Cartea cu douăsprezece vineri a rămas de la bogomili, un fel de sectari ai bulgarilor din secolul al XII-lea. Este carte apocrifă, adică neaprobată de Sfântul Sinod. Tot aşa nu-i bun nici „Visul Maicii Domnului“, nici „Epistola“. Biserica nu le-a îngăduit şi nu sunt aprobate de Sfântul Sinod.
Cele mai bune sunt Acatistul Maicii Domnului şi Paraclisul Maicii Domnului. Acestea au mare putere şi sunt aprobate de toate sinoadele ecumenice. Să le citiţi în fiecare zi!
Citiţi Acatistul Bunei Vestiri, cel mai renumit; Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, când ai o supărare mare, să te acopere Maica Domnului; şi Acatistul Maicii Domnului numit „Bucuria tuturor scârbiţilor“.
Ai văzut când ai scârbe mari şi citeşti din Ceaslov Paraclisul? Maica Domnului îţi dă bucurie, căci Paraclisul este pentru calmare. Când eşti nervos, când ai supărare în casă şi-i tulburat soţul sau soţia, citiţi Paraclisul Maicii Domnului cu candela aprinsă la sfintele icoane şi vă liniştiţi.
Această putere o are Paraclisul Maicii Domnului, ca să dea linişte în familie şi în casă.
Afară de asta, să ştii că dacă dormi seara neînchinat este mare păcat. Cât de obosit ai fi, zi măcar rugăciunile de seară pe scurt, din Ceaslov, fă câteva închinăciuni şi apoi culcă-te!
Dimineaţa, dacă pleci la lucru fără rugăciune, este la fel mare păcat. Sfântul Ioan Gură de Aur zice aşa: „Se cade, mai înainte de toate, în viaţa omului să povăţuiască nevinovata rugăciune“. Când te-ai sculat dimineaţa, nu te apuca de treabă. Este un drac care se cheamă „înainte mergător“ şi are o ceată mare de draci pe faţa pământului, pe care o trimite în casele creştinilor ca să-i înveţe, când se vor scula dimineaţa, să se apuce mai întâi de treabă. Cu noaptea în cap să se apuce de treabă.
Nu!
Întâi slăveşte-L pe Dumnezeu, apoi Dumnezeu te întăreşte şi poţi să lucrezi cât zece oameni într-o zi.
(Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 7) |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu