In clipa mortii vede omul
Cum trebuia sa fi trait,
Ce cale trebuia s-aleaga
S-ajunga bine la sfarsit!
In clipa mortii vede
Desertaciunea ce si-a strans,
Pe care asa curand o lasa
Schimband-o cu un vesnic plans!
In clipa mortii!
Dar atunci e prea tarziu!
E prea tarziu!
Un ras de-o clipa poate aduce
Un plans prea-vesnic si pustiu!
5. Dezlegarea de păcate şi iertarea lor.
Aşadar, pentru că am dobândit acest dar atât de mare al iertării păcatelor, să facem totul ca să nu batjocorim o binefacere ca aceasta. Dacă şi înainte de primirea cinstei acesteia, păcatele erau vrednice de pedeapsă, cu atât mai mult după ce am primit această nespusă binefacere.
Cele ce spun acum nu le spun la întâmplare, ci pentru că văd pe mulţi creştini că duc după botez o viaţă mai păcătoasă decât cei nebotezaţi, că nu se vede nici un semn în viaţa lor că sunt creştini. De aceea nici în oraş, nici în biserică nu poţi şti degrabă cine-i credincios şi cine-i necredincios, afară doar de ai sta în timpul împărtăşirii cu sfintele taine ca să vezi cine iese afară şi cine rămâne să se împărtăşească. Şi-ar trebui să cunoaştem pe credincioşi nu după locul în care se găsesc, ci după viaţa lor. Marile dregătorii lumeşti le recunoaştem după insignele purtate de oameni ; calitatea noastră de creştini însă trebuie s-o cunoaştem după sufletul nostru. Creştinul trebuie să se arate creştin nu numai după darul pe care-l duce la altar, ci şi după viaţa nouă pe care o duce ; trebuie să fie lumina lumii şi sarea pământului.
Dacă asta e singura pricină, pentru ce Luca evanghelistul spune că Ioan ,, a venit în împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor ’’? , deşi botezul lui Ioan nu era spre iertarea păcatelor, ci darul acesta era al botezului dat de Hristos mai târziu ; că în acesta ne-am îngropat împreună cu Hristos, iar omul nostru cel vechi atunci a fost răstignit împreună cu Hristos; înainte de cruce nu se vede nicăieri iertare de păcate, că iertarea se dă prin sângele lui Hristos.
Pavel spune : ,, Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit ’’ nu prin botezul lui Ioan, ci ,, în numele Domnului nostru Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru’’. Iar în altă parte spune : ,, Ioan a predicat botezul pocăinţei’’- nu spune al iertării -,, ca poporul să creadă în Cel ce vine după el’’ . Cum avea să dea iertare botezul lui Ioan, când încă nu fusese adusă jertfa, nu se pogorâse Duhul, nu fusese dezlegat păcatul, nu fusese îndepărtată vrăjmăşia şi nici blestemul nimicit ?
Aşadar ce înseamnă cuvintele : ,, spre iertarea păcatelor’’ ?
Iudeii erau nişte oameni nesocotiţi ; niciodată nu-şi dădeau seama că păcătuiesc; erau vinovaţi de cele mai mari păcate şi se lăudau pe toate drumurile că sunt drepţi. Asta mai cu seamă i-a pierdut şi i-a depărtat de credinţă. Mustrându-i pentru asta, Pavel le zicea : ,, necunoscând îndreptăţirea lui Dumnezeu şi căutând să statornicească îndreptăţirea lor, nu s-au supus îndreptăţirii lui Dumnezeu’’. Şi iarăşi:,, Ce vom zice, deci ? Că păgânii, care nu căutau îndreptăţirea, au dobândit îndreptăţirea, iar Israel, care urmărea legea îndreptăţirii, n-a ajuns la legea îndreptăţirii ? Pentru ce ? Pentru că nu o căutau din credinţă, ci ca din faptele legii’’.
Aşadar, pentru că aceasta era pricina păcatelor iudeilor, a venit Ioan, nu pentru altceva decât pentru a-i face să se gândească la păcatele lor. Acest lucru îl arată şi chipul acestui botez, fiind botez de pocăinţă şi de mărturisire. Acelaşi lucru îl arată şi predica lui ; nu spune altceva decât : ,, Faceţi roade vrednice de pocăinţă’’. Pentru că nerecunoaşterea propriilor lor păcate, aşa precum o arată şi Pavel, i-a făcut pe iudei să se depărteze de Hristos ; dar recunoaşterea păcatelor le-a născut dorinţa de a căuta pe Răscumpărător şi de a dori iertarea păcatelor. Acest lucru a venit să-l pregătească Ioan : să-i convingă să se pocăiască ; nu ca să fie pedepsiţi, ci, ajungând mai smeriţi prin pocăinţă şi osândindu-se pe ei înşişi, să alerge să ia iertare de păcate. Iată cât de precis o spune evanghelistul ! După ce a spus : ,, A venit predicând botezul pocăinţei în pustiul Iudeii’’, a adăugat : ,, spre iertare’’ ca şi cum ar fi spus : ,, I-am convins să se mărturisească şi să se pocăiască de păcate, nu ca să fie pedepsiţi, ci ca să primească mai uşor mai târziu iertarea’’. Că dacă nu şi-ar fi recunoscut păcatele, n-ar fi cerut nici harul ; şi necerându-l, n-ar fi dobândit iertare.
Deci Ioan, prin botezul lui, deschidea cale celuilalt botez. De aceea şi Pavel spunea : ,, Ca să creadă poporul în Cel ce vine după el’’, punând cu cele spuse şi o altă pricină botezului lui Ioan. Că nu era cu putinţă ca Ioan, luîndu-L pe Hristos de mână, să meargă din casă în casă şi să le spună : ,, În Acesta credeţi !’’, ci ca în faţa şi în văzul tuturora să se pogoare acel glas fericit şi să se săvârşească toate celelalte.
Din pricina asta a venit Iisus la botez. Faima Botezătorului şi noutatea faptei atrăgeau şi chemau la Iordan tot Ierusalimul. Malurile Iordanului ajunseseră un mare teatru. Pe cei veniţi acolo Ioan îi făcea să se smerească, convingându-i să nu se mai creadă grozavi ; le arăta că sunt vinovaţi de cele mai mari păcate şi că vor putea primi pe Cel ce vine, dacă se vor pocăi, lăsând pe strămoşi în pace, nemailăudându-se cu ei.
,, Eu vă botez cu apă spre pocăinţă; dar Cel care vine după mine este mai puternic decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc’’.
Prin aceste cuvinte, Ioan Botezătorul arată că pentru a face roade este nevoie numai de voinţă şi de credinţă, nu de oboseli şi de sudori ; şi după cum le era uşor să se boteze, tot atât de uşor le era să-şi schimbe viaţa şi să se facă mai buni. După ce le-a zguduit sufletul cu frica de judecată, cu aşteptarea osândei, cu securea, cu pierderea înrudirii cu strămoşii lor, cu înlocuirea lor cu alţi urmaşi ai lui Avraam, cu îndoita pedeapsă – tăierea şi arderea -, după ce le-a înmuiat prin toate mijloacele învârtoşarea inimilor lor şi i-a făcut să dorească scăparea de nişte rele atât de mari, începe să vorbească şi de Hristos ; nu vorbeşte la întâmplare, ci cu foarte multă grijă.
Apoi, vorbind de deosebirea dintre el şi Hristos, ca să nu pară că Îi face o favoare vorbind aşa, arată deosebirea dintre ei, întemeiat pe comparaţia dintre darurile unuia şi ale altuia. N-a spus chiar de la început ,, Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui’’, ci mai întâi a vorbit de neînsemnătatea botezului lui ; şi arătând că n-are altă putere decât să-i ducă spre pocăinţă pe cei botezaţi de el – că n-a spus : ,, vă botez cu apă spre iertare’’, ci ,, spre pocăinţă’’ – vorbeşte de botezul lui Hristos, plin de dar nespus. ,, Ca nu cumva, spune Ioan, la auzul spuselor mele că Hristos vine după mine, să-L dispreţuieşti pentru că a venit în urma mea, află puterea darului Lui, cunoaşte bine că n-am spus atât cât trebuia când am spus : Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui. Când mă auzi spunând că este mai puternic decât mine, să nu crezi că spun aceasta punându-L în comparaţie cu mine. Eu nu sunt vrednic nici în rândul robilor Lui să fiu rânduit, nici chiar printre cei din urmă robi, nici să-I fac cea mai josnică slujbă’’. De aceea Ioan n-a spus numai : ,, încălţămintea’’, ci : ,, nici cureaua’’, care pare a fi treaba cea mai de jos din toate.
Apoi, ca să nu socoteşti că a vorbit aşa numai din smerenie, aduce dovada deosebirii dintre ei întemeiată pe fapte, spunând : ,, Acela vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc’’. Ai văzut cât de mare este înţelepciunea Botezătorului ? Când predică, înfricoşătoare-i sunt cuvintele, insuflă neliniştea în sufletele celor ce-l ascultau ; dar când îi trimite la Hristos, cuvintele-i sunt potolite, în stare să câştige suflete. Nu mai vorbeşte de secure, nici de pom tăiat, ars şi aruncat în foc, nici de mânia viitoare, ci de iertare de păcate, de înlăturarea pedepsei, de dreptate, de sfinţenie, de răscumpărare, de înfiere, de frăţietate, de participarea la moştenire, de dăruirea cu îmbelşugare a Duhului Sfânt. Că pe toate acestea le-a lăsat să se înţeleagă prin cuvintele : ,, Vă va boteza cu Duh Sfânt’’, arătând prin însăşi metafora cuvântului bogăţia harului ; că n-a spus : ,, vă va da Duh Sfânt’’, ci ,, Vă va boteza cu Duh Sfânt’’ ; iar prin cuvântul următor : ,, şi cu foc’’ scoate la iveală tot puterea şi belşugul harului.
Cum trebuia sa fi trait,
Ce cale trebuia s-aleaga
S-ajunga bine la sfarsit!
In clipa mortii vede
Desertaciunea ce si-a strans,
Pe care asa curand o lasa
Schimband-o cu un vesnic plans!
In clipa mortii!
Dar atunci e prea tarziu!
E prea tarziu!
Un ras de-o clipa poate aduce
Un plans prea-vesnic si pustiu!
5. Dezlegarea de păcate şi iertarea lor.
Aşadar, pentru că am dobândit acest dar atât de mare al iertării păcatelor, să facem totul ca să nu batjocorim o binefacere ca aceasta. Dacă şi înainte de primirea cinstei acesteia, păcatele erau vrednice de pedeapsă, cu atât mai mult după ce am primit această nespusă binefacere.
Cele ce spun acum nu le spun la întâmplare, ci pentru că văd pe mulţi creştini că duc după botez o viaţă mai păcătoasă decât cei nebotezaţi, că nu se vede nici un semn în viaţa lor că sunt creştini. De aceea nici în oraş, nici în biserică nu poţi şti degrabă cine-i credincios şi cine-i necredincios, afară doar de ai sta în timpul împărtăşirii cu sfintele taine ca să vezi cine iese afară şi cine rămâne să se împărtăşească. Şi-ar trebui să cunoaştem pe credincioşi nu după locul în care se găsesc, ci după viaţa lor. Marile dregătorii lumeşti le recunoaştem după insignele purtate de oameni ; calitatea noastră de creştini însă trebuie s-o cunoaştem după sufletul nostru. Creştinul trebuie să se arate creştin nu numai după darul pe care-l duce la altar, ci şi după viaţa nouă pe care o duce ; trebuie să fie lumina lumii şi sarea pământului.
Dacă asta e singura pricină, pentru ce Luca evanghelistul spune că Ioan ,, a venit în împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor ’’? , deşi botezul lui Ioan nu era spre iertarea păcatelor, ci darul acesta era al botezului dat de Hristos mai târziu ; că în acesta ne-am îngropat împreună cu Hristos, iar omul nostru cel vechi atunci a fost răstignit împreună cu Hristos; înainte de cruce nu se vede nicăieri iertare de păcate, că iertarea se dă prin sângele lui Hristos.
Pavel spune : ,, Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit ’’ nu prin botezul lui Ioan, ci ,, în numele Domnului nostru Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru’’. Iar în altă parte spune : ,, Ioan a predicat botezul pocăinţei’’- nu spune al iertării -,, ca poporul să creadă în Cel ce vine după el’’ . Cum avea să dea iertare botezul lui Ioan, când încă nu fusese adusă jertfa, nu se pogorâse Duhul, nu fusese dezlegat păcatul, nu fusese îndepărtată vrăjmăşia şi nici blestemul nimicit ?
Aşadar ce înseamnă cuvintele : ,, spre iertarea păcatelor’’ ?
Iudeii erau nişte oameni nesocotiţi ; niciodată nu-şi dădeau seama că păcătuiesc; erau vinovaţi de cele mai mari păcate şi se lăudau pe toate drumurile că sunt drepţi. Asta mai cu seamă i-a pierdut şi i-a depărtat de credinţă. Mustrându-i pentru asta, Pavel le zicea : ,, necunoscând îndreptăţirea lui Dumnezeu şi căutând să statornicească îndreptăţirea lor, nu s-au supus îndreptăţirii lui Dumnezeu’’. Şi iarăşi:,, Ce vom zice, deci ? Că păgânii, care nu căutau îndreptăţirea, au dobândit îndreptăţirea, iar Israel, care urmărea legea îndreptăţirii, n-a ajuns la legea îndreptăţirii ? Pentru ce ? Pentru că nu o căutau din credinţă, ci ca din faptele legii’’.
Aşadar, pentru că aceasta era pricina păcatelor iudeilor, a venit Ioan, nu pentru altceva decât pentru a-i face să se gândească la păcatele lor. Acest lucru îl arată şi chipul acestui botez, fiind botez de pocăinţă şi de mărturisire. Acelaşi lucru îl arată şi predica lui ; nu spune altceva decât : ,, Faceţi roade vrednice de pocăinţă’’. Pentru că nerecunoaşterea propriilor lor păcate, aşa precum o arată şi Pavel, i-a făcut pe iudei să se depărteze de Hristos ; dar recunoaşterea păcatelor le-a născut dorinţa de a căuta pe Răscumpărător şi de a dori iertarea păcatelor. Acest lucru a venit să-l pregătească Ioan : să-i convingă să se pocăiască ; nu ca să fie pedepsiţi, ci, ajungând mai smeriţi prin pocăinţă şi osândindu-se pe ei înşişi, să alerge să ia iertare de păcate. Iată cât de precis o spune evanghelistul ! După ce a spus : ,, A venit predicând botezul pocăinţei în pustiul Iudeii’’, a adăugat : ,, spre iertare’’ ca şi cum ar fi spus : ,, I-am convins să se mărturisească şi să se pocăiască de păcate, nu ca să fie pedepsiţi, ci ca să primească mai uşor mai târziu iertarea’’. Că dacă nu şi-ar fi recunoscut păcatele, n-ar fi cerut nici harul ; şi necerându-l, n-ar fi dobândit iertare.
Deci Ioan, prin botezul lui, deschidea cale celuilalt botez. De aceea şi Pavel spunea : ,, Ca să creadă poporul în Cel ce vine după el’’, punând cu cele spuse şi o altă pricină botezului lui Ioan. Că nu era cu putinţă ca Ioan, luîndu-L pe Hristos de mână, să meargă din casă în casă şi să le spună : ,, În Acesta credeţi !’’, ci ca în faţa şi în văzul tuturora să se pogoare acel glas fericit şi să se săvârşească toate celelalte.
Din pricina asta a venit Iisus la botez. Faima Botezătorului şi noutatea faptei atrăgeau şi chemau la Iordan tot Ierusalimul. Malurile Iordanului ajunseseră un mare teatru. Pe cei veniţi acolo Ioan îi făcea să se smerească, convingându-i să nu se mai creadă grozavi ; le arăta că sunt vinovaţi de cele mai mari păcate şi că vor putea primi pe Cel ce vine, dacă se vor pocăi, lăsând pe strămoşi în pace, nemailăudându-se cu ei.
,, Eu vă botez cu apă spre pocăinţă; dar Cel care vine după mine este mai puternic decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc’’.
Prin aceste cuvinte, Ioan Botezătorul arată că pentru a face roade este nevoie numai de voinţă şi de credinţă, nu de oboseli şi de sudori ; şi după cum le era uşor să se boteze, tot atât de uşor le era să-şi schimbe viaţa şi să se facă mai buni. După ce le-a zguduit sufletul cu frica de judecată, cu aşteptarea osândei, cu securea, cu pierderea înrudirii cu strămoşii lor, cu înlocuirea lor cu alţi urmaşi ai lui Avraam, cu îndoita pedeapsă – tăierea şi arderea -, după ce le-a înmuiat prin toate mijloacele învârtoşarea inimilor lor şi i-a făcut să dorească scăparea de nişte rele atât de mari, începe să vorbească şi de Hristos ; nu vorbeşte la întâmplare, ci cu foarte multă grijă.
Apoi, vorbind de deosebirea dintre el şi Hristos, ca să nu pară că Îi face o favoare vorbind aşa, arată deosebirea dintre ei, întemeiat pe comparaţia dintre darurile unuia şi ale altuia. N-a spus chiar de la început ,, Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui’’, ci mai întâi a vorbit de neînsemnătatea botezului lui ; şi arătând că n-are altă putere decât să-i ducă spre pocăinţă pe cei botezaţi de el – că n-a spus : ,, vă botez cu apă spre iertare’’, ci ,, spre pocăinţă’’ – vorbeşte de botezul lui Hristos, plin de dar nespus. ,, Ca nu cumva, spune Ioan, la auzul spuselor mele că Hristos vine după mine, să-L dispreţuieşti pentru că a venit în urma mea, află puterea darului Lui, cunoaşte bine că n-am spus atât cât trebuia când am spus : Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui. Când mă auzi spunând că este mai puternic decât mine, să nu crezi că spun aceasta punându-L în comparaţie cu mine. Eu nu sunt vrednic nici în rândul robilor Lui să fiu rânduit, nici chiar printre cei din urmă robi, nici să-I fac cea mai josnică slujbă’’. De aceea Ioan n-a spus numai : ,, încălţămintea’’, ci : ,, nici cureaua’’, care pare a fi treaba cea mai de jos din toate.
Apoi, ca să nu socoteşti că a vorbit aşa numai din smerenie, aduce dovada deosebirii dintre ei întemeiată pe fapte, spunând : ,, Acela vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc’’. Ai văzut cât de mare este înţelepciunea Botezătorului ? Când predică, înfricoşătoare-i sunt cuvintele, insuflă neliniştea în sufletele celor ce-l ascultau ; dar când îi trimite la Hristos, cuvintele-i sunt potolite, în stare să câştige suflete. Nu mai vorbeşte de secure, nici de pom tăiat, ars şi aruncat în foc, nici de mânia viitoare, ci de iertare de păcate, de înlăturarea pedepsei, de dreptate, de sfinţenie, de răscumpărare, de înfiere, de frăţietate, de participarea la moştenire, de dăruirea cu îmbelşugare a Duhului Sfânt. Că pe toate acestea le-a lăsat să se înţeleagă prin cuvintele : ,, Vă va boteza cu Duh Sfânt’’, arătând prin însăşi metafora cuvântului bogăţia harului ; că n-a spus : ,, vă va da Duh Sfânt’’, ci ,, Vă va boteza cu Duh Sfânt’’ ; iar prin cuvântul următor : ,, şi cu foc’’ scoate la iveală tot puterea şi belşugul harului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu