Erau in Vithania doua surori, Martha si Maria. Pe amandoua le iubea Hristos, si amandoua iubeau pe Hristos si credeau ca El este Mesia. Si iata ca atunci cand a venit la ele, Martha se ocupa de o multime de lucruri legate de primirea oaspetilor, se ocupa cu gospodaria; iar Maria, cand s-a apropiat de ea Purtatorul unui astfel de Duh precum era Hristos, s-a asezat la picioarele Lui ca, insetata, sa auda fiecare cuvant al Sau. Si ce credeti? Cand Martha, impovarata de muncile si grijile de zi cu zi, si de toate greutatile gospodariei, s-a intors catre Hristos si i-a zis: Spune Mariei sa ma ajute. Domnul i-a raspuns cu dragoste: Martho, Martho, tu te grijesti acum cu atata dragoste de primirea Mea, insa Maria si-a ales partea mai mare, iar partea aceasta nu se va lua de la ea. Vedeti diferenta: Planul dragostei etice sau vazute, al relatiilor noastre firesti, omenesti – vrednic de lauda, dar care nu ne da inca dumnezeiasca vecinicie. Domnul insa zice: Cerul si Pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
,,Marta se silea cu multa slujire” ,,dar un singur lucru trebuie”. Fericiţi sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl face pe el. Vindeţi averile voastre şi daţi-le milostenie, faceţi comori în ceruri. Fericite sunt slugile pe care Stăpânul le va afla veghind, atunci El le va pune la masa Sa. Dacă ar şti stăpânul casei când vine furul, ar veghea. În ceasul în care nu gândeşti Fiul Omului va veni. Marta a vegheat şi l-a primit pe Iisus şi se silea cu multă slujire, dar Maria a ascultat cuvintele Lui. ,,Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei”. ,,Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute”. Marta slujea şi prin muncă se silea ca totul sa fie bine. Maria asculta cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Iisus apreciază pe Marta şi pe cei care se silesc să lucreze, îi cinsteşte pe toţi cei care fac lucrul lor ca pentru Dumnezeu, a munci ca pentru Dumnezeu este etalonul li standardul de calitate al creştinului, munca cu sudoarea frunţii, cu dragoste şi afecţiune, cu interes şi pasiune este plăcută lui Dumnezeu, El încurajează munca cinstită, dar făcută cu un scop: pentru Dumnezeu şi pentru semeni. ,,Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui”. Maria asculta cuvântul lui, ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi facerea voii Lui, este pentru om alegerea cea bună, fiindcă fără suflet lucrul rămâne simplă materie, lucrul material nu se poate lua cu noi în veşnicie, bunurile materiale sunt binevenite ca rezultate, roade, foloase plăcute şi folositoare, dar numai cuvântul lui Dumnezeu mântuieşte, pe el îl iei în sufletul tău şi după moarte.,,Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea”.
Apariții ale Mariei din Betania în Sfânta Scriptură. Matei 26,6-13: Pe când Iisus se găsea în Betania în casa lui Simon leprosul, Sf. Maria vine și unge picioarele Mântuitorului cu un mir de mare preț, iar la nemulțumirea ucenicilor cu privire la irosirea mirului răspunde că Maria făcuse ceea ce trebuia, fiind „pentru îngroparea Lui”. Luca 10,38-42: Venind Iisus în casa lui Lazăr, Sf. Maria stă la picioarele lui Iisus, ascultându-I cuvintele, în vreme ce Marta, sora ei se străduia să se îngrijească cu ospătarea mesenilor. Aceasta cerându-I lui Iisus să o îndemne și pe Maria să o ajute, primește de la El cunoscutul răspuns că „Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea”. Ioan 11,1-44: Îmbolnăvindu-se Lazăr, surorile lui îi dau de veste lui Iisus, rugându-L să vină să îl ajute. Până ce acesta ajunge, Sf. Lazăr moare. La venirea Domnului, încă dinainte de învierea lui Lazăr, cele două surori își arată convingerea că dacă Iisus ar fi fost de față, fratele lor n-ar fi murit.
Nu putem să vorbim despre Marta fără să amintim, în acelaşi timp, de sora sa, Maria, şi de fratele lor, Lazăr. Ei locuiau în Betania, un sat la est de Ierusalim, în spatele Muntelui Măslinilor, la câţiva kilometri de oraşul sfânt. Din punct de vedere economic, trebuie să fi fost o familie înstărită, din moment ce-şi puteau permite să-i invite pe Iisus şi pe apostolii săi pentru a-i găzdui şi pentru a-i pune la masă, când aceştia erau în trecere prin Galileea spre Ierusalim şi apoi în ultimele zile dinaintea pătimirii.
Între ei şi Iisus exista o prietenie profundă, pentru că ei acceptaseră pe deplin mesajul şi misiunea Învăţătorului şi au colaborat cu el prin mijloacele pe care le aveau la dispoziţie. Din partea sa, “Isus îi îndrăgea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr”, cum ne spune evanghelistul Ioan (11,5).
Trei sunt episoadele evanghelice care se referă la ei într-un mod deosebit.
Când fratele ei s-a îmbolnăvit, fără îndoială că Marta l-a îngrijit cu devotament. Ea a făcut tot ce a putut ca să-i aline suferinţa şi ca să-l ajute să se însănătoşească. Însă boala lui s-a agravat. Marta şi Maria l-au vegheat zi şi noapte. De câte ori trebuie să fi privit Marta chipul palid şi încercănat al fratelui său, gândindu-se la anii petrecuţi împreună, la bucuriile şi la necazurile trăite alături de el! Văzând că nu mai puteau face nimic pentru Lazăr, Marta şi Maria i-au trimis lui Iisus un mesaj: Doamne, iată că cel pentru care ai afecţiune este bolnav. Iisus predica atunci într-o regiune aflată la două zile de mers de Betania. Ele ştiau că Iisus ţinea mult la fratele lor şi erau convinse că el ar fi făcut tot ce ar fi putut pentru prietenul lui. Cele două surori au sperat din suflet ca Iisus să vină înainte de a fi prea târziu. Dar speranţele lor s-au năruit: Lazăr a încetat din viaţă.
De ce era nedumerită Marta şi cum a reacţionat ea când a aflat că Iisus se apropia de Betania? Marta şi Maria l-au jelit pe fratele lor, l-au înmormântat şi au primit mulţi vizitatori din Betania şi din împrejurimi. Însă despre Iisus nu aveau nicio veste. Pe măsură ce timpul trecea, probabil că Marta era tot mai nedumerită. În cele din urmă, după patru zile de la moartea lui Lazăr, Marta a auzit că Iisus se apropia de sat. Fiind o femeie de acţiune, ea nu s-a lăsat copleşită de durere, ci a plecat în grabă ca să-l întâmpine pe Iisus, fără să-i spună nimic Mariei. (Ioan 11:18–20.)
Ce speranţă avea Marta şi de ce era remarcabilă credinţa ei? Când l-a zărit pe Stăpânul ei, Marta a dat glas gândului care le chinuise zile întregi pe ea şi pe sora ei: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Însă speranţa şi credinţa erau vii în inima Martei. Ea a adăugat: Dar şi acum ştiu că tot ce îi ceri lui Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da. Atunci, pentru a-i întări credinţa, Iisus i-a zis: Fratele tău se va scula din morţi (Ioan 11:21–23). Crezând că Iisus se referea la învierea viitoare, Marta a spus: Ştiu că se va scula din morţi la înviere în ziua din urmă (Ioan 11:24). Marta credea cu tărie în această învăţătură, cu toate că unii lideri religioşi evrei, numiţi saduchei, o contestau. Scripturile inspirate însă vorbeau clar despre înviere. În plus, Marta ştia că Iisus îi învăţase pe oameni despre speranţa învierii şi chiar înfăptuise învieri, deşi niciunul dintre cei readuşi la viaţă nu fusese mort de atâtea zile ca Lazăr. Dar Marta nu ştia ce urma să facă Iisus.
Explicaţi semnificaţia memorabilelor cuvinte ale lui Iisus şi a răspunsului Martei, (Ioan 11:25–27). Iisus a rostit apoi memorabilele cuvinte: „Eu sunt învierea şi viaţa“. Într-adevăr, Iisus a primit de la Dumnezeu autoritatea de a face învieri la scară mondială în viitor. El a întrebat-o pe Marta: Crezi tu lucrul acesta?“, iar Marta i-a dat răspunsul pe care s-a priceput despre inviere. Ea credea că Iisus era Hristosul, sau Mesia, că era Fiul lui Dumnezeu şi că el era cel despre care profeţii spuneau că avea să vină în lume (Ioan 5:28, 29). Cum a dezvăluit Iisus ce simţea pentru cei îndureraţi? Preţuiesc Dumnezeu şi Fiul Său, Iisus Hristos, o credinţă ca a Martei? Cele întâmplate după aceea oferă un răspuns mai mult decât evident. Marta s-a dus îndată să o cheme pe sora ei. Mai târziu, l-a văzut pe Iisus foarte tulburat în urma discuţiei cu Maria şi cu mulţimea de oameni veniţi să le consoleze. L-a văzut plângând şi manifestându-şi deschis durerea. Iisus era profund îndurerat observând câtă suferinţă produce moartea. Marta l-a auzit poruncindu-le oamenilor să dea la o parte piatra de la mormântul lui Lazăr (Ioan 11:28–39). Fiind o persoană cu simţ practic, Marta a obiectat spunând că trupul neînsufleţit al fratelui ei mirosea urât, deoarece acesta murise de patru zile. Iisus i-a reamintit Martei: Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?. Da, Marta a crezut şi a văzut slava lui Dumnezeu: Chiar atunci Dumnezeu i-a dat Fiului său puterea de a-l învia pe Lazăr!
Aceste momente aveau să rămână întipărite în memoria Martei pentru totdeauna. Iisus a strigat cu glas poruncitor: Lazăre, vino afară! Din peşteră s-a auzit un zgomot înfundat. Lazăr, legat cu fâşii, potrivit obiceiului, s-a ridicat şi a început să caute bâjbâind ieşirea. Iisus a poruncit: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă! Marta avea să-şi amintească toată viaţa bucuria nemărginită pe care ea şi Maria au simţit-o când s-au aruncat în braţele fratelui lor. (Ioan 11:40–44.) Durerea ce-i apăsa inima dispăruse! Credinţa Martei în Iisus a fost răsplătită când fratele ei şi al Mariei a fost înviat.
Ce dorește să facă pentru tine Iisus, dar ce trebuie să faci tu? Această relatare dovedeşte că învierea morţilor nu este un vis. Ea este o învăţătură biblică şi un fapt istoric demonstrat (Iov 14:14, 15). Dumnezeu şi Fiul său sunt bucuroşi să răsplătească credinţa închinătorilor adevăraţi. Ei i-au răsplătit pe Marta, pe Maria şi pe Lazăr şi te vor răsplăti şi pe tine dacă vei dobândi o credinţă de neclintit.
Care este ultimul lucru pe care îl spune Evanghelia despre Marta? Marta mai apare o singură dată în consemnarea biblică, la începutul ultimei săptămâni dinaintea morţii lui Iisus. Ştiind bine ce încercări îl aşteptau, Iisus s-a refugiat din nou în Betania, în casa prietenilor săi. De acolo avea de mers pe jos trei kilometri până la Ierusalim. Iisus şi Lazăr luau masa în casa lui Simon, leprosul. Cu această ocazie ni se vorbeşte pentru ultima oară despre Marta. Relatarea biblică spune: „Marta slujea“ (Ioan 12:2).
Mare bogăţie se ascunde în Evanghelia după Ioan. Să luăm aminte la ce spune evanghelistul în capitolul al doisprezecelea: „Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.”
Citind acest fragment, îmi vine în minte următorul lucru pentru prima dată: Hristos îi cunoştea pe Lazăr, pe Maria şi pe Marta. Intra adesea în casa lor şi a şezut cu siguranţă de multe ori cu ei la masă. Dar de data aceasta parcă este o întâlnire specială, o masă specială, ca şi când ar fi o ceremonie. Nu ştiu cum am putea să înţelegem mai bine acest fragment. Să spunem că suntem doi, trei oameni care ne cunoaştem, si deodată unul dintre noi face un gest cu totul ieşit din comun. Aşa ca şi când nu ne-am fi cunoscut decât acum pentru prima oară, ca şi când s-ar întâmpla pentru prima oară ceva în acel suflet, precum s-a petrecut în Maria. Iar acest gest se face fără nici o pregătire specială, fără a fi fost plănuită, ci spontan. Bineînţeles că Domnul ştie toate aceste lucruri, ca Dumnezeu ce este.
Să ne amintim că altundeva Domnul spune: „Marto, Marto, te îngrijeşti si pentru multe te sileşti…“
Atunci, de îndată ce Iisus intrase în casa lor, pe Marta au apucat-o toate grijile cele lumeşti – ce va face de mâncare, cum se va îngriji de toare etc – în timp ce Maria a căzut la picioarele lui Iisus şi asculta cuvintele Lui. Iar Domnul apreciază foarte mult asta şi spune: „Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună si-a ales, care nu se va lua de la ea” . Ca şi când a avut o revelaţie, ca şi când s-a aprins ceva în sufletul ei, a făcut acestea Maria.
Maria Îl are în faţă pe Hristos şi reacţia ei la chemarea pe care o simte este să răspundă la ea în faptă, imediat. Nu plănuit, nu gândit dinainte, ci spontan, luând mirul şi spălând picioarele Domnului. Aici avem de-a face, după părerea mea, nu cu o întâlnire obişnuită, nu cu un gest comun, ci cu ceva ceresc, ceva cu totul special. Aici nu este vorba numai de lucrarea harului lui Dumnezeu, ci în plus faţă de asta este vorba de un suflet care inspiră toată această dragoste a Lui, tot acest har, toată această lumină şi care reacţionează în consecinţă: aduce mirul şi unge picioarele Domnului cu propriul păr. Atunci când harul lui Dumnezeu încălzeşte şi trezeşte un suflet
Avem, pe de altă parte, şi cealaltă perspectivă: “Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari si să-l fi dat săracilor?”
Ce diferenţă între cum gândeşte Maria şi cum gândeşte Iuda. Iar Hristos ştie cu cine are de-a face când o are în faţă pe Maria, la fel cum ştie şi când îl are în faţă pe Iuda.
„Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur si, având punga, lua din ce se punea în ea.” Aceasta este o notă a evanghelistului, după care continuă: “A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Ca pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.”
Ce să spunem aici? Printre altele, trebuie spus că timpul pentru milostenie sau pentru ajutor este oricând la dispoziţia noastră. Dar în clipa când harul lui Dumnezeu intervine şi te luminează, te încălzeşte, te îndeamnă să te izolezi, să te rogi, să plângi (mirului, să spunem, ar putea să-i ţină locul lacrimile) nu lăsa acel moment să treacă pe lângă tine.
Aş îndrăzni să zic ca ne ajută acest gest al Mariei, precum şi cuvintele lui Hristos, să păstrăm acest lucru întotdeauna în minte: „Ca pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna”. Si dacă Domnul va vedea că noi ne ţinem urechile deschise şi cugetul şi inima, încât să putem să înţelegem aceste lucruri, cred că atunci mult mai des ne va oferi aceste ocazii. Ocazii care sunt trăiri duhovniceşti.
Atenţie! Una este să dau un bănuţ unui sărac, şi cu totul altceva este să reuşesc ca, înainte de răstignirea şi de moartea Sa, să îl ung cu mir pe Hristos. Maria îi aduce acel mir pentru punerea Sa în mormânt, deşi aceasta nu se întâmplase încă.
Atunci când ne va vedea Domnul cu inima deschisă înspre aceste atingeri ale lui, ne va oferi cu atât mai mult aceste clipe cu totul speciale, aceste trăiri cu totul şi cu totul unice. Şi aşa începe omul să devină din ce în ce mai mult al lui Hristos.
“In timp ce avem nevoie de pocainta, lacrimi, tanguiri, noi cutreieram ici si colo, petrecem, dansam, ne „prelucram” pentru a deveni altfel decat ne-a facut Dumnezeu. Noi insa trebuie sa ne infrumusetam sufletul cu virtuti, iar nu cele din afara – transformandu-ne infatisarea, schimbandu-i frumusetea fireasca. Cu cat prefacem mai mult exteriorul nostru, cu atata ne uratim sufletul. Ne-am spovedit vreodata pentru faptul ca ne-am imbracat provocator, smintind un suflet nemuritor? Nicidecum! Ne-am pus problema ca am smintit un om prin viata noastra neatenta?”
Din Sfanta Evanghelie stim cu totii cele despre Lazar cel a patra zi inviat.Lazar avea doua surori, pe Marta si pe Maria. Odata L-au chemat pe Domnul spre gazduire si, intr-adevar, Domnul a ajuns la casa lor. Marta se straduia foarte mult, cum sa pregateasca cele pentru ospat. Maria, cealalta sora, s-a asezat la picioarele lui Iisus si asculta dumnezeiasca invatatura. Marta a cerut ajutorul Mariei, rugandu-L pe Domnul sa-i ingaduie acesteia sa se ridice de la picioarele Lui. Atunci, spre a o intelepti pe Marta ca sa aiba masura in grija pentru cele ale traiului de zi cu zi, Domnul i-a spus: Marto, Marto, te ingrijesti si pentru multe te silesti; dar un singur lucru trebuie: caci Maria partea cea buna si-a luat, care nu se va lua de la ea (Luca 10, 41).
Acest cuvant al lui Hristos este valabil pentru noi toti, astfel incat grija pentru nevoile acestei vieti sa fie cu masura, pe cat este de trebuinta spre slujirea noastra. Acel singur lucru este cel de pret, fiind – dupa invatatura crestina – grija de a placea lui Dumnezeu, grija pentru mantuirea sufletului nostru nemuritor.
Marta se ingrijea cum sa-L multumeasca pe Domnul in cele materiale. Maria – mai inteleapta, mai cuminte – s-a gândit ca este prilejul să asculte cuvintele dumnezeiesti: „Pana cand Il vom avea pe Domnul pe pamant?”. Astfel, a sezut aproape de El, iar Domnul a spus ca nu-i va fi luata aceasta binecuvantare de a asculta cu luare aminte cuvintele dumnezeiesti si de a se bucura de vederea lui Hristos si de contemplarea invataturii Sale.
Si noi ne ingrijim de cele trebuincioase – lucru inevitabil in viata noastra – si nu putem trai fara grija de lucrurile materiale, caci suntem atat materiali, cat si sufletesti. Trupul are nevoie de hrana, de imbracaminte si celelalte. Insa, mai presus de toate, sufletul nostru nemuritor are nevoie de mântuire, de singurul lucru care trebuie. Grija absoluta, grija exclusiva trebuie sa fie cum sa ne curatim sufletul, cum sa ne imprietenim cu Dumnezeu, cum sa adaptam sufletul nostru la voia lui Dumnezeu, spre a nu ne osandi.
Mântuirea sufletului nostru nu-i o joaca! Nu ne putem juca cu viata cea fara de moarte, caci stim foarte bine ca suntem muritori, suntem vremelnici, suntem straini, suntem grabnic trecatori. Suntem pur si simplu gazduiti pentru o vreme pe pamant si intr-o buna zi fiecare dintre noi isi va lua ramas bun de la aceasta gazduire, plecand la „ale sale”. „Ale sale” sunt cele dintru care „a iesit”: Atunci, luand Domnul Dumnezeu tarana din pamant – zice Scriptura -, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie (Fac. 2, 7). Fiinta vie a omului, sufletul sau este creatia lui Dumnezeu prin suflarea Sa, prin lucrarea Sa, si se va intoarce acolo de unde „a iesit”. Pentru aceasta, atunci cand nu avem mangaiere dumnezeiasca simtim înlauntrul nostru gol, caci sufletul nu-si afla odihna in nimic, de vreme ce toate lucrurile materiale sunt straine firii sale. Insa, cand sufletul omului se imprieteneste cu Dumnezeu prin rugaciune si viata virtuoasa, atunci se bucura, simte siguranta, Îl simte pe Dumnezeu inlauntrul sau.
Problema vietii vesnice nu trebuie tratata superficial, caci peste cateva clipe plecam din aceasta viata, ne vom afla definitiv in fata vesniciei. Este de joaca faptul ca ne vom confrunta cu infricosatoarea moarte? Ca vom avea de infruntat demonii? Ca vom avea de privit „cazierul” nostru in care sunt infatisate limpede, in toate amanuntele, toate pacatele noastre? Ca avem in noi aceasta pacatosenie, despre care nu cunoastem nici macar cata este? Este de joaca faptul ca vom avea de infruntat vamile in urcusul nostru catre Judecatorul? Cum Il vom privi in ochi pe Domnul? Avem indrazneala? Ne incurajeaza constiinta noastra? Ne da curaj si incredintare? Nu. Eu sunt cel dintai care nu le are pe acestea!
Pe locul unde Marta şi Maria au devenit modele biblice, este o Mănăstirea grecească de călugăriţe situată în partea de est a fostului sat Betania. Mănăstirea a fost construită în anul 1879, de către patriarhul Antiohiei, Spiridon, pe locul casei în care a trăit familia lui Lazăr. Mănăstirea a fost înfrumuseţată de arhiepiscopul Grigorie Pipidiş şi apoi renovată, în 1961, de arhimandritul Teodosie. Aici, în absida din dreapta, se vede o bucată mare de stâncă, numită şi „Piatra întâmpinării“, adusă de la mormântul Sfântului Lazăr. Este piatra pe care au plâns Maria şi Marta când L-au întâmpinat pe Iisus Hristos cu cuvintele: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit“. Evident, biserica mănăstirii, care este întotdeauna foarte curată şi plină de bună mireasmă, are ca hram „Învierea lui Lazăr“. Un miros deosebit de smirnă şi aromate îmbie pelerinii la reculegere şi rugăciune pe locul unde era casa Martei şi a Mariei şi unde a poposit, de atâtea ori, Domnul cu ucenicii Săi, ca să mănânce, să Se odihnească, să-Şi potolească setea. Aici a făcut minuni şi a mângâiat sufletele suferinde ale credincioşilor. Şi tot aici este locul unde a dojenit Mântuitorul pe Marta, pentru că se îngrijea prea mult de cele pământeşti. Şi unde a lăudat Domnul pe Maria, care iubea mai mult rugăciunea şi hrana cea cerească decât pe cea trupească. Ne aflăm, aşadar, în locul în care a împăcat Hristos pe Marta cu Maria, materia cu duhul, munca cu rugăciunea, grija de cele pământeşti cu grija pentru cele duhovniceşti, cum se spune atât de frumos în Sfânta Evanghelie: „Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: «Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute». Şi răspunzând Domnul, i-a zis: «Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti. Dar un lucru trebuie: căci Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea»“ (Luca 10, 38-42). Auzim de foarte multe ori, în bisericile noastre ortodoxe, la diferite slujbe, pe preoţi şi pe arhierei, invocând exemplul Martei şi al Mariei. Or, venit să se închine la aceste locuri îndepărtate, pelerinul are posibilitatea să reflecteze pe îndelete, atât la osârdia Martei pentru slujirea aproapelui, cât şi la râvna Mariei pentru rugăciune. Sunt modele biblice care ne ajută să nu ne lăsăm robiţi de grijile cele trecătoare, importantă fiind alegerea părţii bune, adică a rugăciunii, a milosteniei şi a grijii pentru mântuirea sufletului. Este, totodată, un bun prilej să aprindem câteva lumânări, să sărutăm Sfântul Jertfelnic şi piatra care a văzut pe Hristos şi pe Lazăr cel înviat. Aşezământul este o mică mănăstire grecească de călugăriţe, mănăstire înălţată pe locul unde se afla casa celor trei fraţi, prieteni apropiaţi ai Domnului: Marta, Maria şi Lazăr. Hramul bisericii este „Învierea lui Lazăr”. În absida dreaptă a bisericii a fost adusă o bucată mare de stâncă de la mormântul Sfântului Lazăr. La această mănăstire, pe 5 august 1959, soseşte Avrilia Papaiannis, viitoarea maică Gavrilia, numită și „asceta dragostei”. În timpul celor trei ani de vieţuire aici, a fost tunsă în monahism, primind numele de Gavrilia. Astăzi în mănăstire vieţuieşte o obşte de zece maici, dintre care cinci sunt cipriote. Stareţă este monahia Eupraxia.
Sfintii Parinti ai Bisericii au dat faptelor legate de invierea lui Lazar si o interpretare alegorica, potrivit careia Lazar este gandul cuprins de moartea pacatului, iar surorile sale, adica Marta si Maria, sunt practica (fapta), respectiv teoria (contemplarea, vederea lui Dumnezeu). Atunci cand gandul omului este cuprins de moarte, Marta (adica practica) incearca prin diferite moduri sa il gaseasca pe Hristos si il roaga sa vina pentru a invia gandul mort, iar mai apoi ii urmeaza Maria (adica teoria), care mai inainte sedea in casa, dar acum vine la Hristos si plange inaintea Lui. Hristos inviaza gandul mort al omului si dupa aceea, se face o cina mare, iar Lazar (gandul), care fusese mort, este unul dintre invitati, alaturi de Hristos, in timp ce Marta (practica) slujeste la masa, iar Maria (teoria) unge picioarele lui Hristos cu mir scump (Ioan 11,17-33 si Ioan 12,1-3).
Aceasta inseamna ca, inainte de invierea mintii celei moarte, mai intai se apropie de Hristos fapta si apoi contemplarea, in vreme ce, dupa invierea mintii, fapta se lucreaza si ii slujeste lui Hristos, in vreme ce contemplarea exprima dragostea si comuniunea cu El prin diferite lucrari inmiresmate.
Reluand o exprimare relativa a Sfantului Maxim Marturisitorul, Sfantul Grigorie Palama afirma ca gandul care se indeparteaza de Dumnezeu se face fie fiara plina de patimi, fie demon ce se deosebeste prin mandrie. La randul sau, Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca, atunci cand mintea moare, omul trebuie sa se indrepte prin spovedanie catre Hristos si sa se roage Lui atat cu trupul cat si cu sufletul smerit, asa cum au facut Marta si Maria. Drept urmare, Hristos va da porunca de a se ridica nepasarea care zacea in mormant si va striga cu glasul mare al trambitei Evangheliei sa iesim afara din ratacirea lumii, desfacandu-ne legaturile pacatelor pentru a ne putea misca cu vigoare inspre virtute.
Intr-o alta varianta interpretativa, Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca Marta este virtutea practica, in vreme ce Maria este teoria care urmeaza practicii. Prin practica (fapta) si prin teorie, laolalta, putem sa ne aratam dragostea fata de Hristos intr-o masura mai mare. De asemenea, exista unii care spun ca cele doua surori inchipuie Sfanta Scriptura, Marta fiind tipul Vechiului Testament, care ii slujeste lui Hristos, iar Maria reprezentand invatatura Evanghelica. Mergand pe aceeasi linie, altii afirma ca Marta inchipuie Sinagoga iudeilor, care vrea sa il slujeasca pe Hristos prin practici trupesti, in vreme ce Maria este inchipuirea Bisericii Neamurilor, care vine catre Dumnezeu aducand jertfe duhovnicesti si credinta bine-mirositoare si care se sfinteste prin binecuvantarea trupului ce izvoraste din taina Sfintei Impartasanii.
De ce femeile care urmează exemplul Martei sunt o binecuvântare pentru biserica ortodoxă in prezent?Cât de bine i se potrivesc aceste cuvinte unei femei atât de harnice! Când am întâlnit-o prima dată pe Marta în paginile Bibliei, am găsit-o muncind; când ne luăm rămas bun de la ea, o lăsăm tot muncind, îngrijindu-se de necesităţile celor din jur. Și în prezent femeile crestine sunt binecuvântate, ca femei ce urmează exemplul Martei — femei inimoase şi cu spirit de sacrificiu, care îşi dovedesc credinţa prin fapte. A continuat Marta să manifeste aceste calităţi? Foarte probabil că da. Procedând astfel, ea a dat dovadă de înţelepciune, întrucât o aşteptau multe necazuri.
Ce a reuşit Marta să facă datorită credinţei ei? După câteva zile, Marta a trebuit să suporte durerea pricinuită de moartea cumplită a lui Iisus, Domnul și Stăpânul ei drag. Mai mult decât atât, aceiaşi ucigaşi ipocriţi care l-au ucis pe Isus voiau să-l omoare şi pe Lazăr, deoarece învierea lui întărea credinţa multora. (Ioan 12:9–11.) Fireşte, în cele din urmă, moartea a reuşit să rupă legăturile dintre aceşti trei fraţi. Nu ştim cum sau când au avut loc aceste triste evenimente, dar ştim că Marta a perseverat până la sfârşit datorită credinţei sale. Să imităm, aşadar, şi noi credinţa puternică a Sfintei cuv. Marta! (Postat pe fb de ioan monahul)
Cerul si Pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
Erau in Vithania doua surori, Martha si Maria. Pe amandoua le iubea Hristos, si amandoua iubeau pe Hristos si credeau ca El este Mesia. Si iata ca atunci cand a venit la ele, Martha se ocupa de o multime de lucruri legate de primirea oaspetilor, se ocupa cu gospodaria; iar Maria, cand s-a apropiat de ea Purtatorul unui astfel de Duh precum era Hristos, s-a asezat la picioarele Lui ca, insetata, sa auda fiecare cuvant al Sau. Si ce credeti? Cand Martha, impovarata de muncile si grijile de zi cu zi, si de toate greutatile gospodariei, s-a intors catre Hristos si i-a zis: Spune Mariei sa ma ajute. Domnul i-a raspuns cu dragoste: Martho, Martho, tu te grijesti acum cu atata dragoste de primirea Mea, insa Maria si-a ales partea mai mare, iar partea aceasta nu se va lua de la ea. Vedeti diferenta: Planul dragostei etice sau vazute, al relatiilor noastre firesti, omenesti – vrednic de lauda, dar care nu ne da inca dumnezeiasca vecinicie. Domnul insa zice: Cerul si Pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
,,Marta se silea cu multa slujire” ,,dar un singur lucru trebuie”. Fericiţi sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl face pe el. Vindeţi averile voastre şi daţi-le milostenie, faceţi comori în ceruri. Fericite sunt slugile pe care Stăpânul le va afla veghind, atunci El le va pune la masa Sa. Dacă ar şti stăpânul casei când vine furul, ar veghea. În ceasul în care nu gândeşti Fiul Omului va veni. Marta a vegheat şi l-a primit pe Iisus şi se silea cu multă slujire, dar Maria a ascultat cuvintele Lui. ,,Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei”. ,,Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute”. Marta slujea şi prin muncă se silea ca totul sa fie bine. Maria asculta cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Iisus apreciază pe Marta şi pe cei care se silesc să lucreze, îi cinsteşte pe toţi cei care fac lucrul lor ca pentru Dumnezeu, a munci ca pentru Dumnezeu este etalonul li standardul de calitate al creştinului, munca cu sudoarea frunţii, cu dragoste şi afecţiune, cu interes şi pasiune este plăcută lui Dumnezeu, El încurajează munca cinstită, dar făcută cu un scop: pentru Dumnezeu şi pentru semeni. ,,Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui”. Maria asculta cuvântul lui, ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi facerea voii Lui, este pentru om alegerea cea bună, fiindcă fără suflet lucrul rămâne simplă materie, lucrul material nu se poate lua cu noi în veşnicie, bunurile materiale sunt binevenite ca rezultate, roade, foloase plăcute şi folositoare, dar numai cuvântul lui Dumnezeu mântuieşte, pe el îl iei în sufletul tău şi după moarte.,,Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea”.
Apariții ale Mariei din Betania în Sfânta Scriptură. Matei 26,6-13: Pe când Iisus se găsea în Betania în casa lui Simon leprosul, Sf. Maria vine și unge picioarele Mântuitorului cu un mir de mare preț, iar la nemulțumirea ucenicilor cu privire la irosirea mirului răspunde că Maria făcuse ceea ce trebuia, fiind „pentru îngroparea Lui”. Luca 10,38-42: Venind Iisus în casa lui Lazăr, Sf. Maria stă la picioarele lui Iisus, ascultându-I cuvintele, în vreme ce Marta, sora ei se străduia să se îngrijească cu ospătarea mesenilor. Aceasta cerându-I lui Iisus să o îndemne și pe Maria să o ajute, primește de la El cunoscutul răspuns că „Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea”. Ioan 11,1-44: Îmbolnăvindu-se Lazăr, surorile lui îi dau de veste lui Iisus, rugându-L să vină să îl ajute. Până ce acesta ajunge, Sf. Lazăr moare. La venirea Domnului, încă dinainte de învierea lui Lazăr, cele două surori își arată convingerea că dacă Iisus ar fi fost de față, fratele lor n-ar fi murit.
Nu putem să vorbim despre Marta fără să amintim, în acelaşi timp, de sora sa, Maria, şi de fratele lor, Lazăr. Ei locuiau în Betania, un sat la est de Ierusalim, în spatele Muntelui Măslinilor, la câţiva kilometri de oraşul sfânt. Din punct de vedere economic, trebuie să fi fost o familie înstărită, din moment ce-şi puteau permite să-i invite pe Iisus şi pe apostolii săi pentru a-i găzdui şi pentru a-i pune la masă, când aceştia erau în trecere prin Galileea spre Ierusalim şi apoi în ultimele zile dinaintea pătimirii.
Între ei şi Iisus exista o prietenie profundă, pentru că ei acceptaseră pe deplin mesajul şi misiunea Învăţătorului şi au colaborat cu el prin mijloacele pe care le aveau la dispoziţie. Din partea sa, “Isus îi îndrăgea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr”, cum ne spune evanghelistul Ioan (11,5).
Trei sunt episoadele evanghelice care se referă la ei într-un mod deosebit.
Când fratele ei s-a îmbolnăvit, fără îndoială că Marta l-a îngrijit cu devotament. Ea a făcut tot ce a putut ca să-i aline suferinţa şi ca să-l ajute să se însănătoşească. Însă boala lui s-a agravat. Marta şi Maria l-au vegheat zi şi noapte. De câte ori trebuie să fi privit Marta chipul palid şi încercănat al fratelui său, gândindu-se la anii petrecuţi împreună, la bucuriile şi la necazurile trăite alături de el! Văzând că nu mai puteau face nimic pentru Lazăr, Marta şi Maria i-au trimis lui Iisus un mesaj: Doamne, iată că cel pentru care ai afecţiune este bolnav. Iisus predica atunci într-o regiune aflată la două zile de mers de Betania. Ele ştiau că Iisus ţinea mult la fratele lor şi erau convinse că el ar fi făcut tot ce ar fi putut pentru prietenul lui. Cele două surori au sperat din suflet ca Iisus să vină înainte de a fi prea târziu. Dar speranţele lor s-au năruit: Lazăr a încetat din viaţă.
De ce era nedumerită Marta şi cum a reacţionat ea când a aflat că Iisus se apropia de Betania? Marta şi Maria l-au jelit pe fratele lor, l-au înmormântat şi au primit mulţi vizitatori din Betania şi din împrejurimi. Însă despre Iisus nu aveau nicio veste. Pe măsură ce timpul trecea, probabil că Marta era tot mai nedumerită. În cele din urmă, după patru zile de la moartea lui Lazăr, Marta a auzit că Iisus se apropia de sat. Fiind o femeie de acţiune, ea nu s-a lăsat copleşită de durere, ci a plecat în grabă ca să-l întâmpine pe Iisus, fără să-i spună nimic Mariei. (Ioan 11:18–20.)
Ce speranţă avea Marta şi de ce era remarcabilă credinţa ei? Când l-a zărit pe Stăpânul ei, Marta a dat glas gândului care le chinuise zile întregi pe ea şi pe sora ei: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Însă speranţa şi credinţa erau vii în inima Martei. Ea a adăugat: Dar şi acum ştiu că tot ce îi ceri lui Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da. Atunci, pentru a-i întări credinţa, Iisus i-a zis: Fratele tău se va scula din morţi (Ioan 11:21–23). Crezând că Iisus se referea la învierea viitoare, Marta a spus: Ştiu că se va scula din morţi la înviere în ziua din urmă (Ioan 11:24). Marta credea cu tărie în această învăţătură, cu toate că unii lideri religioşi evrei, numiţi saduchei, o contestau. Scripturile inspirate însă vorbeau clar despre înviere. În plus, Marta ştia că Iisus îi învăţase pe oameni despre speranţa învierii şi chiar înfăptuise învieri, deşi niciunul dintre cei readuşi la viaţă nu fusese mort de atâtea zile ca Lazăr. Dar Marta nu ştia ce urma să facă Iisus.
Explicaţi semnificaţia memorabilelor cuvinte ale lui Iisus şi a răspunsului Martei, (Ioan 11:25–27). Iisus a rostit apoi memorabilele cuvinte: „Eu sunt învierea şi viaţa“. Într-adevăr, Iisus a primit de la Dumnezeu autoritatea de a face învieri la scară mondială în viitor. El a întrebat-o pe Marta: Crezi tu lucrul acesta?“, iar Marta i-a dat răspunsul pe care s-a priceput despre inviere. Ea credea că Iisus era Hristosul, sau Mesia, că era Fiul lui Dumnezeu şi că el era cel despre care profeţii spuneau că avea să vină în lume (Ioan 5:28, 29). Cum a dezvăluit Iisus ce simţea pentru cei îndureraţi? Preţuiesc Dumnezeu şi Fiul Său, Iisus Hristos, o credinţă ca a Martei? Cele întâmplate după aceea oferă un răspuns mai mult decât evident. Marta s-a dus îndată să o cheme pe sora ei. Mai târziu, l-a văzut pe Iisus foarte tulburat în urma discuţiei cu Maria şi cu mulţimea de oameni veniţi să le consoleze. L-a văzut plângând şi manifestându-şi deschis durerea. Iisus era profund îndurerat observând câtă suferinţă produce moartea. Marta l-a auzit poruncindu-le oamenilor să dea la o parte piatra de la mormântul lui Lazăr (Ioan 11:28–39). Fiind o persoană cu simţ practic, Marta a obiectat spunând că trupul neînsufleţit al fratelui ei mirosea urât, deoarece acesta murise de patru zile. Iisus i-a reamintit Martei: Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?. Da, Marta a crezut şi a văzut slava lui Dumnezeu: Chiar atunci Dumnezeu i-a dat Fiului său puterea de a-l învia pe Lazăr!
Aceste momente aveau să rămână întipărite în memoria Martei pentru totdeauna. Iisus a strigat cu glas poruncitor: Lazăre, vino afară! Din peşteră s-a auzit un zgomot înfundat. Lazăr, legat cu fâşii, potrivit obiceiului, s-a ridicat şi a început să caute bâjbâind ieşirea. Iisus a poruncit: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă! Marta avea să-şi amintească toată viaţa bucuria nemărginită pe care ea şi Maria au simţit-o când s-au aruncat în braţele fratelui lor. (Ioan 11:40–44.) Durerea ce-i apăsa inima dispăruse! Credinţa Martei în Iisus a fost răsplătită când fratele ei şi al Mariei a fost înviat.
Ce dorește să facă pentru tine Iisus, dar ce trebuie să faci tu? Această relatare dovedeşte că învierea morţilor nu este un vis. Ea este o învăţătură biblică şi un fapt istoric demonstrat (Iov 14:14, 15). Dumnezeu şi Fiul său sunt bucuroşi să răsplătească credinţa închinătorilor adevăraţi. Ei i-au răsplătit pe Marta, pe Maria şi pe Lazăr şi te vor răsplăti şi pe tine dacă vei dobândi o credinţă de neclintit.
Care este ultimul lucru pe care îl spune Evanghelia despre Marta? Marta mai apare o singură dată în consemnarea biblică, la începutul ultimei săptămâni dinaintea morţii lui Iisus. Ştiind bine ce încercări îl aşteptau, Iisus s-a refugiat din nou în Betania, în casa prietenilor săi. De acolo avea de mers pe jos trei kilometri până la Ierusalim. Iisus şi Lazăr luau masa în casa lui Simon, leprosul. Cu această ocazie ni se vorbeşte pentru ultima oară despre Marta. Relatarea biblică spune: „Marta slujea“ (Ioan 12:2).
Mare bogăţie se ascunde în Evanghelia după Ioan. Să luăm aminte la ce spune evanghelistul în capitolul al doisprezecelea: „Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.”
Citind acest fragment, îmi vine în minte următorul lucru pentru prima dată: Hristos îi cunoştea pe Lazăr, pe Maria şi pe Marta. Intra adesea în casa lor şi a şezut cu siguranţă de multe ori cu ei la masă. Dar de data aceasta parcă este o întâlnire specială, o masă specială, ca şi când ar fi o ceremonie. Nu ştiu cum am putea să înţelegem mai bine acest fragment. Să spunem că suntem doi, trei oameni care ne cunoaştem, si deodată unul dintre noi face un gest cu totul ieşit din comun. Aşa ca şi când nu ne-am fi cunoscut decât acum pentru prima oară, ca şi când s-ar întâmpla pentru prima oară ceva în acel suflet, precum s-a petrecut în Maria. Iar acest gest se face fără nici o pregătire specială, fără a fi fost plănuită, ci spontan. Bineînţeles că Domnul ştie toate aceste lucruri, ca Dumnezeu ce este.
Să ne amintim că altundeva Domnul spune: „Marto, Marto, te îngrijeşti si pentru multe te sileşti…“
Atunci, de îndată ce Iisus intrase în casa lor, pe Marta au apucat-o toate grijile cele lumeşti – ce va face de mâncare, cum se va îngriji de toare etc – în timp ce Maria a căzut la picioarele lui Iisus şi asculta cuvintele Lui. Iar Domnul apreciază foarte mult asta şi spune: „Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună si-a ales, care nu se va lua de la ea” . Ca şi când a avut o revelaţie, ca şi când s-a aprins ceva în sufletul ei, a făcut acestea Maria.
Maria Îl are în faţă pe Hristos şi reacţia ei la chemarea pe care o simte este să răspundă la ea în faptă, imediat. Nu plănuit, nu gândit dinainte, ci spontan, luând mirul şi spălând picioarele Domnului. Aici avem de-a face, după părerea mea, nu cu o întâlnire obişnuită, nu cu un gest comun, ci cu ceva ceresc, ceva cu totul special. Aici nu este vorba numai de lucrarea harului lui Dumnezeu, ci în plus faţă de asta este vorba de un suflet care inspiră toată această dragoste a Lui, tot acest har, toată această lumină şi care reacţionează în consecinţă: aduce mirul şi unge picioarele Domnului cu propriul păr. Atunci când harul lui Dumnezeu încălzeşte şi trezeşte un suflet
Avem, pe de altă parte, şi cealaltă perspectivă: “Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari si să-l fi dat săracilor?”
Ce diferenţă între cum gândeşte Maria şi cum gândeşte Iuda. Iar Hristos ştie cu cine are de-a face când o are în faţă pe Maria, la fel cum ştie şi când îl are în faţă pe Iuda.
„Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur si, având punga, lua din ce se punea în ea.” Aceasta este o notă a evanghelistului, după care continuă: “A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Ca pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.”
Ce să spunem aici? Printre altele, trebuie spus că timpul pentru milostenie sau pentru ajutor este oricând la dispoziţia noastră. Dar în clipa când harul lui Dumnezeu intervine şi te luminează, te încălzeşte, te îndeamnă să te izolezi, să te rogi, să plângi (mirului, să spunem, ar putea să-i ţină locul lacrimile) nu lăsa acel moment să treacă pe lângă tine.
Aş îndrăzni să zic ca ne ajută acest gest al Mariei, precum şi cuvintele lui Hristos, să păstrăm acest lucru întotdeauna în minte: „Ca pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna”. Si dacă Domnul va vedea că noi ne ţinem urechile deschise şi cugetul şi inima, încât să putem să înţelegem aceste lucruri, cred că atunci mult mai des ne va oferi aceste ocazii. Ocazii care sunt trăiri duhovniceşti.
Atenţie! Una este să dau un bănuţ unui sărac, şi cu totul altceva este să reuşesc ca, înainte de răstignirea şi de moartea Sa, să îl ung cu mir pe Hristos. Maria îi aduce acel mir pentru punerea Sa în mormânt, deşi aceasta nu se întâmplase încă.
Atunci când ne va vedea Domnul cu inima deschisă înspre aceste atingeri ale lui, ne va oferi cu atât mai mult aceste clipe cu totul speciale, aceste trăiri cu totul şi cu totul unice. Şi aşa începe omul să devină din ce în ce mai mult al lui Hristos.
“In timp ce avem nevoie de pocainta, lacrimi, tanguiri, noi cutreieram ici si colo, petrecem, dansam, ne „prelucram” pentru a deveni altfel decat ne-a facut Dumnezeu. Noi insa trebuie sa ne infrumusetam sufletul cu virtuti, iar nu cele din afara – transformandu-ne infatisarea, schimbandu-i frumusetea fireasca. Cu cat prefacem mai mult exteriorul nostru, cu atata ne uratim sufletul. Ne-am spovedit vreodata pentru faptul ca ne-am imbracat provocator, smintind un suflet nemuritor? Nicidecum! Ne-am pus problema ca am smintit un om prin viata noastra neatenta?”
Din Sfanta Evanghelie stim cu totii cele despre Lazar cel a patra zi inviat.Lazar avea doua surori, pe Marta si pe Maria. Odata L-au chemat pe Domnul spre gazduire si, intr-adevar, Domnul a ajuns la casa lor. Marta se straduia foarte mult, cum sa pregateasca cele pentru ospat. Maria, cealalta sora, s-a asezat la picioarele lui Iisus si asculta dumnezeiasca invatatura. Marta a cerut ajutorul Mariei, rugandu-L pe Domnul sa-i ingaduie acesteia sa se ridice de la picioarele Lui. Atunci, spre a o intelepti pe Marta ca sa aiba masura in grija pentru cele ale traiului de zi cu zi, Domnul i-a spus: Marto, Marto, te ingrijesti si pentru multe te silesti; dar un singur lucru trebuie: caci Maria partea cea buna si-a luat, care nu se va lua de la ea (Luca 10, 41).
Acest cuvant al lui Hristos este valabil pentru noi toti, astfel incat grija pentru nevoile acestei vieti sa fie cu masura, pe cat este de trebuinta spre slujirea noastra. Acel singur lucru este cel de pret, fiind – dupa invatatura crestina – grija de a placea lui Dumnezeu, grija pentru mantuirea sufletului nostru nemuritor.
Marta se ingrijea cum sa-L multumeasca pe Domnul in cele materiale. Maria – mai inteleapta, mai cuminte – s-a gândit ca este prilejul să asculte cuvintele dumnezeiesti: „Pana cand Il vom avea pe Domnul pe pamant?”. Astfel, a sezut aproape de El, iar Domnul a spus ca nu-i va fi luata aceasta binecuvantare de a asculta cu luare aminte cuvintele dumnezeiesti si de a se bucura de vederea lui Hristos si de contemplarea invataturii Sale.
Si noi ne ingrijim de cele trebuincioase – lucru inevitabil in viata noastra – si nu putem trai fara grija de lucrurile materiale, caci suntem atat materiali, cat si sufletesti. Trupul are nevoie de hrana, de imbracaminte si celelalte. Insa, mai presus de toate, sufletul nostru nemuritor are nevoie de mântuire, de singurul lucru care trebuie. Grija absoluta, grija exclusiva trebuie sa fie cum sa ne curatim sufletul, cum sa ne imprietenim cu Dumnezeu, cum sa adaptam sufletul nostru la voia lui Dumnezeu, spre a nu ne osandi.
Mântuirea sufletului nostru nu-i o joaca! Nu ne putem juca cu viata cea fara de moarte, caci stim foarte bine ca suntem muritori, suntem vremelnici, suntem straini, suntem grabnic trecatori. Suntem pur si simplu gazduiti pentru o vreme pe pamant si intr-o buna zi fiecare dintre noi isi va lua ramas bun de la aceasta gazduire, plecand la „ale sale”. „Ale sale” sunt cele dintru care „a iesit”: Atunci, luand Domnul Dumnezeu tarana din pamant – zice Scriptura -, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie (Fac. 2, 7). Fiinta vie a omului, sufletul sau este creatia lui Dumnezeu prin suflarea Sa, prin lucrarea Sa, si se va intoarce acolo de unde „a iesit”. Pentru aceasta, atunci cand nu avem mangaiere dumnezeiasca simtim înlauntrul nostru gol, caci sufletul nu-si afla odihna in nimic, de vreme ce toate lucrurile materiale sunt straine firii sale. Insa, cand sufletul omului se imprieteneste cu Dumnezeu prin rugaciune si viata virtuoasa, atunci se bucura, simte siguranta, Îl simte pe Dumnezeu inlauntrul sau.
Problema vietii vesnice nu trebuie tratata superficial, caci peste cateva clipe plecam din aceasta viata, ne vom afla definitiv in fata vesniciei. Este de joaca faptul ca ne vom confrunta cu infricosatoarea moarte? Ca vom avea de infruntat demonii? Ca vom avea de privit „cazierul” nostru in care sunt infatisate limpede, in toate amanuntele, toate pacatele noastre? Ca avem in noi aceasta pacatosenie, despre care nu cunoastem nici macar cata este? Este de joaca faptul ca vom avea de infruntat vamile in urcusul nostru catre Judecatorul? Cum Il vom privi in ochi pe Domnul? Avem indrazneala? Ne incurajeaza constiinta noastra? Ne da curaj si incredintare? Nu. Eu sunt cel dintai care nu le are pe acestea!
Pe locul unde Marta şi Maria au devenit modele biblice, este o Mănăstirea grecească de călugăriţe situată în partea de est a fostului sat Betania. Mănăstirea a fost construită în anul 1879, de către patriarhul Antiohiei, Spiridon, pe locul casei în care a trăit familia lui Lazăr. Mănăstirea a fost înfrumuseţată de arhiepiscopul Grigorie Pipidiş şi apoi renovată, în 1961, de arhimandritul Teodosie. Aici, în absida din dreapta, se vede o bucată mare de stâncă, numită şi „Piatra întâmpinării“, adusă de la mormântul Sfântului Lazăr. Este piatra pe care au plâns Maria şi Marta când L-au întâmpinat pe Iisus Hristos cu cuvintele: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit“. Evident, biserica mănăstirii, care este întotdeauna foarte curată şi plină de bună mireasmă, are ca hram „Învierea lui Lazăr“. Un miros deosebit de smirnă şi aromate îmbie pelerinii la reculegere şi rugăciune pe locul unde era casa Martei şi a Mariei şi unde a poposit, de atâtea ori, Domnul cu ucenicii Săi, ca să mănânce, să Se odihnească, să-Şi potolească setea. Aici a făcut minuni şi a mângâiat sufletele suferinde ale credincioşilor. Şi tot aici este locul unde a dojenit Mântuitorul pe Marta, pentru că se îngrijea prea mult de cele pământeşti. Şi unde a lăudat Domnul pe Maria, care iubea mai mult rugăciunea şi hrana cea cerească decât pe cea trupească. Ne aflăm, aşadar, în locul în care a împăcat Hristos pe Marta cu Maria, materia cu duhul, munca cu rugăciunea, grija de cele pământeşti cu grija pentru cele duhovniceşti, cum se spune atât de frumos în Sfânta Evanghelie: „Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: «Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute». Şi răspunzând Domnul, i-a zis: «Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti. Dar un lucru trebuie: căci Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea»“ (Luca 10, 38-42). Auzim de foarte multe ori, în bisericile noastre ortodoxe, la diferite slujbe, pe preoţi şi pe arhierei, invocând exemplul Martei şi al Mariei. Or, venit să se închine la aceste locuri îndepărtate, pelerinul are posibilitatea să reflecteze pe îndelete, atât la osârdia Martei pentru slujirea aproapelui, cât şi la râvna Mariei pentru rugăciune. Sunt modele biblice care ne ajută să nu ne lăsăm robiţi de grijile cele trecătoare, importantă fiind alegerea părţii bune, adică a rugăciunii, a milosteniei şi a grijii pentru mântuirea sufletului. Este, totodată, un bun prilej să aprindem câteva lumânări, să sărutăm Sfântul Jertfelnic şi piatra care a văzut pe Hristos şi pe Lazăr cel înviat. Aşezământul este o mică mănăstire grecească de călugăriţe, mănăstire înălţată pe locul unde se afla casa celor trei fraţi, prieteni apropiaţi ai Domnului: Marta, Maria şi Lazăr. Hramul bisericii este „Învierea lui Lazăr”. În absida dreaptă a bisericii a fost adusă o bucată mare de stâncă de la mormântul Sfântului Lazăr. La această mănăstire, pe 5 august 1959, soseşte Avrilia Papaiannis, viitoarea maică Gavrilia, numită și „asceta dragostei”. În timpul celor trei ani de vieţuire aici, a fost tunsă în monahism, primind numele de Gavrilia. Astăzi în mănăstire vieţuieşte o obşte de zece maici, dintre care cinci sunt cipriote. Stareţă este monahia Eupraxia.
Sfintii Parinti ai Bisericii au dat faptelor legate de invierea lui Lazar si o interpretare alegorica, potrivit careia Lazar este gandul cuprins de moartea pacatului, iar surorile sale, adica Marta si Maria, sunt practica (fapta), respectiv teoria (contemplarea, vederea lui Dumnezeu). Atunci cand gandul omului este cuprins de moarte, Marta (adica practica) incearca prin diferite moduri sa il gaseasca pe Hristos si il roaga sa vina pentru a invia gandul mort, iar mai apoi ii urmeaza Maria (adica teoria), care mai inainte sedea in casa, dar acum vine la Hristos si plange inaintea Lui. Hristos inviaza gandul mort al omului si dupa aceea, se face o cina mare, iar Lazar (gandul), care fusese mort, este unul dintre invitati, alaturi de Hristos, in timp ce Marta (practica) slujeste la masa, iar Maria (teoria) unge picioarele lui Hristos cu mir scump (Ioan 11,17-33 si Ioan 12,1-3).
Aceasta inseamna ca, inainte de invierea mintii celei moarte, mai intai se apropie de Hristos fapta si apoi contemplarea, in vreme ce, dupa invierea mintii, fapta se lucreaza si ii slujeste lui Hristos, in vreme ce contemplarea exprima dragostea si comuniunea cu El prin diferite lucrari inmiresmate.
Reluand o exprimare relativa a Sfantului Maxim Marturisitorul, Sfantul Grigorie Palama afirma ca gandul care se indeparteaza de Dumnezeu se face fie fiara plina de patimi, fie demon ce se deosebeste prin mandrie. La randul sau, Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca, atunci cand mintea moare, omul trebuie sa se indrepte prin spovedanie catre Hristos si sa se roage Lui atat cu trupul cat si cu sufletul smerit, asa cum au facut Marta si Maria. Drept urmare, Hristos va da porunca de a se ridica nepasarea care zacea in mormant si va striga cu glasul mare al trambitei Evangheliei sa iesim afara din ratacirea lumii, desfacandu-ne legaturile pacatelor pentru a ne putea misca cu vigoare inspre virtute.
Intr-o alta varianta interpretativa, Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca Marta este virtutea practica, in vreme ce Maria este teoria care urmeaza practicii. Prin practica (fapta) si prin teorie, laolalta, putem sa ne aratam dragostea fata de Hristos intr-o masura mai mare. De asemenea, exista unii care spun ca cele doua surori inchipuie Sfanta Scriptura, Marta fiind tipul Vechiului Testament, care ii slujeste lui Hristos, iar Maria reprezentand invatatura Evanghelica. Mergand pe aceeasi linie, altii afirma ca Marta inchipuie Sinagoga iudeilor, care vrea sa il slujeasca pe Hristos prin practici trupesti, in vreme ce Maria este inchipuirea Bisericii Neamurilor, care vine catre Dumnezeu aducand jertfe duhovnicesti si credinta bine-mirositoare si care se sfinteste prin binecuvantarea trupului ce izvoraste din taina Sfintei Impartasanii.
De ce femeile care urmează exemplul Martei sunt o binecuvântare pentru biserica ortodoxă in prezent?Cât de bine i se potrivesc aceste cuvinte unei femei atât de harnice! Când am întâlnit-o prima dată pe Marta în paginile Bibliei, am găsit-o muncind; când ne luăm rămas bun de la ea, o lăsăm tot muncind, îngrijindu-se de necesităţile celor din jur. Și în prezent femeile crestine sunt binecuvântate, ca femei ce urmează exemplul Martei — femei inimoase şi cu spirit de sacrificiu, care îşi dovedesc credinţa prin fapte. A continuat Marta să manifeste aceste calităţi? Foarte probabil că da. Procedând astfel, ea a dat dovadă de înţelepciune, întrucât o aşteptau multe necazuri.
Ce a reuşit Marta să facă datorită credinţei ei? După câteva zile, Marta a trebuit să suporte durerea pricinuită de moartea cumplită a lui Iisus, Domnul și Stăpânul ei drag. Mai mult decât atât, aceiaşi ucigaşi ipocriţi care l-au ucis pe Isus voiau să-l omoare şi pe Lazăr, deoarece învierea lui întărea credinţa multora. (Ioan 12:9–11.) Fireşte, în cele din urmă, moartea a reuşit să rupă legăturile dintre aceşti trei fraţi. Nu ştim cum sau când au avut loc aceste triste evenimente, dar ştim că Marta a perseverat până la sfârşit datorită credinţei sale. Să imităm, aşadar, şi noi credinţa puternică a Sfintei cuv. Marta! (Postat pe fb de ioan monahul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu