marți, 14 ianuarie 2014

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE CULTUL BAPTIST

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


    „Eu spre aceasta M-am născut şi spre aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc A D E V Ă R U L.
                      Cel ce este din A D E V Ă R ascultă glasul Meu“ (Ioan 18:37).

                                                                                                               Preot Ioan
                                       Iubiţi credincioşi,
 „Eu spre aceasta M-am născut şi spre aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc ADEVĂRUL“. Aceste cuvinte au fost rostite de Domnul nostru Iisus Hristos, în faţa lui Pilat, care-L judeca şi care era dator să afle adevărul spre a putea face dreptate. Pilat, auzind că Mântuitorul vorbeşte despre adevăr, îl întreabă: „Ce este adevărul?“. Pilat a pus această întrebare fără a aşteapta vreun răspuns al Mântuitorului, iar cuvântul către evrei: „Nici o vină nu aflu întru El!“, era mărturia unui om prefăcut, care deşi ştia că Iisus este nevinovat, nu-L apără şi nu-I face dreptate, ci Îl dă la moarte, numai pentru ca el să scape de furia poporului evreu răzvrătit. Astăzi sunt foarte mulţi oameni ca Pilat, care judecă pe alţii şi hotărasc asupra Sfintei învăţături a Mântuitorului. Aceştia sunt proorocii mincinoşi care s-au ivit în timpul din urmă. Fie că se cheamă adventişti, baptişti, evanghelişti, nazarineni, fie că-şi zic pocăiţi, ba unii chiar îşi iau numele de studenţi biblici (martorii lui Iehova), toţi se zbat şi strigă pe toate drumurile că doresc să spună adevărul (care adevăr din moment ce acesta este unul singur - Iisus Hristos?). Oare sunt atâţia Dumnezei după numărul sectelor? Oare S-a împărţit Hristos? Nu! Scrie foarte clar în Biblie: „Un Domn, o credinţă şi un botez“ (Efeseni 4:5).
Domnul este Iisus Hristos, credinţa este cea ortodoxă şi botezul este cel care l-am primit la vârsta de şase săptămâni în Sfânta Biserică Ortodoxă. 
Aceşti oameni sunt cei despre care Sfântul Evanghelist zice: „Păziţi-vă de proorocii cei mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar înlăuntru sunt lupi răpitori“ (Matei 7:15)
Ce pretind aceşti  prooroci mincinoşi? Ei strigă pe toate drumurile, pe toate uliţele şi pe la uşile oamenilor că Sfânta Biserică Ortodoxă, care numără atâţia sfinţi şi mucenici, nu ar cunoaşte adevărul cuprins în Cuvântul lui Dumnezeu şi încearcă să discrediteze diaconii, preoţii şi episcopii. Noi însă ştim că Biserica Ortodoxă este un „arbore mare“ cu rădăcinile în învăţătura Domnului Hristos şi a Sfinţilor Apostolilor. De aceea noi mărturisim că acolo unde este Biserica Ortodoxă este şi Hristos, că numai prin glasul Sfintei Biserici putem cunoaşte adevărul şi că în afara Bisericii nu ne putem mântui: „Cine nu are Biserica de mamă nu poate avea pe Dumnezeu de tată“ (Sfântul Ciprian). „În afara slujbelor Bisericii nu există scară către cer“ (Petre Ţuţea). 
„Proorocii“ lepădaţi de credinţă (ereticii cei mincinoşi care s-au lepădat de credinţa noastră cea adevărată - ortodoxă), părăsesc Sfânta Biserică, aşa cum şi Pilat a părăsit pe Cel drept şi curat, adică pe Hristos, dându-L morţii, ca pe cel mai mare făcător de rele. Tot aşa unii creştini de astăzi, părăsesc Biserica Ortodoxă, merg după „prooroci mincinoşi“ şi chiar luptă împotriva credinţei noastre şi împotriva preoţilor Bisericii lui Hristos.
 Ţinta acestor vrăjmaşi este să-i denigreze pe preoţi, cu gândul că de vor bate păstorul, se vor risipi oile. Ei fac precum evreii, care credeau că omorând pe Hristos, vor scăpa de Omul Care le tulbura viaţa păcătoasă, Care le strica afacerile şi le zădărnicea politica ascunsă, prin care pregăteau răzvrătire împotriva stăpânirii romanilor. Dumnezeu, încă de la bun început, a cerut prin graiul apostolilor să ne ferim de eretici: „Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta (ortodoxă), să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit ! Căci cel ce-i zice: Bun venit ! se face părtaş la faptele lui cele rele“ (2 Ioan 9:10), iar a şaptea poruncă bisericească ne spune: „Să nu citiţi cărţi neortodoxe (sectante) pentru a nu cădea din neştiinţă în necredinţă!“
Scurt istoric Baptismul a apărut în Anglia la începutul secolului al XVII-lea. Însă, istoria baptismului din această perioadă este destul de confuză. Actul de naştere propriu-zis al baptismului a fost semnat, de fapt, în  Olanda, veriga intermediară între anabaptişti şi baptişti fiind menoniţii. În 1608 un pastor puritan, John Smith, fondatorul unei congregaţii separatiste, emigrează din Anglia în Olanda. „Teologii“ baptişti spun că Smith, sub influenţa menoniţilor, capătă convingerea că nu pot fi botezaţi şi copiii, deoarece nu există nici un „temei“ în acest sens în Noul Testament. Smith se autobotează, formând astfel o nouă comunitate. Cei care-l urmau erau şi ei botezaţi prin stropire şi îşi luau numele de baptişti. Dar nu după multă vreme, Smith a regretat autobotezul său şi împreună cu majoritatea grupului, a cerut menoniţilor să-i primească în secta lor. Nu toţi cei botezaţi de Smith au acceptat trecerea la menoniţi, în fruntea acestora situându-se Thomas Holwys. În 1611 Holwys, împreună cu micul grup care nu l-a urmat pe Smith, revine în Anglia şi întemeiază baptismul la Londra. Baptiştii au fost persecutaţi în timpul domniei stuarţilor, care au militat pentru reintroducerea catolicismului, prigonind toate ramurile protestante, îndeosebi pe baptişti, care erau cei mai depărtaţi de dogmele catolice. Baptiştii s-au divizat încă de la început în două grupuri distincte: 
BAPTIŞTII GENERALI (care susţineau că Hristos a murit pentru salvarea tuturor oamenilor) şiBAPTIŞTII PARTICULARI (care susţineau concepţia calvină conform căreia Hristos a murit doar pentru cei aleşi, predestinaţi). În cadrul mişcării general baptiste există şi unele tendinţe centrifuge sau dizidente:
 1. MENONIŢII (recunoscuţi în SUA şi în multe state occidentale); 2. BAPTIŞTII VECHI - care susţin predestinaţia; 
3. BAPTIŞTII LIBERI - care susţin destinul absolut; 
4. BAPTIŞTII LOGIŞTI, sau DE SÂMBĂTĂ proveniţi din negustori evrei, care serbează sabatul şi alte sărbători evreieşti;
 5. BAPTIŞTII CELOR ŞASE PORUNCI (un fel de cod religios cu principii mozaice şi neotestamentare);
 6. BISERICA DISCIPOLILOR LUI HRISTOS care practică botezul copiilor, dacă părinţii o cer. Aceştia spun că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este creat şi deci nu este Dumnezeu. Se mai numesc şi „Fraţii uniţi ai Domnului“; 
7. BAPTIŞTII UNITARIENI care susţin că 4 Sfântul Duh nu este Dumnezeu, iar Fiul este creat şi deci nu este Dumnezeu; 
8. BISERICA LUI DUMNEZEU, ramură modernă care practică spălarea picioarelor şi ajutorarea fraţilor; 
9. BAPTIŞTII CUFUNDĂTORI care botează adepţii (maturi) prin cufundarea cu capul în jos de trei ori;
 10. BAPTIŞTII CUVÂNTULUI - grupare existentă în alte continente care nu ţine cont de alte confesiuni şi practică un prozelitism intens; 
11. BAPTIŞTII FRĂŢIETĂŢII - grupare a membrilor de culoare din SUA, care se declară originală prin pelerinajele pe care le face la Iordan; 
12. BAPTIŞTII FEMEILOR PURTĂTOARE DE MIR, gupare care practică botezul copiilor şi au «ierarhia» feminină, adică pastorii sunt femei. 

         Pătrunderea şi răspândirea baptismului în România

 Primii baptişti din România nu au fost români, ca de altfel şi înaintaşii celorlalte culte. Înfiinţarea cultului baptist în Bucureşti este legat de numele lui Karl Scharschmit, care emigrează în România în anul 1856. Scharschmit şi soţia sa duc o activitate misionară intensă şi câştigă adepţi printre conaţionali. În 1865 vine în Bucureşti un predicator german, Augustin Leibig şi botează în apele Dâmboviţei mai multe persoane. Un an mai târziu se înfiinţează cea dintâi casă de adunare baptistă de limbă germană, în strada Popa Rusu unde funcţionează şi astăzi. Cultul, în dorinţa de a-şi susţine vechimea în România, socoteşte anul venirii familiei Scharschmit în România (1856) ca anul „înfiinţării“ cultului. În Transilvania cultul a fost organizat în anul 1875, de către un croitor, Antal Novak, care a reuşit să convertească un grup de credincioşi reformaţi maghiari din Salonta (Bihor). Printre cei botezaţi a fost şi Mihaly Kornay care, mai târziu, a fost numit pastor pentru Salonta Mare. Baptiştii din Transilvania au iniţiat câteva „misiuni“ dincoace de Munţii Carpaţi, în special în Dobrogea, unde au botezat câteva grupuri de naivi la Cernavodă şi Arabagi. După 1928 baptiştii au fost recunoscuţi de stat ca Asociaţie Religioasă. 

                       Doctrina (învăţătura) baptistă

 Baptiştii au credinţă protestantă, luând învăţături de la luterani şi de la calvini. Recunosc Biblia ca singură călăuză şi dreptar de credinţă, cred în Sfânta Treime, dau o mare atenţie păcatului. Recunosc păcatul strămoşesc şi răscumpărarea făcută de Iisus Hristos. Au ca zi de odihnă şi de sărbătoare Duminica. Prăznuiesc Naşterea Domnului, Învierea Domnului şi Pogorârea Duhului Sfânt,                            D A R :
 1. Nu admit harul izbăvitor al Sfintelor Taine.
 2. Afirmă că botezul are un rol simbolic săvârşindu-l printr-o singură afundare.
 3. Nu admit botezul pruncilor şi spun despre copiii morţi nebotezaţi că sunt mântuiţi, căci Iisus Hristos a murit pentru toată lumea.
 4. Nu vor să audă de mântuire prin Biserică şi de mijlocirea preoţilor.
 5. Resping Sfânta Tradiţie, cultul exterior, Sfintele Icoane, Sfinţii şi pomenile pentru cei morţi.
 6. Sfânta Împărtăşanie o săvârşesc o dată pe lună în ultima Duminică şi este pentru ei doar ceva simbolic.
 7. Comunităţile aleg pe bătrâni, aşa-zişii episcopi, pentru conducere.
 8. Au şi un fel de cununie religioasă, deşi consideră căsătoria ca o simplă rânduială cetăţenească, încheiată după legile ţării. 
9. Cred în două învieri de apoi. 

                         1. Şapte Sfinte Taine sau simboluri??? 

În Biserica Ortodoxă, pe baza revelaţiei Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii se crede cu tărie în cele 7 Sfinte Taine (Botez, Mirungere, Spovedanie, Împărtăşanie, Cununie, Maslu, şi Preoţie) lăsate de 6Mântuitorul Hristos, Sfintei Biserici, drept căi lesnicioase de dobândire a Harului Divin absolut necesar pentru mântuire: „Căci în har sunteţi mântuiţi“ (Efeseni 2:8). Biblia aduce dovezi nu numai despre instituirea şi lucrarea acestor 7 Sfinte Taine, dar şi despre faptul că acestea sunt realităţi concrete care - este adevărat - depăşesc puterea noastră de înţelegere. Pentru că nu au înţeles cele scrise în Biblie, sau poate nu au citit unde trebuia (?!?), baptiştii cred doar în două, iar nu în şapte lucrări sfinte. Ba mai mult, acestea două - zic ei - nu sunt taine şi nici măcar realităţi. Aşadar după „credinţa“ baptistă Mântuitorul Hristos a lăsat pentru Biserica Sa doar două lucrări şi acelea simbolice: Botezul şi Cina. Să ne gândim puţin: doar pentru că nu înţelegem cum se petrece o lucrare divină, este de ajuns să o considerăm un simbol, iar nu o realitate tainică? După acest considerent - adoptat de învăţătura baptistă - am ajunge să considerăm Naşterea Mântuitorului, Învierea, Înălţarea sau alte lucruri minunate ale lui Dumnezeu, simple simboluri, doar pentru că nu înţelegem cum s-au petrecut. Este clar că învăţătura baptistă este întemeiată pe principii total greşite. Este corect ce afirmă ei, că sunt doar 2 lucrări sfinte? Bineînţeles că nu! Biblia aduce dovezi clare despre: TAINA SFÂNTULUI BOTEZ: „Drept aceea, mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28:19); PUNEREA MÂINILOR sau MIRUNGERE: „Atunci îşi puneau mâinile peste ei şi ei luau Duhul Sfânt“ (Faptele Apostolilor 8:17).                        TAINA SFINTEI SPOVEDANII: 
„Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate“ (Ioan 20: 22-23); TAINA SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi“ (Ioan 6:54); TAINA NUNŢII: „Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în Biserică“ (Efeseni 5:32); TAINA PREOŢIEI: „Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare Biserică“ (Faptele Apostolilor 14:23);  TAINA SFÂNTULUI MASLU:
„Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului“ (Iacov 5:14); 
Poate cineva să ne explice cum primeşte iertarea cel ce se spovedeşte? 
Sau cum se pogoară Duhul Sfânt peste cel care este uns cu Sfântul şi Marele Mir? Nu poate, dar pentru că acestea sunt Taine lăsate de Domnul Hristos Bisericii Sale, avem datoria să credem în realitatea lor şi să le primim cu încredere.

                          2. Este Botezul Baptist cel corect ???

 Învăţătura Ortodoxă arată că botezul este „poarta de intrare“ în Biserică, Taină Sfântă instituită de Mântuitorul Hristos prin care, prin întreita scufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, se dă primitorului Harul care-i şterge păcatul strămoşesc (şi celelalte păcate) şi îl face membru deplin al Bisericii: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28:19). Botezul este o lucrare reală, dar şi tainică. Este reală pentru că prin botez se iartă omului păcatele şi este tainică, adică o taină pentru noi, pentru că oricât vom încerca să înţelegem, nu vom putea pricepe cum prin semnul văzut al scufundării în apă, primim în mod nevăzut Harul de la Dumnezeu. Deşi îşi trag numele chiar de la această Taină (Baptişti înseamnă „cei botezaţi“ sau „cei botezaţi corect“), adepţii noii învăţături, interpretând greşit 
Sfânta Scriptură, au ajuns să nege nu numai caracterul de Taină al Botezului, ci însăşi valoarea şi eficacitatea acestuia. Baptiştii afirmă că Botezul este un simplu simbol, care nu are putere să spele păcatele, ele fiind spălate doar de Sângele lui Hristos. De asemenea - zic ei - ca să primeşti botezul trebuie să crezi şi să te pocăieşti. Pentru că pruncii nu sunt responsabili de credinţa şi faptele lor, ei nu pot fi botezaţi - afirmă greşit, învăţătura Baptistă. Cu toate că baptiştii pretind că învăţătura lor este întemeiată pe Biblie şi că este corectă, afirmaţiile lor ne arată exact contrariul. De ce? Pentru că în Sfânta Scriptură se arată clar că Botezul curăţeşte real 8 păcatele, prin urmare nu poate fi doar un simbol: „Să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi veţi primi darul Duhului Sfânt» (Faptele Apostolilor 2:38).  Faptul că Botezul are şi un aspect simbolic, acela al morţii, îngropării şi învierii întru Hristos (Romani 6:3-4), lucru pe care noi ortodocşii nu-l tăgăduim, nu trebuie să ne facă să negăm aspectul real şi tainic al acestei lucrări sfinte, aşa cum greşit face învăţătura baptistă. Apoi, în lucrarea lor de cunoaştere a adevărului, ce pare mai degrabă o respingere a acestuia (2 Timotei 3:1- 5-7), adepţii cultului Baptist resping botezul copiilor, zicând că el nu este valabil, motivând că pruncii nu pot să-şi mărturisească credinţa şi nu se pot pocăi.  

                       3. Oare, nu trebuie botezaţi copiii??? 

Oare, degeaba spune Mântuitorul Hristos: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi“ (Matei 19:14). Oare, degeaba spune Mântuitorul Hristos: „Cine (oricine, deci şi copiii) nu se va naşte din apă şi din Duh nu va moşteni împărăţia cerurilor?“ (Ioan 3:5). Oare degeaba spunea Sfântul Apostol Pavel, în predica de la Cincizecime: „pentru voi este dată făgăduinţa şi copiilor voştri“ (Faptele Apostolilor 2:39)? Oare, degeaba spune în Sfânta Scriptură că s-au botezat „case“, adică familii şi cu copii (Faptele Apostolilor 10:47-48; 16:33; 1Corinteni 1:16). Unii baptişti şi penticostali au ajuns să considere „corect“ doar botezul făcut prin afundare în apă curgătoare (?!?). Total greşit! 
Să-i întrebăm pe aceştia: cei botezaţi în Ierusalim, la Cincizecime, s-au botezat în apă curgătoare? Sau, Sfântul Apostol Pavel care a fost botezat în Damasc de preotul Anania, s-a botezat în apă curgătoare? (Faptele Apostolilor 9:17-18). Sau, mai clar, botezul temnicerului cu familia sa, al celor din casa Lidiei, ai celor botezaţi tot de Sfântul Apostol Pavel (Faptele Apostolilor 16:14-15), sau, botezaţi de Sfântul Apostol Pavel (Faptele Apostolilor 16:33-34), nu e valabil pentru că nu s-au botezat în apă curgătoare ? Bineînţeles că este valabil, pentru că aşa vrea Dumnezeu. Iar pentru cei care spun că doar botezul la maturitate este valabil şi doar cel făcut în apă curgătoare, le spunem: de ce se botează sub 30 de ani, că doar la 30 de ani S-a botezat Mântuitorul? Sau, de ce nu se duc să se boteze în Iordan, pentru că în Iordan S-a botezat Fiul lui  Dumnezeu? Este uşor de înţeles că aceste întrebări vor rămâne fără răspuns, fiind inacceptabile ca şi învăţătura şi pretenţia lor greşită şi exagerată de a boteza doar la majorat, doar în apă curgătoare şi - ceea ce este şi mai grav - de a boteza oameni care au mai fost botezaţi.

     4. Poate fi mântuire fără Har şi în afara Bisericii lui Hristos? 

Domnul Hristos S-a jertfit pentru toţi oamenii. Este un adevăr clar. Jertfa Lui ne-a adus, în mod obiectiv, virtual, tuturor, mântuirea (Ioan 3:16). Dar această mântuire trebuie să o şi câştigăm, să ne-o însuşim prin credinţă şi fapte bune (Galateni 5:6; Iacob 2:26). Aşadar, este o diferenţă între mântuirea obiectivă pe care, ca dar (dăruită) o avem toţi virtual (posibil) şi mântuirea personală, care este o luptă (2Timotei 2:3-6) sau o „alergare“, o cursă pe „stadionul“ acestei vieţi (1Corinteni 9:24-27). Mai clar, mântuirea personală este asemenea unei curse, în care continui să fugi chiar dacă ai credinţa că ai ajuns (Filipeni 3:12). Să ne imaginăm că un părinte foarte bogat are un copil pe care l-a trimis spre educaţie, departe. Copilul nu are nici vârsta, nici experienţa necesare administrării averii părinteşti. Cu toate acestea, în virtutea filiaţiei, el se numeşte moştenitor şi stăpân al averii, deşi real va deveni stăpân abia după mulţi ani şi multe eforturi. Aşa este şi la noi în privinţa mântuirii: ne numim moştenitori ai Cerului, deşi încă nu l-am câştigat. Această numire este dată în virtutea faptului că prin Botez (credinţă) suntem fiii lui Dumnezeu şi fraţi ai lui Hristos, întru care „ne-am îmbrăcat“ (Romani 8:14-17; Galateni 3:27). Va trebui deci să luptăm, să alergăm, să depunem mult efort pentru a lua cununa, pentru a deveni moştenitori reali ai Cerului, pentru a ne mântui. De aceea lucrarea credinţei trebuie să fie permanentă şi temeinică, pentru că „Celui ce i se pare că stă, să ia aminte să nu cadă“ (1 Corinteni 10:12). Mare greşeală fac „fraţii“, inclusiv baptiştii, când se autodeclară mântuiţi şi spun că doar ei şi numai la ei şi doar prin învăţătura lor se află mântuirea (?!?). Dar, să-i întrebăm: poate fi mântuire fără Har? Sfântul  Pavel zice: „În Har sunteţi mântuiţi “(Efeseni 2:8), iar acest Har care a venit prin Domnul Iisus (Ioan 1:17) este oferit doar în Sfânta Biserică, „stâlpul şi temelia adevărului“ (1Timotei 3:15), prin cuvânt (învăţătură) şi Sfintele Taine. Ori, fiind rupţi de Biserică şi nemai având continuitatea harului, fraţii baptişti se mai pot declara mântuiţi? Nu! Sfântul Ciprian zice: „În afara Bisericii nu există mântuire“ (în «Despre Unitate») pentru că în Biserică Dumnezeu oferă unirea cu El (Efeseni 5:23-30), adică mântuirea. De aceea Biserica este, după expresia Sfântului Ioan Gură de Aur, „laboratorul mântuirii“ în care, prin unirea cu Dumnezeu în Har, lucrăm la mântuirea noastră „Cu frică şi cu cutremur lucraţi la mântuirea voastră“ (Filipeni 2:12).
 Să nu ne lăsăm înşelaţi: o învăţătură care oferă lucrări simbolice, unirea cu Dumnezeu simbolică şi promite fără temei mântuirea, este „o altă evanghelie“, pe care noi ortodocşii trebuie să o respingem ca fiind total pierzătoare de suflet. Aşadar, să luăm aminte că „În zilele din urmă vor veni vremuri grele; Că oamenii (ereticii) vor fi blasfemiatori ... având înfăţişarea adevăratei credinţe (ortodoxe), dar tăgăduind puterea ei. Îndepărtaţi-vă de aceştia“ (2 Timotei 3:1-2-5). Este corect să ne numim cu toţii „Preoţi“? Un lucru foarte interesant este că, după învăţătura lor, toţi credincioşii baptişti se declară a fi „preoţi“ (probabil şi pentru a le motiva acţiunile de prozelitism). Oare, ei toţi sunt cu adevărat preoţi? Este corect să se numească aşa?
 Să vedem ce spune Biblia: În Vechiul Testament, Dumnezeu a organizat prin Aaron, fratele lui Moise, preoţia levitică. Din cele 12 neamuri (triburi) doar unul a fost ales să săvârşească slujbe şi să aducă jertfe Cortului Sfânt. Cei care au încercat să ia cu de la sine putere această slujire au fost pedepsiţi. Spre exemplu, Core, Datan şi Abiron sunt pedepsiţi cu moartea: „...s-a crăpat pământul şi i-a înghiţit de vii“ (Numeri 16:1-35). Aşadar, doar unii erau preoţi ai Legii Vechi. Doar aceia aveau dreptul şi datoria de a aduce jertfe, de a instrui poporul în slujba Domnului. Doar ei făceau aceasta, chiar dacă toţi evreii, în comparaţie cu păgânii (neevreii) şi în virtutea faptului că şi ei puteau aduce jertfe şi 11 rugăciuni lui Dumnezeu, erau numiţi „preoţie sfântă“, „neam sfânt“ ( Ieşirea 19:6).
 În Noul Testament, Domnul Iisus Hristos venind „la plinirea vremii“ (Galateni 4:4) a adus Legea Nouă care a schimbat-o pe cea Veche, iar odată cu schimbarea Legii a fost schimbată şi preoţia: „Iar dacă preoţia s-a schimbat (adică a Vechiului cu Noului Testament), urmează numaidecât şi schimbarea Legii“ (Evrei 7:12). În Biblia baptistă în acelaşi verset, Evrei 7:12 scrie: „Iar dacă preoţia S-A DESFIINŢAT...“. Iată de aici vine rătăcirea spirituală căci diavolul îl rupe pe creştin de preot şi-l aruncă în fundul iadului. Dar nu toţi ucenicii Lui au cunoscut „Tainele Împărăţiei lui Dumnezeu“ (Matei 13:10-11) şi nu toţi au primit, prin suflare, Duhul Sfânt de la El (Ioan 20:21-23).
 Cei care au cunoscut „tainele “ şi au primit Harul erau doar cei 12 Apostoli care, deşi oameni simpli, fuseseră instruiţi chiar de Domnul timp de 3 ani jumătate. În acest timp ei au putut să afle tot ceea ce era necesar pentru a deveni „iconomi ai tainelor lui Dumnezeu“ (1Corinteni 4:1) şi „purtători de cuvânt ai lui Hristos“ (2 Corinteni 5:20). Sfinţii Apostoli, însă, au primit odată cu Harul şi puterea de a săvârşi cele 3 lucrări ale lui Hristos: a sfinţi (Matei 16:16; Ioan 20:23 etc.), a predica Evanghelia (Matei 28:19-20) şi a îndruma spre mântuire pe cei credincioşi (Faptele Apostolilor 20:8). Ştiind că nu trăiesc veşnic, au ales în locul lor pe alţii care, ca şi ei, să primească Harul Preoţiei Noii Legi şi să săvârşească cele 3 slujiri lăsate de Mântuitorul. Aceştia au fost şi sunt Episcopii, Prezbiterii (Preoţii) şi Diaconii, fiecare având îndatoriri precise şi fiind instituiţi în mod special de Sfinţii Apostoli. Chiar dacă erau aleşi de comunităţi (Faptele Apostolilor 6:3- 5), instituirea lor era făcută prin Taina Preoţiei, adică prin rugăciune şi punerea mâinilor (Faptele Apostolilor 6:6; 1Timotei 4:14, 5:22; 2Timotei 1:6; Tit 1:5). Ceea ce primeau doar aceşti oameni (episcopi, preoţi, diaconi) era ceva cu totul special: Harul lui Dumnezeu, care le dădea dreptul de a fi preoţi: „Îţi amintesc să aprinzi şi mai mult, din nou, Harul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele“ 12 (2 Timotei 1:6). În virtutea acestui Har ei sunt numiţi preoţi (sau preoţie harică). Dar, nu toţi erau preoţi în Har. Acest lucru nu contrazicea deloc faptul că, în virtutea botezului care-l face pe om membru deplin al Bisericii şi îi dă posibilitatea de a duce lui Dumnezeu jertfă de rugăciune, cântare etc. (Evrei 13:15; Romani 12:1) şi în comparaţie cu necreştinii, noi toţi ne putem numi „preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu“ (1 Petru 2:5-9). Aceasta este preoţia spirituală, cu caracter universal, ce cuprinde toţi membrii Bisericii. Faptul că este o diferenţă între preoţia HARICĂ (Episcopi, Preoţi, Diaconi) şi preoţia UNIVERSALĂ, vedem în aceeaşi epistolă a Sfântului Apostol Petru:
„Pe cei dintre voi care sunt preoţi, îi îndemn eu, cel împreună - preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei ce va să se descopere: Păstoriţi turma lui Dumnezeu dată în seama voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu după câştig urât, ci din dragoste“ (1 Petru 5:1-2). 
Aşadar, după Sfânta Scriptură putem să ne declarăm „preoţi“ faţă de cei din afara Bisericii şi în virtutea acestui drept trebuie să vestim în lume bunătăţile Celui ce „ne-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată“ (1Petru 5:9). Dar este total greşit să ne autodeclarăm preoţi faţă de alţi creştini, ştiind bine că Sfântul Iacob zice: „Nu mulţi dintre voi să deveniţi învăţători, fraţii mei, ştiind că noi, aceştia (învăţători, preoţi) vom fi supuşi unei judecăţi mai aspre“ (Iacob 3:1-2). Iar Sfântul Apostol Pavel spune: „Nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta (slujirea preoţiei), ci numai cel chemat de Dumnezeu precum Aaron“ (Evrei 5:4). Aşadar, este total greşită pretenţia baptiştilor de a se declara preoţi atât prin faptul că cei în faţa cărora se declară preoţi sunt creştini, apoi pentru că, fiind rupţi de Biserică, au pierdut continuitatea Harului Preoţiei, deci nimeni nu i-a trimis la predică: „Şi cum vor propovădui de nu vor fi trimişi?“ (Romani 10:15). 13 5. 

         Este corect că resping baptiştii Sfânta Tradiţie, icoanele şi                                                   pomenile? 
Categoric nu!. 

Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie aveau şi au şi astăzi aceeaşi valoare mântuitoare: „Fraţilor, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, vă poruncim să vă feriţi de orice frate care umblă fără rânduială, şi nu după PREDANIA pe care aţi primit-o de la noi“ (2 Tesaloniceni 3:6); şi încă o dovadă de necontestat: „Fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi PREDANIILE pe care le-aţi învăţat FIE PRIN CUVÂNT, fie prin epistola noastră“ (2 Tesaloniceni 2:15). Despre cultul icoanelor noi spunem cu cea mai mare convingere că este legitimă cinstirea lor şi aducem, din multe altele existente, un singur argument, cuvintele Sfântului Vasile cel Mare: „Cinstea adusă icoanelor se îndreaptă către cel înfăţişat în icoană“. Despre pomeni avem două versete foarte clare în Biblie: A) „Fii darnic cu pâinea şi cu vinul la mormântul celor care ţiau răposat“ (Tobit 4:17). Ce poate însemna a fi darnic cu pâinea şi cu vinul decât parastas - pomană???! B) „Sfânt şi cucernic gând a fost că a adus jertfă de curăţie pentru cei morţi, ca să se slobozească din păcat“ (2 Macabei 12:46). Adică, un gând sfânt dintr-o credinţă dreaptă este a face pomană (jertfă de curăţie) pentru cei morţi, ca în urma acestor pomeni Dumnezeu să se milostivească de sufletele celor pomeniţi şi să-i scoată din osânda iadului sau, dacă sunt în Rai, să le dea mult mai multă lumină.  

. Cina Domnului - Jertfă reală sau o simplă comemorare? 

Sfânta Împărtăşanie este Sfânta Taină instituită de Mântuitorul la Cina cea de Taină. Atunci El, luând pâine şi vin, binecuvântând şi mulţumind, a dat ucenicilor Săi spre mâncare şi băutură Însuşi Trupul şi Sângele Lui (Matei 28:26-28). Felul în care pâinea şi vinul, prin  rugăciune şi Harul lui Dumnezeu se prefac real în Însuşi Trupul şi Sângele Domnului este un lucru minunat, neînţeles şi tainic. Jertfa Sfintei Împărtăşanii a fost săvârşită pentru prima dată de Mântuitorul Hristos la Cina cea de taină. El a poruncit urmaşilor Săi, Sfinţii Apostoli, să continue să o săvârşească: „Aceasta (Jertfa) să o faceţi întru pomenirea Mea“ (Luca 22:19). Până astăzi, porunca Mântuitorului este îndeplinită prin urmaşii Sfinţilor Apostoli (episcopi, preoţi), Jertfa Sfintei Împărtăşanii făcându-se săptămânal în toate Bisericile Ortodoxe. Cercetând „corect“ Biblia lor (vezi „Biblia Cornilescu“) credincioşii baptişti au ajunsă să afirme cu totul altceva şi anume că Cina Domnului (Sfânta Împărtăşanie) este doar simbolul morţii lui Hristos şi nu are nicidecum capacitatea de a ierta păcatele, sau de a ne uni real cu Dumnezeu, ci este un simplu act prin care se aduce aminte de moartea, Jertfa lui Hristos. În faţa acestor argumente neortodoxe dorim să arătăm fraţilor baptişti adevărul: Sfânta Împărtăşanie sau Cina Domnului este şi o aducere aminte (anamneză), dar şi o Taină şi o Jertfă reală, nesângeroasă. Mântuitorul Hristos a promis-o celor ce cred în El. După cum vedem în discuţia Lui cu iudeii (Ioan 6:29), cel ce vrea să se mântuiască trebuie să mănânce „Trupul Lui“ (Ioan 6: 51). 
Ne putem întreba: dacă Mântuitorul voia să afirme, în discuţia despre „pâinea / Trupul Lui“ altceva (de exemplu că trebuie să mănânce „simbolic“ Trupul Lui) de ce atunci când au plecat o parte din ucenicii Lui, smintiţi de ce auziseră, El nu i-a luat întro parte să le explice aşa cum o făcuse şi altădată?
 Răspunsul este unul: Hristos nu avea ce să le explice, spusese tot adevărul. Mai mult, Sfinţii Apostoli acceptă aceste cuvinte, deşi sigur şi ei fuseseră surprinşi de cele auzite, ca fiind „cuvintele vieţii veşnice“ (Ioan 6:68), adică adevăruri care, chiar neînţelese deplin, lucrează în noi mântuirea. Că este aşa vedem şi din faptul că Sfinţii Apostoli, la Cina cea de Taină, nu par a fi surprinşi de cuvintele Domnului când le spune: „Luaţi, mâncaţi acesta este Trupul Meu ... Beţi dintru acesta toţi, acesta e Sângele Meu“ (Matei 26:26-27). Din contră, ei au primit acestea ca o împlinire a promisiunii făcute lor de Mântuitorul. Aşa au înţeles Apostolii şi aşa au şi predicat. De exemplu, Sfântul Apostol Pavel, care nu a fost ucenic direct al Mântuitorului, este instruit în acest adevăr şi în toate celelalte de preotul Anania, în Damasc (Faptele Apostolilor 9:17- 15 18). Sfântul Apostol Pavel îi sfătuieşte pe Corinteni: „Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă: că Domnul Iisus în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine. Şi mulţumind a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul după Cină zicând: Acest pahar este Legea cea Nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea. Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului“ (1 Corinteni 11;23-29).
Dacă acesta este adevărul prezentat de Biblie, de ce baptiştii învaţă greşit? 
Trebuie să interpretăm simbolic cuvintele Mântuitorului sau literal? Dacă trebuie interpretate literal atunci învăţătura Baptistă este total greşită. Tot ca o dovadă că ceea ce credem noi este adevărul, cităm pe Sfântul Ioan Gură de Aur care zice: „Multe mame îşi dau copiii la doici străine, dar Iisus Hristos ne hrăneşte cu propriul Său sânge“ Iar Sfântul Ioan Damaschin afirmă: „Însuşi Domnul a zis: Acesta este Sângele Meu, şi nu icoana (închipuirea) sângelui Meu“. 

                                     Iubiţi credincioşi,

 În materie de credinţă, regula după care trebuie să ne conducem noi creştinii ortodocşi este unitatea: „Un Domn, o credinţă, un Botez“ (Efeseni 4:5), cum zice Sfântul Apostol Pavel. Nu fiecare să creadă cum îl taie capul, ci toţi să stăm în ascultare de Biserică Ortodoxă, singură instituţie care a primit darul de a învăţa şi de a nu greşi. Noi ortodocşii avem nădejdea mântuirii, fiindcă plutim pe o corabie (Biserica Ortodoxă) care nu ştie ce este naufragiul. BIBLIOGRAFIE: Biblia, E.I.B.M.,Bucureşti, 1988; Noul Testament, Versiunea Anania, E.I.B.M.,1993; Diacon Petre I. David, Invazia sectelor, Bucureşti, 1997; Diacon dr. Gheorghe Comşa, Pentru neam şi lege, Caransebeş, 1923; Preot Sorescu Gabriel, Sorescu Emilia Maria, Fenomenul sectant în societatea românească actuală, Craiova, 1999.
Trimiteți un comentariu

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.