunune 2 fraţi în acelaşi an, căci vor

divorţa!

Oare este mai bine ca unul să se cunune cu soţia, iar celălalt să

trăiască cu viitoarea lui soţie în păcatul adulterului (desfrânare), decât să

primească binecuvântarea lui Dumnezeu?

Multe perechi de fraţi s-au cununat religios în acelaşi an şi au fost

fericiţi şi binecuvântaţi până la adânci bătrâneţi. Cei care spun că au

eşuat în căsnicie aducând argumentul de mai sus nu cunosc adevăratele

cauze. Nu timpul când se cunună oamenii contează, ci sentimentele:

Credinţa şi Iubirea sau Obiceiul şi Interesul. Aşa cum avem două

mâini, tot aşa şi mirii trebuie să aibă deja primite în ziua nunţii cele două

binecuvântări: a părinţilor (cuscrilor) şi a preotului duhovnic. Deosebit

de important este ca înainte cu câteva zile de cununia religioasă,

indiferent că au greşit sau nu trupeşte până atunci (fericiţi cei ce n-au

greşit), ginerele şi mireasa să se spovedească şi să se împărtăşească şi

odată cu ei să facă acelaşi lucru şi naşii lor.

69. Mai păcat este să pofteşti decât să mănânci!

Aceste vorbe circulă mult prin popor şi mare păcat fac cei ce le

rostesc oprindu-i pe alţii de a posti. Să luăm un exemplu: dacă două

persoane poftesc a jefui Banca Naţională, nimeni nu-i poate pedepsi.

Dacă însă au făcut-o, vor primi în mod sigur ani grei de puşcărie. La fel

este şi în cazul nostru: a pofti la mâncăruri (este numai ispita), a mânca

de dulce în Post înseamnă călcarea rânduielilor postului. Însă aceste

vorbe (mai păcat este să pofteşti decât să bagi în gură), vin de la

cuvintele Mântuitorului cu referire la adulter (curvie): ,,Aţi auzit ce s-a

zis celor de demult «să nu săvârşeşti adulter». Eu însă vă spun vouă

că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în

inima lui“ (Matei 5:27-28).

70. În noaptea de Sfintele Paşti trebuie să duci un cocoş alb în

Biserică pentru cei morţi nespovediţi şi neîmpărtăşiţi şi să-l baţi

până cântă de trei ori.

În credinţele păgâne (a celor fără de Dumnezeu) animalele şi

păsările aveau rolul de a-i ajuta pe oameni după moarte. (De aceea în

morminte s-au găsit îngropate şi animalele care i-au servit în viaţă

defunctului). Aceasta este o credinţă falsă.

În Biblie scrie: ,,Şi Petru şi-a adus aminte de cuvintele lui Iisus

care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda

de Mine. Şi ieşind afară a plâns cu amar “ (Matei 26:75). Dacă am

căzut din credinţă păcătuind, ar trebui să ne plângem păcatele fără să

mai aşteptăm să cânte cocoşul. În ceea ce priveşte bătutul cocoşului până

va cânta, să n-o facem, fiindcă acolo, în Sfânta Biserică, în acea pace

dumnezeiască unde îngerii tac, noi să facem atâta tulburare şi dezordine?

71. La masă (în timp ce mănânci), nu ai voie să citeşti că îţi

mănânci minţile.

Nu este adevărat, însă putem spune că: fiecare lucru trebuie să-l

faci la timpul lui. Cel înţelept va citi atunci când este vremea cititului,

iar mesei îi va acorda atenţia cuvenită pentru o dietă sănătoasă. Cel fără

de minte va face mai multe lucruri deodată: citeşte, mănâncă, se leagănă

pe scaun, priveşte la televizorul instalat la bucătărie, este atent şi la

discuţiile altora... şi de fapt nu face nimic, adică „şi-a mâncat minţile“.

72. Dacă te împărtăşeşti este păcat să calci pe iarbă verde!

Scorneală! A călca pe iarbă verde nu este păcat. Cel ce s-a

împărtăşit nu trebuie să facă rău nimănui. Dacă privim în urma noastră

la iarba pe care am călcat-o vom observa că ea se ridică la loc. Ar trebui

să înţelegem aceste cuvinte cu călcatul ierbii în sensul că nimănui nu e

bine să-i faci rău. S-a comparat cu firul de iarbă pentru că el este cel mai

mic (comparativ cu copacii, copăceii, arbuştii etc). Iată ce le va spune

Hristos unora la Înfricoşata Judecată: „Adevărat zic vouă: întrucât nu

aţi făcut unuia dintre aceştia prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut“

(Matei 25:45).

73. Niciodată seara şi în ziua de luni să nu dai nimic din casă că

nu mai ai spor toată săptămâna. Să nu dai bani sau să nu împrumuţi

pe cineva cu bani în ziua de luni.

Oare, aşa să fie? Unde scrie că nu trebuie să facem fapte bune

lunea? Zgârcenia este un păcat care îi stăpâneşte pe mulţi şi atunci au

găsit diverse justificări: să nu dai niciodată din casă seara, nici în zi de

sărbătoare, nici lunea că-ţi merge rău toată săptămâna, nici marţea că

sunt trei ceasuri rele etc. Ori porunca lui Dumnezeu este aceasta: „Celui

ce cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la

tine, nu întoarce faţa ta“ (Matei 5:24); „Împarte pâinea ta cu cel

flămând, adăposteşte în casa ta pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi

nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Dacă dai pâinea ta celui

flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric

şi bezna ta va fi ca miezul zilei“ (Isaia 58: 7-10). Să nu uităm că: MAI

MARE FERICIRE ESTE A DA DECÂT A LUA.

74. Să se pună o cruce acolo unde a murit un om în afara

locuinţei (în câmp, pe marginea şoselei, pe marginea apei).

În toate timpurile şi în toate credinţele a existat convingerea că este

viaţă după moarte (nemurirea sufletului). De aceea locurile unde erau

depuse trupurile moarte se marcau printr-un semn. Faraonii şi-au înălţat

încă din viaţă piramide, necreştinii puneau la căpătâi câte o piatră mai

mare, iar creştinii au pus „Semnul Fiului Omului“, adică crucea. Acest

semn Sfânt se pune la mormânt pentru a atrage atenţia oamenilor să nu

profaneze acel loc, să nu împrăştie osemintele care se vor ridica din

morminte la porunca lui Dumnezeu: „Domnul însă mi-a zis:

prooroceşte asupra oaselor acestora şi le zi: oase uscate ascultaţi

cuvântul Domnului! Voi pune pe voi vine şi carne va creşte pe voi;

vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi veţi învia şi veţi

şti că Eu sunt Domnul“ (Iezechel 37: 4-6).

Însă crucea pusă acolo unde a ieşit sufletul nu are nici un rost pentru

că acolo nu a rămas nimic: trupul a fost dus la cimitir şi pus într-un

mormânt, iar sufletul a fost luat de îngeri şi dus la cer în faţa Dreptului

Judecător. Crucea este un semn creştinesc. Ea nu-l mântuieşte pe cel

care o are şi nici nu-l osândeşte pe cel ce nu o are.

75. Dacă unul dintre soţi a murit şi s-au blestemat între ei

trebuie dezlegaţi prin rugăciuni şi în acelaşi timp trebuie trecut un

cal alb peste mormântul celui decedat.

În cărţile de slujbă (Molitfelnic şi Aghiasmatar) există rugăciuni de

dezlegare de blesteme, dar ele nu sunt condiţionate de prezenţa vreunui

animal. Şi apoi ce s-ar face laponii şi eschimoşii care nu au cai?

76. Dacă moare un copil, când îl scot din casă, părinţii trebuie

să tragă înapoi de sicriu şi să zică: ,,Noi nu te lăsăm pe tine să pleci,

tu lasă-ne pe noi să nu ne iei cu tine”.

Cei îndureraţi de pierderea celor dragi, trag de coşciug nu pentru că

le este frică să nu moară şi ei, ci din părere de rău că pierd o fiinţă mult

iubită. Chiar dacă zic ceva sau nu zic, cel mort nu poate hotărî nimic,

fiindcă stăpânul morţii şi al vieţii este Dumnezeu.

77. Să porţi mereu ceva pe dos (maioul, şosetele, cămaşa...) ca să

nu se lipească farmecele de tine.

Farmecele sunt lucrarea vrăjitoarelor. Ele există, dar citind din

Vechiul Testament Cartea lui Iov, putem înţelege că Satan poate face

rău, însă numai cu îngăduială şi numai cât îi îngăduie Dumnezeu:

„Atunci Domnul a zis către Satan: ,,Iată, tot ce are el (Iov) este în

puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta. Şi Satan a pierit

din faţa lui Dumnezeu“(Iov 1:12). Deci farmecele sunt lucruri ale lui

Satan. Şi ele nu se vor apropia niciodată de omul cel bun şi corect, iar de

cel ce face rău se vor lipi chiar de ar avea toate hainele îmbrăcate pe dos,

aşa cum rezultă şi din cuvintele Sfântului Apostol Pavel în epistola către

Romani: ,,Fiţi înţelepţi spre bine (faceţi numai bine) şi nevinovaţi la

rău (să nu faceţi nimănui nici un rău). Iar Dumnezeul păcii va zdrobi

repede sub picioarele voastre pe Satana“ (adică, nu-i va îngădui

diavolului să vă facă rău, chiar dacă cineva vă face farmece) (Romani

16:19).

78. Nu este bine să-i cumperi copilului haine înainte de a se

naşte.

Este o superstiţie şi se spunea aşa fiindcă nu se putea şti ce va fi

copilul: parte bărbătească sau parte femeiască.

79. Nu trebuie să te întorci din drum că nu-ţi merge bine.

Prima calitate a memoriei este uitarea, şi de fapt este un dar deosebit

pe care îl avem de la Dumnezeu. Dacă n-am uita, n-am putea să primi

noi informaţii în creierul nostru. De foarte multe ori uitarea este o

binecuvântare, ca în cazul în care ne moare cineva drag. Dacă plecând la

piaţă ai uitat portofelul cu bani, trebuie să te întorci să-l iei, altfel nu vei

putea cumpăra nimic. Numai că întorcându-te să-l iei, să umbli cu grijă,

căci dacă răscoleşti toate plin de nervi sigur vei păţi multe necazuri.

Într-o zi de Duminică am plecat spre Biserică. Pe drum mi-am

amintit că am uitat ceva. M-am întors şi am luat. Apoi din nou, în acelaşi

loc mi-am dat seama că mai uitasem ceva. M-am întors iarăşi din drum.

Crezând acum că am luat totul, culmea, în acelaşi loc mi-am adus aminte

că uitasem încă ceva. M-am întors din nou şi ce credeţi? În casă mirosea

a ars. Când mă uit mai bine, uitasem fierul de călcat în priză. Deci,

uitarea nu a fost un ghinion, ci binecuvântare, lucrarea lui Dumnezeu

care mi-a ajutat să nu găsesc la întoarcere casa făcută scrum.

80. Când se naşte un copil să i se pună ursitorile.

Din neştiinţă oamenii au pus evenimentele din viaţa lor pe seama

„sorţii“, a „scrisei“. Încă de la creaţie, Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu

DEMNITATE şi LIBERTATE.

Deci omul fiind o fiinţă liberă (liber de a face ce vrea: binele sau

răul) înseamnă că nu există „scrisă”, „soartă” sau „predestinare”

cum îi mai spun unii.

Spre exemplu, dacă Dumnezeu i-ar fi hotărât prin ursitori unei femei

să facă 15 avorturi în viaţa sa, nu ar mai avea de ce să o judece şi să o

osândească, deoarece femeia i-ar spune: „Doamne, de ce să mă judeci,

că doar Tu mi-ai hotărât să fac cele 15 avorturi!“. Sau dacă un om

căzut în patima beţiei (unii îi zic în mod greşit darul beţiei) ar omorî pe

cineva, la fel şi acesta i-ar spune: „Doamne, încă de la naştere Tu

mi-ai hotărât prin ursitori beţia şi crima. AŞADAR NU MĂ POŢI

OSÂNDI!“

Aşa cum oamenii nu pot hotărî dacă să răsară sau nu mâine soarele,

tot aşa nu pot hotărî nici ursitorile drumul pe care va merge în viaţă noul

născut. Altfel îi punem la ursitori o minge şi ajunge mare fotbalist, îi

punem Codul Penal şi ajunge procuror, îi punem un bisturiu şi ajunge

medic, îi punem un pistol cu apă şi ajunge general, îi punem un

engolpion şi o cruce, şi ajunge mitropolit.

Atenţie: în Moldova şi în Ardeal nu se pun ursitori. Deci nu puneţi

ursitori la copii, ci puneţi-le în suflet, din fragedă pruncie, mărgăritarul

cel mai de preţ: CREDINŢA CREŞTIN-ORTODOXĂ.

81. Lunea este postul Maicii Domnului.

Nu există nicăieri scris că Lunea este postul Maicii Domnului.

Conform cu porunca a doua a Sfintei Biserici Ortodoxe zilele de post

rânduite sunt: Miercurea şi Vinerea, pentru că Miercuri a fost vândut şi

Vineri a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos.

Postul de Luni este „elastic“ sau facultativ şi deci va fi ţinut numai

de acei creştini care au anumite necazuri, pentru împlinirea unor dorinţe

sau alungarea ispitelor. Cel mai bine ar fi dacă l-ar ţine dumnealor cu

binecuvântarea preotului duhovnic, căci altfel pot cădea în păcatul

mândriei şi şi-au pierdut astfel toată plata.

82. La primul născut din familie, chiar dacă este botezat, să nu i

se tragă clopotul dacă moare, căci mor toţi ceilalţi care se vor naşte

după el.

Ce moartă se simte lumea de astăzi pentru că nu mai înviază cu

fiecare Liturghie. Clopotul este un obiect bisericesc nevinovat care

anunţă evenimentele deosebit de importante din viaţa noastră. El ne

anunţă orele de rugăciune, clipa cea mare a Învierii Domnului, sau în

fiecare Duminică ne cheamă la Sfânta Liturghie:

Unde mergi creştine dragă, când e zi de sărbătoare,

Pe la pieţe, pe la târguri, să-ţi duci marfa la vânzare?

Tu nu vezi iubite frate, că-n zadar te osteneşti

Şi din munca ta sărmane, chiar nimic nu foloseşti?

Unde mergi creştine dragă, când e zi de sărbătoare

La petreceri şi la cârciumi, sau la vorbă-n drumul mare

N-auzi dangătul de clopot, n-auzi acel glas frumos

Care zice : „LĂSAŢI TOATE şi veniţi lângă Hristos“.

Deci, clopotul nu prevesteşte moartea tuturor celorlalţi care se vor

mai naşte în neamul celui ce a murit, ci totdeauna cheamă creştinii la

rugăciune pentru mântuirea sufletului celui ce a murit.

83. Dacă moare un copil până la vârsta de 7 ani să nu-i dai

lumânări să le ducă morţilor tăi pentru că el nu ştie cui să le dea.

În primul rând, oamenii ar trebui să ştie că mortul nu duce

lumânările noastre morţilor noştri pe numele cărora le-am aprins, ci

aceştia primesc de la Dumnezeu mângâiere.

84. La nouă joi după Paşti să nu se meargă la muncă.

Nici Biserica, nici Sfânta Tradiţie nu îndreptăţesc şi nici nu

amintesc acest lucru. Acest lucru nu s-a pomenit nici în credinţa iudaică,

nici în cea creştină. Şi atunci se naşte clar o întrebare la care să

răspundeţi dumneavoastră: cei care au inventat această sărbătoare sunt

cei leneşi sau cei gospodari?

85. Vinerea să nu tai via.

Se spune că Iisus este „strugurele cel copt din care curge vinul

care mântuieşte lumea“. Vinerea a fost ziua în care Dumnezeu Iisus

Hristos s-a adus pe sine jertfă în faţa lui Dumnezeu Tatăl şi şi-a vărsat

scumpul său sânge prin jertfa de pe cruce, spălând păcatele neamului

omenesc. Dar să nu amestecăm cele lumeşti cu cele sfinte. Vinerea

(dacă nu este cruce roşie în calendar) este o zi obişnuită de lucru şi

nu-i nici un păcat să tai via.

86. Dacă a murit fără lumânare să nu-i faci pomană decât

sâmbăta.

Unde scrie aşa ceva? Acesta este tot o „teologie băbească“ fără nici

un temei în Biblie sau în Sfânta Tradiţie. În general, pomenile se fac

sâmbăta pentru că atunci Domnul Iisus Hristos a fost în mormânt cu

trupul. De multe ori auzim spunându-se despre cineva care a murit:

„Părinte, soţul meu a murit cu lumânarea aprinsă, a plecat cu

lumină, s-a mântuit“. „Dar cum a murit maică: spovedit,

împărtăşit?“ „O, nu maică! Cât m-am rugat eu de el şi n-a vrut în

ruptul capului să se spovedească şi să se împărtăşească, că nu-i

suferea pe popi“. „Dar la Biserică a fost Duminica? N-a călcat ăsta

pragul Bisericii decât la Botez, la Cununie şi acum la moarte pentru

ultima dată“. „Dar păcate a făcut în viaţă?“. „Maică şapte hotare

umbla; i-au plăcut mult beţia şi femeile“.

Iată, oamenii trebuie să ştie că este bineplăcut să aprindem

lumânarea. Dar lumânarea este doar UN SIMBOL (al luminii

dumnezeieşti) şi O JERTFĂ (fiindcă dai nişte bănuţi pe ea).

Dacă are lumânare când moare nu neapărat se mântuieşte, iar

dacă moare fără lumânare nu neapărat se osândeşte (mai ales dacă

a avut o viaţă aleasă, creştinească).

Ziua în care se face pomană nu are nici cea mai mică importanţă.

Pomana trebuie făcută după puterea materială şi din tot sufletul.

87. Până la Dumnezeu te omoară sfinţii.

Aceasta este o vorbă nu numai greşită, dar chiar dăunează Sfintei

noastre credinţe. Se bazează această zicală pe versetul: ,,Au nu ştiţi că

Sfinţii vor judeca lumea?“ (1Corinteni 6:2). Dar, după cum se observă,

sfinţii vor judeca lumea, însă n-au omorât şi nici nu vor omorî pe

nimeni, ba dimpotrivă se roagă, mijlocesc la Dumnezeu neîncetat pentru

mântuirea noastră, fiind ,,Casnici ai lui Dumnezeu“.

88. Dacă ai un singur brad în curte, să-l tai ca să nu rămâi

singur (casele cu brazi rămân pustii).

Altă păcăleală. Într-o zi vei rămâne singur sau va rămâne singură,

cum o vrea Dumnezeu. Bradul din curte să nu-l tai, pentru că plantele şi

mai ales arborii nu ne pot influenţa viaţa decât în măsura în care le

folosim în tratamente naturale (seminţele, coaja, rădăcinile, etc). Cum

poate acest brad să ne aducă rău în familie, când Iisus spune: ,,Nici un

fir din părul capului vostru nu va cădea fără ştirea lui Dumnezeu“.

BRADUL ÎN POPOR ESTE SIMBOLUL VIEŢII VEŞNICE.

89. Dacă omori un şobolan, 7 ani ai ghinion.

Conform cu versetul biblic: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi

pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările

cerului, peste toate animalele ce se mişcă pe pământ şi peste tot

pământul“ (Facerea 1:28), omul este stăpân peste toate vietăţile

pământului. Toţi cei cu suflet bun nu vor ucide prea uşor sau chiar deloc

nici măcar o furnică, iar cei răi vor face aceasta din plăcere. Nu este

bine! Dar dăunătoarele le putem omorî fără a avea pedeapsă (cât despre

cei 7 ani de ghinion, nici vorbă să fie adevărat, nu este nici o legătură

între şobolan şi ghinion).

90. În decursul fiecărui an trebuie să treci neapărat de 3 ori

prin Sfântul Altar dacă vrei să te mântuieşti ( bărbat sau femeie).

Bărbaţii nu au voie să treacă prin Sfântul Altar decât în caz de mare

nevoie şi numai cu binecuvântarea preotului slujitor. Femeile nici măcar

atât. Ele pot trece prin Sfântul Altar numai atunci când se sfinţeşte sau se

resfinţeşte o Biserică şi numai cu binecuvântarea arhiereului care

slujeşte atunci.

Se trece numai o singură dată, căci o dată ne-am şi botezat, şi mai

trebuie ştiut că nu cel ce trece prin altarul Bisericii se va mântui, ci cel

care prin credinţă va intra în Altarul Ceresc unde slujesc Sfinţii Îngeri.

91. Mireasa trebuie să poarte la slujba de cununie o păpuşă în

sân ca să-i meargă bine în căsnicie.

Nu contează ce are mireasa cu ea sau pe ea pentru a-i merge bine.

Ba mai mult, punând o păpuşă în sân este o practică vrăjitorească, iar

aceasta îl mânie pe Dumnezeu. Mireasa care este credincioasă şi are

suflet bun nu trebuie să poarte nimic în sân şi-i va fi bine pentru că

îngerul lui Dumnezeu o va ocroti. Mireasa care este necredincioasă şi

are suflet rău orice ar purta, tot rău îi va merge în căsnicie.

92. Pomul vieţii nu ai voie să-l ţii în casă pentru că, atâţia

oameni îţi vor muri din familie, câţi puişori îi ies pe tulpină.

Pomul vieţii a fost doar în Rai. Orice altă plantă cu acest nume nu

are nici o influenţă asupra vieţii noastre.

93. Tămâia se foloseşte oricând, smirna numai în sărbători.

Putem să folosim şi una şi alta, oricând vrem fără nici-o oprelişte.

Pentru o mai bună înţelegere, între smirnă şi tămâie este o diferenţă ca

între pâinea albă şi cea neagră. O poţi folosi pe fiecare când o ai, cu

sfinţenie şi cu mulţumire la Dumnezeu.

94. În perioada de necurăţie (regula femeii), femeia nu are voie

să se atingă de flori sau de copaci pentru că acestea se vor usca. Nici

florile nu are voie să le ude în această perioadă.

Femeile leneşe pot să nu facă nimic. Cele harnice pot face orice

lucru, în afară de a atinge cele sfinte (crucea, icoanele, anafura, apa

sfinţită şi nu pot intra în Biserică în această perioadă).

95. Dacă o femeie este în perioada de necurăţie, să-şi lege o

cârpă albă la brâu şi atunci poate să intre în Biserică şi chiar să se

atingă de obiectele sfinte (icoane, cruce, apa sfinţită).

Nu este adevărat. Porunca lui Dumnezeu este clară: „Şi a grăit

Domnul cu Moise şi cu Aaron zicând: De va avea femeia curgere de

sânge din trupul său, trebuie să stea şapte zile pentru curăţirea sa.

Tot cel ce se va atinge de ea, necurat va fi până seara“ (Levitic

15:19).

96. Este păcat să fie făcută sfeştania casei seara. Trebuie făcută

până în orele 12.

Un creştin fierbinte în credinţă face trei curăţenii în fiecare din cele

patru posturi mari ale anului:

a) Curăţenie de praf, mizerie în toată casă...

b)Curăţenie de duhuri rele cuibărite în casă, prin sfeştanie.

c) curăţenie în suflet prin mărturisirea păcatelor pe care le-am mai

făcut de la ultima spovedanie încoace.

Sfeştania casei trebuie făcută de patru ori sau cel puţin o dată pe an.

Sfeştania casei este o slujbă prin care se cere lui Dumnezeu să fie

alungate puterile potrivnice şi să vină binecuvântarea Sa peste casa

aceea prin rugăciunile făcute de preot. Ori o rugăciune se poate face

oricând, dimineaţa, la prânz, seara sau noaptea.

97. La mort să te duci neapărat cu două lumânări, una pentru

mort şi una pentru înger.

Lumânarea simbolizează lumina adevărului şi a sfinţeniei, care este

Dumnezeu, şi ne arată cum trebuie să fie viaţa oricărui creştin.

Lumânarea poate avea şi alte semnificaţii. Atunci când se aprinde la

citirea Sfintei Evanghelii simbolizează lumina adevărului care a

străbătut întunericul necredinţei. La Botez se aprinde pentru luminarea

sufletului celui botezat care vine de la întuneric la lumină, făcându-se fiu

al luminii lui Hristos. La cununie cele două lumânări pe care le ţin naşii

simbolizează pe cei doi Sfinţi Arhangheli, Mihail şi Gavriil. La moarte,

lumânarea simbolizează lumina pe care dorim să o aibă pe calea

veşniciei. Mortului să-i ducem o lumânare dar îngerului nu, fiindcă el nu

are nici un păcat (dacă ar avea păcat ar fi diavol).

98. Pentru a se căsători o fată trebuie să meargă la un preot să-i

treacă apa prin cununii.

Cununiile cuiva nu se pot lega sau dezlega prin lucrări pământeşti.

Apa trecută prin cununii nu are nici o putere. Sfatul pentru cele care vor

să se căsătorească este să o facă din iubire curată, respectând poruncile

lui Dumnezeu.

99. S-au şmecherit şi preoţii ăştia şi ne dau precestanie (Sfânta

Împărtăşanie) praf.

Pentru a nu exista aceste vorbe spuse din neştiinţă, preotul trebuie să

le explice enoriaşilor săi ce este cu Sfânta Împărtăşanie folosită în

cazurile de urgenţă. Ea se sfinţeşte în Joia cea Mare (Cina cea de Taină

a lui Iisus Hristos cu Sfinţii Apostoli) şi se păstrează tot anul pentru

cazuri de urgenţă (de grijanie) sau pentru bolnavi netransportabili. Se

ştie că Sfânta Liturghie nu se poate face oricând, dar nici omul nu

trebuie să moară neîmpărtăşit şi atunci această Împărtăşanie de rezervă

nu este o şmecherie a preoţilor, ci o practică a Sfintei Biserici

dintotdeauna. Dumnezeu să-i ierte pe cei care vorbesc aşa ceva!

100. La sfârşitul Sfintei Liturghii, când preotul zice „Cu frică

de Dumnezeu şi cu dragoste să vă apropiaţi“, trebuie să faci trei paşi

către preot ca să te mântuieşti.

Aceste cuvinte sfinte le găsim şi în Biblie referindu-se la cei

pregătiţi pentru a primi Sfânta Împărtăşanie (post, spovedanie şi să aibă

binecuvântarea preotului duhovnic de a se împărtăşi). Ceilalţi nu se pot

apropia de Sfântul Potir (adică nu se pot împărtăşi). Deci, nu prin cei

trei paşi ne mântuim , ci prin Sfintele Taine (Spovedania, Împărtăşania

şi celelalte).

101. Să nu speli lenjeria copilului după asfinţit că este păcat.

Într-adevăr există un verset în Biblie care spune aşa: „Trebuie să

fac, până ce este ziuă, lucrările celui ce M-a trimis pe Mine;căci vine

noaptea, când nimeni nu poate să lucreze“ (Ioan 9:4), însă aceste

cuvinte se referă la viaţă şi moarte, la lucrarea spre mântuirea sufletului

pe care trebuie să o facă fiecare credincios cât timp este viu. Copilul

trebuie ţinut curat, deci nu contează la ce oră din zi îi spală măicuţa lui

lenjeria (doar să nu fie cruce roşie în calendar). Contează doar, dacă

începând cu vârsta de 7 ani, mama lui îl duce la spovedanie şi

împărtăşanie cel puţin în cele 4 posturi mari ale anului pentru a-i spăla

astfel „cămaşa sufletului“.

102. De înălţarea Sfintei Cruci nu trebuie să mănânci ceva în

formă de cruce (colac, prescure), nici nuci (pentru că au formă de

cruce în miez) şi nici usturoi pentru că are inima în el.

Nu ceea ce mănânci de ziua Sfintei Cruci contează, ci cu ce credinţă

întâmpini această sărbătoare şi ce fapte bune faci în ziua aceea. De fapt,

această scorneală cu ce nu trebuie mâncat vine sigur de la persoane care

nici nu merg la Biserică în acea zi de sărbătoare.

103. Dacă treci de trei ori prin Sfântul Altar când se face

sfinţirea sau resfinţirea unei Biserici este ca şi când te-ai boteza.

Cu alte cuvinte, dacă treci de trei ori prin şcoala de şoferi este ca şi

când ai avea carnet, dacă treci de trei ori pe sălile unei facultăţi, este ca

şi când ai avea diploma de licenţă. Botezul este o Sfântă Taină care nu

se poate înlocui cu o altă lucrare a Sfintei Biserici.

Trecerea prin Sfântul Altar este un prilej (pentru unii poate unic) de

a vedea locul unde preotul slujeşte Sfânta Liturghie, adică Sfânta Masă,

peştera Betleemului (proscomidiarul) şi Crucea răstignirii, dar acest

lucru nu mântuieşte pe nimeni. Se umple de bucurie duhovnicească şi va

fi răsplătit de Dumnezeu pentru credinţa cu care a trecut prin faţa Sfintei

Mese.

                                   Iubiţi credincioşi,

Superstiţiile pe care (cu ajutorul lui Dumnezeu) le-am adunat în

această cateheză (adică învăţătură de credinţă ortodoxă) despre Falsa

Tradiţie, sunt ca nişte ciuperci otrăvitoare care încearcă să crească

pe Ogorul Sfintei credinţe Ortodoxe a lui Dumnezeu. După cum

lumina nu are părtăşie cu întunericul, tot aşa şi Biserica Ortodoxă,

nu are părtăşie cu minciuna (scorneala). În locul acelor „practici

inventate“, iată cum ar trebui să se înveţe creştinii unul pe altul, aşa

cum scrie în cărţile de slujbe:

► Până la Botez îi putem spune copilului pe nume, pentru că

certificatul de naştere este deja eliberat cu numele respectiv, iar la

opt zile după naştere, se merge cu copilul la Sfânta Biserică unde i se

citeşte rugăciune la însemnarea pruncului (cu Sfânta Cruce)

punându-i-se şi numele.

► Iar când se împlinesc 40 de zile, se aduce pruncul în Biserică,

ca să se îmbisericească, adică să facă început intrării în Biserică. El

este adus de maica sa, fiind curăţită, şi fiind de faţă şi naşul cel ce la

botezat.

► La opt zile după cununia religioasă, mirii trebuie să vină la

Biserică cu lumânările de la nuntă, să le aprindă şi preotul să le

citească molitfa. După aceasta, lumânările de la cununie rămân

pentru a fi folosite în Sfânta Biserică.

„Fraţilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să

vă feriţi de orice frate care umblă fără de rânduială şi nu după

predania care aţi primit-o de la noi“ (2 Tesaloniceni 3:6).

BIBLIOGRAFIE: Biblia E.I.B.M., 1988; Biblia E.I.B.M., 1992; Biblia E.I.B.M., Bucureşti,

1994; Învăţătură de credinţă creştin ortodoxă - Craiova 1952; Învăţătura de credinţă creştin

ortodoxă, Cluj,1993; Noul Testament versiunea Anania - 1993;