Fericirea veşnică

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

(aranjament preot Ioan)

- Va să zică ai venit pentru fericirea veşnică? întrebă Judecătorul.

- Da - îi răspunse sufletul de curând ieşit din trup.

- Ai greşit adresa - continuă Judecătorul.

- Staţi… nu-i aici raiul? - a întrebat

sufletul, proaspăt trecut prin graniţa morţii.

- Ba da - îi răspunse Judecătorul.

- Jos pe Pământ mi s-a promis că aici voi

primi în dar fericirea veşnică.

- Ne pare rău, ai fost informat greşit.

- Am fost informat greşit?! Dar preotul îmi zisese că dacă mă rog

dimineaţa şi seara, dacă merg în fiecare duminică la Sfânta

Liturghie, dacă mă spovedesc şi mă împărtăşesc cel puţin de patru

ori pe an, dacă ţin post miercurea şi vinerea şi ţin şi cele patru

posturi mari ale anului, dacă împlinesc cele zece porunci, să am

nădejde căci cu mila lui Dumnezeu voi ajunge în rai şi voi primi

fericirea veşnică!

- Eşti în rai, eşti binevenit, dar trebuie să mănânci din merindele

tale: să trăieşti fericirea pe care ai adus-o de pe Pământ.

- Nu este corect: pe Pământ n-aş putea zice că am fost fericit…

- Ne pare rău…

- Şi nu se poate să primesc aici fericirea?

- Ne pare rău: nu.

- De ce nu?

- Fiindcă aşa e regula.

- Care regulă?

- Cea instituită de Dumnezeu Tatăl.

- Nu pot să cred că Tatăl este atât de crud!

- Păi nu e crud.

- Nu e?

- Nu.

- Dar cum aşa?

- Tatăl a instituit următoarea regulă: fiecare trebuie să-şi

construiască propria sa fericire.

- Cum adică?

- Simplu: aşa cum un culturist îşi clădeşte muşchii, tot aşa cel care

caută fericirea, trebuie s-o construiască singur.

- Nu mi se pare corect!

- Treaba ta.

- Totuşi, ce pot face acum?

- Poţi să te duci înapoi, deoarece corpul tău se află încă în stadiul

morţii clinice.

- Bine, şi ce fac dacă merg înapoi?

- Exersezi fericirea.

- Exersez fericirea? Şi cum fac asta?

- Trebuie să găseşti propriile tale metode. Cei mai mulţi încearcă

prin iubire. Poţi să-ţi îndrepţi iubirea spre Sfânta Treime şi spre

apropele tău.

- Îţi pot explica prin funcţionarea inimii biologice. Îţi aminteşti

probabil că inima pompează sânge în trei

direcţii: are un circuit care alimentează

partea corpului care se află mai jos de

inimă, un al doilea circuit care irigă tot ce se

află mai sus decât inima, şi un al treilea

circuit prin care trimite sânge în propriile

sale ţesuturi.

Vezi, funcţionarea inimii este simbolul modului în care este

indicat să-ţi administrezi iubirea.

Circuitul de jos nu este altceva decât

iubirea direcţionată spre oameni.

Circuitul de sus este simbolul iubirii prin

care poţi comunica cu Dumnezeu, cu

Maica Domnului şi toti Sfinţii. Iar cel deal

treilea circuit, cel prin care inima asigură energia necesară

propriei sale funcţionări, pentru mântuirea sufletului tău.

Când ajungi să conştientizezi razele iubirii care ies din inima

ta, poţi să redirecţionezi o parte din ele spre tine însuţi. Este

indicat să păstrezi proporţiile definite de inima ta biologică. Prin

circuitul mare, cel care porneşte spre partea de jos a corpului,

trimiţi iubire spre toţi ceilalţi. Prin circuitul mic, cel care porneşte

în sus, comunici cu Dumnezeu cu Sfinţii îngeri, cu Sfinţii

arhangheli, cu heruvimii, serafimii, şi aşa mai departe.

Fii sigur că vei primi de la ei mai mult decât reuşeşti să le oferi tu

lor. Şi ai dreptul şi la cel de-al treilea circuit, ca să poţi funcţiona

şi tu…

- Oh, ce simplu e!

- Da, e simplu ca bună ziua!

- Şi ce-mi mai recomandaţi, ce să fac când ajung jos?

- Caută să identifici ce anume îţi produce bucurii reale. Caută să

lărgeşti această lista. Bine, îţi recomand să te menţii în limita

bunului simţ. Dacă o depăşeşti, rişti să-ţi strici fericirea. Şi

exersează cele trei tipuri de iubire, cele trei circuite ale inimii.

Şi încă un lucru: spune „Te iubesc“ cât mai des, dar întotdeauna

din toată inima.

- Deja mă simt fericit!

- Mă bucur pentru tine! Însă totuşi m-aş bucura dacă te-ai duce

înapoi şi ai exersa acolo jos, ca să vii aici sus, întărit în credinţa şi

plin de iubire când îţi vine rândul.

- Vă mulţumesc - mă simt atât de fericit!

- Fericirea ta e şi fericirea mea şi îţi mulţumesc pentru că mi-o dai

- încheie Judecătorul.

Sufletul dezîntrupat se umplu de încredere în viitor şi plonja înapoi în

corpul său aflat pe cearşaful alb al clinicii de reanimare. Aparatele

electrice conectate la corpul său începuseră

să semnalizeze reapariţia vieţii. Încet, se

auzi un oftat, ca o adiere de vânt. Tiptiltiptil,

inima începea să bată.

Electrocardiograma desena o curbă tot mai

armonioasă. Ochii pacientului încă nu se

deschiseseră, dar pe faţa lui se aşternu o

linişte divină. Doctorii răsuflaseră uşuraţi. Se gândiseră la marea

minune: viaţa. Un pacient reîntors din înalt valora pentru ei cât un

nou-născut.

- Tipul, mai mult ca sigur a învăţat ceva, acolo Sus - zise unul

dintre doctori.

- Pai da… nu cred ca s-a întors datorită electroşocului, că îmi

pierdusem încrederea în el, la un moment dat – adăugă un alt

doctor.

Crucea creștinilor

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

În copilărie pe strada mea era o cruce veche din lemn, destul de meticulos sculptată. Timpul i-a șters cu palmele-i zbârcite literele crestate pe care nimeni nu le mai putea desluși. Totuși, crucea veche era icoana bătrânilor mei. Când o priveau, de fapt ea îi privea. Și-n liniște de isihie le grăia pe limba ce numai purtătorii de golgote o pot înțelege…
Icoane sunt multe. Ele sunt povești pe care ni le spune lumea de sus, spunea eseistul Christi Crăciun. Zugrăvesc nu doar chipuri, ci și destine. Mereu diferite. Crucea e singură. Mai mult. Ea e icoana ce rămâne pretutindeni neschimbată. Ea schimbă, dar nu se schimbă.
Icoanele vorbesc celor care nu au urechi. Celor ce nu vor să audă. Crucea vorbește celor ce nu vor să vadă! Când o privești, pe ea atârnă lumea spre care noi trebuie să urcăm. Prin Golgota. Dar ca s-o urci întâi trebuie să-ngenuchezi! Să te faci plan înclinat, aeroport pe care să alunece Duhul coborât din înalt.
Crucea e o busolă a sufletului. Sub ea nu te pierzi, cu ea nu te poți rătăci. Verticala ei te urcă mereu spre Tatăl, orizontala ei te-ndrumă spre semeni. Sub Cruce, nimeni nu e singur!
Crucea nu e estetică, ci etică. Frumosul se poartă la gât, dar bunătatea tronează în inimi! Când privești crucea nu poți decât să o admiri. Sau să o critici. Dar cine poate vreodată să șteargă măcar o picătură din sângele ei!
De ceva timp am văzut cum crucea veche de pe strada mea a dispărut! Cineva a vrut să reducă la tăcere cea mai grăitoare icoană din lume! Paler zicea că se teme mai mult de absența lui Dumnezeu. Am spus bisericii că de acum înainte noi trebuie să fim și cruci și icoane! Cine nu duce o cruce deja a murit. Iar moartea nu vine odată cu bătrânețea, ci cu uitarea, ca să-l citez pe Garcia Marquez.
Arătați lumii că nu ați murit! Simbolul iubirii nu e inima, ci Crucea!
Iisus cu voi !

Preot Dani Marius Sfart