marți, 4 iulie 2017

Ce s-ar cuveni să spunem când trecem pe lângă o Sfântă Biserică,

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


                           Ce s-ar cuveni să spunem
                  când trecem pe lângă o Sfântă Biserică,
            un cimitir, o cruce sau când intrăm într-o casă

    Când trecem pe lângă o Sfântă Biserică Ortodoxă, noi creştinii se
cuvine să ne întoarcem cu faţa către ea şi să spunem din adâncul
sufletului(închinându-ne) „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor,
mântuieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)“.
Dacă ştim hramul Bisericii respective zicem, spre exemplu:
(închinându-ne din nou) „Sfinte Nicolae mare făcătorule de minuni,
roagă-te la Dumnezeu şi pentru mine, acum, în ceasul morţii şi în
ceasul judecăţii mele. Amin!“
Şi în continuare îl rugăm tot pe Sfântul al cărui hram îl poartă
Biserica să mijlocească pentru mântuirea tuturor celor dragi ai noştri
(închinăndu-ne iarăşi): „Sfinte Nicolae, roagă-te la Dumnezeu
pentru mântuirea robilor săi: Daniel patriarhul, ... Episcopul locului
(numele), duhovnicul la care v-aţi spovedit (spre exemplu, Ioan
preotul), numele părinţilor, ai naşilorcopiilormoşilorfraţilor,
cumnaţilorverilor, cunoscuţilor şi neapărat al celor care v-au făcut
rău.
       Trecând prin Bucureşti cu maşina am fost nevoit să opresc la
culoarea roşie a semaforului. Mi-am aruncat ochii şi am văzut o
Sfântă Biserică. Pe trotuarul de vis-a-vis, în dreptul Sfintei Biserici
s-a oprit o femeie ce venea de la piaţă, având în ambele mâini câte
o plasă grea. Şi-a pus plasele jos, s-a întors cu faţa către Sfânta
Biserică a făcut trei metanii mici (închinăciuni cu plecare până la
pâmânt) închinându-se, apoi şi-a luat plasele şi a plecat liniştită
către casă. Am fost profund impresionat de credinţa acelei femei.
În tramvai, în autobuz sau pe stradă puţini călători se mai închină
când trec prin dreptul Sfintelor Biserici.
Când trecem pe lângă un cimitir, de mare folos ne-ar fi şi nouă şi
celor morţi dacă am spune aşa„Doamne, Iisuse Hristoase,
Dumnezeul nostru, iartă păcatele tuturor celor care sunt adormiţi
în cimitirul acesta şi când voi muri să mă ierţşi pe mine“. La fel
să ne rugăşi atunci când călătorim şi vedem pe marginea drumului
crucea cuiva care a murit probabil în accident de maşină (spovedit şi
împărtăşit sau poate nespovedit şi neîmpărtăşit)„Doamne, Iisuse
Hristoase, Dumnezeul nostru, iartă-l pe acela care a adormit aici
şi când voi muri să mă ierţşi pe mine!“ Toate rugăciunile pe care
le înălţăm cu tot sufletul pentru cei adormiţi sunt primite acolo sus
la cer şi aduc uşurare celor pe care i-am pomenit, chiar dacă nu le
ştim numele. Şi apoi, dacă noi ne rugăm pentru cei morţi, când vom
fi şi noi morţi, alţii se vor ruga pentru sufletele noastre, după zicala:
„Ce faci, ţi se va face!“, adică te-ai rugat pentru alţii, atunci din
rânduiala lui Dumnezeu şi alţii se vor ruga pentru tine.
Iată şi cuvântul Sfântului Serafim de Sarov:
Trecând printr-un sat sau printr-un oraş, însemnaţi-vă cu
semnul Sfintei Cruci şi spuneţi rugăciunea aceasta: Doamne,
mântuieşte-i pe locuitorii satului (oraşului acestuia) şi pentru
rugăciunile lor mântuieşte-mă şi pe mine, păcătosul; apoi rugăţivă
Sfinţilor ale căror icoane se află în casele satului sau oraşului
aceluia şi ziceţi: Sfinţilor ai lui Dumnezeu, mă închin vouă şi vă
rog să mă miluiţi pe mine, păcătosul şi să mă apăraţi în toată
vremea vieţii mele. Intrând într-o casămai întâi închinaţi-vă
icoanelor aflate acolo şi abia apoi salutaţi-i pe stăpânii casei.
Acelaşi lucru să-l faceţşi la ieşirea din casă.
      Adâncimea sau superficialitatea credinţei în Dumnezeu, într-un
om, o poţi cunoaşte mai bine din lucrurile pe care le cere, decât din
cuvintele pe care le spune. Unii nu îi cer nimic. Alţii îi cer nimicuri.
Alţii îi cer socoteală lui Dumnezeu. Alţii îi cer să facă El ce vor ei.
Sfinţii cei mari din desăvârşită credinţă în Dumnezeu nu mai cereau
nimic, nici măcar mântuirea. Smerenia acestora atinsese desăvârşirea.
Rugăciunea este dialogul dintre creştin şi Dumnezeu, prin care
noi oamenii ne ridicăm mintea şi inima spre El. La rugăciune participă
mintea care se gândeşte numai la Dumnezeu, memoria care uită de
toate cele pământeşti şi inima care se bucură de prezenţa lui
Dumnezeu.
                                  Rugăcinea unui copil

               Odessa. Într-o zi de dimineaţă, înainte de a începe Sfânta
Liturghie, stăteam în colţul meu din dreapta noasului şi mă uitam cum
o fetiţă de nouă ani se ruga la icoana Maicii Domnului care se afla în
faţă. Dar rugăciunea fetiţei se deosebea de rugăciunile copiilor de
vârsta ei. Biata copilă cădea în genunchi, ridica mânuţele în sus ca
preotul la invocarea Duhului Sfânt şi plângea.
După ce şi-a terminat rugăciunea - văzând că fetiţa se apropie de
mine să-mi sărute mâna - am întrebat-o de ce s-a rugat şi a plâns.
„M-am rugat Maicii Domnului ca să mi-l aducă acasă pe tăticu“.
„Dar unde e tăticu?“ am întrebat-o eu. „La război, pe front,“ a
răspuns fetiţa cu durere. M-am uitat cu milă la aceste copil naiv,
zicând în sinea mea„Cum poate Maica Domnului să-l aducă pe
tăticul ei acasă?“ M-am îndoit ca Moise în pustie.
    Dar n-au trecut multe zile şi învăţătoarea ei, care frecventa aceeaşi
Biserică mi-a spus că tăticul fetiţei s-a întors într-adevăr acasă„Dar
cum s-a întâmplat minunea?,“ am întrebat-o eu pe învăţătoare.
„Fetiţşi mămica ei, mi-a povestit învăţătoarea, dormeau liniştite în
casă. Pe la miezul nopţii au auzit o bătaie în uşă. Mama a sărit din
pat şi a întrebat cine-i. Vocea de afară îi era cunoscută, era tăticul
fetiţei. Când i-a deschis uşa, tăticul a lăsat-o pe soţia lui şi s-a
îndreptat spre fetiţă. A îmbrăţişat-o plângând şi i-a spus: „Tu m-ai
salvat! Iată de ce. Eram pe front. Se întunecase, iar noi eram tot în
tranşee, pentru că gloanţele şi brandurile nu încetau să treacă
vâjâind şşuierând peste capetele noastre. La un moment dat, stând
cu capul scos din tranşee, ca să văd dacă a încetat focul, aud vocea
fetiţei mele scumpe, care striga alarmată: Tăticule, tăticule, apleacăte!
Fără să-mi dau seama că tu erai, draga mea, la Odessa, iar eu pe
front, m-am aplecat în mod automat. Dar când mi-am ascuns capul
în tranşee, deasupra capului meu a vâjâit o bucată de brand
explodat la o oarecare distanţă de noi. Dacă nu-mi aplecam capul
mi-l reteza. Când am văzut acestă minune n-am mai stat locului. Am
pornit cu nădejdea în Dumnezeu chiar în noaptea în care am auzit
vocea. Am trecut peste cadavre, peste garduri cu sârmă ghimpată,
am trecut prin sate şi oraşe, dar nu m-a întrebat nimeni de acte. Şi
acum mă bucur că vă văd sănătoase şi-i mulţumesc lui Dumnezeu
că m-a scăpat de la moarte.

                  Învăţături minunate despre rugăciune

       ● Nu putem intra în rugăciune pur şi simplu, fără a ne descălţa ca
şi Moise. Există o întreagă pregătire pentru rugăciune: să te linişteşti,
să te aşezi, să închizi telefonul gândurilor şi televizorul interior al
imaginilor. Trebuie dezrădăcinată tulburarea pricinuită de mânie sau
tristeţe. Toată grija cea lumească acum să o lepădăm.
      ● Ori de câte ori vrăjmaşul ne întinde undiţa păcatului să alergăm
la rugăciune şi să ne rugăm cu zdrobire de inimă.
      ● Prin rugăciune, creatura comunică cu Creatorul în mod nevăzut.
Prin rugăciune lanţurile păcatului cad neputincioase şi amăgirea
diavolului se pierde în gol. Rugăciune este ridicarea minţii pe aripile
sufletului la Dumnezeu. E întoarcerea acestuia acolo de unde a fost
luat şi dat omului, spre a fi asemenea lui Dumnezeu. Prin rugăciune
păcatul moare şi divolul crapă. Dumnezeu strigă de dincolo de noi
(Matei 7:7)„Cereţşi vi se va da, căutaţşi veţi afla, bateţşi vi se va
deschide“.
       ● Părintele Avacum zelotul din Sfântul Munte Athos, scotea
pietrele din pământ una câte una şi la fiecare lovitură cu sapa Îl striga
pe Hristos. Să nu ne lăsăm tulburaţi de gândurile deşarte, ci ca o
pasăre să nu încetăm să cântăm slava lui Dumnezeu, Ziditorul lumii.
       ● Pentru a ne ruga cu luare aminte trebuie să păstrăm în noi frica
de Dumnezeu. Ne spune Sfântul Apostol Pavel„Rugaţi-vă
neîncetat“ (1Tesaloniceni 5:17)pentru că ispitele ne urmăresc
neîncetat şi oriunde. Temelia rugăciunii pentru aproapele este
compătimirea. Fără bunăvoinţa inimii, rugăciunea este nulă.
       ● În legătură cu lacrimile şi cu puterea lor dumnezeiască,
părintele Avacum zelotul, îl evoca pe Fericitul Augustin, despre care îi
plăcea să spună„S-ar putea opri mai uşor curentul unui fluviu
decât lacrimile lui Augustin“. Părintele Avacum îi îndemna pe toţi la
pocăinţă adevărată şi-i învăţa să spună„Dumnezeul meu, dăruieştemi
şi mie lacrimi!“ Hristos Însuşi Îl ruga pe Tatăl cu suspine şi cu
lacrimi şi încă lacrimi de sânge. Asemenea şi Sfântul Grigore Palama,
plângea cu valuri de lacrimi, care îl spălau până ce chipul îi devenea
luminos şi strălucitor. Părintele Avacum îi îndemna pe toţi să practice
rugăciunea departe de lume şi de zgomot, acolo unde mintea se uneşte
cu Sfânta Treime.
        ● Când te rogi, nu face voia trupului celui trândav, nu te grăbi.
Trupului i se urăşte de efortul rugăciunii, se simte apăsat şi atunci dă
zor să termine mai repede, ca să-şi afle răgaz sau să-şi vadă de
treburile zilnice. Trebuie să ne rugăm cu drag, cu vigoare, din inimă.
Nu din cauza supărărilor şi necazurilor şi nici din obligaţie. „Căci
Dumnezeu iubeşte pe cel ce dă cu voie bună“ (2 Corinteni 9:7).

                                        Ce este rugăciunea

                Sufletul nostru trebuie să cânte o singură melodie:

                                            RUGĂCIUNEA
                                          
           Rugăciunea este neajutorarea care Îi cere lui Iisus să vină şi
să ia totul asupra Sa.
Rugăciunea înseamnă să-mi dau grijile lui Dumnezeu şi să
primesc în schimb pacea Sa.
           Rugăciunea înseamnă să învăţ să-i iubesc pe ceilalţi la fel de
dezinteresat cum mă iubeşte pe mine Hristos, purtându-le povara
şi rugându-mă pentru ei la fel de stăruitor şi arzător cum mă rog
pentru mine însumi.
            Rugăciunea înseamnă să ajung să-L cunosc pe Dumnezeu pe
măsură ce mă deschid către El.
            Rugăciunea înseamnă a sta drept înaintea lui Dumnezeu.
            Rugăciunea este dialogul între două persoane care se iubesc.
            Rugăciunea este vorbire cu Hristos de la inimă la inimă.
            Rugăciunea este respiraţie duhovnicească.
            Rugăciunea înseamnă a te furişa înaintea lui Dumnezeu.
Rugăciunea este unealta harului, este o taină.
Sfântul Paisie oprea pe fraţii certaţi să spună Tatăl nostru,
până se împăcau ca nu cumva să se osândească cănd spuneauŞi
ne iartă nouă greşalele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor
noştri“. Un părinte compara rugăciunea cu uleiul din candelă, iar
fitilul cu atenţia la rugăciune.

                                              Timpul
              Managementul timpului este un paradox. Timpul nu poate fi
stăpânit. Nu poţi economisi timp. Nu poţi pierde timp. Nu poţi da
timpul înapoi, după cum nu poţi avea mai mult timp mâine decât
astăzi. Timpul este lipsit de emoţie, necontrolat şi nu poate fi oprit. El
merge înainte indiferent de circumstanţe, iar în jocul vieţii el creează
un teren de joc pentru toată lumea. De vreme ce timpul nu se poate
schimba, trebuie să schimbăm modul de abordare a timpului.
Sfântul Siluan spunea„Rugaţi-vă şi Domnul vă va lumina“.

                    Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui

           În „Viaţa Sfântului Siluan“, scrie că atunci când voia să se
roage curat, vedea draci care îi umpleau chilia. Când a voit să se
închine lui Dumnezeu în faţa icoanei, s-a trezit că între icoană şi el
stătea figura unui drac uriaş ce aştepta să i se închine lui. Şi când s-a
aşezat pe scăunel şi a început să se roage„Doamne, ce este acesta?
Eu vreau să mă rog ţie şi nu pot!“ Domnul i-a arătat mândria ca
pricină a suferinţei lui. Atunci Sfântul Siluan s-a rugat, strigând către
Dumnezeu„Dar ajută-mă! Ce pot să gândesc şi să fac ca să mă
smeresc?“ Domnul Iisus Hristos i-a zisţine-ţi mintea în iad şi nu
deznădăjdui“. Şi citim mai departe la Sfântul Siluan„Am început să
fac precum m-a învăţat Domnul şi mintea mi s-a curăţit“.

                            Cantitate şi calitate în rugăciune

Potrivit învăţăturilor Episcopului Ignatie, să renunţăm la cantitate
în folosul calităţii. Sfântul Nichita Stihatul spune că „e bună
cantitatea în cântarea rugăciunilor, atunci când este stăpânit de
stăruinţă şi de luare-aminte“Dar ceea ce dă sufletului viaţă este
calitatea; aceasta pricinuieşte şi roadă. Iar calitatea cântării şi
rugăciunii stă în a se ruga cineva cu Duhul şi cu mintea. Se roagă
cineva cu mintea când rugăciunea făcând priveşte la înţelesul ce zace
în Dumnezeieştile Scripturi.

                               Graba la rugăciune

                       „Conştiinţa vă mustră pentru că faceţi în mare grabă
rugăciunea voastrăşi pe bună dreptate! De ce ascultaţi de vrăjmaş?
El este cel care vă mânăRepede...repede, mai repede! Rugăciunea
grăbită nu are rod duhovnicesc. Deci hotăţi-vă voi înşivă să nu vă
siliţi, ci să vă rugaţi în aşa fel, încât buzele să nu pronunţe nici un
cuvânt pe care să nu-l priceapă mintea voastră şi să nu-l trăiască
inima voastră. Trebuie să vă aruncaţi în această luptă cu hotărâre
soldăţească, ci când vrăjmaşul vă şopteşte: Să nu faci asta sau
aceea!, voi să-i răspundeţi: Ştiu ce voi face. N-am nevoie de tine.
Pleacă de aici. Sufletul se hrăneşte doar cu rugăciune, însă
rugăciunea voastră este superficială, nu fiinţială; de aceea sufletul
vostru rămâne nesatisfăcut, flămând...“.

                  Trebuie să stăm în genunchi la rugăciune?

         De ce trebuie să stăm în genunchi la rugăciune? Eu pot să mă rog
în picioare sau tolănit în pat, ce nu este corect? Nu e tot rugăciune? am
auzit pe cineva zicând. Eu am citit că văzduhul este plin de duhuri. Şi
atunci îngerii ne văd tot timpul, ştiu în toată vremea ce facem. Dacă
sunt cu ochii pe noi şi ne văd în genunchi la rugăciune, îngerii ar putea
spuneIa uite un om căzut. Hai să mijlocim pentru dânsul la
Stăpânul şi Arhiereul nostru Iisus Hristos!. Dar dacă îngerii ne văd
stând ca leneşii în pat sau drepţşi mândri în picioare, atunci tot ei pot
spuneIa uite! Un om sănătos şi mândru, acesta nu are nevoie de
mijlocirile noastre şi nici de ajutorul lui Dumnezeu.

                                    Puterea rugăciunii

       Am auzit despre un paralitic care aştepta de la un prieten plecat la
Ierusalim o bucăţică din lemnul Sfintei Cruci, ca să se vindece.
Prietenul şi-a văzut de ale sale, a ajuns la Ierusalim şi a uitat de lemnul
Crucii, dar pe drum şi-a adus aminte, a cules de pe jos o bucăţică de
lemn şi i-a dat-o bolnavului. Cu atâta credinţă s-a rugat acel paralitic
la Dumnezeu, sărutând bucăţica aceea de lemn, încât în scurtă vreme
s-a tămăduit, şi-L slăvea pe Atotputernicul Dumnezeu ori de câte ori
avea ocazia.

             ► Totul vine din rugăciuneRugăciunea este un barometru
duhovnicesc pentru luarea aminte la sine. Un barometru arată cât de
uşor sau cât de greu este aerul şi rugăciunea arată cât de sus sau cât de
jos a mers sufletul nostru în dorinţa lui de a se apropia de Dumnezeu.
            ► Fă-ţi o regulă: Întotdeauna să fii cu Domnul în minte şi în
inimă. Nu îngădui niciodată gândurilor să rătăcească şi atunci când ele
fac aşa, cheamă-le înapoi şi sileşte-le să stea acasă în cămara inimii şi
vorbeşte cu Preadulcele Iisus.
             ► Niciodată nu te culca fără să te fi rugat mai întâi, căci poate
chiar în acea noapte va trebui să mori dintr-odată. Defăimează-te pe
tine însuţi, recunoaşte-ţi neputinţa, pocăieşte-te şi plângi înaintea lui
Dumnezeu.

                                    Tu te-ai lenevit la rugăciune...

         Se spune că odată un călugăr bătrân a rămas peste noapte, într-un
templu păgân, unde odinioară erau veneraţi zeii. Dintr-odată, l-a
înconjurat un mare număr de diavoli şi i-au zis: Du-te din locul nostru!
Dar bătrânul călugăr le-a răspuns: Voi nu aveţi lor! Atunci, necuraţii iau
smuls nuielele din care împletea coşuri şi i le-au risipit. Călugărul a
început să le adune liniştit. Înfuriindu-se tare, un diavol l-a apucat de
mână şi a început să-l tragă, să-l scoată afară. Atunci bătrânul călugăr
s-a agăţat de uşă şi a strigatIisuse, ajută-măŞi îndată au fugit
viclenii diavoli. Bătrânul a început să plângă. Domnul Iisus Hristos i-a
zisDe ce plângi? Pentru că necuraţii diavoli îndrăznesc să-l apuce
pe om de mână şi să-l necăjeascăTu te-ai lenevit la rugăciune, căci
atunci când M-ai căutat, ai văzut cum M-am arătat ţie?

                                        Despre rugăciune
                 Chiar în timp ce te rogi o să vină duhurile rele să-ţi schimbe
mintea la rugăciune, dar nu te teme. Nu există creştin sau monah să nu
fie ispitit când se roagă. Să nu vă agitaţi, să fiţi calmi că tot apucaţi să
ziceţi ceva. Ai vrut numai cu o râvnă care se naşte în noi toţi, să faci
mai mult. Dar nu, tu roagă-te cu măsură, mulţumeşte-te cu daruri mici.
Nu-i convine deloc satanei că te rogi şi, ca să te împiedice, îţi dă de
lucru. Ăsta este semnul că noi facem lucrul bun. Ia să te gândeşti la
lucruri deşarte şi să vezi că nu te mai opreşte. Are şi el libertatea să ne
ispitească, atât. N-are putere, e un tolerat dracul.
       Nu faceţi greşala să-i blestemaţi. Cu dracul nu se stă de vorbă.
Decât cuDoamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine
păcătosul. Fuge dracul de puterea numelui lui Iisus. Dacă uiţi să zici
îţi revii cu calm, agitaţia îi convine satanei, că nu eşti în stare să-ţi mai
revii. Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o
întristare, deoarece cu o astfel de bogăţie nu ştii ce să faci şi o
risipeşti. Deci să ai o stare de veselie pe unde trăieşti care înseamnă şi
o stare de rugăciune şi o trăire creştină. Când sunteţi trişti gândiţivă la
lucrul acesta: stai, că este ceva drac aicea! Şi să nu acceptaţi, rugaţi-vă
la Maica Domnului. Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica
Domnului cu rugăciunea.
             Sfinţii povestesc că o dată a venit diavolul la uşa unui călugăr.
Împingea diavolul să intre, împingea şi călugărul dinăuntru să nu-l
lase. Şi se ruga în timpul acesta: Doamne, Iisuse, ajută-mă! Dar dracul
împingea mai tare şi era mai, mai să-l biruie, când, de teamă a strigat
călugărul cât a putut: Doamne, Iisuse, ajută-măŞi imediat a dispărut
diavolul şi lângă călugăr a apărut Mântuitorul. „De ce n-ai venit până
acum?“, L-a întrebat călugărul. „Am venit când M-ai chemat cu
adevărat“Deci rugăciunea şi gândul la Dumnezeu dacă nu pleacă din
inimă, sunt spoială. Câţi dintre noi nu păţim asemenea călugărului la
uşa sufletului nostru?
             Zicem că ne rugăm, zicem că ne împotrivim păcatului dar nu
numai când suntem copleşiţi, în momente de mare cumpănă ne
gândim cu adevărat la Dumnezeu. O clipă înseamnă un timp şi un
suspin înseamnă o rugăciune. Rugăciunea este un mijloc neapărat
folositor, dar trezvia este un scop atins. Trebuie ştiut că mult se teme
diavolul de omul treaz, cât mai treaz.
Frate!
             De-ţi este sufletul zdrobit de cumplitele încercări ale vieţii şi
nimeni nu se apropie de tine ca să ţi le ridice, intră în Sfânta Biserică
Ortodoxă şi cere de la Domnul Iisus Hristos izbăvire prin rugăciune.
De simţi inima pustie de orice adevărată bucurie în mijlocul
tuturor înşelăciunilor lumii acesteia vino înaintea altarului, cazi în
genunchi şi te roagă.
 Tot ce striveşte, păcatul tău sau al altora, slăbiciunea, ispita,
boala sau sărăcia, numai cu un suflet puternic, luminat prin rugăciune,
poate fi înlăturat, deci roagă-te.
        Rugăciunea este pentru sufletul tău, ceea ce este respiraţia pentru
trup, aerul şi aripile pentru păsări, apa pentru peşti. Fără rugăciune
smerită, fierbinte şi stăruitoare, nu este cu putinţă să trăim şi să biruim
durerile în mijlocul lumii acesteia.
Atât trăim cât ne rugăm.
         De aceea, frate creştine, ori de câte ori trec paşii tăi pe dinaintea
unei Sfinte Biserici Ortodoxe deschise, tu nu trece nepăsător mai
departe şi nici nu te mulţumi cu o simplă cruce făcută pe chipul tău.
Intră înlăuntrul ei, aprinde o lumânare smerit, în faţa altarului şi cazi
în genunchi pentru o clipă în faţa îndurării Domnului Iisus Hristos
care locuieşte într-însul.
Şi vei vedea cum pe dată te vei ridica luminat şi mântuit de
ajutorul celui care este Dumnezeul tău.
Aşa frate, nu uita că toată înţelepciunea vieţii stă cuprinsă tainic
în aceste trei cuvinte: Roagă-te! Roagă-te! Roagă-te!
Iar pentru ca rugăciunea ta să fie îndeplinită degrabă, să o uneşti
cu postul, milostenia, iertarea, spovedania şi împărtăşania.

                                       Datoria rugăciunii

Potrivit cu îndeplinirea datoriei în ale rugăciunii, oamenii se
împart în trei categorii:

            1. oameni care nu se roagă;
            2. se pot ruga cu rugăciune de mântuială;
            3. oamenii care se roagă cu rugăciune harică.

           Cel ce se roagă cu nepăsare nu ştie că există Dumnezeu. La cel
care rosteşte rugăciunea numai cu gura, mintea este neroditoare,
rătăceşte încoace şi încolo,cugetă cele necuvincioase şi este ademenită
de griji deşarte. Împrăştierea minţii din timpul rugăciunii este una din
cele mai grave boli, adusă de diavolul vrăjmaş şi, asemenea unui
perete nu îngăduie rugăciuni noastre să se înalţe către Dumnezeu.
Trebuie să ne rugăm în orice loc, în orice timp: stând în picioare,
stând jos, stând întinşi, în timpul muncii şi pe drum. Doar în Sfânta
Biserică este păcat să vorbeşti.
Dacă nu există rugăciune nu există nici har de la Dumnezeu. Să
ne silim, să nu ne lenevim a-I cere Domnului ajutor. Dacă nu ne facem
pravila de rugăciune, ne va părea nespus de rău când vom muri, numai
că atunci va fi prea târziu.

                  Putem să ne rugăm în timp ce muncim?

              Putem şi chiar trebuie să ne rugăşi în timp ce muncim. Ce
facem de obicei, îi batjocorim şi osândim pe semenii noştri, cântăm,
câteodată ne şi certăm cu colegii şi rudeniile noastre. Deseori la locul
de muncă facem atâta gălăgie, încât crezi că întreaga lume s-a pus la
taifas. Toată această gălăgie, chiar dacă nu împidică lucrarea mâinilor,
fără îndoială nu foloseşte sufletului. Cine n-ar fi de acord că este mai
bine să ne rugăm decât să spunem cuvinte deşarte sau păcătoase? De
exemplu, începându-ţi lucrarea ta, să spui în gând sau cu glas tare:
Doamne, binecuvântează truda mea, dă-mi putere şi ajută-mă s-o
închei cu bucurie! Cât timp lucrezi, repetă o scurtă rugăciune:
Doamne miluieşte! Văzând lucrarea ta că merge bine, spuneSlavă
ţie, Doamne! Dându-ţi seama că lucrurile nu merg bine, roagă-te:
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu şi toţi Sfinţii, rugaţi-vă
Domnului pentru mine! Dacă te războiesc gândurile rele, fă-ţi cruce
şi spuneDoamne Iisuse Hristoare, Fiul lui Dumnezeu, miluieştemă
pe mine, păcătosul! Îngerul meu păzitor, păzeşte-măDacă ai
păcătuit cu gândul sau cu cuvintele, suspină cu pocăinţă şi spune cu
inimă zdrobităDumnezeul meu, milostiveşte-te spre mine,
păcătosul! Dacă din greşeală s-a stricat vreo maşină de lucru sau ţi s-a
rupt vreun instrument, nu te supăra, ci în chip liniştit şi îndelungat să
spuiÎţi mulţumesc ţie, Doamne, că ai îngăduit această pagubă că
să-mi descopăr neputinţşi să mă smeresc. Dacă cineva se apropie
de tine să spuiDumnezeu să fie cu tine! Astfel, şi când lucrăm
putem să ne rugăşi să grăim în chip bineplăcut lui Dumnezeu.

                                       Dracul se roagă...

          Odată, în timp ce stătea în chilie, stareţul a privit icoanele de pe
perete. A privit şi s-a îngrozit: în faţa icoanelor stătea dracul, având un
cap extrem de înfricoşător, sub forma unei nuci de cocos. Stătea şi
repeta iute-iute, psalmii împăratului David. - Ce faci, te rogi? l-a
întrebat părintele stareţ Zaharia. - Eu îmi bat joc de rugăciune, a
mormăit dracul şi a dispărut. Astfel, părintele stareţ ne atenţiona să nu
ne rugăm oricum, fără ca măcar noi să auzim cuvintele rugăciunii. Să
ne păzim gândurile să nu se împrăştie, să nu zboare în toate părţile.
Rugăciunea nu înseamnă o acţiune mecanică, ci aşezarea în faţa lui
Dumnezeu şi vorbirea cu El.
Roagă-tedecicu smerenie, cu frică de Dumnezeutemându-te ca
nu cumva în loc să te rogisă batjocoreşti rugăciunea.

                               Puterea unei rugăciuni

    O femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins, a intrat
într-o zi într-o băcanie. S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un
mod foarte umil l-a întrebat dacă nu ar putea să-i dea şi ei pe datorie
câteva alimente. I-a explicat cu glas uşor că soţul ei era foarte bolnav
şi că nu putea munci, şi că aveau şşapte copii, care trebuiau hrăniţi.
Băcanul, a privit-o de sus şi i-a cerut să părăsească imediat magazinul
său. Având însa în gând nevoile familiei sale, femeia
i-a mai spusVă rog, domnule, o să vă aduc banii înapoi de îndată
ce voi putea.
            Băcanul însă îi spuse că nu-i poate da pe datorie, pentru că nu
are credit deschis la magazinul său. Lângă tejghea se mai afla încă un
client, care a auzit discuţia dintre cei doi. Clientul făcu câţiva paşi
înainte şi îi spuse băcanului că o să acopere el costurile pentru orice
are această femeie nevoie pentru familia sa.
Băcanul răspunse parcă în silăAi o listă cu cumpărăturile de
care ai nevoie?
           Femeia a răspuns: Da, domnule. O.K, spuse băcanul, atunci
pune-o pe cântar şi eu o să-ţi dau marfă de aceeaşi greutate cu lista
dumitale. Louise, ezitând o clipă, cu privirea în jos, băgă mâna în
geantă şi scoase o bucăţică de hârtie pe care scrise ceva în grabă.
Apoi puse cu grijă biletelul pe cântar, cu privirea tot aplecată. Ochii
băcanului şi ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cântarul
stătea înclinat în partea cu hârtia. Băcanul, privind la cântar, s-a întors
uşor către client şi îi spuse mormăindNu-mi vine să cred! Clientul a
zâmbit, iar băcanul a început să tot pună pe cântar alimente. Cântarul
tot nu se echilibra, aşa încât acesta tot punea pe el alimente, din ce în
ce mai multe, până când pe cântar nu a mai încăput nimic. Băcanul
şedea privind cu dezgust. În fine, smulse bucăţica de hârtie de pe
cântar, şi o privi cu mare uimire..
          Nu era vorba de o listă de cumpărături, ci era o rugăciune, care
spunea aşaIubite Doamne, Tu îmi cunoşti nevoile, aşa că eu le
pun în mâinile Tale.
Băcanul îi dădu femeii alimentele şi privea în continuare tăcut,
înmărmurit. Femeia îi mulţumi şi plecă din magazin. Celălat client îi
dădu băcanului o hârtie de 50 de dolari şi îi spuse: A meritat toţi
banii! Numai Dumnezeu ştie ce greutate are o rugăciune.

        În momentele dificile caută-l pe Dumnezeu!
        În momentele de linişte adoră-l pe Dumnezeu!
        În momentele dureroase ai încredere în Dumnezeu!
        În toate momentele mulţumeşte-I lui Dumnezeu!

                                     Păsări care nu zboară

               Noua Zeelandă este o ţară fascinantă pentru cei pasionaţi de
geografie şi de călătorii. Noua Zeelandă adăposteşte mai multe specii
de păsări care nu zboară decât în oricare altă ţarăKiwi, Kakapo,
Pinguini şi Weka rail. Păsările acestea au avut aripi, dar le-au
pierdut, nefiind nevoite să le folosească. Ornitologii spun că le-au
neglijat, pentru că hrana se găsea din belşug şi nu exista nici un
pericol prin preajmă, nici un animal sau vreo reptilă de care să se
teamă. Iar preţul acestei siguranţe a fost forţa aripilor lor. Nu aveau
nevoie să zboare, iar acum nu mai pot zbura. La fel se întâmplă şi cu
noi. Pericolele de care ne temem ne obligă să întindem aripile
sufletului şi astfel ne dau putinţa să ne înălţăm până la sânul lui
Dumnezeu. Când ne rugăm cel mai mult? Oare nu atunci când suntem
bolnavi, în nevoie, îngrijoraţi, apăsaţi, deprimaţi, îndureraţi?
Dacă pământul ne-ar oferi tot ce dorim, am deveni asemenea
păsărilor din Noua Zeelandăincapabili să ne înălţăm în zbor.

Cine ne opreşte să avem în gând:
Doamne, Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu....

                 Rugăciunea este un contact personal, pornit din inimă, din
conştiinţa noastră creştină, cu Dumnezeu. Sunt rugăciuni de tipic, dar
sunt şi rugăciuni personale. Chiar dacă serviciul, ocupaţiile, timpul nu
ne permit rugăciuni de tipic, chiar dacă nu apucăm să le facem, nu-i
atât de grav, dar cu o condiţie: să avem o stare de prezenţă continuă a
lui Dumnezeu în conştiinţa noastră.
Dacă ne ducem cu inima deschisă spre treburile noastre
gospodăreşti, pe care tot pentru Dumnezeu le facem, cine ne opreşte să
avem în gând: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiului Dumnezeu,
miluieşte-mă pe mine, păcătosul! ??? să putem intra în casă cu
sentimentul acesta de om al lui Dumnezeu? Asta este important,
gândul la Dumnezeu, conştientizarea prezenţei Lui - asta este o
rugăciune la îndemâna fiecaruia, indiferent cât de ocupat ar fi. Oricine
poate şi trebuie să se roage spunând: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.
De cate ori să zicem pe zi rugăciuneaDoamne, Iisuse Hristoase,
Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul?
Să o zicem o dată şi să nu se mai termine. Gândul omului
trebuie să fie mereu la Dumnezeu. Chiar dacă nu ne gândim că
Dumnezeu ne va cere socoteală pentru tot ce ne-a dat? Frumuseţe,
înţelepciune, putere - de multe ori dincolo de cea a îngerilor, dacă
ţinem cont că lumina îngerilor este mai difuză decât chipul şi
asemănarea care-l îmbracă pe om - toate aceste bogăţii
nemaipomenite, Dumnezeu le-a revărsat peste om. Privind aceste
frumuseţi, aceste împodobiri, acest Chip, nu putem să nu ne gândim la
El. Tocmai acest gând - aşa cum izvorăşte el - este o rugăciune.

                                  Rugăciunea lui Iisus

          În ştiinţă aproape fiecare teorie este testată în laborator. Tot aşa
este şi credinţa noastră creştin ortodoxă. Trebuie testată în laboratorul
vieţii. Să încercăm următorul lucru. Când ne sculăm dimineaţa,
primele cuvinte pe care să-l rostim să fie rugăciunea lui Iisus. Cum
putem să întâmpinăm mai bine o nouă zi decât cu Iisus? În timpul
zilei, fie că vorbim, că şedem, că umblăm, fie că facem ceva, că
mâncăm sau vreo altă ocupaţie, să repetăm rugăciunea lui Iisus cu
dragoste şi cu credinţă. Să facem în aşa fel ca ultimul cuvânt pe care-l
rostim în fiecare seară să fie rugăciunea lui Iisus. Să adormim cu
aceste cuvinte pe buze. De altfel, cum ne-am putea sfârşi mai bine
ziua decât cu Iisus?

                                           Vase sparte

            Întrebat de ce continuă să se roage zilnic pentru a se umple de
Duhul Sfânt, un creştin a răspuns aşaMă rog zilnic, fiindcă îl pierd.
Fiind vase sparte, vase păcătoase, noi ne pierdem într-adevăr
conţinutul. Avem deci nevoie să cerem prezenţa Duhului Sfânt în
fiecare zi, tot aşa cum avem nevoie să respirăm.
      Este o diferenţa uriaşă între a spune o rugăciune şi a te ruga.
Rugăciunea şi traista cu merinde nu împiedică pe om în călătoria
sa. Cu cât se roagă mai mult un slujitor al Domnului, cu atât va
avea mai multă putere în toate. Doar Dumnezeu schimbă inimile
oamenilor. Noi, oricât am spune, nimic nu izbândim. Ci noi să ne
rugăm. Rugăciunea şi pocăinţa reface ADN-ul.

                                  Despre isihie 

          Începand din veacul al 6-lea în Biserica Răsăriteană a apărut o
tradiţie a rugăciunii cunoscută ca isihasm. Isihasm vine din cuvântul
grecesc isihia, care înseamnă linişte lăuntricăIsihia este înţeleasă ca
fiind cea mai înaltă realizare a vieţii duhovniceşti, o viaţă în care
trupul şi mintea sunt aduse la o absolută reculegere şi pace lăuntrică,
spre a deveni conştienţi de uimitoarea pace şi linişte de care este
înconjurat Dumnezeu. Ca să te rogi, trebuie să te linişteşti. Ca să
ajungi să-ţi cunoşti copiii, trebuie să te linişteşti. Ca să ajungi să-ţi
cunoşti soţia, trebuie să te linişteşti. Ca să ajungi să te cunoşti pe tine
însuţi, trebuie să te linişteşti. Ca să ajungi să-L cunoşti pe Dumnezeu,
trebuie să te linişteşti.
Sunt foarte puţini aceia dintre noi ce pot fi destul de liniştiţi ca
să-l audă pe Dumnezeu vorbind. Căci înainte de a-L putea auzi pe El,
trebuie să ne retragem în cămara noastră şi să închidem uşa.

                          Despre post şi rugăciune

       Oamenilor le cade greu să poastească deşi pâinea şi verdeţurile
sunt îngăduite chiar şi în zilele cele mai aspre de post, şi cu toate că
fără post nimeni nu-şi poate curăţi mintea şi conştiinţa. Iar El cel
Preacurat, Care nu avea de ce să se curăţească a postit patruzeci de
zile fără pâine, fără verdeţuri şi fără apă (vezi Matei 4:2).
        Rugăciunea îi este omului o luptă, - şi rugăciunea din Biserică şi
rugăciunea de unul singur - cu toate că rugăciunea este o scară ce îl
ridică pe om din ţărână şi din vieţuirea animalică, la Dumnezeu. Iar
Cel care, în trup fiind, stătea cu oamenii la capătul de jos al scării
vieţii şi în duh în vârful ei, mergea bucuros să Se roage în Sinagogă şi
petrecea nopţi întregi rugându-Se în singurătate.
     La ceasul rugăciunii să ne amintim că suntem praf şi cenuşă. Să
stăm înaintea lui Dumnezeu cu frică şi cu cutremur, ca prin plecare
capului să se plece şi cugetul nostru.
       Rugaţi-vă neîncetat: Doamne, miluieşte-mă! Doamne, nu mă
părăsi! Doamne, dă-mi gând bun! Îndepărtează de la mine toate
gândurile viclene!
    Pentru rugăciunea de la Biserică sau de acasă să ne îmbrăcăm în
haina vinovăţiei din cap până în picioare ştiind că rugăciunea este
ascultată de Dumnezeu.
           Cel mai anevoios este să te rogi lui Dumnezeu neîncetat.
Trebuie să ne rugăm cu ochii deschişi. Noi nu facem hipnotism.
       Când ne rugăm pentru un om, ne rugăm cu ochii deschişi.


DESPRE CONŞTIINŢA MORALĂ

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

 Ce este conştiinţa morală?

Conştiinţa morală este glasul lui Dumnezeu în sufletul credinciosului, glas care-l îndeamnă la împlinirea legii morale. Glasul acesta îl poate cunoaşte fiecare, căci după credinţa noastră conştiinţa s-a născut deodată cu omul. Ea este de obârşie dumnezeiască. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: «Când Dumnezeu l-a făcut pe om, a sădit în fiecare judecata nemincinoasă a binelui şi a răului, adică regula conştiinţei»624. 53.

La ce-i slujeste omului conştiinţa?

 Conştiinţa slujeşte drept călăuză la împlinirea legii. Ea este judecătorul neadormit şi aspru, care nu se poate cumpăra cu nimic şi care se pronunţă asupra fiecărei fapte, arătând dacă aceasta este bună sau rea şi deci dacă trebuie săvârşită sau nu. Ea îşi ridică glasul atât 624 Sfântul Ioan Gură de Aur,
 înainte de săvârşirea unei fapte, cât şi după săvârşirea ei. Înainte de săvârşirea unei fapte, conştiinţa spune dacă fapta este bună sau rea şi ne sfătuieşte să o împlinim sau nu. După săvârşirea faptei, tot ea ne judecă. Dacă am ascultat de glasul ei, dacă ne-am împlinit datoria şi ne-am ferit de fapte rele, atunci conştiinţa ne răsplăteşte cu bucurie, mulţumire şi linişte sufletească. Iar dacă n-am ascultat de glasul conştiinţei şi am săvârşit fapte rele, atunci ea ne pedepseşte cu aspre mustrări; simţi, adică, nelinişte şi apăsare în suflet. De aceea, creştinul trebuie să asculte totdeauna de glasul conştiinţei sale. Orice lucrare potrivnică conştiinţei este rea şi aduce pedeapsă, precum citim în Sfânta Scriptură: „Tot ce nu este din credinţă” (adică din convingere intimă), „este păcat” (Rom. 14, 23). 54

. Găsim în Sfânta Scriptură pilde despre lucrarea conştinţei?

 Da. Iată câteva: Conştiinţa îi mustră pe protopărinţii Adam şi Eva după ce au călcat porunca dumnezeiască (Fac. 3,10); ea îl urmareşte pe Cain, care nu-şi mai găseşte linişte pentru uciderea fratelui său Abel (Fac. 4,13); ea opreşte pe fraţii lui Iosif de a-i ridica acestuia viaţa (Fac. 37, 26); ea aduce căinţa lui David pentru fărădelegile sale şi rămâne statornică în inima lui Iov, care primeşte cu răbdare toate loviturile vieţii (Iov l, 21); ea ruşinează pe acuzatorii femeii păcătoase (Ioan 8, 9); ea naşte căinţa în inima fiului risipitor (Luca 15, 18) şi în inima lui Iuda, vânzătorul Mântuitorului (Matei 27, 3-4). 55. Poate conştiinţa să dispară vreodată din sufletul omului? Niciodată. Ea poate să fie adormită prin nepăsarea omului faţă de datoriile sale, poate să fie întunecată printr-o viaţă de păcat, dar nu poate să fie nimicită niciodată, fiindcă ea este de la Dumnezeu. Nici cei mai mari făcători de rele nu pot înăbuşi în ei, cu totul, glasul conştiinţei. Ea îi urmăreşte mereu cu mustrările ei, încât mulţi ajung la deznădăjduire şi-şi curm singuri firul vieţii, ca Iuda. 56. Ce datorie avem faţă de conştiinţa noastră? Avem datoria de a o păstra totdeauna curată şi de a o ţine în stare trează prin rugăciune, post, împărtăşirea cu Sfintele Taine şi prin cunoaşterea tot mai temeinică a învăţăturii creştine. Căci conştiinţa morală ne îndeamnă la făptuirea binelui, dreptăţii şi dragostei creştine, adică la împlinirea legii morale. 57. Stă în puterea credinciosului să împlinească îndemnurile conştiinţei? Se poate hotărî el, când voieşte, spre fapta bună sau spre fapta rea? Da. Credinciosul poate aceasta, fiindcă are voie liberă. 58. Ce este voia liberă a omului? Voia liberă este puterea sufletească pe care o are omul chiar de la creare şi prin care el se poate hotărî fără nici o silă pentru o faptă sau pentru alta. În temeiul acestei puteri, fiecare om este el singur şi nu altcineva săvârşitorul şi stăpânul faptelor sale. Voia liberă este singurul dar asupra căruia omul are stăpânire deplină. După învăţătura Sfintei noastre Biserici, în starea originară voia omului era înclinată spre binele moral; prin păcatul strămoşesc ea s-a înclinat mai mult spre rău, însă fără să-şi piardă cu totul înclinarea spre bine. Prin jertfa Domnului nostru Iisus Hristos pe Cruce, i se dă credinciosului un ajutor suprafiresc, adică harul dumnezeiesc, pentru ca să poată învinge înclinarea spre rău şi să poată împlini binele moral. 59. Unde se vorbeşte despre voia liberă? Despre voia liberă a omului se vorbeşte în cuvinte foarte limpezi în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie. Aşa citim în Vechiul Testament: „Viaţă şi moarte ţi-am pus Eu astăzi înainte, binecuvântare şi blestem. Alege viaţa, ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi” (Deut. 30,19). În Noul Testament Mântuitorul răspunde tânărului bogat: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta şi dă-o săracilor” (Matei 19, 21). În alt loc, Mântuitorul plânge soarta Ierusalimului, spunând: „Ierusalime, Ierusalime... de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit” (Matei 23, 37). Iar Sfântul Chiril al Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă 214 Ierusalimului spune: «Să ştii că tu ai un suflet cu voinţă liberă... care are putinţa de a face cum voieşte»625. Dar şi fiecare om cu judecată sănătoasă îşi dă seama că are voie liberă. Fiecare simte că se hotărăşte de la sine pentru o lucrare, că prin alegere proprie a săvârşit într-o împrejurare o faptă anumită şi că ar fi putut tot atât de bine săvârşi alta în locul ei. Că este aşa îi arată omului şi căinţa pe care o simte pentru unele fapte. Căindu-se pentru unele fapte, omul îşi dă seama că el n-a fost silit să le facă şi că putea să nu le facă, sau chiar avea datoria să nu le facă. Dacă omul n-ar fi înzestrat cu voie liberă, atunci n-ar avea nici un rost şi nici un înţeles toate sfaturile, îndemnurile, poruncile şi legile ce i se dau. N-ar putea fi vorba nici de virtute, nici de păcat, nici de răsplată, nici de pedeapsă şi nici de răspundere. Căci cum i s-ar putea cere omului socoteală pentru o faptă pe care el n-ar fi avut libertatea să o facă? Răspundere are omul numai pentru faptele pe care le-a săvârşit în deplină libertate şi conştiintă, şi nicidecum pentru cele pe care le-a săvârşit din constrângere. De aceea, când sila, frica, neştiinţa, patimile, deprinderile sau alte împrejurări slăbesc sau chiar întunecă cu totul conştiinţa omului şi lucrarea liberă a voinţei sale, atunci în aceeaşi măsură scade şi răspunderea pentru faptele săvârşite în astfel de împrejurări. Libertatea voii stă deci la temelia vieţii morale a omului şi a întregii rânduieli din societatea omenească. 60. Care este temeiul faptelor noastre? În temeiul voii libere cu care este înzestrat, omul este stăpânul faptelor sale. 61. De câte feluri sunt faptele omeneşti? Faptele noastre sunt de două feluri: bune şi rele. Bune sau morale sunt faptele săvârşite cu ştiinţă şi voie liberă şi care sunt după voia lui Dumnezeu, arătată prin legile Sale; iar rele, imorale sau păcate, sunt acele fapte care nu sunt săvârşite după voia lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că faptele trebuie judecate totdeauna după felul legăturii lor cu voia lui Dumnezeu, arătată prin legile morale cunoscute de mintea credinciosului. 62. Cum se poate cunoaşte bunătatea sau răutatea unei fapte? Pentru a cunoaşte bunătatea sau răutatea unei fapte, trebuie să ţinem seama de toate părţile ei, adică de: 1) Obiect, care înseamnă lucrul de care se ocupă fapta (de pildă: rugăciunea, milostenia, furtul etc.); 2) Motiv, adică îndemnul care face voia să se hotărască pentru un lucru sau altul. Motivul cel mai înalt al faptelor săvârşite de creştin trebuie să fie iubirea fiască faţă de Dumnezeu, Care i-a dat viaţa şi toate cele trebuitoare vieţii, şi-l iubeşte atât de mult, încât pentru mântuirea lui a dat şi pe Fiul Său, Cel Unul Născut, „ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 15); 3) Scop, adică ţinta la care tinde voia cu fapta sa. Scopul cel mai înalt al faptelor trebuie să fie preamărirea lui Dumnezeu, precum citim în Sfânta Scriptură: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Cor. 10, 31). Sfântul Vasile cel Mare zice: «Creştinul va săvârşi bine lucrul său, dacă va referi la Dumnezeu tot ce face, spre a îndeplini voia Lui»626. 4) Intenţie, care înseamnă îndreptarea faptei spre scopul ei. De pildă, intenţia mea este să ajut pe aproapele meu aflat în nevoie, deşi încă nu ştiu în ce chip îi voi ajuta. Mă hotărăsc să-l ajut din motivul dragostei către aproapele şi-i trimit un dar cu scopul de a-i alina nevoia; 5) Împrejurări, adică semnele după care o faptă în săvârşirea ei se deosebeşte de alta. Astfel, la fiecare faptă se pune întrebarea: a) cine a făcut-o (tânăr, bătrân, preot, mirean); b) ce s-a făcut (milostenie, furt); c) unde s-a făcut (în biserică, acasă, pe faţă, în ascuns); d) cu ce mijloace (prin câştig cinstit, prin furt, singur, prin altul); e) în ce scop (pentru a ajuta pe 625 Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, 4, cap. 18, Migne, P. G., vol. XXXII, col. 478. 626 Sfântul Vasilie cel Mare, Regulile pe larg, 15. Migne, P. G., vol. 31. col. 326. Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă 215 cineva, pentru a-l înşela; f) chipul în care s-a săvârşit fapta (din dragoste, din ură, cu pregătire); g) când s-a săvârşit fapta (ziua, noaptea, în timpul Sfintei Liturghii). Fapta, ca să fie bună, trebuie să corespundă voii lui Dumnezeu după toate părţile ei, adică după obiect, motiv, scop, intenţie şi împrejurări. Când fapta se potriveşte cu voia lui Dumnezeu numai în una dintre părţile sale, ea este rea. De pildă, când cineva fură spre a ajuta pe cineva, scopul faptei este bun, dar mijloacele sunt rele, deci fapta sa este rea. Când cineva ajută pe aproapele spre a fi lăudat de oameni, fapta în sine este bună, dar scopul urmărit este rău; deci pentru săvârşitor fapta nu poate fi socotită bună. De bună seamă, creştinul are datoria de a săvârşi totdeauna fapte bune, căci numai aşa îşi poate dobândi mântuirea sufletului. Căci creştin adevărat nu este cel care din când în când săvârşeşte câte o faptă bună, ci cel care în chip statornic îşi împodobeşte viaţa cu fapte bune. Dar pentru a putea ajunge la această stare, creştinul trebuie să-şi încordeze neîntrerupt puterile sale sufleteşti, spre a potoli pornirile rele şi a birui ispitele care mereu se apropie de el cu îndemnuri la fapte rele. Creştinul adevărat trebuie, în chip statornic, să lupte împotriva răului, să se cureţe de patimi, să-şi câştige tăria şi deprinderea în săvârşirea faptelor bune, adică să se împodobească cu frumuseţea virtuţii creştine. Sfântul Antonie cel Mare spune: „Să nu zică cineva că este cu neputinţă omului să ajungă la viaţa cea virtuoasă, ci numai că aceasta nu este uşor”627.

CUNUNA LUI IOV..

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

de Preot Sorin Croitoru

Ce s-ar fi-'ntâmplat cu Iov când satana l-a lovit,
Dacă-'n loc să Își slăvească Înțeleptul Ziditor,
Ar fi început ca omul în Scripturi neinstruit
Să-L acuze cu mânie, devenind un hulitor?..

La-'ntrebarea cu pricina un răspuns nu am acum,
Dar mă uit cu-'ngrijorare și observ destui creștini
Cum de multe ori și-aruncă Crucile pe-al vieții drum
Și își ard apoi cu ură și coroanele de spini!

Dragii mei, în modul ăsta nu o să primiți nimic..
Știu că nu-i chiar roză viața.. uneori mai e și mov..
Însă ascultați cu grijă vorbele ce vi le zic:
Cel ce rabdă are parte de cunună ca și Iov!
amin

luni, 3 iulie 2017

DESPRE JUDECAREA APROAPELUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea
ce  obţinem  se  poate  să ne  dea  peste  cap  reperele  emoţionale  în  aşa manieră încât ne umple sufletul de venin.
Banii  care  vin  spre  noi  ne  pot  face  aroganţi  şi  zgârciţi,  cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul  către  iubire  se  îngustează când  ne  uităm  spre  ceilalţi  de  la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vrejii de  dispreţ,  de  ură şi  de  trufie,  dacă sufletul  nu  este  pregătit  să primească reuşita  sa  cu  modestia  şi  graţia  unei  flori.  Tot  ce  reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr- un  dispreţ sfidător  faţă de  cel  ce  nu  posteşte.  Atunci,  postul  devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbânzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne , poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale. Între omul gras şi grăsimea sa există o   relaţie   ascunsă.   O   înţelegere.   Un   secret.   Un   sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa   noastră nu   există profesori   mai   severi   decât   viciile   şi incapacităţile noastre.
Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune,  orice  ţinere  de  minte  a  răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă,    simpatie,    orice    purtare    cu oamenii   care   nu   e   la   nivelul   graţiei   şi gingăşiei unui menuet de Amadeus Mozzart
... este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea,  orice  căutătură rea, orice
dispreţ, orice rea dispoziţie este de la diavol şi strică totul. Acum ştiu, am aflat şi eu...
" (Nicolae Steinhardt).

N-aveţi frică de nimeni!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Sfânta Scriptură aseamănă viaţa aceasta trecătoare a omului cu umbra şi cu visul, cu suflarea şi cu aburul, cu sunetul şi cuvântul, cu iarba şi cu floarea câmpului, cu corabia pe valuri şi cu vulturul în zbor, căci toate sunt trecătoare

N-aveţi frică de nimeni! Nu vă ruşinati a-L mărturisi pe Domnul Care a făcut Cerul şi pământul şi toate cele ce sunt intr-însele, văzute şi nevăzute. Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, că încă puţin va veni pe norii cerului, să plătească fiecăruia după faptele lui.
Dacă numai privirea şi gândul păcătos te pătează, atunci cine mai poate să spună că a rămas neîntinat de păcatul acesta a desfrânarii?! Cine nu vede că destrăbălarea merge mereu crescând şi din  ce creşte, mai mult se adânceşte? Duhul desfrânarii face neruşinaţi pe tineri şi pe tinere ca să se poată purta necuvincios. Băieţii cu pantalonii strâmti de li se văd toate mădularele prin ei şi fetele, mai multe - unele purtând blugi tot aşa de strâmti, iar altele diferite decolteuri strânse pe corp şi fuste trasparente cu care vin fără de ruşine chiar în sfânta biserică în timpul verii. În felul acesta se poartă şi în faţa fraţiilor şi a tatălui lor.
De câte ori cădem în vreun păcat, ne cântă un cocoş [ ca apostolului Petru]; acest cocoş este constinta noastră, este glasul cel din înlăuntru care ne mustră pentru lepădarile noastre. Cum ai săvârşit păcatul, mai curând sau mai târziu, cocoşul acesta îţi va cânta, creştine! Oriunde te-ai duce, de glasul lui nu vei scăpa. Acest cocoş al conştiinţei tale nu va tăcea decât cu o condiţie: să plângi cu amar, ca Petru să te întorci plângând la Dumnezeu cu pocăin?ă. Ferice de cei ce se trezesc la cântarea acestui cocoş!

vineri, 30 iunie 2017

BALANȚA JUDECĂȚII

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

de Preot Sorin Croitoru
Vreau să discutăm acum o problemă delicată:
Despre vina lumii care.. nu se simte vinovată!
Despre oamenii ce-așteaptă, nefăcând nici rău, NICI BINE,
Mântuirea cea promisă, fiindcă lor.. li se cuvine..


S-o luăm cu începutul: pe când Moartea se arată,
Un arhanghel cu balanță și mulți diavoli vin îndată.
Muribundul se-'ngrozește, fiindcă știe c-o să moară
Și-i convins că tăietura coasei mult o să-l mai doară..

Imediat ce Doamna Moarte meseria ei și-o face,
Omul cel întreg, în două părți distincte se desface:
Trupul cel greoi rămâne fără duh, pe jos întins,
Însă sufletul se-înalță, de înfricoșări cuprins..

Diavolii atunci se-aruncă peste suflet în puhoi
(Vai.. de groaza asta mare nu o să scăpăm nici noi..),
Însă îngerul se-arată mult mai autoritar:
"Viața omului s-o punem mai întâi pe-al meu cântar"!

Să vedeți atunci creștini.. groază, plâns și rugăciune,
Când necruțătorul înger viața pe balanță pune..
Pe un taler scrie : BUNE, pe un taler scrie: RELE
Și să stați fără de grijă: este loc destul pe ele!

Când se face cântărirea, sufletul așa suspină..
Căci de obicei balanța.. cam spre RELE se înclină..
Văzând talerele sale, care încotro apucă,
Sufletul cu resemnare știe unde-o să se ducă:

Dacă talerul cu BUNE este cel ce trage-'n jos,
Atunci fericitul suflet se va duce la Hristos.
Dacă talerul cu RELE merge-'n jos, vai.. ce suspin..
Că-l înhață într-o clipă diavolii și-l trag la chin!

Iar acum la prima strofă mă întorc din nou și spun:
Talerul cu cele BUNE.. gol de tot?! Nu-i lucru bun!
Cum se va-'nclina balanța, trimițându-te în Rai,
Dacă tu la cele BUNE, chiar nimic, nimic nu ai?..

Iar acum în încheiere, ascultați-mă pe mine:
Mântuirea-i pregătită pentru cei ce fac mult bine.
Vor ajunge deci ACOLO cei ce-'n viața de AICI
Miluit-au nevoiașii, frații lui Hristos mai mici!
amin

miercuri, 28 iunie 2017

COMOARA CEA VEȘNICĂ

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



de Preot Sorin Croitoru
De câte ori Tu Te cobori
În cămăruța mea smerită..
Să treci prin galaxii și nori,
Îți trebuie doar o clipită.
Atunci când biruit de dor
Suspin cu lacrimi după Tine,
Cobori învăluit de nor
Să mângâi sufletul din mine..
Îmi saturi inima de har 
Și mă adăpi cu apă vie,
Prezența Ta îmi schimbă iar
Tristețile în bucurie!
Îi plâng pe cei ce nu Te știu
Și nici nu au vreodată parte
De Tine, Dumnezeul Viu,
Pierzându-se-'n iubiri deșarte..
Ca Marta ei se ostenesc
Pentru ceva ce nu rămâne;
Eu ca Maria Te iubesc,
Căci Tu rămâi în veci, Stăpâne!
amin

Numele de creştin

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


                                          În primele veacuri, numele de creştin era asociat acelor oameni  care
erau  despărţiţi  de  restul  societăţii,  care  erau  stăpâniţi  de  dragoste,  de bunătate şi erau gata să se sacrifice pentru nevoile altora. Deci, numele de creştin era sinonim cu virtutea. Martirii şi oamenii duhovniceşti erau mândri să moară pentru acest nume. Niciodată lor nu le-a trecut   prin minte gândul de a se lepăda de Domnul. Mai degrabă, ar fi preferat să devină hrană leilor flămânzi decât să renunţe la Hristos, Care i-a iubit şi Şi-a  dat  viaţa  pentru  ei.  Adesea  ultimele  lor  cuvinte,  înainte  de  a  fi aruncaţi în arenă erau: Noi suntem creştini!
Vorbind despre creştin şi creştinism, este potrivit să ne întrebăm dacă înţelegem sensul adevărat şi profund al acestor cuvinte. Oare, ce sacrificii am făcut noi ca să ne potrivim viaţa noastră cu numele lui Hristos prin trăirea vie a atributelor
creştine?    Oare,    înţelegem    noi cuvintele Sfântului Grigorie de Nyssa, care zice: Nu există şi nu a existat o cinste mai mare decât aceea cuprinsă în numele de creştin! Oare, am făcut ceva în mod personal pentru ca mesajul creştin să ajungă la alţii?
                                               Botezul    în    numele   Sfintei Treimi,  prin  care  ne-am îmbrăcat
în  Hristos  şi  am  primit  numele  Lui,  este  o  nobleţe  care  ne  obligă să alergăm spre Iisus Hristos, ţinta desăvârşirii noastre. Spre această ţintă au alergat,  prin  veacuri,  adevăraţii  creştini,  jertfindu-se  pentru  Domnul  şi făcând totul ca numele Său să fie cunoscut şi adorat în lume.
Să dăm doar un exemplu, amintindu-l pe Sfântul Calistrat din Cartagina, care era ostaş în Roma, în timpul împăratului Diocleţian (mort în anul 305). Mărturisind public că este creştin, a fost chinuit până la sânge, târât prin cioburi ascuţite şi aruncat în mare. Dar, din toate a scăpat nevătămat. Aruncat în închisoare, a vestit fraţilor săi de suferinţă Sfânta Evanghelie a lui Iisus Hristos. Scos de acolo şi dus la judecată, trecând pe lângă un templu păgân, s-a rugat şi toţi idolii au căzut la pământ şi s-au sfărâmat. Prin credinţă şi răbdarea sa, prin exemplul său, a atras la credinţă peste 200 de slujitori împărăteşti. Toţi aceştia L-au mărturisit pe Hristos şi lor, dimpreună cu Calistrat, li s-au tăiat capetele, cinstind astfel numele de creştin.

Creştinii botezaţi care nu-şi trăiesc viaţa după poruncile Evangheliei sunt vânzători ai Domnului, profitând doar de numele lui Hristos. Nu poţi pretinde că faci parte din Sfânta Biserică creştin-ortodoxă dacă viaţa ta e păgânească.
Sfântul  Apostol  Pavel  spune:  Nu  vă înşelaţi  în  privinţa  aceasta; nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli (la patimi), nici preacurvarii, nici stricaţii de tot felul, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii,  nici  defăimătorii,  nici  hrăpitorii  nu  vor  moşteni  (nici  unul) Împărăţia lui Dumnezeu (1 Corinteni 6-9-10).
Nu! Căci nu este de-ajuns numai să te numeşti creştin ortodox, dacă nu faci voia Mântuitorului tău, lepădând păcatul.
Sfântul Efrem Sirul spune limpede: Să nu ne aflăm numai cu numele creştini, iar cu năravul de păgâni, căci creştinătatea înseamnă să urmezi,  după putinţă,  lui  Hristos.  Dacă ne  mulţumim  numai  cu Sfântul Botez şi ne vom lenevi la împlinirea celorlalte porunci, ne vom face necredincioşi. Hristos la nimic nu ne va folosi, petrecând noi în răutate şi păcat. Căci L-am auzit grăind în Sfânta Evanghelie: Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăţia cerurilor, ce acela care face voia Tatălui Meu din ceruri (Matei 7:21).
Un Sfânt Părinte ne spune: Fiilor, aveţi grijă de sfânta credinţă creştin ortodoxă, este o comoară nepreţuită cu care veţi întra în Împărăţia lui Dumnezeu. Periculos pentru sufletul oamenilor este necredinţa. Chiar şi la creştinii ortodocşi.
Nu întreba creştinul dacă crede în Dumnezeu, ci dacă crede în Sfânta Evanghelie,  în  Vestea  cea  bună a  lui  Hristos.  Căci  dacă spuneţi  că el crede în Dumnezeu aşa, după părerea proprie, iar nu după Sfânta Evanghelie, este înapoiat şi păgân, pentru că a ajuns la credinţă precum oamenii de acum mai bine de 2000 de ani, precum - să zicem - nişte filosofi elini sau asiatici.
Atunci de ce S-a mai coborât Hristos din cer? Şi de ce a pecetluit cu sângele Său descoperirea Sa către lume, Vestea Sa cea bună? Cu adevărat un asemenea creştin a luat asupra capului său sângele preacurat al Fiului lui Dumnezeu, precum aceia care strigau: Răstigneşte-L, răstigneşte-L!

Motto: Este destul întuneric pentru cei ce nu vor să vadă şi destulă lumină pentru cei ce vor să vadă (Blaise Pascal).

marți, 20 iunie 2017

LUMÂNAREA, PICĂTURĂ DE SUFLET ROMÂNESC..

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Lumânarea este simbolul Domnului Hristos, Care a zis: "Eu sunt LUMINA lumii; cel ce vine la Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții" (Ioan 8;12). De aceea nu există slujbă a Bisericii care să se facă fără o lumânare aprinsă. La Sfântul Botez, nașul ține lumânarea stinsă în mână până la întreita scufundare. După ce se botează copilașul, preotul aprinde lumânarea: l-a primit pe Hristos, a primit Lumina Cea nevăzută, noi arătăm asta prin lumina cea văzută a lumânării.
Flacăra blândă, galbenă a lumânării amintește slava lui Dumnezeu dinaintea Întrupării, după cuvintele Psalmistului: "Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină" (psalmul 103), dar și lumina care strălucea din fața Domnului Hristos, Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu, pe Muntele Tabor: "..Și a strălucit fața Lui ca soarele.." (Matei 17;2).
Ne amintește lumina "banalei" lumânări sau a candelei și de lumina Duhului Sfânt, Care L-a învăluit pe Domnul Hristos pe Tabor, după "schimbarea", adică transfigurara feței Sale: ".. Iată un nor luminos i-a umbrit pe ei..". Fiind simbol și al Duhului Sfânt, la slujba Sfântului Maslu lumânările se aprind cu puțin înaintea rugăciunii de sfințire a untdelemnului, ca să se înțeleagă că harul Duhului Sfânt va coborî în scurtă vreme peste materia utilizată în slujbă (uleiul).
Dacă la Botez și la Sfântul Maslu lumânările nu se aprind de la început, aprinderea lor arătând tocmai momentul precis al primirii lui Hristos și a Duhului Sfânt, la slujba Cununiei nașii intră în biserică având lumânările deja aprinse. Acest lucru indică faptul că mirii sunt "fii ai luminii" care și-au trăit viețile de până atunci în lumina credinței în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Din două mlădițe sfinte, cu binecuvântarea lui Dumnezeu primită la Cununie, vor ieși mai apoi vlăstare curate, copii bineplacuți Domnului. Pe de altă parte, cei care urmează să se cunune îndeplinesc taina unirii bărbatului cu femeia stabilită neamului omenesc chiar de la crearea primilor oameni. Iar prin venirea lui Dumnezeu-Hristos pe pământ, unirea aceasta este binecuvântată și sfințită. De aceea, lumânările aprinse ne arată binecuvântarea nunții de către Hristos și prezența Sa tainică alături de miri, la fel ca la nunta din Cana Galileei: "De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic, în Hristos și în Biserică" (Efeseni 5;31-32).
Putea oare să lipsească lumânarea la primirea Sfintei Împărtășanii?.. Nicidecum! Credinciosul ține lumânarea în mână, vrând să zică: "Iată, Doamne, deja ești în mine prin credința și prin faptele mele.. Intră acum și în trupul meu și vindecă-mă de neputințele mele".. Tocmai acesta este rolul ținerii lumânării aprinse în mână de către credincios: de a arăta întregii comunități parohiale aflate în biserică la Sfânta Liturghie că el este un împlinitor al poruncilor Domnului Hristos, că el trăiește o viață în Lumina-Hristos!
Lumânarea se folosește din plin la Sfânta Liturghie: astfel, înaintea celor două "Vohoade", adică ieșiri ale preotului în mijlocul bisericii, el este precedat de purtători de lumină. La Vohodul cu Sfânta Evanghelie, preotul amintește de Domnul Hristos care iese la propovăduire, iar purtătorul de lumină amintește de Înaintemergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul. La citirea Sfintei Evanghelii de la amvon, se așează un sfeșnic cu lumânări aprinse înaintea acestuia din urmă: lumina învățăturii Domnului, care a umplut tot pământul și a înțelepțit toate neamurile..
La Slujba Vecerniei, la Vohodul cel mic, iarăși avem un purtător de lumânare aprinsă. Astfel, în timp ce privim simbolul Luminii - Hristos, ascultăm minunata cântare: "Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, a Celui fără de moarte, a Sfântului, fericitului, Iisuse Hristoase, văzând lumina cea de seară, laudăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu..". Ce înălțătoare cântare!.. Devenim cu toții flăcări aprinse de harul Domnului Care este mereu în mijlocul a "doi sau trei adunați în numele Său"!
Dar Sfânta Slujbă a Învierii? Oare unde este mai clar simbolismul luminii ca în această slujbă? După ce biserica este cufundată în întuneric, arătând pe de o parte noaptea adâncă în care a înviat Domnul, iar pe de alta, noaptea păcatului în care zăcea omenirea, deodată Sfântul Altar se luminează: Hristos înviază, Lumina se arată în lume! Sfântul Altar, care de vineri seară reprezenta prin depunerea Sfântului Epitaf pe Sfânta Masă Mormântul Domnului, se luminează de slava lui Hristos: "Mai înfrumusețat decât toată cămara împărătească și mai luminat s-a arătat Hristoase mormântul Tău, IZVORUL ÎNVIERII NOASTRE", așa zice preotul când depune Cinstitele Daruri pe Sfânta Masă după Vohodul cel Mare al Liturghiei.
Ce ne mai rămâne? Aprinderea lumânărilor la biserică de către credincioși, "la morți și la vii". Iată cum lumânarea umple și viața de pe pământ, și cea de după moarte.. Să aprinzi o lumânare pentru cei răposați devine un gest de extremă dragoste față de ei! În sfânta biserică, lumânarea se aprinde în colivă. Coliva simbolizează Sfânta Biserică, a celor care luptă și a celor care au biruit, trecând deja "dincolo".. În mijlocul colivei-Biserică stă pe tron Lumina-Hristos! Iată cultul ortodox! Iată credința cea mai minunată de pe pământ, nu numai prin puritatea învățăturii, ci și prin bogăția formelor de exprimare a cultului..
Apusul vieții.. Omul bătrân sau bolnav se află pe patul de moarte. Cei dragi îi stau la căpătâi, ținându-i lumânarea aprinsă.. Ca nu cumva să moară omul fără Hristos, după ce a trăit cu Hristos.. Este atât de puternică această tradiție, încât credincioșii noștri însemnează pe pomelnic cazurile în care rudele au murit fără lumină la căpătâi: "MORT FĂRĂ LUMÂNARE"!
Cum să distrugi un astfel de popor cu o astfel de tradiție? Ce poți să faci împotriva unei astfel de credințe?.. Vom dăinui, pentru că noi românii SIMȚIM ȘI TRĂIM AȘA.. OTODOX..
Moare omul.. I se pune pe piept Sfânta Cruce, o icoană, iar alături i se arde o lumânare lungă, lungă, răsucită, făcută din ceară naturală: este firul vieții omului, care tocmai s-a terminat! La cimitir se aprind apoi lumânări la mormânt. Vin rudele din străinătate: "Mă duc să aprind o lumânare la mămica"! Dragostea și dorul sunt concentrate în această palidă flacără de lumânare! Iar părinții bătrâni, pe când mai erau încă în viață, prevăzându-și obștescul sfârșit, anticipând dorul lor de copii și al copiilor față de ei, își rugau cu lacrimi în ochi copiii: "Să mai veniți, maică, să-mi mai aprindeți câte o lumânare la mormânt, CÂND N-OI MAI FI"!..
Mă opresc aici, că m-am emoționat. Și eu am o mamă undeva, într-un cimitir..
Dar.. spuneți dumneavoastră: am dreptate că lumânarea face parte din sufletul românesc?..
Dumnezeu să vă binecuvânteze!

 Preotul Sorin Croitoru din Mantova (Italia)

duminică, 18 iunie 2017

Era odată, nu demult, într-un oraş de provincie, un preot.

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Şi era acel preot deosebit de prosper… Oamenii îl socoteau îngânfat şi pus pe căpătuială şi clătinau din cap rânjind când treceau pe lângă vila pe care şi-o ridicase, undeva aproape de centru… În curte strălucea o maşină nouă şi scumpă, iar preoteasa era mereu foarte elegantă… Părintele îşi petrecea, în fiecare an, concediul în străinătate şi făcea mereu mare caz, în conversaţii, de călătoriile şi cunoştinţele sale…

După faţa prea intens vascularizată părea că se înţelege bine şi cu vinul, deşi nimeni nu-l văzuse beat… Era catalogat ca preot „de meserie”, uns cu toate alifiile birocratice şi administrative, care a prins o parohie bună şi s-a pus pe viaţă dulce…

Şi iată că deodată, fără ca nimic să-i prevestească sfârşitul, părintele a închis ochii. Familia l-a înmormântat ca pe un om de seamă… Parohienii l-au mai bârfit o vreme: ca pe un om de nimic… Apoi vremea, precum frunzele toamnei, a început să îngroape şi amintirea lui…

După vreo două săptămâni unul din oamenii din parohia acestui preot a mers la un pustnic. După ce şi-a mărturisit necazul, pustnicul l-a întrebat:

– Înainte de a veni la mine ai fost la preotul tău?

– Păi, n-am fost… Că preotul cel vechi abia s-a dus, iar cel nou încă n-a fost instalat… Iar răposatul nu era om duhovnicesc…

– Măi, creştine, i-a spus pustnicul cu ochi scăpărători…. Să nu mai spui aşa despre preotul acela pentru că, să ştii că el petrece acum în Rai, cu îngerii!

Omul a rămas cu gura căscată. După câteva clipe, revenindu-şi din uluială, a spus cu glas tremurat:
– Păi, cuvioase… Părintele era om lumesc, îi plăcea averea şi băutura… Iar dacă îl supărai cu ceva se mânia foarte tare şi te făcea albie de porci… Pe deasupra era foarte îngâmfat, îi plăcea să pară cel mai deştept …. Pe toţi ne trata de sus şi ne jumulea de parale….

– Măi, creştine… Asta aţi văzut voi… Dar, la marginea oraşului era o femeie văduvă, cu cinci copii, căreia , cu vre-o 10 ani în urmă i-a murit bărbatul… Şi a lăsat-o fără nici un venit şi fără casă, pentru că era ipotecată la bancă… Preotul vostru i-a plătit ipoteca şi i-a dat casa înapoi… Ba i-a şi întreţinut pe toţi până au crescut copiii şi au început să lucreze… Iar femeia a stat de vreo câteva ori în spital… Părintele i-a plătit operaţiile şi a angajat o femeie ca să stea cu copiii cât a lipsit ea….

Cu o săptămână înainte de moartea preotului, a murit această văduvă… Şi pentru că Dumnezeu a zis:” ” Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca, atunci când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice.” ( Luca 19,9), aşa şi văduva cea credincioasă care cu suferinţele ei şi-a agonisit casă în cer, l-a primit pe părintele la dânsa… Căci cine are milă, are parte de milă…

Şi dacă ai şti tu, măi omule, de câte ori l-a ispitit diavolul pe părintele ca să se îndreptăţească în faţa oamenilor cu fapta lui cea bună! Dar el răbda şi tăcea, deşi toate patimile lui văzute îl chinuiau să spună binele făcut şi să-l piardă… Căci binele văzut, mai devreme sau mai târziu, îl dărâmă laudele oamenilor…

Aşa că nu mai judecaţi, măi, după cele văzute… Lăsaţi judecata Celui Care cunoaşte inimile… Si rugaţi-vă pentru fiecare suflet de om ca să-l biruiască pe vrăjmaşul diavol întru cele ascunse…

După poruncile Bisericii şi testamentul Apostolilor trebuie să respectaţi preoţii, care sunt slujitorii altarului şi ai tainelor dumnezeieşti, deoarece fără ei nu e posibil să ne mântuim, aşa că daţi-le după puterea voastră pentru nevoile lor, căci «cei ce slujesc altarului au parte de la altar» (1 Cor. 9, 13). A-i judeca după păcatele lor nu este nicicum treaba voastră. Oaia nu îl judecă pe păstor, cum ar trebui să fie el şi n-a fost. A judeca preotul înseamnă a-L judeca pe însuşi Hristos; cum e posibil să se întâmple acest lucru?
Sfântul Cuvios Macarie de la Optina

sâmbătă, 17 iunie 2017

SINGUR ÎN BARCĂ

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Nu poezia e tristă precum ai vrea să crezi
Căci masca fericirii nu te lasă să vezi.
Să nu gândeşti că aceasta se vrea a fi vreo artă,
E doar o mână întinsă ca să te urce în barcă.

Te rog să ieşi acum din apa asta lină!
Doar luciul apei ştie furtuna ce o să vină.
De când tot îţi explic mi-a răguşit şi mâna
Căci scrie, scrie întruna, îţi scrie ca nebuna.

Gânduri ca la dictare îmi vin acum în minte,
Tot ele îi vor scoate pe oameni din mominte.
Cuvântul e aici ca să preia controlul,
Nu-i trebuie portavoce, nu-i trebuie microfonul,

Vrea să îţi arate drumul şi să vezi capcana,
Deci leapădă momeala să ţi se ofere hrana!
Apa e numai bună, călduţă şi plăcută,
Dar un înger căzut chiar acum te sărută.

Şi toţi intră în apă, le place atât de tare,
Nu înţeleg tristeţea din a lor relaxare.
Îmi plâng de milă mie, îmi oferă ajutor.
Îi chem singur din barcă, ei se afundă, mor.

Te rog Doamne schimbă versul!
Şi învaţă-i pe ei mersul!

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Etichete

“Hristos a inviat 1 MARTIE 10 MINUNI ALE LUMII...DESPRE CARE NU STIAI 10 sfaturi pentru barbati 100 POVETE ORTODOXE 42 DE SFATURI PENTRU 100 DE ANI ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESC ACATIST DE POCĂINŢĂ (folositor pentru pruncii avortaţi ACATISTE ACATISTUL SF. PROOROC DAVID Adormirea Maicii Domnului AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI-LITURGICE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI VIETILE SFINTILOR AICI UN PROGRAM ORTODOX-24 ORE ORTODOXE ALFABETUL... CREŞTINULUI ORTODOX APA SFINTITA Articole Apopei Roxana AU NEVOIE DE AJUTOR Biblia - Cartea vieţii Biblia cea adevărată Biciul lui Dumnezeu Binecuvantare Binecuvântarea părintilor asupra copiilor BISERICI BISERICI TIMISOARA BOBOTEAZA Buna Vestire CANONUL ŞI PRAVILA Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele preotilor Cartea cu cele douăsprezece vineri... Casa sufletului CĂRTI Căsătoria creştinelor ortodoxe cu musulmani - Capcană periculoasă Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică? Ce se intampla cu oamenii care mor nespovediti ? CELE 10 PORUNCI CELE SAPTE PĂCATE DE MOARTE Cele trei cete diavolesti CICLUL MENSTRUAL ȘI SLUJBELE BISERICEȘTI CITATE DE INTELEPCIUNE CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“ Completare la cateheza despre Lumânare COMPORTAREA IN BISERICA Copii si Capcanele iadului CREDINŢA CEA ADEVǍRATǍ CREZUL CRUCEA – semnul iubirii Lui Hristos pentru oameni Crucea Sfantului Andrei CUGETARI SI CITATE ORTODOXE Cum inseala diavolul pe om Cum ne imbracam cand mergem la biserica... CUM SA NE RUGAM CUM SE FACE UN POMELNIC Cum se vede Dumnezeu Cum trebuie sa ne închinăm în biserică CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DESPRE SFANTA TRADITIE CUVÂNT CǍTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P Ă C A T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE E G O I S M Cuvânt către creştinii ortodocşi – Spovedania unui monah din Muntele Athos CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE C U L T U L A D V E N T I S T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE CULTUL BAPTIST Cuvânt către creştinii ortodocşi despre Diferenţele dintre ortodocşi şi catolici CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMENILE SI RUGĂ CIUNILE PENTRU CEI ADORMIŢI CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S F Â N T A B I S E R I C Ă O R T O D O X Ă CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE Cuvânt către creştinii ortodocşi despre ZICERI şi contra ZICERI Cuvînt către crestinii Ortodocsi De ce avem pagube în gospodărie? De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată ? De ce nu avem bănci în biserică ? DESPRE NECAZURI ŞI SUFERINŢĂ DESPRE CREAŢIONISM ŞI EVOLUŢIONISM DESPRE PĂCATUL BETIEI DESPRE V E Ş N I C I E Despre cinstirea sfintelor moaște DESPRE P R O S T I T U Ţ I E Despre prietenie Despre Rugaciunea - Tatal nostru DESPRE A C U P U N C T U R A DESPRE ACTELE CU CIP DESPRE ARTA SI RELIGIE DESPRE ASCULTARE DESPRE ATEISM DESPRE AVORT DESPRE BETIE Despre blândete Despre Blesteme DESPRE BOALA DESPRE BOALĂ SI SUFERINTĂ Despre bunătate DESPRE C R E D I N Ţ Ă DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE INTINDE TELEVIZORUL DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR Despre credinta DESPRE CRUCE CANDELE..ICOANE Despre Denii Despre depresie DESPRE DESFRANARE DESPRE DISCOTECĂ Despre droguri Despre Duhul Sfant DESPRE EGOISM DESPRE EUTANASIE Despre Evolutionism Despre farmece si vrăji DESPRE FĂTĂRNICIE DESPRE FEMEIA CRESTINA DESPRE FERICIRE Despre frică Despre fumat DESPRE GANDURI SI INFRUNTAREA LOR Despre Halloween Despre horoscop . DESPRE INCINERARE DESPRE INGERUL PAZITOR DESPRE INVIDIE SI URA Despre Ispită DESPRE IUBIRE Despre iubirea de aproapele DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI Despre mama creştin-ortodoxă DESPRE MANDRIE DESPRE MANIE DESPRE MANTUIRE Despre masturbare DESPRE METANII DESPRE MINCIUNA DESPRE MOARTE DESPRE NĂDEJDE Despre O.Z.N.-uri DESPRE OMUL FRUMOS..DAN PURIC Despre Ortodoxie DESPRE P O C Ă I N Ţ Ă DESPRE PACAT DESPRE PARASTASE DESPRE PATIMILE OMULUI Despre păcat DESPRE PLANSURI DESPRE POCAINTA Despre pocăinţă DESPRE POCĂINŢĂ ŞI SPOVEDANIE DESPRE POMELNIC ŞI ACATIST DESPRE POST DESPRE PREOTUL DUHOVNIC Despre Psaltire Despre puterea Sfintei Cruci Despre Răbdare Despre rugăciune DESPRE SARINDARE DESPRE SECTARI DESPRE SFANTA ANAFORĂ DESPRE SFANTA LITURGHIE DESPRE SFANTA TREIME Despre Sfânta Împărtășanie Despre sfintele Pasti DESPRE SFINTENIE SI FARMECE DESPRE SFINTI DESPRE SLAVA DESARTA Despre smerenie DESPRE SUFLET DESPRE TAINA MIRUNGERII DESPRE TALISMAN DESPRE TAMAIE DESPRE VALENTINE’S DAY Despre Vâsc DESPRE VEDENII SI DIAVOLI Despre Vesnicie Despre Virtute Despre vise DESPRE VRAJI DESPRE YOGA ŞI REÎNCARNARE DIN INVATATURILE PARINTELUI IACOB IONESCU Din sfaturile Maicii Siluana Vlad DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN DIVERSE Dovada de la IERUSALIM pe care CRESTINISMUL o astepta de 2000 de ani! DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14) Duminica dinaintea inaltarii sfintei cruci Duminica Samaricencei Duminica Sfintei Cruci Dumnezeu nu ne vindecă întotdeauna trupul? DUMNEZEU ŞI OMUL FALSII STAPANI FAMILIA FEMEIA CANANEIANCA FERICIRILE FLORIILE FLORILE LA ICOANE GANDURI PENTRU ZILELE CE VIN Grija fata de suflet(Sfantul Ioan Gura de Aur) HRANA PENTRU SUFLET HRISTOS VINE ATUNCI CAND îI SEMENI! ICOANE FACATOARE DE MINUNI Ieromonahul Savatie Baştovoi Inaltarea Domnului Inăltarea Domnului INĂLTAREA SFINTEI CRUCI INCINERARE SAU INHUMARE Intampinarea Domnului INTERVIURI INTERZIS...FEMEILOR ! Intrarea în Biserică a Maicii Domnului INVATATURI CRESTINE INVATATURI CRESTINE SPUSE DE SFINTII PARINTI INVĂTĂTURĂ DE CREDINTA CRESTIN ORTODOXĂ Ioan Monahul ISTORIOARE DUHOVNICESTI iu Iubim câinele şi uităm pe Dumnezeu??? Izvorul Tămăduirii ÎN FIECARE DUMINICĂ SĂ MERGEM LA SFÂNTA BISERICĂ Înălţarea Domnului Îndemnurile Maicii Pelagheia din Reazan Întrebări şi răspunsuri din credinţa creştin ortodoxă şi din Noul Testament ÎNVĂTĂTURI CORECTE ŞI ÎNVĂŢĂTURI GREŞITE DESPRE SĂRBĂTORI ÎNVĂŢĂTURA DESPRE DUMNEZEU Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi Învăţături patristice La ce foloseşte rugăciunea neîncetată? LITURGHIA CATEHUMENILOR Maica Gavrilia Papaiannis MANASTIRI Maxime si cugetari crestine Mândria spirituală MESAJE DIN APOCALIPSA Miercurea Patimilor MILĂ SI MILOSTENIE MILOSTENIE MINUNEA DE LA SFANTUL MORMANT Minunea Taborică MINUNI MINUNI CU IISUS HRISTOS MINUNI DIN ZILELE NOASTRE MIR DE NARD AUTENTIC IN ROMANIA Motive şi simboluri: Ciocanul MUZICA ORTODOXA Nașterea Domnului (Crăciunul) NEINTELEGERILE VIETII...DRUMUL SPRE SINUCIDERE O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA OAMENI CU CARE NE MANDRIM OBICEIURI DE SFINTELE PASTE ORTODOX PACAT SAU NU? PARACLISUL MAICII DOMNULUI PARASTASELE SI FOLOSUL LOR PARINTELE ARHIMANDRIT JUSTIN PARVU PARINTELE IOSIF TRIPA PARINTELE IUSTIN PARVU Parintele Proclu PAROHIA VIILE TIMISOARA PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC ŞI PROCLU NICĂU DESPRE JUDECAREA PREOŢILOR Părintele Calistrat păzitorul vieţii Pedeapsa Pelerinaj Dobrogea 2018 Pelerinaj Israel 2017 Pentru cei ce nu pot avea copii Pentru scaparea de demoni Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul Peştera celor veşnic osândiţi PILDA PILDE PILDE CRESTINE Pilde pentru suflet POEZII Poezii - preot Ioan POEZII CU CAMELIA CRISTEA Poezii cu Eliana Popa Poezii cu Maria Pintecan POEZII CU MOS CRACIUN Poezii cu Preot Ion Predescu Poezii Daniela Poezii de Maria Luca Poezii de Ciabrun Marusia Poezii de COSTEL URSU Poezii de Daniela Florentina Luncan Poezii de Horatiu Stoica Poezii de Mihaela Stoica - Cucoanes Poezii de Preot Sorin Croitoru Poezii de Sf. Ioan Iacob Hozevitul Poezii Horatiu Stoica Poezii pentru Dumnezeu POGORAREA SFANTULUI DUH Poiezii de Traian Dorz POIEZIOARE POMENI SI SARINDARE Pomenirea celor 40 000 de mucenici POMENIREA MORTILOR Povara Crucii POVESTIRI DIN PATERIC POVESTITE DE SFINTI PREOT GEORGE ISTODOR Preot Ilarion Argatu PREOT IOAN PREOTUL DUHOVNIC PREVIZIUNI ALE SFINTILOR PROFETII Prohodul Adormirii Maicii Domnului PROOROCUL MOISE PSALMI. PSIHOLOGIE CRESTINA PUTEREA SFINTEI CRUCI PUTEREA CUVANTULUI PUTEREA RUGACIUNII Răspuns înţelept RUGA LA CEAS DE SEARA : Rugaciune pentru dobandirea de prunci Rugaciune pentru izbavire de boala Rugaciune pentru pogorarea Sfantului Duh RUGACIUNEA DE MULTUMIRE RUGACIUNEA LUMANARILOR APRINSE. Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca RUGACIUNI RUGACIUNI LA INTRAREA IN BISERICA Rugăciune Rugăciune pentru bolnavi Rugăciune pentru toti binefăcători si miluitori mei Rugăciunea de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama Rugăciunea către Sfântul înger Rugăciunea minții RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON Rugăciuni către domnul nostru Iisus Hristos Rusaliile SAITURI IMPORTANTE Sãptãmâna Patimilor SARBATORI SATANISMUL ÎN MUZICA ROCK Să nu-i mai judecăm pe preoţi!!! Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate Săptămâna Patimilor Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) Sclavia modernă SCURTE REGULI PENTRU O VIAŢĂ CUCERNICĂ LA UN CREŞTIN ORTODOX Secta Desancăi Nicolai din Arad SF DIMITRIE sfa Sfantii Petru si Pavel Sfantul Antim Ivireanu Sfantul Antonie Cel Mare SFANTUL MASLU Sfantul Nicolae Sfantul Spiridon Sfantul Teodor Sfantul Valentin SFANTUL VASILE CEL MARE Sfaturi de la Preot Ioan Clopotel SFATURI CATRE CRESTINII ORTODOCSI SFATURI DE LA PARINTELE IOAN Sfaturi de la Preot Ioan SFATURI DESPRE IERTARE SFATURI DUHOVNICESTI Sfaturi duhovniceşti SFATURI ORTODOXE SFATURI PENTRU PARINTI SFATURILE LUI VALERIU POPA Sfântul Gheorghe Sfântul Nectarie Sfinte sărbători Sfintele Paste. SFINTELE TAINE SFINTI Sfintirea uleiului SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI DIN SEVASTIA. SPUSE DE PARINTELE STANILOAIE SPUSE DE SFINTII PARINTI Statornicia în credinţă STATUS DESPRE VIATA Sufletul copilului : sincer şi curat....! SUPERSTITII TAINA NUNTII Taina Sfântului Botez TAINA SFINTEI SPOVEDANII TRADITII TROITA comoară a culturii arhaice româneşti Un preot la "Filmul blestemat" 20 mai 2006 Urare de Anul Nou URCUŞUL DUHOVNICESC .Arhimandritul Teofil Paraian Versuri de Horațiu Stoica VESTIMENTAȚIA FEMEII ÎN BISERICĂ VIATA DUPA MOARTE VINDECARI HARICE BOALA SI MOARTEA Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI DE CĂTRE SFÂNTA ANA

Translate

BIBLIA ORTODOXĂ

PENTRU VIZITATORI


PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

Postare prezentată

DACĂ DORITI SĂ CONTACTATI ADMINISTRATORUL BLOGULUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE... DESPRE MINE balulescu_iliana@yahoo....

Powered By Blogger

Blog de Colaje Ortodoxe

Blog de icoane Ortodoxe...

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Biserica - Casa lui Dumnezeu

BLOG CRESTIN ORTODOX

Blog Maica Domnului

MAICA SILUANA VA RASPUNDE

Ce trebuie sa stie un crestin

Blog Crestin Ortodox

Blog Crestin Ortodox
clik pe poză

PSALMII

Lectură potrivită in vreme de post: psalmii

Powered By Blogger

Totalul afișărilor de pagină