BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Troparul Acoperământului Maicii Domnului, glasul al 4-lea:
Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu şi căutând către Preacinstită Icoana ta, cu umilinţă grăim: acoperă-ne pe noi cu Cinstitul tău Acoperământ şi ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Deschide-voi gura mea şi se va umple de Duhul şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maici. Şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cu cetele sfinţilor îngeri, cu soboarele proorocilor şi ale Apostolilor, întru mare slavă, ca o Maică a lui Dumnezeu intrând astăzi în Biserică, te rogi pentru creştini, izbăvind de ispite şi de necazuri pe toţi şi îi acoperi cu mila ta.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Moise te-a numit Cort şi Toiag al lui Aaron; că tu ai înflorit pe Hristos, Pomul vieţii, către Care, având îndrăznire, roagă-te pentru noi cei ce te cinstim pe tine, Împărăteasă, să ne izbăvească de tot răul; ca să slăvim praznicul Acoperământului tău.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Nu precum înaintea Chivotului, de demult adunând David dansuri, saltă; ci, mai ales acum, cu cetele sfinţilor, înaintea ta alergând în Biserică, credincioşii, închinându-ne, strigăm: roagă-te pentru poporul cel ce te cinsteşte! Ca, slăvind, cu cinste să prăznuim Acoperământul tău.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Te laudă Născătoare de Dumnezeu Cetele îngereşti şi te măresc patriarhii cu arhiereii, alergând înaintea feţei tale în Biserică. Deci, precum atunci Sfântul Andrei te-a văzut, rugându-te pentru noi păcătoşii către Dumnezeu, aşa şi acum roagă-te să miluiască pe poporul cel ce slăveşte praznicul Acoperământului tău.
Catavasia:
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i întru Dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce ai Răsărit pe Spicul Cel Dumnezeiesc cu adevărat, ca o Holdă Nearată; Bucură-te, Masa cea Însufleţită, care ai încăput Pâinea vieţii; Bucură-te Stăpână, care eşti Izvorul Apei vieţii Cel Nedeşertat.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Robii tăi, Stăpână, în Biserica ta cu credinţă înainte stând, aşteptăm milele tale; cercetează smerenia noastră şi apără, cu Sfântul tău Acoperământ, pe întregul popor de toată răutatea.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ghedeon mai înainte Lână te-a închipuit; că spre tine ca o Rouă Hristos Dumnezeu S-a pogorât. Către Care, Născătoare de Dumnezeu, roagă-te, ca să dea poporului nostru biruinţă asupra vrăjmaşilor şi ca pe madianiţi surpându-i, să preamărească Sfântul tău praznic.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce eşti mult numită Fecioară, de prooroci mai înainte închipuită cu cinste, de aceia care acum cu îngerii îţi slujesc; cu dânşii pentru noi către Dumnezeu te roagă ca, bucurându-ne toţi luminat, să prăznuim ziua Sfântului tău Acoperământ.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Mai mult decât razele soarelui, luminezi cu omoforul tău, cel ce străluceşte, Biserica şi poporul şi goneşti întunericul păcatelor noastre cu cercetarea ta, Născătoare de Dumnezeu, rugându-te pentru noi Fiului tău şi Dumnezeului nostru.
Catavasia:
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Nor Uşor a venit Iisus Cel mai presus de Dumnezeire, prin Palmă Curată şi a mântuit pe cei ce strigă: Mărire, Hristoase, Puterii Tale!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
În glasuri de cântări, Fecioară, strigăm ţie, Ceea ce eşti cu totul Lăudată: Bucură-te, Munte gras şi închegat cu Duhul; Bucură-te, Sfeşnic şi Năstrapa care porţi Mana, Ce îndulceşte simţurile tuturor credincioşilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Mai mult decât Chivotul lui Aaron, pe tine, toată, Dumnezeu te-a sfinţit cu Duhul Sfânt, Născătoare de Dumnezeu şi îngerilor a poruncit să slujească ţie. Cu care roagă-te pentru cetate şi pentru popoarele care măresc cinstitul tău praznic.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Vino acum cu Slavă multă, în Biserica ta, Născătoare de Dumnezeu, cu soboarele tuturor sfinţilor, precum te-a văzut în văzduh oarecând Sfântul Andrei, rugându-te pentru creştini şi ne dăruieşte nouă mila ta.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Întăreşte, Stăpână, pe poporul nostru, cel ce te cinsteşte pe tine, contra vrăjmaşilor celor potrivnici, ca pe David asupra lui Goliat; ca, veselindu-ne, să strigăm ţie: Bucură-te Acoperământul cel Sfânt şi Apărarea ţării noastre!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
La tine, Doamnă, cădem cu credinţă şi închinându-ne, cu mulţumită îţi strigăm: Bucură-te, Fecioară de Dumnezeu Dăruită, Acoperământul şi Îngrădirea noastră şi Ajutătoarea celor ce sunt în primejdii; miluieşte-ne pe noi, cei ce scăpăm la tine, căci spre tine nădăjduim.
Catavasie:
Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc al Întrupării Tale, celei de sus, celei din Fecioară, proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta, că tu, Fecioară Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pat te-a închipuit de demult Solomon şi Cămară a Cerescului Împărat, Înconjurată de Serafimi, care pentru tine s-a zis aceasta Născătoare de Dumnezeu. Drept aceea, acum te rugăm, Maica lui Dumnezeu cea Preasfântă: acoperă-ne pe noi de toate primejdiile.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ţie mai marii îngerilor şi cinstiţii prooroci cu Apostolii, ca Una care eşti Maică a lui Dumnezeu, cu cinste îţi slujesc, văzându-te aducând rugăciuni pentru lume şi cererile tale le ascultă Domnul. Miluieş-te cetatea şi poporul, care nădăjduiesc spre tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Marele între prooroci, Isaia a proorocit de tine, că pe Dumnezeu vei naşte fără de ispită de nuntă; şi tu, Preacurată Marie, te-ai făcut mai Sfântă decât toţi, că pe Dumnezeu în pântece şi pe mâini L-ai purtat. Căruia pentru noi roagă-te, umbrind cu Acoperământul tău pe cei ce cu credinţă te mărim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cu duhovniceşti aripi zburând tainic soboarele sfinţilor, au venit să-ţi slujească ţie Născătoare de Dumnezeu, văzându-te pe norul cel uşor al măririi, rugându-te Mântuitorului Hristos să dea biruinţă poporului asupra celor ce se oştesc împotriva noastră.
Catavasia:
Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, mărind pe Hristos, Cel Ce S-a născut dintr-însa.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preoţii cei de Dumnezeu înţelepţiţi, stând înainte în Biserica ta, cu poporul cel binecredincios, aşteaptă milele tale Născătoare de Dumnezeu. Schimbă spre bucurie întristarea noastră, tu care ai născut Bucuria Ce a iertat păcatele tuturor oamenilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ţie tot pământul îţi aduce daruri ca Împărătesei Maicii lui Dumnezeu; împăraţii şi domnii ţi se închină şi toate popoarele se veselesc, apăraţi fiind de toată răutatea cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Munte Mare te-a însemnat Daniel mai înainte, că din tine fără de sămânţă S-a Născut Hristos, a risipit toată înşelăciunea diavolească şi a umplut tot pământul de credinţa Sa; către Care roagă-te, Născătoare de Dumnezeu, pentru noi, cei ce cinstim praznicul Acoperământului tău.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Îngerescul glas strigă ţie Preacurată: Bucură-te, Scaunul lui Dumnezeu, pe care Iezechiel a văzut pe Domnul, întru asemănare omenească purtat de Heruvimi. Cu care roagă-te pentru noi, Născătoare de Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Catavasie:
Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce s-a născut dintr-însa.
CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…
Fecioara astăzi, înainte stă în Biserică şi cu cetele sfinţilor, nevăzut se roagă lui Dumnezeu, îngerii cu ierarhii se închină şi Apostolii cu proorocii dănţuiesc; că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu pe Dumnezeu Cel mai înainte de veci.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Neînsemnată de mulţi prooroci şi neştiută ai fost, Fecioară, de îngerii cereşti, care slujesc lui Dumnezeu; iar acum toţi te ştim, Născătoare de Dumnezeu şi toţi simţim nevoie de ajutorul şi de sprijinul tău, Ceea ce eşti Binecuvântată.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Munte eşti închegat cu Duhul, pe care l-a văzut Avacum şi izvorăşti credincioşilor dulceaţă de vindecări, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; vindecă-ne şi pe noi, cei ce strigăm Fiului tău: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cel Ce a plecat cerurile şi întru tine, Fecioară, S-a Sălăşluit, acum caută spre rugăciunea ta, Născătoare de Dumnezeu, Curată şi împlineşte cererea ta împărătească; Acestuia pentru noi cu osârdie roagă-te, căci spre tine nădăjduim, Ceea ce eşti Binecuvântată.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Făcătorule şi Mântuitorule al nostru, Hristoase Dumnezeule, primeşte rugăciunea Maicii Tale pe care o aduce Ţie pentru noi, păcătoşii; ca, bucurându-ne, să strigăm: Prealăudate Doamne al părinţilor noştri şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Catavasia:
N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întu toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cu cetele îngerilor, Stăpână, cu cinstiţii şi măriţii prooroci, cu Apostolii şi cu sfinţii mucenici şi cu arhiereii, te rogi lui Dumnezeu pentru noi păcătoşii, care slăvim în pământul nostru praznicul Acoperământului tău.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Surpă mândria, întărâtările şi sfaturile celor nedrepţi; pe cei ce încep războaie pierde-i, o, Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă cu totul Cinstită! Înalţă fruntea evlaviosului nostru popor, ca, slăvind praznicul tău, Preacurată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, să cântăm: pe Domnul lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cu gura şi cu sufletul, cu inimile arzând, aducându-ţi cântare cu credinţă ne închinăm Precuratului tău Omofor, Maica lui Dumnezeu, Preabinecuvântată; miluieşte-ne pe noi, cei ce ne rugăm ţie: pe Domnul Îl cântăm şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
De multe păcate fiind îngreunat, nu mă pricep să scriu după vrednicie laude Acoperământului tău, Născătoare de Dumnezeu; ci tu, o, Maică a lui Dumnezeu, înfrumuseţează-ţi praznicul tău cu minuni, ca, toţi bucurându-ne, să cântăm pe Domnul şi să-L preaînălţăm întu toţi vecii.
Catavasie:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Tot neamul pământesc să salte, cu Duhul fiind luminat şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfinţita prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Înalte Împărate, Cel Ce şezi împreună cu Tatăl şi eşti Cântat de Serafimi, caută spre rugăciunea cea de Maică, care Ţi se aduce pentru noi şi curăţeşte păcatele noastre. Mântuieşte ţara noastră şi pe popor îl înmulţeşte; dăruieşte poporului sănătate trupului şi biruinţă asupra vrăjmaşilor, pentru rugăciunile Maicii Tale care Te-a născut.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Îngerescul glas îţi strigă ţie, Fecioară de Dumnezeu Aleasă: Bucură-te, Ceea ce pe Adam iarăşi l-ai adus în Rai; Bucură-te, Ceea ce alungi demonii cu numele tău; Bucură-te, Nădejdea creştinilor; Bucură-te, Sfinţirea sufletelor; Bucură-te, Păzitoarea neamului nostru.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pomeneşte-ne pe noi întru rugăciunile tale, Doamnă Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim pentru mulţimea păcatelor noastre. Acoperă-ne pe noi de toată răutatea şi de cumplitele ispite; căci spre tine nădăjduim şi cinstind praznicul Acoperământului tău, pe tine te mărim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Dar ai luat, ca o Maică a lui Dumnezeu, a vindeca neputinţa tuturor creştinilor, a-i izbăvi din primejdii, a le ierta păcatele, a-i mântui din robie şi de toate nevoile. Nu ne trece cu vederea, dar, nici pe noi, Doamnă; că ştii cele ce ne trebuie, spre sănătatea trupurilor şi mântuirea sufletelor.
Catavasie:
Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.
SEDELNA, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună…
Ceea ce eşti Folositoare Caldă şi Nebiruită, Nădejdea cea Încredinţată şi Neruşinată, Zidule, Acoperământul şi Limanul celor ce năzuiesc spre tine, pururea Fecioară Curată, roagă, cu îngerii, pe Fiul tău şi Dumnezeu, să dea lumii împăcare, mântuire şi mare milă.