Plângeri contra unui preot cu năravul la beţie.
* Şi precum aceste plângeri stăruiau necontenit,
S-a găsit de cuviinţă să-l oprească de slujit.
* S-a alcătuit scrisoare spre a lui canonisire,
Ca prin asta parohia şi cei mari să aibă ştire.
* Dar când dă să iscălească Preasfinţitul la sfârşit,
S-a făcut un vuiet mare, mii de glasuri s-au pornit:
* „Nu! Nu! Nu! Să nu faci asta!” auzit-a din văzduh,
Şi scăpând din mână pana tulburatu-s-a în duh.
* Cugetând puţin bătrânul s-a gândit că-i o părere,
Căci îi ţiuie urechea uneori de priveghere.
La un Preasfinţit Episcop au venit din eparhie
Plângeri contra unui preot cu năravul la beţie.
* Şi precum aceste plângeri stăruiau necontenit,
S-a găsit de cuviinţă să-l oprească de slujit.
* S-a alcătuit scrisoare spre a lui canonisire,
Ca prin asta parohia şi cei mari să aibă ştire.
* Dar când dă să iscălească Preasfinţitul la sfârşit,
S-a făcut un vuiet mare, mii de glasuri s-au pornit:
* „Nu! Nu! Nu! Să nu faci asta!” auzit-a din văzduh,
Şi scăpând din mână pana tulburatu-s-a în duh.
* Cugetând puţin bătrânul s-a gândit că-i o părere,
Căci îi ţiuie urechea uneori de priveghere.
* Deci, apucă iar condeiul ca să facă iscălire,
Dar în clipa-aceea iarăşi se aude glăsuire!
* „Nu! Nu! Nu! Arată-i milă!” se aude lămurit,
Şi de frică Arhiereul a lăsat de iscălit.
* Dar venindu-şi iar în fire, vrea să termine de scris,
Socotind acele glasuri nălucire ca de vis.
* Dar a treia oară, mâna a-nceput a-i tremura,
Căci potopul cel de glasuri mai năvalnic răsuna.
* Aruncând din mână pana a lăsat neiscălit
Şi chemând pe cel cu vina, cu blândeţe i-a grăit:
* „Preacucernice Părinte! iată, am aceste ştiri,
Adevăr ne scrie lumea, Ori sunt goale uneltiri?”
* „Toate sunt adevărate, Preasfinţitul meu stăpân,
Mă înşel cu băutura şi de rău cu drept mă ţin!
* De la alte patimi rele Dumnezeu m-a izbăvit,
Dar năravul băuturii deseori m-a biruit.”
* „Dar, (îi zice lui Vlădica) slujba cum ţi-o împlineşti?
Căci de-acuma ai pedeapsă şapte ani să nu slujeşti!”
* „Preasfinţite, eu din ziua întru care m-ai sfinţit,
N-a rămas în parohie nici un om nepomenit.
* Mai cu seamă eu, smeritul foarte mult mă sârguiesc
Ca pe cei trecuţi din viaţă pururea să-i pomenesc.”
* Auzind Vlădica asta a-nţeles cine striga,
şi rupând scrisoarea, zice: „Mergi la parohia ta!
* Eu asemenea persoane nu le pot canonisi,
căci atunci pe mii de duhuri aş putea nedreptăţi!
* Cei din viaţă cer pedeapsă după faptul arătat,
iară cei din altă lume solitor te-au câştigat!
* Am aicea zeci de plângeri scrise doar ca să te cert,
dar din ceruri, mii de glasuri strigă astăzi să te iert!
* Mergi la slujba ta în pace, dar să nu mai faci sminteli.
Şi să nu mă uiţi pe mine la a slujbei rânduieli!”
* (Extrasă din volumul: Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul, Hrană duhovnicească, Editura Lumină din Lumină, Bucureşti 2000, p. 140-142)
