BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
În Vinerea Mare, Domnul Iisus Hristos a fost îmbrăcat în trei haine. HAINA
PURPURIE e haina împăraţilor romani. Când Domnul a vorbit înaintea lui Pilat despre
Împărăţia Sa care nu este din această lume, lucrul acesta a părut duhului materialist al
funcţionarului roman ca o nebunie şi batjocorire a vredniciei imperial împărăteşti. Ca
atare, ostaşii lui Pilat L-au îmbrăcat pe Hristos în purpură, se înţelege, cea mai ieftină ce
se putea găsi, ca, dându-I numele de împărat să-L expună batjocoririi. Dar însăşi această
împărătească culoare purpurie de pe Domnul mărturisea că Hristos este într-adevăr
Împărat.
Ostaşii lui Pilat L-au proclamat, aşadar, în râs, pe Domnul ceea ce era de fapt. Nici nu putea să-i treacă prin cap vreunuia dintre ei că împărăţia lui Hristos avea să moştenească împărăţia romană şi toate celelalte împărăţii de pe pământ. Împăratul Irod Îl aştepta pe Hristos ca acesta să facă vreo minune înaintea lui. Nu dorea o minune folositoare oamenilor, ci o minune de bâlci, din cele care sunt doar pentru curiozitatea oamenilor. Şi totuşi, înaintea lui stătea cea mai mare minune din lume: un Om curat şi fără de păcat. Drept în faţa lui, a pângăritorului de rudenie şi ucigaşul Sfântului Ioan Botezătorul.
Împăratul Irod, acest necurat urmaş al lui Esau, putea să creadă în toate minunile de pe lume, numai nu - niciodată şi nicicum - în minunea curăţiei şi lipsei de păcat a acestui Om. Şi tocmai această Minune, cea mai mare şi mai de necrezut, stătea înaintea lui. Dar mizerabilul lipsit de suflet nu avea cum să vadă acest lucru. Precum Pilat, împotmolit în minciuna idolatriei, privind în faţa Adevărului nu putea vedea Adevărul, nici Irod, orbit de bubele negre ale păcatului, privind în faţa Nevinovăţiei nu putea vedea Nevinovăţia. Dezamăgit în aşteptarea sa, Irod L-a îmbrăcat pe Hristos în HAINĂ ALBĂ. Iar culoarea albă închipuie curăţia şi nevinovăţia. Ştim că îngerii lui Dumnezeu, cei curaţi şi neprihăniţi, se arătau în haine albe (vezi Ioan 20:12). Şi astfel deci, necuratul Irod, care credea că Hristos este necurat ca şi el, ca toţi ceilalaţi, L-a îmbrăcat în haină albă, simbol al curăţiei şi nevinovăţiei.
Şi precum ostaşii lui Pilat, deşi în râs, L-au recunoscut pe Domnul drept Împărat, şi Irod L-a recunoscut, în râs, ca fiind nevinovat. Adică în amândouă cazurile Hristos a fost recunoscut şi vestit de către cei care nu-i erau prieteni, chiar fără voia şi ştiinţa lor, ceea ce El era de fapt. În fine, chiar înainte de răstignire, Domnul a fost îmbrăcat din nou în HAINA SA. Era haina cea fără cusătură, de sus ţesută în întregime (Ioan 19:23), pe care i-o ţesuse Sfânta Lui Maică, Născătoarea de Dumnezeu, aceeaşi haină în care umblase pe pământ şi pentru care ostaşii au aruncat zaruri pe Golgota. TOATE ACESTEA CONSTITUIE O MARE ÎNVĂŢĂTURĂ PENTRU NOI.
Oamenii bănuiesc despre noi bine sau rău, şi după bănuielile lor ne preţuiesc sau ne osândesc. Feluritele judecăţi ale oamenilor cu privire la noi, seamănă cu nişte haine de culori diferite. Câteodată ne îmbracă cu haina înţeleptului, iar altă dată în cămaşa de forţă a nebunului. Uneori ne împodobesc cu mantia eroului, iar alteori ne acoperă cu zdrenţele ticălosului. Dar toate aceste haine sunt grabnic date jos şi schimbate, potrivit şovăielii şi nestatorniciei judecăţilor omeneşti. Şi în ceasul din urmă, în ceasul morţii, fiecare dintre noi se arată în culoarea sa adevărată, în propria sa haină.
Ostaşii lui Pilat L-au proclamat, aşadar, în râs, pe Domnul ceea ce era de fapt. Nici nu putea să-i treacă prin cap vreunuia dintre ei că împărăţia lui Hristos avea să moştenească împărăţia romană şi toate celelalte împărăţii de pe pământ. Împăratul Irod Îl aştepta pe Hristos ca acesta să facă vreo minune înaintea lui. Nu dorea o minune folositoare oamenilor, ci o minune de bâlci, din cele care sunt doar pentru curiozitatea oamenilor. Şi totuşi, înaintea lui stătea cea mai mare minune din lume: un Om curat şi fără de păcat. Drept în faţa lui, a pângăritorului de rudenie şi ucigaşul Sfântului Ioan Botezătorul.
Împăratul Irod, acest necurat urmaş al lui Esau, putea să creadă în toate minunile de pe lume, numai nu - niciodată şi nicicum - în minunea curăţiei şi lipsei de păcat a acestui Om. Şi tocmai această Minune, cea mai mare şi mai de necrezut, stătea înaintea lui. Dar mizerabilul lipsit de suflet nu avea cum să vadă acest lucru. Precum Pilat, împotmolit în minciuna idolatriei, privind în faţa Adevărului nu putea vedea Adevărul, nici Irod, orbit de bubele negre ale păcatului, privind în faţa Nevinovăţiei nu putea vedea Nevinovăţia. Dezamăgit în aşteptarea sa, Irod L-a îmbrăcat pe Hristos în HAINĂ ALBĂ. Iar culoarea albă închipuie curăţia şi nevinovăţia. Ştim că îngerii lui Dumnezeu, cei curaţi şi neprihăniţi, se arătau în haine albe (vezi Ioan 20:12). Şi astfel deci, necuratul Irod, care credea că Hristos este necurat ca şi el, ca toţi ceilalaţi, L-a îmbrăcat în haină albă, simbol al curăţiei şi nevinovăţiei.
Şi precum ostaşii lui Pilat, deşi în râs, L-au recunoscut pe Domnul drept Împărat, şi Irod L-a recunoscut, în râs, ca fiind nevinovat. Adică în amândouă cazurile Hristos a fost recunoscut şi vestit de către cei care nu-i erau prieteni, chiar fără voia şi ştiinţa lor, ceea ce El era de fapt. În fine, chiar înainte de răstignire, Domnul a fost îmbrăcat din nou în HAINA SA. Era haina cea fără cusătură, de sus ţesută în întregime (Ioan 19:23), pe care i-o ţesuse Sfânta Lui Maică, Născătoarea de Dumnezeu, aceeaşi haină în care umblase pe pământ şi pentru care ostaşii au aruncat zaruri pe Golgota. TOATE ACESTEA CONSTITUIE O MARE ÎNVĂŢĂTURĂ PENTRU NOI.
Oamenii bănuiesc despre noi bine sau rău, şi după bănuielile lor ne preţuiesc sau ne osândesc. Feluritele judecăţi ale oamenilor cu privire la noi, seamănă cu nişte haine de culori diferite. Câteodată ne îmbracă cu haina înţeleptului, iar altă dată în cămaşa de forţă a nebunului. Uneori ne împodobesc cu mantia eroului, iar alteori ne acoperă cu zdrenţele ticălosului. Dar toate aceste haine sunt grabnic date jos şi schimbate, potrivit şovăielii şi nestatorniciei judecăţilor omeneşti. Şi în ceasul din urmă, în ceasul morţii, fiecare dintre noi se arată în culoarea sa adevărată, în propria sa haină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu