BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Preot
Ioan
Motto:„Fraţilor, staţi
neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi
învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră“ (2 Tesaloniceni
2:15).
SFÂNTA
TRADIŢIE
După cum ştim, credinţa noastră se întemeiază pe adevăruri
descoperite de
Dumnezeu, adică pe Revelaţia sau Descoperirea
dumnezeiască. Revelaţia dumnezeiască se săvârşeşte pe cale naturală
prin cunoaşterea lui Dumnezeu din măreţia naturii şi pe cale
supranaturală, pe calea credinţei.
Deci, Dumnezeu S-a
descoperit oamenilor „în multe rânduri şi
în
multe
feluri“ (Evrei 1:1), dându-le acestora învăţătura necesară
mântuirii, învăţătură care s-a păstrat nealterată în Sfânta Scriptură şi în
Sfânta Tradiţie. Şi pentru că în Sfânta Scriptură nu sunt scrise „toate
câte
a făcut Iisus“ (Ioan 20:30-31), Biserica
s-a preocupat să păstreze şi
învăţătura nescrisă, astfel luând naştere
SFÂNTA TRADIŢIE.
CUM
PUTEM DEFINI SFÂNTA TRADIŢIE ?
Sfânta
Tradiţie sau Predania, este acea învăţătură divină, păstrată
de Biserică şi transmisă apoi prin viu grai, din generaţie
în generaţie.
Întreaga învăţătură a Mântuitorului Iisus Hristos a fost o Sfântă Tradiţie,
pentru că El nu a scris nimic. Din această învăţătură orală, pentru diverse
nevoi, o parte s-a
scris (Sfânta Scriptură), iar
altă parte nu s-a scris
imediat (Sfânta
Tradiţie propriu-zisă), ci în timp. Indiscutabil, atât
Sfânta
Scriptură cât şi Sfânta Tradiţie
AVEAU ŞI AU aceeaşi
valoare
mântuitoare (2 Tesaloniceni 3:6-14).
CUM
S-A NĂSCUT SFÂNTA TRADIŢIE ?
După cum am văzut, predica Domnului Iisus a fost începutul Sfintei
Tradiţii creştine. Mântuitorul însă, nu
a scris nimic şi nici nu a poruncit
să se scrie ceva. El a poruncit să propovăduiască (Sfinţii Apostoli)
Evanghelia la toată făptura: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate
neamurile,
botezându-le în numele Tatălui,
al Fiului şi al Sfântului
Duh“ (Matei
28:19). Aşadar, Sfinţii Apostoli, dorind a împlini porunca
Mântuitorului, nu
s-au grăbit să scrie învăţătura Sa. Ei au predicat şi
astfel, predica
Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli şi a
altor ucenici, a
dat naştere la Sfânta Tradiţie.
Dovadă este şi numărul mic de scrieri (păstrate)
pe care le avem în
Noul Testament.
Aceste cărţi au fost scrise din necesitate şi nu
aveau
scopul de a cuprinde
toată învăţătura Mântuitorului, căci „sunt
încă şi
multe
altele pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s-ar fi scris una câte
una,
socotesc că lumea aceasta n-ar
cuprinde cărţile ce s-ar fi scris.
Amin“
(Ioan 21:25).
CUM
S-A FIXAT ŞI CUM S-A PĂSTRAT SFÂNTA TRADIŢIE ?
Dat fiind faptul că, în perioada primară,
creştinii nu făceau mare
diferenţă între cuvântul scris (Noul Testament), şi cuvântul păstrat
oral
(Sfânta Tradiţie), este
normal să credem că ei le păstrau cu
sfinţenie pe amândouă.
Sfinţii Apostoli şi apoi Sfinţii Părinţi, au fost
foarte atenţi şi au supravegheat să nu fie pierdută sau alterată vreo
învăţătură din Sfânta Tradiţie.
De aceea Sfântul
IRINEU DE LYON spunea că: „Tradiţia a
ajuns
la noi prin supraveghere, fără a se născoci scrieri, căci ea este
o
practică foarte deplină, neprimind nici adaos, nici micşorare“
(Contra
ereziilor, 2:9).
FERICITUL
AUGUSTIN spunea că: „Marii teologi ai
lumii au
ţinut
ce au găsit în Biserică. Ce au învăţat de
la înaintaşii lor, au
învăţat şi ei pe alţii. Ce au primit de la părinţi aceea au dat fiilor“
(Contra
lui Iulian).
Aşadar, Sfânta Biserică fiind „Stâlp
şi temelie a adevărului“
(1Timotei
3:15), era normal să se preocupe, să fixeze şi să păstreze
Sfânta Tradiţie. Astfel că, în timp, această învăţătură nescrisă a început
să fie trecută în scris. Începând cu secolul II şi
terminând cu secolul
VIII, Sfânta Tradiţie s-a fixat în scrierile părinţilor apostolici şi
ale
părinţilor bisericeşti,
precum şi în alte feluri de scrieri, păstrate
toate de
Sfânta Biserică. (Exemplu: În cărţile de slujbă, în
hotărârile Sinoadelor
Ecumenice,
în mărturiile martirilor etc.).
CARE
SUNT ASPECTELE SFINTEI TRADIŢII
CREŞTINE ?
Sfânta Tradiţie, după învăţătură, este neschimbabilă.
Acesta este
aspectul principal,
numit Neschimbabil sau Statornic. Dar
după felul
cum sunt formulate de
exemplu dogmele sau după felul în care se
organizează viaţa Bisericii etc., Sfânta Tradiţie
este Schimbabilă sau
Dinamică. Putem vorbi de trei etape în Sfânta Tradiţie:
1.
Tradiţia Mântuitorului.
2.
Tradiţia Sfinţilor Apostoli.
3.
Tradiţia Bisericii.
CARE
ESTE ROLUL ŞI IMPORTANŢA
SFINTEI
TRADIŢII CREŞTINE
?
Marele rol al Sfintei
Tradiţii creştine, este acela de a păstra
învăţături (dogme) ce nu sunt cuprinse direct sau explicit în
Sfânta
Scriptură. Exemplu: Sfânta Scriptură vorbeşte despre îngeri, dar Sfânta
Tradiţie explică de ce sunt nouă cete, ce rol au etc. (vezi
Dionisie
Areopagitul
- „Ierarhia Cerească“); Sfânta
Scriptură vorbeşte despre
slujbe, dar Sfânta
Tradiţie explică felul acestora, rolul lor, cum se
desfăşoară ele etc.
Trebuie precizat că o învăţătură aflată în Sfânta Tradiţie,
pentru a fi
declarată dogmă, trebuie să aibă un corespondent şi în
Sfânta Scriptură
Spre exemplu, Dogma
Sfintei Treimi a fost formulată la
Sinoadele I
şi II
pe baza textelor din Sfânta Scriptură (vezi
Matei 28:19-20; 2
Corinteni
13:13; 1Ioan 5:7).
Sfântul
Irineu de Lyon, vorbind despre rolul Sfintei Tradiţii
spunea: „Graţie tradiţiei
vechi Apostolice ne putem feri de invenţiile
duşmănoase ale ereticilor“.
Sfânta
Tradiţie are rolul de a
explica din Sfânta Scriptură: „unele
lucruri
cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le
răstălmăcesc ca şi pe celelalte
Scripturi - spre a lor pierzare“
(2
Petru 1:20).
Sfântul
Ioan Gură de Aur spune:
„Şi cele scrise (Sfânta
Scriptură) şi cele nescrise (Sfânta
Tradiţie) sunt
deopotrivă vrednice
de
crezare, încât socotim tradiţia
Bisericii vrednică de crezare“
(Comentariu
la 2 Tesaloniceni 2:15).
EXISTĂ OARE UN CRITERIU PENTRU
DOVEDIREA
SFINTEI TRADIŢII ?
Desigur că Biserica a formulat un criteriu prin care se separă
adevăratele tradiţii de cele false. Astfel Sfântul Vincenţiu de Lerin
(+450) declara: „În
Biserică trebuie cu mare grijă, ca acel lucru
să-l ţinem, care a fost
crezut pretutindeni, totdeauna, de toţi...
Lucrul
acesta va fi aşa, dacă urmăm universalitatea,
vechimea şi
consensul“
(în Commonitorium 2). Universalitatea
se referă la toată
Biserica; vechimea
se referă la Sfinţii Apostoli, cei care au dat
învăţătura Bisericii; iar consensul se
referă la părerile tuturor clericilor
de peste tot.
EXISTĂ
SI TRADIŢII FALSE?
Bineînţeles că au existat şi false tradiţii,
născocite de eretici şi
sectanţi care: „unul a schimbat cu mâna sa textul;
altul cu
răstălmăcirea lui înţelesul“
(Tertulian - „Contra ereticilor“, 38:1-7).
Existau deci, fie cărţi false, unele puse chiar pe seama Sfinţilor Apostoli
(2Tesaloniceni
2:2-3), fie învăţături false, însă ambele erau respinse
ferm de Sfânta
Biserică, care declară: „Dacă noi sau înger din cer v-ar
propovădui altceva decât ceea ce v-am binevestit noi, să fie
anatema!
Aşa cum v-am spus-o mai înainte, v-o spun din nou şi
acum:
Dacă cineva vă propovăduieşte altceva decât ceea ce aţi
primit,
anatema să fie!“ (Galateni
1:8-9; Romani 16:17; 2 Ioan 10 şi
11).
Tradiţiile false atacau Biserica fie direct în învăţătură, fie indirect,
prin alte obiceiuri şi practici. Faţă de tradiţiile false, Biserica s-a
pronunţat prin Sfintele Sinoade, spre exemplu: Sinodul din
Ierusalim ce
a condamnat pe
iudaizanţi (Faptele Apostolilor 15:1-31), prin care erau
excomunicaţi ereticii, demascate falsele învăţături
şi se fixa învăţătura
ortodoxă.
ASTĂZI MAI EXISTĂ TRADIŢII FALSE ?
DA!
Există tradiţii
false fie scrise, fie nescrise.
Cele
scrise sunt:
● Aşa-zisele talismane;
● Epistolia Maicii
Domnului;
● Epistolia
Mântuitorului;
● Brâul;
● Cele 12 vineri etc.
Cele
nescrise sunt:
●Scosul din fiare
●Fusul
●Deschisul şi interpretarea Sf. Evanghelii
●Căzutul la ieşirea cu Sfintele Daruri
●Aruncarea de lenjerie
la ieşirea cu Sfintele Daruri.
CE
ATITUDINE TREBUIE SĂ AIBĂ CREŞTINII
FAŢĂ DE FALSA TRADIŢIE?
Este lesne de înţeles că falsele tradiţii
trebuie demascate şi
condamnate de toţi, cler şi credincioşi. În toată Biserica vie - cler
şi
mireni
- Sfânta Tradiţie
trebuie să fie văzută ca un tezaur al
învăţăturii Mântuitorului, de aceeaşi
valoare cu Sfânta Scriptură.
FALSA
TRADIŢIE
(Practici
inventate sau teologie băbească)
Moto:
„Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi
deprinde-te
cu dreapta credinţă“ (1
Timotei 4:7).
Iubiţi credincioşi,
De multe ori femeile
credincioase se învaţă una pe alta ( uneori în
mod
greşit), în loc să se ducă la preot să-l întrebe după cuvântul
Mântuitorului: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor“ (Luca
17:14) şi
astfel ia naştere FALSA TRADIŢIE,
din multă părere personală,
care
de fapt este de inspiraţie
satanică, după cum se poate vedea din
exemplele de mai jos:
1. Să punem usturoi lângă aghiasmă să nu se strice.
Iisus întreba: „Dacă sarea se va strica cu ce se va mai săra?“
(Matei
5:13). Nu se va strica niciodată pentru că aşa a fost făcută de
Dumnezeu. La fel şi aghiasma, fiind sfinţită de Dumnezeu, nu se va mai
strica niciodată. De aceea nu e nevoie să se pună lângă ea usturoi sau
busuioc, sau alte
plante (scaeţi, flori etc.).
2. Dacă ai avorturi şi
vrei să fii iertată, să te împărtăşească
preotul
peste un mormânt proaspăt,
prin urechile unei foarfeci
ruginite.
Preoţii nu fac aşa ceva niciodată, căci nici nu pare a fi Sfântă Taină,
ci vrăjitorie curată.
Sfânta Împărtăşanie nu se dă prin urechi de foarfeci
ruginite, sau peste
morminte, ci în Sfânta Biserică,
eventual la patul
bolnavului.
3. La o
casă nouă dacă nu ai cocoş nu
este bine. Trebuie să-ţi
cumperi
cocoş pentru că acesta când cântă alungă dracii din curte.
Nu-i adevărat ! Cocoşul este cu treaba lui şi
dracii cu treaba lor. Ce
poate fi mai
important pentru o casă nouă decât binecuvântarea lui
Dumnezeu - sfeştania (care trebuie făcută de patru ori pe an, în fiecare
post
sau cel puţin o dată).
4. Să nu călcăm pragul Bisericii pentru că este
acolo o candelă
care
arde. Când vii la Biserică să nu calci pragul Bisericii că în
prag
sunt
sfinte moaşte.
De frică să nu calce pragul Bisericii, unii nu vin la Biserică. La
spovedanie, preotul
de odinioară întreba pe credincioşi
dacă au călcat
pragul Bisericii, în
sensul „dacă s-au dus la Biserică“. De
asemenea,
Bisericile vechi
aveau uşile scunde şi dacă puneai piciorul pe prag, riscai
să dai cu capul de pragul de sus. De aceea se păşea peste prag, cu capul
plecat.
Dacă plecarea capului era şi „spirituală“, cel ce păşea peste prag se
întorcea acasă ca vameşul din pilda cu vameşul şi fariseul, spusă de
Hristos (Luca
18:11-14). Sfintele Moaşte
nu stau în prag, ci se află pe
Sfânta. Masă, într-un buzunăraş al Sfântului Antimis sau în racla cu
Sfinte Moaşte.
5. Să nu te închini pe negură, după ce se lasă întunericul.
Nu locul, timpul sau
măiestria cu care te închini contează.
Cât de
frumos îi explică Iisus Hristos femeii samarinence că va veni vremea să
ne închinăm: „în duh şi adevăr“ (Ioan
4:20-24), oriunde şi oricând, sau
mai bine zis
totdeauna şi oriunde.
6. Să nu te uiţi noaptea în oglindă.
Uitatul în oglindă nu are nici în clin nici în mânecă cu problemele şi
necazurile din viaţă. Nu ni se schimbă viaţa datorită unui gest nevinovat.
Mântuirea noastră depinde de faptele făcute
faţă de Dumnezeu şi
semenii noştri, fapte după care vom fi judecaţi.
7. Să nu împărtăşim un om bolnav, căci va
muri.
Dimpotrivă! Cu atât mai mult trebuie împărtăşit cel bolnav, pentru a
nu pleca nepregătit spre scaunul de judecată.
Iisus spunea: „Cel ce
mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi
Eu îl
voi
învia în ziua cea de apoi“ (Ioan 6:54). Cel
neîmpărtăşit, chiar dacă
trăieşte este deja mort pentru Dumnezeu: „Ştiu faptele tale, că ai
nume,
că trăieşti, dar eşti
mort“ (Apocalipsa 3:1).
8. Unui
om bolnav, să nu-i facem Sfântul
Maslu că moare.
Dumnezeu spunea: „Eu
nu vreau moartea păcătosului ci să se
întoarcă şi să fie viu“ (Ezechiel
33:11). Sfântul Maslu nu este o
rugăciune pentru moarte, ci o Sfântă Taină: „Este cineva bolnav între
voi
? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l
cu
untdelemn, în numele Domnului. Şi
rugăciunea credinţei va
mântui
pe cel bolnav şi Domnul îl va
ridica, şi de va fi făcut păcate
se
vor ierta lui“ (Iacov 5:13-15).
9. Părinte, dă-mi cheile să deschid eu Sfânta Biserică, să se
mărite şi fata mea.
Să nu confundăm deschiderea uşilor
Sfintei Biserici cu deschiderea
Împărăţiei cerurilor. Rugăciunea
este singura cheie care poate deschide
porţile împărăţiei cerurilor şi
poate aduce împlinirea dorinţelor.
Rugaţivă
la Dumnezeu cu credinţă şi duh curat şi El vă va auzi.
10. Părinte, daţi-mi cheile bisericii
să le spăl ca
să se mărite
fata
mea.
Poţi să speli nu numai cheile Bisericii, ci şi uşile, chiar şi cununiile,
şi
tot nu vei face nimic pentru că nu ai de ce să le speli, fiindcă ele sunt
curate. În mod sigur
ar trebui spălat sufletul fetei: prin post, rugăciune,
mers la Sfânta
Biserică în fiecare Duminică,
spovedanie, împărtăşanie,
fapte bune,
milostenie etc..
11. Dacă ţi-a murit cineva, în primele 3 zile este păcat să mergi
la
cimitir.
Pe cei dragi îi
vizitezi cât mai des. Mergând zilnic la mormânt, îţi
vei arăta iubirea faţă de cel plecat din sânul
familiei. Când spunea Iisus
să lase morţii să-şi îngroape morţii,
se referea la starea sufletească a
acelora.
12. Cel
care moare Duminica, este iertat, pentru că ziua
de
Duminică este sfântă.
Nu timpul când moare
omul contează, ci cât de pregătit
este pentru
întâlnirea cu
Hristos, adică, să fie spovedit şi
împărtăşit. Dreptul poate
muri oricând, căci va ajunge în rai, iar cel păcătos va ajunge în iad, chiar
dacă moare în ziua de Paşti.
13. Dacă ţi-ai fixat nunta, nu mai poţi
face pomeni, pentru că
nu
sunt primite la Dumnezeu.
Naşterea, Botezul, Cununia (Nunta) şi Moartea sunt evenimentele
principale care ne
marchează viaţa. Ele nu se întrepătrund,
ci se succed
fiecare cu rolul lor
bine definit. Nu este păcat dacă faci colaci, indiferent
de ce eveniment
urmează, ba din contră, să faceţi la fiecare eveniment
din acestea câte un
colac şi să-l duceţi la Sfânta Biserică pentru Sfânta
Liturghie, şi veţi primi mângâiere şi
bucurie de la Dumnezeu.
14. Este
păcat mare să pierzi
metaniile de la mână.
Metaniile în sine nu
au nici o valoare sau putere spirituală.
Ele sunt
obiecte care ne
amintesc de rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase,
Fiul
lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (a)“. Dacă le-am
pierdut, nu-i nimic;
să nu ne pierdem credinţa
sau sufletul, pentru că
Domnul Iisus Hristos
spunea: „Ce poate da omul în schimb pentru
sufletul
său“ (Matei
8:34-38).
15. Dacă cineva este rău,
are răutate în suflet, trebuie să înghită
un
bob de tămâie şi va fi bun.
Înghiţind unul sau mai multe boabe de tămâie
vei scăpa de pietrele
de la rinichi, dar în
nici un caz de răutate. Răutatea vine din suflet, nu
din trup. Vei deveni
mai bun înghiţind un „BOB DE RĂBDARE“,
unul
„DE
RUGĂCIUNE“...
16. După ce s-a născut copilul, ca să fie ferit de rău până la
botez,
să i se pună sub pătuţ o mătură şi un săpun sau să i se lege
usturoi
la gât.
Dacă diavolul ar fugi de mătură şi de săpun, n-ar mai fi nevoie de
post şi rugăciune, de Biserici şi de
slujbe religioase. Ne-am lega fiecare
câte o mătură şi un usturoi de gât, un săpun
în buzunar şi gata, ar fugi
toţi dracii, n-am mai avea ispite. Dar nu e aşa! Iisus spunea: „Acest
neam
de demoni nu iese decât numai cu rugăciune
şi cu post“ (Matei
17:21).
17. Dacă-ţi cade un fir de păr din cap nu trebuie aruncat,
deoarece
Mântuitorul a spus că toate firele de păr din cap sunt
numărate, ca atare trebuie puse în tron sub cap pentru că ne va
întreba
de ele la judecată.
Iisus spunea: „Iar
dacă ochiul tău te sminteşte,
scoate-l şi
aruncă-l că e mai de folos să ajungi fără un ochi în rai, decât cu
amândoi
în iad“ (Matei 18:8-9). La judecata de apoi, Iisus
nu ne va
întreba de firele de
păr, ci de faptele noastre bune sau rele. De fapt, nu
ne va întreba nimic,
căci: „Sfinţii
vor judeca lumea“ (1Corinteni 6:2),
ne vor alege după faptele noastre, cum despart păstorii
caprele de oi. Nu
pierdeţi timpul adunând firele de păr,
mai bine „adunaţi fapte bune“,
aprindeţi candela, tămâiaţi şi amintiţi-vă unde aţi pus cartea de
rugăciuni, psaltirea sau metaniile...
18. Copilul
când se naşte, se naşte deja cu şapte
păcate.
De ce şapte şi nu nouă, de ce nouă şi nu două, ca în jocul cu
portocalele? Noi ştim că ne naştem doar cu păcatul
lui Adam -
NEASCULTAREA
- datorită căruia vom şi muri trupeşte. Întrebat
despre copilul născut orb, Iisus a spus: „Nici el n-a păcătuit, nici
părinţii lui, ci s-a născut aşa ca să se vadă slava lui Dumnezeu“ (Ioan
9:3).
19. Nu
este bine să iei anafură acasă, este mare păcat.
Anafura este o pâine
binecuvântată în timpul Sfintei Liturghii, iar
aghiasma este apă sfinţită. De aceea se mănâncă întâi anafura şi
apoi se
bea aghiasma. Dacă aghiasma o luăm
acasă şi nu este păcat, cu atât mai
mult putem lua
anafura, dar atenţie, este păcat dacă o luăm fără smerenie
şi
dacă o lăsăm să se strice. (Dacă totuşi s-a sfoiegit daţi-o
păsărilor
cerului).
20. Postul
iartă păcatele.
Postul nu iartă păcatele, ci le iartă Hristos prin preot în Duhul
Sfânt.
Postul face parte din
curăţia trupească, iar iertarea păcatelor
din curăţia
sufletească. Cine nu ţine post la tinereţe va
ţine regim la bătrâneţe!
21. Lumânările trebuie tămâiate
înainte de a fi aprinse.
Lumânarea este un
simbol şi o jertfă, (simbolizează lumina
dumnezeiască pe care o dorim şi în
viaţa aceasta, şi în viaţa viitoare şi
este
şi o jertfă adusă lui Dumnezeu). Se tămâie icoanele, se tămâie
prin
casă, dar n-am mai pomenit să tămâiem lumânările.
22. Copiii
până la vârsta de doi ani n-au voie să vadă animalele
ca să nu se facă animale.
Omul s-a născut om şi om va muri. Copiii de la ţară se nasc şi cresc
între animale şi nu păţesc nimic. Însuşi
Iisus s-a născut în peşteră
înconjurat de
animale, a călătorit până la 2 ani cu asinul şi nu
s-a
întâmplat nimic rău. Ori credeţi că-L ţinea Fecioara Maria legat la ochi
!?! (Luca 2:6-12;
Matei 2:13-15).
23. Femeia
gravidă să nu se
uite la pisică deoarece va naşte
copilul
păros.
Zicala românească „Ce semeni aceea răsare“
este adevărată. După
ce ai semănat poţi da cu orice, nu va ieşi
din grâu secară sau invers.
Starea sufletească a femeii se va întipări
în sufletul noului născut. Fiţi
buni şi veţi avea copii buni !
24. Să nu-i tai copilului unghiile când este mic pentru că apoi
când
se va face mare va fi hoţ.
Dacă nu tăiem unghiile copilului când este mic, s-ar putea să se
zgârie pe faţă, se poate lovi cu unghiile în ochi, şi atunci vom regreta
faptul că plecăm urechea la învăţăturile
greşite ale unora.
Obiceiurile nu se moştenesc, ci se învaţă.
Iisus spunea că sluga va
face ce vede stăpânul făcând, iar copilul va face ce fac părinţii. Sunt şi
alte cauze care duc
la îndeletniciri rele, dar feriţi
copiii de ele. Trupeşte,
spălaţi-i, tăiaţi-le unghiile şi nu
se va întâmpla nimic rău, ba din contră
vor fi mai sănătoşi. Cel mai mult contează dacă-i creştem în credinţa
ortodoxă, dacă îi împărtăşim la fiecare 40 de zile până la 7 ani, iar după
vârsta de 7 ani,
spovedanie şi împărtăşanie cel puţin de patru ori pe an.
Duminica să meargă la Biserică, să postească măcar Miercurea şi
Vinerea, să se roage în fiecare dimineaţă şi
seară, să-i ferim de
televizor...
25. Cine
se împărtăşeşte în Joia Mare (săptămâna patimilor)
rămâne împărtăşit tot anul.
Nu contează ziua în care te-ai împărtăşit, ci modul cum ai luat
Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Mântuitorului: „Oricine
va mânca
pâinea
aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, osândă
îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului“ (1
Corinteni 11:27-
29).
Această afirmaţie o folosesc greşit
spre justificare creştinii care vin
la Sfânta Biserică DIN PAŞTI ÎN PAŞTI.
Însă porunca a patra bisericească spune aşa: să ne spovedim şi să ne
împărtăşim cel puţin în cele patru posturi mari ale anului şi ori de câte
ori ne simţim conştiinţa încărcată. Un lucru trebuie bine ştiut,
acela de a
nu lua Sfânta Împărtăşanie fără să ne fi spovedit pentru că: „Oricine
va
mânca
pâinea aceasta şi va bea paharul
Domnului cu nevrednicie,
va
fi vinovat faţă de
Trupul şi Sângele Domnului.
De aceea mulţi
între
voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi
mulţi au murit“ (1Corinteni
11:
27-30).
Să nu mai spunem că există credincioşi care vin, iau Sfintele Paşti şi
consideră că au luat Împărtăşanie. Este mare diferenţă între
Sfintele
Paşti (pâine şi vin sfinţite prin rugăciunea
preotului) şi Sfânta
Împărtăşanie care este Însuşi Trupul şi
Sângele Domnului Iisus
Hristos.
26. În săptămâna Patimilor n-ai
voie să speli.
Dacă am putea să priveghem toată săptămâna ar fi foarte bine. Dar,
pentru că trebuie să mâncăm, trebuie să şi muncim, ne şi
murdărim, deci
trebuie să spălăm chiar şi în această săptămână.
27. În
Vinerea Mare nu ne mai spovedim că atunci
s-a spovedit
Iuda.
Iuda nu s-a spovedit
niciodată, cu toate că la templu el şi-a
recunoscut vina. La
spovedanie se mărturisesc păcatele şi faptele
ascunse. Iar dacă vrei să te împărtăşeşti în noaptea Sfintelor Paşti,
trebuie să fii spovedit cât mai de curând, pentru a nu face alte păcate
între spovedanie şi împărtăşanie.
28. Dacă moaşa nu este curată la botez, când moşeşte, copilul
trebuie
dus la vrăjitoare.
Nu poţi şti la naştere cum va fi moaşa la
botez. Şi apoi, ce să căutăm
la vrăjitoare, când în Vechiul Testament vrăjitoarele erau omorâte cu
pietre: „Pe
vrăjitori să nu-i lăsaţi să trăiască!“ (Exod
22:18) şi tot
acolo Dumnezeu prin
proorocul Isaia ne ceartă: „Ce caută poporul
meu
la ghicitori, vrăjitori, descântători şi să vorbească cu
morţii, nu
se
cade oare să alerge la preoţii bisericii?“ (Isaia 8:19).
29. Dacă vrei să ţi se căsătorească băiatul sau fata trebuie
să
mergi
la un preot să spele cununiile şi copilul respectiv să bea
acea
apă.
Ca să se dezlege cununiile, trebuie să meargă persoana în cauză
la 9
biserici, dar nu în zig-zag, ci numai în cerc sau în linie dreaptă.
Dezlegarea cununiilor
frământă pe mulţi tineri, în general fete. Întradevăr
sunt vrăjitori care leagă,
dar pentru aceasta sunt rugăciuni
de
dezlegare. Nu mersul
în cerc sau linie dreaptă spre o biserică le dezleagă
cununiile, ci mai
bine mergeţi la preot să vă citească rugăciuni din
Molitfelnic. Dacă aveţi credinţă, este de ajuns, dacă nu, puteţi colinda
toată ţara şi nu veţi face nimic.
30. Dacă se strică vreun aparat
electronic din casă trebuie
făcute descântece cu ceapă.
Duhurile rele intră doar în suflete şi nu
în obiecte sau în legume.
Obiectele nu au
suflet, iar cel ce se ceartă cu un obiect sau cu orice
lucru
neînsufleţit, cu sine se ceartă căci este neîndemânatic sau neatent în
folosirea lor.
31. Dacă vrea o femeie să se mărite trebuie să spele
limba
clopotului
Bisericii şi să bea acea apă, ca
să se dezlege cununiile.
Nu spălatul obiectelor - clopot, chei, cununii - vă va ajuta să se
căsătorească copiii, ci credinţa.
Dacă beţi apa din spălatul limbii
clopotului, s-ar
putea chiar să vă îmbolnăviţi rău, aceasta fiind coclită şi
plină de praf şi de microbi şi
apoi să ajungeţi pe paturile spitalului...
32. Dacă nu ai haine noi, nu ai voie să vii
la Biserică de Paşti
fiindcă nu te-ai înnoit!
Într-o parabolă a Mântuitorului, un oaspete este dat afară de la masă
pentru că nu avea veşminte alese. Aici Mântuitorul voia să arate că în
împărăţia cerurilor nu vom intra oricum, dar nu la îmbrăcăminte se
referea El, ci la
suflet. Se spune că un oaspete a fost dat afară de la masă
şi
s-a întors cu haine noi, dar în loc să mănânce, el a început să pună
mâncarea pe haine,
spunând că a fost primit la masă nu pentru el, ci
pentru haine. Iubiţi credincioşi,
spălaţi-vă hainele - chiar cele vechi -
spălaţi-vă trupul, DAR MAI ALES SUFLETUL, şi
veniţi să-L
primiţi pe Hristos cu cântarea: „HRISTOS A ÎNVIAT !“.
33. 9 marţi din paşti (se
numără nouă marţi de la Paşti şi aceea zi
este
mare sărbătoare).
Ce fel de sărbătoare? Nu este adevărat!
Cum este oare posibil să
credem aşa ceva?
34. Lunea
ciorilor; marţea viermilor;
miercurea strâmbă; joia
iepelor.
În care calendar aţi văzut dumneavoastră asemenea sărbători ???
35. După săptămâna luminată,
urmează, chipurile, săptămâna
neagră în care nu se fac parastase.
Culoarea neagră, la noi, este asociată cu necazul şi patima.
Săptămâna neagră e săptămâna patimilor. Atunci, nu rugăciunile
pentru
cei morţi sunt interzise, ci distracţiile
şi petrecerile.
36. Mortul
trebuie să aibă sub pernă: oglindă, pieptene.
Din religiile păgâne au pătruns în creştinism unele obiceiuri, fără a
avea o logică sau chiar o simplă explicaţie. În antichitate se puneau
morţilor toate cele necesare vieţii,
iar la unele triburi se omora soţia şi se
îngropa cu soţul ei. Iisus a venit să schimbe aceste obiceiuri. El
a fost
pus în groapă învelit într-o pânză mare şi una mică - giulgiurile - fără
oglindă sau piepten sau alte obiecte, şi a
înviat. Nu-i împovăraţi pe morţi
cu tot felul de
obiecte că nu au nevoie de ele. Şi
nici să nu le puneţi bani
în buzunare, căci mai de folos este a le face pomeni din acei bani.
37. În săptămâna lui Sân Toader să nu munceşti că te ia din
căluş.
Căluşul este un obicei păgânesc,
neplăcut lui Dumnezeu, este o
reminescenţă de la strămoşii noştri daci.
38. Trebuie
pusă lână în
tron sub cel mort ca să se
încurce
sufletul
şi să nu se facă strigoi. Să se pună 4 fuse în cele 4 colţuri
ale
tronului ca să nu se facă mortul strigoi. Trebuie măsurat
sub formă de
cruce tronul mortului
cu o sfoară iar sfoara îngropată sub pragul casei.
Mortul trebuie păzit să nu treacă pisica peste el că se face strigoi.
Am citit Sf. Scriptură de mai multe ori şi
multe alte cărţi şi nu am
găsit nimic scris despre strigoi. Sunt multe poveşti cu astfel de
personaje, dar rămân poveşti şi nu se vor adeveri niciodată, aşa cum nici
zmeii sau feţii frumoşi cu stea în frunte nu au fost văzuţi de nimeni: „Iar
de
basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te
şi deprinde-te cu
dreapta
credinţă“ (1Timotei 4:7).
39. Dacă strângem aghiasmă mare
mai mulţi ani la rând
aghiasma
devine foarte puternică.
Sfânta Aghiasmă este una şi aceeaşi în fiecare an şi la
orice Sf.
Biserică. Termenul de „SFÂNT“ ca şi termenul „ADEVĂRAT“,
nu
trebuie să aibă grad de comparaţie.
Nu poate să fie cineva sau ceva, mai
mult sau mai puţin sfânt. Din două,
una: ori este, ori nu este sfânt.
40. Dacă ai făcut un avort sau
desfrânare, numai după 25 de
ani
de la săvârşirea păcatului mai ai voie să mergi la mănăstire.
După săvârşirea unui asemenea păcat,
mergi cât mai repede la un
preot duhovnic şi după spovedanie el îţi va
da un canon după gravitatea
păcatului, fiindcă nu toţi bolnavii se vindecă luând acelaşi medicament.
Este o minciună sfruntată că nu mai ai voie să mergi la mănăstire,
fiindcă aşa cum spitalul este pentru bolnavi, tot aşa Bisericile şi
Sfintele
Mănăstiri sunt pentru pocăinţa celor păcătoşi. Dacă mergeţi la mănăstire,
Dumnezeu „vă va număra paşii“, adică va fi multă bucurie în cer şi în
sufletul dumneavoastră.
41. După rugăciunile de seară nu mai ai voie să ieşi din cameră
că nu mai este valabilă rugăciunea.
Vecernia este rugăciunea de seară şi
după ea mergem acasă.
Oare nu
au valoare rugăciunile vecerniei? Nu este adevărat.
Faceţi rugăciunea
oricând - înainte sau
după ieşirea din casă, şi dacă vă veţi ruga cu
credinţă rugăciunile dumneavoastră vor fi primite de Dumnezeu.
42. Să nu primeşti pomană de la femeia care n-a născut
copii.
Naşterea de prunci este un dar de la Dumnezeu. Ca şi în cazul
postului, cum spunea
Sfântul Apostol Pavel „cel ce mănâncă să nu-l
osândească pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu-l
defăimeze pe cel ce mănâncă“. Primiţi de la oricine căci şi darurile
voastre vor fi
primite !
43. Hristos
s-a înălţat se zice numai în
ziua înălţării.
Se zice „Hristos
S-a înălţat“
şi „Adevărat S-a înălţat“, de
la
înălţare şi până la odovania (sfârşitul)
praznicului, adică până la Rusalii.
44. La
Rusalii dacă sare mutul căluşului peste copii, aceştia nu
se
mai îmbolnăvesc tot anul.
Nu este adevărat. Nu are nici o legătură boala cu căluşul.
45. Să nu duci gunoiul din casă lunea
şi nici după ce se
lasă
întunericul.
Pe vremea
Mântuitorului zilele nu aveau nume, ci se numărau
(întâia,
a doua, a treia, etc). Într-o singură zi era oprită munca, în ziua
Domnului. Anumite
persoane au adăugat unele restricţii,
pentru că nu
aveau dumnealor chef
să facă acea lucrare lunea sau mai pe înserat.
46. Dacă munceşti în sărbători ca: Iuda,
Vîrtolomeu, Precupu,
Pîrşcovu, dă piatră şi trăsneşte.
În calendar nu există asemenea sărbători, nici cu cruce roşie,
nici cu
cruce neagră, dar oamenii le ţin.
Mai bine lucrează Duminica şi în
schimb ţin aşa zisele sărbători (Iuda, Vârtolomeu, Precupu, Pârşcovu...).
Vorba românească: „Scump la tărâţe şi ieftin la făină“, adică dăm
importanţă zilelor fără valoare, şi nesocotim Duminica. Iar dacă Domnul
vrea să ne pedepsească cu piatră sau grindină, o poate face oricând vrea
El.
47. Iar
când lucrează în Sfânta zi de
Duminică se scuză aşa: Pe
lângă o sărbătorea / Câte o chiotorea (Adică ne iartă Dumnezeu dacă
muncim
Duminica).
Nu este adevărat. Porunca a patra nu poate fi călcată cu astfel de
scuze: „Pentru
că cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o
singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de
toate poruncile“ (Iacov
2:10).
48. Părinte Părinte, vă rog să-mi daţi şi mie apă de cununii., am
venit
la Biserică să-mi faceţi şi mie apă de dragoste.
Aşa ceva nu s-a făcut şi nu se va face niciodată în Biserică
Ortodoxă. Aceste ape le fac vrăjitoarele
cu invocarea diavolului (duhului
bălţii) între
orele 12 şi 2 noaptea şi apoi să te ţii, necazuri în casele unde
este dusă această apă.
49. Să nu atingi mortul cu mâna stângă.
Dar cu mâna dreaptă avem voie să-l atingem?
50. După ce te întorci de la înmormântare te speli pe mâini şi
arunci
de trei ori cu apă peste umăr, în spate.
Este foarte bine să te speli când vii de la orice lucrare, chiar şi de la
mort, dar nu are rost
să arunci apă înapoi peste umăr, că în mod sigur
mortul a fost
acoperit cu pământ şi nu vine după tine, iar dacă e să vină
moartea n-o poţi alunga cu câteva picături
de apă.
51. Cei
care s-au sinucis trebuie dezgropaţi la
7 ani ca să fie
scoşi la lumină. Se
desface tronul, se pune peste el un costum de
haine
şi pomenile încep din nou de la zero.
Morţii trebuie lăsaţi să se odihnească indiferent cum au murit.
Trupurile acestea vor
putrezi, indiferent de moartea cu care au murit. Nu
se scoate mortul la
lumină prin dezgropare, căci
nu de lumina zilei are
nevoie, ci de „Lumina
lui Dumnezeu“, pe care o primeşte
sufletul lui
prin parastase,
milostenii şi Sfintele Liturghii.
52. La o
săptămână după Sfântului Ilie este
sora Sfântului Ilie.
Sfântul Ilie nu a
avut nici o soră. Aşa ceva nu scrie nicăieri.
53. La
nuntă se agaţă cutii
goale de conserve după maşini, ca să
alunge
duhurile rele.
Acele cutii le agăţau copiii neastâmpăraţi, pentru ca atunci când
trecea maşina, să atragă atenţia că acolo se întemeia o nouă familie sau
poate o făceau doar pentru distracţie.
54. Mirele
trebuie să treacă peste pragul casei cu mireasa în
braţe, pentru că în
prag stau duhurile rele. Trecând-o peste prag
sunt
alungate duhurile rele.
Superstiţie! În lemnul pragului casei nu se sălăşluiesc duhuri rele,
aşa cum nu se sălăşluiesc nici în copacii pădurilor,
nici în giurgiuvelele
geamurilor...
55. Dacă dormi după ce te-ai împărtăşit, vine o căpuşă sau
diavolul
şi-ţi fură împărtăşania.
Poţi dormi liniştit că nu-ţi va fura nimeni Sfânta Împărtăşanie.
Important este să citeşti rugăciunile mulţumitoare din canonul care
trebuie citit după ce te-ai împărtăşit.
56. Când
copilul este mic şi este bolnav, pentru
a se vindeca
trebuie
vândut pe geam şi să-i pună alt nume pentru a nu-l
recunoaşte bolile; dacă nu
este răscumpărat, pe lumea cealaltă nu
mai
este al părinţilor.
Acest obicei nu numai
că nu are nici un fel de legătură cu Sfânta
Tradiţie Ortodoxă, dar ne şi intrigă prin aceste „poveşti
la un pahar“.
57. N-ai
voie să-i zici unui animal „săracul
de el“ că apoi pe
lumea
cealaltă îl mănânci.
Mai bine l-am mânca
pe lumea aceasta, pentru că acolo sufletul nu
mai mănâncă şi nu mai bea.
58. Dacă tai unghiile unui bătrân şi le laşi în casă, înseamnă că
laşi sărăcie.
O, nu, nu-i adevărat, nu laşi în casă sărăcie, ci mizerie.
59. Dacă vrei să blestemi pe cineva
care ţi-a făcut rău trebuie să
mergi
la „Biserica Neagră“ din Craiova şi să-ţi facă preotul o
„slujbă întoarsă“.
În Craiova şi chiar în toată ţara,
nu există Biserica Neagră,
afară
numai de cea din Braşov. Şi apoi preoţii nu fac „slujbe întoarse“, nu
blestemă, ci se roagă să vină binecuvântarea lui Dumnezeu peste toată
lumea. (Am
aflat, spre surprinderea mea, că „Slujba
întoarsă“ ar
însemna
ca preotul să se roage îmbrăcat cu veşmintele
pe dos, la
miezul
nopţii, cu lumânările întoarse cu capul în jos şi să blesteme
pe
cel care a făcut răul).
60. Dacă bate grindina trebuie să băgăm talismanul sub
streaşină şi acesta va sparge
grindina. Dacă vine un cutremur
trebuie
să băgăm talismanul sub streaşină.
Talisman,
prin definiţie, înseamnă un obiect sau o carte
considerat
de către superstiţioşi ca fiind înzestrat
cu o forţă magică,
supranaturală şi având puterea de a da ajutor celor care îl poartă.
Oare poate avea o
carte puterea lui Dumnezeu? Oare ne-a botezat
talismanul, ne-a
cununat talismanul, ne iartă păcatele talismanul, ne
împărtăşeşte talismanul? Nu, ci doar Hristos, prin preot în Duhul Sfânt.
Talismanul este o
carte ca oricare alta, fără nici o putere. Mai sfântă este
Biblia, şi tot se cutremură casele în care ea se află. Se dă prea multă
importanţă unei cărţi lipsită de orice adevăr.
61. Dacă ţii lumânarea cuiva care moare, cad păcatele lui
asupra
ta.
Lumânarea este semnul
jertfei. O lumânare bine lucrată nu scoate
fum, nu picură ceară, ci se transformă toată în lumină. Lumina este
forma superioară de existenţă a materiei. De aceea Dumnezeu a făcut
întâi lumina. Ţinând lumânarea cuiva este ca şi
cum l-ai călăuzi. Aşa îl
călăuzeşti la Sfântul Botez spre viaţa în
Hristos, la cununie spre o viaţă
de familie
binecuvântată de Dumnezeu şi la înmormântare spre
Împărăţia Cerurilor.
62. În
candelă se pune ulei numai dintr-o sticlă neîncepută.
În candelă se pune ulei curat din orice sticlă,
începută sau
neîncepută, după cum în Sfânta Biserică punem din aceeaşi sticlă până o
terminăm. Nu uleiul contează.
Moise nu spune nimic despre aceasta. El
a primit poruncă de la Dumnezeu. „Când va aprinde Aaron
seara
candelele,
iar va arde miresme“ (Ieşirea
30:8).
63. Să-i pui mortului în buzunare bani pentru a plăti vămile.
A-i da mortului bani
e ca şi cum ai pune porcului inel de aur la
picior. Nu va folosi
la nimic. Banii nu intră în împărăţia cerurilor. Unii îi
numesc „ochii
diavolului“ iar Iisus Hristos nici nu a vrut să pună mâna
pe ei. El a zis: „Daţi cezarului ce este al cezarului, iar lui Dumnezeu
ce
este al lui Dumnezeu“, adică cezarului banul, iar lui
Dumnezeu
sufletul.
64. Este
păcat să dai flori duminica.
Dacă suntem invitaţi la
o nuntă Duminica şi ducem un buchet de
flori tinerilor căsătoriţi, păcătuim oare? Dacă mergem Duminica în vizită
la o familie, cu un
buchet de flori în mână, păcătuim oare? Dacă ducem
Duminica la Sf.
Liturghie flori pentru a fi puse pe Sfânta Masă,
păcătuim oare?... Categoric nu. Aceasta e curată superstiţie.
65. Când îţi iese preotul în cale îţi
merge rău.
Dacă-ţi iese doctorul în cale te şi
îmbolnăveşti? Dacă-ţi iese frizerul
în cale îţi cade părul din cap? Dacă-ţi iese mecanicul în cale ţi se
strică
maşina?... Şi atunci când îţi
iese preotul în cale cum o să-ţi meargă rău?
Roagă-te lui Dumnezeu să nu te întâlneşti cu diavolul. Dacă îţi iese
preotul în cale bucură-te că ai ocazia să-l întrebi ceva sau să-i
mărturiseşti ceva. De fapt celor buni şi înţelepţi poate să le iasă şi Satana
în cale că tot bine le merge, iar celor răi
poate să le iasă şi Dumnezeu în
cale că tot rău le merge.
66. Când
îţi taie pisica drumul îţi
merge rău (trebuie
să faci 10
paşi înapoi).
Pisica e un biet
animal fără raţiune şi care traversează drumul pentru
că se întoarce probabil de la vânătoarea
de şoareci. Nu ştie că întâlneşte
un superstiţios, că s-ar întoarce din cale. Aşa că mai de grabă se întoarce
superstiţiosul (să nu supere pisica), neştiind că animalele nu au putere
spirituală, nu sunt duhuri şi nu
pot influenţa viaţa oamenilor.
67. Femeia
gravidă nu are voie să intre în Biserică!
Nu este adevărat. Iisus a oprit să intre în Templu (respectiv
în
Biserica
de astăzi) pe cel care este
neîmpăcat cu aproapele său. ,,Dacă,
îţi vei aduce darul tău în
altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele
tău are ceva împotriva ta, lasă darul
tău acolo, înaintea altarului şi
mergi
întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi venind, adu darul tău“
(Matei
5:23-24). O femeie gravidă înseamnă binecuvântarea lui
Dumnezeu peste ea şi peste familia ei şi
tocmai acum are ea mai mare
nevoie să intre în Biserică atât pentru ea cât şi pentru „darul lui
Dumnezeu“
ce-l poartă în pântece. Oare Fecioara Maria după
Bunavestire nu a mai
mers la rugăciune? Ba da!
68. Nu
este bine să se cunune 2 fraţi în acelaşi an,
căci vor
divorţa!
Oare este mai bine ca
unul să se cunune cu soţia,
iar celălalt să
trăiască cu viitoarea lui soţie
în păcatul adulterului (desfrânare), decât să
primească binecuvântarea lui Dumnezeu?
Multe perechi de fraţi s-au cununat religios în acelaşi an
şi au fost
fericiţi şi binecuvântaţi
până la adânci bătrâneţi. Cei care spun că au
eşuat în căsnicie aducând argumentul de mai sus nu cunosc adevăratele
cauze. Nu timpul când
se cunună oamenii contează, ci
sentimentele:
Credinţa şi Iubirea sau Obiceiul
şi Interesul. Aşa cum avem două
mâini, tot aşa şi mirii trebuie să aibă deja primite în ziua nunţii
cele două
binecuvântări: a părinţilor (cuscrilor) şi a
preotului duhovnic. Deosebit
de important este ca
înainte cu câteva zile de cununia religioasă,
indiferent că au greşit sau nu trupeşte
până atunci (fericiţi cei ce n-au
greşit), ginerele şi mireasa să se spovedească şi să se împărtăşească şi
odată cu ei să facă acelaşi lucru şi naşii lor.
69. Mai păcat este să pofteşti decât să mănânci!
Aceste vorbe circulă mult prin popor şi
mare păcat fac cei ce le
rostesc oprindu-i pe
alţii de a posti. Să luăm un exemplu: dacă două
persoane poftesc a
jefui Banca Naţională, nimeni nu-i poate pedepsi.
Dacă însă au făcut-o, vor primi în mod sigur ani grei de puşcărie. La fel
este şi în cazul nostru: a pofti la mâncăruri
(este numai ispita), a mânca
de dulce în Post
înseamnă călcarea rânduielilor postului. Însă aceste
vorbe (mai
păcat este să pofteşti decât să bagi în gură), vin
de la
cuvintele
Mântuitorului cu referire la adulter (curvie): ,,Aţi auzit ce s-a
zis
celor de demult «să nu săvârşeşti adulter». Eu însă vă spun vouă
că oricine se uită la
femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în
inima
lui“ (Matei 5:27-28).
70. În
noaptea de Sfintele Paşti
trebuie să duci un cocoş alb în
Biserică pentru cei morţi
nespovediţi şi neîmpărtăşiţi şi să-l baţi
până cântă de trei ori.
În credinţele păgâne (a celor fără de Dumnezeu) animalele şi
păsările aveau rolul de a-i ajuta pe oameni după moarte. (De aceea în
morminte
s-au găsit îngropate şi animalele care i-au servit în viaţă
defunctului). Aceasta
este o credinţă falsă.
În Biblie scrie: ,,Şi Petru şi-a
adus aminte de cuvintele lui Iisus
care
zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul,
de trei ori te vei lepăda
de
Mine. Şi ieşind
afară a plâns cu amar “ (Matei
26:75). Dacă am
căzut din credinţă păcătuind, ar trebui să ne plângem păcatele fără să
mai aşteptăm să cânte cocoşul. În ceea ce priveşte bătutul cocoşului până
va cânta, să n-o facem, fiindcă acolo, în Sfânta Biserică, în acea pace
dumnezeiască unde îngerii tac, noi să facem atâta tulburare şi dezordine?
71. La
masă (în timp ce mănânci), nu ai voie să citeşti că îţi
mănânci minţile.
Nu este adevărat, însă putem spune că: fiecare
lucru trebuie să-l
faci
la timpul lui. Cel înţelept va citi atunci când este vremea cititului,
iar mesei îi va
acorda atenţia cuvenită pentru o dietă sănătoasă. Cel fără
de minte va face mai
multe lucruri deodată: citeşte, mănâncă, se leagănă
pe scaun, priveşte la televizorul instalat la bucătărie, este atent şi la
discuţiile altora... şi de
fapt nu face nimic, adică „şi-a mâncat minţile“.
72. Dacă te împărtăşeşti este păcat să calci pe iarbă verde!
Scorneală! A călca pe iarbă verde nu este păcat.
Cel ce s-a
împărtăşit nu trebuie să facă rău nimănui. Dacă privim în urma noastră
la iarba pe care am călcat-o vom observa că ea se ridică la loc. Ar trebui
să înţelegem aceste cuvinte cu călcatul
ierbii în sensul că nimănui nu e
bine să-i faci rău. S-a comparat cu firul de iarbă pentru că el este cel mai
mic (comparativ cu
copacii, copăceii, arbuştii etc). Iată ce le va spune
Hristos unora la
Înfricoşata Judecată: „Adevărat zic vouă:
întrucât nu
aţi făcut unuia dintre aceştia prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut“
(Matei
25:45).
73. Niciodată seara şi în ziua de luni să nu dai nimic din casă că
nu
mai ai spor toată săptămâna. Să nu dai bani sau să nu
împrumuţi
pe
cineva cu bani în ziua de luni.
Oare, aşa să fie? Unde scrie că nu trebuie să facem fapte bune
lunea? Zgârcenia este
un păcat care îi stăpâneşte pe mulţi şi atunci au
găsit diverse justificări:
să nu dai niciodată din casă seara, nici în zi de
sărbătoare, nici lunea că-ţi merge rău toată săptămâna, nici marţea că
sunt trei ceasuri
rele etc. Ori porunca lui Dumnezeu este aceasta: „Celui
ce
cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte
să se împrumute de la
tine,
nu întoarce faţa ta“ (Matei
5:24); „Împarte pâinea ta cu cel
flămând, adăposteşte în casa ta pe cel sărman,
pe cel gol îmbracă-l şi
nu
te ascunde de cel de un neam cu tine. Dacă dai
pâinea ta celui
flămând şi tu saturi sufletul
amărât, lumina ta va răsări în întuneric
şi
bezna ta va fi ca miezul zilei“ (Isaia 58: 7-10). Să nu uităm că: MAI
MARE
FERICIRE ESTE A DA DECÂT A LUA.
74. Să se pună o cruce acolo unde a
murit un om în afara
locuinţei (în câmp, pe marginea şoselei,
pe marginea apei).
În toate timpurile şi în toate credinţele
a existat convingerea că este
viaţă după moarte (nemurirea sufletului). De aceea locurile unde erau
depuse trupurile
moarte se marcau printr-un semn. Faraonii şi-au
înălţat
încă din viaţă piramide, necreştinii
puneau la căpătâi câte o piatră mai
mare, iar creştinii au pus „Semnul Fiului Omului“, adică crucea. Acest
semn Sfânt se pune la
mormânt pentru a atrage atenţia
oamenilor să nu
profaneze acel loc, să nu împrăştie osemintele care se vor ridica din
morminte la porunca
lui Dumnezeu: „Domnul însă mi-a
zis:
prooroceşte asupra oaselor acestora şi
le zi: oase uscate ascultaţi
cuvântul
Domnului! Voi pune pe voi vine şi
carne va creşte pe voi;
vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi
veţi învia şi veţi
şti
că Eu sunt Domnul“ (Iezechel
37: 4-6).
Însă crucea pusă acolo unde a ieşit
sufletul nu are nici un rost pentru
că acolo nu a rămas nimic: trupul a fost dus la cimitir şi pus într-un
mormânt, iar sufletul
a fost luat de îngeri şi dus la cer în faţa
Dreptului
Judecător. Crucea este un semn creştinesc.
Ea nu-l mântuieşte pe cel
care o are şi nici nu-l osândeşte
pe cel ce nu o are.
75. Dacă unul dintre soţi a
murit şi s-au blestemat între ei
trebuie
dezlegaţi prin rugăciuni şi în acelaşi timp trebuie trecut un
cal
alb peste mormântul celui decedat.
În cărţile de slujbă (Molitfelnic şi
Aghiasmatar) există rugăciuni de
dezlegare de
blesteme, dar ele nu sunt condiţionate
de prezenţa vreunui
animal. Şi apoi ce s-ar face laponii şi
eschimoşii care nu au cai?
76. Dacă moare un copil, când îl scot din casă, părinţii trebuie
să tragă înapoi de sicriu şi să zică: ,,Noi nu te lăsăm pe tine să pleci,
tu
lasă-ne pe noi să nu ne
iei cu tine”.
Cei îndureraţi de pierderea celor dragi, trag de coşciug nu pentru că
le este frică să nu moară şi ei, ci din părere
de rău că pierd o fiinţă mult
iubită. Chiar dacă zic ceva sau nu zic, cel mort nu poate hotărî nimic,
fiindcă stăpânul morţii şi al vieţii este Dumnezeu.
77. Să porţi mereu ceva pe dos (maioul,
şosetele, cămaşa...) ca să
nu se
lipească farmecele de tine.
Farmecele sunt
lucrarea vrăjitoarelor. Ele există,
dar citind din
Vechiul Testament
Cartea lui Iov, putem înţelege că Satan poate face
rău, însă numai cu îngăduială şi numai cât îi îngăduie
Dumnezeu:
„Atunci
Domnul a zis către Satan: ,,Iată, tot ce are el (Iov) este
în
puterea
ta; numai asupra lui să nu
întinzi mâna ta. Şi Satan a pierit
din
faţa lui Dumnezeu“(Iov
1:12). Deci farmecele sunt lucruri ale lui
Satan. Şi ele nu se vor apropia niciodată de omul cel bun şi corect, iar de
cel ce face rău se vor lipi chiar de ar avea toate hainele îmbrăcate pe dos,
aşa cum rezultă şi din cuvintele Sfântului Apostol Pavel în epistola către
Romani: ,,Fiţi înţelepţi spre bine (faceţi numai bine) şi
nevinovaţi la
rău (să nu faceţi nimănui nici un rău). Iar Dumnezeul păcii va zdrobi
repede
sub picioarele voastre pe Satana“ (adică, nu-i va îngădui
diavolului
să vă facă rău, chiar dacă cineva vă face farmece) (Romani
16:19).
78. Nu
este bine să-i cumperi copilului
haine înainte de a se
naşte.
Este o superstiţie şi se spunea aşa
fiindcă nu se putea şti ce va fi
copilul: parte bărbătească sau parte femeiască.
79. Nu
trebuie să te întorci din drum că nu-ţi merge bine.
Prima calitate a
memoriei este uitarea, şi de fapt este un dar deosebit
pe care îl avem de la
Dumnezeu. Dacă n-am uita, n-am putea să primi
noi informaţii în creierul nostru. De foarte multe ori uitarea este o
binecuvântare, ca în
cazul în care ne moare cineva drag. Dacă plecând la
piaţă ai uitat portofelul cu bani, trebuie să te întorci să-l iei, altfel nu vei
putea cumpăra nimic. Numai că întorcându-te să-l iei, să umbli cu grijă,
căci dacă răscoleşti toate plin de nervi sigur vei păţi
multe necazuri.
Într-o zi de Duminică am plecat spre Biserică. Pe
drum mi-am
amintit că am uitat ceva. M-am întors şi am
luat. Apoi din nou, în acelaşi
loc mi-am dat seama că mai uitasem ceva. M-am întors iarăşi
din drum.
Crezând acum că am luat totul, culmea, în acelaşi
loc mi-am adus aminte
că uitasem încă ceva. M-am întors din nou şi ce
credeţi? În casă mirosea
a ars. Când mă uit mai bine, uitasem fierul de călcat
în priză. Deci,
uitarea nu a fost un
ghinion, ci binecuvântare, lucrarea lui Dumnezeu
care mi-a ajutat să nu găsesc la întoarcere casa făcută scrum.
80. Când
se naşte un copil să i se
pună ursitorile.
Din neştiinţă oamenii au pus evenimentele din viaţa
lor pe seama
„sorţii“, a „scrisei“. Încă de la creaţie, Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu
DEMNITATE
şi LIBERTATE.
Deci omul fiind o
fiinţă liberă (liber de a face ce vrea: binele sau
răul) înseamnă că nu există „scrisă”, „soartă”
sau „predestinare”
cum
îi mai spun unii.
Spre exemplu, dacă Dumnezeu i-ar fi hotărât
prin ursitori unei femei
să facă 15 avorturi în viaţa
sa, nu ar mai avea de ce să o judece şi să o
osândească, deoarece femeia i-ar spune: „Doamne,
de ce să mă judeci,
că doar Tu mi-ai hotărât
să fac cele 15 avorturi!“. Sau
dacă un om
căzut în patima beţiei (unii
îi zic în mod greşit darul beţiei) ar omorî pe
cineva, la fel şi acesta i-ar spune: „Doamne, încă de la naştere
Tu
mi-ai
hotărât prin ursitori beţia şi crima. AŞADAR NU MĂ POŢI
OSÂNDI!“
Aşa cum oamenii nu pot hotărî
dacă să răsară sau nu mâine soarele,
tot aşa nu pot hotărî nici ursitorile drumul pe care va merge în viaţă noul
născut. Altfel îi punem la ursitori o minge şi ajunge mare fotbalist, îi
punem Codul Penal şi ajunge procuror, îi punem un bisturiu şi ajunge
medic, îi punem un
pistol cu apă şi ajunge general, îi punem un
engolpion şi o cruce, şi ajunge mitropolit.
Atenţie: în Moldova şi în
Ardeal nu se pun ursitori. Deci nu puneţi
ursitori la copii, ci
puneţi-le în suflet, din fragedă pruncie, mărgăritarul
cel
mai de preţ: CREDINŢA CREŞTIN-ORTODOXĂ.
81. Lunea
este postul Maicii Domnului.
Nu există nicăieri scris că Lunea este postul Maicii Domnului.
Conform cu porunca a
doua a Sfintei Biserici Ortodoxe zilele de post
rânduite sunt:
Miercurea şi Vinerea, pentru că Miercuri a fost vândut şi
Vineri a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos.
Postul de Luni este „elastic“
sau facultativ şi
deci va fi ţinut numai
de acei creştini care au anumite necazuri, pentru împlinirea unor dorinţe
sau alungarea
ispitelor. Cel mai bine ar fi dacă l-ar ţine dumnealor cu
binecuvântarea
preotului duhovnic, căci altfel pot cădea
în păcatul
mândriei şi şi-au pierdut astfel toată plata.
82. La
primul născut din familie,
chiar dacă este botezat, să nu i
se
tragă clopotul dacă moare, căci mor toţi ceilalţi care se vor naşte
după el.
Ce moartă se simte lumea de astăzi
pentru că nu mai înviază cu
fiecare Liturghie.
Clopotul este un obiect bisericesc nevinovat care
anunţă evenimentele deosebit de importante din viaţa noastră. El ne
anunţă orele de rugăciune, clipa cea mare a Învierii Domnului, sau în
fiecare Duminică ne cheamă la Sfânta Liturghie:
Unde
mergi creştine dragă, când e zi de sărbătoare,
Pe la
pieţe, pe la târguri, să-ţi duci marfa la vânzare?
Tu nu
vezi iubite frate, că-n zadar te osteneşti
Şi din
munca ta sărmane, chiar nimic nu
foloseşti?
Unde
mergi creştine dragă, când e zi de sărbătoare
La
petreceri şi la cârciumi, sau la
vorbă-n drumul mare
N-auzi
dangătul de clopot, n-auzi acel glas frumos
Care
zice : „LĂSAŢI TOATE şi veniţi lângă Hristos“.
Deci, clopotul nu
prevesteşte moartea tuturor celorlalţi
care se vor
mai naşte în neamul celui ce a murit, ci totdeauna cheamă creştinii la
rugăciune pentru mântuirea sufletului celui ce a murit.
83. Dacă moare un copil până la
vârsta de 7 ani să nu-i dai
lumânări să le ducă morţilor tăi pentru că el nu
ştie cui să le dea.
În primul rând,
oamenii ar trebui să ştie că mortul nu duce
lumânările noastre morţilor
noştri pe numele cărora
le-am aprins, ci
aceştia primesc de la Dumnezeu mângâiere.
84. La
nouă joi după Paşti să nu se meargă la muncă.
Nici Biserica, nici
Sfânta Tradiţie nu îndreptăţesc şi nici nu
amintesc acest lucru.
Acest lucru nu s-a pomenit nici în credinţa
iudaică,
nici în cea creştină. Şi atunci se naşte
clar o întrebare la care să
răspundeţi dumneavoastră:
cei care au inventat această sărbătoare sunt
cei leneşi sau cei gospodari?
85. Vinerea
să nu tai via.
Se spune că Iisus este „strugurele cel copt din care curge
vinul
care
mântuieşte lumea“. Vinerea
a fost ziua în care Dumnezeu Iisus
Hristos s-a adus pe
sine jertfă în faţa lui Dumnezeu Tatăl şi şi-a vărsat
scumpul său sânge prin jertfa de pe cruce, spălând
păcatele neamului
omenesc. Dar să nu amestecăm cele lumeşti cu cele sfinte. Vinerea
(dacă nu este cruce roşie
în calendar) este o zi obişnuită de lucru şi
nu-i
nici un păcat să tai via.
86. Dacă a murit fără lumânare să nu-i
faci pomană decât
sâmbăta.
Unde scrie aşa ceva? Acesta este tot o „teologie băbească“ fără nici
un temei în Biblie
sau în Sfânta Tradiţie. În general, pomenile se fac
sâmbăta pentru că atunci Domnul Iisus Hristos a fost în mormânt cu
trupul. De multe ori
auzim spunându-se despre cineva care a murit:
„Părinte, soţul
meu a murit cu lumânarea aprinsă, a
plecat cu
lumină, s-a mântuit“. „Dar cum a murit maică: spovedit,
împărtăşit?“ „O, nu maică! Cât m-am rugat eu de el şi
n-a vrut în
ruptul
capului să se spovedească şi să se împărtăşească, că nu-i
suferea
pe popi“. „Dar la Biserică a
fost Duminica? N-a călcat ăsta
pragul
Bisericii decât la Botez, la Cununie şi
acum la moarte pentru
ultima
dată“. „Dar păcate a făcut
în viaţă?“. „Maică şapte hotare
umbla;
i-au plăcut mult beţia şi femeile“.
Iată, oamenii trebuie să ştie
că este bineplăcut să aprindem
lumânarea. Dar
lumânarea este doar UN SIMBOL (al
luminii
dumnezeieşti) şi O JERTFĂ (fiindcă dai nişte bănuţi pe ea).
Dacă are lumânare când moare nu neapărat
se mântuieşte, iar
dacă moare fără lumânare nu neapărat
se osândeşte (mai
ales dacă
a
avut o viaţă aleasă, creştinească).
Ziua în care se face
pomană nu are nici cea mai mică importanţă.
Pomana trebuie făcută după puterea materială şi
din tot sufletul.
87. Până la Dumnezeu te omoară sfinţii.
Aceasta este o vorbă nu numai greşită, dar chiar dăunează Sfintei
noastre credinţe. Se bazează această zicală pe versetul: ,,Au nu ştiţi că
Sfinţii vor judeca lumea?“ (1Corinteni 6:2). Dar,
după cum se observă,
sfinţii vor judeca lumea, însă n-au omorât şi nici nu vor omorî pe
nimeni, ba dimpotrivă se roagă, mijlocesc la Dumnezeu neîncetat pentru
mântuirea noastră, fiind ,,Casnici ai lui Dumnezeu“.
88. Dacă ai un singur brad în curte, să-l
tai ca să nu rămâi
singur
(casele cu brazi rămân
pustii).
Altă păcăleală. Într-o zi vei rămâne
singur sau va rămâne singură,
cum o vrea Dumnezeu.
Bradul din curte să nu-l tai, pentru că plantele şi
mai ales arborii nu
ne pot influenţa viaţa decât în măsura în care le
folosim în tratamente
naturale (seminţele, coaja, rădăcinile, etc). Cum
poate acest brad să ne aducă rău în familie, când Iisus spune: ,,Nici
un
fir
din părul capului vostru nu va cădea fără ştirea lui Dumnezeu“.
BRADUL
ÎN POPOR ESTE SIMBOLUL VIEŢII
VEŞNICE.
89. Dacă omori un şobolan, 7 ani ai
ghinion.
Conform cu versetul
biblic: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi
pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările
cerului,
peste toate animalele ce se mişcă pe pământ şi peste tot
pământul“ (Facerea 1:28), omul
este stăpân peste toate vietăţile
pământului. Toţi cei cu suflet bun nu vor ucide prea uşor sau chiar deloc
nici măcar o furnică, iar cei răi vor face aceasta din plăcere.
Nu este
bine! Dar dăunătoarele le putem omorî fără a avea pedeapsă (cât despre
cei
7 ani de ghinion, nici vorbă să fie adevărat,
nu este nici o legătură
între
şobolan şi ghinion).
90. În
decursul fiecărui an trebuie să treci neapărat
de 3 ori
prin
Sfântul Altar dacă vrei să te mântuieşti ( bărbat sau femeie).
Bărbaţii nu au voie să treacă prin Sfântul Altar decât în caz de mare
nevoie şi numai cu binecuvântarea preotului slujitor. Femeile nici măcar
atât. Ele pot trece
prin Sfântul Altar numai atunci când se sfinţeşte sau se
resfinţeşte o Biserică şi numai cu binecuvântarea arhiereului care
slujeşte atunci.
Se trece numai o
singură dată, căci o dată ne-am şi botezat, şi mai
trebuie ştiut că nu cel ce trece prin altarul Bisericii se va mântui, ci cel
care prin credinţă va intra în Altarul Ceresc unde slujesc Sfinţii Îngeri.
91. Mireasa
trebuie să poarte la slujba de
cununie o păpuşă în
sân
ca să-i meargă bine în căsnicie.
Nu contează ce are mireasa cu ea sau pe ea pentru a-i merge bine.
Ba mai mult, punând o
păpuşă în sân este o practică vrăjitorească, iar
aceasta îl mânie pe
Dumnezeu. Mireasa care este credincioasă şi
are
suflet bun nu trebuie
să poarte nimic în sân şi-i
va fi bine pentru că
îngerul lui Dumnezeu
o va ocroti. Mireasa care este necredincioasă şi
are suflet rău orice ar purta, tot rău îi
va merge în căsnicie.
92. Pomul
vieţii nu ai voie să-l ţii în casă pentru că, atâţia
oameni
îţi vor muri din familie, câţi puişori îi ies pe tulpină.
Pomul vieţii a fost doar în Rai. Orice altă plantă cu acest nume nu
are nici o influenţă asupra vieţii noastre.
93. Tămâia se foloseşte
oricând, smirna numai în sărbători.
Putem să folosim şi una şi alta, oricând vrem fără nici-o oprelişte.
Pentru o mai bună înţelegere, între smirnă şi tămâie este o diferenţă ca
între pâinea albă şi cea neagră. O poţi folosi pe fiecare când o ai, cu
sfinţenie şi cu mulţumire la Dumnezeu.
94. În
perioada de necurăţie (regula
femeii), femeia nu are voie
să se atingă de flori sau de copaci
pentru că acestea se vor usca.
Nici
florile
nu are voie să le ude în această perioadă.
Femeile leneşe pot să nu facă nimic. Cele harnice pot face orice
lucru, în afară de a atinge cele sfinte (crucea, icoanele, anafura,
apa
sfinţită şi
nu pot intra în Biserică în
această perioadă).
95. Dacă o femeie este în perioada de necurăţie, să-şi lege o
cârpă albă la brâu şi atunci poate să intre
în Biserică şi chiar să se
atingă de obiectele sfinte (icoane, cruce, apa sfinţită).
Nu este adevărat. Porunca lui Dumnezeu este clară: „Şi a grăit
Domnul cu Moise şi cu Aaron zicând: De va avea femeia curgere
de
sânge
din trupul său, trebuie să stea şapte zile pentru curăţirea sa.
Tot
cel ce se va atinge de ea, necurat va fi până seara“
(Levitic
15:19).
96. Este
păcat să fie făcută sfeştania casei seara. Trebuie făcută
până în orele 12.
Un creştin fierbinte în credinţă face trei curăţenii în fiecare din cele
patru posturi mari
ale anului:
a) Curăţenie de praf, mizerie în toată casă...
b)Curăţenie de duhuri rele cuibărite
în casă, prin sfeştanie.
c) curăţenie în suflet prin mărturisirea
păcatelor pe care le-am mai
făcut de la ultima spovedanie încoace.
Sfeştania casei trebuie făcută de patru ori sau cel puţin o
dată pe an.
Sfeştania casei este o slujbă prin care se cere lui
Dumnezeu să fie
alungate puterile
potrivnice şi să vină binecuvântarea Sa peste casa
aceea prin rugăciunile făcute de preot. Ori o rugăciune
se poate face
oricând, dimineaţa, la prânz, seara sau noaptea.
97. La
mort să te duci neapărat cu două lumânări, una pentru
mort şi una pentru înger.
Lumânarea simbolizează lumina adevărului şi a sfinţeniei, care este
Dumnezeu, şi ne arată cum trebuie să fie viaţa oricărui creştin.
Lumânarea poate avea şi alte semnificaţii.
Atunci când se aprinde la
citirea Sfintei
Evanghelii simbolizează lumina adevărului care a
străbătut întunericul necredinţei.
La Botez se aprinde pentru luminarea
sufletului celui
botezat care vine de la întuneric la lumină, făcându-se fiu
al luminii lui
Hristos. La cununie cele două lumânări pe care le ţin
naşii
simbolizează pe cei doi Sfinţi
Arhangheli, Mihail şi Gavriil. La moarte,
lumânarea simbolizează lumina pe care dorim să o aibă pe calea
veşniciei. Mortului să-i
ducem o lumânare dar îngerului nu, fiindcă el nu
are nici un păcat (dacă ar
avea păcat ar fi diavol).
98. Pentru
a se căsători o fată trebuie să meargă la un preot să-i
treacă apa prin cununii.
Cununiile cuiva nu se
pot lega sau dezlega prin lucrări pământeşti.
Apa trecută prin cununii nu are nici o putere. Sfatul pentru cele care vor
să se căsătorească este să o facă din iubire curată,
respectând poruncile
lui Dumnezeu.
99. S-au şmecherit şi preoţii ăştia şi ne dau precestanie (Sfânta
Împărtăşanie) praf.
Pentru a nu exista
aceste vorbe spuse din neştiinţă, preotul trebuie să
le explice enoriaşilor săi ce este cu Sfânta Împărtăşanie folosită în
cazurile de urgenţă. Ea se sfinţeşte în Joia cea Mare (Cina cea de Taină
a
lui Iisus Hristos cu Sfinţii
Apostoli) şi se păstrează tot anul pentru
cazuri de urgenţă (de grijanie) sau pentru bolnavi netransportabili. Se
ştie
că Sfânta Liturghie nu se poate face oricând, dar nici omul nu
trebuie să moară neîmpărtăşit şi atunci această Împărtăşanie de rezervă
nu este o şmecherie a preoţilor,
ci o practică a Sfintei Biserici
dintotdeauna.
Dumnezeu să-i ierte pe cei care vorbesc aşa
ceva!
100.
La sfârşitul Sfintei
Liturghii, când preotul zice „Cu frică
de
Dumnezeu şi cu dragoste să vă apropiaţi“, trebuie să faci
trei paşi
către preot ca să te
mântuieşti.
Aceste cuvinte sfinte
le găsim şi în Biblie referindu-se la cei
pregătiţi pentru a primi Sfânta Împărtăşanie (post, spovedanie şi să aibă
binecuvântarea
preotului duhovnic de a se împărtăşi). Ceilalţi nu se pot
apropia de Sfântul
Potir (adică nu se pot împărtăşi). Deci,
nu prin cei
trei paşi ne mântuim , ci prin Sfintele Taine (Spovedania,
Împărtăşania
şi
celelalte).
101.
Să nu speli lenjeria
copilului după asfinţit că este păcat.
Într-adevăr există un verset în Biblie care spune aşa:
„Trebuie să
fac,
până ce este ziuă, lucrările celui ce M-a
trimis pe Mine;căci vine
noaptea,
când nimeni nu poate să lucreze“
(Ioan 9:4), însă aceste
cuvinte se referă la viaţă şi moarte, la lucrarea spre mântuirea sufletului
pe care trebuie să o facă fiecare credincios cât timp este viu. Copilul
trebuie ţinut curat, deci nu contează la ce oră din zi îi spală măicuţa lui
lenjeria (doar
să nu fie cruce roşie în calendar). Contează doar, dacă
începând cu vârsta de
7 ani, mama lui îl duce la spovedanie şi
împărtăşanie cel puţin în cele 4 posturi mari ale anului pentru a-i spăla
astfel „cămaşa sufletului“.
102.
De înălţarea Sfintei Cruci nu trebuie să mănânci ceva în
formă de cruce (colac, prescure), nici
nuci (pentru că au formă de
cruce
în miez) şi nici usturoi pentru
că are inima în el.
Nu ceea ce mănânci de ziua Sfintei Cruci contează, ci
cu ce credinţă
întâmpini această sărbătoare şi ce fapte bune faci în ziua aceea. De fapt,
această scorneală cu ce nu trebuie mâncat vine sigur de la persoane care
nici nu merg la
Biserică în acea zi de sărbătoare.
103.
Dacă treci de trei ori prin
Sfântul Altar când se face
sfinţirea sau resfinţirea
unei Biserici este ca şi
când te-ai boteza.
Cu alte cuvinte, dacă treci de trei ori prin şcoala
de şoferi este ca şi
când ai avea carnet,
dacă treci de trei ori pe sălile
unei facultăţi, este ca
şi
când ai avea diploma de licenţă.
Botezul este o Sfântă Taină care nu
se poate înlocui cu o
altă lucrare a Sfintei Biserici.
Trecerea prin Sfântul
Altar este un prilej (pentru unii poate unic) de
a vedea locul unde
preotul slujeşte Sfânta Liturghie, adică Sfânta Masă,
peştera Betleemului (proscomidiarul) şi Crucea răstignirii, dar acest
lucru nu mântuieşte pe nimeni. Se umple de bucurie duhovnicească şi va
fi răsplătit de Dumnezeu pentru credinţa cu
care a trecut prin faţa Sfintei
Mese.
Iubiţi credincioşi,
Superstiţiile pe care (cu ajutorul lui Dumnezeu) le-am
adunat în
această cateheză (adică învăţătură de credinţă ortodoxă) despre Falsa
Tradiţie, sunt ca nişte
ciuperci otrăvitoare care încearcă să crească
pe
Ogorul Sfintei credinţe Ortodoxe a lui
Dumnezeu. După cum
lumina
nu are părtăşie cu întunericul, tot aşa şi Biserica Ortodoxă,
nu
are părtăşie
cu minciuna (scorneala). În
locul acelor „practici
inventate“,
iată cum ar trebui să se înveţe creştinii unul pe altul, aşa
cum
scrie în cărţile de slujbe:
► Până la Botez îi putem spune copilului pe nume, pentru că
certificatul
de naştere este deja eliberat cu numele
respectiv, iar la
opt
zile după naştere, se merge cu copilul la Sfânta Biserică unde i se
citeşte rugăciune la însemnarea
pruncului (cu Sfânta Cruce)
punându-i-se
şi numele.
► Iar
când se împlinesc 40 de zile, se aduce pruncul în Biserică,
ca să se îmbisericească,
adică să facă început intrării
în Biserică. El
este
adus de maica sa, fiind curăţită, şi fiind de faţă şi naşul cel ce la
botezat.
► La
opt zile după cununia religioasă, mirii trebuie să vină la
Biserică cu lumânările de la nuntă, să le aprindă şi preotul să le
citească molitfa. După aceasta,
lumânările de la cununie rămân
pentru
a fi folosite în Sfânta Biserică.
„Fraţilor, vă poruncim
în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să
vă feriţi
de orice frate care umblă fără de
rânduială şi
nu după
predania
care aţi
primit-o de la noi“ (2 Tesaloniceni 3:6).
BIBLIOGRAFIE:
Biblia E.I.B.M., 1988; Biblia E.I.B.M., 1992; Biblia
E.I.B.M., Bucureşti,
1994; Învăţătură de credinţă creştin ortodoxă - Craiova 1952; Învăţătura
de credinţă creştin
ortodoxă, Cluj,1993; Noul Testament versiunea Anania - 1993;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu