Un mare înţelept şi-a întrebat discipolii cum pot deosebi momentul în care noaptea s-a sfârşit de ziua care a început.
Unul dintre ei a spus:
- Când vezi un animal la distanţă şi poţi spune dacă este vorba de cal sau de o vacă.
- Atunci când vezi un copac la distanţă şi poti spune dacă este vorba de un castan sau de un stejar, spuse un alt discipol.
- Niciun răspuns nu e corect, zise înţeleptul.
- Atunci când? au întrebat discipolii.
- Când vei putea privi faţa unui om oarecare şi să recunoşti în el pe fratele tău. Dacă nu poţi face asta, chiar dacă soarele e sus pe cer, pentru tine încă este noapte.
CE INSEAMNA A DARUI
Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim:
- Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa…
- Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi.
Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet.
“Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Daruind, vei face fericita persoana caruia ii faci bine, tu vei fi fericit; iar Dumnezeu se ridica de pe tronu-i cel mare si te aplauda pentru ca doar atunci cand daruiesti, esti chip si asemanare dupa El…
Daruieste, si nu astepta nimica in schimb, iar rasplata ta va fi mare in cerurui!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu