- Parinte, sunt unii oameni, care deşi au auzit multe despre Hristos, nu au de gand sä schimbe. Nu se întorc. Ce se intampla cu unii aceştia?
- Aceştia sunt ĭntorşi mult în cealaltă parte (în cer) şi de aceea este nevoie de multă rugãciune, pentru a întoarce în partea cea bunã. Daca un om este bun şi îl doare inima pentru alţii, sã nu te temi pentru el, Dacã de exemplu cineva bea, joacă cărţi are şi alte patimi şi nu crede, dar cand vede un sarac, se intristeaza, se tulburã şi vrea sa ajute, sã nu te temi nici pentru acesta, pentru ca îl va ajuta Hristos. Dar daca cineva este nemilostív şi cu toate ca are multe bunuri, persista în nemilostivire şi se impietreşte şi mai mult, pentru unul ca acesta sã te temi.
lata, era o femeie in Austria, foarte bogata, care şi-a cheltuit toata averea ei la saraci. Dãdea aici dadea acolo, iar la sfârşit a rămas fara nimic. Nişte cunoscuţi de-ai ei au avut grija şi au dus-o la un azil de batrani elegant. Mergea acolo un cunoscut de-al meu şi-i vorbea despre Hristos, dar aceea nu credea. "Hai sä schimbăm discuţia", îi spunea. În cele din urmă i-a apărut Însuşi Hristos, nu în vedenie, ci la arätare.
Apoi sä fi vazut la ea plans şi pocainţă.
- Cum de n-am crezut atunci când imi vorbeai despre Hristos? spunea ea cunoscutului meu.
Cand venea acel cunoscut al meu şi-mi spunea sã fac rugãciune pentru ea, eu ĭi rãspundeam: "Nu, nu fac rugaciune pentru ea deoarece ea este îndreptăţită să primeasca ajutorul dumnezeiesc”.
Pana acolo a facut pogoramant Hristos incat a binevoit sa vina El Insuşi.
Aşadar sa avem răbdare in boli şi incercari pentru a primi o pensie fie ea cat de mica. Pentru ca nimic din cele ce se intampla nu le ingaduie Dumnezeu daca nu iese din ele ceva bun. Uneon Dumnezeu ingaduie sa se intample ceva unui om incat sa fim nevoiţi sa-l ajutam şi astfel sa scapam noi de ceva rau.
Cand eram la Stomio am coborat odata ln Koniţa şi ma intorceam la manastire incarcat cu multa greutate. Mergeam pe o carare abrupta şi stramta şi ma grabeam sa ajung repede deoarece soarele incepuse să apună şi voiam să-mi neglijez îndatoririle mele duhovniceşti.
Pe la mijlocul drumului insa vad inaintea mea pe cineva cu doi catari incarcati cu lemne. Unul cazuse de o parte a cararii iar celalalt de cealalta parte. Deja omul se afla in primejdie. Era firesc să-l ajut. Aşadar l-am ajutat şi i-am carat şi lemnele o bucata de drum. Omul s-a bucurat. Mi-a spus mulţumesc de o mie de ori insa şi eu m am bucurat ca l-am ajutat Am intarziat cam vreo douazeci de minute. Am luat-o din nou la picior. M-ai salvat, m-ai salvat! imi striga acela de departe.
Dar cand am ajuns in varf ce sa vad? La o distanţa de douazeci de minute de mers avusese loc o avalansa. Se desprinsesera nişte stânci şi o luasera la vale ca aruncate din praştie târând dupa ele copaci şi tot ce întalneau in cale.
Atunci am inteles că dacă nu m-aş fi oprit, as fi fost pierdut. Dumnezeu a iconomisit ca aceluia să-i cadă catârii, ca să mă izbăvesc eu. Şi pe deasupra imi mai şi multumea.
Atunci rn-am intors inspre locul de unde venisem Şi am strigat: "M-ai izbăivit! M-ai izbăvit! Mulţumesc!".
- V-a auzit, Părinte?
Nu, dar eu mi-am făcut datoria.
Infatisarea exterioara a Cuviosului Paisie Aghioritul era cea a unui monah obisnuit. Era de talie mijlocie, aproximativ de 1,60 metri inaltime. Era foarte slab, din pricina ascezei de multi ani, avand trasaturile fetei frumoase, armonioase si fine. Toata infatisarea lui inspira bunatate si simpatie.
Privirea sa era vioaie, foarte expresiva, patrunzatoare si scanteietoare. Miscarile lui erau insotite de pace, siguranta si nolete.
Barba lui era potrivit de mare, deasa si aproape cu totul alba inainte de adormirea sa. Parul sau, care era carunt si foarte des, ii ajungea pana la umeri. De obicei purta un fes impletit din lana, destul de gros, ca sa-l protejeze de frig. Iar atunci cand iesea afara din Sfantul Munte il purta pe cel aghiorit.
Palmele mainilor lui, mai mari decat masura obisnuita, erau viguroase si aratau un om care se ocupase cu lucrari manuale. Talpile picioarelor lui erau mari, neproportionale cu inaltimea lui. Dintii ii lipseau aproape toti, in afara de doi din maxilarul de sus, si de cativa din cel de jos. Nu a vrut sa-si puna dinti, desi fiii sai duhovnicesti i-au propus aceasta. A consimtit insa sa-si puna doua proteze. atunci cand radea, se vedeau destul de bine. Desi ii lipseau dintii, vorbea clar si nu se vedea aceasta ca o meteahna trupeasca. Dumnezeiescul har, care era vadit la Cuviosul Paisie Aghioritul, acoperea aceasta lipsa, si il facea sa arate si mai frumos. Chipul sau era luminos si plin de har.
Simturile sale au ramas foarte dezvoltate pana la adormirea sa. Cu mirosul sau putea simti pe cineva care fuma de la un kilometru. Auzul sau era foarte sensibil. Vederea sa era uimitoare, caci putea vedea lucruri mici de foarte departe. Desi nu vedea aproape, cu ochelari a facut sculptura cu detalii marunte pana la sfarsitul vietii sale.
La exterior parea un om normal, dar in "omul cel tainic al inimii", zidit dupa chipul lui Dumnezeu, ascundea harul dumnezeiesc, care era cu neputinta sa fie ascuns.
Desi era batran, cu parul alb, bolnav si fara dinti, cu toate acestea era ca un leu. Avea in el o putere, o ravna, ceva dumnezeiesc. In acest trup bolnavicios si mic, se ascundea un suflet plin de barabatie, care avea multa putere si iutime. Iutimea, Sfintii Parinti o numesc "nervul sufletului". Aceasta putere (iutimea), Cuviosul Paisie Aghioritul a intors-o spre bine si o folosea pentru a dobandi virtutile.
Era din fire deschis si placut, iubitor de straini si milostiv, era un capadocian autentic. Ii placea sa povesteasca istorioare pline de har, cu continut duhovnicesc. Adesori, voind sa inveseleasca inimile oamenilor, impodobea aceste istorioare cu umorul sau caracteristic. "Din nefericire, astazi, spunea Cuviosul Paisie Aghioritul, a disparut de la multi oameni rasul firesc." Uneori izbucnea in plans atunci cand compatimea pe cineva, sau il saruta ca pe fratele sau pe un om indurerat, desi il vedea pentru prima data, si se jertfea pentru el ca sa-l odihneasca s sa-l ajute. Iar toate acestea le facea din inima, in mod firesc si spontan.
- Aceştia sunt ĭntorşi mult în cealaltă parte (în cer) şi de aceea este nevoie de multă rugãciune, pentru a întoarce în partea cea bunã. Daca un om este bun şi îl doare inima pentru alţii, sã nu te temi pentru el, Dacã de exemplu cineva bea, joacă cărţi are şi alte patimi şi nu crede, dar cand vede un sarac, se intristeaza, se tulburã şi vrea sa ajute, sã nu te temi nici pentru acesta, pentru ca îl va ajuta Hristos. Dar daca cineva este nemilostív şi cu toate ca are multe bunuri, persista în nemilostivire şi se impietreşte şi mai mult, pentru unul ca acesta sã te temi.
lata, era o femeie in Austria, foarte bogata, care şi-a cheltuit toata averea ei la saraci. Dãdea aici dadea acolo, iar la sfârşit a rămas fara nimic. Nişte cunoscuţi de-ai ei au avut grija şi au dus-o la un azil de batrani elegant. Mergea acolo un cunoscut de-al meu şi-i vorbea despre Hristos, dar aceea nu credea. "Hai sä schimbăm discuţia", îi spunea. În cele din urmă i-a apărut Însuşi Hristos, nu în vedenie, ci la arätare.
Apoi sä fi vazut la ea plans şi pocainţă.
- Cum de n-am crezut atunci când imi vorbeai despre Hristos? spunea ea cunoscutului meu.
Cand venea acel cunoscut al meu şi-mi spunea sã fac rugãciune pentru ea, eu ĭi rãspundeam: "Nu, nu fac rugaciune pentru ea deoarece ea este îndreptăţită să primeasca ajutorul dumnezeiesc”.
Pana acolo a facut pogoramant Hristos incat a binevoit sa vina El Insuşi.
Aşadar sa avem răbdare in boli şi incercari pentru a primi o pensie fie ea cat de mica. Pentru ca nimic din cele ce se intampla nu le ingaduie Dumnezeu daca nu iese din ele ceva bun. Uneon Dumnezeu ingaduie sa se intample ceva unui om incat sa fim nevoiţi sa-l ajutam şi astfel sa scapam noi de ceva rau.
Cand eram la Stomio am coborat odata ln Koniţa şi ma intorceam la manastire incarcat cu multa greutate. Mergeam pe o carare abrupta şi stramta şi ma grabeam sa ajung repede deoarece soarele incepuse să apună şi voiam să-mi neglijez îndatoririle mele duhovniceşti.
Pe la mijlocul drumului insa vad inaintea mea pe cineva cu doi catari incarcati cu lemne. Unul cazuse de o parte a cararii iar celalalt de cealalta parte. Deja omul se afla in primejdie. Era firesc să-l ajut. Aşadar l-am ajutat şi i-am carat şi lemnele o bucata de drum. Omul s-a bucurat. Mi-a spus mulţumesc de o mie de ori insa şi eu m am bucurat ca l-am ajutat Am intarziat cam vreo douazeci de minute. Am luat-o din nou la picior. M-ai salvat, m-ai salvat! imi striga acela de departe.
Dar cand am ajuns in varf ce sa vad? La o distanţa de douazeci de minute de mers avusese loc o avalansa. Se desprinsesera nişte stânci şi o luasera la vale ca aruncate din praştie târând dupa ele copaci şi tot ce întalneau in cale.
Atunci am inteles că dacă nu m-aş fi oprit, as fi fost pierdut. Dumnezeu a iconomisit ca aceluia să-i cadă catârii, ca să mă izbăvesc eu. Şi pe deasupra imi mai şi multumea.
Atunci rn-am intors inspre locul de unde venisem Şi am strigat: "M-ai izbăivit! M-ai izbăvit! Mulţumesc!".
- V-a auzit, Părinte?
Nu, dar eu mi-am făcut datoria.
Infatisarea exterioara a Cuviosului Paisie Aghioritul era cea a unui monah obisnuit. Era de talie mijlocie, aproximativ de 1,60 metri inaltime. Era foarte slab, din pricina ascezei de multi ani, avand trasaturile fetei frumoase, armonioase si fine. Toata infatisarea lui inspira bunatate si simpatie.
Privirea sa era vioaie, foarte expresiva, patrunzatoare si scanteietoare. Miscarile lui erau insotite de pace, siguranta si nolete.
Barba lui era potrivit de mare, deasa si aproape cu totul alba inainte de adormirea sa. Parul sau, care era carunt si foarte des, ii ajungea pana la umeri. De obicei purta un fes impletit din lana, destul de gros, ca sa-l protejeze de frig. Iar atunci cand iesea afara din Sfantul Munte il purta pe cel aghiorit.
Palmele mainilor lui, mai mari decat masura obisnuita, erau viguroase si aratau un om care se ocupase cu lucrari manuale. Talpile picioarelor lui erau mari, neproportionale cu inaltimea lui. Dintii ii lipseau aproape toti, in afara de doi din maxilarul de sus, si de cativa din cel de jos. Nu a vrut sa-si puna dinti, desi fiii sai duhovnicesti i-au propus aceasta. A consimtit insa sa-si puna doua proteze. atunci cand radea, se vedeau destul de bine. Desi ii lipseau dintii, vorbea clar si nu se vedea aceasta ca o meteahna trupeasca. Dumnezeiescul har, care era vadit la Cuviosul Paisie Aghioritul, acoperea aceasta lipsa, si il facea sa arate si mai frumos. Chipul sau era luminos si plin de har.
Simturile sale au ramas foarte dezvoltate pana la adormirea sa. Cu mirosul sau putea simti pe cineva care fuma de la un kilometru. Auzul sau era foarte sensibil. Vederea sa era uimitoare, caci putea vedea lucruri mici de foarte departe. Desi nu vedea aproape, cu ochelari a facut sculptura cu detalii marunte pana la sfarsitul vietii sale.
La exterior parea un om normal, dar in "omul cel tainic al inimii", zidit dupa chipul lui Dumnezeu, ascundea harul dumnezeiesc, care era cu neputinta sa fie ascuns.
Desi era batran, cu parul alb, bolnav si fara dinti, cu toate acestea era ca un leu. Avea in el o putere, o ravna, ceva dumnezeiesc. In acest trup bolnavicios si mic, se ascundea un suflet plin de barabatie, care avea multa putere si iutime. Iutimea, Sfintii Parinti o numesc "nervul sufletului". Aceasta putere (iutimea), Cuviosul Paisie Aghioritul a intors-o spre bine si o folosea pentru a dobandi virtutile.
Era din fire deschis si placut, iubitor de straini si milostiv, era un capadocian autentic. Ii placea sa povesteasca istorioare pline de har, cu continut duhovnicesc. Adesori, voind sa inveseleasca inimile oamenilor, impodobea aceste istorioare cu umorul sau caracteristic. "Din nefericire, astazi, spunea Cuviosul Paisie Aghioritul, a disparut de la multi oameni rasul firesc." Uneori izbucnea in plans atunci cand compatimea pe cineva, sau il saruta ca pe fratele sau pe un om indurerat, desi il vedea pentru prima data, si se jertfea pentru el ca sa-l odihneasca s sa-l ajute. Iar toate acestea le facea din inima, in mod firesc si spontan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu