Povestea Oanei M., fostă dependentă de droguri
Orice creştin ştie că Bunul Dumnezeu ne iubeşte necondiţionat foarte mult şi că toate ispitele şi necazurile sunt menite să ne încerce şi să ne sporească credinţa. Din păcate, trăim într-o lume în care majoritatea tinerilor, argumentând o aşa-zisă libertate, se cufundă tot mai mult în mocirla unor patimi din care nu vor sub nici un chip să iasă. Sunt însă şi tineri care răspund chemării lui Hristos şi apucă cu putere mâna pe care Mântuitorul ne-o întinde tuturor. Oana M. este o femeie care a gustat din plin tot ceea ce societatea i-a oferit şi a încercat tot ceea ce în ochii tinerilor de azi pare „cool”: nopţi petrecute în cluburi şi discoteci, desfrânare şi adulter, tutun, băutură şi droguri. Însă când L-a cunoscut pe Hristos, s-a umplut de dragostea Lui şi cu puterea primită de la Dumnezeu a ieşit la Lumină.
- Oana, cum ai început să consumi droguri?
- Locuiam în Miami, eram măritată cu un fost sportiv de performanţă, avem o casă de iarnă şi o situaţie materială bună. Aveam o gaşcă de fete şi de băieţi, şi eram preocupaţi doar de odihnă, aranjatul în oglindă, ieşitul la cluburi şi în discoteci – în general, de tot ceea ce însemna distracţie. Atunci am luat pentru prima oară ecstasy, apoi cocaină şi marihuana.
- Să înţeleg că prietenii au fost cei care te-au determinat?
- Nu neapărat! Eu am fost o persoană care mi-am dorit acest lucru. Sigur că am nimerit într-un grup de prieteni care consumau droguri, dar înainte de asta obişnuiam să ies şi să beau, să fumez. M-am apucat de fumat de la vârsta de 15 ani şi m-am lăsat după ce l-am cunoscut pe Dumnezeu, la o vârstă trecută de 30 ani. Când am luat prima pastilă, am crezut că L-am găsit pe Dumnezeu!
- Dar era un fals Dumnezeu!
- Da. Și acum când vreau să-mi imaginez cum este Raiul, acolo unde nu este oboseală, nu este plictiseală (plictiseala era unul dintre inamicii mei acolo în Miami – pentru că, nefăcând nimic, mă plictiseam foarte repede!), fără răutate, mă gândesc la pastilă şi îmi zic: „Dacă diavolul, care este numai răutate şi este tatăl minciunii, poate să te facă să simţi acele stări pe care le trăiam, îmi închipui cum este să trăieşti printre sfinţi în Împărăţia lui Dumnezeu!”
Am luat câţiva ani pastile şi ajunsesem să trăiesc numai pentru ele. Aşteptam cu nerăbdare sfârşitul de săptămână – asta fiindcă acele droguri le luam numai în week-end pentru că nu le puteam consuma oricum, singură. Trebuia să fie muzică, atmosferă! Atunci mă distram extraordinar. Nu dormeam nopţi în şir, mă simţeam cea mai frumoasă; cum găseam o oglindă. nu mă mai despărţeam de ea! Aşa au trecut doi ani. Îmi doream foarte mult să consum heroină, mi se părea foarte şic. Eram fascinată de modelele acelea slabe, care consumau heroină, şi vroiam să arăt ca ele – era cumva la modă prin anii 1990 să se consume heroină. Pe de altă parte, mă uitam la filme şi eram îndrăgostită de unii din actorii dependenţi de heroină. Deşi cei din jur insistau să nu mă apuc de heroină, eram foarte sigură pe mine că nimic rău nu mi se poate întâmpla, că pot controla situaţia. Practic, heroină am început să consum când am revenit în România şi am continuat aceeaşi viaţă. Am cunoscut un băiat, Mircea, cu care am avut o relaţie extraconjugală şi cu care ulterior m-am căsătorit. Mircea consuma heroină, şi am început şi eu cu heroina.
- Cum te simţeai când consumai?
- Atunci spuneam că este ceva foarte frumos. Heroina este un drog foarte ciudat, care te face să nu-ţi mai doreşti altceva. După anumite droguri excitante (cocaină, ecstasy), nu mai puteam dormi. Aveam insomnii. Insomnia este unul dintre simptomele cele mai rele de care se izbesc consumatorii de droguri, pentru că este îngrozitor să fii obosit şi să nu poţi dormi! În momentul în care îţi faci heroină eşti liniştit, căci heroina este un fel de antidot. În câteva luni, practic, am devenit dependentă de heroină, fiindcă nu consumam heroină doar după acele droguri excitante, ci mă injectam şi cu alte ocazii. Mă injectam cu heroină şi nu îmi mai trebuia nimic altceva! Stăteam liniştită, nici măcar în cluburi nu mai mergeam. Simţeam o stare de bine independent de ceea ce se întâmpla în jur, independent de locul în care mă aflam.
- Dar această stare de bine nu era de la Dumnezeu.
- Da, da. Cred că diavolul, prin acest drog, care te face să te simţi bine, vrea să-l imite pe Dumnezeu…
- Povesteşte-ne despre momentul întâlnirii cu Dumnezeu.
- Dumnezeu mi-a întins mâna. Eram după cinci ani de dependenţă, din care nu credeam că o să-mi mai revin vreodată. Eu, care eram foarte mândră, mă consideram buricul pământului, ajunsesem să-mi doresc să fiu într-un cărucior cu rotile, să nu mai am picioare – doar să nu mai simt ceea ce simţeam! La început aveam multe concepţii greşite, mă gândeam că toţi oamenii se mântuiesc, că oricum o să fie mai bine după moarte. Credeam că după ce mori te transformi într-o „zână perfectă”! Însă în momentul în care am început să mă tem de moarte am luat lucrurile în serios. Îmi imaginam un subsol în care picură apă tot timpul şi este igrasie. Cam aşa era şi în sufletul meu. Mă gândeam: „Dacă mor şi rămân aşa?” Acesta a fost primul lucru care m-a zguduit. Doream să mă las, dar nu puteam. Am păstrat relaţia cu primul meu soţ, Dan, care niciodată nu s-a drogat. Dan este un om foarte bun, m-a ajutat tot timpul. Când îi spuneam că vreau să mă sinucid, mă chema pe unde era el şi părăseam ţara pentru câteva săptămâni. Însă, când reveneam, o luam de la capăt, nu rezistam. Anturajul mă făcea să merg pe acea cale greşită.
- Și cum s-a produs ruptura?
- Dumnezeu mi-a ajutat foarte mult. A fost dintr-o dată. Am plecat pur şi simplu de la o petrecere de la mare! Și nu m-am mai întors niciodată la soţul meu de-al doilea, Mircea, deşi eram căsătoriţi doar de câteva luni, nici la grupul din care făceam parte. Cred că această decizie a mea a fost şi ca rezultat al rugăciunilor adresate Sfintei Filofteia. În urmă cu două luni, în drum spre Lacul Bâlea, eu şi prietenii mei ne-am oprit la Curtea de Argeş, la catedrală. Eu nu ştiam atunci cui mă închin. Am văzut că este lume care stă la coadă, şi m-am închinat şi eu. M-am rugat să mă las de droguri, pentru că era gândul care mă măcina permanent – cum să fac să mă las. Eram panicată, ajunsesem la o anumită vârstă, am constatat că frumuseţea mi se duce, nu ştiam să fac nimic! Și m-am rugat Sfintei Filofteia să mă ajute. Atunci a fost prima dată în viaţa mea când am avut voinţă. Am părăsit grupul în care eram, am luat trenul şi m-am dus la bunica mea. Cred că Sfânta m-a ajutat. Nu pot spune ce s-a întâmplat cu mine, pentru că eram destul de dependentă de acea gaşcă. De la bunica mea, am plecat împreună cu o vecină în drumeţie, însă am ajuns din întâmplare la o mănăstire, la un părinte bătrân şi foarte înţelepţit de Dumnezeu, părintele Ioan. La acea mănăstire am aprins lumânări pentru copiii avortaţi, pentru că scria acolo „vii”, „morţi” şi „copii avortaţi”. Eu, care făcusem avorturi fără să am deloc mustrări de conştiinţă, am aprins lumânări şi îmi părea rău pentru prima oară! Și m-am rugat din tot sufletul la Dumnezeu să mă ajute: „Doamne, ajută-mă, că eu nu mai ştiu ce să mai fac cu mine! Nu mai am încredere în mine! Nu ştiu cum de am ajuns aşa! Te rog, fă ceva!”. Ulterior am revenit la Mircea, iar ruptura defintivă s-a produs la mare.
- Se ştie că lupta de abandonare a drogurilor este foarte dură. Cum a fost în cazul tău?
- Totul a fost de la Dumnezeu. Dumnezeu a făcut o minune cu mine, pentru că în primele şase luni, cele mai grele luni pentru un dependent care vrea să se lase, Mi-a tăiat orice posibilitate de a mă conecta din nou la acel grup. De câte ori ne căutam unul pe altul, eu şi soţul meu, nu reuşeam să luăm legătura. Probabil că, dacă aş fi vorbit cu el vreo două minute, ne-am fi împăcat. Ulterior am plecat din ţară şi, când am revenit, m-am implicat în alte activităţi – aşa au trecut cele şase luni. Nu aveam casă, pentru că cea pe care o avusesem de la primul soţ am vândut-o şi am cheltuit banii în America încercând să mă las de droguri, însă fără nici un rezultat. Aşa că am închiriat o casă. Însă nu puteam să dorm, aveam insomnii şi îmi era foarte frică în această casă. Am întrebat agentul imobiliar prin intermediul căruia am închiriat casa dacă cunoaşte un preot, care să vină să-mi facă sfeştanie. Și mi-a recomandat un părinte care avea să-mi devină duhovnic. Părintele a venit şi a văzut la mine nişte cursuri de yoga – în acea perioadă cochetam şi cu yoga. Părintele mi-a spus că nu este bine să practic yoga şi mi-a vorbit despre Dumnezeu. Eu îl contraziceam, îi spuneam că dâsul trăieşte din cărţi, că suntem în secolul al XXI-lea şi că astăzi nu mai sunt oameni ca cei despre îmi vorbea. Însă părintele mi-a răspuns că există oameni deosebiţi, dar nu-i cunosc pentru că nu mă învârt printre ei. Mi-a mai spus că trebuie să mă spovedesc şi mi-a lăsat un îndrumar de spovedanie. L-am citit, însă râzând şi necrezând că păcatele scrise acolo sunt cu adevărat păcate! Din această cauză a durat vreo două luni până să mă duc să mă spovedesc. Nu puteam pricepe pe atunci cum poate fi un păcat faptul de a avea o relaţie cu bărbat, dacă eu nu eram căsătorită. Deoarece mă simţeam singură şi necăjită, am luat cartea, mi-am notat toate păcatele şi am mers la spovedit. Aşa a început să se schimbe viaţa mea. Părintele m-a trimis la Sfântul Maslu. La Sfânta Liturghie nu prea ajungeam, deoarece la început vroiam să ies sâmbătă în oraş şi nu mă puteam trezi dimineaţa. Dar părintele a fost foarte înţelegător. Am fost la Sfântul Maslu vreo jumătate de an, apoi am început să merg şi la Sfânta Liturghie. Acum nu aş mai putea trăi fără Sfânta Liturghie! De când mi-a spus părintele să nu mai lipsesc de la Sfânta Liturghie şi am înţeles ce înseamnă, n-am lipsit niciodată, cu excepţia cazurilor când am fost plecată din ţară. Sfânta Liturghie este ca o funie de care mă ţin, căci n-aş vrea să mai cad să ajung de unde am plecat!
- Este esenţial suportul duhovnicului?
- Da! Tot părintele m-a ajutat să scap de păcatul desfrânării. Am avut câteva relaţii, dar, tot spovedindu-mă, părintele mi-a zis să încetez să mai fac acest păcat – şi am renunţat. Acum, nefiind căsătorită, nu aş putea să mai am o relaţie trupească cu un bărbat. Prietenii, chiar şi cei din familie mă credeau nebună, îmi ziceau că am trecut dintr-o extremă la alta, că din cauza drogurilor am ajuns habotnică. Însă nu m-a deranjat părerea lor. În plus, îl aveam pe părintele, în care aveam şi am foarte mare încredere! Îl întrebam toate neclarităţile mele, iar sfinţia sa mi le explica foarte frumos şi mă linişteam. M-am apucat să citesc şi vieţi de sfinţi – şi am descoperit şi intelectuali şi desfrânaţi şi oameni simpli care au devenit sfinţi.
- Te-au ajutat mult şi sfinţii?
- M-au întărit sfinţii. În momentul în care am văzut sfinţi care la început au dus o viaţă foarte păcătoasă şi pe urmă şi-au schimbat-o compet, desigur că m-am întărit! Spunea un părinte că sfinţii sunt ca o galerie într-un stadion, tu alergi şi ei îţi fac galerie de pe margine.
- În afara părintelui tău duhovnic, înţeleg că te-a susţinut şi părintele Ioan, cel pe care l-ai întâlnit atunci la mănăstire…
- Da. Ţin foarte mult pe părintele Ioan. Mă apucasem să fac teologia, dar am mers numai un an la facultate. Părintele Ioan mi-a zis că nu sunt realistă, teologia nu este pentru mine; să mă las de teologie şi să fac medicina. La început m-am speriat. Însă m-am consultat şi cu duhovnicul, şi mi-a spus să fac ascultare de părintele Ioan. Acum sunt în anul IV la medicină. La început mi-a fost destul de greu. Toţi colegii mei sunt mult mai tineri decât mine şi foarte competitivi. Mie nu-mi plăcea să fiu obligată să fac ceva anume, îmi plăcea să fac doar ce vreau eu. Aşa că îmi părea imposibil să continui. Dar, atunci când faci ascultare, nimic nu este cu neputinţă! De aceea este foarte important să-i asculţi pe oamenii lui Dumnezeu.
- Se vede ce minunat au lucrat Sfintele Taine în tine. Oana, crezi că ai putea trăi fără spovedanie?
- Categoric, nu. Fără duhovnic şi fără spovedanie eşti mort. Nu ai nici o şansă – nu numai ca fost drogat, dar nici ca om normal. Duhovnicul este ca o cârmă în viaţă, este omul prin care Dumnezeu îţi spune ce vrea de la tine. Și nu te lasă să mergi pe un drum greşit. Și tu poţi avea diferite idei şi păreri că ar vrea Dumnezeu un anumit lucru de la tine, dar acestea trebuie mărturisite ca nu cumva să fie de la Cel rău. Odată am fost la părintele şi i-am zis că înainte eram foarte păcătoasă, făceam tot felul de păcate şi nu mă mustra deloc conştiinţa. Acum conştiinţa nu-mi dă pace. Parcă e cineva permanent în spatele meu, care mereu mă judecă. Și mi-a explicat că acesta este îngerul meu păzitor. Am momente în care mai deschid câte o revistă Vogue şi îmi zic că sunt ruptă de lume, că nu mi-am mai cumpărat de mult ceva, că nu am mai călătorit şi că m-am prostit de când am venit în România. Dar această stare mă ţine până când îmi fac canonul. Și atunci mă apucă râsul, pentru că îmi dau seama că nu sunt gândurile mele!
- Ţi s-a întâmplat vreodată să mai cazi în consumul de droguri?
- Nu vreau să mă mai întorc unde am fost înainte, pentru că înainte am fost în iad! Recunosc că a fost o perioadă în care am mai fumat câte o ţigară de marijuana, pentru că am o prietenă măritată cu un băiat din fosta gaşcă. Asta până când duhovnicul mi-a spus că nu am voie să mai fac asta, să mă las, că este mare păcat. Însă mai am vise urâte că mă droghez sau că vreau să mă droghez, dar nu găsesc marfa…
- Dumnezeu ne iubeşte pe toţi. Cum simţi acum dragostea lui Dumnezeu, după experienţele prin care ai trecut?
- Dacă nu mă iubea Dumnezeu, eram în iad acum – la propriu. Pentru că puteam să fiu moartă. Odată chiar am trecut prin moarte clinică, din cauza unei supradoze, şi Dumnezeu m-a salvat. Spre Dumnezeu trebuie să păşeşti puţin şi El, Preamilostivul, te primeşte. Este o carte: „Dai voinţă, iei putere!”. Și aşa şi este, tu doar trebuie să vrei şi Dumnezeu îţi dă multă putere.
- Crezi că ar fi vreun om care te-ar putea îndepărta de Dumnezeu?
- Nu. Știu că nu este bine să fii sigur pe tine, aşa că mă rog la Dumnezeu să mă apere de orice ispite care m-ar putea îndepărta de El.
- Spuneai la început că erai mândră. Acum mai eşti?
Și acum mă lupt cu mândria. Știu că patimile se ţin în lanţ. De la mândrie vine şi mânia. Sunt un om mânios. Îmi sare ţandăra foarte repede. Sunt ultimul om de fapt! Eu nu ştiu, cum de mă mai rabdă Dumnezeu? În fiecare seară îmi pun această întrebare…
- Ce crezi, cei care se droghează vor să se lase?
- Toţi cei pe care i-am cunoscut vor să scape. Chiar şi fostul meu soţ de-al doilea, Mircea, vrea să scape. Un alt prieten, avocat, se luptă şi el să iasă din asta… Dar fără Dumnezeu nu se poate! Și, dacă reuşeşti fără Dumnezeu, cred că degeaba te laşi de droguri, pentru că mai devreme sau mai târziu vei reveni. Un alt mare pericol este să devii sectant, pentru că la noi, în România, există centre de dezintoxicare cu terapeuţi neoprotestanţi. Te lasă un diavol şi te ia altul, mult mai groaznic! În cazul drogurilor te mustră conştiinţa, dar dacă ajungi sectant devii automat mândru şi nu te mai pocăieşti.
- Ce sfat le dai tuturor celor care îşi doresc din tot sufletul să termine cu drogurile?
- Să nu se bazeze pe ei şi să nu încerce singuri să se lase. Să-şi găsească un duhovnic bun – este obligatoriu. Să facă Paraclisul sau Acatistul Maicii Domnului şi să o roage să le trimită un duhovnic bun. Și Măicuţa Domnului, cu siguranţă, îi va ajuta! Apoi totul o să intre în normal şi nu o să fie aşa greu. În momentul în care m-am lăsat şi după ce l-am cunoscut pe părintele, mă aşteptam să-mi fie foarte greu. Mă gândeam la soldaţii ruşi din tranşee şi îmi spuneam că trebuie să mă întăresc, fiindcă voi trece printr-o perioadă foarte grea. Dar nu a fost aşa. Dumnezeu a luat foarte mult din crucea mea, mi-a dăruit foarte mult.
Oana ne arată că şi cele mai cumplite patimi pot fi biruite prin nădejde şi credinţă puternică în Dumnezeu. Părintele Paisie Aghioritul spune că: „Lupta împotriva patimilor este o mucenicie continuă, dar dulce, pentru păzirea poruncilor, pentru dragostea lui Hristos.” Oana doreşte acum din tot sufletul să-i ajute pe aceia care fiind dependenţi de droguri au senzaţia că nu se mai pot ridica; de aceea, este voluntară la o fundaţie care luptă împotriva drogurilor. Dumnezeu să-i dea putere în ceea ce face, iar pe cei care consumă stupefiante să-i elibereze de această patimă.
Orice creştin ştie că Bunul Dumnezeu ne iubeşte necondiţionat foarte mult şi că toate ispitele şi necazurile sunt menite să ne încerce şi să ne sporească credinţa. Din păcate, trăim într-o lume în care majoritatea tinerilor, argumentând o aşa-zisă libertate, se cufundă tot mai mult în mocirla unor patimi din care nu vor sub nici un chip să iasă. Sunt însă şi tineri care răspund chemării lui Hristos şi apucă cu putere mâna pe care Mântuitorul ne-o întinde tuturor. Oana M. este o femeie care a gustat din plin tot ceea ce societatea i-a oferit şi a încercat tot ceea ce în ochii tinerilor de azi pare „cool”: nopţi petrecute în cluburi şi discoteci, desfrânare şi adulter, tutun, băutură şi droguri. Însă când L-a cunoscut pe Hristos, s-a umplut de dragostea Lui şi cu puterea primită de la Dumnezeu a ieşit la Lumină. - Oana, cum ai început să consumi droguri?
- Locuiam în Miami, eram măritată cu un fost sportiv de performanţă, avem o casă de iarnă şi o situaţie materială bună. Aveam o gaşcă de fete şi de băieţi, şi eram preocupaţi doar de odihnă, aranjatul în oglindă, ieşitul la cluburi şi în discoteci – în general, de tot ceea ce însemna distracţie. Atunci am luat pentru prima oară ecstasy, apoi cocaină şi marihuana.
- Să înţeleg că prietenii au fost cei care te-au determinat?
- Nu neapărat! Eu am fost o persoană care mi-am dorit acest lucru. Sigur că am nimerit într-un grup de prieteni care consumau droguri, dar înainte de asta obişnuiam să ies şi să beau, să fumez. M-am apucat de fumat de la vârsta de 15 ani şi m-am lăsat după ce l-am cunoscut pe Dumnezeu, la o vârstă trecută de 30 ani. Când am luat prima pastilă, am crezut că L-am găsit pe Dumnezeu!
- Dar era un fals Dumnezeu!
- Da. Și acum când vreau să-mi imaginez cum este Raiul, acolo unde nu este oboseală, nu este plictiseală (plictiseala era unul dintre inamicii mei acolo în Miami – pentru că, nefăcând nimic, mă plictiseam foarte repede!), fără răutate, mă gândesc la pastilă şi îmi zic: „Dacă diavolul, care este numai răutate şi este tatăl minciunii, poate să te facă să simţi acele stări pe care le trăiam, îmi închipui cum este să trăieşti printre sfinţi în Împărăţia lui Dumnezeu!”
Am luat câţiva ani pastile şi ajunsesem să trăiesc numai pentru ele. Aşteptam cu nerăbdare sfârşitul de săptămână – asta fiindcă acele droguri le luam numai în week-end pentru că nu le puteam consuma oricum, singură. Trebuia să fie muzică, atmosferă! Atunci mă distram extraordinar. Nu dormeam nopţi în şir, mă simţeam cea mai frumoasă; cum găseam o oglindă. nu mă mai despărţeam de ea! Aşa au trecut doi ani. Îmi doream foarte mult să consum heroină, mi se părea foarte şic. Eram fascinată de modelele acelea slabe, care consumau heroină, şi vroiam să arăt ca ele – era cumva la modă prin anii 1990 să se consume heroină. Pe de altă parte, mă uitam la filme şi eram îndrăgostită de unii din actorii dependenţi de heroină. Deşi cei din jur insistau să nu mă apuc de heroină, eram foarte sigură pe mine că nimic rău nu mi se poate întâmpla, că pot controla situaţia. Practic, heroină am început să consum când am revenit în România şi am continuat aceeaşi viaţă. Am cunoscut un băiat, Mircea, cu care am avut o relaţie extraconjugală şi cu care ulterior m-am căsătorit. Mircea consuma heroină, şi am început şi eu cu heroina.
- Cum te simţeai când consumai?
- Atunci spuneam că este ceva foarte frumos. Heroina este un drog foarte ciudat, care te face să nu-ţi mai doreşti altceva. După anumite droguri excitante (cocaină, ecstasy), nu mai puteam dormi. Aveam insomnii. Insomnia este unul dintre simptomele cele mai rele de care se izbesc consumatorii de droguri, pentru că este îngrozitor să fii obosit şi să nu poţi dormi! În momentul în care îţi faci heroină eşti liniştit, căci heroina este un fel de antidot. În câteva luni, practic, am devenit dependentă de heroină, fiindcă nu consumam heroină doar după acele droguri excitante, ci mă injectam şi cu alte ocazii. Mă injectam cu heroină şi nu îmi mai trebuia nimic altceva! Stăteam liniştită, nici măcar în cluburi nu mai mergeam. Simţeam o stare de bine independent de ceea ce se întâmpla în jur, independent de locul în care mă aflam.
- Dar această stare de bine nu era de la Dumnezeu.
- Da, da. Cred că diavolul, prin acest drog, care te face să te simţi bine, vrea să-l imite pe Dumnezeu…
- Povesteşte-ne despre momentul întâlnirii cu Dumnezeu.
- Dumnezeu mi-a întins mâna. Eram după cinci ani de dependenţă, din care nu credeam că o să-mi mai revin vreodată. Eu, care eram foarte mândră, mă consideram buricul pământului, ajunsesem să-mi doresc să fiu într-un cărucior cu rotile, să nu mai am picioare – doar să nu mai simt ceea ce simţeam! La început aveam multe concepţii greşite, mă gândeam că toţi oamenii se mântuiesc, că oricum o să fie mai bine după moarte. Credeam că după ce mori te transformi într-o „zână perfectă”! Însă în momentul în care am început să mă tem de moarte am luat lucrurile în serios. Îmi imaginam un subsol în care picură apă tot timpul şi este igrasie. Cam aşa era şi în sufletul meu. Mă gândeam: „Dacă mor şi rămân aşa?” Acesta a fost primul lucru care m-a zguduit. Doream să mă las, dar nu puteam. Am păstrat relaţia cu primul meu soţ, Dan, care niciodată nu s-a drogat. Dan este un om foarte bun, m-a ajutat tot timpul. Când îi spuneam că vreau să mă sinucid, mă chema pe unde era el şi părăseam ţara pentru câteva săptămâni. Însă, când reveneam, o luam de la capăt, nu rezistam. Anturajul mă făcea să merg pe acea cale greşită.
- Și cum s-a produs ruptura?
- Dumnezeu mi-a ajutat foarte mult. A fost dintr-o dată. Am plecat pur şi simplu de la o petrecere de la mare! Și nu m-am mai întors niciodată la soţul meu de-al doilea, Mircea, deşi eram căsătoriţi doar de câteva luni, nici la grupul din care făceam parte. Cred că această decizie a mea a fost şi ca rezultat al rugăciunilor adresate Sfintei Filofteia. În urmă cu două luni, în drum spre Lacul Bâlea, eu şi prietenii mei ne-am oprit la Curtea de Argeş, la catedrală. Eu nu ştiam atunci cui mă închin. Am văzut că este lume care stă la coadă, şi m-am închinat şi eu. M-am rugat să mă las de droguri, pentru că era gândul care mă măcina permanent – cum să fac să mă las. Eram panicată, ajunsesem la o anumită vârstă, am constatat că frumuseţea mi se duce, nu ştiam să fac nimic! Și m-am rugat Sfintei Filofteia să mă ajute. Atunci a fost prima dată în viaţa mea când am avut voinţă. Am părăsit grupul în care eram, am luat trenul şi m-am dus la bunica mea. Cred că Sfânta m-a ajutat. Nu pot spune ce s-a întâmplat cu mine, pentru că eram destul de dependentă de acea gaşcă. De la bunica mea, am plecat împreună cu o vecină în drumeţie, însă am ajuns din întâmplare la o mănăstire, la un părinte bătrân şi foarte înţelepţit de Dumnezeu, părintele Ioan. La acea mănăstire am aprins lumânări pentru copiii avortaţi, pentru că scria acolo „vii”, „morţi” şi „copii avortaţi”. Eu, care făcusem avorturi fără să am deloc mustrări de conştiinţă, am aprins lumânări şi îmi părea rău pentru prima oară! Și m-am rugat din tot sufletul la Dumnezeu să mă ajute: „Doamne, ajută-mă, că eu nu mai ştiu ce să mai fac cu mine! Nu mai am încredere în mine! Nu ştiu cum de am ajuns aşa! Te rog, fă ceva!”. Ulterior am revenit la Mircea, iar ruptura defintivă s-a produs la mare.
- Se ştie că lupta de abandonare a drogurilor este foarte dură. Cum a fost în cazul tău?
- Totul a fost de la Dumnezeu. Dumnezeu a făcut o minune cu mine, pentru că în primele şase luni, cele mai grele luni pentru un dependent care vrea să se lase, Mi-a tăiat orice posibilitate de a mă conecta din nou la acel grup. De câte ori ne căutam unul pe altul, eu şi soţul meu, nu reuşeam să luăm legătura. Probabil că, dacă aş fi vorbit cu el vreo două minute, ne-am fi împăcat. Ulterior am plecat din ţară şi, când am revenit, m-am implicat în alte activităţi – aşa au trecut cele şase luni. Nu aveam casă, pentru că cea pe care o avusesem de la primul soţ am vândut-o şi am cheltuit banii în America încercând să mă las de droguri, însă fără nici un rezultat. Aşa că am închiriat o casă. Însă nu puteam să dorm, aveam insomnii şi îmi era foarte frică în această casă. Am întrebat agentul imobiliar prin intermediul căruia am închiriat casa dacă cunoaşte un preot, care să vină să-mi facă sfeştanie. Și mi-a recomandat un părinte care avea să-mi devină duhovnic. Părintele a venit şi a văzut la mine nişte cursuri de yoga – în acea perioadă cochetam şi cu yoga. Părintele mi-a spus că nu este bine să practic yoga şi mi-a vorbit despre Dumnezeu. Eu îl contraziceam, îi spuneam că dâsul trăieşte din cărţi, că suntem în secolul al XXI-lea şi că astăzi nu mai sunt oameni ca cei despre îmi vorbea. Însă părintele mi-a răspuns că există oameni deosebiţi, dar nu-i cunosc pentru că nu mă învârt printre ei. Mi-a mai spus că trebuie să mă spovedesc şi mi-a lăsat un îndrumar de spovedanie. L-am citit, însă râzând şi necrezând că păcatele scrise acolo sunt cu adevărat păcate! Din această cauză a durat vreo două luni până să mă duc să mă spovedesc. Nu puteam pricepe pe atunci cum poate fi un păcat faptul de a avea o relaţie cu bărbat, dacă eu nu eram căsătorită. Deoarece mă simţeam singură şi necăjită, am luat cartea, mi-am notat toate păcatele şi am mers la spovedit. Aşa a început să se schimbe viaţa mea. Părintele m-a trimis la Sfântul Maslu. La Sfânta Liturghie nu prea ajungeam, deoarece la început vroiam să ies sâmbătă în oraş şi nu mă puteam trezi dimineaţa. Dar părintele a fost foarte înţelegător. Am fost la Sfântul Maslu vreo jumătate de an, apoi am început să merg şi la Sfânta Liturghie. Acum nu aş mai putea trăi fără Sfânta Liturghie! De când mi-a spus părintele să nu mai lipsesc de la Sfânta Liturghie şi am înţeles ce înseamnă, n-am lipsit niciodată, cu excepţia cazurilor când am fost plecată din ţară. Sfânta Liturghie este ca o funie de care mă ţin, căci n-aş vrea să mai cad să ajung de unde am plecat!
- Este esenţial suportul duhovnicului?
- Da! Tot părintele m-a ajutat să scap de păcatul desfrânării. Am avut câteva relaţii, dar, tot spovedindu-mă, părintele mi-a zis să încetez să mai fac acest păcat – şi am renunţat. Acum, nefiind căsătorită, nu aş putea să mai am o relaţie trupească cu un bărbat. Prietenii, chiar şi cei din familie mă credeau nebună, îmi ziceau că am trecut dintr-o extremă la alta, că din cauza drogurilor am ajuns habotnică. Însă nu m-a deranjat părerea lor. În plus, îl aveam pe părintele, în care aveam şi am foarte mare încredere! Îl întrebam toate neclarităţile mele, iar sfinţia sa mi le explica foarte frumos şi mă linişteam. M-am apucat să citesc şi vieţi de sfinţi – şi am descoperit şi intelectuali şi desfrânaţi şi oameni simpli care au devenit sfinţi.
- Te-au ajutat mult şi sfinţii?
- M-au întărit sfinţii. În momentul în care am văzut sfinţi care la început au dus o viaţă foarte păcătoasă şi pe urmă şi-au schimbat-o compet, desigur că m-am întărit! Spunea un părinte că sfinţii sunt ca o galerie într-un stadion, tu alergi şi ei îţi fac galerie de pe margine.
- În afara părintelui tău duhovnic, înţeleg că te-a susţinut şi părintele Ioan, cel pe care l-ai întâlnit atunci la mănăstire…
- Da. Ţin foarte mult pe părintele Ioan. Mă apucasem să fac teologia, dar am mers numai un an la facultate. Părintele Ioan mi-a zis că nu sunt realistă, teologia nu este pentru mine; să mă las de teologie şi să fac medicina. La început m-am speriat. Însă m-am consultat şi cu duhovnicul, şi mi-a spus să fac ascultare de părintele Ioan. Acum sunt în anul IV la medicină. La început mi-a fost destul de greu. Toţi colegii mei sunt mult mai tineri decât mine şi foarte competitivi. Mie nu-mi plăcea să fiu obligată să fac ceva anume, îmi plăcea să fac doar ce vreau eu. Aşa că îmi părea imposibil să continui. Dar, atunci când faci ascultare, nimic nu este cu neputinţă! De aceea este foarte important să-i asculţi pe oamenii lui Dumnezeu.
- Se vede ce minunat au lucrat Sfintele Taine în tine. Oana, crezi că ai putea trăi fără spovedanie?
- Categoric, nu. Fără duhovnic şi fără spovedanie eşti mort. Nu ai nici o şansă – nu numai ca fost drogat, dar nici ca om normal. Duhovnicul este ca o cârmă în viaţă, este omul prin care Dumnezeu îţi spune ce vrea de la tine. Și nu te lasă să mergi pe un drum greşit. Și tu poţi avea diferite idei şi păreri că ar vrea Dumnezeu un anumit lucru de la tine, dar acestea trebuie mărturisite ca nu cumva să fie de la Cel rău. Odată am fost la părintele şi i-am zis că înainte eram foarte păcătoasă, făceam tot felul de păcate şi nu mă mustra deloc conştiinţa. Acum conştiinţa nu-mi dă pace. Parcă e cineva permanent în spatele meu, care mereu mă judecă. Și mi-a explicat că acesta este îngerul meu păzitor. Am momente în care mai deschid câte o revistă Vogue şi îmi zic că sunt ruptă de lume, că nu mi-am mai cumpărat de mult ceva, că nu am mai călătorit şi că m-am prostit de când am venit în România. Dar această stare mă ţine până când îmi fac canonul. Și atunci mă apucă râsul, pentru că îmi dau seama că nu sunt gândurile mele!
- Ţi s-a întâmplat vreodată să mai cazi în consumul de droguri?
- Nu vreau să mă mai întorc unde am fost înainte, pentru că înainte am fost în iad! Recunosc că a fost o perioadă în care am mai fumat câte o ţigară de marijuana, pentru că am o prietenă măritată cu un băiat din fosta gaşcă. Asta până când duhovnicul mi-a spus că nu am voie să mai fac asta, să mă las, că este mare păcat. Însă mai am vise urâte că mă droghez sau că vreau să mă droghez, dar nu găsesc marfa…
- Dumnezeu ne iubeşte pe toţi. Cum simţi acum dragostea lui Dumnezeu, după experienţele prin care ai trecut?
- Dacă nu mă iubea Dumnezeu, eram în iad acum – la propriu. Pentru că puteam să fiu moartă. Odată chiar am trecut prin moarte clinică, din cauza unei supradoze, şi Dumnezeu m-a salvat. Spre Dumnezeu trebuie să păşeşti puţin şi El, Preamilostivul, te primeşte. Este o carte: „Dai voinţă, iei putere!”. Și aşa şi este, tu doar trebuie să vrei şi Dumnezeu îţi dă multă putere.
- Crezi că ar fi vreun om care te-ar putea îndepărta de Dumnezeu?
- Nu. Știu că nu este bine să fii sigur pe tine, aşa că mă rog la Dumnezeu să mă apere de orice ispite care m-ar putea îndepărta de El.
- Spuneai la început că erai mândră. Acum mai eşti?
Și acum mă lupt cu mândria. Știu că patimile se ţin în lanţ. De la mândrie vine şi mânia. Sunt un om mânios. Îmi sare ţandăra foarte repede. Sunt ultimul om de fapt! Eu nu ştiu, cum de mă mai rabdă Dumnezeu? În fiecare seară îmi pun această întrebare…
- Ce crezi, cei care se droghează vor să se lase?
- Toţi cei pe care i-am cunoscut vor să scape. Chiar şi fostul meu soţ de-al doilea, Mircea, vrea să scape. Un alt prieten, avocat, se luptă şi el să iasă din asta… Dar fără Dumnezeu nu se poate! Și, dacă reuşeşti fără Dumnezeu, cred că degeaba te laşi de droguri, pentru că mai devreme sau mai târziu vei reveni. Un alt mare pericol este să devii sectant, pentru că la noi, în România, există centre de dezintoxicare cu terapeuţi neoprotestanţi. Te lasă un diavol şi te ia altul, mult mai groaznic! În cazul drogurilor te mustră conştiinţa, dar dacă ajungi sectant devii automat mândru şi nu te mai pocăieşti.
- Ce sfat le dai tuturor celor care îşi doresc din tot sufletul să termine cu drogurile?
- Să nu se bazeze pe ei şi să nu încerce singuri să se lase. Să-şi găsească un duhovnic bun – este obligatoriu. Să facă Paraclisul sau Acatistul Maicii Domnului şi să o roage să le trimită un duhovnic bun. Și Măicuţa Domnului, cu siguranţă, îi va ajuta! Apoi totul o să intre în normal şi nu o să fie aşa greu. În momentul în care m-am lăsat şi după ce l-am cunoscut pe părintele, mă aşteptam să-mi fie foarte greu. Mă gândeam la soldaţii ruşi din tranşee şi îmi spuneam că trebuie să mă întăresc, fiindcă voi trece printr-o perioadă foarte grea. Dar nu a fost aşa. Dumnezeu a luat foarte mult din crucea mea, mi-a dăruit foarte mult.
Oana ne arată că şi cele mai cumplite patimi pot fi biruite prin nădejde şi credinţă puternică în Dumnezeu. Părintele Paisie Aghioritul spune că: „Lupta împotriva patimilor este o mucenicie continuă, dar dulce, pentru păzirea poruncilor, pentru dragostea lui Hristos.” Oana doreşte acum din tot sufletul să-i ajute pe aceia care fiind dependenţi de droguri au senzaţia că nu se mai pot ridica; de aceea, este voluntară la o fundaţie care luptă împotriva drogurilor. Dumnezeu să-i dea putere în ceea ce face, iar pe cei care consumă stupefiante să-i elibereze de această patimă.
Raluca Tănăseanu
Articol din Familia ortodoxa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu