BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Se spune ca, odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mâncase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic îl topea cu razele sale de foc. În afara de întinderea nesfârsita de nisip dogoritor, nu se vedea decât urmele omului, urmele pasilor sai.
Deodata însa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si când mai era cineva, o persoana ce mergea o data cu ea si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:
- De ce sunt patru urme pe nisip, când eu sunt singur? Cine esti si de ce nu te vad?
Dar o voce i-a raspuns:
- Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!
Omul a cazut în genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a îndurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum v-a reusi. Si a mers, a mers, pâna când într-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut în genunchi a privit în spate si...ce i-a fost dat sa vada? Pe nisip, nu se vedeau decât urmele pasilor sai.
- Doamne, a spus omul îndurerat, de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decât doua urme în nisip?
Dar aceeasi voce i-a raspuns cu blândete:
- Pentru ca, pâna acum, Eu te-am dus în brate.
Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, încins de lumina soarelui, cazuse în nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, în timpul somnului fusese gasit de o caravana. Câtiva negustori îl ridicasera si îl stropira cu apa. Atunci când a simtit apa rece pe fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau.
- Binecuvântat sa fie Domnul! - a strigat omul. Cum m-ati gasit?
- Am vazut niste urme în nisip, si ne-am dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau într-adevar urmele tale.
- Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, care S-a îndurat de suferinta mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.
Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se îngrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta mereu sa îi ajute. Ei uita de cele sfinte si de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de ei. Ferice de aceia care vad ca toate - sanatatea, puterea de munca, fericirea tin de Dumnezeu si ca doar prin puterea Lui putem fi mântuiti. Ferice de aceia care au mereu încredere în ajutorul Domnului.
Se spune ca, odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mâncase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic îl topea cu razele sale de foc. În afara de întinderea nesfârsita de nisip dogoritor, nu se vedea decât urmele omului, urmele pasilor sai.
Deodata însa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si când mai era cineva, o persoana ce mergea o data cu ea si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:
- De ce sunt patru urme pe nisip, când eu sunt singur? Cine esti si de ce nu te vad?
Dar o voce i-a raspuns:
- Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!
Omul a cazut în genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a îndurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum v-a reusi. Si a mers, a mers, pâna când într-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut în genunchi a privit în spate si...ce i-a fost dat sa vada? Pe nisip, nu se vedeau decât urmele pasilor sai.
- Doamne, a spus omul îndurerat, de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decât doua urme în nisip?
Dar aceeasi voce i-a raspuns cu blândete:
- Pentru ca, pâna acum, Eu te-am dus în brate.
Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, încins de lumina soarelui, cazuse în nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, în timpul somnului fusese gasit de o caravana. Câtiva negustori îl ridicasera si îl stropira cu apa. Atunci când a simtit apa rece pe fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau.
- Binecuvântat sa fie Domnul! - a strigat omul. Cum m-ati gasit?
- Am vazut niste urme în nisip, si ne-am dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau într-adevar urmele tale.
- Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, care S-a îndurat de suferinta mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.
Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se îngrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta mereu sa îi ajute. Ei uita de cele sfinte si de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de ei. Ferice de aceia care vad ca toate - sanatatea, puterea de munca, fericirea tin de Dumnezeu si ca doar prin puterea Lui putem fi mântuiti. Ferice de aceia care au mereu încredere în ajutorul Domnului.
