Convorbire cu un cerşetor

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Un învăţător vestit s-a rugat lui Dumnezeu mult şi cu râvnă, ca El

să-i arate pe acel om de la care ar fi putut să înveţe calea adevărată

spre Împărăţia Cerurilor. Şi iată că odată întâlneşte langa uşile

bisericii un cerşetor bătrân, îmbrăcat în zdrenţe, plin de bube şi răni

puroinde. Trecând pe alături, dascălul îl salută după obicei, zicând:

- Bună ziua, bătrâne! Bătrânul îi răspunse: - Nu ţin minte să fi

avut vreodată o zi rea! Învăţătorul, auzind un asemenea răspuns s-a

oprit şi, ca şi cum ar fi voit să-şi îndrepteze salutarea, a spus: - Să-ţi

dea Domnul fericire! Bătrânul a răspuns: - Eu niciodată nu am fost

nefericit! S-a mirat învăţătorul şi, gândindu-se că poate bătrânul nu a

auzit bine, şi-a preschimbat salutul şi a grăit: - Ce spui, bătrâne? Eu

îţi doresc să fii în bunăstare.. Bătrânul i-a răspuns iar: - Eu

niciodată nu am fost nenorocit. Încercându-l pe bătrân, învăţătorul a

mai spus: - Îţi doresc ceea ce singur îţi doreşti. Bătrânul a rostit:

- Nu duc lipsă de nimic, fiindcă toate, cum le doresc, aşa mi se şi

întâmplă, iar bunăstare vremelnică nu caut. - Să te mântuiască

Dumnezeu pentru acestea. Dar spune-mi, tu eşti singurul dintre

năpăstuiţi care nu suferi nevoi? Nu pot pricepe cum te-ai ferit de

nenorociri!

- Domnul meu, aşa este precum am răspuns salutării tale. Nu

am cunoscut vreodată o oarecare nefericire sau necaz. Ce stare

mi-a dat Dumnezeu, pentru aceea Îi şi mulţumesc, iar dacă nu-mi

doresc bunăstare, tocmai întru aceasta se află bunăstarea mea. Eu

nesocotesc fericirea şi niciodată nu o cer Tatălui Ceresc. Nu simt

nenorocirea, asemenea cu cei cărora toate li se fac după a lor

dorinţă. Dacă sufăr de foame, pentru aceea mulţumesc lui

Dumnezeu, ca unui Părinte care ştie ce-mi trebuieşte. Dacă îndur

frigul sau sunt pătruns de ploaie, sau altceva rabd din vitregiile

văzduhului, Îi mulţumesc de asemenea lui Dumnezeu. Când toţi

mă hulesc, Îl slăvesc pe Domnul, ştiind că toate acestea sunt

rânduite de El, şi nu se poate să fie rele cele ce sunt iconomisite de

El. Asemenea şi cu toate câte le îngăduie Dumnezeu - bune sau

rele, dulci sau amare - toate le primesc îndeobşte din mâna

Bunului Părinte, şi astfel voiesc numai ce voieşte şi Dumnezeu. Şi

aşa se fac toate după dorinţa mea. Cu adevărat nenorocit este cel

ce caută fericire în această lume, pentru că în viaţa aceasta

fericirea cea nemincinoasă este a te încredinţa în toate voii

Domnului. Iar voia lui Dumnezeu întotdeauna este desăvârşită,

bună şi dreaptă. Eu însă străduindu-mă în toată vremea să-mi

plec voia mea înaintea dumnezeieştii voiri, mă socotesc peste

măsură de fericit. Învăţătorul socotind că-l va pune pe bătrân în

cumpănă, a zis: - Spune-mi, rogu-te, aceleaşi ţi-ar fi gândurile şi

dacă Dumnezeu te-ar trimite în iad? - Oare chiar El o să mă

trimită în iad? El ştie că eu mă ţin puternic de El prin adâncă

smerenie şi prin dragostea nefăţarnică ce-I port. Cu aceste două

legături eu m-am legat atât de puternic de Domnul, încât, oriunde

m-ar trimite, acolo Îl voi lua şi pe El cu mine, şi pentru mine e cu

mult mai bine să fiu cu Domnul în afara Cerurilor, decât în

Ceruri fără El. S-a minunat dascălul de asemenea răspunsuri ale

bătrânului, şi a cugetat în sine că aceasta este cu adevărat calea cea

mai scurtă spre Dumnezeu, când oamenii îşi pleacă voia lor înaintea

sfintei şi dumnezeieştii Voinţe.

Dorind însă dascălul să mai încerce înţelepciunea cerşetorului, a

întrebat: - De unde ai venit aici? - De la Dumnezeu am venit.

- Unde L-ai găsit pe Dumnezeu? - Acolo unde mi-am întors

sufletul de la toate lucrurile zidite, prin gânduri şi conştiinţă

curată. - Cine eşti tu? - Cine vezi, dar sunt mulţumit de această

stare şi n-aş da-o pe toată bogăţia împăraţilor pământeşti.

Adevăratul împărat este orişicare om care ştie să-şi fie stăpân şi

să-şi cârmuiască gândurile sale. - Dar unde este împărăţia ta?

Cerşetorul a răspuns, arătând cu mâna la cer: - Acolo este împărăţia

mea. - Cine te-a învăţat pe tine, bătrâne, toate acestea şi cine ţi-a

dat această înţelepciune? - Domnul meu, îţi voi spune despre mine

că în toată vremea petrec în tăcere şi de mă rog ori cuget la cele

cuviincioase, mă sârguiesc mai mult decât toate a fi în unire cu

Dumnezeu şi deplin împăcat cu voia Sa. Învăţătorul l-a lăsat pe

cerşetor şi mergând întru ale sale, lăuda pe Domnul.

CELE TREI HAINE ALE LUI HRISTOS

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

   În Vinerea Mare, Domnul Iisus Hristos a fost îmbrăcat în trei haine. HAINA PURPURIE e haina împăraţilor romani. Când Domnul a vorbit înaintea lui Pilat despre Împărăţia Sa care nu este din această lume, lucrul acesta a părut duhului materialist al funcţionarului roman ca o nebunie şi batjocorire a vredniciei imperial împărăteşti. Ca atare, ostaşii lui Pilat L-au îmbrăcat pe Hristos în purpură, se înţelege, cea mai ieftină ce se putea găsi, ca, dându-I numele de împărat să-L expună batjocoririi. Dar însăşi această împărătească culoare purpurie de pe Domnul mărturisea că Hristos este într-adevăr Împărat.
 Ostaşii lui Pilat L-au proclamat, aşadar, în râs, pe Domnul ceea ce era de fapt. Nici nu putea să-i treacă prin cap vreunuia dintre ei că împărăţia lui Hristos avea să moştenească împărăţia romană şi toate celelalte împărăţii de pe pământ. Împăratul Irod Îl aştepta pe Hristos ca acesta să facă vreo minune înaintea lui. Nu dorea o minune folositoare oamenilor, ci o minune de bâlci, din cele care sunt doar pentru curiozitatea oamenilor. Şi totuşi, înaintea lui stătea cea mai mare minune din lume: un Om curat şi fără de păcat. Drept în faţa lui, a pângăritorului de rudenie şi ucigaşul Sfântului Ioan Botezătorul.
 Împăratul Irod, acest necurat urmaş al lui Esau, putea să creadă în toate minunile de pe lume, numai nu - niciodată şi nicicum - în minunea curăţiei şi lipsei de păcat a acestui Om. Şi tocmai această Minune, cea mai mare şi mai de necrezut, stătea înaintea lui. Dar mizerabilul lipsit de suflet nu avea cum să vadă acest lucru. Precum Pilat, împotmolit în minciuna idolatriei, privind în faţa Adevărului nu putea vedea Adevărul, nici Irod, orbit de bubele negre ale păcatului, privind în faţa Nevinovăţiei nu putea vedea Nevinovăţia. Dezamăgit în aşteptarea sa, Irod L-a îmbrăcat pe Hristos în HAINĂ ALBĂ. Iar culoarea albă închipuie curăţia şi nevinovăţia. Ştim că îngerii lui Dumnezeu, cei curaţi şi neprihăniţi, se arătau în haine albe (vezi Ioan 20:12). Şi astfel deci, necuratul Irod, care credea că Hristos este necurat ca şi el, ca toţi ceilalaţi, L-a îmbrăcat în haină albă, simbol al curăţiei şi nevinovăţiei.
           Şi precum ostaşii lui Pilat, deşi în râs, L-au recunoscut pe Domnul drept Împărat, şi Irod L-a recunoscut, în râs, ca fiind nevinovat. Adică în amândouă cazurile Hristos a fost recunoscut şi vestit de către cei care nu-i erau prieteni, chiar fără voia şi ştiinţa lor, ceea ce El era de fapt. În fine, chiar înainte de răstignire, Domnul a fost îmbrăcat din nou în HAINA SA. Era haina cea fără cusătură, de sus ţesută în întregime (Ioan 19:23), pe care i-o ţesuse Sfânta Lui Maică, Născătoarea de Dumnezeu, aceeaşi haină în care umblase pe pământ şi pentru care ostaşii au aruncat zaruri pe Golgota. TOATE ACESTEA CONSTITUIE O MARE ÎNVĂŢĂTURĂ PENTRU NOI.         
            Oamenii bănuiesc despre noi bine sau rău, şi după bănuielile lor ne preţuiesc sau ne osândesc. Feluritele judecăţi ale oamenilor cu privire la noi, seamănă cu nişte haine de culori diferite. Câteodată ne îmbracă cu haina înţeleptului, iar altă dată în cămaşa de forţă a nebunului. Uneori ne împodobesc cu mantia eroului, iar alteori ne acoperă cu zdrenţele ticălosului. Dar toate aceste haine sunt grabnic date jos şi schimbate, potrivit şovăielii şi nestatorniciei judecăţilor omeneşti. Şi în ceasul din urmă, în ceasul morţii, fiecare dintre noi se arată în culoarea sa adevărată, în propria sa haină.

CE ESTE POSTUL

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE... 

                                          Ce este postul?

 «Postul este înfrânarea de toate mâncărurile, sau, la caz de boală, numai de unele, de asemenea şi de băuturi şi de toate cele lumeşti si de toate poftele cele rele, pentru ca să poată creştinul să îşi facă rugăciunea lui mai cu înlesnire şi să îi fie milostiv Dumnezeu. Încă şi pentru a ucide poftele trupului şi a primi harul lui Dumnezeu...»

 Postul este o faptă de virtute, un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci mijloc de mântuire. Dar este în acelaşi timp, şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunţare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă din iubirea şi respectul pe care îl avem faţă de Dumnezeu. Postul este şi un mijloc de desăvârşire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei şi sârguinţei noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. «Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană - zice Sf. Simion al Tesalonicului. Este viaţă şi petrecere îngerească, pentru ca îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta hrănindu-se, ne-a făcut morţi; şi izgonirea patimilor este postul, căci lăcomia întărâtă patimile trupului»
                                   Care e rostul şi folosul postului?

 Postul foloseşte şi sufletului şi trupului, pentru că întăreşte trupul, uşurează şi curăţeşte sufletul. Păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului. De aceea, Legea Veche îl recomandă şi îl impune de atâtea ori (Ies. 34, 28; Deut. 9, 9;18; Jud. 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; Ioil 2,15). „Nu fi nesăţios întru toată desfătarea şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere şi nesaţiul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţiu, mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va înmulţi viaţa”, zice Înţeleptul Isus, fiul lui Sirah (37, 32- 34). Mântuitorul însuşi a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2 şi Luca 4, 2): El ne învaţă cum să postim (Matei 6,16-18) şi ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post şi rugăciune (Matei 17, 21; Marcu 9, 29). Posteau de asemenea Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor (Fapte 13, 2, 3; II Cor. 6, 5); ei au şi rânduit postul pentru toţi creştinii
    . Sfinţii Părinţi laudă şi recomandă postul cu stăruinţă: Iată ce spune, de pildă, Sf. Ioan Gură de Aur: «Postul potoleşte zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi îl uşurează

    De câte feluri este postul după asprimea lui? După asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri: 
a) Ajunare desăvârşită, adică atunci când nu mâncăm şi nu bem nimic cel puţin o zi întreagă.
 b) Postul aspru sau uscat (xhroragiva) sau ajunarea propriu-zisă, atunci când mâncăm numai spre seară mâncăruri uscate (pâine şi apă, fructe uscate, seminţe etc).
 c) Postul obisnuit sau comun, când mâncăm la orele obişnuite, dar numai „mâncăruri de post”, adică ne înfrânăm de la „mâncărurile de dulce” (carne şi peşte, brânză, lapte, ouă, vin, grăsime). 
d) Postul uşor (dezlegarea), când se dezleagă la vin, peşte, icre şi untdelemn, cum se prevede în Tipic, la anumite sărbători care cad în cursul posturilor de peste an.

                   De câte feluri este postul, după lungimea lui?

 De două feluri:

Mărturisirea de credinţă..., partea III, Răspuns la întreb. VII, trad. cit., p.144. 

 Sf. Simion al Tesalonicului, Răspuns la întrebarea 54, p. 327.
 Aşezămintele Sf. Apostoli, cart. V, cap. 13. 

 Omilia a X-a la cartea Facerii, cap. I, vezi şi Fer. Augustin, Sermones de tempore, Sermo 207. Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă 199 a) Post de o zi şi b) Post de mai multe zile. 
 Care sunt posturile de o zi şi pentru ce au fost aşezate? Sunt posturile pe care le ţinem: a) Miercurea şi vinerea din fiecare săptămână, în amintirea Patimilor Domnului: miercurea au făcut sfat cărturarii şi arhiereii iudeilor să prindă pe Hristos, iar vinerea L-au răstignit pe cruce
 Tot în această zi, după Tradiţie, mâncase Adam din pom, lucru pentru care a fost izgonit din rai604. b) Ziua Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), în amintirea Patimilor Domnului pe cruce (dezlegare la untdelemn şi vin). c) Ziua tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august), zi de post şi plângere pentru cel care a fost cel mai zelos propovăduitor şi împlinitor al postului şi al pocăinţei (dezlegare la untdelemn şi vin). d) Ajunul Bobotezei (5 ianuarie): post aşezat şi rămas din vremea când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune pentru primirea Botezului a doua zi. Se ajunează în orice zi ar cădea605, iar a doua zi se ia Aghiazma pe nemâncate. Cei ce vor să prisosească în evlavie sau să facă anumite făgăduinţe sau legăminte faţă de Dumnezeu, pentru felurite pricini, pot să postească şi în alte zile de peste săptămână decât cele orânduite de Biserică. Cea mai potrivită este ziua de luni. În nici un caz să nu se postească sâmbata sau duminica. Postul acesta de bună voie nu are însă valoare decât atunci când păzim şi zilele de post orânduite de Biserică.

                      Când nu se posteşte miercurea şi vinerea? 

   Fie pentru însemnătatea esărbătorilor mari, adică pentru a nu se şterge prin post bucuria praznicului Naşterii Domnului, al Învierii, al Rusaliilor, fie pentru prisosinţa postului dinaintea acestor sărbători mari sau pentru a nu ne asemăna cu unii eretici, Biserica îngăduie să mâncăm de dulce miercurea şi vinerea în anumite răstimpuri din cursul anului. Aceste zile sunt numite de dezlegare (a postului) şi sunt însemnate în calendare cu cuvântul harţi. Iată când nu se posteşte miercurea şi vinerea:

 a) În Săptămâna luminată (săptămâna Paştilor)

. b) De la Naşterea Domnului până în ajunul Bobotezei. 

c) În săptămâna de după Rusalii (înainte de începutul postului de Sân-Petru). 

d) În săptămâna întâi a Triodului (între Duminica Vameşului şi a Fariseului şi Duminica Fiului Risipitor). 

e) În săptămâna Brânzei (înaintea lăsatului sec pentru Postul Paştelui); se dezleagă numai la lapte, oua şi brânză. 

f) Nu se posteşte, de asemenea, în ziua Naşterii Domnului şi cea a Bobotezei, când aceste sărbători cad miercuri sau vineri


 Care sunt posturile de mai multe zile din cursul anului? a) Postul Paştelui, b) Postul Crăciunului, c) Postul Sânta-Mariei şi d) Postul Sân-Petrului.

                                 Ce este postul Paştelui?

 Postul Paştelui, Postul Mare sau Paresimile (de la cuvântul latinesc quadragessima # patruzeci) este postul dinaintea Paştelui. E aşezat în cinstea Patimilor Domnului şi ne aminteşte de postul de patruzeci de zile al Mântuitorului în pustie, înainte de a ieşi în lume

 Canonul 15 al Sf. Petru al Alexandriei. 

 Sf. Simion al Tesalonicului, Răspuns la întrebarea 53, p. 326. Canonul I al Sf. Teofil al Alexandriei. 

Despre dezlegări, în "Tipicul cel Mare", cap. 35, p. 43-44. Comp. şi Pravila de 1a Govora (1640), cap. 45 şi 149. Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă 200 pentru propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2 şi Luca 4, 2)607. E totodată vreme de pregătire, prin post, rugăciune şi pocăinţă, pentru apropierea cu vrednicie de Sfântul Trup şi Sânge, întrucât, de obicei, la Paşti se împărtăşesc toţi credincioşii. Ţine şapte săptămâni, începând cu Duminica lăsatului sec de brânză (Duminica izgonirii lui Adam din rai) şi se încheie în noaptea Paştelui, la Înviere. E cel mai vechi, mai lung şi mai de seamă dintre posturile bisericeşti608. Nu se mănâncă nici peşte, nici untdelemn şi nu se bea vin. Se dezleagă la vin şi untdelemn numai sâmbăta şi duminica (pentru că în aceste zile se face Liturghie deplină), iar la peşte, numai în ziua de Buna-Vestire şi de Florii (pentru ca sunt praznice mari)609. Sunt scutiţi de ajunare numai copiii, lăuzele, bătrânii şi bolnavii sau cei neputincioşi, precum şi cei aflaţi în situaţii speciale610. Cu deosebită evlavie trebuie să postim prima şi ultima săptămână din Postul Paresimilor. 

                                  Ce este postul Crăciunului?

Postul Crăciunului este postul dinaintea Naşterii Domnului. Ţine 40 de zile (15 noiembrie - 25 decembrie). Lăsăm sec în seara de 14 noiembrie (ziua Sf. Filip); iar dacă această zi cade miercuri sau vineri, începem postul cu o zi mai înainte. E aşezat pentru a ne pregăti spre cuviincioasa întâmpinare a Naşterii Domnului şi închipuie noaptea în care trăia omenirea dinainte de Mântuitorul, când Patriarhii şi Drepţii Legii vechi aşteptau venirea Lui, cu post şi rugăciune. Ne aduce aminte îndeosebi de postul de 40 de zile al lui Moise în pustie, înainte de primirea Legii (Ieş. 34, 28)611. Se dezleagă la peşte în ziua de 21 noiembrie (Intrarea în Biserică a Maicii Domnului), fiind praznic mare. În ziua cea din urmă a acestui post (Ajunul Crăciunului) se ajunează, adică nu se mănâncă nimic până la ivirea luceafarului de seară, care închipuie steaua Magilor; apoi mâncăm uscat: seminţe, poame, turte sau covrigi. Tot în această seară, pe alocuri, slujitorii Bisericii umblă cu Icoana Naşterii, cântând troparul Crăciunului şi aducând astfel, în casele creştinilor, vestea cea bună a marii sărbători din ziua următoare. În ziua Crăciunului, în orice zi ar cădea, mâncăm de dulce. 

                             Ce este Postul Sântă-Măriei? 

         Postul Sântă-Măriei Mari (sau postul lui August) este postul dinaintea Adormirii Maicii Domnului. E aşezat în cinstea Maicii Domnului, amintindu-ne de postul cu care aceasta, după tradiţie, s-a pregătit spre trecerea ei la cele veşnice612. Ţine două săptămâni: de la 1-15 august. Lăsăm sec la 31 iulie seara; iar dacă această zi ar cădea miercuri sau vineri, lăsăm sec cu o zi înainte. Se dezleagă la peşte în ziua Schimbării la Faţă (6 august), fiind praznic mare. Dacă ziua Sântă-Măriei (15 august) cade miercuri sau vineri, nu mâncăm de dulce, ci se dezleagă numai la peşte. În timpul acestui post se citeşte mai cu deosebire Al doilea Paraclis al Maicii Domnului, pe care îl găsim în Ceaslov. 

. Pentru ce s-a aşezat şi cât ţine postul Sân-Petrului? Postul Sân-Petrului, adică al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, e aşezat în cinstea acestor doi Sfinţi Apostoli, a căror moarte mucenicească se serbează la 29 iunie şi care s-au ostenit cel mai mult pentru vestirea Evangheliei şi pentru răspândirea credinţei creştine
        Totodată ne aduce aminte de postul cu care Sf. Apostol Pavel, împreună cu Varnava, s-au pregătit înainte de trimiterea lor la propovăduire, din porunca Duhului Sfânt (Fapte 13, 2-3; Isaia 58, 3-7)614. Acest post are o lungime schimbătoare, întrucât începutul lui atârnă de data Rusaliilor. 

Apa înţelepciunii

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                               

             Pentru ceartă este nevoie de doi oameni. Un om i-a povestit

prietenului său, cum a făcut el de a înlăturat cearta din casa sa. Eu

i-am spus soţiei mele, când ne-am căsătorit. Când tu vei vedea că eu

sunt mânios, să te duci la fântână şi să-ţi umpli gura cu apă. La fel şi

eu, când voi vedea că tu eşti mânioasă, am să iau apă în gură. Aşa au

făcut... Şi ce bine am trăit! Pentru că unul singur nu se poate certa! Şi

nici celălalt nu se poate certa cu tine, dacă gura ta ţi-e plină cu apă...

Iată ce scria pe uşa părintelui Iustin Pârvu de la Sfânta

Mănăstire Petru Vodă:

Este har...

- Să iubeşti fără să fii iubit...

- Să slujeşti fără să fii preţuit...

- Să dăruieşti fără să ţi se mulţumească...

- Să jertfeşti fără să ţi se recunoască...

- Să ierţi fără să fii iertat...

- Să-l susţii pe cel care te-a lepădat...

- Să rămâi liniştit deşi eşti nedreptăţit...

- Să investeşti clădind fără speranţă...

- Să crezi deşi nu eşti deplin lămurit...

- Să taci pentru a nu face rău aproapelui...

- Să vorbeşti de dragul adevărului...

- Să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti...

- Totul să-ţi aparţină, dar tu de toată bucuria să te lipseşti...

                 

                                                            Pământul şi ploaia 

 Pământul soarbe ploaia ce cade de sus, dar iarăşi o sloboade, în formă de izvoare şi fântâni binecuvântate cu ape minerale, sulforoase, iodate... Noi suntem pământul cel rău care soarbe neîncetat mila cerului de sus, dar în loc de apă vie slobozim afară izvor de ură, de otravă şi de păcat. Toată firea cea necuvântătoare dă înapoi darul lui Dumnezeu. Ogoarele dau grâul, porumbul, orzul, secara, toate legumele, pomii dau fructele, numai omul - făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, numai omul care soarbe neîncetat binecuvântare şi iertare, milă şi iubire cerească - în loc de iubire şi roada faptelor bune, dă ură, zavistie, otravă şi venin sufletesc. Iată ca ne mustră şi firea cea necuvântătoare

Psaltirea

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

 Ce este Soarele între celelelte lumini ale Cerului, aceea este Psaltirea între celelalte cărţi insuflate de Dumnezeu.
Soarele luminează toate marginile lumii, iar Psaltirea luminează simţurile inimii, toate cugetele sufletului şi toate mişcările minţii.
 De aceea zice Sfântul Ioan Gură de Aur: Mai bine să înceteze soarele din călătoria sa, decât să înceteze citirea Psaltirii.
 Toate cărţile sunt de folos şi mare supărare aduc dracilor, dar nici una ca Psaltirea. Iar Sfântul Vasile cel Mare spune: Nici o altă carte nu slăveşte pe Dumnezeu aşa ca Psaltirea.
Înşişi Sfinţii Apostoli au adus laudă lui Dumnezeu prin Psalmi, de vreme ce nici în temniţă n-au încetat a cânta. De  aceea, Sfântul Apostol Pavel grăieşte: Când vă adunaţi împreună, fiecare din voi are psalm, are învăţătură, are descoperire; toate spre zidire să se facă (1Corinteni 14:26). Şi iarăşi în alt loc: Voi cânta cu duhul, voi zice psalmul şi cu mintea (1Corinteni 14:15). Astfel şi Sfântul Apostol Iacob zice: Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage. Este cu inima bună? Să cânte psalmi (Iacov 5:13).
 Psaltirea este lucru îngeresc, este moştenire cerească, tămâie duhovnicească. Citiţi zilnic măcar o catismă din Psaltire. Psaltirea este coloana vertebrală la rugăciune. Citirea psalmilor din Psaltire este dătătoare de smerenie, izgonitoare a trufaşilor draci, solitoare de mântuire a omului păcătos, odihnă pentru ostenelile zilei respective... Carte inspirată de Duhul Sfânt, Psaltirea a fost scrisă de proorocul David. Maica Domnului a citit Psaltirea pe tot parcursul vieţii ei. Omul primeşte un mare folos din citirea Psaltirii. Un om zicea: Am citit Psaltirea, însă nu înţeleg nimic. Cred că e mai bine pentru mine să aşez această carte în bibliotecă. Părintele duhovnic i-a zis: Nu, nu trebuie să faci astfel. De ce? a zis omul, oricum nu înţeleg nimic! Tu nu înţelegi, i-a spus duhovnicul, însă dracii înţeleg ce se spune acolo despre ei, că nu pot suferi şi fug.
Mitropolitul Antonie Plămădeală ne relatează un caz: M-a supărat un oarecare, mi-a spus cineva. Şi m-am pus la citit Psaltirea. În popor există credinţa că citirea Psaltirii, ca pravilă la vreme de necaz, sau la împrejurare de duşmănie, duce la lămurirea situaţiei. Uneori se citeşte şi cu gând să-l pedepsească Dumnezeu pe cel ce a pricinuit necazul. Iar unii mai împietriţi la inimă citesc Psaltirea dorind moartea celui pus la rugăciuni. Aceasta este o mentalitate păgână, anticreştină, rea. Se întâmplă însă în asemenea cazuri că celui ce face astfel de rugăciuni, răul dorit se întoarce chiar împotriva sa. Cel care mi-a relatat o astfel de situaţie, mi-a mărturisit: După ce am citit de câteva ori psaltirea, necazurile mi s-au înmulţit. Citisem cu gând rău. Ca pe o vrăjitorie. Abia după ce m-am spovedit mi s-a luminat cugetul şi mi-a venit liniştea. M-am împăcat cu cel căruia îi voisem răul. Să învăţăm pe de rost măcar Psalmul 50, Psalmul 69 şi Psalmul 90 şi să-i spunem zilnic. Au o mare putere şi ne izbăvesc de multe necazuri şi încercări ale vieţii.

Sfintele Paşti, Crăciunul, să fie mai ales în suflet

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

 Cu ocazia sărbătorii Sfintelor Paşti, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în fiecare casă, pe masă se găseşte o bucăţică mai mare sau mai mică de carne de miel, câteva ouă roşii, cozonac, prăjituri şi un pahar cu vin. Aşa trebuie să fie şi minunat lucru este. Dar oare este de ajuns că am luat Sfinte Paşti? Nu, nu este deajuns. Mulţi oameni consideră că dacă au luat Sfinte Paşti sunt în rânduială. Este bine să nu confundăm Sfintele Paşti (pâine stropită cu vin şi sfinţită printr-o rugăciune anume) cu Sfânta Împărtăşanie (care este chiar Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos). Aşadar, bucuria este deplină în suflete numai atunci când creştinii au ţinut Postul Sfintelor Paşti, s-au spovedit şi s-au împărtăşit. Numai în această stare sufletească putem spune că Hristos înviază (în mod virtual) şi în sufletele noastre. Pentru a dovedi că suntem ADEVĂRAŢI CREŞTINI ORTODOCŞI, trebuie să ne separăm de cei ce se foiesc de colo - colo prin Sfânta Biserică sau stau de vorbă în grupuri şi SĂ PARTICIPĂM CU TOATĂ EVLAVIA LA SFÂNTA LITURGHIE ÎN NOAPTEA SFINTELOR PAŞTI. În mod asemănător se întâmplă în multe familii creştin ortodoxe şi de Crăciun. În timp ce unii se bucură că s-a născut Iisus Hristos din Pururea Fecioara Maria, pentru mântuirea sufletelor noastre, alţii sunt bucuroşi că au bradul împodobit, că au cârnăciori, şorici, sărmăluţe, piftii, friptură de porc, curăţenie în casă... dar au uitat să facă curăţenie în suflet, prin post, spovedanie şi împărtăşanie ca să se nască Hristos (în mod spiritual) şi în sufletele lor. Aşadar unii se bucură doar cu trupul (pântecele), iar ceilalţi şi cu trupul şi cu sufletul (în mod deplin).