BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Lumânarea este simbolul Domnului Hristos, Care a zis: "Eu sunt LUMINA lumii; cel ce vine la Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții" (Ioan 8;12). De aceea nu există slujbă a Bisericii care să se facă fără o lumânare aprinsă. La Sfântul Botez, nașul ține lumânarea stinsă în mână până la întreita scufundare. După ce se botează copilașul, preotul aprinde lumânarea: l-a primit pe Hristos, a primit Lumina Cea nevăzută, noi arătăm asta prin lumina cea văzută a lumânării.
Flacăra blândă, galbenă a lumânării amintește slava lui Dumnezeu dinaintea Întrupării, după cuvintele Psalmistului: "Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină" (psalmul 103), dar și lumina care strălucea din fața Domnului Hristos, Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu, pe Muntele Tabor: "..Și a strălucit fața Lui ca soarele.." (Matei 17;2).
Ne amintește lumina "banalei" lumânări sau a candelei și de lumina Duhului Sfânt, Care L-a învăluit pe Domnul Hristos pe Tabor, după "schimbarea", adică transfigurara feței Sale: ".. Iată un nor luminos i-a umbrit pe ei..". Fiind simbol și al Duhului Sfânt, la slujba Sfântului Maslu lumânările se aprind cu puțin înaintea rugăciunii de sfințire a untdelemnului, ca să se înțeleagă că harul Duhului Sfânt va coborî în scurtă vreme peste materia utilizată în slujbă (uleiul).
Dacă la Botez și la Sfântul Maslu lumânările nu se aprind de la început, aprinderea lor arătând tocmai momentul precis al primirii lui Hristos și a Duhului Sfânt, la slujba Cununiei nașii intră în biserică având lumânările deja aprinse. Acest lucru indică faptul că mirii sunt "fii ai luminii" care și-au trăit viețile de până atunci în lumina credinței în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Din două mlădițe sfinte, cu binecuvântarea lui Dumnezeu primită la Cununie, vor ieși mai apoi vlăstare curate, copii bineplacuți Domnului. Pe de altă parte, cei care urmează să se cunune îndeplinesc taina unirii bărbatului cu femeia stabilită neamului omenesc chiar de la crearea primilor oameni. Iar prin venirea lui Dumnezeu-Hristos pe pământ, unirea aceasta este binecuvântată și sfințită. De aceea, lumânările aprinse ne arată binecuvântarea nunții de către Hristos și prezența Sa tainică alături de miri, la fel ca la nunta din Cana Galileei: "De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic, în Hristos și în Biserică" (Efeseni 5;31-32).
Putea oare să lipsească lumânarea la primirea Sfintei Împărtășanii?.. Nicidecum! Credinciosul ține lumânarea în mână, vrând să zică: "Iată, Doamne, deja ești în mine prin credința și prin faptele mele.. Intră acum și în trupul meu și vindecă-mă de neputințele mele".. Tocmai acesta este rolul ținerii lumânării aprinse în mână de către credincios: de a arăta întregii comunități parohiale aflate în biserică la Sfânta Liturghie că el este un împlinitor al poruncilor Domnului Hristos, că el trăiește o viață în Lumina-Hristos!
Lumânarea se folosește din plin la Sfânta Liturghie: astfel, înaintea celor două "Vohoade", adică ieșiri ale preotului în mijlocul bisericii, el este precedat de purtători de lumină. La Vohodul cu Sfânta Evanghelie, preotul amintește de Domnul Hristos care iese la propovăduire, iar purtătorul de lumină amintește de Înaintemergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul. La citirea Sfintei Evanghelii de la amvon, se așează un sfeșnic cu lumânări aprinse înaintea acestuia din urmă: lumina învățăturii Domnului, care a umplut tot pământul și a înțelepțit toate neamurile..
La Slujba Vecerniei, la Vohodul cel mic, iarăși avem un purtător de lumânare aprinsă. Astfel, în timp ce privim simbolul Luminii - Hristos, ascultăm minunata cântare: "Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, a Celui fără de moarte, a Sfântului, fericitului, Iisuse Hristoase, văzând lumina cea de seară, laudăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu..". Ce înălțătoare cântare!.. Devenim cu toții flăcări aprinse de harul Domnului Care este mereu în mijlocul a "doi sau trei adunați în numele Său"!
Dar Sfânta Slujbă a Învierii? Oare unde este mai clar simbolismul luminii ca în această slujbă? După ce biserica este cufundată în întuneric, arătând pe de o parte noaptea adâncă în care a înviat Domnul, iar pe de alta, noaptea păcatului în care zăcea omenirea, deodată Sfântul Altar se luminează: Hristos înviază, Lumina se arată în lume! Sfântul Altar, care de vineri seară reprezenta prin depunerea Sfântului Epitaf pe Sfânta Masă Mormântul Domnului, se luminează de slava lui Hristos: "Mai înfrumusețat decât toată cămara împărătească și mai luminat s-a arătat Hristoase mormântul Tău, IZVORUL ÎNVIERII NOASTRE", așa zice preotul când depune Cinstitele Daruri pe Sfânta Masă după Vohodul cel Mare al Liturghiei.
Ce ne mai rămâne? Aprinderea lumânărilor la biserică de către credincioși, "la morți și la vii". Iată cum lumânarea umple și viața de pe pământ, și cea de după moarte.. Să aprinzi o lumânare pentru cei răposați devine un gest de extremă dragoste față de ei! În sfânta biserică, lumânarea se aprinde în colivă. Coliva simbolizează Sfânta Biserică, a celor care luptă și a celor care au biruit, trecând deja "dincolo".. În mijlocul colivei-Biserică stă pe tron Lumina-Hristos! Iată cultul ortodox! Iată credința cea mai minunată de pe pământ, nu numai prin puritatea învățăturii, ci și prin bogăția formelor de exprimare a cultului..
Apusul vieții.. Omul bătrân sau bolnav se află pe patul de moarte. Cei dragi îi stau la căpătâi, ținându-i lumânarea aprinsă.. Ca nu cumva să moară omul fără Hristos, după ce a trăit cu Hristos.. Este atât de puternică această tradiție, încât credincioșii noștri însemnează pe pomelnic cazurile în care rudele au murit fără lumină la căpătâi: "MORT FĂRĂ LUMÂNARE"!
Cum să distrugi un astfel de popor cu o astfel de tradiție? Ce poți să faci împotriva unei astfel de credințe?.. Vom dăinui, pentru că noi românii SIMȚIM ȘI TRĂIM AȘA.. OTODOX..
Moare omul.. I se pune pe piept Sfânta Cruce, o icoană, iar alături i se arde o lumânare lungă, lungă, răsucită, făcută din ceară naturală: este firul vieții omului, care tocmai s-a terminat! La cimitir se aprind apoi lumânări la mormânt. Vin rudele din străinătate: "Mă duc să aprind o lumânare la mămica"! Dragostea și dorul sunt concentrate în această palidă flacără de lumânare! Iar părinții bătrâni, pe când mai erau încă în viață, prevăzându-și obștescul sfârșit, anticipând dorul lor de copii și al copiilor față de ei, își rugau cu lacrimi în ochi copiii: "Să mai veniți, maică, să-mi mai aprindeți câte o lumânare la mormânt, CÂND N-OI MAI FI"!..
Mă opresc aici, că m-am emoționat. Și eu am o mamă undeva, într-un cimitir..
Dar.. spuneți dumneavoastră: am dreptate că lumânarea face parte din sufletul românesc?..
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Flacăra blândă, galbenă a lumânării amintește slava lui Dumnezeu dinaintea Întrupării, după cuvintele Psalmistului: "Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină" (psalmul 103), dar și lumina care strălucea din fața Domnului Hristos, Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu, pe Muntele Tabor: "..Și a strălucit fața Lui ca soarele.." (Matei 17;2).
Ne amintește lumina "banalei" lumânări sau a candelei și de lumina Duhului Sfânt, Care L-a învăluit pe Domnul Hristos pe Tabor, după "schimbarea", adică transfigurara feței Sale: ".. Iată un nor luminos i-a umbrit pe ei..". Fiind simbol și al Duhului Sfânt, la slujba Sfântului Maslu lumânările se aprind cu puțin înaintea rugăciunii de sfințire a untdelemnului, ca să se înțeleagă că harul Duhului Sfânt va coborî în scurtă vreme peste materia utilizată în slujbă (uleiul).
Dacă la Botez și la Sfântul Maslu lumânările nu se aprind de la început, aprinderea lor arătând tocmai momentul precis al primirii lui Hristos și a Duhului Sfânt, la slujba Cununiei nașii intră în biserică având lumânările deja aprinse. Acest lucru indică faptul că mirii sunt "fii ai luminii" care și-au trăit viețile de până atunci în lumina credinței în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Din două mlădițe sfinte, cu binecuvântarea lui Dumnezeu primită la Cununie, vor ieși mai apoi vlăstare curate, copii bineplacuți Domnului. Pe de altă parte, cei care urmează să se cunune îndeplinesc taina unirii bărbatului cu femeia stabilită neamului omenesc chiar de la crearea primilor oameni. Iar prin venirea lui Dumnezeu-Hristos pe pământ, unirea aceasta este binecuvântată și sfințită. De aceea, lumânările aprinse ne arată binecuvântarea nunții de către Hristos și prezența Sa tainică alături de miri, la fel ca la nunta din Cana Galileei: "De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic, în Hristos și în Biserică" (Efeseni 5;31-32).
Putea oare să lipsească lumânarea la primirea Sfintei Împărtășanii?.. Nicidecum! Credinciosul ține lumânarea în mână, vrând să zică: "Iată, Doamne, deja ești în mine prin credința și prin faptele mele.. Intră acum și în trupul meu și vindecă-mă de neputințele mele".. Tocmai acesta este rolul ținerii lumânării aprinse în mână de către credincios: de a arăta întregii comunități parohiale aflate în biserică la Sfânta Liturghie că el este un împlinitor al poruncilor Domnului Hristos, că el trăiește o viață în Lumina-Hristos!
Lumânarea se folosește din plin la Sfânta Liturghie: astfel, înaintea celor două "Vohoade", adică ieșiri ale preotului în mijlocul bisericii, el este precedat de purtători de lumină. La Vohodul cu Sfânta Evanghelie, preotul amintește de Domnul Hristos care iese la propovăduire, iar purtătorul de lumină amintește de Înaintemergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul. La citirea Sfintei Evanghelii de la amvon, se așează un sfeșnic cu lumânări aprinse înaintea acestuia din urmă: lumina învățăturii Domnului, care a umplut tot pământul și a înțelepțit toate neamurile..
La Slujba Vecerniei, la Vohodul cel mic, iarăși avem un purtător de lumânare aprinsă. Astfel, în timp ce privim simbolul Luminii - Hristos, ascultăm minunata cântare: "Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, a Celui fără de moarte, a Sfântului, fericitului, Iisuse Hristoase, văzând lumina cea de seară, laudăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu..". Ce înălțătoare cântare!.. Devenim cu toții flăcări aprinse de harul Domnului Care este mereu în mijlocul a "doi sau trei adunați în numele Său"!
Dar Sfânta Slujbă a Învierii? Oare unde este mai clar simbolismul luminii ca în această slujbă? După ce biserica este cufundată în întuneric, arătând pe de o parte noaptea adâncă în care a înviat Domnul, iar pe de alta, noaptea păcatului în care zăcea omenirea, deodată Sfântul Altar se luminează: Hristos înviază, Lumina se arată în lume! Sfântul Altar, care de vineri seară reprezenta prin depunerea Sfântului Epitaf pe Sfânta Masă Mormântul Domnului, se luminează de slava lui Hristos: "Mai înfrumusețat decât toată cămara împărătească și mai luminat s-a arătat Hristoase mormântul Tău, IZVORUL ÎNVIERII NOASTRE", așa zice preotul când depune Cinstitele Daruri pe Sfânta Masă după Vohodul cel Mare al Liturghiei.
Ce ne mai rămâne? Aprinderea lumânărilor la biserică de către credincioși, "la morți și la vii". Iată cum lumânarea umple și viața de pe pământ, și cea de după moarte.. Să aprinzi o lumânare pentru cei răposați devine un gest de extremă dragoste față de ei! În sfânta biserică, lumânarea se aprinde în colivă. Coliva simbolizează Sfânta Biserică, a celor care luptă și a celor care au biruit, trecând deja "dincolo".. În mijlocul colivei-Biserică stă pe tron Lumina-Hristos! Iată cultul ortodox! Iată credința cea mai minunată de pe pământ, nu numai prin puritatea învățăturii, ci și prin bogăția formelor de exprimare a cultului..
Apusul vieții.. Omul bătrân sau bolnav se află pe patul de moarte. Cei dragi îi stau la căpătâi, ținându-i lumânarea aprinsă.. Ca nu cumva să moară omul fără Hristos, după ce a trăit cu Hristos.. Este atât de puternică această tradiție, încât credincioșii noștri însemnează pe pomelnic cazurile în care rudele au murit fără lumină la căpătâi: "MORT FĂRĂ LUMÂNARE"!
Cum să distrugi un astfel de popor cu o astfel de tradiție? Ce poți să faci împotriva unei astfel de credințe?.. Vom dăinui, pentru că noi românii SIMȚIM ȘI TRĂIM AȘA.. OTODOX..
Moare omul.. I se pune pe piept Sfânta Cruce, o icoană, iar alături i se arde o lumânare lungă, lungă, răsucită, făcută din ceară naturală: este firul vieții omului, care tocmai s-a terminat! La cimitir se aprind apoi lumânări la mormânt. Vin rudele din străinătate: "Mă duc să aprind o lumânare la mămica"! Dragostea și dorul sunt concentrate în această palidă flacără de lumânare! Iar părinții bătrâni, pe când mai erau încă în viață, prevăzându-și obștescul sfârșit, anticipând dorul lor de copii și al copiilor față de ei, își rugau cu lacrimi în ochi copiii: "Să mai veniți, maică, să-mi mai aprindeți câte o lumânare la mormânt, CÂND N-OI MAI FI"!..
Mă opresc aici, că m-am emoționat. Și eu am o mamă undeva, într-un cimitir..
Dar.. spuneți dumneavoastră: am dreptate că lumânarea face parte din sufletul românesc?..
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Preotul Sorin Croitoru din Mantova (Italia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu