Fericirea veşnică

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

(aranjament preot Ioan)

- Va să zică ai venit pentru fericirea veşnică? întrebă Judecătorul.

- Da - îi răspunse sufletul de curând ieşit din trup.

- Ai greşit adresa - continuă Judecătorul.

- Staţi… nu-i aici raiul? - a întrebat

sufletul, proaspăt trecut prin graniţa morţii.

- Ba da - îi răspunse Judecătorul.

- Jos pe Pământ mi s-a promis că aici voi

primi în dar fericirea veşnică.

- Ne pare rău, ai fost informat greşit.

- Am fost informat greşit?! Dar preotul îmi zisese că dacă mă rog

dimineaţa şi seara, dacă merg în fiecare duminică la Sfânta

Liturghie, dacă mă spovedesc şi mă împărtăşesc cel puţin de patru

ori pe an, dacă ţin post miercurea şi vinerea şi ţin şi cele patru

posturi mari ale anului, dacă împlinesc cele zece porunci, să am

nădejde căci cu mila lui Dumnezeu voi ajunge în rai şi voi primi

fericirea veşnică!

- Eşti în rai, eşti binevenit, dar trebuie să mănânci din merindele

tale: să trăieşti fericirea pe care ai adus-o de pe Pământ.

- Nu este corect: pe Pământ n-aş putea zice că am fost fericit…

- Ne pare rău…

- Şi nu se poate să primesc aici fericirea?

- Ne pare rău: nu.

- De ce nu?

- Fiindcă aşa e regula.

- Care regulă?

- Cea instituită de Dumnezeu Tatăl.

- Nu pot să cred că Tatăl este atât de crud!

- Păi nu e crud.

- Nu e?

- Nu.

- Dar cum aşa?

- Tatăl a instituit următoarea regulă: fiecare trebuie să-şi

construiască propria sa fericire.

- Cum adică?

- Simplu: aşa cum un culturist îşi clădeşte muşchii, tot aşa cel care

caută fericirea, trebuie s-o construiască singur.

- Nu mi se pare corect!

- Treaba ta.

- Totuşi, ce pot face acum?

- Poţi să te duci înapoi, deoarece corpul tău se află încă în stadiul

morţii clinice.

- Bine, şi ce fac dacă merg înapoi?

- Exersezi fericirea.

- Exersez fericirea? Şi cum fac asta?

- Trebuie să găseşti propriile tale metode. Cei mai mulţi încearcă

prin iubire. Poţi să-ţi îndrepţi iubirea spre Sfânta Treime şi spre

apropele tău.

- Îţi pot explica prin funcţionarea inimii biologice. Îţi aminteşti

probabil că inima pompează sânge în trei

direcţii: are un circuit care alimentează

partea corpului care se află mai jos de

inimă, un al doilea circuit care irigă tot ce se

află mai sus decât inima, şi un al treilea

circuit prin care trimite sânge în propriile

sale ţesuturi.

Vezi, funcţionarea inimii este simbolul modului în care este

indicat să-ţi administrezi iubirea.

Circuitul de jos nu este altceva decât

iubirea direcţionată spre oameni.

Circuitul de sus este simbolul iubirii prin

care poţi comunica cu Dumnezeu, cu

Maica Domnului şi toti Sfinţii. Iar cel deal

treilea circuit, cel prin care inima asigură energia necesară

propriei sale funcţionări, pentru mântuirea sufletului tău.

Când ajungi să conştientizezi razele iubirii care ies din inima

ta, poţi să redirecţionezi o parte din ele spre tine însuţi. Este

indicat să păstrezi proporţiile definite de inima ta biologică. Prin

circuitul mare, cel care porneşte spre partea de jos a corpului,

trimiţi iubire spre toţi ceilalţi. Prin circuitul mic, cel care porneşte

în sus, comunici cu Dumnezeu cu Sfinţii îngeri, cu Sfinţii

arhangheli, cu heruvimii, serafimii, şi aşa mai departe.

Fii sigur că vei primi de la ei mai mult decât reuşeşti să le oferi tu

lor. Şi ai dreptul şi la cel de-al treilea circuit, ca să poţi funcţiona

şi tu…

- Oh, ce simplu e!

- Da, e simplu ca bună ziua!

- Şi ce-mi mai recomandaţi, ce să fac când ajung jos?

- Caută să identifici ce anume îţi produce bucurii reale. Caută să

lărgeşti această lista. Bine, îţi recomand să te menţii în limita

bunului simţ. Dacă o depăşeşti, rişti să-ţi strici fericirea. Şi

exersează cele trei tipuri de iubire, cele trei circuite ale inimii.

Şi încă un lucru: spune „Te iubesc“ cât mai des, dar întotdeauna

din toată inima.

- Deja mă simt fericit!

- Mă bucur pentru tine! Însă totuşi m-aş bucura dacă te-ai duce

înapoi şi ai exersa acolo jos, ca să vii aici sus, întărit în credinţa şi

plin de iubire când îţi vine rândul.

- Vă mulţumesc - mă simt atât de fericit!

- Fericirea ta e şi fericirea mea şi îţi mulţumesc pentru că mi-o dai

- încheie Judecătorul.

Sufletul dezîntrupat se umplu de încredere în viitor şi plonja înapoi în

corpul său aflat pe cearşaful alb al clinicii de reanimare. Aparatele

electrice conectate la corpul său începuseră

să semnalizeze reapariţia vieţii. Încet, se

auzi un oftat, ca o adiere de vânt. Tiptiltiptil,

inima începea să bată.

Electrocardiograma desena o curbă tot mai

armonioasă. Ochii pacientului încă nu se

deschiseseră, dar pe faţa lui se aşternu o

linişte divină. Doctorii răsuflaseră uşuraţi. Se gândiseră la marea

minune: viaţa. Un pacient reîntors din înalt valora pentru ei cât un

nou-născut.

- Tipul, mai mult ca sigur a învăţat ceva, acolo Sus - zise unul

dintre doctori.

- Pai da… nu cred ca s-a întors datorită electroşocului, că îmi

pierdusem încrederea în el, la un moment dat – adăugă un alt

doctor.

Crucea creștinilor

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

În copilărie pe strada mea era o cruce veche din lemn, destul de meticulos sculptată. Timpul i-a șters cu palmele-i zbârcite literele crestate pe care nimeni nu le mai putea desluși. Totuși, crucea veche era icoana bătrânilor mei. Când o priveau, de fapt ea îi privea. Și-n liniște de isihie le grăia pe limba ce numai purtătorii de golgote o pot înțelege…
Icoane sunt multe. Ele sunt povești pe care ni le spune lumea de sus, spunea eseistul Christi Crăciun. Zugrăvesc nu doar chipuri, ci și destine. Mereu diferite. Crucea e singură. Mai mult. Ea e icoana ce rămâne pretutindeni neschimbată. Ea schimbă, dar nu se schimbă.
Icoanele vorbesc celor care nu au urechi. Celor ce nu vor să audă. Crucea vorbește celor ce nu vor să vadă! Când o privești, pe ea atârnă lumea spre care noi trebuie să urcăm. Prin Golgota. Dar ca s-o urci întâi trebuie să-ngenuchezi! Să te faci plan înclinat, aeroport pe care să alunece Duhul coborât din înalt.
Crucea e o busolă a sufletului. Sub ea nu te pierzi, cu ea nu te poți rătăci. Verticala ei te urcă mereu spre Tatăl, orizontala ei te-ndrumă spre semeni. Sub Cruce, nimeni nu e singur!
Crucea nu e estetică, ci etică. Frumosul se poartă la gât, dar bunătatea tronează în inimi! Când privești crucea nu poți decât să o admiri. Sau să o critici. Dar cine poate vreodată să șteargă măcar o picătură din sângele ei!
De ceva timp am văzut cum crucea veche de pe strada mea a dispărut! Cineva a vrut să reducă la tăcere cea mai grăitoare icoană din lume! Paler zicea că se teme mai mult de absența lui Dumnezeu. Am spus bisericii că de acum înainte noi trebuie să fim și cruci și icoane! Cine nu duce o cruce deja a murit. Iar moartea nu vine odată cu bătrânețea, ci cu uitarea, ca să-l citez pe Garcia Marquez.
Arătați lumii că nu ați murit! Simbolul iubirii nu e inima, ci Crucea!
Iisus cu voi !

Preot Dani Marius Sfart

Pentru chipul Mântuitorului

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Evsevie episcopul Edesei, scrie că Avgar craiul acelei cetăţi, muncit fiind
de boală foarte rea și netămăduită, și înștiinţându-se de minunatele
tămăduiri ce făcea Iisus Hristos în Iudeea, i-au trimis un curier anume Anania cu scrisoare cuprinsă în aceste cuvinte:

AVGAR CRAIUL EDESEI

către Mântuitorul Iisus Hristos carele s-au arătat în trup omenesc în părţile Ierusalimului sănătate

Auzit-am de minunile și tămăduirile ce faci numai cu singur cuvântul, fără a te sluji de ierburi, sau alte doctorii. Am înţeles că faci pe orbi de văd, pe șchiopi de umblă, pe cei stricaţi curăţești, duhurile necurate gonești din cei ce pătimesc, pe cei cu boale netămăduite lecuiești, și dai viaţă morţilor.
Aceste minuni m-au făcut a gândi, că ești un Dumnezeu pogorât din cer, și că ești Fiul lui Dumnezeu. Pentru aceasta am îndrăznit a-ţi scrie această scrisoare, rugându-te să vii să mă vezi, și să mă tămăduiești de boala de care pătimesc de multă vreme. Am auzit că și iudeii te gonesc, și cârtesc pentru minunile tale, și că caută a te pierde: eu am aicea o cetate
frumoasă și răsfăţată, și măcar că nu este prea mare, dar îţi va fi
îndestul pentru toate cele ce-ţi vor trebui.

Același scriitor zice: Că Iisus Hristos i-au făcut lui Avgar, răspunsul următor:

Fericit ești Avgare, că ai crezut în Mine mai înainte de a mă vedea, căci, scris este de Mine, că cei ce mă vor vedea nu vor crede întru mine,
și cei ce nu mă vor vedea vor crede și se vor mântui. Cât pentru dorinţa
ce arăţi că ai ca să vin să te văd; eu trebuie mai întâi a împlini în ţara
aceasta toate lucrurile pentru care sunt venit, și după aceasta să mă sui
către Acela ce m-au trimis, și dacă mă voi sui de aicea, îţi voi trimite unul din ucenicii mei, carele te va tămădui de boala ce pătimești, și-ţi va da viaţă veșnică ţie și celor cu tine.

Iscălitura Mântuitorului este aceasta:

Θeos, Θeu, Θion Θavma
adică:
Dumnezeu, a lui Dumnezeu, Dumnezeiască minune.

Iarăși episcopul Evsevie zice, că aceste scrisori le-au scos din condicele cetăţii Edesei, și mai adaugă, că apostolul Toma după învierea Mântui-torului, au trimis pe Tadeu, unul din cei 70 de ucenici, ca să propovă-duiască pe Iisus Hristos și să tămăduiască și pe Avgar.

******************************************************************************
Înștiinţarea lui Lentulus proconsulul Iudeii, către senatul Romei,
pentru CHIPUL MÂNTUITORULUI

care au fost în acest chip:

”Întru aceste vremi s-au arătat aicea un om, care încă trăiește, anume Iisus Hristos, a căruia putere trece peste măsurile firii. Oamenii îl numesc mare Prooroc. Iară ucenicii lui îi zic Fiul lui Dumnezeu. El înviază morţii și tămăduiește tot felul de boale. El este un om de un chip încuviinţat, și cu bune măsuri, în faţa sa se vede oarecare striște, însă, care îi trage deodată și dragostea și frica acelor ce-l văd. Părul lui este în culoarea a unei alune timpurii. Însă de la rădăcină și până la urechi este neted, iar de
acolo și până la umere creţ, și trece și mai jos de umeri. De la frunte prin mijlocul capului are cărare, (după obiceiul Nazarinenilor) fruntea lui este lată și albă. Faţa fără de nici o meteahnă, și împodobită cu o rumeneală foarte plăcută. Fizionomia lui este ighemonicoasă (adică de Stăpânitor) și mângâioasă. Nasul și gura sunt făcute cu mari
măsuri. Barba lui este destul deasă, în culoarea părului, și despărţită în furculiţă. Ochii îi sunt căprui și foarte vii, el este groaznic la ale sale
mustrări, dulce și plăcut la ale sale învăţături și sfaturi. Chipul feţei lui
trage ochii tuturor, amestecat fiind cu semnotita, (adică cu o cinstire adâncă), nu l-au văzut nimeni niciodată râzând, dar plângând adeseori. Statul lui este drept, mâinile lui mari și lungi, și braţele foarte frumoase, el vorbește puţin dar cu multă statornicie, și este cel mai frumos om în lume.”

Aceste documente sunt reproduse întocmai din CEASOSLOVul din anul 1835, tipărit la Brașov.

PUTEREA RUGACIUNII

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau   sanctuarele.   Oamenii de ştiinţă din     Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin.
"O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri   Slezin, şeful Laboratorului de  Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg .

  "Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele  din organismul uman, ea repară şi structura grav  afectată a conştiinţei."[2]
    Profesorul Slezin a  făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat   electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau   şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.

   Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă   mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce   persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al   biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul   somnului profund sau al  rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta   stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă  vitală pentru orice persoană.

   Este un fapt cunoscut că  bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi  afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar  sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât   vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.

    Slujbele bisericeşti  ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la   Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus  peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii  unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în   biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.

     Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la   Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a   instrumentului.
În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.

     Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de  asemenea, proprietăţi vindecătoare..
De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
     Proteinele viruşilor se  încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A.   Malakovskaia. Semnul  crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii  patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi   lacuri. Este chiar mai eficient decât   aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.

     Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.

     A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea   Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai  mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
   Astfel,  recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.

     Apa sfinţită nu este  numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine  inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.

     Spectrograful indică o densitate optică mai   mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles   sensul rugăciunilor şi l-ar  fi păstrat.
 Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..

UN STROP DE HAR

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

de Preot Sorin Croitoru

Dă-mi Iisuse-un strop de har să mă spăl, să mă sfințesc,
Să îmi plâng ca pe un mort omul cel duhovnicesc.
Dă-mi Iisuse-un dram de Duh ca să mă trezesc din somn,
Să-Ți sorb chipul din icoane, să-mi fii Dumnezeu și Domn,

Să se facă ochii mei un izvor fără sfârșit
Și să-mi scuture ființa un suspin necontenit.
Buzele să mi se strângă, nelăsând cuvânt să iasă,
Inima să îi devină pocăinței, bună casă,

Mâinile să-mi fie sparte și să dea făcând risipă,
Pe săracii ce imploră să îi miluiască-'n pripă.
Trupul meu lipsit de carne, ca un fulg să se topească
Până va pieri dintr-însul pofta cea dobitocească.

