joi, 20 octombrie 2011

MAMI, AZI VREAU SA FACEM AMANDOI PRIMII MEI PASI- DAVID GABRIEL



(David, David Gabriel, 1 an şi aproape o lună)


Mă uit la el, aşa, ca şi cum m-aş uita prima dată. Zâmbesc! Zâmbesc larg şi frumos, mi se deschid ochii a senin şi mirare şi îmi spun: "Ce copil frumos!!!". Şi este. Este un copil frumos. Şi cuminte. Şi binecuvântat cu o familie care îl iubeşte, care luptă pentru el şi care îl doreşte bine şinătos. Dar o familie apăsată de durere, tristeţi, neputinţe. O familie care l-ar vrea alergând fericit, bătând mingea,...
Veţi întreba: "Atunci, care este problema?". Problema este: Tetrapareza Spastică

Problema este una foarte gravă. Una de care eu mă lovesc din ce în ce mai mult în ultima perioadă. Am o prietenă, care are o fetiţă cu această problemă...pe Luana..., fluturaşul meu drag, care are aproape 8 ami de când se chinuie cu această boală şi sunt singure, singuri, într-o lume a oamenilor care nu văd, nu aud.

Am o altă prietenă care se luptă cu băieţelul ei, tot din această problemă. Se luptă singuri, cu morile de vânt. Despre ei nu am scris încă. pe ei îi cunosc demult. Pe ei îi cunosc personal. Despre ei mi-e atât, atât de greuscriu. Ca şi când durerea toată din suflet mi-ar cădea în mâini. Despre ei şi despre Ştefan Gabriel, amscriu ptămâna viitoare. Îmi tot fac curaj...

Şi mai cunosc o mamă care se luptă din această problemă şi altă mamă şi Doamne câţi părinţi ... Da...

Cunosc de altfel multe mame, mame care devin super oameni alături de copiii lor pentru care tresar în orice secundă...când aceştia respiră prea uşor, prea agitat, când plâng, când scâncesc, când sar din somn din cauza spasmelor care cu timpul devin din ce în ce mai grele..., tresar mereu. Chiar şi în somnul lor când visează că puii lor plâng. Sunt mame pe care oamenii au tendinţale trateze cu superficialitate. Le văd copiii îngrijiţi, plimbaţi în cărucioare, pe ele zâmbind, pe ei fericiţi şi astfel...restul se trece cu vederea de foarte multe ori.
Copiii aceia, copilul acesta nu este aşa! Oamenii dacă nu văd asta, nu vorştie!
Este greu... este greu, dar adevărul este că acei copiii suferă de chinuri îngrozitoare, nu se pot mişca, depind mereu de cineva, merg mereu la tratamente în ace şi perfuzii, au mereu parte de masaje şi terapii chinuitoare pentru ca muşchii lornu se atrofieze!

(Ajută-l pe David!)



Este greu, dar adevărul este că dacă nu înţelegem ce li se întâmplă şi dacă nu acceptăm acest adevăr cât mai repede, acei copii, vor deveni stigmaţi într-o lume închi, într-o lume a durerii, a singurătăţii, a uitării, a nimănui...într-un final, când nimeni nu va mai fi lângă ei.

Copiii aceştia potîşi salveze viaţa,nătatea şi copilăria! Mai au încă şanse! Şansa lor suntem noi...cei din lumea autistă, cărora ne este teamăîi vedem,îi ascultăm,le zâmbim,îi ajutăm
Fiecare copil merită şansapoată mere,poatăstea în funduleţ, rostogolească o minge,alerge. Chiar şi copiii cu tetrapareze spastice merită şansa de a fi copii! Ei, care au stat ani de zile doar pe spate sau ridicaţi în funduleţ de părinţi, sprijiniţi, ei care au rostogolit mingea doar cu privirea de atâtea şi atâtea ori, ei ştiu cel mai mult ce înseamnăîţi doreştifaci PRIMII PAŞI
David Gabriel a împlinit 1 an.Un an în care mama a fost îngerul lui păzitor. Un an în care tata a privit neputincios şi trist la ei. Un an în care el a fost îngerul păzitor şi al lui David şi al mamei acestuia. Un an în care a privit lumea doar de pe spate, din braţele mamei sau din cărucior. Un an chinuit şi plâns. Dar este un băiat puternic şi luptător, Un băiat frumos şi iubitor. Un băieţel care primeşte toată dragostea celor din jur radiind. De ea depinde. Ea îl ţine în viaţă, îi dă putere, îl încarcă. El ştie că atâta vreme cât oamenii aceia, familia lui îl iubesc, el va exista frumos şi va încercadea toată iubirea lui înapoi înmiit!
David cred că vi-ar povesti multe. Defapt o fac ochii lui. Cred că dacă ar putea, v-ar spune că cel mai mult şi-ar doriîi zâmbească lui mami,îi întindă mâna şispună:

"Mami, azi vreaufacem amândoi primii mei paşi!!!"

Mai jos, vă redau povestea lui David...

"De foarte mulţi ani mama nu mai spera că va mai avea vreodată copii, dar eu m-am gândit-i fac o surpriză. Am 10ptămâni şi ea încă nu ştie. Abia aştepto cunosc !
Sunt în burtica ei de 28 deptămâni, mă simt bine şi ocrotit dar tare nedumerit sunt când ceva mă smulge de acolo iar eu nu sunt pregătit. Aş vreaţip dar nu potrespir până când o doamnă doctor mă ajută şi reuşescscot un sunet dar încă nu pot respira. Iau şi o notă, nota 6; nu este o notă mare dar eu sunt mare, am 1300 gr.
Mama e tare fericită dar eu nu ştiu dacă voi supravieţui primei nopţi. Plămânii mei nu sunt destul de dezvoltaţi nici măcar pentru a primi oxigenul ce intră prin tubul ăsta mare din guriţa mea.


E dimineaţă ! Am reuşit dar îmi este înţepat tot corpul, tubul mă deranjează şi mama nu e lângă mine. Nu e tocmai aşa cum mi-am imaginat că va fi, iar când am cunoscut-o pe mama , plangea, dar nu de fericire. La scurt timp m-am şi botezat, de atunci mă cheamă David Gabriel.
Zilele trec … multe perfuzii, transfuzii până când o hemoragie cerebrală o face din nou pe mama sa plângă, dar eu voi lupta în continuare. După douăptămâni mama îmi intinde un deget şi eu îl prind în manuţă şi n-aş mai vrea-i dau drumu’. În următoareaptămână inima mea începe cedeze, fac stopuri cardio-respiratorii dar doctorii îmi sunt alături iar mama se roagă pentru mine la bisericuţa din curtea maternităţii. Doctorii i-au zis că au facut tot ce-au putut şi numai Dumnezeu mă mai poate ajuta. El m-a ajutat şi de data asta iar starea mea a început se stabilizeze. Inima mea n-a încetatbată.
A trecut o luna şi jumatate … e o zi mare, nu voi mai fi intubat iar tubul va fi înlocuit cu o măscuţă. E mult mai bine aşa ! La câteva zile mama mă ia în braţe pentru prima oară. Sunt fericit ! Stau nemişcat şi n-aş mai vreamă mai dezlipesc de pieptul ei. Parea că totul va reveni la normal, ba mai mult, il cunosc şi pe tata . Ii aud vocea şi mă străduiescdeschid ochii şiprivesc în direcţia lui. Tata îmi vede pentru prima oară ochii negri şi mari. E copleşit de emoţie. În curând îmi verifică ochişorii şi d-nul dr. oftamologvadă dacă vederea mea este în regulă dar n-a putut sa ne dea nici o veste bună. Făcusem retinopatie şi îmi pierdeam vederea într-un ritm alert. Era necesară o operaţie urgentă dar bronhodisplazia pulmonară cu care am ramas în urma oxigenării îndelungate facea ca operaţiafie mai dificilă. Când doctorul i-a zis mamei că există risculmă piardă ar fi preferatrămân orb, dar la insistenţele tatălui meu, am fost operat şi totul a decurs destul de bine.
După 3 luni, părinţii mă iau acasa, îmi cunosc fratele, sunt alintat şi răsfăţat deşi durerile sunt încă mari din cauza herniei inghinale pe care o am. Credeam că vor mai fi două operaţii şi nimic rău nu avea se mai întâmple, că voi fi fericit în sânul familiei mele, înn-au trecut nici 4 luni şi ajung din nou în spital cu pneumonie.
Cumplite au fost acele zile dar mai cumplit de-atât a fost când datorită unor crize pe care le faceam s-a descoperit că sufăr de o boala necruţătoare – encefalopatie hipoxic ischemica, paralizie cerebrală ( tetrapareză spastică). Acum înteleg de ce nu-mi pot folosi mâinile şi picioarele ca un bebeluş normal, de ce nu pot ţine o jucărie în mână, de ce nu potfac nimic din ce ar trebuifac la vârsta mea. Deşi am 9 luni, am fost evaluat la o vârsta mai mica de 3 luni.
În sfârşit, epuizaţi de drumuri lungi, după 2 luni de spitalizare şi patru spitale, fără bani pentru şedinţe de kinetoterapie ci doar de-un bilet de tren, ne întoarcem aca. Descumpanită şi cu ochii înlăcrimaţi, mama mă ţine în braţe dar nu mă priveşte. Îi caut privirea şi ea îmi zâmbeşte ca sa nu ma îngrijoreze dar eu ştiu că de fapt plânge. Ce vom face de-acum încolo?
O oază de speranţă se întrevede printr-un tratament de recuperare la o clinică din Ucraina care trebuie început de la o vârstă cât mai fragedă, încosturile sunt cu mult peste posibilităţile financiare ale parinţilor mei. Dacă la început timpul se scurgea în favoarea mea şi cu fiecare zi ce trecea şanselesupravieţuiesc erau tot mai mari, acum timpul s-a întors împotriva mea şi cu fiecare zi care trece se scurg şi şansele mele de a putea merge vreodată.
Aşa m-am ganditscriu povestea mea în speranţa că o va citi destui oameni cu inima bună ce mi-ar putea acorda o şannu mă întreb niciodată de ce sunt diferit de ceilalţi copii, de ce nu mă pot juca, de ce nu pot-mi îmbrăţisez mama …
Vă mulţumesc că mi-aţi citit povestea , vă mulţumesc din suflet pentru ajutorul vostru !
Cu drag,
David- Gabriel"

Aş spune mai multe, dar ce ar mai fi de spus? Povestea lor, imaginile, actele medicale, toate spun ceea ce e defapt de spus. David este bolnav. Foarte bolnav. David, are nevoie de noi. De toţi. De fiecare înger păzitor. De fiecare gând, rugăciune, ajutor.

David vrea doarfie copil...

Cine vrea-l ajute pe David, cu oricât de puţin, poateo facă donând în conturile:

Cont lei : RO86BPOS07207878987RON01

Cont euro : RO21BPOS07207878987EUR01

Titular : Irimescu Gabriel Florin (tata)

COD BANCA :308075018

SWIFT: BPOSROBU

ADRESA BANCII : BANCPOST Agentia Primaverii

STR. PRIMAVERII NR. 25 BOTOSANI JUD. BOTOSANI

sau poateîi contacteze pe părinţi astfel:

ADRESA TITULARULUI : PARCUL TINERETULUI NR 11 ET 3 AP 13 BOTOSANI

Tel: 0741 32 44 66/0749 51 35 78

VĂ ROG DIN SUFLET, DAŢI ACEST ARTICOL SAU MESAJ MAI DEPARTE!
Trimiteți un comentariu

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.