Un bătrân care agonisise în viaţa destul de multă avere ce s-a
gândit? S-o împartă copiilor săi cât mai trăieşte, contând bineînţeles
pe dragostea lor de fii, că vor avea grija de el până la moarte. I-au
promis. După ce s-au văzut însă în stăpânirea tuturor bunurilor, l-au
luat pe bătrân, l-au închis în cea mai întunecată, în cea mai proastă, în
cea mai mirositoare camera, dându-i din când în când doar
câte un blid
de mâncare.
Ce s-a gândit atunci bătrânelul?
Şi-a
confecţionat o ladă, pe care a băgat-o sub pat. Sa
dus la un vechi prieten căruia i-a spus cu
durere cum îl tratează copiii după ce le-a dat
totul, şi l-a rugat: „Împrumută-mi 200 de kg
de argint în monede şi mâine ţi le aduc
înapoi“.
Acela i-a împrumutat banii. Bătrânul a
venit acasă şi a început să-şi numere arginţii cu
mare zgomot, aşa încât fiii, aflaţi în aceeaşi
casă, să audă. Au privit prin gaura cheii şi au văzut că bătrânul are
foarte mulţi bani. L-au văzut şi cum i-a pus în lada respectivă, cum a
încuiat-o şi cum a pus-o sub pat.
Din ziua aceea, sufletele copiilor s-au transformat ca prin minune.
Şi-au adus aminte că bătrânul era tatăl lor şi au început să se poarte cu
el cu cea mai mare grijă.
Acum, în afară de ceea ce primiseră, mai sperau să primească şi
banii de argint şi pentru aceasta trebuiau să intre în graţiile bătrânului.
De fapt, bătrânul a doua zi a dus banii înapoi prietenului său. Peste
câteva luni s-a împrumutat din nou pentru o zi, şi iar a făcut zgomot
cu ei.
Copiii au devenit şi mai atenţi cu el. Într-o zi bătrânul tată a
murit, după ce s-a bucurat de toată atenţia în ultimii ani ai vieţii.
S-au hotărât să amâne deschiderea lăzii cu comoara până după
înmormântare, când vor rămâne singuri şi vor fi toţi de faţă.
L-au
îngropat cu bucurie după care, venind acasă, au căutat cheile, le-au
găsit şi au descuiat lada. În ladă n-au găsit, însă, decât un baston de
care era legată o hârtie pe care scria: „Cu un baston ca acesta să fie
bătut părintele care îşi va da averea fiilor înainte de vreme!“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu