BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Calea
lui Dumnezeu este să te
sileşti în
toate. Să urmăm cuvântul
lui
Dumnezeu întotdeauna şi
întru toate, având grijă să mărturisim
credinţa prin viaţă (Stareţ Serafim Romanţev).
Trebuie să ţinem calea de
mijloc, ca să nu cădem nici în bucurie fără margini, nici într-o
întristare
fără măsură. Extremele i-au condus pe mulţi la un sfârşit rău şi chiar la
sinucidere.
1.
Consideră fiecare zi drept ultima şi petrece-o în frică de
Dumnezeu
şi frângere de inimă.
Limitează deşertăciunea, evită
lenea.
Aminteşte-ţi de Dumnezeu şi strigă către El cu pocăinţă.
2. Nu
judeca şi nu osândi pe nimeni,
astfel pe tine însuţi te vei
osândi.
Nu examina gândurile, faptele, bârfele şi
certurile străine.
Treci
peste aceasta, căci prin ele vrăjmaşul se străduieşte să te
risipească şi să te distragă de la rugăciune.
3.
Cunoaşte-L pe Dumnezeu, împlineşte
poruncile Lui, ascultă-l
pe părintele duhovnic. De la cei din jur primeşte în suflet doar cele
bune,
conforme cu poruncile lui Dumnezeu.
Credinţa noastră este
adusă din Cer, de aceea nu vă supuneţi
împrejurărilor veacului acestuia. Adevaratul creştin ortodox nu se
teme de moartea pământească, ci de cea veşnică. Cel mai rău este să te
temi de ceva din lumea
aceasta mai mult decât de Dumnezeu şi din
această pricină să păcătuieşti.
Gândeşte-te totdeauna şi
spuneţi că nu vei mai rămâne în această
lume mai mult de o zi şi atunci nu vei mai păcătui. Zi şi noapte
tânguieşte-te pentru păcatele
tale.
Preot Ioan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu