Era un om sărac, Ion, care, cu toate că era împovărat de copii şi de nevoi, nu cârtea niciodată împotriva lui Dumnezeu, ci mergea întotdeauna la biserică şi rugându-se, zicea: "lată pe nevrednicul Ion, înaintea Ta, Doamne!”
Dumnezeu părea că nu-l aude şi sarcina din spinarea lui Ion se făcea şi mai grea.
Şi cu cât Dumnezeu părea tot mai surd la strigarea lui, Ion se făcea şi mai mititel.
Şi iată că Ion muri - şi ajungând la poarta cetăţii veşnice, căzu în genunchi şi la fel cum făcea în biserică, zise şi acum: "Iată pe nevrednicul Ion, înaintea Ta, Doamne!"
Atunci, poarta cerească se deschise, se arătară îngerii şi luând între ei pe Ion, îl duseră la picioarele Celui Veşnic.
Şi Dumnezeu îi zise: "lată-mă înaintea ta, Ioane, pentru totdeauna!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu