Canonul

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Era într-un oraş un tânăr creştin care se obişnuise să se roage numai de formă, să meargă la biserică din obicei, să se spovedească cam în bătaie de joc, fără nici o căinţă, încât preotul într-o zi a fost nevoit să-l oprească şi să stea de vorbă cu el mai serios. Tânărul abia terminase liceul. Îl întrebă ce vrea să se facă mai departe.
Să fac o facultate, răspunse acesta.
Şi apoi ce mai faci?
– Vreau să mă căsătoresc, zise tânărul, să-mi cumpăr un apartament, să-mi iau o maşină să mă plimb şi cât mai multe, ca să fiu fericit.
– Bine, zise preotul, dar eşti sigur că vei ajunge să le ai pe toate acestea? Ştii tu ce se va întâmpla până la urmă cu tine?
– Nu ştiu, zise băiatul.
– Iată, îţi spun eu, dragul meu: s-ar putea să te îmbolnăveşti şi să nu poţi a-ţi ajunge scopul, poţi învăţa, dar printr-o căsătorie greşită îţi vei da peste cap toată învăţătura ta şi toată agoniseala.
– Un lucru ţi-l pot spune sigur: dacă vei continua să trăieşti aşa nepregătit, nepăsător de mântuirea sufletului şi te va apuca moartea nespovedit cum trebuie, să ştii că vei fi osândit şi vei arde în iad. Dacă ai putut să-ţi baţi joc de mine crezând că mă înşeli printr-o spovedanie falsă, pe Dumnezeu nu-L poţi înşela. De aceea îţi dau un canon: du-te acasă şi în fiecare seară, timp de o săptămână, să zici aşa: « Într-o zi va veni timpul şi voi muri, dar nu-mi pasă. După moarte voi fi judecat, dar nu-mi pasă. Chiar de voi arde în focul veşnic al iadului, tot nu-mi pasă”.
Tânărul nostru s-a dus acasă şi a început să-şi facă canonul pe care i l-a dat preotul. Dar preotul făcea rugăciuni pentru sufletul lui rătăcit. Canonul, împlinit cu rugăciunile preotului, au milostivit pe Dumnezeu care trimise un înger în vis să-i ia sufletul şi să-l ducă în iad. Acolo, mergând şi văzând de departe flăcările iadului, tânărul îl întrebă pe înger unde-l duce. Îngerul îi spuse că-l duce să-l osândească acolo, în flăcări. Pentru care păcate, întrebă tânărul? Pentru păcatul nepăsării. N-ai zis tu că nu-ţi pasă nici de focul iadului. Acum poţi vedea şi tu dacă există sau nu. Ajunşi în faţa cuptorului, l-au luat demonii şi l-au aruncat în văpăi. Îngerul sta şi privea la el să vadă dacă mai poate spune că nu-i pasă.
Dar tânărul striga în gura mare la înger să-l scoată de acolo, căci toată viaţa lui nu va mai spune că nu-i pasă şi se va îndrepta spre pocăinţă. Trezindu-se din înfricoşatul vis, s-a dus degrabă la preotul duhovnic, şi-a spovedit păcatele cu şiroaie de lacrimi, ducând o viaţă sfântă cu gândul la grozăviile pe care le văzuse şi simţise cu sufletul său.
De aceea, fraţi creştini, să umblăm cu frică şi cu cutremur ca să nu murdărim haina de nuntă, haina botezului sau să ne-o fure cineva ori s-o pierdem prin nepăsarea noastră.

DE VORBĂ CU DUMNEZEU...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Oare câţi dintre noi nu au cerut ajutor Domnului ? Şi rugându-ne, am stat, am dorit sau
măcar ne-am imaginat o conversaţie cu Dumnezeu... ?

- Ai vrut să stai de vorbă cu Mine, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea…Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a raspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani….. iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul ; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit...
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţte copii tăi ?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care-i iubesc…. şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să inveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Multumesc, Doamne, pentru tot…. am zis umilă. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a răspuns:

– DOAR FAPTUL CĂ SUNT AICI ! ÎNTOTDEAUNA !
sursa net

Şoaptele sufletului

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

          Era odată un rege care avea patru neveste. Cel mai mult o

iubea pe a patra soţie pe care o îmbrăca cu straie din cele mai

scumpe şi o trata cu cele mai fine delicatese. Îi dădea tot ce era

mai bun. De asemenea, o iubea şi pe cea de a treia soţie şi ea era

cea cu care se mândrea cel mai mult în faţa regatelor vecine.

Totuşi, regele trăia cu teama că această soţie îl va lăsa într-o zi

pentru un altul. Regele o iubea şi pe cea de-a doua soţie. Ea era

confidenta lui şi era întotdeauna drăguţă, înţelegătoare şi

răbdătoare cu el. De câte ori regele avea o problemă, putea avea

încredere în ea că îl va ajuta să treacă peste momentele grele.

Prima soţie a regelui era foarte loială şi îşi adusese o contribuţie

foarte mare în menţinerea regatului. Totuşi, regele nu o iubea pe

prima soţie. Deşi ea îl iubea cu adevărat, el de abia o observa!

Într-o zi regele simţi că sfârşitul îi este aproape. Se gândi

la viaţa lui plină şi îşi spuse: “Acum am patru soţii cu mine, dar

când voi muri voi fi singur.”

O întrebă pe cea de-a patra nevastă: ”Te-am iubit cel mai

mult, ţi-am dăruit cele mai frumoase haine şi ţi-am arătat cea

mai mare iubire. Acum, eu am să mor, vrei să vi cu mine şi sămi

ţii companie?”

“Nici vorbă!” replică cea de-a patra soţie, şi plecă fără un alt

cuvânt.

Răspunsul ei străpunse inima regelui ca un cuţit.

Regele o întrebă şi pe cea de-a treia soţie: “Te-am iubit

toată viaţa mea. Acum că mor, vrei să vii cu mine şi să-mi ţii

companie?”

“Nu!” veni răspunsul celei de-a treia soţii. “Viaţa e prea bună!

Când vei muri, mă voi recăsători!”

Inima regelui se strânse de durere.

Apoi o întrebă şi pe cea de-a doua soţie: “Întotdeauna am

găsit la tine înţelegere şi ajutor şi mereu ai fost acolo pentru

mine. Când voi muri, vrei să vi cu mine şi să-mi ţii companie?”

“Îmi pare rău, nu te pot ajuta de data aceasta!” replică cea de-a

doua soţie. “Te pot doar înmormânta şi veni la mormântul tău.”

Regele fu devastat şi de acest răspuns.

2

Apoi se auzi o voce: “Eu te voi urma oriunde vei merge!”

Regele se uită împrejur şi văzu că cea care rostise aceste cuvinte

era prima soţie. Era atât de slabă, pentru că suferise mult.

Adânc îndurerat, regele spuse: “Trebuia să fi avut mai multă

grijă de tine când am avut ocazia!”

       În realitate, noi toţi avem 4 soţii în viaţa noastră:

Cea de-a patra soţie este TRUPUL nostru. Indiferent cât timp şi

efort investim în a-l face să arate bine, el ne va lăsa când murim.

Cea de-a treia soţie este AVEREA noastră. Când murim, merge

la alţii.

      Cea de-a doua soţie o reprezintă FAMILIA şi PRIETENII.

Indiferent cât de apropiaţi ne-au fost în timpul vieţii, ei nu pot

decât să vină la mormântul nostru după ce nu mai suntem.

Prima soţie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat în

goana după averi, bunăstare şi putere sau în goana după iluzii

deşarte, uitând că iubirea curată şi sinceră îţi face viaţa frumoasă

şi sufletul să trăiască şi după moartea trupească.

Şi totuşi, sufletul este singurul care ne va urma oriunde vom

mer

GANDESTE-TE O CLIPA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

       Intr-o seara, un tanar se intorcea acasa. Dar, din cauza intunericului ce se lasase, s-a impiedicat de un bolovan si, cazand, s-a lovit destul de tare. Suparat foc, a plecat mai departe, dar un gand nu-i dadea pace. Ce cauta ditamai bolovanul in mijlocul drumului si cum de nu l-a vazut la timp ? Aoleu, dar daca mai trec si alti oameni si patesc la fel ca el ? Chiar in acea clipa, tanarul s-a oprit si, cu toate ca se lovise destul de tare si se grabea sa ajunga acasa, a facut cale intoarsa pana la bolovanul cu pricina pe care l-a impins la marginea drumului. Acolo putea sa stea oricat, ca nimeni nu s-ar mai fi impiedicat de el. De-abia acum, tanarul nostru a plecat linistit si multumit spre casa. Rana pe care i-o pricinuise cazatura il durea parca mai putin acum, cand stia ca i-a scapat, poate, si pe altii de la o suferinta ca a lui.

Sa stii sa te gandesti si la ceilalti, inseamna sa stii sa traiesti. Bucuriile celor de langa noi trebuie sa fie si bucuriile noastre, iar durerile si necazurile lor, trebuie sa ne doara si pe noi. Decat sa ne purtam fiecare de grija, mult mai bine ar fi daca fiecare ar avea grija de ceilalti.

Te-ai intrebat vreodata daca n-ai trecut chiar tu pe drumul acela de pe care tanarul a dat la o parte bolovanul ? Fara sa il cunosti, fara sa te cunoasca, fara sa astepte vreo multumire, omul acela ti-a facut un bine.

INDOIALA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

      Îndoiala Se zice că la o mânăstire era un călugăr Pafnutie care de mulţi ani se chinuia să înţeleagă un verset din Scriptură, anume acela că: „Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca straja nopţii“ (Psalm 89: 4).
            În simplitatea lui, călugărul se îndoia: cum o să fie o mie de ani ca o zi? Aşa ceva e imposibil. Psalmistul a greşit. Într-o zi, după vecernie, fiind el paracliser la Biserică, a rămas să facă curăţenie. Toţi călugării plecaseră. Deodată a văzut în Biserică, o pasăre măiastră. O pasăre mare şi frumoasă. El tocmai stingea candelele. Pasărea, spre mirarea călugărului care s-a oprit locului privind-o, a început să cânte o melodie copleşitor de frumoasă, ca un cântec de vrajă. Şi cântând a ieşit afară.
        Călugărul a ieşit după ea cucerit de melodie. Pasărea a ieşit pe poarta şi îndreptând-se spre livada mânăstirii s-a aşezat pe vârful unui pom, continuându-şi cântecul. Călugărul, înmărmurit, o asculta în extaz. Abia spre căderea nopţii pasărea şi-a înecat cântarea şi, zburând, a dispărut în înaltul cerului.
            Se făcuse noapte când călugărul se întoarse la mânăstire. Poarta era închisă. Bătu şi strigă: „Dă-mi drumul, părinte portar, sunt Pafnutie, paraclisierul“. Acela deschise poarta, se uita la el, si zise: - „Nu te cunosc părinte!“ - „Cum nu mă cunoşti? Sunt paraclisierul Pafnutie. Am plecat acum un ceas din biserică“. - „Nu te cunosc şi nu-ţi dau drumul. Trebuie să mă duc să-l întreb pe stareţ“. S-a dus la stareţ şi i-a spus că a venit un călugăr străin la poartă, care pretinde că e paraclisierul mânăstirii acesteia dar, zise portarul, eu nu l-am văzut niciodată.
     A spus stareţul: - „Adu-l la mine“. Şi l-a adus la el. Călugărul a început să-i povestească stareţului: „Eu sunt Pafnutie paraclisierul.  Nu înţeleg ce s-a întâmplat aici! Prea Cuvioşia Ta de unde ai venit? Cine eşti?“ - „N-am venit de nicăieri. Eu sunt stareţul. Şi sunt stareţ aici de 30 de ani“. Mai erau la stareţ câţiva călugări. „Şi acesta cine-i?“ întreba el. - „Acesta e economul, celălalt e eclesiarhul“... Nu cunoştea pe nimeni şi nimeni nu-l cunostea pe el. Şi atunci stareţul, care era un om al lui Dumnezeu, înţelept şi cu har, după ce s-a convins că monahul era în toate minţile şi că mirarea lui era adevărată, şi-a dat seama că trebuie să fie ceva la mijloc cu părintele acesta care se pretinde paraclisierul mânăstirii. A ascultat şi povestea cu pasărea şi cântarea ei. - „Aduceţi-mi catagrafiile mânăstirii“, a poruncit el, adică registrele în care erau înscrişi călugării de la începutul existenţei mânăstirii. I-au adus registrele.
           L-au întrebat pe paracliser cum îl cheamă, cine era stareţ când a ieşit el după pasăre, cine era econom, cine era bucătar, şi omul a spus toate numele cu uşurinţa şi cu precizie. Numai că, în catagrafiile vechi, toţi aceştia, inclusiv el, cu numele lui figurau cu 300 de ani înainte. În dreptul numelui său nu scria ca la ceilalţi, ziua şi anul trecerii la Domnul, ci era doar o însemnare scurtă, cum că într-o seară dispăruse din mânăstire, întors în lume sau plecat undeva într-o pustie.
              Stareţul a înţeles. Paraclisierul ascultase în chip minunat, în extaz, un cântec din lumea de dincolo, trei sute de ani! L-a întrebat stareţul: „Spune părinte Pafnutie, ce vrednicie deosebită ai avut cât ai stat în mânăstirea aceasta, de ai avut parte de o asemenea întâmplare?“ - „N-am făcut nimic deosebit, a răspuns el. Am fost cu ascultare către stareţ şi cu dragoste către toţi. Dar n-am fost vrednic de nimic. Dimpotrivă, am fost un mare păcătos, pentru că judecam că nu e drept ce scrie în Biblie, că "O mie de ani înaintea lui Dumnezeu e ca o zi“. Înţelegând stareţul taina, i-a spus: „Iată, acum te-a lămurit Dumnezeu că e posibil ca o mie de ani înaintea Lui să fie ca o zi. Du-te şi te spovedeşte, împărtăşeşte-te şi Domnul să fie cu tine“. A făcut aşa şi, în aceeaşi noapte, îmbătrânit dintr-o dată peste măsură, a trecut în lumea de dincolo. Au trecut în catagrafie, în dreptul lui, ziua şi anul morţii şi, pentru ca nu cumva cineva să creadă că a fost o greşeala, au adăugat o filă pe care au însemnat întâmplarea spre neuitare...

Cine e mai tare?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                        Un om trufaş se lăuda mereu că toată puterea e la el şi că lui nu-i trebuie Dumnezeu.
Într-o zi, se îmbolnăvi greu.
Veni la el un prieten credincios, care-i zise:
- "Prietene, de ce nu-ţi laşi sufletul înmuiat de credinţă? Vei vedea ce putere mare vei căpăta.? Cu toate că în duh vedea că prietenul său are dreptate, trufaşul nu voia să se dea biruit. Atunci prietenul său, căzu în genunchi la patul bolnavului şi începu să se roage cu putere pentru cel ce pătimea. Cu cât se ruga, cu atât asupra bolnavului se lăsa o dulce pace. Odată cu această pace, simţea cum îl părăseşte răul ele care suferea.
Când prietenul se sculă, avea faţa scăldată în lacrimi. Bolnavul fu atât de zguduit din pricina aceasta, încât îl podidiră şi pe el lacrimile, şi zise prietenului:
- "Tu, prietene, eşti mai bun şi mai tare decât mine!?
Şi de-atunci, părăsind trufia, omul acela a crezut că toate puterile ne vin de la Dumnezeu.

O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

   La un calugar seara, cand voia sa se culce, intra un inger la el in chilie, atat de stralucitor incat ii lua ochii. Si cand intra el, venea si cu mireasma buna, ca sa zica ca este de la Duhul Sfant. Nu-l indemna la rau, ci atat ii spunea : " Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta !" Iar el spunea : " Eu mi-am facut rugaciunea ". Dar ingerul spunea : " Nu. Mai roaga-te ". " Eu mi-am facut pravila ". Iar el spunea : " Nu stii ce spune Apostolul Pavel : Neincetat va rugati ? " Si cand voia sa se culce, iar il scula. Omul, daca nu doarme, se tulbura. Nu-l lasa ingerul sa se odihneasca. Si l-a sculat asa timp de vreo trei luni. Iar calugarul zicea : " Cum sa nu ma rog, daca vine ingerul Domnului, ca asa zice Sfantul Apostol Pavel !"
Tulburandu-se el asa, a slabit si s-a imbolnavit. Si se intalneste cu un sihastru batarn, ca in pustia Egiptului erau mii de pustnici, ucenici ai Sfantului Antonie cel Mare. Batranul il vede asa slab si tulburat si-i zice :
- Ce ai frate ? Cum o mai duci ?
- Parinte, bine o duc.
Era un cuvant de mandrie. Insa omul trebuie sa zica cu smerenie ca nu face nimic bun.
- Cum bine ? zice parintele.
- Parinte, cu ajutorul lui Dumnezeu, de trei luni ma scoala ingerul la rugaciune !
- Si cum te scoala ?
- Cand ma culc, el vine langa mine, ma scoala la rugaciune si se roaga si el cu mine !
- Ia aminte, frate, ca acela nu este ingerul Domnului. Acela este satana, care te pandeste pe tine !
- Dar cum, parinte ? Eu vad ca de cand ma scol sunt bolnav si tulburat si niciodata n-am umilinta ca ma impietresc la inima ...
- Uite asa sa faci. Cand va veni sa te scoale la rugaciune, sa zici : " Eu nu vreau sa ma scol acum, ci cand va veni vremea, la miezul noptii. Atunci o sa ma scol. Nu ma scula tu pe mine ".
Daca iti va spune ca este ingerul Domnului, sa-i spui : " Eu sunt un om pacatos si nu-s vrednic sa ma scoale pe mine ingerii !" Diavolul, cand aude de smerenie, fuge. El nu vrea sa spui ca esti om pacatos niciodata, ca el a cazut din mandrie. deci, asa sa-i spui : " Eu sunt un om pacatos, nevrednic sa ma scoale ingerii. Cand voi vrea ma voi scula,; cand nu, voi dormi. Tu sa nu mai vii la mine !"
Si s-a dus calugarul seara acasa si cum a ajuns, s-a culcat. Si a venit ingerul acela si i-a zis :
- Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta !
- Nu ma scol !
- Pai de ce ?
- cand voi vrea eu o sa ma scol, nu cand vei vrea tu !
- Blestematule calugar, te-ai dus la batranul acela, care este un calugar mincinos si fatarnic. El te-a invatat sa nu mai asculti de mine ! Dar calugarul acela este iubitor de argint. Ca a venit la el un om sarac si i-a cerut un ban, iar el a zis ca n-are. Si totusi are trei arginti pe un geam. Are trei bani si-i tine intr-o carte pe geam. Si a zis catre sarac ca n-are bani.
Apoi s-a facut nevazut. Dar calugarul a zis :
- Blestematule diavole, eu vad acum ca esti tatal minciunii !
Apoi batranul s-a intalnit cu calugarul. El era inaintevazator. Si i-a zis calugarului : " Nu-i asa ca ti-a zis ca am trei bani pe geam ? Am, dar a venit un betivan, care face numai rau; l-am vazut beat si stiam ca o sa vina o femeie saraca a doua zi si am tinut banii sa-i dau la acea necajita, nu la betivan. Dar tu ia aminte, frate, ca eu stiu ce ti-a spus despre mine, ca sunt iubitor de argint, fatarnic si mincinos. Deci sa nu-l mai asculti ca te duce la pieire, macar ca te scoala la rugaciune ".
Din ziua aceea n-a mai venit ingerul iadului, ca a vazut ca s-a suparat calugarul pe dansul.

Sa stiti ca diavolul se arata in chip de inger, sau in alt chip, sau in chipul lui Hristos, sau in chip de arhanghel, de sfinti, de ierarhi, de cuviosi. El intai te invata bine, pana i te inchini lui. Iar dupa ce te inchini lui, te duce la pierzare. Nu venea diavolul la un calugar timp ed 30 de ani si-i spunea taine mari ? Adica : " Parinte, eu sunt ingerul Domnului. Ia seama ca peste 7 -8 zile or sa-l prade pe calugarul cutare. O sa-i ia lucrurile lui si o sa le ascunda in cutare pestera. Tine minte, sa le iei de acolo si sa le aduci calugarului inapoi ". Apoi i-a indemnat diavolul pe aceia sa fure, si le-a aratat ca este inger.
Se duce " ingerul " acela in chip de calugar si zice : " Vai de mine, m-au pradat hotii, mi-au luat tot !" iar calugarul cel amagit i-a zis : " Hai ca-ti spun eu unde sunt lucrurile tale. A fost ingerul Domnului si mi-a spus unde sunt. Sunt in cutare pestera ". Le-a gasit acolo. Si a zis : " Mai, chiar ca a fost ingerul Domnului, din moment ce a stiut unde au fost puse lucrurile mele ".
Aude un batran de acestea si le spune ca aceia sunt diavoli, si cel care i-a pus sa fure, si cel care se arata in chip de inger, ca sa creada in minciunile lui si sa-i duca la pierzare pe toti. Atunci a intrebat : " De unde stii, parinte, ca ei spun adevarul ? Acestia sunt draci pitonicesti care spun viitorul, cunosc viitorul si spun ce-o sa fie peste o saptamana, peste o luna, ca sa crezi lor si apoi sa te prapadesti."

- Parinte, sunt ortodocsi care alearga la vrajitori si la cei ce deschid pravila. Se poate asa ceva ?
- Acei care deschid pravila, calugari sau preoti de mir sau maici, cine deschide pravila a cazut din dreapta credinta. Aceia se cheama ghitii, adica vrajitori cu lucruri sfinte. Cine se duce la cei care deschid pravila, 10 ani nu se pot impartasi. Iar cel ce deschide pravila, daca-i preot sau calugar, este anatema si este despartit de Biserica, pentru ca face vraji cu lucruri sfinte.
Ai vazut ca vine cate o baba ca sa te insele si sa te duca in iad : " Hai sa-ti descante baba !" Cu ghiocul, cu carti, sa-ti faca de " ursita "; ca ai sa te mariti, ca are sa te ia cutare, cutare. N-ai patit de acestea ?
Si numai vezi ca baba face cruce la descantece; si o auzi ca zice " Tatal nostru " si apoi descanta. Iar la urma zice : " Descantecul de la mine, leacul de la Maica Domnului !" Auzi ce zice sluga diavolului ? Auzi satana cum amesteca otrava cu mierea, ca sa te duca in fundul iadului ? Dar ce legatura are Maica Domnului cu descantecul babei ? Biserica condamna pe descantatori : " Cei ce cauta in bobi, cei ce cauta in cafea, cei ce cauta in carti, cei ce sting carbuni, cei ce cauta in palme, " chiromantia ", sunt opriti 7 ani de la Sfanta Impartasanie ".
Cei care sunt vrajitori, care fac de ursita, care umbla sa ia mana de la animale, aceia sunt opriti 12 ani, iar fermecatorii 25 de ani. Nu avem noi toate ? Sunt 13 feluri de vrajitorii si toate sunt date anatema de Biserica.
Voi cand veti auzi ca unul deschide cartea, sa fugiti ca de satana de el, ca acela-i ghitiu, vrajitor cu lucruri sfinte. Si baba care face cruce la descantece este tot ghitie, tot diavolul o tine, ca sa te insele pe tine. " Mai, dar n-a fi pacat ! N-a fi pacat, ca baba a zis " Tatal nostru " si a facut cruce !"
Auzi cum amesteca diavolul otrava cu mierea si lumina cu intunericul, ca sa te duca in iad ? Ce legatura are Crucea sau Maica Domnului cu vrajitorii ? Sa nu va duceti la cei ce deschid cartile, ca va duceti in fundul iadului ! Descantatorii, vrajitorii si fermecatorii, toti sunt anatema, despartiti de Trupul lui Hristos, care este Biserica !
de asemenea sunt anatema cei care fac descantece cu tunete, cei care vrajesc cu stelele, alungatorii de nori,vrajitorii de mate, cei care vrajesc cu pasarile. Noi avem toate in randuielile Sfantului Ioan Gura de Aur.
Toti sunt fermecatori, care iau mana de la vaci cu puterea draceasca. La acesteia slujesc anumiti diavoli, numiti pitonicesti, care ghicesc viitorul, si diavoli arhiconi, care stiu Scripturile. Iar cei ce deschid cartile se cheama " ghitii ", vrajitori cu lucruri sfinte, pe limba greceasca. Grecii au esenta ortodoxiei. de la greci au luat credinta ortodoxa atatea tari si rusii, la anul 988. Au facut mileniul in anul 1988 de la increstinare.
De aceea va spun sa nu primiti in casa voastra vrajitori, tiganci cu ghiocul, cu cartile de joc; sa nu-ti vina sa-ti ghiceasca si sa te insele. Ia un ciomag si zi : " Fugi, diavole ! Pleaca din jurul casei mele !"
Sa nu va inselati, ca nici o legatura nu are lumina cu intunericul.
Ai vazut pe marele Apostol Pavel, cand a intrat in orasul Filipi. Conducatorul orasului Filipi avea o vrajitoare " ghitie ". Stiti voi ce inseamna ghitii ? Sunt diavoli pitonicesti si spun ce are sa fie maine, poimaine; ei ghicesc viitorul.
Era o fata fecioara in Filipi si a intrat un diavol in inima ei. Cand a intrat diavolul piton in inima ei, care ghiceste viitorul, ea facea mare venit stapanilor ei.
Iar cand a intrat Apostolul Pavel cu Sila in orasul Filipi, satana a cunoscut ca sunt apostoli si a inceput sa strige prin fata asta : " Acesti oameni sunt de la Dumnezeu si ne vestesc noua calea mantuirii !" Auzi cum a spus adevarul ?
Si cum facea aceasta fiica stapanita de diavoli ? Avea un scaun cu trei picioare si statea pe el; pe dedesupt intra diavolul si ea statea pana se umplea de duh pitonicesc si spunea cele viitoare - adica ce o sa fie peste un an, peste o luna -, si castiga pe stapani, ca era slujnica la stapani, si facea mare castig domnilor ei.
Dar Pavel Apostolul a spus : In numele lui Iisus Hristos, iti spun : Taci si iesi dintr-insa ! Nu-i nevoie sa ne vesteasca pe noi diavolul.
Ea a cazut pe spate si a ramas ca moarta. Si a iesit dracul acela din fiica si a ramas bolnava si a vindecat-o Pavel. S-au dus repede slugile la mai marele orasului din Filipi : " Uite, au venit doi din aceia de-ai lui Hristos, cel rastignit si gata fata dumneavoastra a murit si nu mai poate spune vrajile si ghiciturile ei !" Dar ea nu murise si numai ce a iesit dracul piton din ea.
Atunci s-au maniat stapanii si au prins pe Pavel si pe Sila si i-au bagat legati cu lanturi in temnita, cu picioarele in butuci si i-au batut. Pabel si Sila la miezul noptii s-au sculat la rugaciune, cum puteau asa legati si se inchinau. Cand se inchinau ei, s-a cutremurat temnita, s-au deschis toate usile si au cazut toate lanturile de pe ei; iar cei care pazeau temnita au scos sabia sa se junghie. Si Pavel a spus : Nimeni sa nu plece ! Nu va faceti seama ! Toti suntem aici; si au cazut lanturiel de pe toti de tinutii. Voi nu cititi Faptele Apostolilor ?
Atunci mai-marele temnicierilor din orasul Filipi, a venit si a spus : " Domnule, acei doi care i-ati bagat in temnita, care au scos diavolul din fiica dumneavoastra, s-au rugat si s-a cutremurat temnita si s-au dezlegat toti care erau inchisi in temnita. Noi era sa ne omoram, crezand ca au scapat. Iata, am vazut si pe ingerul Domnului, care a venit la cei doi Apostoli, la miezul noptii, si s-a cutremurat temnita din temelii ".
Si a venit mai-marele temnitei. Cand a vazut pe toti dezlegati, a intrebat :
- Oameni buni, cine sunteti ?
- Noi suntem apostolii lui Hristos ! Noi am scos diavolul din vrajitoarea aceea, care ghicea la oameni, ca insela toatea lumea, pentru ca avea duh pitonicesc intr-insa.
Apoi temnicerul a spus catre Pavel : Ia si ma boteaza si pe mine ca si eu cred in Dumnezeul vostru ! Atunci a crezut in Hristos mai-marele temnnitei cu sotia lui si l-a botezat pe el si casa lui. Si au dat drumul la apostoli sa predice Evanghelia in toate partile.
dar pentru ce i-a bagat pe ei in temnita ? Pentru fiica aceea din care a scos demonul cu care ghicea viitorul. Ca diavolii sunt de mai multe feluri : unii sunt vrajitori, care ajuta la vrajitorii; altii sunt pitonicesti, care ghicesc viitorul si altii sunt arhiconi, care stiu Scriptura pe de rost. Acestia se baga in oamenii eretici si la sectari si-i fac sa inteleaga Scriptura pe dos, nu asa cum trebuie.
Voi stiti ca acum la sfarsitul lumii o sa iasa inaintemergatorii lui Antihrist si au sa faca minuni si semne mari ?
Daca tu acum crezi in acesti nebuni si indraciti ! Dar cand ai sa vezi ca vine inaintea ta si din paie uscate, are sa-ti faca paine calda; si din vita uscata o sa faca sa curga vinul cel mai bun si ai sa vezi muntii ca pleaca ?
Vezi sectarii ? Sunt inaintemergatorii lui Antihrist, ca stramba credinta. Acestia care stramba dreapta credinta sunt inaintemergatorii lui Antihrist, orice secta ar fi. Paziti-va de acestia ca de foc, ca de lucrurile intunericului.

Panza si sufletul

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Un preot se plimba pe malul unui râu.
La un loc, întâlni pe o credincioasă de-a lui, spălând în râu.
O întrebă:
 - "Ce ai înţeles, femeie, din propovăduirea mea de duminica trecută?"
Femeia răspunse sincer:
- "N-aş putea lămuri..."       
Preotul se mâhni şi-i zise:
- "Atunci am vorbit zadarnic pentru d-ta..."
Femeia, care era o bună credincioasă, îi răspunse, arătând pânza ce spăla:
- "Pânza pe care apa o face aşa de curată, ştie ea ceva de apă? De ajuns că apa trece prin ea şi-o face albă... Aşa şi cu predica sfinţiei tale ... De ajuns că trece prin sufletul meu şi îl curăţă ...
Preotul se înveseli şi lăudă pe femeia credincioasă.

O r g o l i u l

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


                        Orgoliul, semn al mândriei, te face să pierzi de multe ori.

                                                                 

                                                                                                        (aranjament preot Ioan) 
               Doi soţi, s-au certat pentru nişte nimicuri. Se mai întâmplă în familie. Şi nu vorbeau. Fiecare o făcea pe supăratul, fiecare îl considera pe celălalt vinovat şi nu voia nici unul să rupă tăcerea; mai ales bărbatul, care se considera superior, fiind şi om de afaceri.
               La un moment dat, bărbatul trebuii să plece într-o călătorie de afaceri şi avea avion a doua zi dimineaţă. De obicei, îl trezea soţia, dar acum, fiind hotărât să nu rupă el tăcerea primul, nu i-a zis soţiei să-l trezească.
              Totuşi avea nevoie să se trezească mai de dimineaţă, de aceea, fiind mai „înţelept“ (ca de obicei), a scris pe o bucată de hârtie: „Te rog să mă trezeşti la ora 5!“ şi a lăsat biletul unde ştia că soţia o să-l găsească. În dimineaţa următoare, bărbatul s-a trezit la ora ora 9. 
              Furios că a pierdut avionul, tocmai se pregătea să se certe iar cu soţia lui pentru că nu l-a trezit, când, lângă pat, ce credeţi că observă?
              Lângă hârtia pe care scrisese el seara „Te rog să mă trezeşti la ora 5“, era un bileţel pe care scria „Este ora 5. Trezeşte-te“!.

Pietrele preţioase

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

  O doamnă foarte avută, căreia îi plăceau nespus de mult pietrele scumpe, cu care umbla mereu împodobită, s-a abătut odată şi pe la o moară. Văzând-o astfel împodobită, morăriţa, o femeie cinstită şi evlavioasă, nemaivăzând vreodată astfel de podoabe, a întrebat-o ce fel de pietre sunt acelea pe care le poartă şi ce foloase îi aduc ele.

Vanitoasa doamnă i-a spus ca sunt diamante, nişte pietre foarte preţioase, apoi însă a început a se plânge cum că de fapt acelea i-ar aduce mai mult cheltuială decât foloase, deoarece trebuie frecvent curăţate şi stă mereu cu frică, deoarece ar putea fi oricând atacată de hoţi…

Atunci morăriţa, luând puţină îndrăzneală, i-a spus că şi ea are două pietre extrem de preţioase, moştenite de la tatăl şi de la bunicul ei, şi care le-au adus mari foloase, atât lor cât şi ei.

Atunci, doamna vanitoasă, vrând să afle ce fel de pietre avea morăriţa a rugat-o să i le arate şi ei, iar morăriţa prinzând-o de mână i-a arătat cele două pietre ale morii spunându-i:

- Iată, diamantele moştenite de la tatăl meu, cu acestea şi-a câştigat traiul bunicul şi cu tatăl meu şi tot ele îmi procură şi mie un trai îmbelşugat!...

Ce este viata?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.

O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?”

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!”

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!”

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…”

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!”

Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti: “Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!”

Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse: “Viata este o nazuinta spre inalt!”

Apoi veni noaptea.

Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea… “Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!”

Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera: “Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei…”

Sursa: www.damaideparte.ro

Căinţa păcătosului

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                 La marginea unui râu, un ţăran rău vroia cu orice chip să scape de câinele său, deşi acesta era un animal bun şi recunoscător. Luându-l în braţe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca şi astfel va scăpa de el. Însă bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a aşezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reuşise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieşit iar. De-a dreptul furios, ţăranul a ridicat din nou animalul în braţe, dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios şi s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. Neştiind să înoate, a început să ţipe şi să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simţit cum cineva îl apucă de gulerul hainei şi îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot şi speriat, omul a înţeles că i-a scăpat viaţa tocmai câinele pe care încercase să îl omoare. Ruşinea i-a cuprins sufletul. I-a mulţumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viaţă, după care şi-a mângâiat cu recunoştinţă câinele atât de credincios şi au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul a promis să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet.

“Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire şi mai presus de fire. Firească este pacea, împotriva firii este duşmănia şi mai presus de fire, sunt iertarea şi binele dezinteresat” (Sfântul Atanasie cel Mare)

Cum se vede Dumnezeu

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

     Trăia odată în Muntele Athos un călugăr, care locuia în Karyes. El bea şi se îmbăta în fiecare zi, scandalizând pelerinii. 
     În cele din urmă a murit şi acest lucru i-a uşurat pe o parte dintre credincioşi care s-au dus şi i-au spus încântaţi părintelui Paisie Aghioritul că s-a rezolvat în cele din urmă această problemă uriaşă.      Părintele Paisie Aghioritul le-a răspuns că el ştia despre moartea călugărului, după ce a văzut o mulţime de îngeri care au venit ducă la cer sufletul acestuia. Pelerinii au fost uimiţi, iar unii au protestat şi au încercat să-i explice mai bine părintelui, gândindu-se că bătrânul nu a înţeles.
      Stareţul Paisie Aghioritul le-a explicat: „Acest călugăr s-a născut în Asia Mică, cu puţin timp înainte de distrugerea de către turci, atunci când turcii au adunat toţi băieţii. Deci, ca să nu-l ia de la părinţii lui, ei îl luau cu ei la seceriş şi pentru a nu plânge, au pus alcool în laptele lui pentru ca el să doarmă. Prin urmare, el a crescut şi a ajuns un alcoolic. A plecat în Sfântul munte Athos şi s-a călugărit. Acolo el a găsit un bătrân care i-a declarat că a fost şi el alcoolic. Bătrânul i-a spus să facă metanii şi rugăciuni în fiecare noapte şi s-o implore pe Maica Domnului să-l ajute să reducă câte un pahar de băutură. 
      După un an a reuşit, cu pocăinţă şi luptă să ajungă de la 20 de pahare de băutură la 19 pahare. Lupta a continuat pe parcursul anilor şi a ajuns la 2-3 pahare, cu care el tot se îmbăta... 
     „  Lumea a văzut, de-a lungul timpului, un călugăr alcoolic care scandaliza pelerinii, dar Dumnezeu a văzut un luptător, care a dus o bătălie lungă pentru a reduce patima sa, pentru a-şi mântui sufletul său. 
       Fără să cunoaştem ce încearcă fiecare să facă şi ceea ce vrea să facă, ce drept avem noi să judecăm efortul său? 
          Părintele stareţ Paisie Aghioritul a avut descoperire de la Dumnezeu despre lupta duhovnicească a părintelui călugăr din Sfântul Munte Athos. Iată în continuare o dovadă că aşa ceva se poate întâmpla şi în zile noastre în România: 

                            Mărturisirile unei doctoriţe

 ► Când erau copiii ră ciţi, pă rinţii lor îi împachetau într-un prosop cu ţuică , neş tiind că pielea este ş i ea un organ ş i are proprietă ţi absorbante. Aceasta a fost cauza pentru care o mamă a venit cu copilul în comă alcoolică . 
► La o gră diniţă de copii s-a dus doctoriţa pentru un control de rutină . L-a vă zut pe un copilaş că avea mustaţă produsă din cauza vinului bă ut ş i l-a întrebat: „Mă i copilaş tu ai bă ut vin?” „Da, doamna doctor, n-a mai avut timp bunica să -mi facă ceai ş i mi-a dat o cană cu vin”. 
► În unele comune din judeţul Olt, când mamele vor să -ş i înţă rce copiii, le pun la gură o cârpă bine îmbibată în ţuică ş i zahă r. De multe ori copiii au ajuns să fie duş i la spital în comă alcoolică .

     Sfinţii Părinţi spun că copiii nu au voie nici măcar să guste băuturi alcoolice până la vârsta de 18 ani.

Lenes sau mandru

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Un tanar era lenes si mandru si dorea sa scape de una din doua. El s-a dus la duhovnic, s-a spovedit indelung si apoi si-a exprimat dorinta aceasta arzatoare, de a renunta la una din doua: ori la lene ori la mandrie.

Parintele cumpani un pic si zise:

- Fiule, afla ca lenesul il cunosti dupa lucrarea sa, fiindca nu tipa niciodata "Sunt lenes! Ajutati-ma sa fac cutare lucru sau cutare!”. El pur si simplu nu face! La fel si pe omul mandru n-ai sa-l auzi cum spune: "Iertati-ma, stiti, sunt cam mandru!”. El pur si simplu face lucrarile mandriei."

Si mai zise parintele:

- A recunoaste lenea din tine, este ca si cum ai facut primii pasi spre harnicie, dupa cum a recunoaste mandria din tine este primul pas spre a infia smerenia. Cel mai bine este sa te rogi! Dumnezeu te va ajuta astfel sa te cureti si de o patima si de alta. Iar o patima, sa stii, ca niciodata nu lucreaza singura. Din prea multa lene se naste si mandria, caci lipsindu-ne de lucrarile lui Dumnezeu, se aseaza in noi mandria…Si la fel, din prea multa mandrie se naste lenea, caci ai impresia despre tine ca esti ceva sau cineva si te lenevesti in ascultari si implinirea poruncilor lui Dumnezeu. Daca vrei sa alegi una din doua, alege rugaciunea!

Auzind acestea copilul pleca spre casa lui mai indreptat.

INDOIALA

Se zice că la o mânăstire era un călugăr Pafnutie care de mulţi ani se chinuia să înţeleagă un verset din Scriptură, anume acela că: „Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca straja nopţii“ (Psalm 89: 4). 
În simplitatea lui, călugărul se îndoia: cum o să fie o mie de ani ca o zi? Aşa ceva e imposibil. Psalmistul a greşit. Într-o zi, după vecernie, fiind el paracliser la Biserică, a rămas să facă curăţenie. Toţi călugării plecaseră. Deodată a văzut în Biserică, o pasăre măiastră. O pasăre mare şi frumoasă. El tocmai stingea candelele. Pasărea, spre mirarea călugărului care s-a oprit locului privind-o, a început să cânte o melodie copleşitor de frumoasă, ca un cântec de vrajă. Şi cântând a ieşit afară.
 Călugărul a ieşit după ea cucerit de melodie. Pasărea a ieşit pe poarta şi îndreptând-se spre livada mânăstirii s-a aşezat pe vârful unui pom, continuându-şi cântecul. Călugărul, înmărmurit, o asculta în extaz.
Abia spre căderea nopţii pasărea şi-a înecat cântarea şi, zburând, a dispărut în înaltul cerului. Se făcuse noapte când călugărul se întoarse la mânăstire. Poarta era închisă. Bătu şi strigă: „Dă-mi drumul, părinte portar, sunt Pafnutie, paraclisierul“. Acela deschise poarta, se uita la el, si zise:
 - „Nu te cunosc părinte!“ - „Cum nu mă cunoşti? Sunt paraclisierul Pafnutie. 
Am plecat acum un ceas din biserică“. 
- „Nu te cunosc şi nu-ţi dau drumul. Trebuie să mă duc să-l întreb pe stareţ“. 
S-a dus la stareţ şi i-a spus că a venit un călugăr străin la poartă, care pretinde că e paraclisierul mânăstirii acesteia dar, zise portarul, eu nu l-am văzut niciodată. A spus stareţul: 
- „Adu-l la mine“. Şi l-a adus la el.
Călugărul a început să-i povestească stareţului: „Eu sunt Pafnutie paraclisierul. 
 Nu înţeleg ce s-a întâmplat aici! Prea Cuvioşia Ta de unde ai venit? Cine eşti?“ - „N-am venit de nicăieri. Eu sunt stareţul. Şi sunt stareţ aici de 30 de ani“. 
Mai erau la stareţ câţiva călugări. „Şi acesta cine-i?“ întreba el. - „Acesta e economul, celălalt e eclesiarhul“
... Nu cunoştea pe nimeni şi nimeni nu-l cunostea pe el. Şi atunci stareţul, care era un om al lui Dumnezeu, înţelept şi cu har, după ce s-a convins că monahul era în toate minţile şi că mirarea lui era adevărată, şi-a dat seama că trebuie să fie ceva la mijloc cu părintele acesta care se pretinde paraclisierul mânăstirii. A ascultat şi povestea cu pasărea şi cântarea ei.
 - „Aduceţi-mi catagrafiile mânăstirii“, a poruncit el, adică registrele în care erau înscrişi călugării de la începutul existenţei mânăstirii. I-au adus registrele. L-au întrebat pe paracliser cum îl cheamă, cine era stareţ când a ieşit el după pasăre, cine era econom, cine era bucătar, şi omul a spus toate numele cu uşurinţa şi cu precizie. Numai că, în catagrafiile vechi, toţi aceştia, inclusiv el, cu numele lui figurau cu 300 de ani înainte.
 În dreptul numelui său nu scria ca la ceilalţi, ziua şi anul trecerii la Domnul, ci era doar o însemnare scurtă, cum că într-o seară dispăruse din mânăstire, întors în lume sau plecat undeva într-o pustie. Stareţul a înţeles.
 Paraclisierul ascultase în chip minunat, în extaz, un cântec din lumea de dincolo, trei sute de ani! L-a întrebat stareţul: „Spune părinte Pafnutie, ce vrednicie deosebită ai avut cât ai stat în mânăstirea aceasta, de ai avut parte de o asemenea întâmplare?“ - „N-am făcut nimic deosebit, a răspuns el. Am fost cu ascultare către stareţ şi cu dragoste către toţi. Dar n-am fost vrednic de nimic. Dimpotrivă, am fost un mare păcătos, pentru că judecam că nu e drept ce scrie în Biblie, că "
O mie de ani înaintea lui Dumnezeu e ca o zi“. Înţelegând stareţul taina, i-a spus: 
„Iată, acum te-a lămurit Dumnezeu că e posibil ca o mie de ani înaintea Lui să fie ca o zi. Du-te şi te spovedeşte, împărtăşeşte-te şi Domnul să fie cu tine“. A făcut aşa şi, în aceeaşi noapte, îmbătrânit dintr-o dată peste măsură, a trecut în lumea de dincolo. Au trecut în catagrafie, în dreptul lui, ziua şi anul morţii şi, pentru ca nu cumva cineva să creadă că a fost o greşeala, au adăugat o filă pe care au însemnat întâmplarea spre neuitare...

Smerenie adevărată

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

La o mânăstire s-a facut masă după sfânta slujbă la care lua parte tot soborul. Un frate străin a intrat şi el în sala de mese şi se ospata cu fraţii. Economul mânăstirii, intrând în trapeză, l-a zărit şi a zis: "Cine te-a poftit aici? Cum îndrăzneşti? Ieşi afară!" Omul, sculându-se, a ieşit şi şedea pe o bancă mai de-o parte. Dar faţa lui era voioasă de parcă nimic neplăcut nu i s-ar fi întâmplat. Un călugăr a intrat în vorbă cu el şi l-a întrebat: "Cum de nu te-ai mâhnit, căci economul nostru te-a ocărât şi te-a scos afară de la masă?" Acela a răspuns: "Când veneam la Biserică, mi-am pus în minte gândul că sunt păcătos şi nevrednic ca un câine, care, atunci când este alungat, se duce, când îl chemi, vine". Mult se folosi călugărul de acest cuvânt!