Calator prin scurta viata

In clipa mortii vede omul
Cum trebuia sa fi trait,
Ce cale trebuia s-aleaga
S-ajunga bine la sfarsit!

In clipa mortii vede
Desertaciunea ce si-a strans,
Pe care asa curand o lasa
Schimband-o cu un vesnic plans!

In clipa mortii!
Dar atunci e prea tarziu!
E prea tarziu!
Un ras de-o clipa poate aduce
Un plans prea-vesnic si pustiu!

5. Dezlegarea de păcate şi iertarea lor.
Aşadar, pentru că am dobândit acest dar atât de mare al iertării păcatelor, să facem totul ca să nu batjocorim o binefacere ca aceasta. Dacă şi înainte de primirea cinstei acesteia, păcatele erau vrednice de pedeapsă, cu atât mai mult după ce am primit această nespusă binefacere.
Cele ce spun acum nu le spun la întâmplare, ci pentru că văd pe mulţi creştini că duc după botez o viaţă mai păcătoasă decât cei nebotezaţi, că nu se vede nici un semn în viaţa lor că sunt creştini. De aceea nici în oraş, nici în biserică nu poţi şti degrabă cine-i credincios şi cine-i necredincios, afară doar de ai sta în timpul împărtăşirii cu sfintele taine ca să vezi cine iese afară şi cine rămâne să se împărtăşească. Şi-ar trebui să cunoaştem pe credincioşi nu după locul în care se găsesc, ci după viaţa lor. Marile dregătorii lumeşti le recunoaştem după insignele purtate de oameni ; calitatea noastră de creştini însă trebuie s-o cunoaştem după sufletul nostru. Creştinul trebuie să se arate creştin nu numai după darul pe care-l duce la altar, ci şi după viaţa nouă pe care o duce ; trebuie să fie lumina lumii şi sarea pământului.
Dacă asta e singura pricină, pentru ce Luca evanghelistul spune că Ioan ,, a venit în împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor ’’? , deşi botezul lui Ioan nu era spre iertarea păcatelor, ci darul acesta era al botezului dat de Hristos mai târziu ; că în acesta ne-am îngropat împreună cu Hristos, iar omul nostru cel vechi atunci a fost răstignit împreună cu Hristos; înainte de cruce nu se vede nicăieri iertare de păcate, că iertarea se dă prin sângele lui Hristos.
Pavel spune : ,, Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit ’’ nu prin botezul lui Ioan, ci ,, în numele Domnului nostru Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru’’. Iar în altă parte spune : ,, Ioan a predicat botezul pocăinţei’’- nu spune al iertării -,, ca poporul să creadă în Cel ce vine după el’’ . Cum avea să dea iertare botezul lui Ioan, când încă nu fusese adusă jertfa, nu se pogorâse Duhul, nu fusese dezlegat păcatul, nu fusese îndepărtată vrăjmăşia şi nici blestemul nimicit ?
Aşadar ce înseamnă cuvintele : ,, spre iertarea păcatelor’’ ?
Iudeii erau nişte oameni nesocotiţi ; niciodată nu-şi dădeau seama că păcătuiesc; erau vinovaţi de cele mai mari păcate şi se lăudau pe toate drumurile că sunt drepţi. Asta mai cu seamă i-a pierdut şi i-a depărtat de credinţă. Mustrându-i pentru asta, Pavel le zicea : ,, necunoscând îndreptăţirea lui Dumnezeu şi căutând să statornicească îndreptăţirea lor, nu s-au supus îndreptăţirii lui Dumnezeu’’. Şi iarăşi:,, Ce vom zice, deci ? Că păgânii, care nu căutau îndreptăţirea, au dobândit îndreptăţirea, iar Israel, care urmărea legea îndreptăţirii, n-a ajuns la legea îndreptăţirii ? Pentru ce ? Pentru că nu o căutau din credinţă, ci ca din faptele legii’’.
Aşadar, pentru că aceasta era pricina păcatelor iudeilor, a venit Ioan, nu pentru altceva decât pentru a-i face să se gândească la păcatele lor. Acest lucru îl arată şi chipul acestui botez, fiind botez de pocăinţă şi de mărturisire. Acelaşi lucru îl arată şi predica lui ; nu spune altceva decât : ,, Faceţi roade vrednice de pocăinţă’’. Pentru că nerecunoaşterea propriilor lor păcate, aşa precum o arată şi Pavel, i-a făcut pe iudei să se depărteze de Hristos ; dar recunoaşterea păcatelor le-a născut dorinţa de a căuta pe Răscumpărător şi de a dori iertarea păcatelor. Acest lucru a venit să-l pregătească Ioan : să-i convingă să se pocăiască ; nu ca să fie pedepsiţi, ci, ajungând mai smeriţi prin pocăinţă şi osândindu-se pe ei înşişi, să alerge să ia iertare de păcate. Iată cât de precis o spune evanghelistul ! După ce a spus : ,, A venit predicând botezul pocăinţei în pustiul Iudeii’’, a adăugat : ,, spre iertare’’ ca şi cum ar fi spus : ,, I-am convins să se mărturisească şi să se pocăiască de păcate, nu ca să fie pedepsiţi, ci ca să primească mai uşor mai târziu iertarea’’. Că dacă nu şi-ar fi recunoscut păcatele, n-ar fi cerut nici harul ; şi necerându-l, n-ar fi dobândit iertare.
Deci Ioan, prin botezul lui, deschidea cale celuilalt botez. De aceea şi Pavel spunea : ,, Ca să creadă poporul în Cel ce vine după el’’, punând cu cele spuse şi o altă pricină botezului lui Ioan. Că nu era cu putinţă ca Ioan, luîndu-L pe Hristos de mână, să meargă din casă în casă şi să le spună : ,, În Acesta credeţi !’’, ci ca în faţa şi în văzul tuturora să se pogoare acel glas fericit şi să se săvârşească toate celelalte.
Din pricina asta a venit Iisus la botez. Faima Botezătorului şi noutatea faptei atrăgeau şi chemau la Iordan tot Ierusalimul. Malurile Iordanului ajunseseră un mare teatru. Pe cei veniţi acolo Ioan îi făcea să se smerească, convingându-i să nu se mai creadă grozavi ; le arăta că sunt vinovaţi de cele mai mari păcate şi că vor putea primi pe Cel ce vine, dacă se vor pocăi, lăsând pe strămoşi în pace, nemailăudându-se cu ei.
,, Eu vă botez cu apă spre pocăinţă; dar Cel care vine după mine este mai puternic decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc’’.
Prin aceste cuvinte, Ioan Botezătorul arată că pentru a face roade este nevoie numai de voinţă şi de credinţă, nu de oboseli şi de sudori ; şi după cum le era uşor să se boteze, tot atât de uşor le era să-şi schimbe viaţa şi să se facă mai buni. După ce le-a zguduit sufletul cu frica de judecată, cu aşteptarea osândei, cu securea, cu pierderea înrudirii cu strămoşii lor, cu înlocuirea lor cu alţi urmaşi ai lui Avraam, cu îndoita pedeapsă – tăierea şi arderea -, după ce le-a înmuiat prin toate mijloacele învârtoşarea inimilor lor şi i-a făcut să dorească scăparea de nişte rele atât de mari, începe să vorbească şi de Hristos ; nu vorbeşte la întâmplare, ci cu foarte multă grijă.
Apoi, vorbind de deosebirea dintre el şi Hristos, ca să nu pară că Îi face o favoare vorbind aşa, arată deosebirea dintre ei, întemeiat pe comparaţia dintre darurile unuia şi ale altuia. N-a spus chiar de la început ,, Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui’’, ci mai întâi a vorbit de neînsemnătatea botezului lui ; şi arătând că n-are altă putere decât să-i ducă spre pocăinţă pe cei botezaţi de el – că n-a spus : ,, vă botez cu apă spre iertare’’, ci ,, spre pocăinţă’’ – vorbeşte de botezul lui Hristos, plin de dar nespus. ,, Ca nu cumva, spune Ioan, la auzul spuselor mele că Hristos vine după mine, să-L dispreţuieşti pentru că a venit în urma mea, află puterea darului Lui, cunoaşte bine că n-am spus atât cât trebuia când am spus : Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui. Când mă auzi spunând că este mai puternic decât mine, să nu crezi că spun aceasta punându-L în comparaţie cu mine. Eu nu sunt vrednic nici în rândul robilor Lui să fiu rânduit, nici chiar printre cei din urmă robi, nici să-I fac cea mai josnică slujbă’’. De aceea Ioan n-a spus numai : ,, încălţămintea’’, ci : ,, nici cureaua’’, care pare a fi treaba cea mai de jos din toate.
Apoi, ca să nu socoteşti că a vorbit aşa numai din smerenie, aduce dovada deosebirii dintre ei întemeiată pe fapte, spunând : ,, Acela vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc’’. Ai văzut cât de mare este înţelepciunea Botezătorului ? Când predică, înfricoşătoare-i sunt cuvintele, insuflă neliniştea în sufletele celor ce-l ascultau ; dar când îi trimite la Hristos, cuvintele-i sunt potolite, în stare să câştige suflete. Nu mai vorbeşte de secure, nici de pom tăiat, ars şi aruncat în foc, nici de mânia viitoare, ci de iertare de păcate, de înlăturarea pedepsei, de dreptate, de sfinţenie, de răscumpărare, de înfiere, de frăţietate, de participarea la moştenire, de dăruirea cu îmbelşugare a Duhului Sfânt. Că pe toate acestea le-a lăsat să se înţeleagă prin cuvintele : ,, Vă va boteza cu Duh Sfânt’’, arătând prin însăşi metafora cuvântului bogăţia harului ; că n-a spus : ,, vă va da Duh Sfânt’’, ci ,, Vă va boteza cu Duh Sfânt’’ ; iar prin cuvântul următor : ,, şi cu foc’’ scoate la iveală tot puterea şi belşugul harului.

15 lucruri pe care Dumnezeu nu te intreaba...

1. Dumnezeu nu te intreaba ce fel de masina ai condus, dar te intreaba cati oameni ai condus cu ea atunci cand aveau nevoie de un mijloc de transport;

2. Dumnezeu nu te intreaba cati metri patrati are casa ta, dar te intreaba cati oameni au fost bine primiti in casa ta;

3. Dumnezeu nu te intreaba despre hainele la moda pe care le ai in dulap, dar te intreaba pe cati oameni nevoiasi i-au imbracat aceste haine;

4. Dumnezeu nu te intreaba ce pozitie sociala ai avut, dar te intreaba cum te-ai comportat cu ceilalti;

5. Dumnezeu nu te intreaba cate proprietati si bunuri materiale ai avut, dar te intreaba cum ti-au condus acestea viata;

6. Dumnezeu nu te intreaba care a fost salariul cel mai mare pe care l-ai avut, dar te intreaba ce compromisuri ai facut pentru a-l obtine;

7. Dumnezeu nu te intreaba cat de mult ai muncit peste program la servici, dar te intreaba cat de mult ai "muncit peste program" cu familia si pentru cei dragi;

8. Dumnezeu nu te intreaba cata lume te-a recomandat, dar te intreaba pe cati ai recomandat tu la randul tau;

9. Dumnezeu nu te intreaba ce meserie ai avut, dar te intreaba daca ai schimbat meseria dupa cea mai buna abilitate a ta;

10. Dumnezeu nu te intreaba ce ai facut sa te ajuti, dar te intreaba ce ai facut sa aii ajuti pe ceilalti;

11. Dumnezeu nu te intreaba cati prieteni ai avut, dar te intreaba pentru cati oameni ai fost un adevarat prieten;

12. Dumnezeu nu te intreaba cum ti-ai aparat drepturile, dar te intreaba cum ai aparat drepturile altora;

13. Dumnezeu nu te intreaba ce vecini ai avut, dar te intreaba ce fel de vecin ai fost tu lor;

14. Dumnezeu nu te intreaba ce culoare a avut pielea ta, dar te intreaba ce fel de caracter ai avut;

15. Dumnezeu nu te intreaba de cate ori vorbele tale au spus adevarul, dar te intreaba de cate ori nu au spus adevarul...

Pentru spovedanie

Se spunea despre un frate, că era bântuit de hulă (gânduri urâte) şi-i era ruşine să spună. Iar când a auzit de bătrânii cei mari, se ducea la ei, ca să le spună, dar, când ajungea la dânşii, se ruşina să-şi mărturisească gândurile. Venea adesea şi pe la avva Pimen. Bătrânul l-a văzut că avea gânduri şi se mâhnea că fratele nu-i spune. Într-o zi, petrecându-l, i-a spus:

– Iată că de atâta vreme vii aici având gânduri de spus şi, când ajungi la mine, nu vrei să le spui, ci totdeauna pleci necăjit, cu ele cu tot. Spune-mi, fiule, ce anume ai?

– Demonul se luptă cu mine să-l hulesc pe Dumnezeu, şi-mi era ruşine să spun.

Şi povestindu-i bătrânului gândurile lui, îndată s-a uşurat.

Iar bătrânul îi spuse:

- Nu te tulbura, fiule, ci oricând vine gândul acesta, spune: „Nu e treaba mea; hula ta asupra ta, Satano”. Căci fapta aceasta, fiule, n-o doreşte sufletul tău. Şi orice faptă, pe care sufletul n-o doreşte, este trecătoare.

Atunci fratele se duse vindecat.

Să nu ne ruşinăm nici noi, fraţilor, când mergem la spovedanie, ci să spunem duhovnicului tot ce ne frământă, toate gândurile urâte, care nu ne dau pace, şi astfel vom afla uşurare.

Solidaritate civica: Regii magi

Solidaritate civica: Regii magi: "Au fost odata patru prieteni care s-au hotarat sa viziteze Franta pe timpul concediului din luna decembrie. Numele lor erau Matei, Luca, Mar..."

SFATURI PENTRU CEI CE SE SPOVEDESC

 LISTA CU FAPTELE RELE CARE TREBUIE SA LE MARTURISIM LA SPOV.

Fraţi creştini,

Toţi cei care am primit taina Sfântului Botez, ne numim creştini, căci ne-am spălat de păcatul strămoşesc şi ne-am făcut fii ai lui Dumnezeu, după dar, prin Iisus Hristos.
La Botez ne-am lepădat de satana şi de toate lucrurile lui, dar cum mai toţi am fost botezaţi de mici şi nu prea am ştiut noi ce mare importanţă are Botezul asupra sufletului şi trupului nostru, am început să uităm datoriile noastre către Dumnezeu şi ne-am lăsat prinşi de valurile vieţii care ne-au cufundat în marea păcatelor, făcând o mulţime de nelegiuiri şi chiar înecându–ne în tot felul de păcate.
De aceea, cu toţii am păcătuit de la vârsta de 7 ani, de când ni se ţin în seamă păcatele şi de Dumnezeu, cu toţii: bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci, împăraţi şi domnitori, mireni, preoţi şi călugări şi fără îndoială că toţi suntem leproşi cu diferite păcate.
Nimeni nu poate să spună că n-a făcut păcate, căci este un mincinos. Păcate fac şi copiii până la 7 ani, dar nu li se socotesc de Dumnezeu; acele păcate cad asupra părinţilor lor şi asupra acelora care îi împing la rele şi nu-i învaţă cele bune.
Aşadar, iubiţi creştini, să mergem la Iordan ca Neeman Sirianul, care era lepros şi scăldându–se în apele Iordanului s-a făcut sănătos.
Să mergem la scăldătoarea oilor, ca slăbănogul cel de 38 de ani din Evanghelie, şi-L vom întâlni pe Domnul Hristos, prin persoana duhovnicului care îndată ne va tămădui după ce
ne-am spovedit păcatele.
Să ne sculăm din vicii şi păcate ca şi fiul cel rătăcit şi desfrânat şi să ne întoarcem la Tatăl cu căinţă şi cu lacrimi în ochi, să ne mărturisim, zicându-I: „Tată, greşit-am la Cer şi înaintea Ta, şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău! Primeşte-mă şi pe mine ca pe unul din argaţii Tăi!”

Şi dacă venim cu lacrimile pocăinţii, cu zdrobirea inimii, adică să ne căim cu lacrimi amare, ca Petru care s-a lepădat de Domnul de trei ori, să ne pară rău din adâncul inimii şi să zicem: „cum am putut eu să fac asemenea păcate, cum m-am lepădat eu de Mântuitorul şi Binefăcătorul meu Dumnezeu, şi m-am împreunat cu lucrurile satanii, adică cu păcatele ?”
Căinţa să nu fie de moment, să ne căim ca Petru toată viaţa, până la sfârşit, şi să vedem păcatele înaintea ochilor ca David, care zice în Psalmul 50: „şi păcatul meu înaintea mea este pururea”, fiindcă cel ce nu se căieşte din inimă pentru ce a făcut foarte uşor se întoarce la aceleaşi păcate şi le face iarăşi, chiar mai grele şi mai multe.
Spovedania adevărată trebuie să se facă cu acest gând serios, cu hotărâre de a nu mai păcătui, adică să urâm atât de mult păcatul, încât mai bine să preferăm să murim decât să mai păcătuim.
Spovedania trebuie făcută fără să te ruşinezi a spune păcatul aşa cum l-ai făcut, adică arătând toată gravitatea lui. Să spui toate năravurile tale, să nu arunci vina pe unul şi pe altul, să te osândeşti pe tine însuţi înaintea lui Dumnezeu şi a preotului, şi să-i arăţi toate rănile păcatelor, zicând: „din lenevirea mea şi din nesimţirea mea, am mâniat pe Dumnezeu, mi-am rănit sufletul şi trupul şi acum mă aflu osândit la temniţele iadului şi la muncile veşnice”.
Spovedania s-o faci toată odată, adică să nu spui unele păcate la un preot şi altele la altul, de frică să nu te oprească de la Împărtăşanie, fiindcă mare greşeală faci, căci păcatele care le ştii şi nu le spui de ruşine sau din altă pricină, ţi se dublează şi mai bine nu te-ai fi spovedit decât să faci un asemenea păcat, asemănându-te cu Iuda cel plin de vicleşug care avea păcatul trădării lui Iisus în minte şi în inimă, şi nu-l mărturisea nici Domnului, care era de faţă, nici ucenicilor Lui. De aceea a căzut în deznădejde şi apoi s-a spânzurat. Numai păcatele cele mici, neînsemnate, se iartă la spovedit, dacă nu ţi-ai adus aminte cu nici un chip de ele, dar păcatele cele mari este imposibil să le uite cineva pentru că îl mustră conştiinţa.

Trebuie să ştim că pocăinţa (spovedania) este una din cele şapte taine, deopotrivă cu Taina Sfântului Botez.
Această taină se compune din patru părţi:
- prima, căinţa sau zdrobirea inimii,
- a doua, spovedania tuturor păcatelor fără ocolire,
- a treia, facerea canonului. Duhovnicul este dator să dea canon celui ce se spovedeşte, după păcatele lui şi după puterea celui ce s-a spovedit, ca să se poată vindeca făcând canonul. Iar dacă duhovnicul nu ţi-a dat nici un canon, să te canoniseşti singur frate creştine, ca Zaheu, ca Maria Egipteanca şi ca alţi păcătoşi, care prin canon s-au spălat şi curăţit de întinăciunea păcatelor.
- a patra parte a acestei Sfinte Taine, este dezlegarea păcatelor, care se face de Darul Sfântului Duh, prin preotul duhovnic, căruia i s-au dat cheile de a lega şi dezlega păcatele oamenilor.
Înainte de a merge la spovedit să–ţi aduci aminte dacă eşti supărat cu cineva şi nu l–ai iertat, şi să nu îndrăzneşti să te spovedeşti dacă n–ai iertat din inimă pe cel ce ţi-a greşit. Dacă l-ai rugat de iertare prin salutări şi prilejuri bune, şi nu vrea să-ţi răspundă, păcatul este al lui, iar dacă tu l-ai iertat din inimă poţi să te spovedeşti.
Să se ţină seama că dacă unui creştin îi lipseşte una din aceste părţi ale acestei Taine mari, adică căinţa din inimă, spovedania păcatelor, facerea canonului şi dezlegarea de către preot, acel creştin nu s-a folosit de spovedanie.
De aceea este de neapărată trebuinţă ca creştinul să caute cel mai iscusit duhovnic aşa cum zice Sf. Vasile cel Mare: că precum oamenii nu arată rănile trupului şi bolile la orice fel de doctori, ci numai la cei iscusiţi, aşa şi noi să căutăm doctorul cel mai iscusit care poate tămădui rana şi boala cea sufletească.
Cei care vreţi să vă mărturisiţi bine, întâi cercetaţi cu atenţie această cărticică şi scrieţi pe hârtie după ea numai păcatele pe care ştiţi sigur că le-aţi făcut; nu vă apucaţi să o copiaţi întocmai şi să mai adăugaţi şi cuvinte de prisos ca să-l obosiţi pe preot şi să nu vă poată asculta cu atenţie.
Încă un lucru foarte principal de ţinut seama: e bine să căutaţi să faceţi această spovedanie amănunţită atunci când preotul duhovnic nu este prea aglomerat (în ajun de sărbători mari sau când are servicii multe de făcut), să căutaţi timpul când este mai liber şi nu e rău chiar când vi se face o sfeştanie în casă să-l rugaţi să vă şi mărturisească, dacă e duhovnicul pe care vi l-aţi ales. Păcatele care le-aţi spus o dată şi nu le-aţi mai repetat nu mai trebuiesc spuse, mai ales dacă aţi primit canon pentru ele.
Schimbarea unui duhovnic nu se face decât în cazuri grave şi anume: atunci când afli că acel duhovnic a fost caterisit, al doilea când duhovnicul îţi poate deveni o pricină de sminteală fiind neputincios şi ispitit de persoana ta, eşti dator fără întârziere să nu-l mai întâlneşti niciodată. Mai sunt şi alte cazuri, abateri mai uşoare, dar care nu sunt periculoase.
Foarte mult contează spovedania sinceră care o faci în faţa lui Dumnezeu şi înaintea preotului care este martor că ai spus acele păcate. După ce ţi-ai întocmit lista cu păcatele care le-ai scos din cartea aceasta, mai întâi pregăteşte-te dacă se poate şi cu ceva post şi rugăciune şi citeşte-ţi-le singur în odăiţa ta, înaintea Sfintelor Icoane, cu candela aprinsă şi spune-le lui Dumnezeu cu lacrimi, cu metanii câte poţi şi zi rugăciunea aceasta:

„Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat întru milă şi necuprins întru îndurări, Care eşti Singur din fire fără de păcat şi pentru noi fără de păcat Te-ai făcut om, ascultă în ceasul acesta, această dureroasă rugăciune a mea, că sărac şi lipsit sunt eu de fapte bune şi inima mea s-a tulburat întru mine. Că Tu, Doamne, Preaînalte Împărate al cerului şi al pământului, ştii că toate tinereţile mele le-am cheltuit în păcate şi umblând după poftele trupului meu, m-am făcut cu totul bucurie dracilor, cu totul am urmat în totul diavolului, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul poftelor. Că întunecându-mi-se gândul, din copilărie şi până acum, niciodată nu am voit să fac voia Ta cea sfântă, ci cu totul robindu-mă de poftele care mă înconjoară, m-am făcut râs şi batjocură dracilor, nicidecum în minte socotind, că nesuferită este urgia îngrozirii Tale, cea asupra păcătoşilor şi gătită fiind gheena focului. Şi dintru această pricină în deznădăjduire căzând, şi nicidecum în simţire de întoarcere fiind, pustiu şi gol de dragostea cea de la Tine m-am făcut. Că ce fel de păcate nu am făcut? Ce lucru drăcesc n-am lucrat? Ce faptă grozavă şi înverşunată nu am săvârşit cu covârşire şi cu sârguinţă? Mintea cu totul mi-am întinat prin cugete trupeşti; trupul
mi-am spurcat prin amestecări; duhul cu totul mi
l-am pângărit cu învoire spre păcat. Toate mădularele ticălosului meu trup a lucra şi a sluji la păcate le-am pornit. Şi cine, dar, nu mă va plânge pe mine ticălosul? Cine nu mă va tângui pe mine osânditul? Pentru că eu singur, Stăpâne, mânia Ta o am întărâtat, eu singur urgia Ta asupra mea o am aţâţat, eu singur răutate înaintea Ta am făcut, întrecând şi covârşind pe toţi cei din veac păcătoşi, fără de asemănare păcătuind şi fără de iertare.
Ci, de vreme ce eşti Multmilostiv şi Multmilosârd, Iubitorule de oameni, şi aştepţi întoarcerea oamenilor, iată şi eu mă arunc pe
sine-mi înaintea înfricoşatului şi nesuferitului Tău divan şi, ca şi cum m-aş atinge de Preacuratele Tale picioare, dintru adâncul sufletului strig Ţie:
Milostiveşte-Te, Doamne, iartă-mă Îndurate, ajută neputinţei mele, pleacă-Te nedumeririi mele, ia aminte la rugăciunea mea şi lacrimile mele să
nu le treci cu vederea! Primeşte-mă pe mine cel
ce mă pocăiesc şi rătăcit fiind întoarce-mă, şi
întorcându-mă îmbrăţişează-mă şi mă iartă, căci mă rog. Pentru că nu ai pus pocăinţa drepţilor, nu ai pus iertare celor ce nu greşesc, ci ai pus pocăinţă asupra mea, păcătosului, pentru acelea care spre întărâtarea Ta am lucrat. Gol şi descoperit stau înaintea Ta, cunoscătorule de inimi, Doamne, mărturisindu-mi păcatele mele, pentru că nu pot să caut şi să văd înălţimea cerului, fiind împilat de greutatea păcatelor mele.
Deci, luminează-mi ochii inimii mele şi-mi dă mie umilinţă spre pocăinţă şi zdrobire de inimă, spre îndreptare, ca astfel cu bună nădejde şi cu adevărată şi deplină adeverire să merg la lumea cea de acolo, lăudând şi binecuvântând totdeauna Preasfânt Numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”

Vă mai atrag încă o dată atenţia, fiindcă acest lucru este foarte important, să vă citiţi cu atenţie lista cu păcatele care le-aţi scos din cărticica aceasta, ca să le puteţi citi şi în faţa preotului duhovnic cât mai clar şi desluşit şi tare ca să audă şi el, să nu vă mulţumiţi că le înşiraţi la repezeală şi duhovnicul nici nu le aude cum trebuie sau nu le înţelege, fiindcă vă păgubiţi singuri.
Să spui duhovnicului cam de când nu te-ai spovedit, şi mai spune şi dacă nu ţi-ai mărturisit atunci toate păcatele tale, dacă le-ai ascuns sau
le-ai uitat, dacă ai primit vreun canon şi nu l-ai împlinit şi ce anume canon, dacă ai umblat din duhovnic în duhovnic, ca să nu fii oprit de la Împărtăşanie. 
După ce v-aţi pregătit în felul acesta, mergeţi cu încredere la scaunul de judecată şi aplecaţi-vă cu faţa la pământ înaintea lui Dumnezeu şi a preotului, care este martor între om şi Dumnezeu şi închipuieşte-ţi că Judecătorul viilor şi al morţilor este în chip adevărat de faţă, că chiar aşa este, şi ascultă mărturisirea ta, iar tu frate şi soră creştină la El ai venit nu la preot, ca om.

Adu-ţi aminte mai întâi de păcatele împotriva Duhului Sfânt:

- Nu cumva ai avut încredere prea mare în mila lui Dumnezeu şi ai zis că El este Milostiv şi te va ierta de păcate şi aşa fără înfrânare ai păcătuit mereu şi ai amânat pocăinţa din an în an până la bătrâneţe?
- Nu cumva te-ai deznădăjduit de mila lui Dumnezeu, zicând că poţi păcătui mereu că tot nu te va ierta Dumnezeu ?
- Nu cumva ai întristat pe Duhul Sfânt stând împotriva adevărului, adică socotind Biblia scornituri mincinoase, sau hulind Sfintele Taine, înjurând de Grijanie, de Dumnezeu, de Biserică şi de cele sfinte?
- Nu cumva ai zis despre Maica Domnului peste care s-a coborât Duhul Sfânt că a mai avut copii şi că n-a rămas Fecioară după naştere, ci este o femeie ca toate femeile, cum zic sectanţii?
- Nu cumva ţi-ai împietrit inima şi ai stat nepăsător la predicile din Biserică şi la chemările dumnezeieşti, prin semne şi minuni ce s-au făcut?
- Nu cumva ai stat împotriva preoţilor evlavioşi care au propovăduit dreapta credinţă şi ai râs de ei, sau i-ai batjocorit zicând că-ţi merge rău că ţi-a ieşit popa înainte?
- Nu cumva ai stat împotriva copiilor sau la altcineva, care s-au hotărât să urmeze mai serios credinţa şi i-ai batjocorit zicându-le că au înnebunit, că s-au prostit, că s-au rătăcit, sau i-ai pârât la lume, ca să fie dispreţuiţi şi huiduiţi?
- Nu cumva din răutate ai dat învăţături la cineva contra dreptei credinţe ortodoxe?
- Nu cumva te-ai lepădat de credinţa ortodoxă şi te-ai rătăcit, trecând la vreo sectă?
- Nu cumva ţi-ai pus în minte să te omori, sau chiar te-ai hotărât vreodată să faci acest păcat cumplit?
Cercetează-ţi cugetul şi vezi dacă ai făcut aceste păcate strigătoare la cer, care urmează:
- Nu cumva ai ucis pe cineva cu voia, sau în combinaţie cu alţii, sau din cauza ta a murit cineva cât de târziu?
- Nu cumva aţi ucis prunci în pântece? Ca bărbat ai fost de părere la uciderea pruncilor cu soţia ta, ai ajutat pe cineva să facă avorturi cu injecţii sau cu buruieni, sau cu sfaturi?
- Nu cumva ai făcut sodomie, adică bărbat cu bărbat, femeie cu femeie? Nu cumva ai făcut păcate de urgie, care atrag urgia lui Dumnezeu asupra locului şi a acelor persoane, adică: când bărbatul nu întrebuinţează organele genitale aşa cum a lăsat Dumnezeu, ci întrebuinţează dosul, gura şi alte părţi?
- Nu cumva te-ai însoţit cu animale ? Ca bărbat cu ce fel de animale şi ca femeie, la fel, cu ce fel de animale?
- Nu cumva ai asuprit pe săraci, văduve şi orfani şi pe cei neputincioşi?
- Nu cumva ai oprit plata celor ce ţi-au lucrat ceva, sau celor ce ţi-au vândut ceva?
- Nu cumva te-ai împrumutat la cineva de bani şi nu i-ai mai dat înapoi?
- Nu cumva ţi-ai batjocorit părinţii şi i-ai vorbit de rău, sau te-ai judecat cu ei?
- Nu cumva te-ai arătat nemulţumitor faţă de părinţi, nu i-ai ascultat, i-ai bătut şi i-ai chinuit făcându-le viaţa amară?
- Nu cumva nu i-ai îngrijit când au fost bolnavi, sau la vreme de bătrâneţe, nu cumva ţi-ai uitat părinţii după ce au murit şi nu le-ai făcut pomeni şi parastase cum ne învaţă Biserica? 

Cercetează-ţi acum cugetul şi vezi care păcate le-ai făcut din acestea, care sunt împotriva celor 10 porunci şi care mai sunt şi din cele 7 păcate de moarte:


- Nu cumva te-ai lepădat de credinţa ortodoxă şi ai trecut la vreo erezie? Ai fost măcar vreodată în adunările lor, ai zis vreodată că este bună şi religia lor? Să spui la spovedit şi dacă ai fost numai o singură dată la adunarea lor!
- Nu cumva ai primit binecuvântare de la sectanţi, sau i-ai primit în casă, sau ai mâncat ceva de la ei, ori ai mâncat cu ei la masă?
- Nu cumva eşti căsătorit(ă) cu sectant(ă), sau ai vreun copil căsătorit cu sectant(ă) sau rătăcit?
- Nu cumva ai citit cărţi sectante, ateiste, păgubitoare de suflet, care atacă şi batjocoreşte religia Sfintei Biserici Ortodoxe?
- Nu cumva faci glume la adresa ortodoxiei şi a clerului?
- Nu cumva râzi de orbi, şchiopi şi ciungi, nu cumva spui glume şi iei în deşert numele lui Dumnezeu? Nu cumva te ruşinezi să te închini când treci pe lângă Biserică, sau pe lângă o troiţă?
- Nu cumva te-ai rugat vreodată cu faţa spre apus, spre miazăzi şi miazănoapte ca unii păgâni?
- Nu cumva iubeşti mai mult ca pe Dumnezeu copiii, averea, soţia(soţul), banii, făcând din ei nişte idoli?
- Nu cumva fumezi tutun spre bucuria diavolilor? Nu cumva dai cu roşu pe buze şi unghii, sau te parfumezi? Nu cumva te-ai mascat vreodată, făcându-te din bărbat femeie şi din femeie bărbat, sau ţi-ai pus mască de capră, de urs sau de diavol?
- Nu cumva porţi cercei în urechi, brăţări la mâini, mărgele şi zgardă la gât, nu cumva ţi-ai tăiat părul, sau ţi-ai făcut aluniţe pe obraz ca să placi oamenilor?
- Nu cumva ai avut vreodată intenţia să placi şi altor oameni şi să-i atragi în cursa desfrânării, afară de bărbatul tău?
- Nu cumva ai fost la vrăjitoare, descântătoare, ghicitoare, la spiritism şi hipnotism şi dacă ai fost ţi-a descântat argintul viu, ţi-a turnat cositorul,
ţi-a ghicit în cărţi, sau având ură de moarte pe cineva ai cerut să le pună cuţitul, ai cerut să lege bărbatul, sau femeia să nu se mai poată împreuna? Nu cumva ţi-ai căutat norocul cu papagalul, cu zodii, cu şoarece?
Aici adu-ţi aminte în care cursă ai căzut la aceste vrăjitoare şi spune exact şi adu-ţi aminte dacă ai mai dus acolo şi pe altcineva.
- Nu cumva ai crezut greşit ca budiştii, zicând că sufletul ce iese din om trece în porc sau în diferite animale ?
- Nu cumva ţii în casă cărţi pentru descântece, cărţi pentru explicarea semnelor şi a viselor, a zodiilor, sau cărţi de ghicit sau de joc? Nu cumva ai obicei să zici zău lui Dumnezeu, să iei numele Domnului în deşert, pomenindu-L la orice treabă nefolositoare?
- Nu cumva te-ai jurat strâmb, nu cumva te dai diavolului, pe tine, pe soţie şi copii şi orice lucru din casă sau din afară?
- Nu cumva te-ai blestemat cu jurământ, ca să faci rău la cineva sau ai făgăduit cuiva ceva cu jură-mânt? Adu-ţi aminte dacă le-ai împlinit sau nu.
- Nu cumva înjuri de cele sfinte, nu cumva te-ai împărtăşit cu nevrednicie şi după împărtăşanie
te-ai întors cu bucurie la păcate?
- [b]Nu cumva ai silit, sau ai înşelat pe cineva cu bani ca să jure strâmb, ai cârtit vreodată împotriva lui Dumnezeu, la vreo boală sau vreo supărare, nu cumva ai făgăduit să dai bani, veşminte, obiecte, case, pământ, la vreo sfântă Biserică, sau mănăstire şi nu te-ai ţinut de cuvânt?
- Nu cumva te-ai jurat zicând să orbesc, să mor, să n-am parte de copiii mei şi altele? Nu cumva ţi-ai cerut moartea la vreme de boală sau de necazuri?
- Nu cumva lucrezi în duminici şi sărbători, sau te duci la vânătoare în aceste zile sfinte, sau faci adunare nelegiuită cu băuturi, cu jocuri, cântece şi înjurături şi altele?
- Nu cumva vii prea târziu la Biserică şi când vii cauţi locul cel de frunte? Asculţi cu evlavie slujba Sfintei Liturghii, predicile şi Cazania, sau umbli de
colo-colo stricând liniştea şi celorlalţi?
- Nu cumva când vii la Biserică te împodobeşti cu bluze şi fuste transparente, cu capul descoperit, în pantaloni şi faci sminteală bărbaţilor, trufindu-te cu acestea? Să ştii că rugăciunea nu-ţi este primită dacă vii aşa şi în loc să te foloseşti, pleci cu blestem şi afurisanie înapoi.
- Nu cumva îţi place să vorbeşti şi să povesteşti în Biserică?
- Nu cumva ai ajunat sâmbăta şi duminica, sau ai făcut metanii în aceste zile ?
- Nu cumva ai intrat în Biserică, având scurgerea de sânge lunară ca femeie ?
- Nu cumva ai stat la masă fără rugăciune sau te-ai culcat fără rugăciune? Nu cumva ai botezat sau cununat pe cineva a doua oară, crezând că prima slujbă nu a fost primită?
- Nu cumva ca părinţi de copii, ce sunteţi, nu i-aţi iubit şi îngrijit deopotrivă, nu i-aţi învăţat rugăciuni şi sfânta religie?
- Nu cumva nu-ţi înveţi copiii să se spovedească şi să se împărtăşească şi nu-i fereşti de anturaje rele?
- Nu cumva ai povăţuit copiii să meargă cu vitele prin bucatele şi ierburile oamenilor?
- Nu cumva aţi păcătuit în faţa copiilor, făcându-vă pofta ca soţi? Nu cumva ca bărbat ţi-ai urât femeia, batjocorind-o ca pe o roabă şi când a fost bolnavă nu ai căutat-o, îngrijind-o cu medicamente sau cumpărându-i cele de trebuinţă?
- Nu cumva ca soţie nu te-ai supus bărbatului, din contră l-ai ocărât şi drăcuit că nu-ţi cumpără îmbrăcăminte luxoasă? Nu cumva ţi-ai atras copiii de partea ta, învăţându-i să-l urască şi să se depărteze de tatăl lor?
- Nu cumva ai pus spurcăciuni în mâncare, în cafeaua soţului tău spurcându-l cu descântece de la vrăjitoare, sau cu altceva din cele femeieşti?
- Nu cumva ai amărât viaţa altora, ai aţâţat pe cineva la bătăi şi ucideri, sau le-ai zdruncinat sănătatea din care cauză au şi murit?
- Nu cumva ai omorât copii după botez, sau ai lăsat vreun copil să moară nebotezat?
- Nu cumva din neglijenţa ta ţi-a murit vreun copil înăbuşit, sau a căzut în apă sau în foc şi s-a ars?
- Nu cumva ţi-ai lepădat copiii vii, botezaţi, pe străzi, în târguri, la uşa bisericii şi în alte locuri pe unde trec oamenii ca să-i ia să-i crească?
- Nu cumva ai făcut prinsoare cu cineva ca să-l întreci în mâncări, băuturi, ridicături, sărituri, jocuri şi strigări, prin care ţi-ai pierdut sănătatea sau altceva?
- Nu cumva ai privit cu plăcere la împreunarea animalelor, câini, pisici sau altele.
- Nu cumva ai privit cu poftă filme pornografice, ilustrate, tablouri, statui, reviste aţâţătoare la păcatul desfrânării? Nu cumva ai în casă pe pereţi astfel de idoli sau ilustrate şi reviste pornografice?
- Nu cumva faci păcatul onaniei, sau ai făcut cu altul, adică bărbat cu bărbat şi femeie cu femeie?
- Nu cumva ai stricat fecioria unei fete? Nu cumva ai curvit cu femeie văduvă, sau ai preacurvit cu vreo femeie sau bărbat? Nu cumva ai curvit cu vreo faţă bisericească?
- Nu cumva ai curvit cu rudenie, soră, verişoară, naşă? Nu cumva ai curvit cu vreo femeie de altă religie? Aici iar te fac atent frate şi soră să spui exact cu cine ai păcătuit, adică ce fel de rudă îţi este şi dacă femeia a avut bărbat sau nu, fiindcă păcatul acesta al curviei ori se micşorează ori se îngreunează.
- Nu cumva sunteţi căsătoriţi rudenii? Spuneţi la spovedit, ce fel de rudenii, şi cereţi să vă sfătuiască ce să faceţi.[/b]
- Nu cumva ai păcătuit cu soţia ta în sărbători, duminici şi sâmbăta, miercurea şi vinerea şi în cele 4 posturi de peste an?
- Nu cumva v-aţi împreunat în timpul ciclului, sau după naşterea pruncului până la 40 de zile? Nu cumva aţi culcat într-un pat fetele cu băieţii după vârsta de 7 ani?
- Nu cumva v-aţi culcat în pat ca tată cu fetele tale şi ca mamă cu băieţii tăi după vârsta de 7 ani?
- Nu cumva te-ai căsătorit cu altă femeie până n-ai divorţat de cea dintâi ? Nu cumva ai trăit măcar o zi cu femeia ta fără cununie religioasă? Să ai grijă să spui chiar dacă te-ai cununat la biserică, că acest păcat nu se iartă decât prin spovedanie.
- Nu cumva ai mai păcătuit având femeie, cu femeia de care ai divorţat, că acest păcat este preacurvie?
- Nu cumva ai prieten sau mai mulţi aşa cum este obiceiul acum (de a trăi în păcate) ? Ori te cununi ori te desparţi, altfel focul gheenei te aşteaptă.
- Nu cumva ai furat ceva de la vreo biserică sau mânăstire? Nu cumva te-ai lăcomit şi ai furat din averea aproapelui, sau ai poftit averea aproapelui, sau soţia lui, copiii lui, vitele şi lucrurile aproapelui tău?
- Nu cumva ai ajutat prin vorbe şi fapte pe cineva ca să înstrăineze averea bisericii, mânăstirilor sau vecinilor tăi?
- Nu cumva te-ai îmbogăţit prin minciuni, prin judecăţi cu martori mincinoşi?
- Nu cumva te îmbeţi şi faci scandaluri, bătăi şi certuri în casă şi între vecini?
- Nu cumva ai furat vite, păsări, ouă sau altceva? Să ştii că păcatul nu se iartă până nu dai înapoi lucrul furat, iar dacă nu mai trăieşte persoana aceea, împarţi la săraci?
- Nu cumva ai judecat şi osândit pe cineva, pe drept sau pe nedrept, nu cumva ai băgat vrajbă între oameni sau între preoţi, sau între părinţi şi copii? Nu cumva ai fost mărturie mincinoasă la vreun proces?
- Nu cumva ai spus minciuni cu care ai păgubit pe mulţi trupeşte şi sufleteşte? Nu cumva ai pârât pe cineva şi ai vorbit cu două înţelesuri, ca să semeni zâzanie între oameni?
Aici iar te fac atent să judeci bine ce fel de minciună ai spus, că nu e deajuns să spui numai atât: am minţit. Adu-ţi bine aminte şi cercetează acestea de mai sus, că şi minciuna e ca şi furtul, una e când furi un ou şi alta e când furi un bou. Una e când spui o minciună fără să cauzeze cuiva ceva rău şi alta e când spui o minciună la un proces, sau să calomniezi pe cineva, sau să faci vrajbă, sau să spargi o casă despărţindu-i pe soţi.
- Nu cumva ai înşelat pe cineva cu bani, sau ai pus apă în lapte, sau în vin, sau în alt chip ai făcut înşelăciune?
- Nu cumva ai mutat hotarul ogrăzii şi al grădinilor tale şi te-ai judecat cu vecinii?
- Nu cumva eşti plin(plină) de mândrie, te înalţi cu gândul că eşti cineva, te mândreşti că eşti frumoasă, te mândreşti că eşti învăţat, te mândreşti că ai copii învăţaţi şi frumoşi? Nu cumva te mândreşti că eşti de neam mare, că ai neamuri bogate, sau te mândreşti cu haine, obiecte şi avere?
- Nu cumva din cauza mândriei ai căzut în făţărnicie, în obrăznicie şi ai devenit încăpăţânat, ambiţios şi îngâmfat?
- [b]Nu cumva ai căzut în mândrie, retezându-ţi părul capului, scoţându-ţi sprâncenele, porţi rochie scurtă şi strâmtă şi tocuri înalte? Nu cumva din cauza mândriei ai râs de păcatele altora, ai râs de sărăcia şi îmbrăcămintea altora, ai râs de portul sau de corpul unuia sau altuia că e prea gras sau prea slab?
- Nu cumva ai ascultat le ferestrele altora, ca să semeni zâzanie în lume? Nu cumva eşti nesăţios, nedrept şi trădător?
- Nu cumva ai dat bani cu camătă ca să iei înapoi cu dobândă? Nu cumva ai plâns cu lacrimi de deznădejde când ai pierdut ceva din averea ta?
- Nu cumva ai în minte gânduri spurcate, vorbeşti glume curvăsăreşti, ai făcut cu ochiul la cineva, priveşti cu poftă trupul altuia, ai trimis scrisori cu scopul desfrânării?
- Nu cumva ai clevetit pe cineva, prin şoapte sau ai făcut semne cu mâna? Nu cumva te-ai bucurat de paguba şi necazul altora, nu cumva ţi-a părut rău de fericirea şi norocul altora?
- Nu cumva n-ai vrut să ierţi pe cel ce ţi-a cerut iertare, sau nu cumva nu te-ai plecat cu smerenie să ceri iertare de la aceia pe care i-ai supărat? Nu cumva eşti un nerecunoscător, porţi ură şi ţii minte răul care ţi l-au făcut alţii?
- Nu cumva ai povestit altora păcatele aproapelui tău? Nu cumva eşti lacom la mâncare, la băutură şi la altele şi calci cele 4 sfinte posturi de peste an, ajunările şi zilele de miercuri şi vineri, mâncând de dulce în lăcomia ta?
- Nu cumva din cauza lăcomiei că ai mâncat sau ai băut peste măsură, ai vărsat după împărtăşanie? Ai mâncat ceva pe ascuns de familia ta? Nu cumva ai mâncat ceva spurcat, carne de animale mortăciuni, carne de şoarece (nutrie), păsări moarte, pască jidovească sau ceva de la vrăjitoare?
- Nu cumva ai mâncat ceva de furat, sau ai învăţat copiii să fure, mâncând împreună bucate furate?
- Nu cumva eşti tare mânios şi supărăcios, înjuri, baţi, nu cumva ai scuipat şi rănit pe aproapele, nu cumva ai bătut animalele, punând să ducă peste puterea lor?
- Nu cumva ai ţinut mânie pe cineva o zi, o săptămână, luni sau ani? Nu cumva ai făcut mizerie cuiva, slugilor, elevilor de şcoală, soţiei sau copiilor?
- Nu cumva eşti leneş la rugăciune, la treburi, te leneveşti să mergi la Biserică, te leneveşti să-ţi faci canonul dat de duhovnic? Nu cumva dormi în timpul Sfintei Liturghii la Biserică sau acasă?
- Nu cumva ai amânat din lene să te spovedeşti şi să te împărtăşeşti, să faci fapte bune şi rugăciuni? Nu cumva din lene nu vrei să stai în genunchi la rugăciune, sau nu chemi preotul să-ţi facă sfeştanie?
- Nu cumva locuieşti în casă nesfinţită de preot prin sfânta aghiazmă?
- Nu cumva din lenevire ţi-ai uitat mormintele părinţilor neîngrijite? Nu cumva din lene n-ai păzit făgăduinţele date la Sf. Botez sau la călugărie?
- Nu cumva te-ai împrietenit cu necredincioşii şi ai luat în batjocură sfânta credinţă?
- Nu cumva ai amânat pocăinţa de azi pe mâine, de la un post la altul? Nu cumva din lene stând în Biserică ţi-ai lăsat mintea să hoinărească după păcate privind îmbrăcămintea şi persoanele din biserică?
- Nu cumva te-ai lenevit a-ţi pedepsi copiii când au făcut răutăţi şi păcate?
- Nu cumva n-ai învăţat şi sfătuit pe cel pe care îl vedeai greşind? Te-ai rugat pentru binele aproapelui? Te-ai rugat lui Dumnezeu pentru vrăjmaşii tăi, i-ai iertat din toată inima, îi iubeşti pe vrăjmaşi? Ai mângâiat pe cel întristat? Ai suferit nedreptăţile şi ocările cu răbdare?
[/b]
Mai adu-ţi aminte şi de aceste fapte, care dacă nu le-am făcut, să le facem, că la Judecată ne va întreba Domnul Hristos de ele: dacă n-ai dat mân-care celui flămând, dacă n-ai dat apă celui însetat, dacă n-ai îmbrăcat pe cel gol, dacă n-ai cercetat pe cei din închisori, dacă n-ai căutat pe cei bolnavi, dacă n-ai primit pe cei străini în casa ta, dacă n-ai îngropat pe cei morţi, care n-aveau pe nimeni.
După ce ai terminat de citit lista cu păcatele, zi aceste cuvinte:
“ Pentru toate aceste păcate pe care le-am făcut şi de care sunt vinovat înaintea lui Dumnezeu, mă căiesc şi-mi pare rău din inimă şi cu zdrobirea inimii mele mă rog Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, tuturor Sfinţilor, Sfinţilor Îngeri şi sfinţiei tale părinte duhovnicesc ca să-mi fiţi martori în ziua judecăţii mele împotriva vrăjmaşilor diavoli, care în tot momentul mă pândesc, să mă surpe în osânda iadului.
Şi acum vă rog sfinţite părinte să-mi rânduiţi un canon, care socotiţi că mi s-ar cădea după păcatele mele, să-l fac cu ajutorul lui Dumnezeu.”

Acum preotul urmează să-ţi spună ce canon să faci, şi-ţi rânduieşte un număr de metanii pe zi, post şi rugăciuni, chiar ajunare, milostenii, mergerea la Biserică, cercetarea bolnavilor, a văduvelor, sărindare pentru iertarea păcatelor, să botezi prunci, să citeşti Paraclisul Maicii Domnului, Psaltirea şi Acatiste şi dacă te opreşte un timp de la Sfânta Împărtăşanie, să nu te superi, că e mai bine să primeşti acest canon, decât să te împărtăşeşti cu mare nevrednicie, fiindcă nu-ţi va folosi şi pe lângă păcat te vei alege cu vreo pedeapsă de la Dumnezeu.
După ce ţi-ai primit canonul, mergi cu bucurie acasă; pe drum ai să te simţi uşor ca un fulg şi când ajungi acasă multumeste lui Dumnezeu ca te-a ajutat sa faci o marturisirea a pacatelor asa cum trebuie...

PILDA

O femeie se duce la doctor, batuta rau. Doctorul: "Ce s-a-ntamplat?" Ea: "Doctore, de fiecare data cand barbatu-meu vine beat, ma bate de ma usuca" D.: "Am o cura foarte buna ptr.asta . Cand vine barbatul acasa, sa ai pregatit un pahar mare cu ceai de menta. Cum apare, tu, incepi sa sorbi incetisor din pahar…pana-l vezi ca s-a dus la culcare!." Doua saptamani mai tarziu, vine ia femeia la doctor, f. fericita. "Doctore, ai avut o idee minunata. De fiecare data cand vine barbatu-meu acasa beat, eu sorb indelung ceai de menta., Iar el nici nu se atinge de mine. Cum influenteaza ceaiul de menta chestia asta?" D.: "Ceaiul de menta n-are nici o treaba... Doar… iti tine gura-nchisa." Putem face si noi la fel…cand avem conflicte cu altii! Putem chiar inlocui cu apa..

Daca aveti pe langa voi , mai ales in familie , oameni viciosi cu diferite patimi care va necajesc ,va recomand sa cititi sfaturile din blogul asta : 

http://ro.netlog.com/ortodoxul/blog/blogid=1187553

PĂRINTELE PORFIRIE.... Despre metanii

Cea mai potrivită metodă de întărire a muschilor abdominali o constituie metaniile. Nu râde, asa este! Când cineva face metanii folosul este dublu, si pentru sufletul si pentru trupul celui care le face. Sufletul se foloseste pentru că, prin metanii, cere iertare si milă Domnului, iar trupul, pentru că, astfel, îsi întăreste muschii abdominali si se fortifică. Îti recomand să faci cât mai multe metanii. Începe cu un număr redus, apoi adaugă altele în fiecare zi, până ajungi în punctul în care să simti că poti rezista. Însusi organismul ne înstiintează limitele rezistentei lui si, atunci, stabilim numărul de metanii în functie de rezistentă.

Apoi, desi nu e obligatoriu, putem mentine constant numărul de metanii în fiecare zi. Aceasta depinde de numerosi factori, ca dispozitia sufletească, oboseala, starea de sănătate etc. Important este începutul, pe de o parte, iar pe de altă parte, e importantă si pocăinta care trebuie să însotească metaniile, pocăinta pentru multele noastre păcate, pentru care trebuie să ne cerem iertare de la Domnul cu toată puterea sufletului si a trupului. Dacă putem, să zicem în timp ce facem metaniile: Doamne, Iisuse, miluieste-mă! A ta este cel mai bine. si Domnul nu numai că ne va auzi, dar ne va si ierta, întrucât cerem iertarea nu doar cu buzele, ci si cu trupul si din tot sufletul, indiferent dacă acesta e aproape de Hristos ori prins în mrejele păcatului. Căci Hristos nu S-a răstignit pentru credinciosi oameni fără pată, ci pentru ne-credinciosi si păcătosi ca noi.

Prin metanii, si trupul participă la rugăciune, rezultând astfel unitatea sufletului cu trupul, element care este esential în existenta, forma si tămăduirea bolilor.

Nu există gimnastică mai bună decât metaniile. După ce ne-am făcut cruce îngenunchiem, atingem pământul cu fruntea, apoi ne ridicăm, făcând aceasta iar si iar, în timp ce sufletul suspină în fata lui Dumnezeu, rostind rugăciunea vamesului: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Sau orice altă rugăciune pe care ne va lumina Duhul Sfânt să o rostim. După metanii urmează bucurie mare, usurare, pace în suflet, iar trupului nu-i va mai rămâne nici un singur mădular nefolosit si nepus la lucru. Părintele, pentru a accentua importantmetaniilor, spunea că după cum ne-o arată Evanghelistul, Hristos Însusi a făcut si El metanii când Se afla în grădina Ghetsimani, căzând cu fata la pământ si apoi ridicându-Se. Metaniile fac bine si sufletului si trupului. De aceea ascetii nu păsesc cu una cu două infarcturi ori alte boli de inimă etc., întrucât, prin metanii, arterele si vasele de sânge se păstrează excelent, iar sufletul se linisteste, spulberând supărările. Metaniile nu sunt de la om, ci descoperire dumnezeiască, si nefericit este omul care nu a aflat taina lor. Cei ce fac metanii noaptea, înainte de a adormi, alungă din minte grijile de zi cu zi, se linistesc si dorm mult mai bine.

Să faceti la rugăciune câte metanii puteti, chiar dacă obositi. Când rugăciunea e însotită si de jertfă, devine mai eficientă si mai plăcută lui Dumnezeu, sfătuia părintele.

SPOVEDANIA

Intrebare: "Dupa spovedanie ma intorc la aceleasi greseli si gandurile mele spun sa nu mai merg la spovedanie. Ce sa fac?" 

Raspuns (Pr. Savatie Bastovoi): "Eu tot ma intorc la greseli, dar merg la spovedanie. Mergem si mergem si mergem la spovedanie. Ce o sa facem?

 Odata, mi-o zis un parinte de aici din Romania, cand eram eu diacon m-am spovedit la el, parinte care o fost si prin Athos ... dupa spovedanie mi-o zis un cuvant minunat, care vreau sa vi-l spun: "Ei Pr. Savatie - era prima data cand ne vedeam si era prima spovedanie si o fost si ultima la el - zice pai vezi nu-i asa ca, de fiecare data venim si spunem aceleasi pacate. 

De ce o mai facem? 

Zice: Ca sa aratam Lui Dumnezeu ca noi nu suntem de acord cu faptele pe care le facem, nu suntem de acord cu noi insine si spunem ca si Apostolul Pavel: "binele pe care il voiesc, nu-l fac, dar raul pe care nu-l voiesc, pe acela il fac". Din cauza asta venim iara si iara si iara la Dumnezeu si spunem: iarta-ma Doamne! Am gesit! Ajuta-mi sa pun inceput bun! Asta i toata viata.
 Este bine daca noi am vazut ca iarasi ne intoarem la pacate. Este un inceput al dreptei vederi. Sa nu ne piara niciodata, dar sa capatam si nadejde. 

Aceasta i ortodoxia: si pacatosi ne vedem si nu deznadajduim. Numai prin spovedanie ne omoram obiceiurile cele vechi, pentru ca osteneala nu prea avem, dar spovedit nu mai lupti cu ea". 

Preluat din conferinta Pr. Savatie Bastovoi: http://www.ortodoxtv.com/filme-video/savatie-b...

SĂ NE RUGĂM PENTRU ÎNTREAGA FĂPTURĂ! SAU PENTRU CINE ŞI CE UITĂM SĂ NE RUGĂM

1.Pentru iertarea avorturilor şi mântuirea copiilor avortaţi
2.Pentru iertarea păcatelor şi luminarea conducătorilor ţării noastre
3.Pentru mântuirea şi apărarea românilor din Timoc şi din toate celelalte comunităţi din străinătate şi păstrarea identităţii lor ortodoxe şi româneşti
4.Pentru împotrivirea autorităţilor române laice şi clericale faţă de tehnologiile antihristice, vaccinări, codex alimentarius, documente biometrice cu cipuri şi altele
5.Pentru reîntregirea României Mari, adică întoarcerea Basarabiei şi a tuturor teritoriilor româneşti înstrăinate în interiorul hotarelor ţării
6.Pentru pace şi bună înţelegere în Ţara Românească, Ardeal, Moldova, Basarabia, toată ţara noastră, precum şi împrejur cu vecinii noştri
7.Pentru liniştirea, împăcarea şi îmbunarea maghiarilor, sârbilor, italienilor şi a tuturor popoarelor care ne vor răul sau ne dispreţuiesc
8.Pentru luminarea tuturor românilor, în special a tinerilor, pentru a-şi cunoaşte şi iubi limba, istoria, credinţa şi neamul şi pentru a-şi asuma fiecare datoria de creştin-ortodox şi român cu bucurie, curaj şi jertfelnicie
9.Pentru întoarcerea în ţară a românilor de ispravă din diaspora şi luminarea celor care aduc ruşine neamului românesc, ca să-şi asume responsabilitatea de români, aducând cinste ţării
10.Pentru dispariţia lumii interlope şi a mafiei din România şi din jurul ei
11.Pentru încetarea traficului de droguri, de carne vie, de persoane
12.Pentru dispariţia tuturor reţelelor de cerşetori şi a tuturor cămătarilor
13.Pentru luminarea şi întoarcerea la dreapta credinţă a tuturor sectarilor şi pentru dispariţia tuturor sectelor şi ereziilor din România, inclusiv a masoneriei
14.Pentru reabilitarea sistemului românesc de învăţământ
15.Pentru iertarea şi mântuirea profesorilor şi a personalului din sistemul educaţional, ca să-şi facă datoria cu multă dragoste şi responsabilitate
16.Pentru învăţarea credinţei ortodoxe adevărate în şcoală şi pentru eliminarea învăţăturilor mincinoase despre evoluţionism şi sărbători sau scrieri păgâne
17.Pentru luminarea, încreştinarea şi împăcarea ţiganilor şi a tuturor românilor care se poartă ca ei sau care îi dispreţuiesc, pentru ca ţiganii să-şi dorească o viaţă mai bună, demnă, cinstită şi onorabilă
18.Pentru iertarea şi luminarea doctorilor, asistentelor, farmaciştilor şi a tot personalul practicant sau de conducere din sistemul medical românesc, să nu mai aştepte sau să accepte mită sau „atenţii”, să-şi iubească meseria şi să o facă cu multă dragoste şi dedicaţie, să-i trateze pe pacienţi la fel, indiferent de statutul social sau starea materială, să fie exemple de integritate morală pentru cei din jurul lor
19.Pentru luminarea tuturor poliţiştilor, a jandarmilor şi a militarilor, să aibă înţelepciune şi integritate morală, să nu fie corupţi, să-şi facă datoria cu onoare, iertare şi înţelepciune, pentru toţi cei care-i batjocoresc, îi numesc proşti sau în alte feluri dezonorante şi-i demoralizează, îi descurajează în orice fel şi-i tratează cu lipsă de respect
20.Pentru vindecarea celor dependenţi de droguri şi pentru ocrotirea tuturor tinerilor de pericolul drogurilor
21.Pentru iertarea, liniştirea şi înţelepţirea tinerilor care-şi bat sau îşi dispreţuiesc părinţii şi a părinţilor care-şi bat copiii cu violenţă sau nu au grijă de ei, a soţilor care-şi bat soţiile şi a tuturor bătăuşilor de orice fel
22.Pentru luminarea, pocăinţa şi vindecarea homosexualilor, cât şi pentru iertarea şi înţelepţirea celor care-i bat sau îi ocărăsc, fără să le ofere dragostea pe care ne-a arătat-o şi nouă Hristos
23.Pentru dispariţia tuturor cazinourilor, a sex-shopurilor, a tuturor publicaţiilor cu conţinut imoral, erotic, pornografic, de scandal sau de bârfă, a tuturor materialelor pornografice de pe internet şi pentru ferirea tinerilor de toate acestea
24.Pentru mântuirea săracilor, în special a copiilor abandonaţi sau ai străzii şi întărirea lor în special în perioada iernii pentru a supravieţui şi a-şi găsi echilibrul moral-religios şi strictul material necesar
25.Pentru bolnavi, suferizi şi bătrâni, să aibă răbdare în suferinţe şi să se mântuiască
26.Pentru alungarea şi dezrădăcinarea tuturor obiceiurilor şi sărbătorilor păgâne sau necreştine venite din apus sau de la alte neamuri
27. Pentru zădărnicirea prozelitismului sectar şi a vizitei papei în România
28. Pentru ca toţi – „de la vlădică la opincă” – să înţeleagă pericolul pan-ereziei ecumenismului şi să-l respingă
29. Pentru toate Sfintele Locuri din Ţara Sfântă, Egipt, Siria, Liban, Athos, Constantinopol, Cipru, Kiev, toată Africa şi altele şi pentru cei ce cu credinţă vieţuiesc acolo şi se jertfesc pentru păstrarea lor
30. Pentru ca toţi să vină la cunoştinţa Adevărului şi a Dreptei-Slăviri şi nimeni să nu piară, ci toată suflarea omenească să creadă, să se boteze şi să se mântuiască…

NOTĂ:
LISTA POATE CONTINUA.
CEI CE AU DRAGOSTE POT FACE CÂTE O METANIE MICĂ SAU MARE PENTRU FIECARE CERERE ROSTIND ÎNAINTE „DOAMNE IISUSE HRISTOASE, MILUIEŞTE-MĂ…” ŞI ADĂUGÂND CEREREA.

Categories:

O oră in iad

La muntele Athos, bolnav de vreo 30 de ani, un calugar era tinut la pat. Nu se putea ridica decat putin, cu ajutorul unei parghii legate deasupra patului. Se ruga lui Dumnezeu sa-l ia, pentru ca nu mai putea indura pe pamant suferinta aceasta pe care o rabda de 30 de ani. Sa-l ia Dumnezeu. Si dormind el, a venit un inger in vis si i-a spus: "Dumnezeu ti-a auzit rugaciunile si m-a trimis sa stau de vorba cu tine. Ai facui niste greseli mari, ramase nepocaite, de aceea ti-a fost data suferinta aceasta aici pe pamant, ca sa nu fii pedepsit dincolo. Dar Dumnezeu iti propune o invoiala: Vrei sa petreci trei ceasuri in iad sau inca 30 de ani aici pe pamant in aceasta suferinta?" A stat omul si s-a gandit: oricat de lungi ar fi trei ceasuri in iad, sunt mai scurte decat atatia ani de suferinta pe pamant, pe care n-o mai pot indura. I-a spus ingerului: "Accept sa ma duci trei ceasuri in iad”.

Ingerul l-a lut de mana, si l-a dus in imparatia de smoala a intunericului, si 1-a lasat acolo. Si acolo au inceput suferintele. Si a stat un ceas, si a stat trei, dar ingerul n-a mai venit. Si a stat 3 zile, si 3 ani, si 30 de ani si 300 de ani, dupa socoteala lui, si ingerul n-a mai venit. La un moment dat, cand isi pierduse orice nadejde, aparu in fata lui o lumina. Ridicand ochii il vazu in sfarsit pe ingerul lui Dumnezeu care il privea zambind. El nu mai avea puterea sa se bucure.

Ingerul l-a intrebat: "Dar de ce esti atat de trist?" " El a raspuns doar atat: "Nu credeam ca si ingerii lui Dumnezeu sa minta!" - "Cum adica sa minta?", se prefacu ingerul a-l intreba cu mirare.

 - "Mi-ai spus ca vei veni dupa trei ceasuri sa ma scoti de aici, si iata, au trecut 300 de ani si m-ai uitat". Atunci ingerul se uita cu bunavointa la el si-i spuse: "Te inseli amarnic dragul meu. N-a trecut decat un ceas, si mai ai doua". Atunci omul se agata de aripa ingerului si-l implora: Ingere al lui Dumnezeu, ia-ma, du-ma de aici si lasa-ma pe pamant cu suferinta mea nu 30 de ani, ci 300 de ani, dar nu ma mai lasa aici!" Si ingerul l-a luat de mana si i-a spus: "Dumnezeu s-a indurat de rugaciunile tale si te-a eliberat".

In clipa aceea s-a trezit. Ceasul de pe noptiera arata ca trecuse o ora de cand adormise.

cuvintele batranilor

Zis-a un bătrân către un frate: diavolul este vrăjmaşul, iar tu eşti casa. Deci, vrăjmaşul nu încetează să arunce în casa ta orice află, toată răutatea turnând-o. Însă tu să nu te leneveşti, ci să mături afară tot. Dar de te vei lenevi, se va umple casa ta de toată necurăţia şi după aceea nu vei mai putea intra în ea. Ci, îndată ce aruncă el, mătură şi va fi casa ta curată, cu darul lui Hristos.

Zis-a un bătrân: precum nimeni nu poate nedreptăţi pe cel ce şade aproape de împărat, aşa şi satana nu poate să ne facă vreun rău, dacă va fi sufletul nostru aproape de Împăratul - Dumnezeu. Căci Dumnezeu zice: “Apropiaţi-vă de Mine şi Eu mă voi apropia de voi!” Când ne răspândim cu mintea totdeauna, lesne răpeşte vrăjmaşul sufletul nostru cel ticălos şi îl pogoară în patimile necurăţiei.

Puterea Sfintei Cruci

Un tânăr dornic de aleasă învăţătură s-a dus odată la o mănăstire, să-i ceară
sfat unui bătrân călugăr:
- Părinte, daţi-mi, vă rog, o carte din care să pot învăţa cel mai bine cum
trebuie să fie un creştin; cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă; o carte
care să-mi explice toate aceste lucruri!
Călugărul i-a spus că are o asemenea carte în chilia sa şi s-a dus să o aducă, însă, după câteva clipe, s-a întors ţinând în mână o cruce pe care i-a întins-o tânărului. Văzându-1 mirat, i-a spus:

- Fiule, crucea este cea mai de seamă învăţătură pe care Dumnezeu i-a dat- o omului. Pentru noi, Mântuitorul S-a jertfit pe cruce, arătându-ne astfel ce înseamnă să iubeşti, fiindcă a făcut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea înseamnă tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adică la Dumnezeu. Cel ce ştie să-şi poarte crucea, poartă cu el, în acelaşi timp, harul şi iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povară, ci o bucurie; când te dăruieşti celui drag, nu o faci cu tristeţe şi cu reţinere, ci cu bucurie şi entuziasm.- Crucea înseamnă, deci, curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste.

Doreai o carte pe care să o citeşti cu ochii şi a cărei învăţătură să îţi lumineze mintea. Iată, în schimb, crucea - o carte pe care o vei citi cu sufletul şi a cărei învăţătură îţi va lumina întreaga viaţă.
"Crucea, izvor de tămăduire, uşa Tainelor, arma păcii, veselia sufletului
meu."(Acatistul Sfintei Cruci)

Răspunsuri duhovniceşti: Patimile care vor stăpâni lumea: desfrâul, beţia, închipuirea şi ura între oameni

Sursa: Ziarul Lumina

Ce ne puteţi spune despre pecetea lui Antihrist, 666, despre care se vorbeşte în Apocalipsă?
Frate, tu crezi că se ia aşa după slovă, 666? Aceşti trei de şase simbolizează trei patimi cumplite care vor stăpâni lumea în vremea din urmă, şi anume: poftă fără de minte, adică desfrâu şi beţie cum n-a mai fost niciodată pe pământ; închipuire pripită sau imaginaţie pripită, care duce la secte, dezbinări de tot felul, boli sufleteşti, vrăjitorie, deznădejde şi sinucidere; şi al treilea şase înseamnă mânie fără judecată, adică ură între oameni, războaie, răzbunare, crime de tot felul, ceartă şi tulburare între creştini, între părinţi şi copii, aşa cum scrie la Sfânta Evanghelie. Toate aceste patimi, care sunt simbolizate prin cifrele 666, stăpânesc astăzi tot pământul, până când va veni sfârşitul lumii şi judecata de apoi. Atunci fiecare va lua după faptele sale.
Păi voi gândiţi că o să fie o pecete cu cifrele 666?
Prostii! La Apocalipsă, dacă ceri tu 666, eu îţi cer ţie „jivină gândită“ şi „cal galben“ şi „cal roib“ şi „cal negru“ şi „cetatea care naşte“. Cetatea se face femeie şi naşte. Ia să-mi spui tu mie ce-s acelea? Cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu, cele şapte trâmbiţe, ce-s acelea? Păi spune, măi! Cea mai blestemată sectă din lume, care ne ameninţă, este secta iehoviştilor. Ce hule grele aduc ei împotriva dumnezeirii! Ei nu cred în Hristos. Este o sectă politică iudaică, care luptă împotriva creştinismului şi încearcă să atace dogma Preasfintei Treimi, căci despart pe Tatăl de Fiul şi de Sfântul Duh. A fost vreodată Tatăl fără Cuvânt ? Hristos este Cuvântul Tatălui. A fost vreodată Tatăl fără Duh? Ce spune în Psalmul 12: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toată puterea lor“. A fost vreodată Tatăl fără Cuvânt sau fără Duh? N-ai văzut la facerea omului? „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră“. Cu cine se sfătuia Tatăl, dacă nu era Fiul şi Duhul Sfânt? N-ai văzut la amestecarea limbilor: „Să ne pogorâm, să le amestecăm limbile“. Sfânta Treime de la început se descoperă în cele mai tainice Scripturi. Deci răul din draci acesta este: poftă fără minte, închipuire pripită şi mânie fără judecată. Asta înseamnă 666! „Şi va veni o sectă la sfârşitul lumii, zice Sfântul Andrei, care nu va face cruce şi le va pune Antihrist pecetea pe mâna dreaptă şi n-o vor ridica la frunte; că fruntea este partea raţională a sufletului, adică mintea“.
Am avut mai demult câteva femei baptiste tocmai de la Abrud-Alba. Două au făcut cruce. De 30 de ani erau baptiste. Una a zis: – Părinte, nu fac cruce!
- Fă cruce!, îi spun.
- Nu fac, nu pot ridica mâna în sus!
-Ţi-a pus diavolul pecetea, de aceea n-o mai ridici! Fă cruce, femeie, şi vei vedea puterea lui Dumnezeu!
- Nu, că nu pot ridica mâna! Şi eu îi iau mâna dreaptă şi-i fac cruce de trei ori pe faţă.
- Văleu! Văleu! Acum am putut-o ridica! Aşa a fugit de la dânsa diavolul care o stăpânea.
- Vai, tare mă simt uşoară!
- Da! Acum s-a dus dracul de pe mâna ta!
Apoi am mărturisit-o şi s-a întors din nou la Biserică. Vedeţi puterea Sfintei Cruci? (Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 3)

Echilibru intre munca si rugaciune

Intr-o manastire a venit din alta parte un monah foarte evlavios, in cautarea de atmosfera mai monahala decat in manastirea din care a plecat. I-a spus staretului ca el doreste sa traiasca dupa Scripturi, numai cu cuvantul lui Dumnezeu; asa ca sa i se ingaduie linistea cuvenita lecturii si rugaciunii.

In manastiri este o regula: oricine vine este primit si omenit ca oaspete trei zile. Dupa trei zile trebuie sa ia parte la munca impreuna cu obstea monahilor, care traiesc dupa principiul din vechime stabilit, "ora et labora" " roaga-te si munceste”.

Staretul l-a primit pe calugarul nostru, dar dupa trei zile calugarul s-a trezit cu economul manastirii care i-a spus cu binisorul: "Dupa traditia noastra, fii Cuviosia ta bun fi du-te la camp cu fratii si cu calugarii nostri. Acum ai implinit trei zile de cand ai venit, asa cu daca vrei sa mai ramai, asta-i randuiala din vechime".

Calugarul i-a spus cu blandete si evlavie: - "Parinte econoame, am plecat din manastirea cealalta pentru ca eu vreau sa traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu, cu lecturi sfinte si in rugaciune, si acolo nu puteam. Nu ma tulburati. Parintele staret mi-a ingaduit sa tin regula mea".

Economul se sfatuise inainte cu staretul, asa ca, ingaduitor, n-a insistat. "Bine, parinte, stai, citeste si roaga-te". A venit vremea mesei. S-au dus toti calugarii la masa, au mancat, dar pe el l-au lasat in chilie sa citeasca si sa se roage. Asa s-a petrecut si la masa de seara, pana ce l-a razbit foamea si, suparat, s-a dus la staret spunandu-i:

- "Parinte, staret, mi se pare ca Prea Cuviosiile Voastre mancati de doua ori pe zi".

- "Da, mancam".

- "Dar pe mine de ce nu ma cheama trapezarul la masa? Sunt flamand de doua zile".

- "Eu i-am spus sa nu te cheme. Nu mi-ai spus Prea Cuviosia ta ca esti unul dintre aceia care traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu? Eu am inteles: nu esti un pacatos ca noi, care trebuie sa si muncim, ca sa mancam. Ca noi avem nevoie si de mancare. Noi am fost la camp, am muncit, dupa aceea ne-am dus si am mancat din rodul muncii mainilor noastre. Pe Prea Cuviosia Ta, daca traiesti numai cu cuvantul lui Dumnezeu, te-am lasat sa te hranesti cu el!" Tanarul monah si-a cerut iertare si a mers cu ceilalti la munca! Si apoi si la masa.
http://www.crestinortodox.ro

Taina Sfintei Spovedanii de Parintele Ilie Cleopa

de Parintele Ilie Cleopa

Taina Sfintei Spovedanii
O cunoastem din predanii,
Cat de mare rol anume
Are, pentru-ntreaga lume

Pentru ea, Mantuitorul
A vorbit la-ntreg poporul,
Ca nu este mantuire
Fara de marturisire.

Pentru ca Hristos ne-nvata,
Sfintii Apostoli dau povata
Sa ne spovedim mereu
Slugilor lui Dumnezeu.

Pentru taina pocaintei
Au grait, de-asemeni sfintii
Ei canoane au fixat
Sa ne spovedim curat.

Si Biserica ne cheama,
Si ne-nvata ca o mama,
Si cu multa umilinta
Sa venim la pocainta.

Pocainta-i taina mare
Data pentru fiecare
Pentru drept si pacatos
Care crede in Hristos.

Pentru tanar si batran
Pentru sluga si stapan
Pentru cel de la amvon
Pentru cel ce sta pe tron.

Pentru turma si pastori,
Pentru cei din inchisori,
Pentru cel ce zace-n pat,
Pentru tot cel botezat.

Si precum ne-nvata Crezul
Spovedania-i botezul
Care spala, care curma
Tot pacatul, fara urma.

De voiti mai mult sa stiti
In Scriptura sa cititi;
Veti gasi exemple multe
De-ar fi cine sa le-asculte.

Oare frate, n-ai vazut
Pe David cand a cazut,
Cum s-a spovedit curat
Lui Nathan ce l-a mustrat?

Chiar si Petru, ravnitorul,
Si-a tradat Mantuitorul,
Ba si-n public s-a jurat:
"Nu-l cunosc, cu-adevarat!"

Iar cand Domnul l-a privit
Petru, jalnic s-a cait
Si a plans in toata viata
Umezindu-si zilnic fata.

Apoi, Pavel, tot la fel
Nu a plans destul si el?
Cand pe multi crestini lega
si la Templu-i aducea?

Si cati sfinti si cuviosi
N-au iesti din pacatosi?
Care-au plans si-au suspinat
Pentru orisice pacat.

Tot mereu parintii nostri
Si parintii dragi ai vostri,
Post de post se spovedeau
Si mereu se-mpartaseau.

Ei nu amanau cu anii
Taina Sfintei Spovedanii,
Ci faceau cu pregatire
Sfanta lor marturisire.

Si n-aveau atunci ca noi
Viata buna, ci nevoi,
N-aveau carti de rugaciune,
Nici biserici mari si bune.

N-aveau preoti multi in sate,
Dar vezi, nici asa pacate,
Nu cantau ca noi frumos,
Ci traiau dupa Hristos.

Nu spuneau din gura multe
Ci doreau mai mult s-asculte,
Orice vorba, orice sfat
Le primeau cu-adevarat.