Ale mele uiți picioare în biserici să mă poarte,
Nu în locuri de ispită, unde e păcat și moarte!
La urechi să îmi ajungă melodii de mângâiere,
Să-mi alunge tulburarea și a inimii durere..

Har, dă-mi har Iisuse Doamne, nu-mi da mult, dă-mi doar un strop
Și voi alerga spre Tine în duhovnicesc galop!
amin

Rugaciunea cinstitei Cruci :

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

 Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui , si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul . Sa piara cum piere fumul ; cum se topeste cera de fata focului ., asa sa piara diavolii de la fata celor ce iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii si zic cu veselie : Bucura-te ,preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului , cre alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine , a Domnului nostru Iisus Hristos ,si S-a pogorat la iad si a calcat puterea diavolului si te-a daruit noua pe tine , cinstita Crucea Sa ,spre alungarea a tot pizmasului . O , preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului .ajuta-mi cu Sfanta Doamna Fecioara ,Nascatoare de Dumnezeu , si cu toti sfintii ,in veci . Amin 

IMNUL SFINTEI CRUCI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

TE RĂSTIGNESC MEREU..

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



de Preot Sorin Croitoru 

Stăpâne, Doamne-al meu Cel bun,
Îngenuncheat și umilit,
La ceas adânc de noapte-Ți spun:
Mai iartă-mă de Ți-am greșit!

Să nu ții seama de căderi
Deși prin ele Te-am jignit,
Din nou Ți-am provocat dureri
Când iarăși coasta Ți-am rănit!

Citesc de răstignirea Ta
Și ochii mi se umezesc,
Apoi cu viața mea cea rea
Chiar eu, chiar eu Te răstignesc!

Păcatul meu Îți este cui
Ce iar Îți lasă-'n mână semn:
Din vina mea din nou Te sui
Pe Cruce, arma Ta de lemn..

Degeaba plâng apoi și-Ți cer,
Îți cer iertare ne'ncetat,
Eu doar durere Îți ofer
Când săvârșesc al meu păcat!

Mă doare mult când mă trezesc
Din dezmierdări, ca dintr-un vis:
Când înțeleg că Te rănesc,
Regretul mi-e de nedescris..

Ajută-mă să nu mai cad,
Să nu mai plâng că Te-am rănit,
Căci întristarea e un iad
În care ard cei ce-au greșit.

Iisuse bun, Iisuse blând,
Să mă-'ntărești cu harul Tău,
La ceas de noapte, suspinând,
Te rog: păzește-mă de rău!
amin


Trebuie să înțelegem un lucru foarte important: Domnul S-a răstignit pentru păcatele noastre! De nu ar fi fost păcatul în lume, nici El n-ar fi suferit moarte de Cruce. Deci noi, de câte ori păcătuim, Îl răstignim din nou pe Blândul Iisus! Să fugim de păcate, dacă zicem că-L iubim pe El..
La aceste lucruri să meditați în a treia Duminică a Marelui Post, care este închinată Sfintei Cruci, adică Patimilor Domnului nostru.

Preot Sorin Croitoru din Mantova, Italia

VIȚA CEA ADEVĂRATĂ

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

de Preot Sorin Croitoru

De n-ai trimite harul Tău,
Ne-ar înghiți de tot cel rău.
Săgețile celui viclean
Ne-ar face răni fără alean.
Nici pace-'n viață n-ar mai fi,
Nici soare n-ar mai răsări,
Nădejdile s-ar ofili,
Credința noastră ar pieri..

Fricoși în lume am umbla
Și răi cu frații ne-am purta,
Necruțători și reci am fi,
Cu gura rele am vorbi.

De n-ai trimite Duhul Tău,
Am tot cădea, mai jos, în hău..
Lumina Ta de n-am avea,
Virtutea, rea ni s-ar părea,
Păcatul, dulce l-am simți,
Cu fierea lui ne-am îndulci.
Crezând că-Ți suntem ucenici,
La suflet am rămâne mici,
La trup ne-am îngroșa mereu,
Făcând stomacul dumnezeu.

De nu Te-am înghiți de viu
Pe Tine, Domn, Hristos și Fiu,
Am fi neputincioși de tot,
Mereu "Nu știu!", mereu "Nu pot!",
Mereu "Pretind!", mereu "Poftesc!",
Nicicând "Mă-'ndur!", nicicând "Iubesc!",
Mereu "Să-mi dai!", nicicând "Să iei!",
Mereu "Eu vreau!", nicicând "Tu vrei?"..

Puterea noastră, Doamne, ești
Și Viță Care ne hrănești:
De vom rămâne altoiți
Vom fi cu har la timp hrăniți,
De nu, flămânzi și amărâți,
Vom fi la suflete urâți..

Credință dă-ne Doamne-acum,
Căci greu e-al mântuirii drum,
Urcușul cel spre Cer e greu
De nu ne-ajută Dumnezeu.

Te vom ruga, Te vom slăvi,
Vom aștepta, Te vom iubi..
amin

ATÂT IUBESTI, CÂT TE JERTFESTI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

SI TE RIDICI, CÂT TE SMERESTI!

Doamne, Tu privesti la mine,
Iar eu caut spre pământ,
Tu mă chemi să vin la Tine,
Iar eu uit de-al Tău cuvânt.

Tu mă chemi la rugăciune,
La metanii si la post,
Dar, Satana imi sopteste,
Că acestea nu au rost.

Tu imi amintesti de moarte,
Doar asa m-oi pocăi,
Eu mă uit in altă parte,
Nici nu-mi pasă c-oi muri.

Tu imi spui de judecată,
De osanda si de munci,
Iar eu uit de toate 'ndată,
Nu mă mai gandesc atunci."

        SI MEREU SĂ-TI AMINTESTI: 



Atât iubesti, cât te jerfesti!
Si te ridici, cât te smeresti!
Atât invingi, cât pasnic esti!
Tânăr rămâi, cât vesel esti!
Atât primesti, cat daruiesti!
De-a pururi esti, cand,
Doar iubire răspândesti!"
 
           Preot Ioan.                      

De ce stropim cu apa sfintita?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

      Stropirea cu apa sfintita este foarte des si in multe ocazii folosita de catre preot. De fapt, apa, ca element fundamental al creatiei, fiindca se foloseste la spalarea si curatirea fizica a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociata si lucrarii de curatire spirituala, de spalare a urmelor lasate de pacatele si faradelegile oamenilor.Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si  sfintitoare a harului dumnezeiesc. 
          Cand face sfintirea apei, preotul se roaga pentru ca "apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica" si pentru ca prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu "binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor".
Nu Dumnezeu are nevoie de apa sau de alte elemente materiale pentru a-Si trimite binecuvantarea si sfintenia Sa, ci omul are nevoie de ea pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu.
Pentru ca este trup si suflet, pentru ca are o constitutie psihosomatica cum spuneam, omul are nevoie de aceasta ingemanare a spiritualului cu materialul, are nevoie de semne materiale care sa indice prezenta si lucrarea harului dumnezeiesc. Din acelasi motiv omul isi exprima multumirea sa, cererea sa, dragostea prin semne materiale.Unei persoane pe care o iubim nu ne multumim numai sa-i spunem acest lucru, ci facem dovada iubirii noastre prin daruri, prin semne care poarta incarcatura si masura iubirii noastre.
De aceea Dumnezeu a randuit ca omul sa se impartaseasca de harul si puterea dumnezeiasca, de Dumnezeu Insusi prin intermediul unor elemente componente ale lumii noastre materiale. 
Astfel, ne impartasim de Trupul si Sangele lui Hristos prin painea si vinul euharistic, primim lucrarea harului Sfantului Duh prin gustarea sau stropirea cu apa sfintita sau prin undelemn sfintit s.a.m.d. 

SURSA

DIN SUFLET PENTRU SUFLET

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

HAINA DE SEARĂ

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Mă pregătesc în taină,
Îmi curăţ a mea haină,
Pată după pată
Până o curăţ toată.
Nu mă opresc, nu stau,
Nu mai pot, nu mai vreau.

Îl simt mereu aproape,
Parcă mă cară în spate,
Eu Îl chem cu drag,
Nu mă lasă să cad.

Privesc înspre apus,
Soarele e aproape dus.

E foarte important
Să curaţ constant,
Să nu apuc acea schimbare
Cu hainele murdare.

Tu care îmi simţi tonul
Curăţă acum paltonul!
Şi răspândeşte zvonul!

Mi-e dor de Tine, Doamne!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

E atâta tăcere în sufletul meu... Îl simt atât de obosit şi înlăcrimat. Mă arde neîncetat şi dulce dorul de Tine, Bunule!
Mi-e dor să-Ţi privesc Chipul blând din icoană, să Te ating cu mâna tremurând, să-Ţi povestesc fărădelegile mele şi apoi să Te iubesc mai mult şi mai mult, iar Tu, ca un milostiv să mă ierţi.
Unde eşti acum, Doamne? Te simt de atâtea ori aproape, păşind lângă mine, dar nu Te văd... Îmi întind mâna o clipă, sperând că Te voi ajunge, dar nu eşti...
Bunule, Te pierd, Te găsesc şi iar Te pierd. Şi bucuria pe care o am atunci când Te zăresc o clipă, îmi adânceşte durerea clipelor în care nu Te văd. Dar drept este, Doamne, să nu-mi îngădui să Te văd, că nevrednic sunt...
Din adâncurile inimii mele, Te întreb: Unde eşti, Dumnezeul meu? Unde eşti, Pacea mea?
Prietenul meu..Fratele meu. Tu eşti tot binele şi toată frumuse?ea. Tu eşti Totul. În Tine, Doamne, nu este nici triste?e, nici melancolie, nici introvertitie, atunci când sunt copleşit de gândurile şi împrejurările care m-au apăsat şi m-au rănit Tu, Iisuse Doamne, îmi aduci linişte şi alinare..
Tu, eşti Doamne, Bucuria mea, Viata mea , Lumina mea, Lumina adevărată . . . Vino, Doamne..

ANII VIETII NOASTRE, DOAMNE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

"Anii vietii noastre Doamne,
Numai Tu ii dăruiesti,
Cati au fost si-o să mai vie,
Doar Tu singur hotărăsti,

Numai Tu rămai Acelasi,
Neschimbat nemuritor,
Inceput Tu n-ai la zile,
Ca şi omul trecător.

 Anii vietii noastre Doamne,
 Zi de zi i-ai presărat,
 Si cu zile însorite,
Si cu cer innourat,

Numai Tu ne numeri pasii,
Tu ne binecuvantezi,
 Iar cand ne pandesc vrăjmasii,
Tu din ceruri ne veghezi.

  Anii vietii noastre Doamne,
Zboară iute ca un vis,
Ne-ndreptam spre vesnicie,
Spre etern spre Paradis,

Viata asta trece iute,
Ca suveica prin razboi,
Dar să nu uităm că-n toate,
Dumnezeu este cu noi.

 Anii vietii noastre Doamne,
Intr-o zi se vor găta,
Toate le-om lăsa uitate,
Cand de-aicea vom pleca,

 Numai ce-am lucrat cu Tine,
 Tot ce-i Sfant tot ce-i curat,
Vom lua in vesnicie,
 Pe tăramul celalalt.

 Anii vietii noastre Doamne,
An de an ii numărăm,
Dă-ne-o minte inteleaptă,
Să putem să Te urmăm,

Si de-ar fi să vi la noapte,
 Ori de-ar fi să zăbovesti,

Anii vietii noastre Doamne,
 Să-i trăim cum Tu doresti".    
                                       
PREOT IOAN

Postul

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Un alt capitol lamuritor despre sensul duhovnicesc autentic al postirii din cartea “Postul cel Mare” a pr. Al. Schmemann:

“Nu exista post fara postire. Se pare, totusi, ca multi oameni, astazi, fie nu iau in serios postirea, iar daca o fac, inteleg gresit scopurile duhovnicesti. Pentru unii, postirea consta intr-o ,,renuntare” simbolica la ceva; pentru altii, ea este o respectare scrupuloasa a prescriptiilor alimentare. Dar in ambele cazuri, arareori postirea se refera la intreaga nevointa a postului. Aici, ca oriunde, trebuie mai intai sa incercam sa intelegem invatatura Bisericii referitoare la postire si apoi sa ne intrebam: Cum putem aplica aceasta invatatura in viata noastra?

Postirea sau abstinenta de la mancare nu este exclusiv o practica crestina. Ea e existat si inca exista in alte religii si chiar in afara unei religii, ca, de exemplu, in anumite terapii specifice. Astazi, oamenii postesc pentru tot felul de motive, incluzandu-le uneori si pe cele politice. Este important, deci, sa discernem continutul crestin unic al postirii.
Mai intai ni se dezvaluie in interdependenta dintre doua evenimente pe care le gasim in Biblie: unul se afla la inceputul Vechiului Testament, iar celalalt la inceputul Noului Testament. Primul eveniment este ,,intreruperea postului” de catre Adam in Rai. El a mancat din fructul oprit. Asa ni se dezvaluie pacatul originar al omului. Hristos, Noul Adam – si acesta este cel de-al doilea eveniment – incepe cu postirea. Adam a fost ispitit si a cedat ispitei; Hristos a fost ispitit, dar el a biruit acea ispita. Consecinta caderii lui Adam este izgonirea din Rai si moartea. Roadele biruintei lui Hristos sunt calcarea mortii si reintoarcerea noastra in Rai. Lipsa de spatiu ne impiedica sa oferim o explicatie a sensului acestui paralelism. Este limpede, totusi, ca din aceasta perspectiva postirea ni se descopera ca ceva hotarator prin importanta sa. Ea nu este o simpla ,,obligatie”, un obicei; ea este legata de taina intima a vietii si mortii, a mantuirii si a osandirii.

SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI DIN SEVASTIA..

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                     Astazi mancam "mucenici",ce simbolizeaza acest f

“Toti acestia au fost soldati in armata romana, si puternic credinciosi Mintuitorului Hristos. Cind au inceput prigoanele impotriva crestinilor de sub imparatul Liciniu, ei au fost adusi inaintea comandantului. La amenintarea ca vor fi devestiti de onorurile lor militare, unul dintre ei, Sfintul Candid, a raspuns: „Nu doar onorurile militare, ci chiar si trupurile noastre poti sa ni le iei, caci nici o onoare nu este mai inalta decit aceea de a fi ai lui Hristos Iisus, Dumnezeul nostru”.

Dupa aceasta comandantul a poruncit slugilor lui sa-i bata cu pietre pe ostasi. Dar pietrele pe care slugile le aruncau asupra ostasilor crestini se intorceau si izbeau pe cei care le aruncau, lovindu-i si de moarte. Una dintre ele a izbit capul comandantului, zdrobindu-i toti dintii. Tortionarii, infuriati ca niste fiare salbatice, i-au legat pe cei patruzeci si i-au bagat pina la git intr-un lac inghetat, punind garzi pe mal care sa-i impiedice sa fuga. Timpul era cumplit de geros, iar apa lacului a inghetat in jurul trupurilor mucenicilor. Ca sa le faca si mai mare chinul, si pentru a-l convinge macar pe unul sa se lepede de Hristos si sa se inchine idolilor Romei, tortionarii au amenajat o baie la marginea lacului, in vederea ochilor mucenicilor.

Cu adevarat, unul dintre ei a cazut si s-a lepadat. El a iesit din iezer si a intrat in baie. Si iata, o lumina minunata a venit din cer si a incalzit apa, impreuna cu trupurile mucenicilor. Odata cu lumina, s-au pogorat din cer si treizeci si noua de cununi peste capetele lor. Vazind aceasta, una din garzile de pe mal si-a scos toate hainele de pe el, a marturisit cu glas mare Numele lui Hristos Dumnezeu si a intrat in lac, ca sa se invredniceasca el celei de a patruzecea cununi, in locul celui care tradase. Cu adevarat, a patruzecea cununa s-a pogorit pe crestetul lui.

A doua zi toti locuitorii orasului au aflat cu uluire si au vazut ca mucenicii nu murisera. Dar necuratul judecator a poruncit sa li se zdrobeasca fluierele picioarelor, iar trupurile lor sa se arunce in apa, asa incit crestinii sa nu-i mai poata gasi. Dar in a treia zi mucenicii s-au infatisat in vedenie lui Petru, arhiereul cetatii, poruncindu-i sa adune moastele lor si sa le scoata din apa. Episcopul impreuna cu clerul sau au iesit chiar atunci, in noaptea intunecoasa, si au vazut trupurile mucenicilor stralucind puternic in apa. Fiecare os care fusese smuls din trup plutea la fata apei, stralucind ca o candela.

Episcopul a adunat cu cinste aceste ramasite mai scumpe decit orice piatra scumpa si le-a ingropat cu cinste. Sufletele acestor mucenici care s-au jertfit pentru noi toti s-au inaltat la Stapinul Hristos, inviate in slava. Ei au luat mucenicia cu cinste, acoperindu-se de slava cea nepieritoare, la anul 320 dupa Hristos”.

Despre iubirea acestei lumi

“Sfintii 40 de mucenici au primit cununa muceniciei fiind bagati pe timp de iarna intr-un lac. Unul dintre ei nemaiputand indura frigul, a primit sa aduca jertfa zeilor, si iesind din apa a intrat intr-o baie calda si a murit pe loc. Aici se implineste cuvantul Mantuitorului:

„Cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde” (cf. Marcu 8, 35),

pentru ca daca ar fi ramas sa mai indure putin ar fi primit cununa muceniciei si viata vesnica, insa iesind sa aduca jertfa zeilor si-a pierdut si viata aceasta si sufletul. Care este motivul pentru care el nu a mai suportat frigul? Gandul la lumea aceasta.

Daca ar fi avut gandul la Hristos si la Imparatia de sus, atunci ar fi ramas impreuna cu ceilalti. „Rece este apa”, spunea cel care se gandea la cele de jos, si care si-a pierdut sufletul. „Dulce este Raiul”, spunea cel care se gandea la cele de sus, si si-a mantuit sufletul.

Avand o descoperire a bunatatilor viitoare, cel care ii pazea a sarit in apa in locul celui care a iesit afara, si a marturisit ca si el este crestin, si a luat cununa muceniciei impreuna cu ceilalti.



Noi nici nu bagam de seama de cate ori, in fiecare zi, ne lepadam de Hristos, si vrem sa placem lumii, in loc sa ne ingrijim sa placem lui Dumnezeu.

Lauda lumii si dorinta de a fi cat mai sus, lumeste vorbind, ne face sa intram intr-un joc murdar, din care, daca nu ne convertim la Hristos, nu mai iesim niciodata. Necazurile si permanenta amenintare a lor, ne fac sa renuntam la marturisire si sa gasim scaparea imediata. Astfel nu ne folosim sufleteste si nici nu scapam de necazuri, ci zi de zi, ne adancim mai mult in baia calda a cartelii care nu face altceva decat sa ne ingreuneze necazul.

Lumea aceasta il neaga pe Hristos, prin faptele ei, iar noi trebuie sa mergem impotriva curentului, avand indrazneala de a infrunta nebunia acestei lumi, prin curajul unei vieti impreuna cu Hristos“.
In continuare va ofer o poezie scrisa de un prieten drag.

SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI
DIN SEVASTIA.. [Mosii de iarnă]

Spre dorita primavară care- aduce revenirea
Către viaţă toate iară si-n natură înverzirea,
Vorba-mi caldă iarasi vine, precum gândul cel senin
Sărbatorii să-i închine bun cuvânt către Creştin

Ca prin grai de Pomenire sa le-aduc scriind aici
Cum supuşi la chinuire, patruzeci de Mucenici
Si-au primit din cer Lumină prin cununi venind de Sus
Ca martiri fară de vină pentru crez intru' Isus

În Sevastia-n cetate din tot locul adunaţi
Fără fapte judecate, laolaltă condamnati
Doar prin gând de lepadare, de Hristos si Dumnezeu
Puteau a-şi găsi scăpare facând rugi vreunui zeu...

Însă nevoind s-o facă, cu pietre ce să-i lovească
Spre a-i obliga sa tacă voind faţa s-o lovească
Si spre cap spre trup si-n gură s-au pornit în razbunare
Însă pietre -n întorsură,. i-au lovit în înturnare

Văzând clar că nu se poate, i-au scos dezbrăcati afară
Într-un lac lângă cetate, aruncându-i ca sa piară
Înghetând în apa rece fără milă aruncati
Noaptea toată a petrece, goi în lac fiind lăsaţi

Dar unul voind scăpare s-a topit găsind căldura
Si-un soldat în completare s-a jertfit spre-a fi masura
Patruzeci cu toţi să fie, în plecarea spre Cel Sfânt
Ca să-şi poarte marturie catre Cer, dinspre Pamânt

Fluiere de la picioare le-au zdrobit şi-n foc i-au dat
Într-o apă curgatoare, ce-a rămas au aruncat
Însă Moaştele lor Sfinte au fost scoase mai apoi
Nu sunt vorbe sau cuvinte, ce pot şti să spun spre voi

Doar Minunea Lui Cerească si voia Lui Dumnezeu
Au putut sa împlinească, ce-am voit a spune eu
Cum primite -n dăruire tot în dar înspre lăsare
De la cei în vieţuire, sa le-avem spre închinare..

Moşi de iarnă-n Pomenire, avem azi de sărbătoare
Măcinici si-n'tru' cinstire, spre-a aduce inchinare
Să vă fie tihnă-n casă, fraţi intru' Ortodoxie
Viaţa bună şi frumoasă, prin cuvănt ce-mi las să vie...!

Cu pace şi iubire, către voi;
ANDREI BOTOŞANU SLEVOACĂ

N-am pasit pe urmele pocaintei, pentru ca inca nu vad pacatul meu.

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

N-am pasit pe urmele pocaintei, pentru ca inca nu vad pacatul meu. Si nu-mi vad pacatul fiindca mai lucrez inca in folosul pacatului. Caci cel ce se indulceste de pacat nu-si poate vedea pacatul, precum nu-l poate vedea nici cel ce-si ingaduie sa guste din el macar numai cu gandul si cu consimtirea inimii.
Numai acela poate sa- i vada pacatul care, s-a lepadat cu o hotarare libera de orice prietenie cu pacatul, care sta ca un strajer treaz, la poarta casei sale, cu sabia in mana, cu cuvantul lui Dumnezeu; care respinge si taie cu aceasta sabie pacatul, in orice infatisare s-ar apropia el.
Cine va savarsi aceasta mare lucrare, cine va declara razboi pacatului, smulgand cu sila pacatul din mintea, inima si trupul lui, aceluia ii da Dumnezeu un mare dar: „vederea pacatului sau”.
Fericit este sufletul care si-a vazut pacatul     cuibarit in sanul sau!

Fericit este sufletul care a vazut in sine caderea stramosilor, vechimea vechiului Adam!
O asemenea vedere a pacatului sau este vederea duhovniceasca, este vederea mintii, vindecata de orbire prin darul dumnezeiesc. Sfanta     Biserica de Rasarit invata sa cerem de la Dumnezeu vederea pacatului nostru prin post , rugaciune si ingenunchere.
Fericit este sufletul care neincetat se invata     in Legea Domnului! Caci intr-insa el poate vedea chipul si frumusetea Omului Nou, iar prin comparatie cu el, isi poate cerceta si indrepta neajunsurile sale.
Fericit este sufletul care si-a cumparat tarina pocaintei prin omorarea sa cu privire la inceputurile pacatoase! In aceasta tarina el isi va gasi o nepretuita comoara de mantuire.

Daca ti-ai dobandit tarina pocaintei, preda-te plansului de copil fata de Dumnezeu. Daca poti ,     sa nu ceri nu cere nimic de la Dumnezeu, lasa-te in voia Lui, cu lepadare de sine.

SURSA

https://cartiortodoxe.com/category/pacate/

Y O G A ESTE O CAPCANA A IADULUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                  Prin apropierea de practicile sau credintele orientale, crestinii ortodocsi risca o "sinucidere spirituală" fiindca practica Yoga este intr-o totala contradictie cu intreg Crestinismul.
                               
 1. Pentru crestini, Mantuirea este posibila numai prin Iisus Hristos, si nu prin forte proprii cum afirma Yoga, fiindca Iisus Hristos a spus: "Fara Mine nimic nu puteti face" (Ioan 15:5).
2. Cunoasterea autentica inseamna cunoasterea lui Dumnezeu: "Si aceasta este viata vesnica sa te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis" (Ioan 17:3), iar nu stapanirea unei tehnici yoga.
3. Pentru crestini asceza este un mijloc pentru eliberarea de patimi, iar nu mijloc de anulare a propriei constiinte si a personalitatii cum propune yoga.
4. Practicile Tantra-Yoga, propun atingerea starii de ELIBERARE PRIN SEXUALITATE.

                     
     Yoghinii au sufletul amortit de tehnici si meditatii: fara rugaciune, fara smerenie, fara cruce, fara pocainta pentru pacatele savarsite, fara Sfintele Taine din Biserica crestin ortodoxa. Este adevarat ca yoghinul care se concentreaza si face anumite respiratii (Pranayama), acumuleaza energie si poate sa stea gol pe un bloc de gheata fara sa sufere. Dar si Sfantul Serafim de Sarov statea pe gheata fara sa sufere. Insa, atentie la diferenta: yoghinul topeste gheata pe care sta gol, iar Sfantul Serafim nu o topea. Deci, yoghinul foloseste energia draceasca in timp ce Sfantul Serafim de Sarov folosea energia Dumnezeu Duhului Sfant. Amintim si neputrezirea si mirosul placut cu care Dumnezeu cinsteste Moastele Sfintilor Ortodocsi. La yoghini nu exista Moaste Sfinte. Yoghinii folosesc tehnici de captare a energiei, pe cand crestinul se roaga lui Dumnezeu sa-l mantuiasca. Concluzia este foarte clara: Orice tehnica spirituala fara energie, este MAGIE. Desi nu este o religie, Yoga ataca toate invataturile Sfintei Biserici Ortodoxe.
                 

         Urinoterapie. Sex in grup. Uleiuri afrodisiace. Organizatie de tip paramilitar. Obsedati sexual. Ritualuri. Orgii. Oameni care si-au parasit familiile. Oameni care idolatrizeaza un pamantean. Grig racoleaza noi tineri. Trei sute de oameni se pregatesc sa se inroleze in armata diavolului (imaginea textul de mai sus sunt preluate din ziarul Gazeta de sud, 19. 06. 2002).

                         
                                                                                                                                                                                                                                                                                                          Preot Ioan.                     

RĂSPUNS UNEI MAME CARE ARE FIICA LA CONCURSURILE DE MISS

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Îmi aduceţi la cunoştinţă, cu prostească bucurie, că fiica dumneavoastră a fost aleasă „Miss”. Ca şi cum aţi aştepta să vă şi felicit. Mie îmi e ruşine şi să scriu despre acest lucru, iar în loc de felicitări vă fac cunoscută profunda mea compătimire.
Nu ştiu de ce mai spuneţi în scrisoare: „Pentru fiica mea, ca fată educată, lucrul acesta este foarte măgulitor”. Căci, ce se poate spune despre educaţi şi needucaţi în zilele noastre? Între numeroasele crize contemporane, criza educaţiei este una dintre cele mai importante. Cine ştie care poate fi numită cu mai mult temei educată: o damă de la oraş sau o ciobăniţă sfioasă de la munte! În această privinţă nu se va ajunge la o înţelegere până ce nu ne vom întoarce la concepţia despre educaţie a poporului şi nu vom spune, în armonie cu multele milioane de glasuri ale poporului: educat (obrazovan) este cine are obraz. Iar cine nu are obraz nu este educat, oriunde ar locui, orice poziţie ar ocupa şi orice grămadă de cunoştinţe ar avea în cap.
În satele noastre din Şumadia, despre frumuseţe se şopteşte, iar despre caracter se vorbeşte cu voce tare. Asta vine din conştientizarea adâncă de către popor a faptului că frumuseţea este un lucru trecător şi care nu depinde de om, în vreme ce caracterul este un lucru netrecător şi care depinde de om. Ştiţi, oare, cântecul popular despre Miliţa fecioara? Ce minunat le-a răspuns unor linguşitori: „Nu-s din iele ca să adun norii, ci-s fecioară să privesc în faţă!”
Concursurile moderne de „Miss” sunt un obicei al vechilor popoare latine. În fapt, este doar un comerţ abil disimulat cu prostituate. Aţi urmărit soarta multelor „Miss” din Europa? Ce trist! Căsnicii stranii, copii din flori – sărmanii copii! –, procese senzaţionale între soţi, sinucideri. Iată, priviţi rubrica la care sunt înscrise de obicei „reginele frumuseţii”! Oare şi fiica dumneavoastră?… Mai bine i-aţi fi dat să citească actul despre moartea eroică a tatălui ei în Ţer-Planina decât să o fi expus la un concurs pestriţ şi primejdios. Cine vă poate garanta că marea dumneavoastră bucurie nu se va preface grabnic într-o nespusă întristare şi în ruşine? O ruşine, de vă veţi închide în cameră şi vă veţi ascunde faţa cu mâinile de lumina soarelui. Şi veţi şti că vecinii chicotesc răutăcios, şi asta vă va rupe şi mai mult inima.
Dintre toate ispitele cu care omul are a se măsura în sine însuşi, frumuseţea este, oricum, cea mai anevoie de biruit. Ea a fost biruită de Sfântele Ecaterina şi Varvara, Anastasia şi Parascheva şi multe altele, care au cunoscut în lăuntrul lor o frumuseţe mai înaltă decât cea a trupului lor. Dar va putea, oare, să o biruie fiica dumneavoastră, care este lipsită de o vedere duhovnicească puternică şi care s-a expus o dată de bunăvoie la târgul frumuseţii? Să-i ajute Dumnezeu, Puternicul! Căci frumuseţea este un gheţar de pe care se alunecă sigur în adâncul de foc.
Negustorii americani de filme au născocit – cu totul din capul lor, mai mult pentru comerţ – că Iuda vânzătorul era cel mai frumos dintre cei doisprezece apostoli. Asta, fireşte, nu se poate dovedi cu nimic în lume, afară, poate, de sfârşitul lui Iuda. Precum aţi auzit şi aţi citit negreşit, sfârşitul lui a fost asemănător cu cel al unora dintre reginele şi regii moderni ai frumuseţii. Acest „frumos” Iuda, după ce L-a vândut pe Fiul lui Dumnezeu, s-a coborât la pârâu şi s-a spânzurat. Şi aruncând arginţii în templu, a ieşit şi s-a spânzurat.
Cine merge la plimbare departe cu diavolul, greu se mai întoarce la calea dreaptă.
Ce să vă sfătuiesc? Măritaţi-vă fiica cât mai degrabă, şi cu cât mai modest, cu atât mai bine. Cu un brutar sau cu un cizmar. Fireşte, dacă acel om cinstit se va hotărî să ia asupra sa o răspundere ca aceasta. Aşa puteţi trage nădejde că veţi trăi să vă bucuraţi de nepoţi legiuiţi, şi veţi da mulţumită lui Dumnezeu. După atotputernicia Sa, Făcătorul îl poate opri pe om ca să nu cadă pe calea lunecoasă pe care a apucat-o din neştiinţă ori slăbiciune. Fie ca El să vă stea într-ajutor dumneavoastră şi celor pe care îi iubiţi cel mai mult pe lume, copiilor dumneavoastră!

(din „Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi – Scrisori misionare”, Sophia, 2002)

PĂSTORUL CEL BUN

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Domnul Și-a arătat nemărginita tandrețe și milă față de neamul omenesc atunci când S-a numit pe Sine "Păstorul Cel Bun", iar pe noi ne-a numit "oi". Priviți icoana aceasta, deschizând larg ochii inimilor voastre: nu vă simțiți iubiți de Domnul? Eu da! Deci dacă suntem iubiți de El, să punem osul la treabă și să-I arătăm și noi că se poate! Putem să împlinim poruncile Lui, putem să cerem iertare dacă am greșit. Putem să plângem, putem să fim iertători cu greșiții noștri! Putem să ne rugăm mai mult, putem de azi înainte să și postim! Toate le putem pentru că noi, creștinii ortodocși NE SIMȚIM IUBIȚI DE DOMNUL, PĂSTORUL NOSTRU CEL BUN!
"Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi"! Cu acest verset pe buze voi adormi în noaptea aceasta..
Domnul să vă arate iubirea Lui mistuitoare așa cum mi-a arătat-o și mie! De atunci n-am alt dor decât cel după privirea Sa cea blândă. N-am altă frică decât că n-o să-I mai simt bunătatea. N-am altă bucurie decât să mă simt miel în brațele Sale..
Doamne ajută.
Preotul Sorin Croitoru din Mantova, Italia

Jos pe crucea răsturnată

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Gasca cu carne...de post

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...




Fiindca pe 27 februarie incepe Postul Pastelui mi-am adus aminte de o istorioara povestita de un calugar cand am fost in Franta la o abatie unde se fabrica bere.
la intrebarile mele despre procesul de fabricatie calugarii erau foarte respectuosi in explicatii,in consecinta L-am intrebat direct pe unul dintre ei cum de Biserica este cea care raspandeste in lume aceasta ispita.
Mi-a explicat ca acesta era modul de intretinere,se consuma o cantitate si restul se vindea.Si atunci mi-a spus cu amuzament cum in trecut unii calugarii tineau post cu carne de gasca.
Acum cand postul se apropie mi-am adus aminte de povestioara si m-am decis sa ma informez si sa o relatez si voua.



Gasca ce se credea ca se naste din copac,pe cale de consecinta este de ...post

Convingerile oamenilor in privinta lumii vii s-au tot schimbat si se mai schimba inca. De la explicatiile mistice spre cele stiintifice, progresele cunoasterii ne-au oferit o viziune tot mai corecta asupra formelor de viata ce populeaza biosfera. Dar evolutia a fost presarata cu tot felul de idei ciudate – desi perfect explicabile prin prisma nivelului de cunostinte al vremurilor cu pricina - idei care azi ne apar bizare, dar care, in urma cu un mileniu, reprezentau certitudini.

Gastele de mare

Printre multele specii de gaste salbatice din Europa, exista una care poarta, agatata de ea, o poveste dintre cele mai curioase; o legenda intemeiata pe o stranie credinta medievala, interesanta si amuzanta astazi, ca multe dintre naivele convingeri zoologice ale oamenilor Evului Mediu. Specia cu pricina este Branta leucopsis, o gasca de marime mijlocie, cu penaj alb-negru-gri, caruia ii datoreaza denumirea populara de gasca-calugarita (scuzati cacofonia, dar n-am avut cum s-a evit,bine ca am scapat ,in schimb,de Monica Columbeanu) . E o specie migratoare care cuibareste in Arctica si ierneaza in regiuni temperate vest-europene ca Scotia, Anglia, Irlanda, Olanda…



Si acum, sa trecem la problema: stiati ca aceste gaste cresc in copaci? Sigur ca nu stiati asa ceva, ba chiar vi se pare absurd (si este), dar acum 800 de ani, nimeni nu se indoia ca aceste gaste sunt “produse” de copaci . Intr-o lucrare din anul 1187 sau 1188, numita Topographia Hiberniae, autorul, Gerald din Wales (sau Giraldus Cambrensis, in latina), calugar si cronicar, descrie cu amanunte ciclul de viata al gastelor-calugarite, asa cum il stia lumea pe atunci: ele nu se imperecheaza, nu depun si nu clocesc oua si nu-si fac cuib, ca alte pasari, ci cresc pe lemnul copacilor sub forma unor ciudate fapturi mici, cu corpurile acoperite de cochilii; la un moment dat al ciclului lor de dezvoltare, “cand corpul s-a acoperit cu pene”, ele cad in mare. Autorul afirma ca a vazut adesea, cu ochii lui, “mai mult de o mie” de astfel de “gaste” mititele, crescand pe cate o bucata de lemn, adusa de valuri la malul marii.



Topographia Hiberniae

Chiar asa? Si alti autori medievali au reluat povestea, in scrierile lor; au existat si unii care au respins-o (printre care Sfantul Albert cel Mare – secolul al XIII-lea – unul dintre marii invatati ai Evului Mediu) dar, una peste alta, legenda a rezistat timp de secole.Chiar si in veacul al XVI-lea, lumea parea convinsa de aceste “adevaruri” zoologice. Intr-o carte din 1552 apare o gravura care ilustreaza uluitorul ciclu de viata al gastelor-calugarite, asa cum il stiau oamenii vremii.



Historiae Animalium

Si totusi, de unde pana unde?

Sa revenim la gastele Branta leucopsis. Ce-i cu cochiliile si cresterea pe lemn? Se crede ca aici s-au amestecat niste lucruri, naturalistii vremii interpretand naiv o asemanare - foarte superficiala, de altfel – dintre forma ciocului gastelor si forma cochiliei unor crustacee. Pentru ca asta e, probabil, ceea ce vazuse “cu ochii lui” calugarul Gerald – gramezi de crustacee care cresteau pe bucati de lemn aduse la mal de valurile oceanului. E drept, e vorba despre niste crustacee cu totul deosebite de racii, crabii si crevetii la care ne gandim cel mai adesea cand auzim despre crustacee. Sunt crustacee din grupul ciripedelor, care la maturitate traiesc fixate pe bucati de lemn, pietre sau cochilii de moluste ori sunt chiar parazite si care, din pricina modului de viata sedentar, si-au pierdut aspectul de crustaceu “normal”, capatand trasaturi aparte, ca expresie a adaptarii la aceasta viata aproape imobila.

Exista peste 1200 de specii de ciripede dar, mai specific, crustaceele ciripede de care e vorba in povestea cu gastele de copac apartin ordinului Pedunculata, numit astfel pentru bunul motiv ca speciile acestui ordin traiesc fixate pe substrat cu ajutorul unui peduncul, un soi de “tija” carnoasa, flexibila, care joaca un rol important in legenda noastra zoologica. Ei bine, specialistii cred ca infatisarea neobisnuita a acestor animale (care, ce-i drept, arata tare bizar; probabil 9 din 10 persoane n-ar fi stiut sa spuna exact ce sunt, desi ele sunt aparitii comune in multe regiuni ale lumii) i-a indus in eroare pe oamenii Evului Mediu . Pedunculul evoca un gat lung (ca al gastei) si se termina cu o structura rigida de forma unui cioc. Pentru oamenii medievali si nivelul lor de cunostinte privind clasificarea si anatomia animalelor, ciudata forma de viata putea fi foarte bine o gasca in formare, inca imperfect dezvoltata. Faptul ca aceste organisme se gaseau prinse pe bucati de lemn nu putea insemna altceva decat ca ele cresteau in copaci, din care se desprindeau, odata cu creanga respectiva, cazand in apa si fiind purtate de apele oceanului pana la tarm. Ciripedele au fost studiate amplu si stiintific abia la jumatatea secolului al XIX-lea de catre Darwin, care le-a consacrat cateva lucrari publicate in 1851 si 1854.



Astazi stim, cand vorbim despre ciripedele pedunculate, ca e vorba despre crustacee, ca ele trec, in cursul dezvoltarii lor, prin niste stadii larvare libere (larvele sunt mobile, inoata), ca in stadiul adult sunt sedentare, traind fixate definitiv pe substrat si hranindu-se cu plancton si ca, prin evolutie, s-au adaptat acestui mod de viata sedentar modificandu-si profund anatomia. Nu mai au “picioare” ca alte crustacee, iar carapacea s-a transformat intr-o cochilie dura, calcaroasa, alcatuita din mai multe placi. Placile adapostesc organele filtratoare, cele cu ajutorul carora ciripedele pedunculate isi procura hrana – particule si organisme marunte care plutesc in masa apei (plancton). Dar oamenii Evului Mediu nu stiau aceste lucruri, care azi pot fi citite in orice articol consacrat ciripedelor. In urma cu un mileniu, legaturile dintre diferitele grupuri de animale, sistematica, evolutia si filogenia, erau foarte putin stiute si intelese. Ciclurile de viata ale celor mai multe dintre vietuitoare nu erau cunoscute. Si atunci, faptul ca oamenii isi inchipuiau ca niste pasari pot lua nastere din lemnul copacilor si pot arata la inceput ca niste nevertebrate marine pare naiv, dar nu este inexplicabil.

Gasca de post

Legenda gastelor-calugarite care se nasc din copaci, din mare sau de unde o fi fost, in orice caz nu ca toate pasarile – cum credea lumea in Evul Mediu – a fost utilizata in mod remarcabil de practic de unii calugari isteti din vremea aceea. Profitand de ciudatenia legata de gastele-calugarite, acestia au declarat ca, de vreme ce e vorba despre niste pasari care nu erau chiar ca toate pasarile, gastele respective nu trebuiau incluse printre pasarile pe care un calugar n-avea voie sa le manance in post. Regulile postului catolic interziceau consumul carnii, dar o gasca nascuta in copac si crescuta in mare, o pasare care nu iese din ou, ca oricare alta, nu-i chiar pasare, adica nu-i chiar carne, nu-i asa? Deci, s-o mancam! Cam asta era justificarea calugarilor cand se indopau cu friptura de gasca salbatica taman in postul Pastelui.

Dar erau si destui oameni luminati (printre ei, chiar Giraldus Cambrensis) care, chiar daca nu stiau zoologie, isi dadeau seama foarte bine ca, indiferent de cum ar fi venit pe lume, gasca respectiva era, la maturitate, o pasare ca toate pasarile si deci nu se cuvenea sa fie socotita mancare de post. Ca sa puna capat discutiilor, in 1215 papa Inocentiu al III-lea a interzis categoric consumul carnii gastelor-calugarite in perioadele de post, aducand ca argument faptul ca, in ciuda “modului lor de inmultire neobisnuit”, felul lor de viata era asemanator cu al ratelor si gastelor obisnuite, deci era logic sa fie considerate ca fiind inrudite cu aceste pasari. Gata cu friptura de gasca in post!

Si, incet-incet, oamenii au aflat ceea ce era de aflat despre gastele-calugarite, despre felul lor de viata si s-au lamurit ca e vorba despre pasari ca toate pasarile si nimic altceva sau altfel. Mai tarziu, au aflat si despre ciudatele crustacee ciripede, asezandu-le la locul potrivit in clasificarea animalelor si lamurind legaturile lor cu alte specii. Religiile si bisericile Europei au trecut prin mari prefaceri in ultimul mileniu, iar din importanta dezbatere asupra fripturii de gasca de post a mai ramas doar o poveste distractiva.

PROOROCUL MOISE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

             Michelangelo Buonarroti (1475-1564) este considerat a fi drept cel mai mare si mai genial sculptor din lume. Una din cele mai celebre scupturi ale sale este statuia lui Moise. Numai ca dupa cum bine vedeti, Moise are coarne in cap. Coarne se pun doar la diavoli, iar in Biblie nu sunt pomenite "coarnele lui Moise". De ce l-a sculptat asa? Pentru ca termenul KEREN din limba ebraica se poate traduce cu RAZE sau COARNE. Si Michelangelo, in mod gresit a tradus, din greșeala: Coarne in loc de Raze (adica binecuvantarea lui Dumnezeu, raze de Lumina Sfanta).  

                                         PROOROCIREA
 
              Dumnezeu, fagaduinta catre Moise a facut, Ca o mare BINECUVANTARE, sa timita pe pamant, Un PROOROC sa li se nasca si in gura Lui va pune, Vorbele-i pecetluite, ce le va zidi in lume.
         Legea Noua o va scrie, nu cu slova scrisa-n piatra, Ci cu litera cea vie, scrisa-n inima curata, Invoiala de iertare si uitare de pacate, Celor care Lui urmeaza, le da viata far' de moarte.
   Iata-n tine, Israele, se va naste Craiul Pacii, Si-n Lumina Lui vei merge, cum au spus-o toti proorocii, Catre tine se indreapta Soarele adevarat, Cel ce e Iisus Hristosul, Fiul Celui Prea Inalt.
   Imparat drept se va naste, dar sarac in tine intra, Si in fata Lui noroade si multime se perinda, Caci Prea Inaltul prin Fecioara, catre lume L-a chemat, Ca acei ce-s orbi sa vada si sa iasa din pacat.
   Pe acei ce zac in bezna, in Lumina sa-i ridice, Si durerea sa le-o poarte, lanturile sa le strice, Iar in loc ca sa il iubeasca, dusmanit va fi de ei, Rastignit si pus pe Crucea, faurita de iudei.
   Dar samanta ce-o arunca in pamantul plin de spini, Si calcata de multime si scuipata cu venin, Va rodi cu roada multa, foc din miezul ei sa curga, Seva Dragostei si Mila pe pamant sa se rasfranga.
     
                                                                                                                              Preot Ioan.