sâmbătă, 27 septembrie 2014

DESPRE P ĂC A T U L B E Ț I E I

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


               CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
                                           DESPRE
                       P ĂC A T U L   B E Ț I E I


         Motto: „Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi
         îmbătătoare; vai de cei ce până târziu seara se înfierbântă cu vin
                                               (Isaia 5:11) “.
                                                                                                   Preot Ioan
                                  Iubiţi credincioşi,
               Unul dintre păcatele care macină omenirea dintotdeauna este
păcatul beţiei. La unii oameni acest păcat pare a fi de netămăduit şi
totuşi este o robie de care se poate scăpa. Se ajunge la o asemenea
stare datorită lipsei de credinţă, de rugăciune, de post, de spovedanie
şi împărtăşanie cel puţin de 4 ori pe an, absenţei de la Sfânta
Liturgie în fiecare Duminică, lipsei de voinţă sau a unor necazuri
pe care omul nu poate să le depăşească de unul singur, fiindcă nu a
cerut ajutorul Bisericii. Dar de fapt ce este păcatul? Păcatul este
călcarea cu deplină ştiinţă şi cu voie liberă, prin gând, cuvânt sau faptă a
voii lui Dumnezeu. Ce înseamnă atunci cuvântul beţie? Cuvântul BEŢIE
- A SE ÎMBǍTA înseamnă consumarea peste măsură a băuturilor
alcoolice ameţitoare (vin, ţuică etc.), fapt ce devine uneori obişnuinţă
şi apoi patimă. Beţia nu este vătămătoare numai trupului, îmbolnăvindul,
ci şi sufletului şi de aceea se numără printre păcatele de moarte care
exclud sufletele de la Împărăţia lui Dumnezeu: „NU VǍ AMǍGIŢI:
nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici
malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, NICI BEŢIVII, nici
batjocoritorii, nici răpitorii NU VOR MOŞTENI ÎMPǍRǍŢIA LUI
DUMNEZEU“ (1Corinteni6:9-10). Dar beţia, în sens figurat, este -
după spusa vechilor comentatori - imaginea orgiilor şi a viciilor.
Tâlcuind textul: „Cei ce dorm, noaptea dorm şi ce cei ce se îmbată,
noaptea se îmbată(1 Tesaloniceni 5:7), Sfântul Ioan Gură de Aur
(în Omilia XI) spune că beţie sunt şi toate viciile, căci şi bogăţia este o
beţie a sufletului, ca şi pofta nesăţioasă de avuţii sau de desfrâu etc.,
toate fiind pierzătoare de suflet. «Iar de va zice sluga aceea în inima
sa: Stăpânul meu zăboveşte să vină, şi va începe să bată pe slugi şi
slujnice, şi să mănânce, şi să bea şi să se îmbete. Veni-va stăpânul
slugii aceleia (Dumnezeu) în ziua în care ea nu se aşteaptă şi în ceasul
în care ea nu ştie şi o va tăia în două, iar partea ei va pune-o cu cei
necredincioşi (adică la osândă, în iad)» (Luca12:45-46).
Există însă şi o beţie spirituală, a celor însetaţi după cuvântul lui
Dumnezeu. În ziua Cinzecimii, Apostolii şi cei prezenţi s-au umplut de
Duhul Sfânt şi de harismele lui, încât prooroceau şi grăiau în alte limbi
omeneşti (Faptele Apostolilor 2:4-11), iar unii din mulţime ziceau că
„sunt plini de must“, adică beţi (Faptele Apostolilor 2:13). Ei însă plini
fiind de Duhul Sfânt, au început a grăi fără teamă Cuvântul lui
Dumnezeu, suferind prigoane, închisori şi moarte. Apostolii, cu această
puterea spirituală a Duhului Sfânt, primită de la Hristos (Ioan 20:21-23),
au întemeiat Biserici (hirotonind episcopi, preoţi şi diaconi), au
propovăduit, au sfinţit altare şi oameni prin săvârşirea Sfintelor Taine şi
au călăuzit popoarele încreştinate pe calea mântuirii.
                             Istoria băuturilor alcoolice
Băuturile alcoolice au fost folosite aproape în întreaga lume, încă
din timpuri străvechi. Există consemnări ale folosirii acestora de către
vechile civilizaţii încă din anul 6.000 î.d.Hr. Producerea vinului îşi are
originea în Orientul Mijlociu, unde viţa-de-vie dădea roade fără îngrijiri
speciale. Vechiul Testament îi atribuie lui Noe plantarea primei culturi
de viţă-de-vie, considerându-l şi prima persoană care s-a îmbătat. În
oraşul sumerian Nippur, berea şi vinul erau folosite ca băuturi tonice, în
scop medical încă din anul 2.000 î.d.Hr. Manifestările religioase ale
vechilor egipteni şi ale asirienilor includeau petreceri care durau zile de-a
rândul şi la care se consumau băuturi alcoolice . Unul dintre cei mai
populari zei egipteni, Osiris, era considerat a fi primul cultivator al viţeide-
vie şi cel ce produsese berea din cereale. Este de asemenea interesant
de ştiut faptul că un faraon ce a trăit acum aproximativ 5.000 de ani a
scris primul epitaf dedicat unui alcoolic.
În Grecia, beţia nu era un fapt cunoscut înaintea apariţiei noului zeu
Dionysos (zeul vinului şi al petrecerilor). Prin secolul al VII-lea î.d.Hr.,
consumarea băuturilor alcoolice devenise o parte importantă a vieţii de zi
cu zi. Grecii au remarcat faptul că, deşi vinul poate crea o stare plăcută,
poate, de asemenea, să-l determine pe un individ să facă lucruri pe care
în mod normal nu le-ar fi făcut sau chiar să-şi iasă din minţi. Filosofi
greci, cum ar fi Socrate sau Platon recomandau cumpătarea şi incriminau
abuzul de alcool. Oricum, se ştie că sfaturile lor au fost adesea ignorate,
între cei care le-au ignorat aflându-se şi Alexandru cel Mare, despre care
se crede că ar fi murit în timpul unei petreceri, la vârsta de 33 de ani,
după ce cucerise întreaga lume cunoscută.
E posibil ca beţia pe scară largă să fi dus la căderea Babilonului,
în anul 539 î.d.Hr. Perşii au atacat şi distrus oraşul în timpul unui
festival când toţi locuitorii erau beţi.
Romanii au fost familiarizaţi cu vinul de către greci şi, cu toate că ei
au cucerit Imperiul Grec, au fost de fapt cuceriţi de cultura greacă, de
zeii lor şi de dragostea grecilor pentru consumul vinului. Romanii au
transformat sărbătorile bahice (Dionysos a devenit Bachus, în latină)
în manifestări de o amploare necunoscută la acea vreme,
caracterizate prin excese alimentare şi de alcool, orgii sexuale,
ceremonii religioase stranii, crime ritualice. Consumul băuturilor
alcoolice era răspândit printre reprezentanţii claselor superioare şi printre
conducătorii Imperiului Roman, vânzarea şi folosirea acestora ajungând
până în Spania, Franţa, Germania şi în Insulele Britanice. Pe măsură ce
luxul, avariţia şi ambiţia au condus spre declinul Romei, lăcomia şi
băutura i-au aruncat pe împăraţi în decadenţă şi moarte.
Creştinismul a ajutat la instaurarea unei poziţii moderate faţă
de consumul de băuturi alcoolice. Astfel, băuturile alcoolice s-au
extins de la o ţară la alta, fiind transformate în funcţie de tipul de fructe
existent şi de gusturile locuitorilor: votka obţinută din cartofi în Rusia,
whisky, bere, gin, coniac în Europa, berea în Insulele Britanice, „saki“
în Japonia, „soma“ în China, „chica“ şi „pulque“ în America de Sud,
romul în Insulele Caraibe. În sfârşit, oricine are acces (şi o anumită
preferinţă) la băuturile alcoolice.
                          Dependenţa de băuturile alcoolice
              În lucrarea sa „Cele patru patimi“, profesorul Nicolae Paulescu
(despre care Nicolae Iorga spunea că a trăit ca un mucenic şi a murit ca
un sfânt) a evidenţiat rolul „Beţiei“, al „Desfrâului“, „Hoţiei“ şi al
„Trufiei“ în învrăjbirea oamenilor. Aceste patimi sunt produse de
devierea instinctelor de Nutriţie, de Reproducere, de Proprietate şi de
Dominaţie de la scopul lor firesc: „Animalul, încătuşat de instincte,
nu se abate niciodată de la legile naturii.
Omul însă, lăsat mult mai liber a putut să
lepede lanţul instinctelor şi a călcat în
picioare aceste admirabile legi stabilite de
Dumnezeu în vederea fericirii lui. El nu
ţine seamă decât de senzaţiile plăcute ce
însoţesc îndeplinirea actelor instinctive. Şi,
în loc să se înalţe până la scopul
instinctului, el nu mai urmăreşte decât
plăcerea, devenită unică ţintă a activităţii
sale. Astfel s-au născut patimile sau viciile,
care nu mai sunt altceva decât căutarea
excesivă a plăcerii ce rezultă din
satisfacerea unor trebuinţe instinctive...anormale, alterate, deviate“.
                                        Alcoolismul
Alcoolism, în sens strict medical, este o boală produsă de abuzul
repetat şi în cantităţi mari de băuturi alcoolice, pentru consumul cărora
individul manifestă o atracţie bolnăvicioasă. Se
consideră că termenul de alcoolism a fost pus
în circulaţie de către Magnus Huss (1849). În
sens mai larg, alcoolismul reprezintă suma
efectelor nocive pe care le exercită abuzul de
alcool asupra sănătăţii, existenţei, activităţii şi
prosperităţii societăţii. Alcoolul este o otravă
care în caz de ebrietate acută se absoarbe
repede în stomac şi trecând în sânge acţionează
asupra celulelor nervoase, provocând pierderea
atenţiei şi a controlului. Alcoolismul poate să
fie de două feluri: alcoolism acut şi alcoolism
cronic.
Alcoolismul acut (beţia) produce o afectare neuropsihică, crescând
probabilitatea unui comportament cu risc (agresiunea, delicvenţa,
suicidul, accidente de circulaţie).
Alcoolismul cronic este o toxicomanie, consecinţă a consumului
excesiv şi sistematic. Poate induce:
afectarea tubului digestiv:gastrită atrofică, duodenită,
enterocolită, pancreatită cronică cu tulburări secundare ale digestiei,
steatoză hepatică, hepatită cronică, ciroză hepatică, cancer hepatic;
afectarea sistemului nervos central: tulburări de percepţie şi
memorie, euforie, depresie afectivă, susceptibilitate exagerată,
scăderea voinţei, pasivitate, egocentrism, demenţă în cazurile grave
(acestea duc la afectarea mediului familial, socio-profesional);
afectarea sistemului nervos periferic: manifestări
polinevritice;
scăderea duratei de viaţă;
afectarea aparatului cardio-vascular;
afectarea fătului în cazul mamelor alcoolice: deficienţe fizice,
mortalitate infantilă, deficienţe psihice şi mai târziu în viaţă
dezadaptare socială.
                             Alcoolismul şi consecinţele lui
Alcoolismul poate fi definit ca un obicei, o toxicomanie, ce constă în
a consuma alcool mai mult şi mai des decât tolerează organismul,
determinând obişnuinţa şi dorinţa irezistibilă de a repeta ingestia.
Alcoolul nefiind un toxic care se acumulează în organism, eliminându-se
relativ rapid, nu poate determina o intoxicaţie cronică decât prin
repetarea aportului toxic. Efectele nefaste generate de alcoolism se
cunosc încă din antichitate. În mileniul al treilea înainte de Hristos, în
epoca antică, beţia se pedepsea cu moartea. Codul lui Hamurabi din
Babilon, către anul 1700 î.d.Hr., reglementa comerţul şi adunările cu
caracter politic în casele negustorilor de băuturi alcoolice. Asclepizii din
Grecia antică au sesizat bolile ficatului ca urmare a abuzului de vin, iar
Aristotel denumea beţia „demenţă voluntară“. La indieni beţivilor li se
turna pe gât metal topit, iar la arabi profetul Mahomed interzicea prin
Coran consumul vinului.
În învăţătura biblică, viţa-de-vie a ieşit din mâinile creatoare ale lui
Dumnezeu şi vinul este destinat să înveselească inima omului. Însă este
păcat ca omul să abuzeze de vin. Sfântul Apostol Pavel îl sfătuieşte pe
ucenicul său Timotei, care suferea de stomac să consume un pic de vin
pentru stimularea digestiei. În schimb, atrage atenţia asupra gravităţii
abuzului în consumarea de alcool. Pe beţivi îi aşează alături de idolatri şi
îi exclude din Împărăţia Cerurilor; femeilor le atrage atenţia să nu se
„dedea la băutură“, iar slujitorilor altarului le cere să fie cumpătaţi: „Să
ne dezbrăcăm aşadar de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm în
faptele luminii. Să trăim cuviincios, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi
în beţii, nu în necurăţii şi fapte de ruşine, nu în certuri şi pizmă
(Romani 13:12-13).
Tabloul alcoolismului este tragic. În secolul al XVI-lea, Sebastian
Frank observa că „Bachus ucide mai multă lume decât războaiele“ şi
că „mult mai mulţi oameni se îneacă în pahar decât în mare“.
Începând cu revoluţia industrială, alcoolismul a luat amploare, devenind
astăzi un flagel la scară planetară cu consecinţe distrugătoare
incalculabile pentru individ şi societate. Alcoolul a devenit un
„instrument al morţii“. Alcoolismul este a treia cauză a mortalităţii în
lume, după bolile cardio-vasculare şi cancer. Alcoolicul se autodistruge
fizic şi mai ales psihic, mintal, din cauza intoxicaţiei chimice.
Ciroza de ficat provocată de consumul excesiv de alcool este a patra
cauză a decesului la cei care mor între 25-60 de ani. În unele ţări ale
lumii aproape jumătate din paturile spitalelor sunt ocupate de
consumatorii de alcool. Povara pe care aceştia o impun societăţii este
uriaşă. În unele ţări alcoolicii înghit o dată cu băutura aproape 10% din
fondurile pe care guvernele le alocă pentru sănătate.
Este conoscut că prima cauză a crimelor este alcoolul, că
aproximativ 70% din crime se comit la beţie. Odată cu distrugerea
trupului, a creierului, alcoolicul îşi distruge sufletul, demnitatea umană,
viaţa morală şi spirituală; distruge „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu“
din el, în care stă toată măreţia omului şi prin care se diferenţiază de
toate celelalte fiinţe; distruge relaţia cu aproapele provocând multe
suferinţe şi lacrimi celor din jurul său, familiei, colectivului de muncă,
vecinilor.
Se spune că adevărata cauză a alcoolismului se află în sufletul
omului şi este necredinţa în Dumnezeu. Răspândirea nemaiîntâlnită
a alcoolismului astăzi este direct proporţională cu răspândirea
ateismului în lume. Dacă Dumnezeu nu există, viaţa îşi pierde orice
valoare. Dacă nu mai există un suflet de mântuit şi o viaţă de dincolo,
viaţa îşi pierde sensul şi devine absurdă, iar omul nu mai are nici o
răspundere nici faţă de Dumnezeu, nici faţă de semenii săi, nici faţă de el
însuşi.
                     Cauzele consumului de alcool la tineri
Anumite tipuri de personalitate (hiperemotivi, persoane cu
complexe de inferioritate şi cu instabilitate psihică); alcoolul facilitează
debarasarea de dificultăţi de ordin caracterial, redă încrederea şi
permite afişarea unei false bunăstări.
Terenul ereditar (transmiterea genetică a unei enzime implicate
în metabolismul alcoolului).
Tradiţii proalcoolice.
Presiunea grupului.
Dorinţa de experimentare (pentru mulţi tineri alcoolul este un
simbol de maturitate).
Exemplul idolilor.
Conflicte cu părinţii.
Mediu social.
Teama de obligaţiile impuse de vârsta adultă (de exemplu
căutarea unei slujbe).
Slăbiciune, absenţa voinţei.
                                   Alcoolul şi bolile
Consumul de alcool este o intoxicaţie continuă şi lentă. Stomacul nu
mai poate prelucra „licoarea lui Bachus“. Împreună cu el suferă şi
celelalte părţi din corp, mai ales ficatul care are un rol foarte important în
digestie. Dar atacul continuă şi asupra celorlalte organe: totul cade, se
ruinează, slăbeşte, se strică,până la popasul final al beţiei, la
slăbirea creierului, până la nebunie. Un pericol serios îl
prezintă şi consumul cumpătat, zilnic, al băuturilor spirtoase.
Ca urmare a acestor consumuri apar: tremurul mâinilor,
anemie, insomnie, coşmarurile, slăbirea memoriei şi agitaţii
nervoase. Alcoolul în cantitate mare compromite capacitatea
imunitară a organismului şi, prin aceasta, pe de-o parte îi face
pe alcoolici receptivi la tot felul de boli, iar pe de altă parte,
odată îmbolnăviţi, le îngreuiază vindecarea. Cândva se credea
că în caz de epidemie sau de holeră, trebuie băut mult vin
roşu. Astăzi ştim că alcoolul paralizează activitatea
globulelor albe, care au tocmai rolul de a distruge microbii.
Orice medic poate confirma că cine bea mereu băuturi spirtoase se
îmbolnăveşte mai repede la plămâni, nu rezistă la tuberculoză, tifos şi
holeră, suportă mai greu operaţiile etc.. Mortalitatea la cei alcoolici este
mai mare decât la cei care nu beau. Dacă nu ar exista alcoolismul, mult
mai mulţi dintre oameni ar ajunge la vârsta de 70-80 de ani, căci oamenii
prin alcool, chiar dacă nu contractează boli mortale, îşi slăbesc forţele,
aşa încât vor fi primele victime ale epidemiilor.
                         Alcoolul, inamic al vieţii care se naşte
                                         (O scurtă retrospectivă)
Se pare că, din timpuri străvechi, observaţii empirice au atras atenţia
asupra pericolului pe care-l reprezintă pentru viitorul copil consumul de
băuturi alcoolice de către femeia gravidă sau de către ambii părinţi,
înaintea sau chiar în perioada concepţiei. Iată câteva din mărturiile care
atestă cele de mai sus.
În Cartea Judecătorilor din Vechiul Testament (care, de altfel
consemnează multe din cunoştinţele şi obiceiurile sau prescripţiile legate
de igienă şi alte probleme medicale), mama lui Samson primeşte
avertismentul de a nu consuma vin sau băuturi tari, deoarece va fi
în curând gravidă.
Legile legendarului rege Licurg al Spartei interziceau
împreunarea trupească a soţului cu soţia după consumul de băuturi
alcoolice.
În Cartagina s-a interzis mirilor de a consuma vin (alcool de
orice fel) în noaptea nunţii pentru a nu concepe copii cu defecte.
Conform unor texte din secolul al XVII-lea, Aristotel spune că
„...femeile nebune sau în stare de beţie ... dau naştere cel mai frecvent
unor copii care le seamănă...“.
În evul mediu, în cantonul Argau, din Elveţia, multe femei
gravide consumau din belşug băuturi alcoolice, îndeosebi băuturi
tari, pentru a avea copii de dimensiuni mai mici şi - în consecinţă - o
naştere mai uşoară.
Primele relatări, privind copiii „loviţi“ de efectele consumului
de băuturi de către părinţi, datează din prima jumătate a secolului
al XVIII-lea, când guvernul Angliei a dat frâu liber producţiei de
băuturi spirtoase, prin desfiinţarea impozitului pe distilare. A urmat
aşa-numita „epidemie a ginului“.
În 1726, Colegiul Medicilor raporta Camerei Comunelor:
„...consumul de băuturi de către părinţi este o cauză a naşterii unor
copii slabi, nedezvoltaţi şi bolnavi...“ şi cerea în consecinţă, limitarea
vânzării ginului. Peste 10 ani, în 1736, un comitet din Middlesex scria:
„...Mame nenorocite se obişnuiesc cu alcoolul...copiii se nasc bolnavi
şi slabi, arată de multe ori zbârciţi şi bătrâni, de parcă ar avea o vârstă
mult mai înaintată..“
Psihiatrul francez Morel (1857) a studiat descendenţii a 200 de
alcoolici şi a considerat drept cauză a multiplelor boli nervoase şi psihice
consumul patern de băuturi alcoolice.
Prima investigaţie epidemiologică a fost întreprinsă de Howe
(1848), care strânge datele a 300 de copii şi adulţi cu probleme psihice şi
găseşte, la 145 din cei studiaţi, părinţi alcoolici.
În ultimul an al secolului al XIX - lea, Sulivan publică un studiu
detaliat care conţinea observaţiile sale făcute asupra a 600 de descendenţi
din 120 de mame alcoolice, deţinute în închisoarea din Liverpool.
Faptele constatate erau greu de neglijat: 56% dintre copii se născuseră
prematur, mortalitatea până la vârsta de 2 ani era mare şi creştea direct
proporţional cu avansarea alcoolismului mamei. În primul an al secolului
nostru, doctorul Bezzola întreprinde o interesantă investigaţie statistică
asupra naşterilor din Elveţia şi constată că după 9 luni de la data unor
mari serbări populare s-au născut mai mulţi copii cu tulburări psihice......
                     REZULTǍ UN FAPT DE NETǍGǍDUIT:
           ALCOOLISMUL PǍRINŢILOR, ÎN PRIMUL RÂND AL
          MAMEI, REPREZINǍ O NOXǍ PENTRU DESCENDENŢI.
           DECI, ALCOOLUL ESTE „INAMIC AL VIEŢII CARE SE
                                                          NAŞTE!“
                 Dacă aceşti savanţi ar fi citit cu atenţie Biblia ar fi putut ajunge la
aceleaşi concluzii fără atâtea cerecetări şi statistici, fiindcă Dumnezeu s-a
îngrijit să ne descopere aceste lucruri cu mii de ani înainte. În Vechiul
Testament, în Cartea Judecătorii, ni se relatează că trăia în vremea aceea
un om cu numele Manoe şi femeia lui era stearpă. «Odată însă s-a arătat
femeii îngerul Domnului şi i-a zis: „Iată tu eşti stearpă şi nu naşti; dar
vei zămisli şi vei naşte fiu. PǍZEŞTE-TE DAR, SǍ NU BEI VIN,
NICI SICHERǍ ŞI NIMIC NECURAT SǍ NU MǍNÂNCI“
(Judecători 13:3-4). Şi a venit femeia şi i-a spus bărbatului ei zicând că a
venit la ea un om al lui Dumnezeu, care era foarte luminos la înfăţişare
ca un înger. Şi atunci Manoe s-a rugat la Dumnezeu: „Doamne, fă să
vină iarăşi pe la noi omul pe care l-ai trimis Tu, şi să ne înveţe ce să
facem cu copilul care se va naşte“ (Judecători 13:8). Şi a ascultat
Dumnezeu glasul lui Manoe şi îngerul a venit învăţându-i acelaşi lucruB
„Să nu mănânce nimic din câte rodeşte viţa- de-vie; SǍ NU BEA
VIN, NICI SICHERǍ...“ (Judecători 13:14). Atunci Manoe l-a invitat
pe înger să-l aştepte până va aduce jertfă înaintea lui Dumnezeu un ied şi
prinos de pâine. „Când a început a se înălţa flacăra de la jertfelnic
spre cer, îngerul Domnului s-a ridicat cu flacăra de pe jertfelnic.
Atunci Manoe a înţeles că acela fusese îngerul Domnului“
(Judecători 13:20-21). La fel ca Samson a fost profeţit şi Sfântul Ioan
Botezătorul ca unul care „va fi mare înaintea Domnului; nu va bea
vin, nici altă băutură ameţitore şi încă din pântecele mamei sale se
va umple de Duhul Sfânt“(Luca 1:15).
                    Alcoolismul ia proporţii îngrijorătoare
Conform precizărilor făcute de dr. Cornelia Vulpe, şeful secţiei de
psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean din Iaşi, la nivel internaţional
depresiile ocupă primul loc în topul bolilor. În România, însă, pe primul
loc se află alcoolismul, urmat de depresii.
     Alcoolismul şi toxicomania, factori de dezechilibru social
Alcoolismul şi toxicomania sunt expresia unui dezechilibru afectiv
şi social al individului în cauză. De obicei, aceste boli apar atunci când
individul nu mai poate face faţă singur stimulilor stresanţi din jurul lui
sau când mediul familial, anturajul, îl împing către acest mod de viaţă.
Alcoolismul a luat amploare în ultimii zece ani în toate păturile sociale.
Sunt pacienţi care trăiesc într-o sărăcie lucie, sunt slabi, nespălaţi, nu au
casă, dar care găsesc resurse să consume zilnic alcool în cantităţi mari.
Mai grav este că ajung la spital pacienţi în comă alcoolică din rândul
elevilor de liceu, elevi care provin din familii cu nivel de trai bun.
(Tatiana Preduţ, „Despre alcoolism şi toxicomanie“, CURIERUL
MEDICAL, 2000).
            Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
                                    (Despre băuturi alcoolice)
        Iată ce-l învaţă Neagoe Basarab pe fiul său Teodosie dacă va vrea
să fie domnitor: „Cu băutura să nu-ţi îngreuiezi trupul, că mulţi zic:
bună este băutura multă. Cum este bună? Omul, când se îmbată,
dacă are minte multă atunci o pierde, dacă are mâini, nu-i sunt de
folos, dacă are picioare nu poate merge în ele, dacă are limbă, nu
poate vorbi cu ea. Deci, cum să nu fie rea beţia, dacă întreg trupul
nu-i mai foloseşte, ca să poată face ceva pentru Dumnezeu şi pentru
oameni. Şi încă şi alt rău izvorăşte din beţie, şi anume mai întâi
îmbolnăveşte trupul şi-şi sărăceşte casa, apoi îşi pierde mintea. Şi din
clipa în care-şi pierde mintea, atunci este pierdut şi cu sufletul. Şi tu
să bei, dar cu măsură, încât mintea ta să biruiască vinul, iar nu să
biruiască vinul mintea ta... Să nu faci daruri la beţie, pentru că îţi
vei risipi vistieria şi îţi vei căpăta nume rău, că vor zice aşa: „Să
mergem chiar acum la domnul acela nevrednic, pentru că acum este
beat; deci, când este treaz, el nu ne va da, iar când se îmbată, îşi
pierde mintea şi nu ştie cui dă!“ ...La beţie să nu te mânii, nici să
osândeşti, pentru că şi aceasta este un nume deosebit de rău...Căci şi
Sfânta Scriptură mărturiseşte, zicând: „Sunt unii care mai mult se
mulţumesc şi se bucură de cuvinte bune, decât alţii de mâncare şi de
băutură...Ascultă pe Domnul zicând: „Luaţi seama, să nu se
îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură!“ Şi iarăşi prin
proorocul zice: „Treziţi-vă, băutorilor de vin la beţie şi tânguiţi-vă
că se ia din mijlocul vostru veselia şi bucuria!“. Bine este a sta
departe de vinul cel mult, căci este scris: „În lemnele cele multe se
face foc mare şi în mâncărurile cele multe se aţâţă desfrâul; precum
untdelemnul aţâţă flacăra, aşa şi vinul porneşte patima desfrâului“.
Căci precum lucrătorul beţiv nu se va îmbogăţi, aşa şi sufletul care
iubeşte beţia nu va înmulţi faptele bune, ci şi ceea ce are va pierde...
Fiule, „la vin nu te face viteaz“ şi nu te lăuda cu el, „căci pe mulţi i-a
pierdut vinul“ şi multe rele a făcut. El a făcut pe Noe să adoarmă
dezgolit şi a râs fiul său Ham de el, el a făcut pe Lot să se însoţească
cu ficele sale, el a doborât în cele din urmă pe Samson cel viteaz,
bărbat care se născuse din făgăduinţă şi puternic cum n-a mai fost
un altul între fii oamenilor care zice: „Nu te uita la băutură când
face spume în pahar, alunecă uşor dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi
înţeapă ca o viperă. Ochi tăi se vor uita după femei şi gura ta va
vorbi prostii. Şi vei fi ca un om culcat în mijlocul mării şi ca un
cârmaci adormit la cârmă“. Omul când apucă patima beţiei îşi vede
pieirea, dar nu se mai poate opri. Solomon simţea şi scria că a
pierdut cârma vieţii şi totuşi nu s-a mai putut întoarce din calea
pieirii. N-are diavolul alt ajutor mai bun ca băutura şi beţia.
Ce spuneau poeţii şi filozofii despre beţie
„Beţia nu este altceva decât o nebunie voluntară(Seneca,
Epistolae ad Lucilium).
„Noaptea, iubirea şi vinul nu îndeamnă la nimic cumpătat“
(Ovidius, Amores,1,6,59).
„Cel ce se biruie pe sine, în slăbiciunea lui, este mai puternic
decât acela ce supune o cetate (Fr. Schiller).
„Fugi de plăcerea care dă naştere durerii“ (Solon).
„Paharele pline pe cine nu fac vorbăreţ? (Horaţiu,
Epistulae,1,5,19).
„Beţivul îşi îneacă întâi necazurile şi apoi viaţa“ ; „Izvoarele
răutăţilor dintr-o ţară sunt cârciumile şi luxul“; „Viciile sunt călăii
care te omoară încet ca o sabie ascuţită(Nicolae Iorga).
„De beţie fugi în viaţă, chiar în val căutând scăpare / În
pahar te-neci adesea mai curând decât în mare“ (Vasile Militaru,
Vorbe cu tâlc).
„In vino veritas!“ (lat. „În vin e adevărul“) - Expresie veche
de peste 2000 de ani, dar cu cât mai veche cu atât mai vestită, ca şi vinul
la care se referă. Paternitatea ei este atribuită lui Alceu, poet grec care a
trăit cu 6 veacuri înaintea erei noastre. Pe vremea lui, celor bănuiţi de
fapte infamante li se turnau vinuri tari în amfore mari de lut, spre a-i
îmbăta şi scoate de la ei adevărul. Din acest fapt a scos şi Alceu un
adevăr pe care l-a turnat în cupa mică a unei maxime, extrem de des
aflată pe buzele oamenilor. Omul, la băutură, devine expansiv, vorbăreţ.
El dezvăluie atunci taine, intimităţi, adevăruri pe care la ascunde când
este treaz. Expresia se foloseşte şi în zeflemea.
                                             Expresii
A bea vin unde cântă broasca = a bea apă; A boteza laptele,
rachiul sau vinul = a pune apă în...; a falsifica; A-l ajunge pe cineva
băutura = a se îmbăta; A lucra pe cineva în foi de viţă = a unelti
împotriva cuiva, a pregăti ceva în ascuns împotriva cuiva; Beţivului şi
dracul îi iese cu ocaua înainte = beţivul găseşte oriunde prilej să bea;
Beat mort (sau turtă, lemn, lulea,criţă,tun, cuc, frânt...) = beat peste
măsură.
                                     Mintea şi vinul
          O veche istorioară din Orient spune aşa: Când omul bea primul
pahar, mintea începe să se îngrijoreze, spunând: „Destul, vinule,
destul...Opreşte-te, ajunge!“ Când omul mai bea încă un pahar, atunci
mintea se supără şi se ia la ceartă cu vinul, fiindcă după ce omul bea şi al
doilea pahar, vinul începe a împinge mintea, ca să-i ia locul. Şi de aici
ceartă şi neînţelegere. La cel de-al treilea pahar pe care îl bea omul,
mintea supărată îi zice vinului: „De-acum rămâi tu în locul meu!“ Iar
omului îi zice: „ Rămâi sănătos, omule!“ Nu ţi-a fost de ajuns un
pahar, ci ţi-au trebuit trei, iar după trei vin treizeci şi trei. De acum
ascultă de vin“.
                       Deci, de la al treilea pahar începe slujba diavolului. Diavolul
privegează neîncetat şi-i îndeamnă pe oameni să intre în cârciumi „La
un pahar“. Când este omul necăjit, diavolul îndată îi şopteşte: „Hai,
omule, la un pahar!“. Dacă este ostenit, îl îndeamnă: „Hai la un
pahar!“. Iar dacă-i Duminică sau o altă sărbătoare mare: „Hai în
cârciumă la un pahar!“, iar în aceste pahare este moarte şi otravă.
Olofern, viteazul general al oştirilor asiriene, din cauza beţiei şi-a
pierdut capul (Iudit 12:13). Aşa îşi pierd capul şi sufletul şi în vremurile
noastre mulţi creştini nesocotiţi din cauza beţiei.
Nabal, bogătaşul israelian, prin beţie şi-a pierdut sănătatea, viaţa
şi soţia (1 Împăraţi 25:86-89).
Urie, îmbătat de David, n-a priceput...şi şi-a pierdut cumpătul,
soţia şi viaţa (2 Împăraţi 11:16-17).
Împăratul Ila, în vremea chefului şi beţiei sale, a fost lovit cu
sabia de Zimri şi ucis (3 Împăraţi 16;8-10).
Baltazar, împăratul Babilonului, în noaptea monstruosului chef
şi al beţiei lui, şi-a pierdut tronul, împărăţia şi viaţa (Dan 5).
Zinon, împăratul Ţarigradului, urât de poporul, boierii şi oştirea
sa din cauza beţiei, a fost îngropat de viu (beat) de soţia sa Augusta
Adriani („Didahii“ - Ilie Miniat, arhiepiscop de Kalavrita).
                                  Ziua şi noaptea de anul nou
Noaptea de Anul Nou ar trebui să fie o noapte tainică şi plină de
fior, căci omul încheie încă un an din viaţa lui şi păşeşte pragul unui an
nou şi nu ştie în ce intră: în viaţă sau în moarte; în sănătate ori în boală;
în bucurie ori în necaz. La pragul dintre ani, la miezul nopţii, adevăratul
creştin se află în rugăciuni mulţumind lui Dumnezeu pentru anul care
tocmai s-a încheiat şi cerând ca binecuvântarea lui Dumnezeu să se
reverse şi peste anul cel nou. Anul nou trebuie să fie un bilanţ sufletesc.
Ce păgânătate a ajuns Anul nou fiincă pentru cei mai mulţi este doar un
motiv de chefuri şi de beţie. Ori, îndemnul din Evanghelie este clar:
„Privegheaţi deci, căci nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru“
(Matei24:42).
                                 Beţiile de ziua numelui
Mulţi creştini serbează ziua numelui înconjuraţi de cei dragi din
familie şi alţi invitaţi. Numai că de cele mai multe ori se îmbată în
această zi. Despre sfinţii ale căror frumoase nume le purtăm (Ioan,
Gheorghe, Nicolae, Vasile, Maria...) nu scrie nicăieri că erau iubitori de
alcool şi de petreceri cu mare risipă. Spre exemplu Sfântul Nicolae a
fost un mare făcător de minuni şi sfânt al milei, ultimul ban pe care l-a
avut împărţindu-l săracilor. Sfântul Gheorghe a făcut altfel de vitejii
decât acelea care se fac în stare de ebrietate sau pe la cârciumi. Sfântul
Ioan Botezătorul n-a băut niciodată vin sau altă băutură ameţitoare. Şi
dacă Sfinţii au fost pilde măreţe de înfrânare şi mare sfinţenie, atunci de
ce oamenii care le poartă numele ţin cu orice preţ să facă mare chef şi să
se îmbete de ziua numelui lor? Poate că aceşti Sfinţi dacă s-ar ivi în
lume, ar striga după cei care le poartă numele şi le-ar zice: „Oameni
buni, ori vă purtaţi după numele ce le aveţi, ori vă lepădaţi de aceste
nume...căci altfel ne batjocoriţi amintirea“.
                                        Un raport în iad
                    Azi mai mult ca niciodată / Multă lume se îmbată,
                        Căci Satana singur ştie / Căci câştigă prin beţie.
          Se spune că o dată Scaraoschi, mai marele dracilor, a chemat la
raport pe toţi dracii din lume să le ceară socoteală despre isprăvile ce
le-au făcut printre oameni. Iată soseşte unul şi se închină în faţa lui
Scaraoschi. „De unde vii, fârtate, şi ce isprăvi ai făcut?“ „Am fost
acolo şi acolo, întunecimea voastră, şi am aprins ura şi mânia între
oameni; pe urmă au trecut la bătaie şi unul l-a omorât pe celălalt“.
Şi cât timp ţi-a trebuit pentru izbânda aceasta?“ „Trei ani de zile,
întunecimea voastră„Trei ani? Atât ţi-a trebuit pentru isprava asta“
- strigă Scaraoschi plin de mânie - şi jap, jap, pe spatele diavolului.
Un alt diavol soseşte şi se închină. „Dar tu, argate, de unde vii şi
ce-ai făcut?“ „Eu, întunecimea voastră, am tras un om în patima
desfrânării“. Şi cât timp ţi-a trebuit pentru lucrul acesta?“ „Un an,
întunecimea voastră“. „Pfui, împieliţatule, un an ai cheltuit tu pentru
un astfel de fleac?“ - strigă Scaraoschi şi jap, jap îi trage şi ăstuia o
mamă de bătaie. Soseşte încă un drăcuşor la închinare. „Dar tu,
Aghiuţă, ce-ai putut face prin lume?“ „Eu, întunecimea voastră,
i-am făcut pe nişte oameni să înjure, să se desfrâneze, să se bată şi să
se omoare“. Şi cât timp ţi-a trebuit pentru izbânda asta?“. „O
singură zi, întunecimea voastră“. „Bravo, Aghiuţă. Şi cum ai putut tu
face această ispravă?“. „Cu băutură, întunecimea voastră...i-am dus
pe oameni la birt şi i-am îmbătat. Iar după ce s-au îmbătat au voit să
se desfrâneze cu nişte femei, de la femei s-au luat la ceartă, la bătaie,
iar bătaia s-a terminat cu omor“. „Bravo, Aghiuţă, bine te-ai purtat,
îi zise Scaraoschi, bătându-l pe umăr, iar voi nemernicilor care aţi
cheltuit ani de zile până să ştigaţi un suflet, le zise Scaraoschi
celorlalţi, luaţi pildă de la Aghiuţă, diavolul beţiei, fratele vostru:
                                 „FOLOSIŢI ŞI VOI ALCOOLUL!“.
                                             „Al tempo perduto“
Umblând prin Italia, cineva a văzut într-un loc, o cârciumă pe care
era scris „Al tempo perduto“, adică „La timpul
pierdut“. Potrivită firmă! Cu adevărat vremea
cea scumpă ce o petrece omul la cârciumă este o  vreme pierduta pentru suflet ,pierduta pentru Imparatia lui DUMNEZEU.
               (Răscumpăraţi
                     vremea...)
                                              
    Pe poarta unei cârciumi
Pe poarta unei cârciumi din Dobrogea un bun creştin a lipit o coală
de hârtie pe care scria: Vrei să intri în cârciumă? Aminteşte-ţi că patru
pahare fac un litru, doi litri un rând; două rânduri fac o discuţie şi o
discuţie face o ceartă; o ceartă face o bătaie şi o bătaie aduce doi
jandarmi, un judecător şi un grefier, care fac o amendă şi câteva luni
de închisoare. Deci, vezi-ţi de drumul tău!
                                      Răspunsul lui Diogene
Diogene - vestit filozof din vremea lui Alexandru Macedon - fu
îmbiat odată cu un pahar de băutură. Diogene luă paharul şi îndată îl
răsturnă jos. „De ce ai făcut, Diogene, acest lucru ?“. „L-am răsturnat
eu - răspunse Diogene - ca nu cumva să mă răstoarne el pe mine!“.
                    După beţie, fratricid din gelozie
Întâmplare sângeroasă cu doi fraţi nefericiţi, într-o localitate rurală
din judeţul Dolj. Doi fraţi naturali, M. M. (22 ani) şi N. M. (28 de ani),
iubeau aceeaşi fată şi nici unul nu a fost în stare să renunţe în favoarea
celuilalt. Doar moartea de om a pus capăt gâlcevei absurde, fără însă a
aduce cuiva fericirea...
Cu puţin timp în urmă, cei doi fraţi au întârziat mai mult la
cârciumă. Au băut mult, în speranţa că vor uita de necaz şi, poate, se vor
împăca pentru totdeauna.
N-au reuşit însă decât să se
îmbete criţă şi să înfigă şi
mai adânc unul în celălalt
cuiul geloziei. Ieşindu-şi
din minţi, M. M.si N. M.
au parasit carciuma tinandu-se de gat.
Iar  afara s-au dezlantuit fiarele .Mai in putere ,fratele cel mic a scos cutitul
din haina si si-a
înjungiat mortal, în piept, fratele mai mare! A lăsat cadavrul în parc şi a
dispărut în noapte. A fost prins şi arestat două zile mai târziu. Şi-a
recunoscut ticăloşia şi va suporta consecinţele: 20 de ani de închisoare.
Dacă părinţii lor i-ar fi crescut în dragoste şi-n frică de Dumnezeu, dacă
i-ar fi dus din fragedă pruncie în fiecare dumnică la Sfânta Biserică, dacă
i-ar fi învăţat să postească, să se roage, să se spovedească şi
împărtăşească, dacă în această tulburare sufletească cei doi fraţi ar fi
alergat la preot să-i ceară un sfat duhovnicesc cu siguranţă nu s-ar fi
întâmplat ce s-a întâmplat. Au alergat la cârciumă, cerând sfatul
alcoolului şi iată unul este în pământ şi altul în puşcărie. („Academia
Infractorul“,nr.21, pag.5, din 28.05. - 03.06.2004).
                              Acum du-te singur înapoi!
În pelerinaj fiind, când am ajuns la Sfânta Mănăstire Strâmba de Jiu
(Sfânta Treime), am aflat o interesantă întâmplare din viaţa unui localnic
G. Ion din apropiere, care multă vreme a fost stăpânit de duhul beţiei. Ne
povestea că noaptea îl trezeau diavolii, îl ajutau să deschidă uşa, îi mutau
picioarele pe scări, şi-l duceau chiar unde ascunsese soţia lui băutura.
Diavolii îi aduceau furtunul, i-l puneau în gură şi trăgeau dopul de la
butoi. Deci, nenea Ion nu trebuia să facă nici un efort pentru a se îmbăta
„cui“. Trăgea din butoi şi bea, şi bea, şi bea până nu mai încăpea vin în
el, iar apoi pica jos. Acum ar fi vrut să se întoarcă în casă, însă diavolii
râdeau de el şi-i spuneau: „Acum du-te singur înapoi!“. Iar el îi întreba:
„De ce m-aţi adus aici?“. Şi adormea lângă butoi, iar când îşi revenea, o
făcea în ţipetele soţiei. Cu bucurie în suflet vă pot spune că (din mila lui
Dumnezeu, prin rugăciunile soţiei, ale lui şi mai ales ale maicilor din
Sfânta Mănăstire) acest om s-a vindecat de păcatul beţiei şi este un bun
creştin , nelipsit de la Sfintele slujbe.
             Beţia este mai rea decât crima şi curvia!
De la părintele meu duhovnic am aflat o istorioară din care se poate
vedea farte clar că beţia este mai rea decât crima şi curvia: A trăit odată
un om în frică şi-n dragoste de Dumnezeu, un credincios care s-a ostenit
să supere cât mai puţin posibil pe Dumnezeu. Într-o zi a apărut diavolul
lângă el şi i-a zis: „De atâţia zeci de ani sunt cu ochii pe tine, am
încercat în fel şi chip şi nu te-am putut înşela să faci nici unul dintre
păcatele mari, strigătoare la cer. Aşa nu se mai poate, trebuie să faci şi
tu măcar unul dintre ele. Iată te las să-ţi alegi: crima , curvia sau beţia.
După trei zile mă voi întoarce să-mi spui ce ţi-ai ales“. S-a gândit omul:
crima nu-mi pot alege fiindcă aş călca porunca a şasea - Să nu ucizi!;
curvia în nici-un caz nu mi-o pot alege fiindcă în felul acesta aş călca
porunca a şaptea - Să nu fii desfrânat!; nu-mi rămâne decât să aleg
beţia. O să mă îmbăt şi eu de câteva ori, apoi am scăpat de păcatul ăsta.
După trei zile a venit diavolul şi l-a întrebat: „Ei, ia spune-mi, ce ţi-ai
ales?“. Iar omul i-a spus: Beţia!. Şi diavolul a plecat. La puţin timp după
aceea omul s-a îmbătat criţă, neştiind ce face a violat-o pe mama lui şi
apoi în aceeaşi stare de beţie şi-a ucis tatăl. IATǍ CǍ BEŢIA ESTE
MAI REA DECÂT CRIMA ŞI CURVIA, CǍCI DIN BEŢIE LE-A
FǍCUT ŞI PE CELELALTE DOUǍ.
                       Frate dragă, lasă-te de băutură
                                               I. Tudusciuc
       Vai, te miri cu câtă trudă                  „Bea, creştine, zice dracul,
       Se câştigă azi un ban,                         Bea, căci banii tăi îi bei
       Dar cu câtă uşurinţă                            I-ai muncit şi ai tot dreptul,
     Merge-n mâna lui Satan.                      Fă cu dânşii tot ce vrei !...
    Şase zile-n săptămână                            Bea, creştine, bea otravă,
    Bietul om s-a ostenit                               Bea căci faci pe placul meu,
    Si Duminică la crâşmă,                           Bea, creştine, bea şi-njură
     Iată, tot a cheltuit.                                  Mai cu foc pe Dumnezeu“.
Oricât de căzut ar fi cineva din pricina beţiei, trebuie să ştie că
Tatăl cel ceresc îl doreşte şi îl aşteaptă cu braţele deschise. Şi ca
dovadă a acestor cuvinte să comparăm pedeapsa pentru păcatul
beţiei în Vechiul Testament cu pedeapsa pentru acelaşi păcat în Noul
Testament.
În Vechiul Testament era legea care judeca păcatul fără iertare,
după greutatea lui. Iată cum este arătată şi judecată beţia:Dacă un om are
un fiu neascultător să spună bătrânilor cetăţii: „Iată, fiul nostru este
neascultător şi îndărătnic, nu ascultă de glasul nostru, este lacom şi
beţiv. Şi toţi cei din cetatea lui să-l ucidă cu pietre şi să moară
(Deuteronom 21:18-21). Ce groaznică pedeapsă! Beţivul era omorât cu
pietre. Arată şi această pedeapsă cât de grav era socotit păcatul beţiei.
În Noul Testament a venit darul, dragostea şi iertarea Tatălui
ceresc. Şi în Noul Testament se află un fiu care şi-a mâncat averea în
beţii şi desfrânări: fiul risipitor. Dar, întorcându-se acasă, a fost primit cu
ospăţ de bucurie. Un alt exemplu este Fericitul Augustin, care vreme
de aproape 20 de ani şi-a trăit viaţa în desfrânări, ospeţe şi beţii,
până când într-o zi deschizând pentru prima dată Biblia, la
întâmplare, a citit următoarele versete: „ Să umblăm cuviincios ca
ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu
în ceartă şi în pizmă. Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi
grija de trup să nu o faceţi spre pofte“ (Romani 13:13-14). Iar
Fericitul Ieronim spune: „Bagă de seamă ca respiraţia ta să nu fie
niciodată mirositoare a vin. Fereşte-te precum de vin aşa şi de orice
altceva cu care te-ai putea îmbăta“. La polul opus al beţiei este aşezată
abstinenţa, acea stare prin care a rămas întru sfinţenie Sfântul Ioan
Botezătorul: „Căci el va fi mare înaintea Domnului; nu va bea nici
vin, nici altă băutură ameţitoare şi va fi umplut de Duh Sfânt încă
din pântecele maicii sale“ (Luca 1:15).
                                       Iubiţi credincioşi,
                 „Vinul este de la Dumnezeu, beţia este de la diavolul“
                                         (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Când nu este credinţă în Dumnezeu, omul încearcă să umple cu
alcool acest gol uriaş din sufletul său, caută să-şi înece suferinţele, mai
ales neliniştea sfâşietoare care pustieşte inima celui care rămâne fără
răspuns la întrebările fundamentale ale vieţii şi ale morţii. De aceea ne
îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „Nu vă îmbătaţi de vin în care este
pierzare, ci vă umpleţi de duhul“ (Efeseni 5:18), iar Sfântul Ioan Gură
de Aur ne spune un cuvânt de neuitat: „Beţia este icoana morţii“,
fiindcă Dumnnezeul beţivului fiind pântecele, acesta îl părăseşte pe
Dumnezeu şi se închină la idoli (Coloseni 3:5).
La creaţie, Dumnezeu a făcut odată cu toate celelalte şi via, şi chiar
a îngăduit ca omul să bea un pahar de vin după cum este scris: „ De
acum nu bea numai apă, ci foloseşte puţin vin pentru stomacul tău şi
pentru desele tale slăbiciuni“ (1 Timotei 5:23). Şi tot în Biblie scrie
că:„Vinul veseleşte inima omului“ (Psalm 103:16). Iisus Hristos a
prefăcut apa în vin la nunta din Cana Galileii (Ioan 2). Un pahar, două de
vin pe săptămână, aduce veselie şi sănătate: „Bucuria inimii şi veselia
sufletului este vinul, când se bea la vreme, cu măsură. Amărăciune
sufletului este vinul când se bea mult; certuri şi căderi face“
(Înţelepciunea lui Sirah 31:33-34). Deci, nenorocirea este că, la
consumarea vinului ca şi a altor băuturi alcoolice, foarte uşor se trece
de la uz la abuz. Alcoolismul pune clar în evidenţă tragedia omului care
se îndepărtează de Dumnezeu şi fraţii săi, asemenea fiului risipitor din
parabolă.
Pentru a nu ajunge la acest păcat este bine a-i sfătui pe copiii noştri
să fie cumpătaţi încă din fragedă pruncie, să evite anturajele,
teribilismele etc.. Cel ce bea zilnic, chiar cantităţi mici, poate ajunge
alcoolic. Beţia poate aduce cele mai mari rele asupra noastră ca
persoane, asupra familiei şi asupra societăţii în care trăim. Rezultatul
beţiei este dezamăgirea. Dezamăgirea, interesant cuvânt şi de luat în
seamă. Beţia aduce: certuri, scandaluri,bătăi, crime, violuri,despărţiri,
sinucideri, desfrânări etc. Beţivul nu numai că îşi distruge viaţa, dar
pierde şi şansa vieţii veşnice, căci scris este: „...beţivii nu vor moşteni
Împărăţia lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 6:10). De patima beţiei, omul
poate scăpa numai cu darul şi ajutorul Celui care a venit în lume să
nimicească lucrarea diavolului (1 Ioan 4:8).
Diavolul începe cu o aţă subţire (primul pahar de băutură), şi aţa se
tot îngroaşă până când se face ştreang, iar în cele din urmă laţ. Paharul de
băutură este mic, dar el este o temniţă grozavă pentru atâţia şi atâţia
păcătoşi. Pentru unii acest ştreang ajunge să fie chiar ştreangul
spânzurătorii (îşi curmă singuri firul vieţii) căzând în deznădejde şi
neştiind că sinucigaşii nu au iertare în vecii vecilor, fiind păcat împotriva
Duhului Sfânt (Marcu 3:28-29).
Un lucru trebuie să ştie oamenii, că patimile cele grele sunt lucrarea
şi puterea diavolului. Ele pot fi biruite numai cu puterea Domnului,
pentru că Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a dezlegat pe cei
chinuiţi de duhuri rele. El singur poate dezlega şi pe cei legaţi de
patimile cele rele. De patimile cele rele poate scăpa omul numai cu
ajutorul lui Dumnezeu.
              DECI, BEŢIA ESTE O PATIMǍ CARE POATE FI BIRUITǍ!
                                                 Medicament
Reţetă pentru a scăpa cineva de patima beţiei:
- 50 de grame de pătrunjel cu frunze cu tot.
- o felie de coajă de portocală.
- o felie de coajă de grepfruit.
Se fierb într-un litru de apa până când apa scade la jumătate,
respectiv 500 de ml. Se ia în fiecare dimineaţă, dacă se poate pe
nemâncate câte o linguriţă. Dacă nu se poate o putem pune celui
împătimit de beţie în ceai sau în cafea. Conţinutul obţinut se păstrează
într-o sticlă de culoare închisă, la temperatura camerei.
                                Vindecare de patima beţiei
Un bărbat se îmbăta adeseori, iar când îl certa soţia, îi spunea ca
bea pentru a-şi uita necazurile. Într-o zi, femeia şi-a luat copiii de mâna
şi s-au dus împreună la cârciumă, s-au aşezat la o masă şi au comandat
băutură. - Nu ţi-e ruşine să vii la cârciumă? i-a zis bărbatul ei. - De ce
să-mi fie ruşine că sunt unde este şi bărbatul meu, a spus femeia, şi
a început să bea. - Nu ţi-e ruşine să bei între bărbaţi? a întrebat iar
bărbatul. - Vreau să-mi uit şi eu necazurile, a răspuns femeia. Apoi a
început să dea de băut şi copiilor. - Ce faci femeie? - Le dau şi lor să
bea să uite că sunt flămânzi şi goi. Adânc mişcat, la auzul acestor
cuvinte, bărbatul şi-a scos femeia şi copiii din cârciumă şi a renunţat
pentru totdeauna la patima beţiei.
                                                   Beţia
Băutura, chiar şi puţină fiind, mănâncă viaţa şi se aseamănă
oarecum cu sinuciderea lentă. A bea până la fund înseamnă a nu
cunoaşte binele. Şi sănătatea este mai puternică şi mai trainică atunci
când oamenii nu bea deloc. Cel ce nu bea, întotdeauna este vioi,
sprinten la lucru (Sfaturi înţelepte, Sfântul Teofan Zăvorâtul, Editura
Egumeniţa, Galaţi, 2009).

                           Mărturisiri unei doctoriţe
Când erau copiii răciţi, părinţii lor îi împachetau într-un
prosop cu ţuică, neştiind că pielea este şi ea un organ şi are
proprietăţi absorbante. Aceasta a fost cauza pentru care o mamă a
venit cu copilul în comă alcoolică.
La grădiniţa de copii s-a dus doctoriţa pentru un control de
rutină. L-a văzut pe un copilaş că avea mustaţă produsă din cauza
vinului băut şi l-a întrebat: Măi copilaş tu ai băut vin? Da, doamna
doctor, n-a mai avut timp bunica să-mi facă ceai şi mi-a dat o cană
cu vin.
În unele comune din judeţul Olt, când mamele vor să-şi
înţărce copiii, le pun la gură o cârpă bine îmbibată în ţuică şi zahă.
De multe ori copiii au ajuns să fie duşi la spital în comă alcoolică.
BIBLIOGRAFIE: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 1995; Preot dr. Ioan Mircea, Dicţionar al
Noului Testament, E.I.B.M.,1995; Doctorul Nicolae Paulescu sau Ştiinţa mărturisitoare,
Editura Christiana, Bucureşti, 2002; Dr.doc.Ştefan Sandor, Alcoolul-inamic al vieţii care se
naşte, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti,1988; Învăţăturile lui Neagoe Basarab
către fiul său Teodosie, Editura Roza Vânturilor, Bucureşti,1996; http://www.sfaturi
ortodoxe.ro/; Dana-Cristina Moldovan, file://A:/Alcoolismul/ Ecouri alarmante.htm; I.Berg,
Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Editura Ştiinţifică, Bucure]ti,1968; Vasile Matei,
Dicţionar de maxime, reflecţii, expresii latine, comentate, Bucureşti,1998;
file://A:/Alcoolismul/Evenimentul.htm;
 
Trimiteți un comentariu

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.