duminică, 19 ianuarie 2014

ÎNFRICOȘĂTORUL CEAS AL MORȚII ȘI VIAȚA DUPĂ MOARTE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Dupa moarte urmeaza vesnicia. Fiecare om, la un moment dat, va parasi lumea cu trupul, iar cu sufletul va merge in vesnicie, la viata fara de sfarsit.
Judecatile lui Dumnezeu sunt adanci si cine ar putea sa le masoare pe ele si vointa Lui? El le cunoaste si le randuieste pe toate dupa stiinta Lui. Ochii nostri neputinciosi vad diferit lucrurile, dupa starea duhovniceasca a fiecaruia si, in functie de aceasta, judecam orice situatie. Dumnezeu, ca un parinte iubitor de oameni, vede lucrurile total diferit. De multe ori, ia dintre noi oameni de o varsta tanara, de mare folos duhovnicesc. Ii ia mai devreme decat ne-am astepta noi. Domnul stie cand omul este pregatit si hotaraste ca atare.
In Pateric citim ca un eremit, un nevoitor din pesteri, avea un ucenic si intr-o zi i-a dat ceea ce lucrase el si i-a zis:
- Fiule, sa mergi in cetate sa vinzi acestea, sa cumperi cele necesare si sa te intorci.
Calugarul, ca un ucenic ascultator, a coborat si a ramas cateva zile ca sa-si implineasca ascultarea. Intr-una din acele zile a vazut o inmormantare foarte stralucitoare, savarsita dupa randuielile vremii, cu trasuri si animale dintre cele mai impodobite. Era urmata de lume multa, intr-o zi foarte frumoasa, cu un soare stralucitor. El se gandea, mirandu-se. „Ce om mare a murit, de i se face o inmormantare atat de stralucitoare?” A intrebat un trecator, si acela i-a spus ca a murit cea mai mare desfranata a orasului. Vestea aceasta l-a surprins, dar si-a incheiat zilele in care trebuia sa vanda lucrurile si s-a intors la batranul lui.
Cand a ajuns inaintea pesterii, a auzit inauntru racnetele unui leu care il sfasiase pe parintele lui pustnic, pe acest om imbunatatit. Imediat i s-a cutremurat cugetul, puterea de judecata, si a zis:
„Cum este posibil ca desfranata aceea sa fie inmormantata cu atata cinste si stralucire, iar un om sfant sa sufere o moarte atat de infricosatoare, sa-l manance fiarele? Care este judecata lui Dumnezeu?“.
A privit cu mintea lui nedreptatea si indiferenta lui Dumnezeu si s-a gandit sa se intoarca in lume, pentru ca lucrurile nu erau asa cum le invatase el. Si cand voia sa-si indrepte pasii catre lume, Dumnezeul pentru rugaciunile batranului lui, S-a plecat spre el si i-a aparut ingerul care i-a zis:
- De ce ai gandit atat de nedrept fata de judecatile lui Dumnezeu?
- Dar cum sa nu gandesc, sfinte ingere, asa, din momentul in care am vazut atata diferenta intre moartea batranului meu, care era un om sfant si moartea acelei femei desfranate?
- Da, asa par lucrurile la prima vedere, dar judecata lui Dumnezeu este deosebita. Femeia desfranata, om fiind si ea, a facut anumite lucruri bune. Si batranul tau, inainte sa se nevoiasca, ca mirean a savarsit si el anumite pacate. Dumnezeu i-a inapoiat desfranatei pentru faptele ei bune plata cuvenita si astfel nu-i mai datoreaza nimic. Pentru ca trecutul ei era incarcat de pacate, trebuia sa-i rasplateasca dupa cuviinta putinele ei fapte si a facut-o prin mariri, prin ziua insorita, prin podoabele maririi si, astfel, nu-i mai datoreaza nimic. Batranul tau si-a platit datoria pacatelor lui din lume si a venit la dreapta judecata a lui Dumnezeu, luminos, curat cu desavarsire, neavand urma de intinare pe vesmantul sufletului lui.
Ucenicul, smerit, cand a auzit de la inger despre judecatile lui Dumnezeu, si-a cerut iertare, s-a mustrat pe sine insusi si s-a intors la viata duhovniceasca, in pestera batranului.
De aceea, nu trebuie sa alergam fara sa gandim si sa judecam la intamplare moartea si faptele omului. Dumnezeu nu poarta de grija doar de mantuirea celui plecat, ci ne ajuta si pe noi cei vii sa ne indreptam fiecare pe sine. Omul trebuie sa cugete si sa vada ca toate cele omenesti sunt desertaciune si ca viata lui, intr-adevar, este un vis. Asadar, sa nu ne ingrijim de ea si sa-i dam asa mare importanta, ci fiecare sa ia seama sa-si indrepte constiinta, s-o linisteasca de mustrari, sa asculte de ea si, astfel, cand vine moartea fizica, oricare ar fi ea, sa-l gaseasca pregatit.
„Vai, cata lupta are sufletul cand se desparte de trup! Vai, cat lacrimeaza atunci si nu este cine sa-l miluiasca pe dansul! Catre ingeri ridicandu-si el ochii, in zadar se roaga; catre oameni mainile tinzandu-si, nu are cine sa-l ajute“ (Troparul slujbei de iesire a sufletului). Sufletul singur se pregateste sa mearga la dreapta judecata, ca sa dea raspuns pentru faptele lui. Si frica si cutremur il cuprinde in acel ceas. Noi vorbim acum, ascultam, dar n-am trait acel moment. Cei care au plecat si s-au lovit de el nu sunt aici, ca sa ne marturiseasca si sa ni-l descrie, daca el se poate exprima prin cuvinte omenesti.
Toti vom trece prin acest martiriu al mortii si ceea ce sta in mainile noastre, in puterea noastra, cu ajutorul si iubirea de oameni a lui Dumnezeu, este sa ne pregatim pe noi insine sa primim acea clipa cat mai curati sufleteste, pentru ca aceasta stare ne va usura teama si frica mortii.
Asa cum ne amintesc sfintele tropare ale slujbei de inmormantare si sfaturile Sfintilor Parinti, in acel ceas infricosator apar demonii care inspaimanta si infricoseaza, ne ameninta si ne dispera. Ei se straduiesc ca sufletul sa deznadajduiasca, sa nu mai spere mantuirea si ni-L prezinta pe Dumnezeu, infricosator si nemilos. Pe toate cate le spun acestia, le cunosc si cei care au plecat din aceasta viata. Sufletul, singur, cand ii vede, isi iese din sine, pentru ca ce poate sa spuna, cum sa se apere si cine il va ajuta? El gandeste ca este singur, pentru ca si-a pierduit orientarea, iar cei care sunt langa el, cum sa-l ajute? Acesta se mangaie doar cand se apropie ingerii lui Dumnezeu, fratii lui mai mari care pot sa-i dea ajutorul. Catre acestia isi intoarce ochii, privirea cu toata puterea la ei, ca sa primeasca ajutorul si sa implore: „Mantuiti-ma, scapati-ma de demoni“. Desigur, ingerii, prin prezenta lor, ii dau curaj, dar, mult mai mult, nadejdea izbavirii vine mai intai din ajutorul lui Dumnezeu si dupa aceea din constiinta linistita. Aceasta este cea care va juca rolul cel mai important. Daca constiinta nu osandeste sufletul, curajul si nadejdea ca Dumnezeu si ingerii il vor apara sporesc. Cand, insa, constiinta in acel moment ne judeca, din acel ceas incepe pregustarea chinului vesnic. Dumnezeu sa aiba mila de orice suflet in acel ceas infricosator. Sufletul care a iesit nu va putea sa scape de rapirea demonilor, cand pacatele lui sunt de moarte si mari. El va cere sa scape de ei si sa urce spre cele inalte. In cazul unui suflet mantuit sau al unuia aproape de mantuire, ingerii il preiau si-l conduc la dreapta judecata. In timp ce urca, el trece prin vamile vazduhului, care prezinta, fiecare, un pacat de moarte. Va trece prin cercetarea ficarei patimi si slabiciuni si, daca va fi gasit vinovat, in orice vama va fi oprit. Daca, insa, va trece de toate, atunci se va inchina Stapanului Hristos si, dupa Traditia Bisericii noastre Ortodoxe, va cutreiera impreuna cu ingerul pazitor, asa cum am auzit si din textul sfant, locurile Imparatiei lui Dumnezeeu. Va merge, dupa aceea, in iad si, apoi, in toate locurile in care a trait in toti anii vietii lui. In a patruzecea zi va incheia aceasta calatorie si se va intoarce inaintea lui Hristos, ca sa auda hotararea. Ganditi-va ce frica si ce cutremur simte sufletul cand, pe de o parte, vede Imparatia lui Dumnezeu si se bucura, iar pe de alta, se gandeste: „Oare voi reusi sa vin sa locuiesc aici? Nu stiu!“. Cand este dus sa vada iadul, se intreaba din nou: „Nu cumva voi veni aici? Vai de mine, nenorocitul! Nu cumva iadul tine doar cativa ani? Nu, va fi vesnic...” Plimbandu-se prin locurile vietii lui, va vedea multe. Acolo unde a savarsit pacatul, sufletul se va rusina sa priveasca, iar unde a savarsit binele se va bucura. Dar in toata aceasta perioada, el va cunoaste, va pricepe in ce masura hotararea lui Dumnezeu va fi pozitiva sau negativa. Toate acestea constituie marele adevar al Bisericii noastre. Noi am vazut moartea, taina ei, la oamenii care au plecat si care ne-au aratat, prin modul lor, prin imaginea fetei, prin ochii, prin tulburarea lor si prin binecuvantarea lor, ce se intampla in chip nevazut acolo. Credem nezdruncinat ca ceea ce ne spun Sfintele Scripturi, Sfanta Traditie si Traditia ascetica a Bisericii este adevarat, si nu se intarmpla alttfel. De aceea, sa avem in vedere, mai intai eu, care le spun pe toate acestea, realitatea si sa punem in randuiala viata noastra. Adica, s-o pregatim, in asa fel incat sa fugim de vesnicia iadului si sa dobandim, cu milostivirea si iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Imparatia Cerurilor. Trebuie sa spunem lucrurilor pe nume, anume ca mantuirea nu este un joc, ceva pe care putem sa-l tratam cu indiferenta, in gluma.
Iata, ii vedem pe oamenii care au plecat, pe parintii nostri cu care putin mai inainte eram impreuna. Unde sunt fratii nostri cu care discutam, vorbeam, spuneam atatea si acum nu mai sunt printre noi? Nu cunoastem unde sunt, de aceea ne gandim:
„Unde sa fie oare? S-au mantuit sau nu? Cat de repede trec aceste zile pentru cei care parasesc lumea si obstea noastra! Maine cei ramasi vor cugeta si ei acestea si vor spune si despre noi la fel“.
Deci sa privim tinta mantuirea noastra, oricat ne-ar ingrozi si ne-ar rusina. Sa ne indreptam viata, sa-I multumim din inima lui Dumnezeu si sa-I aducem doxologie pentru ca ne aflam in viata si putem sa punem sufletul in randuiala si sa ne pregatim. Asa cum vedem in fapt, nu cunoastem nici ziua, nici ceasul, nici clipa cand lasam lumea. Sa ne facem canonul, rugaciunile, sa nu lasam privegherea, sa nu ne lenevim, sa coboram la Biserica, la slujirea noastra. Apoi, sa avem iubire intre noi, caci Dumnezeu este iubire si “cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu in el” (I Ioan 4, 16).

Cuvântare ţinută la Sfânta Mănăstire Filotheu, 30.11.1984.
(din: Ne vorbeste Staretul Efrem Filotheitul. Mestesugul mantuirii, Editura Egumenita)
Trimiteți un comentariu

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.